SACCSIV – blog ortodox

TEMA GREA: Le maritam pe fete de tinere? E bine sa devina mame chiar si sub varsta de 18 ani?

Posted in adolescenti, CASATORIE, copii, FAMILIA by saccsiv on aprilie 12, 2011

Citez din articolul Haimanale, comuna copilelor care fac copii:

În comuna dâmbovițeană I. L. Caragiale, fostă Haimanale, se întâmplă rar ca o adolescentă să ajungă la majorat fără să fi rămas însărcinată cel puţin o dată. Fetele roşesc când vine vorba despre metodele contraceptive şi recunosc cu seninătate că ajung la spital doar când le apucă durerile facerii.

Mai bine de jumătate dintre adolescentele din comuna natală a maestrului Caragiale au devenit mame la 15-16 ani. Unele sunt chiar mai grăbite. „Eu am făcut opt clase şi imediat am rămas însărcinată, dar sunt fete care au rămas grele la 12 ani”, spune Mădălina Radu, care, la cei 19 ani, este deja o mămică experiementată.
În mijlocul uliţei principale s-au adunat cât ai clipi o puzderie de copile care de care mai curioase să vadă cine le vizitează şi, mai ales, cu ce daruri au venit musafirii de la asociaţie şi de la ziar. Multe dintre ele se mişcă greu din cauza burţii, semn că în curând vor naşte. În braţe poartă câte un copilaş, iar de fuste li se mai agaţă câte doi-trei micuţi. Alte câteva gravide vin grămadă în spatele asistentei comunitare Marta Dragomir care, de 40 de ani, bate pe la porţile fetelor cu ajutoare sau cu vaccinuri pentru cei mici.
„Mi-e frică de pastile”
„Cu ce ne ajutaţi? Am născut gemeni înainte de termen, la şapte luni, şi sunt orbi. Cred că de la incubator li se trage. Dar se poate şi mai rău. A lui Mariana Bulai a murit la două săptămâni”, se plânge Doina Tulică. Are 28 de ani şi deja este mamă a şapte copii. Când vine vorba despre metodele contraceptive, tânăra mămică lasă ochii în jos: „Mi-e frică de pastile. Despre prezervativ nu mă pricep ce să spun, n-am văzut niciodată”.
Lângă ea, o fetiţă palidă îşi duce pruncul de numai două săptămâni în braţe şi oftează. Are doar 14 ani. „Nu mai vreau alt copil, nu mai pot, nu ştiu cum să fac”, îşi spune Laura B. oful, dar nimeni n-are timp s-o asculte. În schimb, o mămică de 18 ani abia aşteaptă să nască iar. După socotelile ei, trebuia să se întâmple luna trecută, dar mai aşteaptă încă una. Nu e deloc speriată, până la urmă sorocul şi l-a calculat singură şi e posibil să fi greşit. „Mai am doi copii şi doar când am născut am fost la spital”, spune Andreea.
Din mulţimea de copii şi copile, se ridică vocea înţeleptului satului. Nea Gheorghe nu e de acord cu situaţia, dar nici soluţii nu prea are. „Nu ştiu ce or să ajungă copiii ăştia, hoţi şi  cerşetori cred, că de muncă nu  e”, spune el, în timp ce fetele se înghesuie spre maşina de la Salvaţi Copiii, sperând să apuce o portocală sau o pereche de pantalonaşi pentru „ăla mic”.
Prea fragede
Potrivit asistenţilor sociali, comuna din Dâmbovița este în topul localităţilor din România în ceea ce priveşte numărul minorelor ajunse mame, mai bine de jumătate dintre fete rămânând însărcinate înainte de a împlini 18 ani. Numai în acest moment, 15 minore din cele circa o sută de adolescente din comună sunt în lunile a 7-a sau a 8-a de sarcină.
Organizaţia Salvaţi Copiii România derulează o campanie naţională destinată problemei prematurităţii şi incidenţei mortalităţii infantile, una dintre localităţile avute în vedere fiind I.L. Caragiale. „Sarcina la o vârstă fragedă, înainte de 18 ani,  are consecinţe negative atât asupra dezvoltării fizice şi emoţionale a copilului devenit, brusc, mamă, cât şi asupra copilului născut de o adolescentă, ambii fiind condamnaţi să-şi ducă o existenţă marginală”, explică Miralena Mamina, coordonatoarea proiectului „Fiecare copil contează!”, derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii România.

Organizaţia Salvaţi Copiii va dedica, în 2011, campania de colectare a 2% din impozitul pe venit maternităţilor din România. Fondurile sunt destinate ajutorării copiilor născuţi prematur să trăiască, sub sloganul: 2% din impozitul pe venit înseamnă, pentru copiii născuţi prematur, 100% viaţă.

„Am avut cazuri când au născut în acelaşi timp şi mama, şi fiica. Lipsa de educaţie şi sărăcia sunt motivele pentru care s-a ajuns aici.”
Florin Vasilache
medic în comuna I. L. Caragiale din 1999

Comentariu saccsiv:

Daca va mai amintiti, acum un an sau doi, la tv, era prezentat un rezumat al unei intalniri dintre un reprezentant al partidului romilor si cativa tigani traditionalisti. Primul ii chemase sa le explice ce bine e ca fetele ultimilor sa nu se marite pana la 18 ani. Tiganii insa au raspuns:

Si ce vrei, sa ajunga curve ca romancele? S-o aiba la 18 ani deja tabacita? La noi tigancile se marita fete mari, nu ca la romani.”

De mii de ani fetele se maritau „minore”, adica sub 18 ani, in functie de cum se dezvolta fiecare, diferit de la o rasa la alta. Tigancile erau mai precoce, fetele pigmeilor si mai precoce (de pe la 8 ani), altele ceva mai tarziu, dar per ansamblu, rar ajungeau la 20 de ani nemaritate.

Si nu doar ca se maritau, dar faceau si copii. Si cu toate ca proceda de mii de ani astfel, omenirea n-a ajuns nici damblagita, nici cretinoida, nici plina de handicapati.

A venit insa epoca moderna si s-a dictat: pana la 18 ani fara o zi esti minor nedezvoltat si natang, la 18 ani si o zi devii major deplin dezvoltat si destept. Apoi a venit pasul doi: este rusine si deseori ilegal sa te mariti minora. Daca totul se oprea aici, mai treaca mearga, insa SISTEMUL este satanic si in paralel bombardeaza adolescentii cu orice ii poate determina sa curveasca total. Si astfel s-a ajuns aici:

Adolescentii sunt pe cale de a deveni o GENERATIA STRICATA?

Ganditorii SISTEMULUI nu au procedat astfel doar pentru a strica tanara generatie, ci si pentru a sclavagiza femeia. I-au spus: „te eliberam de barbat, te lasam sa votezi, te punem sa lucrezi ca sa fi independenta”. Dar de fapt doar a inrobit-o, caci avea nevoie si de munca ei. Au prostit-o sa nu se marite de tanara, intai sa studieze, iar daca nu-i capabila, macar sa acumuleze, ca sa fie pe picioarele ei. Cititi va rog si:

DOCUMENTARE CELEBRE: Interviul luat de Alex Jones lui Aaron Russo, subtitrare in limba romana si o analiza a sa

In paralel, ganditorii SISTEMULUI nu s-au limitat doar s-o indemne sa se simta bine cu cati barbati pofteste, dar a mai si „invatat-o” sa-si ucida pruncii nenascuti. Iar ca sa fie cat mai siguri ca femeia le urmeaza calea, concomitent au indemnat-o sa intoarca spatele invataturii sanatoase crestine si traditiilor milenare. Au indobitocit-o cu evolutia, cu nebunia noului ce-i superior vechiului.

Si asa au ajuns femeile sa se marite din ce in ce mai tarziu, uzate si criminale.

Dar ganditorii SISTEMULUI n-au fost multumiti cu atat si au trecut la distrugerea fetelor din ce in ce mai tinere. Pe de o parte le imbecilizeaza in uzinele de spalare a creierelor numite acum scoli, pe de alta parte le bombardeaza cu sex la greu.

Pana relativ de curand stradania SISTEMULUI era ca femeile sa se marite cat mai tarziu, ca sa aiba timp sa le inhate spre a le inrobi, in paralel cu a le arunca in desfrau si ucidere de prunci. Dar cum necum, chiar mai tarziu decat normal, femeile tot se maritau, avand totusi in cap ideea de familie si copii,

De la o vreme incoace insa, de cand procentul adolescentelor si chiar al pubertoaselor desfranate s-a marit ingrijorator, s-a ajuns la o noua culme a uraciunii. In vechime, fetele stiau ca in cativa ani se vor marita si erau educate de familii si societate sa devina viitoare sotii si mame iubitoare. Si stiau ca vor avea in scurt timp o responsabilitate. Acum insa, fetele n-au treaba de asa ceva. De fapt n-au treaba de nimic.

Priviti in jur la tinerele fete „civilizate”, moderne si nearhaice si spuneti-mi ce au in capatani? In afara de sex, alcool, etnobotanice, muzica, moda? Nu doar nu-si pun problema ca intr-un viitor apropriat sau foarte indepartat sa se marite, dar in ritmul asta vor fi chiar incapabile sa devina sotii si mame. Si nu doar ca nu vor putea participa la intemeiera unei familii, dar chiar nimic altceva nu vor fi in stare sa faca pentru neamul si tara asta. Ele cica studiaza, dar sunt total nepregatite indiferent de domeniu. Sunt generatia fara sens ce teoretic in maxim zece ani vor incepe sa-i inlocuiasca pe cei ce intre timp vor fi iesit la pensie …

Intreb acum ceea ce intrebam si acum doi ani, in articolul Adolescentii si sexul, o batalie aproape pierduta? Sondaj:

1) Considerati normal sexul la adolescenti? Daca da, considerati normala practicarea sa cu parteneri multipli? Daca nu, cum procedati in cazul in care aveti copii de aceasta varsta?

2) Considerati in anumite cazuri, normala casatoria la varsta adolescentei?

52 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on aprilie 12, 2011 at 11:58 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. manix said, on aprilie 12, 2011 at 12:55 pm

    Normal ar fi ca sa se marite intre 15-18 ani asa cum invata Biserica. Dar sistemul a avut grija sa le „invete” in licee ateiste si de inalta gandire filozofica. Ele vor egalitate cu barbatii si au uitat de familie si vor numai cariera si „succesuri”. Acum singura cale spre succes este minciuna. Femeia a fost scoasa la munca ca sa nu mai aiba cine educa copii. Iar statul ca un parinte iubitor ii invata pe copii cum sa-l huleasca pe Dumnezeu.

    Apreciază

  3. un Ionut said, on aprilie 12, 2011 at 1:02 pm

    Doamne ajuta!

    Situatia este ca oricare alta: sistemul face problema, sistemul da solutia.
    problema = promovarea sexului
    solutia = contraceptia (anti”conceptionale” – a se citi ), avortul fiind o solutie „brutala”

    si cine asculta de sistem aici, va asculta de el si dincolo.

    Intrebare: cine e sistemul?

    cat esti mic si in formare, alegi mult mai usor, fiind mai liber. DACA am asculta macar glasul constiintei, am ramane liberi. Iar neascultand, devenim robi patimilor, zicand ca suntem liberi. *Si pentru ca zicem ca suntem liberi, pacatul ramane asupra noastra!*

    Doamne miluieste!

    Apreciază

    • un Ionut said, on aprilie 12, 2011 at 1:04 pm

      erata

      a se citi ” pastile provocatoare de avort „

      Apreciază

    • un Ionut said, on aprilie 12, 2011 at 1:25 pm

      Doamne ajuta!

      1) Considerati normal sexul la adolescenti?

      eu ma simt foarte neinvatat… aceasta tema este pentru mine prea sensibila. Nu pot avea un raspuns obiectiv. Raspunsul meu este bazat pe indemnul Sfantului Apostol Iacov (parca): sa vedem cum au murit Sfintii Parinti si sa le urmam invatatura.
      Mai gandindu-ma la intrebare… Deci consider ca nu e normal. Totusi ce se vrea a se intelege prin ” sex „? Doar impreunarea trupeasca? Apai asta nu e normal la om, nu doar pentru perioada adolescenta… Si tare ma gandesc ca doar nuanta aceasta este in cuvant [ul ” sex „].

      Deci raspuns final: Nu [totusi obiectiv, observ o reţinere/moleşeală fină în aceast răspuns. Cum aş putea avea o mai mare siguranţă? cu înţelepciune?].

      Daca da, considerati normala practicarea sa cu parteneri multipli?

      Nu [sa se citeasca: IN NICI UN CAZ !]

      Daca nu, cum procedati in cazul in care aveti copii de aceasta varsta?

      Inca nu am copii de aceasta varsta. Dar am in cap aceasta intamplare: unui parinte i s-a pus in fata o situatie la care sa raspunda: fetita unei mame urma sa aiba banchet la scoala. Mama stiind ce se face la banchet, nu vroia sa lase fetita sa se duca, dar fetita vroia. Intrebarea catre parintele a fost: ce sa faca mama? Si parintele a raspuns: NEAPARAT sa lasi pe fetita la banchet! pana acum trebuia sa fie astfel invatata fetita, ca insasi ea sa spuna ” CUM!? EU sa merg la o astfel de petrecere !? nicicand! ” Dar parintele nu s-a retinut doar de la a spune acestea, ci a continuat si cu alte sfaturi.

      Deci, copacelul cat e mic e usor maleabil… nu am tv in casa. impartasim copiii cat de des posibil. Si… mila lui Dumnezeu, ca ma vad mai pacatos, nemilos, nemernic si… periculos de puternic fata de copiii mei.

      2) Considerati in anumite cazuri, normala casatoria la varsta adolescentei?

      Nu inteleg semnificatia cuvantului „casatoria”… civila sau religioasa? adica cea civila… sunt legi; parerea mea: nu e normal. Iar cea religioasa… sa ascultam de mai marii nostri; parerea mea: nu e normal.

      Doamne ajuta!

      Apreciază

  4. LostOne said, on aprilie 12, 2011 at 1:06 pm

    Este perfect posibil sa se casatoreasca din liceu daca se iubesc si vor sa ramana curati oameni. Legea Romaniei a fost pusa cu cap.. Fetele care au peste 16 ani se pot casatori daca baiatul are peste 18 ani.. potrivit Legii nr. 105/1992 si nr. 119/1996…

    Acuma nu stiu daca nu vor schimba si legea asta in cativa ani ca doar la asta se pricep.. sa strice tot ce e bun.

    Apreciază

  5. Fulger said, on aprilie 12, 2011 at 1:11 pm

    Ei se chinuie sa scoata credinta din oameni mai ales in scoli si promovarea sexului la greu , eu am facut clasele primare intr-un cabinet de religie care era plin de icoane, acum au mai ramas doar cateva .
    Se reconstruieste sodoma si gomora.

    Apreciază

  6. john said, on aprilie 12, 2011 at 1:13 pm

    Articolul din presa este clar scris ideologic: e nevoie de anti-conceptionale la sate! Eventual de ceva avorturi. Asa ca aici lucrurile sint clare.

    Pe de alta parte insa am o problema si cu comentariul de sub el. Nu maritisul de tinara este garantia unei societati sanatoase si a unei morale curate a femeii si fetei. Sa ne amintim de numarul mare de „fete batrine” de la noi si de aiurea, care chiar te corectau daca li te adresai cu doamna – „nu, sint domnisoara”. Si in majoritatea zdrobitoare a cazurilor ele chiar erau,acum 50, 100 de ani. A existat intodeauna si in toate timpurile un lot de fete considerabil de mare care chiar se maritau tirziu….dar virgine. Societatea britanica a inceputului de secol XIX, in care barbatii erau decimati in razboiaele cu Napoleon, avea un astlfel de lot considerabil. Veze-o pe Jane Austen, autoarea celebrelor romane care si acum plac. Sau vezi surorile Bronte, mai tirziu,etc. Deci nu problema lui devreme, tirziu sau deloc, adica cind te mariti. Ci este problema lui cum te mariti si in general cum traiesti.
    Si totusi eu chiar cred ca a te marita de foarte tinara nu este o alegere prea fericita.A, sexual sigur ca fata poate sa faca copii si de la 8 ani, dar dezvoltarea sexuala nu prea merge mina in mina cu cea intelectuala. In Anglia este asa-numitul fenomen al mamelor foarte tinere. Da, sint mame si inca de foarte tinere, dar consecintele sint dezastruoase: isi parasesc scoala, fara calificare nu-si gasesc usor de munca, traiesc din beneficii, si pe de alta parte asta nu le impiedica deloc sa curvasareasca in continuare.

    Cit despre „ele cica studiaza dar sint total nepregatite indifernt de domeniu”, asta este o afirmatie care chiar daca ar fi adevarata are putin de-aface cu sexul ci cu situatia invatamintului in general lucru care ii implica be baieti inclusiv. De altfel, am observat ca fetele sint mai ambitioase la studiu decit baietii mai decisi ‘sa faca bani” pe cai mai scurte.

    In afara de asta, ar trebui sa se inteleaga un lucru: ca feminismul nu ar fi prins daca situatia femeii ca mama si pilon al familiei ar fi fost de invidiat, daca sotul la rindul si-ar fi facut datoria, daca s-ar fi aratat mai multa dragoste, intelegere si protectie pentru ea de catre societate in general. Exact atitudini si umilinte de genul: femeia e proasta, n-are nevoie de carte, sa stea la cratita, sa toarne copii, sa fie buna la pat si….cam atit au provocat reactia inversa de revolta. asa ca mai usor cu tonul vituperant chiar la adresa celor din zilele noastre, pentru ca altfel la cit de ortodoxi ne batem noi cu pumnul in piept ca sintem atitudinea asta ne pune pe acelasi plan cu musulmanii din Marea Britanie care le numesc pe britanice: „white trash”, adica gunoi alb. Adica o atitudine lipsita de dragoste si de echilibru, plina de aroganta…..

    all in all, ideal ar fi ca principiul fundamental al fetei si baiatului sa fie castitatea in afara casatoriei.AICI este problema. Nu maritatul de tinar sau batrin.

    Apreciază

    • saccsiv said, on aprilie 12, 2011 at 2:37 pm

      john

      Fetele batrane erau extrem de putine. Raportat la numarul total, desigur. Si nu ne intereseaza in ecuatie perioadele de mari razboaie.

      In rest, ai atitudinea feminista ce ai avut-o si in articolul ce dezbadea tema „Cum trebuie sa se comporte si sa se imbrace femeile in biserica?”

      Apreciază

  7. eu said, on aprilie 12, 2011 at 1:20 pm

    Cum adica tema grea ?
    A avut dreptate tiganu ala: „Si ce vrei, sa ajunga curve ca romancele? S-o aiba la 18 ani deja tabacita? La noi tigancile se marita fete mari, nu ca la romani.”
    Eu zic ca daca femeia/fata daca nu se poate stapanii, atunci sa se marite. Dar cel mai important lucru este EDUCATIA DIN FAMILIE, educatia crestina iar educatia revine parintilor fiindca societatea nu face decat sa incurajeze desfraul de la varte fragede.

    Apreciază

  8. pavel said, on aprilie 12, 2011 at 1:29 pm

    „Nu sexului premarital” ar trebui sa spuna nu numai fetele , ci si baietii care le trateaza cu dispret pe „inapoiatele” care nu accepta desfraul numit libertate. au avut grija „elitele” a ne educa in asa fel incat inrobirea noastra la jugul patimilor sa fie vazut ca „eliberare de constrangeri”, „emancipare”, „evolutie”, etc!

    …”pubertoase desfranate”!!

    Hmm! si tinerii adolescenti, baietii, care fac sex premarital cu „pubertoasele desfranate” sunt exonerati de orice culpa? Ei nu sunt” pubertosi desafranati”? Culpa desfranarii este mai mica pentru unii decat pentru altii? Culpa avortului e mai mare pentru mama care a luat decizia de a ucide, decat pentru tatal pruncului nenascut? Mai bine nu am mai da cu piatra in copiii nostri, ci in noi, cei care trebuia sa fim vigilenti, sa nu dam voie sa patrunda pornografia peste tot, sa nu le impanzeasca mintile cu „educatie sexuala”, sa nu-i lasam sa vizioneze discretionar orice program tv, sa nu le permitem accesul la internet sub pretextul brusc ca nu-si mai pot face temele altfel, sa ne opunem profesorilor care le cer astfel de lucruri, sa ne oprim la chioscurile de ziare si sa atragem atentia vanzatorului ca legislatia Romaniei nu permite expunerea de materiale cu continut sexual explicit, sa petrecem mai mult timp cu copiii nostri si sa nu-i lasam sa faca ce vor, unde vor, cu cine vor, bucurosi ca astfel ne lasa noua „timp liber” sa facem si noi ce vrem, orice, dar sa nu fim parinti( decat part-time, eventual), sa nu mai alergam numai dupa satisfactii materiale in detrimentul de fapt al familiei, sa nu-i mai crestem niste răzgâiați , oferindu-le „de toate”(„asa cum noi nu am avut”), fara a le cere nimic sau prea putin in schimb, transformindu-i in indivizi fragili, supusi capriciilor, dependentelor, patimilor etc….
    Stiu ca multi imi vor sari in cap, dar daca fiecare e cinstit fata de constiinta lui, vom recunoaste ca noi si numai noi suntem vinovati de evolutia copiilor nostri spre desfranare!

    Si, draga saccsiv, nu pot fi de acord cu afirmatia „pubertoase desfranate”. Din mai multe motive! Iertare!

    Apreciază

  9. sol said, on aprilie 12, 2011 at 2:18 pm

    este o tema grea.. culmea, tratata de barbati aici ( nu prea vad femei inghesuindu-se sa-si dea cu parerea ). evident, au si barbatii dreptul la opinie, doar ca…. din afara situatiei, in conditiile in care majoritatea se plang ca nu inteleg mentalitatea feminina. pai hai s-o luam si s-o tratam asa… fara ipocrizie si prejudecati. nicio femeie nu e la fel cu alta. asa cum nici barbatii nu sunt toti la fel. adica, diversivitatea indivizilor in cadrul speciei este o certitudine, unii dintre ei se maturizeaza mai repede, altii mai greu, preferand sa mai copilareasca. unii sunt capabili de a deveni buni parinti, altii mai bine ar ramane singuri in egoismul lor si nu s-ar mai inmulti, ca fac mai mult rau omenirii. luand acum punctual cazul femeilor, unele sunt mai prostute, mai usor de dus de nas, de pacalit, vine un baiat si le sopteste cuvinte frumoase, le tine de mana, le face un cadou si ele, in plina pubertate suprapusa peste prostia genetica, se incanta si pasesc intr-o lume pentru care nu sunt inca pregatite. nebunia vine abia dupa ce devin mame, pentru ca , incapabile sa aiba grija de ele, cum vor avea grija de noua viata? inmultirea necontrolata tocmai a persoanelor cu un mental mai slab este primul semn de degenerare a speciei… urmata si de altele, de pilda tendinta spre celibat a persoanelor cu o inteligenta superioara… deci netransmiterea acestor insusiri prin urmasi.

    Apreciază

  10. Crestina said, on aprilie 12, 2011 at 2:42 pm

    Sunt de acord cu cititorii de mai sus:pavel si john.Cei vinovati de desfranarea generalizata sunt in primul rand „elitele” care prin mass media au reusit sa manipuleze si sa sminteasca nu numai tinerii ,caci si cei mai in varsta s -au smintit si nu mai judeca normal.Nu o data ,barbati mai in varsta si-au parasit nevestele cu care au impartit si rele si bune pt cate o juna nurlie.Sau daca nu au o avere impresionanta pt o tanara-trufanda,se multumesc si cu o persoana mai tanara cu cca 15-20 de ani.Asa ca ce sa mai zicem de tineri…..sunt usor influentabili ,mai ales daca au o educatie atee.
    Deci la prima intrebare raspunsul meu este Nu.E bine sa nu se mai puna atata pret pe educatia sexuala ,caci si aceasta le da idei.Ideal ar fi sa se puna pret pe o educatie religioasa,dar aceasta este considerata depasita.
    In ceea ce priveste a doua intrebare nu cred ca la varste de pana in 18 ani o fata este suficient de matura pt a deveni sotie si mama.Iar cu facutul copiilor asa la nimereala cum se intampla in satul I L Caragiale,nici atat.Nu sunt pt avort sau pt planing,doamne fereste,insa o educatie religioasa,civica ,ceva ar trebui si in cazul fetelor acelea.
    Cred eu,nu dau verdicte,ca dupa varsta de 20 de ani fetele isi pot intemeia familii ,mai ales daca sunt bazate pe credinta, respect si intelegere.Si macar o mica baza materiala,caci nu poti trai la infinit din mila celorlalti.Caci ce educatie vor da la randul lor copiilor pe care ii cresc?Nu invatati ,nu munciti,nu mergeti la biserica,ca e demodat,faceti la randul vostru copii de mici si asteptati masina cu ajutoare.
    Cunosc si cazuri cand fete care „si-au trait viata”din nestiinta sau luate de valul modernismului,s-au intors la credinta si si cresc copii ‘facuti mai la batranete” cu mai multa responsabilitate decat cele care poate sau casatorit de foarte tinere ,dar isi cresc copii in spiritul modernismului de azi.
    Dupa umila mea parere cred ca tot educatia in credinta conteaza.

    Apreciază

  11. Crestina said, on aprilie 12, 2011 at 2:45 pm

    s-au casatorit,scuze

    Apreciază

  12. Crestina said, on aprilie 12, 2011 at 2:48 pm

    Si „sol” a punctat excelent.

    Apreciază

  13. WORLDLINES - June 28, 2009 said, on aprilie 12, 2011 at 3:04 pm

    […] View full article on Saccsiv’s Weblog […]

    Apreciază

  14. Pr.Alexandru said, on aprilie 12, 2011 at 3:55 pm

    Cel mai corect cred ca a argumentat Pavel. Asa este, educatia e cea mai importanta.

    Apreciază

  15. geanina said, on aprilie 12, 2011 at 4:54 pm

    in mare parte sunt de acord cu articolul..dar a spune ca tanara generatie este total nepregatita indiferent de domeniu mi se pare absurd si exagerat…

    Apreciază

  16. Raluca said, on aprilie 12, 2011 at 4:54 pm

    Toti aveti mare dreptate in ceea ce punctati. Societatea si tot ce se popaga prin mijloacele ei este de un ateism feroce!!!
    Cred sincer ca lucrurile sunt pierdute definitiv. Va spun din proprie experienta.
    Credinta adevarta (Taine, Duhovnic bun, rugaciune, timp liber in natura sau activ culturale crestine, lecturi ortodoxe, prieteni ortodocsi) pot schimba situatia …Insa cine mai are timp sau cine le mai doreste pt copiii lui.
    Am inceput f devreme viata sexula(pt vremurile de acum 20 si de ani) ….Dumnezeu m-a pazit neavand multi iubiti cu tot cu sot. Acum sunt divortata de 9 ani, devenind crestina de vreo 7.
    Doar credinta si rugaciunea te tine curata trupeste inainte de casatorie sau in alta situatie in care se impune curatenia trupeasca.
    Am fetita de 14 ani si Dumnezeu mi-a dat timp si minte,(mi-a permis sa fiu casnica) fiind famile schioapa totusi, si am apropiat-o asidu de ortodoxie prin toate mijloacele posibile si imposibile+iubire si joaca multa. Va spun sincer este unica in puritatea sufletului, (sa nu mi-o luati ca lauda va rog) chiar si ca rezultate scolare ,insa observ ca nu e cu totul imuna la ce-i povestesc cele 2 prietene (ceva mai in randul lumii, desi sunt din famili crestine, prietene mai bune n-am gasit)
    Credinta adevarata rezolva orice, dar cate familii mai au timp sau o mai doresc…Sistemul nu-ti lasa timp sa increstinezi copiii cu adevarat, caci e f.greu duhul lumii fiind potrivnic, pe de-a-ntregul.
    Ioan Ianolide”…Caci trebuie sa intelegem ca invatatura (educatia) este prima conditie a credintei. Dar chiar atunci cand invatatura este predata de Hristos si cand cei ce o primesc au in ei stofa de apostoli, totusi procesul de zidire a constiintei crestine este indelungat, dificil si cu surprize, acesta obligandu-ne la o pregatire misionara temeinica, autentica si tenace.”
    Sunt cateva trucuri care le-am aplicat si care nu le-am vazut la alti pariti crestini (nu cunosc bine decat 2 familii), insa deocamdata rezultatele dupa trucurile mele par mult mai solide.
    Poate am gresit.
    1 Am fost mai severa la varsta frageda a copilului, devenind mai permisiva cu varsta si nu invers .
    2.Am aplicat o disciplina alimentara si de somn, fapt care am observat ca se rasfrange f. putenic asupra starii generale, invatarii si ascultarii in general…
    3. Eu am ales timpul petrecut la tv sau pc mereu cat si genul de muzica permisa..
    4.Oculturalizare intensa potrivita cu varsta si credinta .
    5. Activitati crestine pt copii si nu numai, intense (tabere crestine,cluburi de copiii, intalnire cu tinerii organizata de Duhovnicul nostru si alte evenimente culturale organizate de Biserica
    Activitatile au fost impuse de mine, nu la alegerea ei, insa au devenit obisnuinta, nedorindu-si tv,pc, plimbari prin mall, sau muzica nepotrivita crestinului.
    Obisnuinta e a doua natura!
    (am avut probleme cu muzika rock f. urate pe la 10 ani, datorita directiilor diametral opuse in care se incerca educatia, insa rupand legatura 2 ani cu persona care aducea acesta formare , si insistand cu multa literatura religiosa pt copii , a scapat definitiv).
    Dumnezeu mi-a dat mult timp si curaj!
    Ca si concluzie toate sunt f. legate intre ele la educatia unui copil, deci deocamdata nu e interesata deloc de sexul opus ,combinat si cu un discernamant aprope de adult in acest aspect, poate dat de culturalizarea intensa insa potrivita cu credinta si varsta.
    Sa ma iertati daca am smint cu ceva sau pare ca dau lectii! Am impartasit cateva aspecte constatate dupa o oarecare cercetare si aplicate intr-un caz concret.
    Poate pot fi de folos! Doamne ajuta si iertare!
    Si in cazul meu situatia se poate schimba oricand, presiunile la sc. si in societate sunt fff mari asupra ei…
    Deci si asa e doar la mila Domnului.

    Apreciat de 1 persoană

  17. Crestina said, on aprilie 12, 2011 at 6:08 pm

    Multumim Ralucai pt sfaturi.Sunt f bune.E adevarat ispitele societatii sunt f mari.

    Apreciază

  18. TheSpiritOfCaptain said, on aprilie 12, 2011 at 6:19 pm

    Aveam un coleg ,de la tara,baiat serios,in firea lui,de la tara,nu era el prea dus la biserica,credea asa formal….

    Se uita la porno cu matusisa,fara sa se atinga sau sa faca ceva,li se aprea ceva normal,ca pe un film… asta o spuneau unii,ca la ziua lui au fost si,cand au intrat intr-o camera sa se odihneasca,ca bausera putin,s-au pus si ei in pat,si ea tot la porno se uita…se uitau toti,si aia era femeie cu copii,de peste 40 de ani,femeie de al tara,care ar fi trebuie sa aibe minte…la care aia ii spune,ca se uitau la porno cu ea,el zice,ca si ce,si eu am uit cu ea,cand nu avem al ce sa ne uitam,stam acolo in pat si en uitam la emanuela

    Apreciază

  19. Marius said, on aprilie 12, 2011 at 8:46 pm

    Chiar si intrebarea din titlu („Le maritam pe fete de tinere?”) mi se pare pusa oarecum gresit, pentru ca sugereaza faptul ca fetele de care e vorba nu au nici un cuvant de spus, iar casatoriile sunt toate aranjate, ceea ce nu este cazul astazi.
    Desi fizic vorbind majoritatea femeilor sunt capabile sa aiba copii inainte de 18 ani, in ziua de azi la aceasta varsta ele sunt imature si nepotrivite pentru acest lucru.
    In trecut, casatoriile timpurii si numarul mare de copii erau esentiale economic, pentru ca erau singurul mijloc de supravietuire pentru foarte multi oameni. O femeie singura avea foarte reduse posibilitati de a-si castiga existenta, batranii aveau nevoie de sutinerea copiilor, etc. Copiii erau folositi la munca campului sau alte activitati in gospodarie intr-o vreme in care marea majoritate a populatiei era formata din tarani. Cam asa stateau lucrurile in toata Europa, nu numai la noi. Casatoriile timpurii si familiile stabile erau o consecinta fireasca a acestui tip de societate si deci moralitatea crestina era perfect potrivita acelei lumi
    Astazi societatea este organizata foarte diferit si necesitatea economica a unei familii a disparut in mare parte. Deci este acum foarte usor ca ortodoxia sa fie prezentata ca ceva arhaic, represiv, caracteristica unei epoci inapoiate, pentru ca din punct de vedere strict economic (si, bineinteles, ateist) acest lucru este in parte adevarat.

    Apreciază

  20. TheSpiritOfCaptain said, on aprilie 12, 2011 at 9:12 pm

    Parintele Arsenie Boca spunea ca, varsta optima pentru casatorie,este intre 18-25 de ani,iar barbatul sa fie mai mare decat fata cu cativa ani,maxim 5,asa ar arata un cuplu potrivit !
    Fata sa nu fie rpea mica,barbatul prea mare,solid,sa o ologeasca,ajunge sa oboseasca, vin alte boli,nu mai merge bine,o dor salele, si imbatraneste mai repde !

    Zicea Parintele Cleopa ca ar trebui copii de mici ,de la 13 ani,ca asa zice Sf Ioan Gura de aur,ca atunci snut curati….. Ei bnie,eu zic ca acum,in jurul varstei de 20 de ani,18-19,pana ni 25 cum zicea parintele Arsenie Boca,asa e mai bine,cred eu,numai ca acel copil de 13 ani,daca e amtur,si gandeste,si e crescut intr-un mediu de viata sanatos,nu cu jcuarii,ca altii la 18 ani sunt inca visatori si nu au maturitate,dar mite sa tina o casa,munca,casatorie….sa fie in putere sa paote sa faca acestea,la 18 ani abia termina o scoala ! Daca paote atunci ar fi bine,pe la 18-19-20-21-22,pana in 25,asa ar fi ideal,dar nu inseamna ca daca trece de 25 sa ramana fata batrana,dar sa patreze curata,asta e esential ! Sa nu fie diferenta amre de varsta !
    Daca copii ce vin sunt crescuti crestineste,si educati cum trebie,se cunosc de la 14-15 ani,dar se pastreaza de mici,si cand termina un liceu,la 18 ani ,se casatoresc,asa ar fi ideal ! Pana atunci mai tin legatura,un film,o plimbare,mers la o cofetarie,la biserica,intalniri intre familii,asa o sa ansca viitorul Romaniei,noi suntem neputinciosi,trecuti prin pacate,dar viitorului tarii trebuie sa-i asiguram viitorul,noi putem doar sa prevestim acea generatie care a salvat Romania,sa facem copii curati,sa educam crestineste copii

    Apreciază

  21. Aurora said, on aprilie 12, 2011 at 9:20 pm

    Este prea mult desfrau in lume. Multi adulti sunt perversi, se uita la filme spurcate,aplica ce vad acolo, dar si multi adolescenti sunt stricati. Mi-a povestit fetita unei prietene ca in clasa ei mai sunt doar cateva virgine si acelea desconsiderate de restul care ”a facut-o”. Si nu sunt decat in clasa a IX-a. Va dati seama, pana intr-a XII-a ce experienta uriasa vor dobandi. Ce ma oripileaza este faptul ca multi copilasi fac perversiuni de prin clasele V-VIII. Credeam ca numai in America este asemenea dezmat, dar vad ca si la noi s-a intins aceasta plaga. Sigur ca e mai bine sa-ti mariti fata de mica decat sa ajunga o destrabalata. Cred ca societatea din secolele trecute, cand femeia se ocupa de camin si de cresterea si educatia pruncilor era cea normala. Acum este la putere feminismul care a promovat femeia in toate domeniile, inclusiv in pat, in patul sefului de multe ori, caci daca vrei sa-ti pastrezi jobul, trebuie sa faci si ”mici” sacrificii. Dar nu sunt de vina numai sefii, caci unii pot fi oameni de treaba care nu-si hartuiesc sexual angajatele. Societatea in care traim este bolnava rau, nu stiu ce e de facut pentru insanatosirea ei. Cred ca preotii ar trebui sa se implice mai mult in viata parohiilor, sa vina prin case, sa-i intrebe pe oameni de ce nu vin la biserica, de ce nu se spovedesc, de ce nu-si aduc copiii la impartasanie. O prietena mi-a spus ca jumatate din locatarii din blocul ei s-au dus la sectari. De ce ? Pentru ca sectarii au venit cu un discurs atractiv, cu promisiuni, cu tupeu. Preotii nostri ce fac pentru ca turma sa nu mai fie incoltita de lupii sectari ? De ce nu se implica mai mult profesorii de religie sa-i duca pe copii macar o data pe luna la sfanta liturghie ? De ce nu discuta cu ei despre consecintele dezastruoase ale pacatului, mai ales cel trupesc ? De ce nu le spune doamna de religie fetelor ca trebuie sa se marite fecioare si sa-si ia ca model pe Maica Domnului si nu pe Pamela Anderson ? Pai doamna de religie e si ea prinsa in caruselul asta al grijilor personale- cu ce sa se imbrace la banchet, cum sa-si vopseaasca unghiile in oja mai deschisa sau mai inchisa la culoare, ce vopsea de par ar aranja-o mai bine etc. Si asa devina materia Religie, care ar trebui sa fie una de luminare si mantuire a fiecarui elev o materie ca oricare alta la care important este sa aiba toata lumea note si sa se incheie mediile cu bine caci mai e un pic si vine vacanta si trebuie situatia incheiata, iar despre mantuirea sufletului vom vorbi data viitoare.. .

    Apreciază

  22. Adina said, on aprilie 12, 2011 at 9:31 pm

    Am 30 de ani. Ma bucur ca inca nu mi s-a intamplat sa fiu nevoita sa fac un avort! daca ar fi sa o iau de la capat, m-as marita la 18 ani, ba nu, la 14 ani, chiar din momentul in care imi amintesc felul cum mi-a luat-o creierul razna, corpul,hormonii, totul. Nu am facut asta. Am ratacit, am suferit, am avut drame imaginare, am fost cum nu se poate mai inselata de lumea aceasta. Daca regret? da,in momentul in care am constientizat mizeria in care traiam am regretat si am avut un soc, a fost ca si cum mi s-a ridicat o panza de pe ochi. Dar nu am ce sa mai repar acum timpul pierdut si anii irositi cu tot felul de vanitati; tot ceea ce pot sa fac este sa fiu acum curata pe cat pot si sa compensez greselile din trecut. Raspunsul meu este copiat de la Sf. Apostol Pavel (citez din memorie): bine este ca fetele sa se marite, dar daca se poate sa ramana curate, mai bine este sa ramana asa. Insa decat sa fie stricate, mult mai bine este ca parintii sa o casatoreasca imediat ce constientizeaza ca ea s-a transformat in femeie si risca sa isi piarda sufletul. Aprecierile sunt egal valabile si pentru barbati. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu dau vina pe nimeni pentru ratacirile in care am trait: parintii mei mi-au oferit un camin cald si o buna educatie crestina. Este numai vina mea. Si daca as putea, as sterge cu buretele 15-16 ani din viata mea. Asta e tot. Va rog sa ma iertati pentru interventie. Scolile si facultatile sunt bune numai cat sa te dezvolti spiritual si sa iti asigure un loc de munca decent. In rest, ucid viata, spiritul, puritatea. traim intr-o lume incredibil de pustie (pustiita, mai bine zis) si de trista. Cu stima.

    Apreciat de 1 persoană

    • Peter Minea said, on august 19, 2019 at 6:08 pm

      Doamne ajută! Poate s-a mai îmbunătățit viața în anii care au trecut.

      Apreciază

  23. Paul said, on aprilie 12, 2011 at 11:21 pm

    @Aurora
    Nu sunt de vina profesorii.Ei ii invata ceea ce trebuie.Din familie pleaca toata buba. Principala vina o au parintii pt ca nu se ocupa de ei, nu tin legatura cu profesorii, cu diriginta,a lor e datoria asta. Numai sa doreasca sa afle despre ei. Din pacate, multi parinti isi dau copiii la scoala doar ca sa nu stea pe capul lor acasa. Este foarte greu sa ai in clasa 30 de elevi pe care sa-i tot dadacesti intr-una. Iar, ei ,parintii au cate unul cate doi acasa si nici de aia nu se ocupa. Parintii de ce nu au ochi sa vada schimbarile care se petrec cu copiii lor, ca au intrat intr-un anturaj dubios,ca nu mai merg la scoala, ca in ultimul timp au ochii rosii, sunt agitati din cauza consumului de etnobotanice, ca sunt violenti verbal si chiar fizic cu profesorii, de ce nu isi vad fetele ca pleaca spre scoala aproape cu fundul si burta goala? De ce ii lasa toata ziua la calculator si nu le explica despre pericolul vizionarii filmelor porno? De ce nu ii apostrofeaza cand ii aud ca vorbesc cu Baga-mi-as…Face-mi-as? De ce la fiecare colt de strada suntem nevoiti sa ascultam acest refren?
    ”De ce nu se implica profesorii de religie sa-i duca pe elevi macar o data pe luna la Sf. Liturghie?” Pt ca Sf. Liturghie este duminica si ar insemna sa aiba activitati in afara scolii.
    Iar asta la un salariu mizerabil de 6 aproape 7 milioane de lei vechi cat are un profesor, nu prea e posibil.Oricum la ce stres are de infruntat un profesor din partea unor progenituri asa needucate sa se mai duca cu ei si in afara orelor de program ar fi prea mult.I-ati vazut vreo data pe tineri cand ies de la scoala si navalesc in masini spre casa? Toata lumea se ingrozeste de ei. Autobuzul e doar al lor.
    Televizorul si calculatorul-acestia sunt marii educatori ai secolului. Tot ce spune profesorul paleste in fata celor doua masinarii.

    Apreciază

  24. Aquarius said, on aprilie 13, 2011 at 12:33 am

    Saccsiv, sterge te rog comentariul. Nu e locul pentru probleme personale. Acum mi-am dat seama. Multumesc anticipat!

    Apreciază

  25. Crestina said, on aprilie 13, 2011 at 8:36 am

    Mai este o problema.Ok,o mariti repede cum vezi ca o ia razna si ii trebuie barbat.Dar ce te faci daca familiile respective nu sunt duse la biserica la propriu si incurajeaza concubinajul.Adica il pripaseste pe individul de care adolescenta s-a indragostit,dar nu fac nunta pt ca nu au bani.Adica nu se cununa nici la preot deoarece vor mare tambalau.Intre timp se naste copilul,e botezat ca asa e normal,dar parintii continua sa traiasca necasatoriti(poate li s-o fi facut vreo molifta ,ceva si nu stiu eu).Insa in luna a 9 a ,fata se duce la discoteca impreuna cu sotul si cativa prieteni,”sa se uite si ea saraca,ca acum nu mai poate” spune bunica ei.
    E un caz real ,nu poveste.Deci sa incurajam astfel de ” casatorii”? Sunt crestine?
    Scoala nu are pe motiv ca nu o duce capul,dupa 10 clase a obosit,sotul ei lucreaza cu ziua si cateodata bea cot la cot cu socru,iar ea se intretine mai mult din mila rudelor.
    Nu trebuie sa judecam noi.Insa va convine asa ceva ,mai ales cei care sustin casatoria de la varste fragede.

    Apreciază

  26. Crestina said, on aprilie 13, 2011 at 8:41 am

    Cu Maica Domnului a fost altceva.A fost daruita lui D-zeu de mica si crescuta la templu ,dupa umilele mele cunostinte.A fost intr-adevar neprihanita ,altfel nu putea sa nasca pe Fiul lui Dumnezeu.
    Nu la fel putem spune despre majoritatea fetelor adolescente din ziua de azi.Cinste celor ce de mici sunt crescute in credinta.In societatea de azi insa…….

    Apreciază

    • el said, on aprilie 13, 2011 at 9:45 am

      @Crestina

      Maica Domnului este modelul nostru de viata ca pamanteni(barbati sau femei) daca vrem sa ia chip si in noi Hristos Dumnezeu-Arhetipul Omului.Exepmlul VIU al sfintilor si al Maicii Domnului nu este doar teorie de privit/analizat dinafara ci model da VIATA de asumat pentru fiecare din noi.
      Si fiecare om ajuns in lume este daruit Lui Dumnezeu prin insasi existenta sa; noi suntem ai Lui Dumnezeu ,facuti pentru El; dar daca suntem netrebnici ne alegem noi cui ne afierosim prin viata si „valorile’ mintii proprii ,suntem liberi dealtfel sa0l rsepingem pe Dumnezeu dar nu avem dreptul sa zicem ca NU STIM cum sa traim daca ne dam un minim efort sa urmam poruncile.
      Maica Domnului sa va lumineze.

      Apreciază

  27. pavel said, on aprilie 13, 2011 at 8:49 am

    @ada
    „sa faca sex in voie”???
    Stiti ce inseamna sa faca sex in voie? stiti ce riscuri presupune?
    1.sex in voie din punct de vedere crestin= desfranare
    2.din punct de vedere psihologic presupune fragilizarea imaginii de sine,scaderea increderii in partener, transformarea in obiecte de procurat si furnizat placere(pentru ca asta facem , eliminand posibilitatea procrearii din planurile noastre) si pentru ca psihic ei, copii, adolescentii, nu sunt pregatiti, chiar daca sunt dezvoltati anatomic. Maturizarea fizica, anatomica nu se desfasoara in acelasi ritm cu maturizarea afectiv-volitionala. Discernamintul se constituie abia in perioada de 14- 16 ani(intrebati psihiatrii si medicii legisti care se ocupa cu expertizarea tinerilor). Uneori nici intre 16 si 18 ani discernamintul nu e constituit. Adica ei stiu diferenta dintre bine si rau, dar nu au capacitatea deplina de a intelege si prevede faptele lor cu toate posibilele consecinte grave- nu au posibilitatea deplina de a face o alegere corecta.Uneori si noua, adultilor, ne este impietat discernamintul, ce sa mai vorbim de adolescenti.Asa incat nu vad de ce ne-am expune copiii la aceste riscuri.Deci chestia cu sex responsabil pica!

    „…se protejeaza…” de ce anume? De o sarcina, inteleg eu si /sau de boli. Nu stiu de cand sarcina a devenit pentru societatea noastra un pericol, un agresor! Caci termenul a preveni inseamna a impiedica aparitia unui rau, a unei boli, a unei infractiuni.
    De boli? Sunt cca 30 de boli cunoscute ca avand cale de transmitere sexuala, din care mare parte devin cronice, pentru ca , fie sunt asimptomatice, fie sunt virale si nu exista tratament pentru ele. Acestea determina la randul lor diverse sechele, din care numai sterilitatea daca am lua-o in cauza(si asta nu e dintre cele mai grave consecinte posibile)
    si deja ar trebui sa ne ingrozim.asa ca posibilitatea viitoare de „….apoi sa isi gaseasca un barbat de treaba cu care sa aiba cati copii doreste ea…” pica partial si asta pentru ca nu va mai putea sa aiba cati copii vrea ea!
    Si de ce cati copii vrea ea si nu el , sau amindoi? Si mai ales de ce Dumnezeu e scos din ecuatie?
    Barbatul acela „de treaba” s-ar putea sa nu o mai vrea avand in vedere ca ea nu prea a fost „de treaba”, facand in stanga si in dreapta, „sex in voie”, ” responsabil”, punind in pericol sanatatea sa, a viitorului ei sot si a viitorilor lor copii(daca ii vor avea). Stiti ce malformatii grave se pot produce la copii in urma unor infectii cu transmitere sexuala? Sa nu-mi spuneti ca se vor ” proteja” cu prezervativ si sau anticonceptionale. Niciun prezervativ nu e sigur 100% si nici anticonceptionalele nu sunt. Ca sa nu mai spunem ca ultimele sunt abortive, prin diverse mecanisme, iar primele nici ele nu sunt acceptate religios. Deci avantaj zero si din punct de vedere crestin si din punct de vedere al gandirii asa-zis, moderne, „emancipate”, „civilizate”.
    Nu, rolul femeii nu e doar de a procrea, ci de a fi partasa la planul lui Dumnezeu, de a crea oameni dupa chipul si asemanarea Sa, de a-i fi sprijin sotului si de a creste copii sanatosi, crestini dreptmaritori. Mi se pare un plan maret, greu de indeplinit, mult mai greu decat o facultate si o cariera. Cu toate acestea nimeni si nimic nu o opreste pe femeie sa achizitioneze un cumul cat mai mare de satisfactii in plan profesional, iar cand se va considera pregatita sa-si inceapa viata sexuala inseamna ca e pregatita sa se CASATOREASCA. Pentru ca sexul presupune asumarea responsabilitatilor, dar nu a responsabilitatii de a ucide sau de a se opune planului lui Dumnezeu.
    Pina acum nu vad decat riscuri, din orice punct de vedere am analiza.
    Cu privire la casatorie, cel mai bine ar fi sa se casatoreasca dupa varsta de 20-22 de ani, cand sunt cu adevarat maturi, si astfel au timp sa-si faca si studiile. Asa ca se impaca si capra si varza.
    Concluzia logica- sexul fara casatorie nu e o alternativa buna pentru copiii nostri pentru ca , de fapt, presupune numai riscuri.
    De uitat in „ograda altuia” vor fi tentati sa se uite dar nu suntem fiinte supuse instinctelor, avem ratiunea care ne guverneaza, bunul simt, morala, constiinta. numai animalele sunt supuse intrutotul instinctelor. Daca vreti sa va reduceti la acest nivel e problema dvs.Si nu actul la primarie ii va opri ci legamintul in fata lui Dumnezeu, sfiala fata de taina cununiei, care nu poate fi calcata in picioare.
    Moralitatea nu o va capata brusc daca noi nu i-am inculcata-o!
    Lucrurile in plan social s-au schimbat in rau si asta nu inseamna ca noi trebuie sa ne conformam. Trebuie pastrata legatura cu traditia care ne-a protejat de mii de ani si sa pastram reperele morale. Acceptarea noului sub pretextul ca nu avem ce face e calea cea mai facila pentru a scapa de responsabilitate. Aparent! Calea cea mai usoara nu e si cea mai buna!
    Foarte bine ca-i expuneti pericolele, dar trebuie inceput cu inculcarea moralei, de la varste mici. iar puterea exemplului functioneaza cel mai bine. Noi preluam constient sau inconstient modelele parentale educationale.
    Ca raspuns la intrebarile adresate de saccsiv:
    1. Nu consider normal sexul extra-marital, indiferent ca e la adolescenti sau nu.Intrebarea nu e corect pusa! Sunt de acord cu sexul la adolescenti, intra-marital, dar nu recomand casatoria la aceasta varsta. Decat in cazuri de forta majora! In niciun caz cu parteneri multipli!!!
    Le inculc de mici principii morale, le supraveghez parintii si activitatile, ii feresc pe cat posibil de tot ce le-ar putea vatama vazul, auzul, gindurile. E o munca ce incepe de la prima zi de viata! E vorba de a fi parinte crestin-ortodox!
    2. Da, in anumite cazuri consider normala casatoria la adolescenti. Atunci cand au cazut in greseala!
    Iertare daca am suparat pe cineva,totul a fost spus din inima, cu durere si dragoste!

    Apreciază

  28. Crestina said, on aprilie 13, 2011 at 12:20 pm

    @Adina
    Nu stiu cata fericire au aceste minore,de regula cele mai multe dintre astfel de cazuri apartin etniei romme.Nu fac discriminari,insa ,sa fim seriosi,nu au probleme existentiale?Sa fim seriosi,asta decat daca traiesc din furat,din ghicit si alte indeletniciri.Cat de betie…daca mai provin si din familii destramate.De ce ar fi deprimate,oricum nu au de regula nici un Dumnezeu,si cele mai multe nici nu stiu de capul lor,cred ca pur si simplu asa e viata.Sa-si planga pacatele,nici atat ,ar trebui constientizate,deci nu deprimare ,nu ipohondrie,nu probleme existentiale caci oricum vine masina cu ajutoare.Deci o fericire totala…….
    Stiu ca am fost rea,dar……..daca asta inseamna fericirea….atunci nu mi-o dorec!
    Doamne iarta-ma!

    Apreciază

  29. mariusmioc said, on aprilie 13, 2011 at 1:23 pm

    Vîrsta de 18 ani e stabilită arbitrar. Nu are nici o legătură dreptul de vot cu dreptul de măritiş.
    Măritişul e o problemă personală, dreptul de vot priveşte întreaga societate. Deci e normal ca societatea să interzică dreptul de vot sub 18 ani, căci cine votează prost face un rău întregii societăţi, dar cine se mărită prost poate face rău doar sieşi. Dar oamenii trebuie să fie responsabili de propria lor persoană, nu e nevoie de Stat ca să le vegheze fericirea.
    Atîta vreme cît Dumnezeu a făcut ca fiinţa umană să se maturizeze sexual şi să fie capabilă să facă copii înainte de 18 ani, şi măritişul înainte de 18 ani trebuie să fie îngăduit, aşa cum a fost în 99% din istoria omenirii.
    Ar fi cazul să înceteze culpabilizarea din mass-media împotriva fetelor care au copii înainte de 18 ani. De ce e discriminată această minoritate?

    Apreciază

  30. Crestina said, on aprilie 13, 2011 at 1:53 pm

    Nu e vorba de discriminare a vreunei minoritati.Nu interzice nimeni adolescentelor de pana in 18 ani sa se marite mai ales daca isi insusesc responsabilitati.Dar sa se marite cu cineva care sa muncesca,daca ele nu pot munci.Nu ne maritam cu unul care taie frunza la caini si asteptam ajutoare.Intr-adevar trebuie ajutati cei tineri si nevoiasi,dar nu a-i incuraja sa-si faca o „meserie” din asta.Caci atunci si noi ceilalti am face la fel..am astepta masina cu ajutoare.Si atat.
    Pt mariusmioc

    Ps:iertare am fost cam razboinica in legatura cu aceasta tema.Nu am nimic contra casatoriilor timpurii crestine.Ba din contra!

    Apreciază

  31. dodo said, on aprilie 13, 2011 at 2:52 pm

    este foarte usor sa cadem in extreme de judecata.
    O extrema este cea in care se plaseaza sustinatorii avortului si contraceptiei si care sint impotriva casatoriei, asta ar fi extrema de stinga.

    Alta extrema este cea de dreapta, in care ne imbicsim cu tot felul „reguli” inventate de noi, evident, cam cum faceau vechii evrei de pina la venirea lui Hristos, si in care fortam omul sa intre ca asa am hotarit noi. Problema nu e de 18, 16 ani sau mai stiu eu ce! Problema e de cu cine si cum. Ca geaba vrea mama sa-si marite fata la 15 ani daca nu are cu cine. Sau s-o dea, asa, dupa primul venit care-si face o cruce si zice ca se duce la biserica si cam atit?

    Apreciază

  32. Crestina said, on aprilie 13, 2011 at 5:55 pm

    Pt mariusmioc
    Nu sunt la curent cu noul cod legislativ privind varsta casatoriei deoarece am mult peste 18 ani.Iar pe fetita mea nu o voi incuraja sa se casatoreasca pana in 18 ani.Si nici pana in 23-25 de ani decat daca nu va fi in stare sa termine o scoala.Asta nu inseamna ca voi fi de acord cu libertinajul.Sper sa ma ajute D-zeu sa o educ in asa fel incat sa inteleaga ca toate lucrurile in viata se fac la timpul lor si nu cand ne dau „pe afara’ hormonii.
    Imi pare rau,ca s-a schimbat codul legislativ pt cei care vor sa se casatoreasca de copii .fiecare isi alege la ce varsta sa se casatoreasca.
    Pt „dodo” :Nu cred ca s-a pus aici problema avorturilor sau anticonceptionalelor cu care ,cred ca multi dintre cititorii acestui site nu sunt de acord.Ci de educatie mai mult sau mai putin religioasa,de etica si morala.

    Apreciază

  33. Aurora said, on aprilie 13, 2011 at 9:22 pm

    @Paul,
    Nu vreau sa ma intind prea mult pe subiectul asta care deja a trecut la posturi mai vechi, dar nu sunt de acord cu felul cum argumentezi lipsa de implicare a unor profesori de religie. Eu in comentariul meu n-am vorbit despre bani, despre salariu, ci despre mantuire. Profesorii de religie, oricat de prost ar fi platiti, tot trebuie sa faca putina „practica” cu copiii, adica sa-i duca la „sursa”, la casa Domnului, la biserica ,pentru ca Hristos nu este o disciplina pe care sa o predai de la catedra, ci un Dumnezeu viu pe care nu il traiesti cu adevarat decat in biserica. Dar multi profesori se limiteaza doar la partea teoretica, de aceea multi copii isi fac cruce doar pe jumatate, nemaiducand mana la frunte, de parca le-ar fi rusine cu Crucea Domnului. Profesorii de religie tin loc de preoti in scoli si ar trebui sa faca o slujire, nu un servici , adica sa aiba frica de Dumnezeu si dragoste pentru sufletele copilasilor care le trec prin mana , numai atunci copiii vor indragi cuvantul lui Dumnezeu. Nu dau cu piatra in nimeni, dar trebuie mai multa simtire din partea celor care sunt pusi sa vorbeasca despre Dumnezeu.

    Apreciază

  34. […] TEMA GREA: Le maritam pe fete de tinere? E bine sa devina mame chiar si sub varsta de 18 ani? […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.