NE VOM DEZBINA PANA LA URA …

Iata comentariul sorei Aurora postat la articolul Razboiul bate la usi. E TIMPUL SA NE CUNOASTEM, caci vremurile vor fi cumplite si doar uniti in grupuri vom putea razbi in afara oraselor si satelor …:

Trebuie sa ne vedem, dar sa stiti ca este multa lipsa de dragoste, de empatie si de incredere. Te dezamagesc chiar cei la care nu te asteptai.Nu spun ca e o regula, dar eu am fost foarte ranita de faptul ca o persoana care comenta aici si cu care aveam o stransa relatie de prietenie, s-a suparat pe mine atunci cand a fost discutia despre muzicieni , respectiv despre George Enescu. S-a batut in commenturi cu cititorul “un ortodox”, acela a facut-o bivolarista (n-avea dreptate) dar a atacat-o pentru ca lauda de zor festivalul G.Enescu de la Ateneu, neintelegand ca marele nostru compozitor a fost si el mason. Ea s-a asteptat ca eu sa-i iau apararea, dar am fost mai degraba de partea “ortodoxului” care spunea cat de pagubitoare poate fi muzica simfonica daca e compusa de genii din loje pt. ca pot primi inspiratie de la cel rau.
Am fost atat de dezamagita si trista din cauza acestei rupturi, incat nici nu mai am entuziasm sa ma intalnesc cu cineva. Nu spun ca am dreptate, dar ce incredere sa mai am in niste oameni care se supara din nimic ? De unde pot sti ca nu dau peste altii la fel de inconsecventi ? Dar nu vreau sa descurajez pe nimeni, daca cineva vrea sa ma contacteze, sa ia datele mele de la Saccsiv. As vrea sa cunosc multi oameni – din cei a caror inima bate pentru Hristos – dar in primul rand vreau sa te cunosc pe tine, frate Saccsiv. Dumnezeu sa ne calauzeasca si sa ne dea intelepciune si mai multa dragoste, unii fata de altii !

Iata si doua raspunsuri:

Saccsiv:
Aurora

Si pe mine s-a suparat rau de tot o sora din cauza unui articol. Nu se intelege ca nu putem fi unii cu altii de acord in absolut toate privintele. Nu se intelege ca sunt suficiente cateva repere de baza comune.

Iulian:
Aceasta e o problema foarte frecventa si cu care ne vom intalni tot mai des de acum inainte. Singurele lucruri pe care nu ar trebui sa le trecem cu vederea in astfel de cazuri sunt cele ale dreptei credinte. Sa fim atenti sa nu ne abatem de la dogma ortodoxiei si de la adevar, in rest pentru discutii de genul celei despre care ai spus… nu se merita sa se produca nici o ruptura intre doua persoane ci, una din ele ar trebui sa se smereasca mai mult si sa isi puna un semn de intrebare daca nu cumva ar trebui sa isi reevalueze valorile pe care se bazeaza. Pentru ca nici un adevar nu este mai presus de Hristos. El e Calea, Adevarul si Viata. Vrajmasul are o tactica de disperare in astfel de cazuri: cand vede ca nu poate sa te doboare prin idei si ideologii de-ale lui nu face decat sa te zapaceasca din ce in ce mai tare pana nu mai stii de tine si incotro s-o iei.

Ca o parere personala asupra cazului tau: care alta muzica este mai ziditoare pentru suflet decat muzica cea intru slava Celui de Sus? cea spre Slava lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Care simfonie si care “opera de arta” a oamenilor muzicii este mai graitoare in acest sens comparativ cu Psaltirea lui David, cu toate cantarile bisericii pe care le auzim la slujbe, cantari pe care le traim si stim ca sunt intru slava lui Dumnezeu?

De am avea noi puterea sa-L aparam pe Dumnezeu in fata hulitorilor precum il apara lumea pe Enescu cand se spune adevarul despre el ca a fost mason. Astea ni-s virtutile?

Concluzia generala pe care am tras-o pana in prezent asupra acestor rupturi e ca aceasta vine din necunoasterea Sfintelor Scripturi. “Va rataciti nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” ne-a spus Mantuitorul in Evanghelia de la Matei (22:29). Si se vede din ce in ce mai clar acest lucru, mai ales greutatea cu care ii este crestinului de azi sa puna mana pe Sfanta Scriptura sa caute in ea viata vesnica.

De nu vom indeparta de la cele lumesti incetul cu incetul si de nu vom renunta la “micile placeri” care ne mai bucura in aceasta viata (marea parte fiind materiale), de nu ne spovedim tot mai regulat ca sa putem renunta la pacat pe cat ne sta in putinta si sa urmam sfatul unui duhovnic bun, ajungem pe marginea prapastiei, iar de acolo vrajmasul mai tare se lupta sa ne impinga.

Dumnezeu sa ne intareasca sa ne pregatim pentru vremurile ce vor veni iar noi sa ne rugam cu lacrimi la Maica Domnului care plange intr-una pentru noi care nu suntem vrednici nici de a respira aerul de pe pamantul asta.

Iertati-ma.

   Comentariu saccsiv:

Legat de aceasta tema, iata ce spune parintele Aldea in articolul Parintele Mihai Andrei Aldea indeamna la PRACTICAREA ARTELOR MARTIALE. Atentie insa, nu a celor orientale:

Din pacate este o obisnuinta in zilele noastre de a ne barfi, de a ne vorbi de rau unii pe altii si a fi necrutatori cu ceea ce ni se pare noua ca este un frate care greseste, chiar daca el nu a gresit, ci noi gresim, oricum ramane un fel de intuneric intre noi si fratele si o departare care nu se mai sfarseste. In vechime, crestinii, atunci cand un frate gresea il mustra cu durere in suflet pentru ca se temeau ca nu cumva sa-l piarda. Astazi crestinii abia asteapta sa greseasca unii dintre ei ca sa poata da in cap si sa-l scufunde in adancul iadului. Si daca incearca sa scoata capul cumva de acolo, in niciun caz nu-l lasa. Este prin urmare o moda, o obisnuinta, un refren, pe care l-am vazut chiar si la parinti socotiti de multi ca fiind duhovnicesti, de a pleca urechea la barfe, de a barfi, de a raspandi mai departe barfele auzite, fara nicio cercetare serioasa, fara a verifica. Si trebuie sa spunem ca nimeni in afara de Dumnezeu nu le stie pe toate. Nimeni in afara de Dumnezeu nu se pricepe la toate.

[…]

De aceea mulţi, foarte mulţi, vorbesc despre ce nu stiu, iar lipsa de dragoste este foarte puternica. Chiar cei care se pretind ca ar fi plini de dragoste, dragostea aceasta pe care pretind a o avea se manifesta la ei mai mult ca un pietism, asa in cat cei care predind a avea aceasta dragoste in realitate nu si-o manifesta fata de oameni, decât declarativ sau ca un fel de politeţe şi doar atâta vreme cat acestia nu-i supara, nu-i deranjeaza.

[…]

Daca eu in vreo privinta gresesc, sunt oricand gata sa ma plec in fata celui care-mi arata ca am gresit. Dar sa imi arate, desigur, argumentat, teologic, serios. Nenorocirea este ca cei mai multi astazi nu asteapta sa vada daca fratele a gresit sau nu, ci cum il banuiesc de vreo greseala ii si dau in cap. Si cu atat mai mult daca sunt siguri ca a gresit cu adevarat, nici nu-l lasa sa se indrepte. Si pierdem si dragostea, si adevarul.

Si oare e corect asa, e ortodox?

Desigur ca nu! Cum sa fie corect sau ortodox asa? Dumnezeu are rabdare cu noi, ca noi gresim de multe ori, si incearca in fel si chip sa ne intoarca la credinta. Si atunci cand un frate greseste noi trebuie sa dovedim aceeasi rabdare pe care Dumnezeu o dovedeste fata de noi. Am vazut atitudini urate, foarte urate, fata de o serie intreaga de parinti duhovnicesti la cea mai mica afirmatie pe care unii sau altii din cei care se socotesc indreptatiti sa fie aparatorii supremi ai Ortodoxiei nu o intelegeau. Si, ca urmare, atacau persoana, nu ideea, persoana, cu maxima violenta. Culmea este ca in multe cazuri nu intelegeau cu adevarat daca avea dreptate parintele sau nu. In unele cazuri ar fi avut dreptate ei, daca ar fi vorbit duhovniceste, dar prin violenta atacului nu mai aveau nicio dreptate pentru ca se pierdea dragostea. Nu exista adevar fara dragoste si dragoste fara adevar. Iar aceasta atitudine este foarte raspandita. Ea rascoleste foarte multe patimi in ultima vreme si imi pare foarte rau ca se intampla asa ceva si ca s-a ajuns aici in loc sa existe o dragoste frateasca prin care cel care a gresit sa se plece indreptarii, iar cel care indreapta sa o faca cu dragoste, fara rautate, fara vreo inclinatie spre a jigni pe celalalt. Ci dimpotriva, cu iubire, cu dorinta de al mantui pe celalalt, pentru ca Ortodoxia nu se apara impuscand pe ortodocsii care nu se conformeaza anumitor norme. Ortodoxia se apara marturisind Adevarul cu dragoste si dovedind dragoste in Adevar. Eliminand una sau cealalta am pierdut marturisirea Ortodoxa. Mie nu imi pare rau pentru mine sau pentru alt parinte care este atacat pe nedrept. Imi pare rau pentru cei care ataca si barfesc, pentru ca isi pierd sufletele. Altfel, nicio suparare, n-au decat sa barfeasca si sa se tulbure cat vor, daca nu vor sa tina Legea lui Hristos. Chiar ma ruga cineva sa accentuez ca DACA ASA DE USOR URAM SI DENIGRAM PESTE NOAPTE PE CEI PE CARE INAINTE II AVEAM DE FRATI SAU PARINTI INTRU LUPTA CEA DREAPTA, ACEST LUCRU ARATA CA DRAGOSTEA SI REPSECTUL NOSTRU DE DINAINTE ERAU MINCINOASE, SI CA DE ABIA ACUM A IESIT LA IVEALA CE ESTE IN INIMILE NOASTRE SAU, MAI BINE ZIS, ERA DEJA ACOLO. SI CA ASA NE SURPAM UNII PE ALTII SI NU PUTEM DUCE NICIO LUPTA, CI NE AFLAM CA INTR-O IMPARATIE CARE SE SURPA PE SINE INSASI.

Comentariu saccsiv:

   Scriam in articolul Previziunea mea pentru 2012. CIPUL NE VA DEZBINA DEOARECE MULTI IL VOR LUA … ca unul din motivele dezbinarii va fi cipul. De cateva zile ma gandesc ca de fapt vor fi cu mult mai multe motivele dezbinarii. Si ne vom dezbina pana la ura.

Ma bazez pe constatarile facute in urma discutiilor cu fratii si a comentariilor de pe acest blog. Semnale au fost de anul trecut. Anul asta insa deja sunt dese.

Dracul isi face de cap si ne tot inraim. Bine spunea parintele Aldea despre dragoste … Dupa cum i-am raspuns si sorei Aurora: nu putem fi de acord unii cu altii in absolut toate privintele. Ei bine, cand intr-o privinta nu suntem de acord, e jale. Deja fratii sar cu picioarele pe noi. Deja suntem catalogati ca rataciti, ba chiar ne ortodocsi. Incredibil.

Inainte ne imparteam in tabere in functie de chestiuni capitale: ecumenism, masonerie, baricade (chestiune NOM – fNOM), cipuri, etc. Acum ne dam la cap din te miri ce. Spre bucuria dracilor …

Bine zicea iar parintele Aldea: nu conteaza tot ce ai facut bun pana la momentul T. Daca la un moment dat spui ceva neconform cu parerea fratelui, e gata. Esti un ticalos si tot ceea ce ai facut pana atunci este egal cu zero. Nu mai conteaza nici ca ani de zile am fost apropiati, ca ne-am incurajat, ca ne-am consultat, ca ne-am ajutat. Vine blestematul moment T, nu cadem de acord asupra unui aspect si scoatem securea razboiului sa ne crapam capetele.

Acum cativa ani parca nu era asa. Parca aveam cu totii mai multa iubire, rabdare si intelegere. De ceva vreme incoace insa, am devenit niste nemilosi insetati de sangele fratelui. Din ce mai acut de la luna la luna. Si nu doar ca ajungem sa ne certam de la tema cutare si nu doar ca o facem cu ura, dar extindem la maxim starea de razboi total, barfindu-ne oricui, oriunde si cat mai des cu putinta.

Este clar un efect al razboiului nevazut despre care ne-au tot invatat Sfintii Parinti. Si poate de aceea au si hotarat necitirea Moliftelor Sfantului Vasile cel Mare pe 1 ianuarie. Ca sa aiba dracii o piedica mai putin.

Zicem sa ne unim, sa ne strangem, sa ne cunostem, sa cream grupuri. Aiurea. Ne vom devora si aia care deja ne-am strans. Nici nu mai trebuie sa ne atace marionetele SISTEMULUI. Ne canibalizam noi singuri.

Sa ne trezim fratilor. Altfel sunt VICTIME sigure. Ne vor invarti dracii ca pe carpele de sters pe jos. Ne vor razbi cei din tabara SISTEMULUI ca pe soldatii de paie. Vom cadea la cele mai mici ispite si vom ajunge acolo unde este plansul si scrasnirea dintilor.

Sa ne rugam mai mult, sa ne iertam mai mult, sa fim mai smeriti si sa ne iubim mai mult.

Doamne ajuta!