SACCSIV – blog ortodox

E mult mai grav: CARDUL DE SANATATE CU CIP vi se da direct cu „ACORDUL PRIVIND DONAREA DE ORGANE” pe el … Iar „acest card va fi la fel de important ca şi buletinul”

Posted in CARD NATIONAL DE SANATATE, DONARE DE ORGAN by saccsiv on noiembrie 10, 2010

   Citez din articolul Cardul de sănătate, al doilea buletin. Cum îl veţi primi ca să nu-l fure vecinii şi cum s-a rezolvat disputa donării de organe:

   Ministrul Sănătăţii, Cseke Atilla, a declarat, pentru gândul, că, începând din ianuarie, timp de un an, vor fi emise cardurile de sănătate pentru populaţie

   „Oamenii le vor primi în plic, acasă. Între timp, creăm şi cititoarele de card, pentru că, în paralel cu emiterea cardurilor, vom merge cu aspectele legate de infrastructură”, a spus Cseke.

   În plus, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ne-au precizat că aceste carduri nu vor fi lăsate în cutia poştală. „Cardurile de sănătate conţin date personalizate, asemenea cărţii de identitate. Pentru că peste tot există vecini binevoitori care îţi iau o simplă factură de la cutia poştală, se va găsi o cale prin care asiguratorul va intra în posesia cardului. Astfel, cel mai probabil românii vor primi în cutia poştală o recomandată, iar apoi se vor duce la poştă pentru a intra în posesia cardului sau poştaşul va aduce cardul de sănătate şi îl va elibera în urma semnăturii proprietarului”, a precizat pentru gândul Oana Grigore, şeful biroului de presă al Ministerului Sănătăţii. Conform proiectului Ministerului Sănătăţii, cardul se va emite individual pentru fiecare asigurat cu vârstă peste 14 ani.

   Vor fi emise în jur de un milion de carduri pe lună

   Ministrul Sănătăţii a precizat că, în prima fază, cardurile le vor primi „persoanele asigurate prin contribuţie, adică 7 milioane de cetăţeni”. „Vor fi emise în jur de un milion de carduri pe lună, iar, în funcţie de procedurile de achiziţie, preţul unui card va fi de aproximativ 2 euro”, a menţionat demnitarul. El a adăugat că fiecare card va avea un cip pe care vor fi stocate mai multe informaţii despre posesor, de la nume şi cod numeric personal până la diagnostice, grupă sanguină, dovada achitării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate şi acordul privind donarea de organe.  

   Oana Grigore menţionează că aceste carduri nu vor fi eliberate începând cu 1 ianuarie. „Cel mai probabil românii vor începe să intre în posesia lor în a doua jumătate a anului. În plus, acest card va fi la fel de important ca şi buletinul. Românii vor trebui să îl poarte în portofel, pentru că numai la prezentarea lui vor putea beneficia de serviciile medicale”, spune şeful biroului de presă al Ministerului Sănătăţii.

   Calitatea de donator – motiv de dispută

   Înscrierea pe cardul naţional de sănătate a calităţii de donator de organe a fost contestată de dr. Victor Zota, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant.

   „Această măsură, care a fost respinsă de către mai multe comisii de specialitate ale Camerei Deputaţilor, va afecta grav sistemul naţional de trasplant. Înscrierea calităţii de donator pe cardul naţional de sănătate nu avea nici pe departe efectul scontat de anumite persoane. Nicio ţară cu multă experienţă în domeniu nu a reuşit să îmbunătăţească activitatea de transplant înscriind pe card calitatea de donator”, a spus medicul Zota. Potrivit coordonatorului naţional de transplant, un proiect de modificare a legii sănătăţii privind cardul naţional şi înscrierea calităţii de donator pe acest act a primit aviz negativ din partea mai multor comisii de specialitate din Camera Deputaţilor.

   „În prezent se încearcă aprobarea actului prin Hotărâre de Guvern. Este o mare greşeală. Înscrierea calităţii de donator în cardul naţional de sănătate care va costa 45 de lei va crea haos în legislaţie. Sunt de acord cu instituirea acordului prezumat, adică orice om să spună din timpul vieţii dacă refuză să fie donator. Dar să înscrii acest lucru în cardul naţional este o mare eroare”, a adăugat Zota. Ministrul Sănătăţii a explicat, pentru gândul, că „dacă o persoană doreşte, în timpul vieţii, să-şi dea acordul pentru a-şi dona organele, acest acord se va regăsi pe cardul de sănătate”. „Dacă cineva nu-şi dă acordul, atunci, evident, acest fapt nu va fi trecut pe card, iar situaţia va fi, în cazul persoanei respective, aceeaşi ca cea de azi, când membrii familiei sunt cei care îşi dau acordul pentru donarea de organe”, a arătat Cseke Atilla.

   Reformă

   Românii nu vor beneficia de mai puţine servicii medicale

   Cardul de sănătate nu va afecta cu nimic nici numărul şi nici calitatea serviciilor de sănătate. „Sistemul de sănătate românesc este unul social. Pacienţii nu vor beneficia de mai multe sau mai puţine acte medicale în funcţie de venit sau de vechime. Cardul de sănătate este un prim pas în reforma sistemului medical”, subliniază Oana Grigore. În cazul în care îl pierdem sau ne este furat, cardul de sănătate poate fi recuperat. „Acesta se va recupera ca oricare alt act”, conchide şeful biroului de presă al Ministerului Sănătăţii.

   Comentariu saccsiv:

   Deci ti-l aduce acasa (cu masurile de siguranta aratate in articol). Dar ti-l aduce cu toate datele pe el. Asadar, evident, SISTEMUL stie despre tine tot ceea ce vrea sa stie …. Atunci de ce mai este nevoie de el?

   S-ar parea ca in acesta se va specifica si „acordul privind donarea de organe.”.Fratilor, citit va rog cu atentie textul din articol si spuneti-mi daca eu gresesc in cele ce scriu mai jos:

   Nu observ specificat pe undeva ca cetatenii sunt chemati sa-si dea sau nu „acordul privind donarea de organe.”.Deci cardul vine cu acordul pe el … Asadar, e aproape un acord prezumat. S-ar parea ca cetateanul trebuie pe urma sa alerge de colo colo pentru ca SISTEMUL sa modifice, in cazul in care respectivul nu isi da acordul.

   Probabil ca multi nici nu vor avea habar ca pe acel card exista acel acord. Si pot apare cazuri in care atunci cand vine famila sa ridice trupul celui decedat, sa mai gaseasca doar parti din carcasa … Sinistru. Asadar, e mult mai grav decat presupuneam in articolul:

Bucuria ELITELOR si a marionetelor lor: CARDUL NATIONAL DE SANATATE cu CIP include date privind DONAREA DE ORGANE … Cum s-ar putea traduce asta?

   O alta lovitura de maestru s-ar putea sa o dea SISTEMUL prin:

   „acest card va fi la fel de important ca şi buletinul. Românii vor trebui să îl poarte în portofel.

   Adica marionetele ELITELOR ne vrajesc cu dezbateri pe tema buletinului cu cip si cand colo … ne lovesc din plin dintr-o cu totul alta directie. Si vor avea un succes urias, caci, pe de o parte, majoritatea nici nu viseaza ca ar fi vreo problema, iar pe de alta parte, multi au fost deja amortiti de catre falsii luptatori ortodocsi anti sistem: cum ca aceste carduri de sanatate cu cip nu reprezinta nici un pericol …

58 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on noiembrie 10, 2010 at 10:30 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. zina said, on noiembrie 10, 2010 at 10:45 am

    Ce viclenie, ne mananca de vii!!!! Ne haratesc din toate partile, ne constrang, poate,poate ne vom lasa biruiti. Chestia e ca marea majoritate nici n-au idee ce ne asteapta si nu cunosc substraturile.Dar Dumnezeu e Mare si credinta sa avem!

    Apreciază

  3. zina said, on noiembrie 10, 2010 at 10:49 am

    Ma intreb si eu de unde au toate datele despre bolile de care suferi, ca poate ai fost si la doctori cu cabinete private si te-ai tratat sau cine stie mai pe unde.

    Apreciază

  4. marlen said, on noiembrie 10, 2010 at 10:49 am

    TREBUIE SA LE CEREM AUTORITATILOR SA NU LEGIFEREZE OBLIGATIVITATEA
    ACHIZITIONARII ACESTUI CARD DE SANATATE !
    TREBUIE SA SE PREVADA OBTIUNEA DE A REFUZA CARDUL DIN MOTIVE DE APARTENENTA RELIGIOASA, FARA A FI LEZAT DREPTUL LA ASISTENTA MEDICALA.
    DACA NU VA EXISTA O ASTFEL DE PREVEDERE LEGALA, SE INCALCA CONSTITUTIA
    TARII !

    Apreciază

    • natalia said, on noiembrie 10, 2010 at 1:52 pm

      Da cati dintre noi au curajul sa faca asta sa ia atitudine sa se implice cumva?Uite de exemplu Mircea Badea si Cuitacu au reusit sa stranga 2000 de habauci in miting de sustinere in fata la CNA.Dar cand vine vorba de drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la viata privata care este incalcat chiar si prin acest card…de-abia daca se strang 50-100 de oameni.Oamenii sunt programati prin intermediul mass-mediei deturnanaduli-se atentia de la problemele reale.Totusi cei care suntem constienti trebuie sa actionam mai mult prin informarea celor din jur.Dar si asta trebuie facuta cu o strategie.Trebuie sa ne incredem in Domnul mai presus de toate si apoi sunt convinsa ca nu toti din sistemul sanitar(medici,asistente) se vor aservi sistemului,poate si ei vor protesta intr-un fel sau altu sau vor denevi doctori fara arginti.Si dintre preoti sunt convinsa ca vor multi care sa nu sustina acest card.Ideea ar fi sa se construiasca din banii de donatii spitale,mici clinici private crestine sustinute de cei care nu vor sa fie cipuiti…asta poate o zic la modul ideatic dar fiind privat statul nu poate cere personalului de acolo sa foloseasca acele carduri cu cip.Eu una nu-mi imgainez ca la sanatoriul de la Techiorghiol o sa bage aceasta tehnologie rau famata a cardului cu cititor p.o.s.,tocmai acolo unde vietuieste Parintele Arsenie Papacioc.

      Apreciază

      • Mihai said, on noiembrie 10, 2010 at 5:51 pm

        Clinica aia privata ar trebui sa functioneze tot in cadrul sistemului…de aici deduci tu!

        Apreciază

  5. natalia said, on noiembrie 10, 2010 at 10:56 am

    NE TRANSMIT MESAJE CU CARACTER DE PANICA…SA NE RUGAM DOMNULUI!

    Apreciază

  6. oarecare said, on noiembrie 10, 2010 at 10:56 am

    TOATE sistemele de asigurare sunt antihristice deoarece „asigură” ceea ce numai Dumnezeu poate asigura; viața, sănătatea, bunăstarea materială de aceea este urâciune în fața Lui. Trebuie să ne delimităm de astfel de „facilități”. Trebuie să ne întoarecem către Dumnezeu prin spovedanie după îndreptar, post și rugăciune. Să avem inimă bună și Dreaptă Credință!

    Apreciază

    • natalia said, on noiembrie 10, 2010 at 1:59 pm

      @oarecare,tentaculele carcatitei se extind mai repede decat am crede,in curand vor veni si cu obligativitatea asigurarii locuintelor private,ca de au pedalat de dezastrul de la inundatiile de asta vara.Multi politicieni ziceau in frunte cu basescu cum ca ei nu sunt responsabili de refacerea caselor distruse pt ca de ce oamenii nu si-au asigurat locuintele…cata fatarnicie ca daca ar fi facut diguri sau ceva poate(STATUL SA FACA) nu se ajungea acolo tot din grija statului.Oricum parafrazandu-l pe primul ales al tarii care ii zicea unnui om sa nu mai astepte sa-i mai dea statul, ca oricum statul n-o sa-i dea nimic,asa si noi sa ne obisnuim cu gandul ca statul sa nu ne mai dea asistenta sanitara gratuita..cica(tot de banii nostri de fapt).Da nu mai asteptam nici de la stat sa-si tina domniile lor cardurile si sa faca ce vor cu ele

      Apreciază

  7. mariana isac said, on noiembrie 10, 2010 at 11:02 am

    Locuiesc in Italia, si aici avem carduri cu cip dar…donatorii de organe au trebuit sa completeze un alt formular si este inregistrat in toate spitalele din italia,cum ca a acceptat si a semnat ca va fi donator de organe.referitor la cardul de sanatate, nu are inregistrat bolile de care suferi,este trimis prin posta de la Roma, nu trebuie sa semnezi pt.primirea lui- iti este necesar pt. doctorul de familie pt. ati prescrie medicamente gratis, indiferent de cost, varsta…(se exclud vitaminele si unguentele).De ce oare cei din ministerul sanatatii din Romania sunt cei mai „destepti” di Europa?

    Apreciază

    • natalia said, on noiembrie 10, 2010 at 2:02 pm

      @mariana isac ,vor sa faca experimente pe noi ca suntem „ciumeti” UE,si avand acest statut isi imagneaza ca putem pune botu’ la orice vine de la Bruxelles,in mod direct sau indirect.

      Apreciază

  8. greta said, on noiembrie 10, 2010 at 11:03 am

    exact ce scriam ieri, ca si crestin ortodox te simti agresat peste tot in societate, trebuie sa fii atent de la un banal formular de reactualizare in Banca sau contracte ca nu stii ce iti „dau la pachet” si descoperi cu stupoare peste un anumit timp si o sa-ti raspunda: „nu stiu, ai semnat”.
    Poate in cazul cardurilor de sanatate exista si formulare de sesizare in care fiecare sa-si reclame dreptul. (daca nu ni se acorda, asta e, Dumnezeu cu mila)
    Doamne fereste ce le trece prin minte.

    Apreciază

  9. Crestina said, on noiembrie 10, 2010 at 11:16 am

    Poate exista o cale de refuz.Asa cum exista o lege privind refuzarea vaccinarii obligatorii,poate se gaseste ceva si in acest caz.Rugam administratorul acestui site sa se intereseze in acest sens sau pe cei care lucreaza in domeniul legislatiei.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

    • Mihai said, on noiembrie 10, 2010 at 5:55 pm

      Nu te duci sa il iei si gata! Ce legislatie iti mai trebuie?

      Apreciază

  10. daniela said, on noiembrie 10, 2010 at 11:43 am

    am inteles ca trebuie platit cardul de sanatate, si daca vine prin posta direct acasa si tu nu il accepti ei tot te taxeaza, adica sunt multe lucruri care se bat cap in cap. si celor care nu au domiciliu stabil unde le trimite cardul? eu una am si viza de flotant imi trimite 2 carduri? sa ne rugam sa nu fim bolnavi, iar daca suferim de ceva sa mergem la Sfantul Maslu ca sa ne dea Dumnezeu sanatate. eu una sunt ingrijorata pt tatal meu care e paralizat si e dependent de medicamente. el sigur o sa accepte cardul medical pt ca el crede tot ce se da la televizor, si ii e firca ca nu o sa mai traiasca fara televiozr.
    a si inca ceva nu are legatura cu subiectul de mai sus, dar sa va spun ce poate face televizorul dintr-un om. am fost acum 2 saptamani la bunica mea, ea sta singura si in vorba in vorba i-am spus sa nu se mai uite la tv ca numa prostii da acolo si baga frica in oameni si sa vedeti ce raspuns imi da:”daca nu ma mai uit la tv pt ce mai traiesc?” am ramas fara cuvinte, si nici nu am avut cum sa o conving ca sa renunte la el. asa e si cu tatal meu din 24 de ore cam 16 ore le petrece in fata televizorului, iar preotul cand a venit sa il spovedeasca i-a recomandat sa citeasca cartea lui Iov si el i-a raspuns ca nu are timp si pt citit.
    ma doare pt ca nu ii pot scoate din starea asta a lor, daca pe apropiati nu ii putem convinge ca cei de la putere nu ne vrea binele atunci pe unul strain cum sa il convingi ca viata nu e roz si o sa vina vremuri si mai grele decat acum.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

    • natalia said, on noiembrie 10, 2010 at 2:09 pm

      @daniela,oamenii astia in loc sa stea la sf rugaciune sa citeasca din scripturi sau vietile sfintilor stau sa urmareasca mizeriile de la televizor…chiar daca-s cu un picior in groapa(Doamne iartama ca zic asta si ca judec)Sa ne rugam pt ei,zic asta ca si bunicile mele si mama mea sunt cam in aceasi situatie.Desi sunt femei care au o apropiere de biserica,doar ele mi-au dat educatia religioasa(pt care le voi fi recunoscatoare) cad prda fiarei televizate si tare ma tem ca nu prea vor sa deschida ochii si sa se trezeasca si vor inghiti aceste „cadouri otravite”ale statului,ale ue ca de trebuie sa fim cetateni corecti.Deci nu ne ramane decat sa ne rugam pt ei.!

      Apreciază

  11. Ionica said, on noiembrie 10, 2010 at 12:13 pm

    Foarte bine ai observat: enspe mi de discutii pe tema buletinului cu cip si ei vin hop deodata cu cardul de sanatate. Tare de tot, nu ?
    Aceeasi reforma o vroia si Obamel in USA, nu ?
    E uite cum se lucreaza la nivel global. Sunt sigur ca se va renunt la buletin sau pasaport in intreaga lume. Toti vom avea doar card de sanatate.
    Intrebare: de ce sa mai platesc atunci CAS-ul daca eu nu voi mai beneficia de servicii medicale doar la urgenta, asa cum beneficiaza orice om ce nu plateste CAS-ul ?
    Sanatate ……

    Apreciază

    • Mihai said, on noiembrie 10, 2010 at 5:58 pm

      Cine ti-a zis ca cei ce nu platesc CAS nu beneficiaza de servicii medicale? Beneficiaza, dar contra-cost. Nu exagera.

      Apreciază

  12. lamurire said, on noiembrie 10, 2010 at 12:15 pm

    Doamne ajuta.

    buletinul cu cip si pasapoarte biometrice au fost poate o metoda de a distrage
    atentia. se obersva ca sistemul lucreaza in ascuns iar pentru restul poporului
    informatiile apar cu intarziere si
    rastalmacite. cardul de sanatate va incorpora un cip cu date biometrice.
    cardul de sanatate se va emite fara sa fii intrebat daca il vrei sau nu, cu atat
    mai mult daca vrei sa donezi organe. dar buletinul sau pasaportul pot fi
    temporare pe cand cardul de sanatate este emis pentru toata lumea.

    intrebare ptr saccsiv: vei primi cardul de sanatate? poate acest card care deja exista pe numele tau sa
    te indeparteze de la mantuire?

    lucrarea noastra de mantuire ar trebui sa se concentreze asupra faptelor noastre
    care sa fie spre mantuirea noastra si nu sper osanda noastra. descoperirea raului/
    a vrasmasului cel necurat, care stim ca este peste tot in lume, ca este duhul lumi
    acesteia este o
    lucrare pe care nu trebuie sa o neglijam. multi sunt dati cu smirghel
    dar si multi vad ca lumea se indreapta spre ceva rau si din acestia se vor
    mai trezi si alti. sa avem deci grija la capacane necuratului caci nu stim nici vremea
    si nici ceasul Apocalipsei.
    Doamne ajuta.

    Apreciază

    • saccsiv said, on noiembrie 10, 2010 at 12:32 pm

      lamurire

      Nu voi primi buletin, pasaport, carnet de sanatate, etc.

      Apreciază

  13. mircea said, on noiembrie 10, 2010 at 12:34 pm

    In principiu nu prea e nevoie de card cind dispui de o baza de date. Pai daca zici numele, esti gasit acolo, se fac modificari in baza de date si ulterior toti cei care o acceseaza vor vedea aceste noi date. Te identifici cu buletin si asta e. Ai „cautare” dupa nume, prenume, adresa, data nasterii…. Nu exista sa nu te poti identifica fara card. Dar, e nevoie ca sa fii obisnuit cu ideea ca e super-necesar sa fie un card, un cip, un ceva electronic, care sa-l ai asupra ta pt a te identifica. Ca doar va urma implant cu electronica la mijloc. Iar scopul e supravegherea si controlul si influentarea ta. Si cel mai bine se fac cu implant ca asta le permite sa umble si la biocurentii tai, influxurile nervoase… Pt cine zice ca asta e SF, nu e deloc asa.
    Cam tot din SUA vine si ideea folosirii cardului de sanatate pe post de principal vector purtator de cip. Ce am inteles eu, ca de fapt pe cipul asta e doar un numar care iti e atribuit. Se scaneaza, se vede numarul, iar in baza de date numarul acesta e asociat numelui tau. Adica nu mai zici tu numele, trebuie sa te scaneze ei. Aici poate altii stiu mai multe. Or mai fi si alte date, nu stiu.. Dupa cum am zis, cam pe asta se pedaleaza in SUA, cu reforma sistemului de asigurari de sanatate. Sa fie card cu cip, cu date medicale, ca ce bine e in caz de accident, bla, bla, bla… Dar cind au prezentat pe Discovery ca implantul REFID e sigur in caz de tomografie, rezonanta magnetica, radiografie, au zis ca de fapt pe cip e stocat un numar,atit, si cu numarul ala se merge la baza de date. E putreziciune oricum. E normal ca ei lucreaza din toate partile. Unii cedeaza la ceva, altii la altceva. Asta cu cardul de sanatate va avea cel mai mare „succes” pt sistem. Ei ataca din toate partile, ne aparam si noi la fel. Care e problema? Nu trebuie sa ne mai surprinda nimic. Sint si vor fi foarte inventivi, vicleni, perversi. E doar inceputul. Liniste e clar ca nu va mai fi. Sa nu se mai amageasca cineva ca e acum ceva si apoi se linistesc si dupa aia gata, ne lasa in pace. Nu, nu va fi asa.
    Dar, trebuie sa ne aparam cu calm, fara panica, cu rugaciune.

    Apreciază

  14. Ortodox pe stil vechi said, on noiembrie 10, 2010 at 12:37 pm

    Crestina@ pai ce cale sa mai existe ori esti cu Dumnezeu si refuzi si toate usile lor ti se vor inchide ori te vinzi sufleteste si dupa moarte inima care e donata, e data lui Satanel si sufletul nostru se gaseste in inima se duce in iad. deci .De aceia Sfinti Parinti ne-au tot spus si am lucrat la aceste arme launtrice:Credinta ,Nadejde,Dragoste sufleteasca,Statornicie ,Rabdare si Smerenie pre care lea lasat Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos pentru a lupta generatia noastra de la anul ne-am slefuit timp de 2000 de ani pentru marea batalie de la anul.Nu trebuie panica trebuie inteleasa situatie e mult mai complicata de cat pare.Atata timp cat cei mai mari ai nostri tac si nu spun nimic .Ne vinde la bucata suntem de la anul de vanzare,dar prin refuzul nostru noi practic ne pregatim pentru cele bine placute de Dumnezeu,cum poti avea plata tocmai acum cand sa accelerat ritmul ori intelegi ori mergi cu turma in iad.Iertati-ma si Dumnezeu sa ne ierte si nu trebuie sa ne panicam sa fim bucurosi ca avem de partea noastra pre cel ce sa rasticnit pentru noi Mantuitorul nostru el va vedea ravna noastra si ne va da cele de folos pentru sufltet nostru, noi nu intelegem caci dorim ca si trupeste sa ne desfatam dar de la anul nu mai e momentul.Si se vor intanpla multe rele datorita vinderi sufletelor asa cum se vede si in America tocmai acei oameni au primit zapisurile si s-au lepadat .Nu trebuie sa ne lepadam acum cand ar trebui tocmai sa luptam cu cel rau.Normal incepand de la primul dusman care e trupul al doilea Lumea si al treile Satanel sa fie o lupta bine placuta lui Dumnezeu si sa fim alaturi de el.Iertati-ma si Dumnezeu sa ne ierte.

    Apreciază

  15. mircea said, on noiembrie 10, 2010 at 12:37 pm

    Pai cam asta inseamna sa iesi din sistem, fara contributie la pensie, asigurari sanatate… ca oricum nu vei mai beneficia de ele

    Apreciază

    • natalia said, on noiembrie 10, 2010 at 2:19 pm

      @mircea,personal crezi ipotetic daca ramaii in sistem platind contributiile sa mai apuci sa iei pensie peste sa zicem 30-40 de ani in cazul tot asa ipotetic in care apuci sa traiesti inca 30-40 de ani,suparavietuind razboiului,bolilor etc.? Pai numai cand ma gandesc cum incearca statul sa-ai bata joc de actualii pensionari…daca contributia pe care bat toti moneda este asa o utopie. o tinta falsa in viata,daca cotizezi de fapt ca fraierul la stat?Deci nu-i totul o amagire?

      Apreciază

    • Mihai said, on noiembrie 10, 2010 at 6:01 pm

      🙂 ca parca acum tare mai beneficiem: la spital spaga, pensii mici etc.

      Apreciază

  16. Iustina said, on noiembrie 10, 2010 at 12:59 pm

    Antihristul doreste sa controleze tot, absolut tot. Sa puna stapanire pe trup, minte si spirit. Uraste Omul-creatia desavarsita a Lui Dumnezeu si face totul ca sa-l nimiceasca si sa-l subjuge. Cine isi va vinde sufletul va fi cu satan. Acum e timpul sa alegem ori cu Dumnezeu, ori cu mamona. Nu e cale de mijloc. Tot ce scrie in Biblie se va implini si nu trebuie sa ne fie frica. Cu Dumnezeu inainte fara sminteala.

    Apreciază

  17. tataia said, on noiembrie 10, 2010 at 3:41 pm

    Fratilor citesc aici si ma tot minunez cita spaima poate baga in unii un simplu card de sanatate. In primul rind ca nu il va lasa nimeni in cutia postala deoarece va fi trimis in regim de scrisoare recomnadata, scrisoare cu valoare, sau colet postal cu ramburs. Aceasta inseamna ca, fie va bate postasul la usa d-voastra cu recomandata in mina fie veti primi in cutia postala un aviz cum ca va trebui sa ridicati un colet postal cu ramburs. In primul caz, daca vine postasul la usa ii spuneti ca nu aveti nevoie de recomandata. Atentie insa ca postasul nu va sti ce contine. Va sti doar cine e expeditorul. Ii spuneti ca nu aveti nevoie. Va va pune sa semnati de refuz de primire. Si ii spuneti din nou ca nu semnati nimic. Nu are decit sa le spuna superiorilor lui ca nu a gasit pe nimeni acasa. In acest caz va trebui sa va lase un aviz in cutia postala. Cazul 2 gasiti un aviz in cutia postala care va invita la oficiul postal sa ridicati o recomandata, o scrisoare cu valoare, sau un colet cu ramburs. Solutia este simpla. NU mergeti niciodata pentru a ridica respectiva trimitere. De retinut din nou ca pe aviz nu scrie nici ce contine, si probabil nici expeditorul deci nu va lasati pacaliti. Dar eu unul am aplicat metoda de a nu ridica NICIODATA de la posta trimiterile despre care nu stiam 100% sigur de unde vin si ce contin. E cea mai simpla metoda si te apara de multe rele, cum ar fi amenzile de circulatie sau cine stie vreo scrisoare exploziva trimisa de vreun dusman. Adica situatia este simpla. Am comandat un produs pe internet, stiam ca trebuie sa vina, sau m-a anuntat vreo ruda ca imi trimite un colet, OK am mers la posta sa il ridic atunci cind stiam 100% de la cine e si ce e. Daca insa nu stiam nimic despre el nu m-am dus sa ridic nimic, nu am primit nimic, am refuzat orice trimitere despre care nu stiam de la cine e si ce e. Asa ca metoda de a nu intra in posesia cardului e simpla. Apoi ce ne facem fara el? Pai din nou e simplu. Ne vom face exact ce s-au facut si cei care au lucrat toata viata la negru. Este cazul cunoscut al multor muncitori din santiere, care de mici sint luati ca ucenici sa care roaba si incetul cu incetul isi fac o „cariera” de santierist in care nu lucreaza niciodata legal, cu contract, deci nu au asigurare de sanatate si ca atare nu pot beneficia de asistenta medicala. Si cu toate acestea nu mor ci supravietuiesc pentru ca are grija Dumnezeu de ei. Dar eu am impresia ca multi din cei care sint inregimentati in sistemul actual de angajari legale si asigurari de sanatate chiar nu au deloc cunostinta despre acesta lume oarecum paralela care traieste mai mult sau mai putin in afara sistemului si ca atare au impresia ca nu exista. La urma urmei nici tiganii din tiganie nu au acte si traiesc bine mersi fara acestea, numai ca ei traiesc bine mersi de obicei din furtisaguri, tilharii si inselatorii ceea ce evident pentru noi crestinii nu e acceptabil. Deci din punctul meu de vedere cardul de sanatate nu reprezinta nici un pericol deoarece pe vremuri am cunoscut si eu viata pe santier, dar mult mai periculos e actul de identitate, pentru ca fara acela chiar nimic nu se va putea misca. Nici macar trimiterea sau ridicarea unui colet de la posta. Nu mai vorbesc de plata impozitelor. Fara actul de identitate electronic nu vei putea plati impozitele si drept urmare la un moment dat SISTEMUL iti va confisca bunurile tale lumesti (casa, masina, terenurile). Dar ceea ce e mai grav e ca ii vei pierde si pe cei dragi care au ales sa mearga impreuna cu lumea (turma). Pentru ca tu va trebui sa te ascunzi de sistem si nu vei avea cum sa ii contactezi.

    Apreciază

    • Mihai said, on noiembrie 10, 2010 at 6:08 pm

      Baietii aia de pe santier beneficiaza de asistenta medicala, dar contra cost contra-cost. Nu ti se pare ca vorbesti un pic prea de sus cu restul?

      Apreciază

      • filofteiabejan said, on noiembrie 10, 2010 at 7:47 pm

        @Mihai,ai dreptate dar ce s-o face batranii pensionari care cred sarmanii ca medicamentele alea pline de chimicale ii mai tin in viata?Astia bietii de ei nu mai siu cum sa se dramuiasca pt cheltielile curente daramite sa mai plateasca bani pt consultatie.Si inca odata zic,fara sa caut sa ma laud sau ceva de genul,saccsiv a ajuns intr-un fel la vorbele mele eu spuneam sambata trecuta la un alt articol pe tema asta ca tare ma tem ca multi care nu vor sa primeasca buletinul sau cardul bancar cu cip il vor lua totusi pe cel de sanatate pt ca acolo ii doare cel mai tare,sanatatea e foarte importanta pt fiecare.Da,multi dintre cei se increanceneaza sa refuze buletinele cu cip ,mai ales dintre batranii evlaviosi,vor ceda in favoarea sanatatii.Sichiar daca esti tanar si sanatos nu se stie acu esti bine dar mai incolo…E o psihoza de asta de parca nu se mai poate trai fara „carjele” si asa mai mult ineficiente ale statului,psihoza alimentata din pacate si de asa zisii luptatori anitsistem.Oamenii simpli care au aflat aveau si au inca dileme daca sa-si faca sau nu buletin sau pasaport cu cip…s-au facut dezbateri cand colo alesii ne pun in fata faptului implinit ni se vor baga foartat pe gat cipurile…ne pun cu acest card trimis prin posta in fata faptului implint.Acum depinde de fiecare daca il foloseste sau nu trimitandu-l de unde a venit.Este o lovitura de gratie data de sistem insa daca lumea ar fi informata si si-ar pune nadejdea cu adevarat in Hristos si biserica ar avea taria sa respinga in bloc aceste mizerii de carduri asta ar fi adevaratul protest,adevarata revolta nu golaniile violente impotriva guvernului la care ne incita presa. Tare ma tem si inchei cu asta ca multi dintre fratii nostri ,oameni de buna credinta poate multi dintre ei vor crede ca respinge cardul si a nu te trata este de fapt in cazul unei boli este este practic sinucidere.Basca multi pedaleaza pe ideea ca boala poate fi vindecata daca este tratata din timp deci si tinerii sa mearga incolonati la diverse controale,analize etc. Deci se bate moneda pe ideea ca orice crestin si om in general este dator sa-ai poarte de grija si astfel sa aiba grija de sanatatea sa …deci vrajamsul slujindu-se de sistem vrea sa-l stanga pe omul fiinta libera creeata de Dumnezeu intr-o menghina…daca-l ia(cardul) nu-i bine da daca nu-l ia e si mai rau ca nu-si poarta de grija si astfel incalca ,vorba vine, poruncile Domnului.Pentru ca vedeti,diavolul prin sistemul pe care-l ghideaza din umbra e mereu politic corect!Mereu vrea sa ne suceasca mintile prin sofisme …dar sa nu uitam ca nu noi ci bunul Dumnezeu ne poarta de grija!Deci trebuie sa avem taria de a refuza aceste acte si sa-l rugam pe Domnul si pe sfintii Sai sa ne intareasca in decizia noastra.

        Apreciază

      • Mihai said, on noiembrie 10, 2010 at 8:38 pm

        Partea aia cu sinuciderea cam lasa de dorit. Daca Dumnezeu vrea sa te tina in viata vei trai mult si bine (te-ai gandit vreodata cum traiesc pustnicii? ei nu apoeleaza la servicii medicale.) Daca vrea sa nu mai traiesti, poti sa te indopi cu un milion de medicamente.

        Apreciază

      • tataia said, on noiembrie 10, 2010 at 9:31 pm

        Îmi cer scuze dacă cumva am vorbit de sus cu cineva. Mea culpa! Restul rămîne valabil.

        Apreciază

  18. acelas said, on noiembrie 10, 2010 at 3:52 pm

    mai bine spus o adevarata lovitura de „maestro” – cu acest card la fel de important precum buletinul..

    ungurul acesta isi face de cap in tara romaneasca.

    a nu stiu cata oara cand in urma razboiului romano-roman, acesti paraziti ai „guvernarilor-compromis” profita de pe urma unor antagonisme interne, pe care in primul rand basescu le-a nascut . Chiar halal de „alesi”… Dar probabil ca si asa, chiar daca acest personaj (ungur) nu exista, el trebuia inventat fie si dintre „ai nostri”…

    mie altceva mi se pare periculos. Se creaza o polemica falsa si chiar s-a „cautat” asa, anume „subiectul” cu donarea de organe, care e menit sa atraga indarjirea populatiei, de toate felurile, laici si chiar atei, pana la crestini ceva mai „calduti” (evident va revolta si pe cei autentici.., dar nu despre ei doresc sa vorbesc acum..). Asadar „subiectul” este net scandalizator, va reusi sa atraga mania oamenilor de tot felul, el si legal chiar ,este f usor contestabil. Asta s-a si vrut, ca el sa fie contestat. Dar in primul rand faptul ca el ca idee este o mega-aberatie, si ca deci va fi o polemica publica, guvernul, nu-i asa?, va ceda, „of!”, in cele din urma „doleantelor” poporului. Ca atare o asemenea posibila solutie „izbavitoare” va lasa cetateanul sa priveasca „in tihna” restul, „ce-o mai fi” al ofertei.. . Caci acum statul daca tot ti-a facut „hatarul” omule, acuma fi si tu baiat „salon” si accepta si tu ce a mai bagat si el „pe-acolo”.. , la „etc”. Printre care etc = cip. Deci sa vii dupa aceasta, cu o atare posibila „noua doleanta”, care ar veni acum din partea crestinilor, asta ar fi chiar „culmea-culmilor!”, caci ne-ar cobora de-a dreptul in pestera! iar cu noi cum mai ramane cu „integrarea” in schengen? ca vrem sa fim si noi ACOLO odata si odata? Asta e de-a dreptul caraghios, aberant si total comic. Nici vorba! De altfel cu „concesiile” s-au cam terminat, oricum am cedat (cu „organele”), chiar vreti sa ne intoarcem in pestera..? Aceasta „doleanta” contra cipului ar ajunge sa-i dezguste chiar si pe cei mai infocati dusmani ai cedarilor de organe, care s-au vazut ascultati de guvern.. . Caci ar fi chiar culmea culmilor..

    mie tare mi-e ca se creaza o polemica falsa cu aceasta donare de organe, contestabila totusi f usor (ca tehnica, aproape ca in chestia cu lupta impotriva falsei ordini mondiale), mutand astfel atentia de la ceea ce este esential cu acest card, CIPUL.

    pasaportul biometric usor il refuzi, de carnetul nou de conducere, macar ca l-ai facut pierdut nitel mai inainte in perioada cand inca se mai faceau vechi, si tot ai rezolvat-o, cu cardul de salariu, l-am abandonat cu totii demult, ridicand banii de la ghiseu, la cardul de sanatate, si mai ales tinerii, cu usurinta se poate renunta..

    cel mai greu pentru multi dintre noi are sa fie la momentul cipului din buletinul de identitate. Caci asta categoric atrage imediat dupa sine imposibilitatea de fi mai angajat undeva, sau orice alt tip de drept omenesc, adica, anume, a nu mai avea vreo resursa (evident, cel putin cele „conventionale”) , adica implica o decizie hotaratoare pentru viata ta.

    Doamne ajuta-ne!

    Apreciază

  19. mircea said, on noiembrie 10, 2010 at 4:06 pm

    Natalia,
    Conform a ceea ce credem si stim ca se va intimpla, ca asa scrie la Biblie, iar semnele sint clare, marea pacaleala, amagire a inceput. Deci, daca ramai in sistem, vei fi pacalit oricum, iar la sfirsit si pedepsit, rau de tot. Personal, cred ca se vor intimpla foarte multe in urmatorii 20 ani. Nu 30 – 40. Analizind kiar si din interiorul sistemului, cu o logica in care am fost crescuti, adica materialista, nu sint semne bune pt viitor. Totul se desfasoara exponential in rau si sintem pe ramura care se duce drept in sus. Planeta e devorata la propriu fara putinta de a se mai regenera, poluare, schimbari climatice, furaciuni si pacaleli financiare… Pai daca nu mai poti minca pesti din oceane ca au metale grele la greu, ce sa mai zici? Cit is oceanele de mari, si le-am dovedit, in sens negativ… Deci, viteza de autodistrugere creste exponential si nu ai cum sa nu iesi pacalit din kestia asta (daca ramai in sistem). Sint atitea incertitudini incit numai sa platesti pt pensia care o vei lua peste 40 de ani nu-ti vine.
    In momentul asta, tot ce nu are legatura cu Iisus, e amagire. Acum se simte pe propria piele bine de tot. De ex: bancile au un rol f mare in propagarea raului in lume si in subjugarea lumii. Pai nu a zis Iisus sa nu dai bani cu dobanda? A stiut El de ce.
    Dar, astea sint parerile mele, optiunile mele, sfirsitul il stie doar Unul.

    Apreciază

  20. MARESALUL said, on noiembrie 10, 2010 at 6:10 pm

    Rezolvarea e simpla.Refuzati-l sau bagati-l in cuptorul cu microunde.

    Apreciază

  21. filofteiabejan said, on noiembrie 10, 2010 at 7:52 pm

    Eu ma gandesc la ceva si mai sinistru ce-ar fi daca nu numai cei inregistrati ca fiind asigurati C.A.S. ci toti cetatenii tarii, sa aiba aceste mizerii de carduri.Sa fie ceva de genul cum e in Rusia,dupa cum a spus x-iurie,unde pana si boschetarilor statul le face pasapoarte cu cip…

    Apreciază

    • Mihai said, on noiembrie 11, 2010 at 8:00 am

      pai tocmai asta e ideea. scrie clar in articol. intai se produc pt cei ce sunt „asigurati” si apoi pt toti ceilalti.

      Apreciază

  22. Emil said, on noiembrie 10, 2010 at 9:09 pm

    -Sa refuzam orice act personal cu microcip!

    Apreciază

  23. filofteiabejan said, on noiembrie 10, 2010 at 9:34 pm

    Pai teoretic daca nu ai platit asigurarea sau nu figurezi la cas ca asigurat la zi (angajat,somer,pensionar,elev student)nu primesti card…daca esti co asigurat dupa sot sau ceva de genu intrii pe asigurarea lui deci n-ai treaba.Acum ipotetic vorbind daca s-or gandi in mod sinistru sa emita carduri si pt cei ce nu intra in categoriile care le-am mentionat mai sus sincer nu stiu si din cate am inteles deocamdata nu e cazul,probabil daca n-ai venit sau pensie statul iti va deconta cheltuielile cu tratamentele.Si unii ar zice vai cata grija are sistemul de noi!Astfel prin cipuire,tu te oferi pe tava iar ,statul se asigura ipotetic sa te trateze pe gratis(fara sa ai contributie la buget).Dar oricum totul va fi o varza si sincer cred ca se poate aranja cu medicii sa te tratezi si fara acest sinistru card,basca daca iti permiti sunt clinici private si laboratoare unde serviciile sunt mai bune decat si sistemul de stat asta daca din diverse motive ai neaparata nevoie de tratament.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  24. agerstress said, on noiembrie 10, 2010 at 10:24 pm

    Cea mai buna solutie este refuzul oricarui act electronic. Pentru unii va fi o decizie greu de luat fie de frica fie datorita unor sperante desarte. Ceea ce promite sistemul posesorilor de acte biometrice este o ILUZIE, o MINCIUNA la fel ca „sa traiti bine!”, la fel ca toate promisiunile pe care le-au facut de 20 de ani. Intr-o singura privinta sunt consecventi si predictibili: minciuna! Ne-au tradat de 20+ de ani si credeti ca i-a apucat mila de noi tocmai acum cand aproape ca si-au dus la indeplinire planul diabolic??? Credeti ca va veni salvarea voastra de la un ungur??? Este o virtute sa fii drept-credincios dar este o mare rusine sa fii credul.
    NUMAI DUMNEZEU NE TINE IN VIATA, NU SISTEMUL CU MAGIA STIINTEI, IAR CEL CE MOARE PENTRU DUMNEZEU MOARE SPRE VIATA VESNICA. Punandu-ne toata nadejdea in Dumnezeu vom trai si vom muri dupa voia Lui Dumnezeu, dupa randuiala Sa. De la Cel ce ne iubeste cu adevarat nu putem sa ne asteptam la ceva rau. „Va da Tatal fiului sau o ppiatra cand acesta ii va cere paine?” Spunem ca avem credinta in Dumnezeu dar INCREDERE avem? Ori, daca nu avem incredere in Dumnezeu (dovedim asta cautand mereu tot felul de proptele lumesti pentru a ne carpi viata) cum putem spune ca avem credinta?

    Apreciază

  25. paul said, on noiembrie 10, 2010 at 11:41 pm

    Cardul de sanatate este impus pentru ca sistemul romanesc sanitar e intesat de masoni.
    La cati medici masoni avem la conducerea lui…

    Apreciază

    • natalia said, on noiembrie 11, 2010 at 2:14 pm

      @paul,iarta-mi ignoranta dar nu stiam ca la noi in tara exista masoni de gradul 33…asta chiar ma surprinde si inca destul de multi.Nu stiu ce sa cred …nu pot sa cred ca-i adevarat atatia romani sa si se inchine lui lucifer…dar din pacate la rele se pare ca suntem exact in rand cu „civilizatia”occidentala.

      Apreciază

  26. wera said, on noiembrie 11, 2010 at 7:37 am

    Daca am somaj,ma vor obliga sa iau acest card de sanatate?

    Apreciază

  27. vasilica said, on noiembrie 11, 2010 at 8:24 am

    Nu voi primii nici-un card de sanatate,nu voi primii nici-un act electronic,nu voi primii nimin din cea ce ne impune SISTEMUL sa luam.
    „Nu te teme de cele ce ai sa patimesti,FII CREDINCIOS ORTODOX pana la moarte,si-ti voi da CUNUNA VIETII!!
    AMIN!
    Apocalipsa 2-10} Doamne ajuta!

    Apreciază

  28. zina said, on noiembrie 11, 2010 at 12:31 pm

    Va intreb pe toti cum ati proceda daca sotul sau sotia ar fi taman invers, adica ar lua tot ce li se serveste? Si ar mai fi si copii la mijloc? Tu spui una si el sau ea , alta? Cum sa rezisti presiunilor celor din casa?

    Apreciază

  29. mircea said, on noiembrie 12, 2010 at 8:17 am

    Zina,

    Si Saccsiv si Mihaela zic bine. Si pr Vasile. In Biblie zice clar, ca lasa omul tot ca sa mearga dupa Iisus. La o adica cind e sa alegi intre si intre, e clar ce trebuie facut.
    Eu am citit in Jurnalul Fericirii – Steinhardt, ca in situatii limita exista 2 variante cel putin. (el dadea ex de 3, parca). Una e sa te consideri mort (dar nu in crezul tau), si atunci orice pr e rezolvata. A 2-a, curajul nebun pt Hristos. Ca lui Iisus ii plac super-curajosii. Sint primii pe lista Lui.

    Apreciază

  30. zina said, on noiembrie 12, 2010 at 8:58 am

    De o bucata de timp sotul incearca sa-l atraga pe copil de partea lui, cumva ca nu sunt o mama buna

    Apreciază

  31. zina said, on noiembrie 12, 2010 at 12:02 pm

    Multumesc pentru incurajari si Doamne ajuta la toata lumea!

    Apreciază

  32. mircea said, on noiembrie 12, 2010 at 2:44 pm

    Un exemplu, cum procedez eu. Copilul meu stie de mic ca exista o autoritate mai mare decit parintii. Dumnezeu si Iisus. Nu-l mint cu nimic si are incredere totala in ce-i spun eu. La o adica, depinde si de virsta lui, ori va intelege el cu mintea si inima lui, ori va intelege pt ca ” asa zice tata”. O fi bine, o fi rau…? EU asa procedez

    Apreciază

  33. mircea said, on noiembrie 19, 2010 at 10:35 am

    Ce facem cu abuzurile? Fiica mea a fost intrebata la inscrierea la facultate daca este grav bolnava. Deoarece fisa de la medicul de familie era plina cu diagnostice si cu eliberari de retete gratuite. Daca astfel s-au facut tranzactii intre cabinet si farmacisti, la ce ne putem astepta cand toate acestea vor aparea in acest card?

    Apreciază

  34. Taclit Maria said, on ianuarie 19, 2011 at 3:04 pm

    Numai Dumnezeu, ne poate lua libertatea. Totul depinde de noi. Avem liberul albitru ,de a alege ce vrem sa facem ,cu Sufletul nostru. In clipele ce vor urma,trebuie sa cintarim cu inima si sa alegem cu Sufletul. Abandonindu-ne Domnului, v-om simti,in inima fiecare ce vrem. Cred in Dumnezeu, cu toata fiinta mea si tot ce reprezint eu ca Suflet. Sufletul i-al Domnului. Deci eu, am numai lectiile pe care le traiesc pe acest pamant,calea ce am aleso. Sa fiti Binecuvintati . Domnul sa ne ajute,in fiecare clipa.Abandonati-va Domnului,nu are de ce sa va fie frica,alegeti-va singuri calea. Nu trebuie sa ne lasam manipulati. PACE VOUA.

    Apreciază

  35. ozana said, on februarie 13, 2014 at 1:27 pm

    @ saccsiv Iti amintesti cind mai la inceput am sfatuit cititorii sa-si conserve economiile in aur de 24 K ? Nu a fost ideea mea ci a celor care au scris inca de acum 20 de ani despre aceste vremuri tulburi. Si iar am fost inteleasa gresit. Nu pentru a agonisi arginti din nebunie ci pentru a te servi de acel aur in loc de bani ,atunci cind , refuzind documentele puse in discutie , nu vei mai putea vinde sau cumpara ceva , inclusiv servicii medicale. O perioada,in functie de ,,agoniseala” iti vei mai permite sa faci troc pentru a cumpara hrana,pentru a plati taxe si impozite , servicii medicale , etc. Nu stiu daca este un pacat sa rogi un cipuit sa-ti plateasca impozitul in schimbul unui gram de aur. Eu sper ca nu.Pentru ca in cazul asta va trebui sa picam de acord cu un anumit comentator care vede numai securisti si inchinatori la satana in tot ce misca. In cazul asta ar insemna ca ne inchinam la diavol si atunci cind mincam biscuiti ambalati pe care se afla codul de bare.Din pacate eu nu mi-am permis sa investesc deoarece veniturile nu mi-au permis. A tine bani in banci dupa parerea mea este o prostie imensa deoarece dobinzile nu acopera inflatia,cresterea fiind astfel negativa.Nici macar sa le conservi valoarea de la momentul depunerii nu este posibil ca sa nu mai vorbim de faptul ca aproape de momentul in care vor fi scoase din uz lichiditatile , intuitia mea imi spune ca bancile vor incepe sa dea faliment , devenind incapabile sa-ti mai asigure returnarea depozitelor. Desigur, o alta ,,facatura” a sistemului.Ne vom trezi astfel si fara acte si fara economii. Analizati situatia si hotariti care este cea mai buna solutie. Cei care stau la tara si cresc o gaina,vor inlocui spaga cu gaina,oul ,brinza si damigeana cu vin pentru a plati serviciul medical. Dar ce vor face orasenii ? Dezbateti , nu sariti imediat cu acuze.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.