SACCSIV – blog ortodox

O masura dezastroasa pentru tara: TRECEREA POLITIEI DE ORDINE PUBLICA SI RUTIERA IN SUBORDINEA PRIMARIILOR. Unii politisti vor trebui sa invete maghiara. Altii vor fi marionetele baronilor locali

Posted in politie, PRIMARIE, Romania by saccsiv on octombrie 2, 2011

Iata ce aflam din articolul Poliţiștii îi vor spune primarului „șefu’”:

Trecerea serviciilor de Ordine Publică şi Rutieră în subordinea edililor va schimba 20 de legi şi va bulversa un sistem întreg.

Poliţia Română va rămane fără Ordinea Publică şi Rutieră. Acestea vor trece la Poliţia Locală. Decizia a fost luată, luni aseară, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Deocamdată nu se cunoaşte exact care a fost raţionamentul care i-a dus pe şefii Ministerului de Interne (MAI) să propună această schimbare. Cel mai probabil lipsa banilor, sunt de părere unii poliţişti, care explică faptul că prin transferul a şase mii de oameni s-ar putea diminua cheltuielile de la MAI cu 40%.

Oricare ar fi motivul, cred poliţiştii din altă tabără, cert este că va urma o perioadă de mare bulibăşeală, mai ales pentru că se impune schimbarea a aproape 20 de legi.

Într-un an se vor numi toţi Poliţia Locală

Transferul poliţiştilor de la ordine Publică şi Rutieră, spun surse din MAI, ar urma să se facă în localităţile cu peste 20.000 de locuitori. Iar scopul ar fi eficientizarea serviciilor oferite cetăţenilor.

Poliţiştii, foşti angajaţi ai MAI, vor avea aceleaşi salarii ca şi până acum şi se vor ocupa în continuare de ordine publică şi de paza şcolilor, a spitalelor sau a altor obiective aflate în administrarea primăriilor. Iar cei care acum sunt în Poliţia Locală vor avea atribuţii pe protecţia mediului. Aceleaşi surse susţin că se vor numi cu toţii Poliţia Locală.

O reevaluare Schengen?

Cei mai mulţi dintre poliţişti nu agreează schimbarea. „Cred că o asemenea măsură este greu de pus în practică. Iar temerea oamenilor legii este că vor fi supuşi unor abuzuri din partea primarilor. O altă problemă este că vor fi mai puţin protejaţi şi vor sta cu teama că vor fi daţi afară”, a declarat, pentru „Evenimentul Zilei”, preşedintele Sindicatului „Diamantul”, Emil Păscuţ.

Acelaşi punct de vedere l-a avut şi un angajat al MAI: „Eu, unul, o să-mi dau demisia dacă mă va da în subordinea primarului să stau sa-i păzesc benerele în campania electorală, să zic „să trăiţi” portarului de la primărie şi să stau mereu cu morcovu’ că îmi pot pierde locul de muncă dacă sancţionez pe cutărescu care e membru de partid”. Mai grav ar fi, susţin unii poliţişti, că această schimbare va pune în pericol şi integrarea României în Schengen, întrucât ar putea fi nevoie de o altă evaluare.

„Nu se pune problema”, susţin şefii din MAI. Aceştia explică faptul că este prematur să ridicăm această chestiune întrucât legislaţia necesară nu este gata.Iar o nouă evaluare a României se va face după intrarea în Schengen.

„Se va pune problema dacă MAI le va permite accesul în baza de date a Poliţiei şi la informaţiile clasificate. Deci noi vom fi cei care vor hotărî dacă le vom da acceptul”, a explicat, pentru EVZ, un oficial al MAI. Se mai preconizează ca 20 de legi să fie modificate dacă se va opera această schimbare- Legea Poliţiei, Legea Poliţiei Locale, Statutul Poliţistului, legea Circulaţiei şi toate hotărârile care privesc ordinea publică.

VULNERABILITĂŢI

Baza de date a Poliţiei, în pericol

Una dintre temeri ar fi accesul la baza de date a Poliţiei, care va deveni vulnerabilă dacă va fi accesată de angajaţi ai unei alte instituţii.

Şi, susţin poliţiştii, oricum va fi o pierdere din punctul de vedere al informaţiilor pentru că poliţiştii de la Ordine Publică contribuie cu date adunate din teren în multe dintre cazurile de succes.

Şi constatarea infracţiunilor din stradă va fi iarăşi o problemă. Poliţia Locală va fi prima la un eveniment, în condiţiile în care cercetarea la faţa locului este cea mai importantă într- un dosar.

Se vor întâlni cazuri în care locul nu va fi păzit corespunzător, iar poliţiştii nu-i vor putea trage la răspundere pe cei Locali, sunt de părere judiciariştii.

   Iata si ce mai aflam din articolul Tupeu de bozgori sau lasitate romanesca: Politistii din Sfantu Gheorghe vor fi pusi sa invete limba maghiara:

Politistii din Sfantu Gheorghe vor fi pusi sa invete limba maghiara, ca urmare a deciziei ca reprezentantii ordinii publice sa treaca in subordinea autoritatilor locale, proces ce tine de descentralizare

Decizia Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) de descentralizare a Politiei a fost salutata de primarul din Sfantu Gheorghe, Antal Arpad, care a mentionat ca autoritatile locale vor fi pregatite sa preia serviciile de Ordine Publica si Circulatie Rutiera incepand cu 1 ianuarie 2012.

Avand in vedere ca peste 70% din totalul cetatenilor din Sfantu Gheorghe sunt de etnie maghiara, politistii vor putea fi ajutati sa invete limba maghiara, daca vor dori acest lucru.

“Eu cred ca este o solicitare civilizata, daca pot sa formulez asa, din partea locuitorilor, a autoritatilor, dar chiar si a legilor in vigoare ca cei care intra in contact cu publicul sa cunoasca limba maghiara. Nu vom face acest lucru radical de pe azi pe maine pentru ca nu ar fi cinstit, dar cred ca e bine sa stie toata lumea ca exista aceasta dorinta.(…) Insa cu siguranta nu va fi in primele sase luni, in primul an un motiv de eliberare din functie a vreunui politist faptul ca nu cunoaste limba maghiara.

Dar ne vom stradui chiar din prima zi sa facem echipe mixte in care macar un politist sa cunoasca limba maghiara. Si eu cred ca este un lucru foarte corect, ca daca te opreste o echipa de politisti pe strada si tu vorbesti limba maghiara sa poti comunica in aceasta limba”, a declarat Antal Arpad, citat de Evenimentul Zilei.

Totodata, Antal Arpad a reamintit de initiativa legislativa prin care va propune acordarea unui spor salarial de 10-20% angajatilor din cadrul institutiilor publice care vorbesc una sau mai multe dintre limbile minoritatilor nationale.

| EVZ

Iata pana unde merge tupeul bozgorilor, daca aceasta tara nu are conducatori, ci niste tradatori! Ungurii ar trebui sa invete limba romana, pentru ca se afla in Romania si nu in Ungaria, dar in cazul de fata si politistii romani sunt niste lasi daca vor accepta. Ar trebui sa li se retraga cetatenia romana ungurilor care nu stiu, dar nici nu vor sa invete, limba romana.

Comentariu saccsiv:

   Sa ne amintim ca:

Noua stema a IJP Covasna include elemente ale steagului Ungariei si „Tinutului Secuiesc” …

Si sa tinem cont si de faptul ca primarul se va alege dintr-un singur tur. Asta face ca localitatile cu minoritate maghiara chiar si de doar 30 la suta sa aiba mari sanse de a avea primar ungur. Iar cu politia la ordinele sale …

Din alt punct de vedere nici in restul tarii situatia n-o sa fie mai buna. Deja acum smecherii locali din jurul primarilor si ai partidelor din care fac parte acesti primari, au putere multa. Ce va fi dupa ce si politia va fi la dispozitia lor, nu greu de presupus.

Nu se lasa deloc Basescu pana nu distruge din temelii aceasta tara …

Reclame

34 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on octombrie 2, 2011 at 7:50 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. IOAN said, on octombrie 2, 2011 at 8:05 pm

    ,,,,POLITIA ORICUM ESTE PE BUTUCI….DAR CAND VA TRECE IN PARTEA LOCALA VA FI MAZILITA….
    …REORGANIZAREA ADMINISTRATIVA SI TERITORIALA A TARII ESTE un BOOM RECESEONIST ceea ce poate duce rapid la DEZMEMBRAREA TARII in stil KOSOVO….
    …DAR PANA SA INCEAPA ASTIA CEVA PARCA VAD CA SI INCEP REVOLUTIILE SI RAZBOAIELE DE ANVERGURA…

    Apreciază

  3. codin said, on octombrie 2, 2011 at 8:10 pm

    Mergem repede catre o forma de organizare medieval-europeana. Cu baroni, burghezie locala, administratie aristocrata cu puteri nelimitate si, bineinteles, nelipsitii palmasi care intregesc un peisaj infiorator al evului mediu intunecat in chiar pragul mileniului 3. Ce oroare. Mai urmeaza inchizitia papala si viitorul suna bine.

    Apreciază

  4. nea Anderthal said, on octombrie 2, 2011 at 8:14 pm

    ..oare mai exista Romania?

    Apreciază

  5. Qubit said, on octombrie 2, 2011 at 8:38 pm

    Codin,
    Anchizitia a si fost reorganizata,acum recent.De ce? Sfintii Parinti Ortodoxi din vechime au spus ca in vremea antihristului toti cei care nu vor fi de acord cu „religia de stat” cea ecumenica,vor fi considerati eretici si periculosi pentru sistem,judecati si condamnati.Deasemeni Sfintii Parinti Ortodocsi au profetit ca autoritatile clericale din vremea antihristului vor confisca adevaratele carti ortodoxe,le vor distruge,considerandu-le anacronice.Iata aici stirea cu reinvierea inchizitiei: „Reapare Inchizitia?” http://addsalu.wordpress.com/2009/03/19/reapare-inchizitia/

    Apreciază

    • codin said, on octombrie 2, 2011 at 9:02 pm

      Atunci acolo suntem. Dumnezeu cu mila. Ce ma bucur ca am prins chiar timpul asta, abia astept sa particip la final, in sfarsit le ia Domnul jucariile la psihopatii astia si ii pune sa plateasca toate facturile restante de 2000 de ani.

      Apreciază

      • tataia said, on octombrie 2, 2011 at 10:31 pm

        Eu chiar nu pot intelege cum se poate bucura cineva ca se apropie vremuri grele. Pacatosi sintem cu totii, UNUL din noi nu merita Imparatia Cerurilor, iar noi nu trebuie sa ne bucuram de raul altora. In loc sa ne procupam noi ce la va face Dumnezeu acelora cu facturi restante de 2000 de ani mai bine ne-am preocupa de propriile nostre suflete si de propria noastra mintuire. De aceea eu ma rog neincetat la bunul Dumnezeu sa ne mai amine si sa nu ingaduie asa mari urgii asupra noastra ca nu stiu cit de bine le vom putea duce. Si cred ca asa ar trebui sa faca orice crestin adevarat. Cine zice ca abia asteapta sa vina sfirsitul cred ca nu poate fi minat decit de unul din urmatoarele 2 sentimente…1 Ura sau dorinta de razbunare. „Astia ne persecuta pe noi deci e cazul sa fie pedepsiti!” Evident cel care gindeste asa nu isi pune problema ca Dumnezeu a ingaduit ca noi sa fim persecutati datorita pacatelor noastre. Daca nu aveam pacate nu ingaduia Dumnezeu asa ceva. 2 A doua varianta. Noi in mod frecvent sintem luati drept nebuni, lumea ne ia peste picior…”A…conspirationistii aia…aia care cred in toate conspiratiile posibile..bisericosii, habotnici, superstitiosii etc etc. Si atunci ne dorim sa vina sfirsitul pentru a le demnostra noi alora care nu ne-au crezut ca noi am avut dreptate…ca nu sintem nebuni…ca a venit sfirsitul de-adevaratelea…deja vorbim de pacatul mindriei…cel mai are pacat…acela de a dori ca tu sa ai dreptate mereu. Personal prefer sa ma arate lumea cu degetul tot restul vietii mele facindu-ma nebun si sa imi rida in fata decit sa prind sfirsitul lumii in decursul vietii mele. Nu aveti decit sa rideti si voi de mine..dar mai meditati la ceea ce am spus.

        Apreciază

      • codin said, on octombrie 3, 2011 at 12:06 am

        Imi rastalmacesti spusele.Ia mai citeste te rog o data. Ai o malitiozitate ascunsa si nu iti gasesti altceva de lucru decat sa te preocupi de ceea ce spun sau simt eu. Or tocmai te contrazici pe tine facand asta. Spune sincer, sunt eu de vina ca nu intelegi tu un lucru sau altul? Multe generatii si-ar fi dorit sa treaca sau sa petreaca timpul asta. Uite cel mai bun moment sa arati tu, ca si om, ce „ai strans”. Iti e frica? Simti ca nu esti pregatit? Daca nu iti e frica si esti pregatit bucura-te ca ai de ce,daca semnele se implinesc in ritmul asta sunt mari sanse sa te intalnesti cu Mantuitorul, sau nu este asta un motiv de bucurie? Nu spune Dumnezeu ca va razbuna sangele sfintilor, ca e de ajuns ce se intampla? Atunci il incadrezi pe Dumenzeu la punctul 1 ? Cu alte cuvinte, in stanga si dreapta ta sunt ucisi zeci de mii de copii si femei si batrani iar tu pur si simplu nu te saturi sa vezi grozavia asta si numai si numai nu vrei sa se termine, asa e? Vrei sa continue? Iti place? Iar prin absurd, intrun moment de luciditate, ai vrea sa se incheie crima asta planetara, de ce ai dori sa se termine? Din ura sau din setea de razbunare?
        Apoi, subtil, mai faci aluzie la pacatul mandriei si nu stiu pe care propozitie te bazezi. Eu iata ce iti spun: Dumnezeu e atat de mare si de priceput incat va gasi timp sa imi judece si faptele, si vorbele, si randurile scrise. In acest timp,tu incearca sa te concentrezi asupra ta caci Dumnezeu cand te va intreba ceva te va intreba de tine, nu de mine. Nu e logic ce spun? In rest iti doresc multa sanatate si putin mai multa meditatie la ceea ce scrii.
        P.S.Stiu ca nu intelegi, dar eu chiar ma bucur cand vad ca se implinesc semne si exista (chiar trebuie sa iau in calcul si varianta asta) sanse sa se petreaca a doua venire a Mantuitorului Iisus.

        Apreciază

      • tataia said, on octombrie 3, 2011 at 6:06 am

        Mie imi este frica, recunosc sincer acest lucru. Mai mult nu pot comenta acum.

        Apreciază

      • codin said, on octombrie 3, 2011 at 9:18 am

        Sa iti dea Dumnezeu multa sanatate si noua tuturor la fel si sa ne ocroteasca in asa fel sa putem purcede mai departe, dar cu bucurie si incredere, sa se tulbure si mai tare vrajmasul.

        Apreciază

      • STOP RFID 666 said, on octombrie 3, 2011 at 10:26 am

        tataia

        Sfintii Parinti spuneau ca ar fi dat orice sa fi prins timpul antihristului. Greseau ei cand gandeau in felul asta? Frica lumii vine din doua motive…..1 ca nu intelege ceea ce se intampla si aici nu este cazul tau si 2 ca nu actioneaza si nu face nimic. Daca-ti marturisesti credinta si te pregatesti de prigoana te asigur ca frica usor usor va dispare. Toti suntem facuti la fel dar nu toti actionam la fel. Asta face diferenta.

        Apreciază

      • Pr. Vasile said, on octombrie 3, 2011 at 5:27 pm

        @STOP RFID 666

        Sfintii Parinti nu spun ca ar fi dorit sa prinda vremurile apocaliptice. Pentru ca un om normal la cap si cu discernamant duhovnicesc nu se arunca singur in ispite.

        Pr. Vasile

        Apreciază

      • STOP RFID 666 said, on octombrie 3, 2011 at 8:03 pm

        Pr. Vasile

        Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Antim,
        Episcopul Nicomidiei, şi a celor împreună cu dînsul
        (3 septembrie)

        Prin tăinuita lui întărire, unul din cei credincioşi, anume Zinon, fiind ostaş, a mustrat înaintea tuturor pentru păgînătate pe împăratul Maximian, căci era în Nicomidia, aproape de locul cel de privelişte, o capişte a zeiţei păgîne, pe care o cinstea foarte mult acolo. La acea zeiţă aducea multă jertfă Maximian cu oastea sa şi cu tot poporul, închinîndu-se idolului. În acea vreme a praznicului urît de Dumnezeu, Zinon, stînd la un loc înalt, a strigat cu voce tare către împărat: „Te amăgeşti, împărate, închinîndu-te pietrei celei fără suflet şi lemnului celui mut, pentru că aceasta este înşelăciune diavolească, care duce în pierzare pe închinătorii săi. Să cunoşti, Maximiane, şi să întorci ochii tăi spre cer şi pe cei dinăuntru. Vezi şi din zidirea prealuminată, ce fel este Făcătorul. Cunoaşte-l din făpturi. Învaţă să cinsteşti pe acest Dumnezeu care nu binevoieşte în sîngele celor junghiate şi în puturosul fum al necuvîntătoarelor dobitoace ce se ard, ci binevoieşte în sufletele curate şi în inima cea curată a zidirii”.

        Auzind Maximian acestea, a poruncit ca Zinon să fie prins şi bătut cu pietre peste faţă şi peste gură pentru acele cuvinte îndrăzneţe către împărat. Aşadar, l-au prins şi l-au lovit peste dinţi de i-au stricat chipul şi i-au sfărîmat limba care mărturisea pe Hristos. Apoi, fiind încă viu, l-au scos din cetate, tăindu-i sfîntul cap, după porunca împăratului.

        Se pare ca mucenicul nu era sanatos la cap si s-a aruncat singur in ispite

        Apreciază

  6. Alexandru(Fulger) said, on octombrie 2, 2011 at 8:47 pm

    Ploiestiul este condus de un primar tigan.

    Apreciază

    • ionut ignat said, on octombrie 3, 2011 at 6:20 am

      volosevici e tigan? mai degraba inclinam sa cred ca are ceva radacini sarbesti…

      Apreciază

      • Alexandru(Fulger) said, on octombrie 3, 2011 at 6:41 pm

        I-ai vazut mama , e tiganca autentica. Cine a ajuns sa ne conduca , e vai de noi.

        Apreciază

  7. nea Anderthal said, on octombrie 2, 2011 at 9:31 pm

    ..e bine sa fii roman?
    http://www.tare.ro/mwesch/3082333-imigratii-ilegali-din-anglia-pretind-ca-sunt-romani

    Apreciază

  8. Andrei said, on octombrie 3, 2011 at 7:04 am

    – Efectele acestei actiuni:
    – Controlul total al politiei de catre mafioti,prin structurile politice.
    – Pericolul in care este pus orice cetatean,care ar fi banuit de catre mafiotii politici ca poate fi un adversar.
    -Deschiderea drumului catre arbitrariu,abuz,intoleranta.
    – Scaderea capacitatii Politiei Nationale,in apararea integritatii nationale,a vietii cetatenilor.
    ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

    Esenta: Nici NKAVD…in anii 1950 nu a reusit sa aduca militia(politia) intr-o asemenea situatie…si ganditi ce abuzuri au fost facute impotriva romanilior in acea perioada… dar acum…!

    Apreciază

  9. Dan Tanasescu said, on octombrie 3, 2011 at 8:18 am

    Păi se vor întâmpla două lucruri: alegerile vor fi fraudate mai uşor şi Poliţia va fuziona cu mafiile locale.

    Apreciază

    • Cipi-CIx said, on octombrie 4, 2011 at 4:16 pm

      Daca citesti contextul in intregime, vei realiza ca este vorba de un articol scris de un evreu,un latrator, care da cu mucii in fasole in ceea ce priveste relatia USA-Turcia. Turcii au fost un aliat de nadejde al USA, si sunt, dar nu uita ca interesele sunt mai presus decat cateva elicoptere de atac. Evreii vor ca turcii sa stea in banca lor, sa nu ajute „fratii” musulmani…si asa toata lumea va fii fericita – evreii vor macelarii palestinieni cu glontul sau infometarea, palestinienii vor arunca iar cu pietre si injuraturi in blindatele evreiesti…si tot asa! Turcia , cred ca ia in serios rolul ei de putere mediteraneeana (sa nu uitam ca Turcia a jucat dublu – cand cu Rusia, cand cu USA)…si asa timpul trece si armata turca se inzestreaza si mai da un raid, doua, prin kurzii din nordul Iraq-ului. Deci, in principiu, toata lumea este multumita! Nu crezi??

      Apreciază

  10. Fabian said, on octombrie 3, 2011 at 8:37 am

    @Qubit
    Stimate, Ortodoxia n-are nici o legatura cu Inchizitia. unde ai gasit ca Sfintii Parintii „Ortodoxi” „au profetit ca autoritatile clericale din vremea antihristului vor confisca adevaratele carti ortodoxe,le vor distruge,considerandu-le anacronice” ?
    Lovesti cumva in ierarhie? apostazia unor ierarhi va exista, dar nicaieri nu scrie ca „autoritatile clericale” vor distruge cartile ortodoxe.
    Inchizitia a existat exclusiv in spatiul catolic si inventata la ordinul… evreilor! Ignatiu de Loyola primul inchizitor a fost evreu. jidovii sionisti care s-au infiltrat in Bis. Romano-Catolica au lucrat impotriva ei tocmai prin… Inchizitie! pt a atrage reactia celorlalti si pt a ramane o pata de rusine pe obrazul catolicilor.
    E o varza totala pe acel blog protestant „addsalu”. De cand un protestant apara Ortodoxia? Si vorbiti de „Sf Parinti Ortodocsi”??

    Apreciază

  11. Florinn said, on octombrie 3, 2011 at 10:13 am

    Am o intrebare.
    Te mai poti pocai daca ai avut acte cu cip dar in cele din urma le-ai distrus si iti pare rau de pacatul savarsit?

    Apreciază

  12. Memo said, on octombrie 3, 2011 at 10:46 am

    Opriti maltratarea cailor pe drumurile europene! Haideti sa trimitem si noi un semn europarlamentarilor nostri…de dragul unor fiinte ce nu au nici o vina.

    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/maltratare-cai-drumuri-europene-357393.html

    Apreciază

  13. timisorean1 said, on octombrie 3, 2011 at 11:07 am

    una dintre cele mai dezastruase masuri… „rezultatele” vor aparea repede, din pacate…

    Apreciază

  14. […] Saccsiv’s Weblog O masura dezastroasa pentru tara: TRECEREA POLITIEI DE ORDINE PUBLICA SI RUTIERA IN SUBORDINEA PRIMARIILOR. Unii politisti vor trebui sa invete maghiara. Altii vor fi marionetele baronilor locali Saccsiv's Weblog O masura dezastroasa pentru tara: TRECEREA POLITIEI DE ORDINE PUBLICA SI RUTI… […]

    Apreciază

  15. supraveghetorul said, on octombrie 3, 2011 at 11:34 am

    Ce pregăteşte Illuminati pe 7 decembrie 2011?

    http://supraveghetorul.wordpress.com/2011/10/03/ce-pregateste-illuminati-pe-7-decembrie-2011/

    Apreciază

  16. fanu said, on octombrie 3, 2011 at 12:37 pm

    păi eu mă pot aştepta la orice la cât de bine mă înţeleg cu autorităţile şi primarul mai ales din Haţeg… să veniţi cu flori la mine la închisoare 🙂

    Apreciază

  17. agerstress said, on octombrie 3, 2011 at 7:17 pm

    Vanzatorii de tara s-au lovit de o problema serioasa in planul lor de federalizare europeana (un plan mic de piticoti, facand parte la randul lui dintr-un plan mai mare, al stapanilor lor, -golbalizarea totala antihristica-): Anume, articolul 1, 2 si 3 din constitutia Romaniei. Sunt constienti ca li se va ridica poporul in cap daca indraznesc sa se atinga de articolele respective, castigate cu sange dealtfel de acest popor.
    Atunci, ce s-au gandit ei cu mintea lor „iluminata”… „sa dezmembram Romania in mod fizic, bucata cu bucata si constitutia va trebui schimbata atunci ca o consecinta a realitati fizice, nu printr-o initiativa politica, imposibila dealtfel”
    Ce se intampla cu politia este un alt punct din agenda lor de dezmembrare a tarii. In primul rand se doreste ca politia sa nu mai fie o forta (purtatoare de arme) unitara la nivel national (aici nu trebuie uitata nici razbunarea „javrei ordinare”, ca toate se leaga, dar nu vor o legatura prea evidenta, de aceea basestii au amanat putin reactia) iar in al doilea rand vor sa puna aceasta forta armata, forta paramilitara la urma urmei, pe bucatele, la dispozitia baronilor locali (mafiei locale) si a iredentistilor separatisti. Politistul, de „foame”, se va remodela in cele din urma dupa noul stapan si evident, efectele dezastruoase pentru tara nu vor intarzia sa apara.
    Pe de alta parte, se tem ca politia unitara „infometata” de asazisele masuri de austeritate sa nu cumva sa fraternizeze cu populatia la randul ei infometata de asazisa criza economica, intr-o eventuala revolta impotriva gastii de tradatori care s-au aciuat la putere.

    Apreciază

    • agerstress said, on octombrie 3, 2011 at 8:21 pm

      Aia mai „iluminati” dintre „iluminati” (adica intunecati) vor de fapt prabusirea totala a actualului sistem financiar si inlocuirea lui cu un sistem electronic 100 %, virtual. Nu-i de mirare ca simpatizeaza cu manifestantii. Si-au pus la adapost anumite valori materiale mai palpabile si sunt dispusi acum sa sacrifice teancul de hartie spre deliciul multimii dezorientate. Asta e jocul din America.

      Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: