SACCSIV – blog ortodox

Cum ar trebui un creștin să reacționeze la vise?

Posted in diavoli, draci, ingeri, ingeri cazuti, PROFETII, Sfantul IOAN SCARARUL, VISE by saccsiv on noiembrie 3, 2019
saccsiv

Foto: vse42.ru

I.

ORTHODOX CHRISTIANITY: HOW SHOULD A CHRISTIAN REACT TO DREAMS?

Cum ar trebui un creștin să reacționeze la vise?

Preot Gregory Diachenko

Chiar și printre păgâni a existat o diferență de opinie cu privire la vise. Un înțelept păgân (Protagoras1), a declarat: „Fiecare vis are propriul său sens, propria sa semnificație, și este util în viață să fim atenți [la ele]”. Un alt înțelept păgân (Xenofon2) a explicat că toate visele sunt zadarnice și înșelătoare, și că cine le dă atenție și își aranjează afacerile bazându-se pe ele, va rătăci. Trebuie să căutăm adevărul în interior, adică în primul rând nu trebuie să acordăm atenție tuturor viselor și, în al doilea rând, nu trebuie neapărat să ignorăm toate visele ca fiind zadarnice și fără sens.

În primul rând, am spus că nu trebuie să acordăm atenție tuturor viselor. Prin Moise, Dumnezeu Însuși i-a prevenit pe oameni să nu folosească visele pentru a ghici care le este destinul („…să nu vrăjiţi, nici să ghiciţi.” Leviticul 19,26). Sirah explică „Deşarte nădejdi şi mincinoase îşi face omul cel neînţelegător şi visurile fac pe cei neînţelepţi să-şi iasă din fire. Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este şi cel care crede visurilor. Numai oglindire este vederea viselor; asemănarea feței înaintea feței adevărate.”( Ecclesiasticul 34: 1-3). Majoritatea viselor sunt pur și simplu rezultatul natural al unei imaginații active. Omul visează la ceea ce îl interesează cel mai mult, la ceea ce își dorește sau nu își dorește cu pasiune. Sfântul Grigorie povestește despre un om oarecare care credea nebunește în vise, și căruia i s-a spus într-un vis că va trăi o viață lungă. El a economisit o sumă mare de bani, pentru a-și asigura resursele pentru o viață lungă și fericită. Cu toate acestea, el s-a îmbolnăvit brusc, și la scurt timp a murit. Astfel, el nu a putut să-și folosească comoara și, în același timp, nu a fost în stare să ia cu el nici o faptă bună în eternitate. Rezultă că există multe vise zadarnice și înșelătoare care sunt lipsite de sens, vise cărora nu ar trebui să le acordăm nici o  atenție.

Totuși, în al doilea rând, există vise care sunt semnificative pentru noi, și cărora ar trebui să le acordăm atenție. Un exemplu este ceea ce a visat Iosif, unul dintre cei doisprezece fii ai Patriarhului Iacob. Iosif a visat că el, tatăl său, și frații săi culegeau recolta pe câmpul de grâu. Claia de grâu al lui Iosif stătea ridicată drept, în timp ce cele ale tatălui și fraților săi l-au înconjurat și s-au înclinat în fața lui. Ceva timp mai târziu, s-au întâmplat următoarele: Iosif, a fost vândut de frații săi în Egipt [ca rob], a devenit conducătorul Egiptului, iar tatăl și frații săi, care se mutaseră în Egipt, au trebuit să se plece în fața lui și să-l trateze cu respect. În același fel, un vis pe care l-a avut Faraonul, regele Egiptului, s-a dovedit a fi profetic și, după o perioadă de timp s-a întâmplat. Dacă Faraon nu ar fi acordat atenție acelui vis, dacă nu ar fi pregătit hambarele de cereale din anii cu roade bogate pentru a le folosi în anii fără roade, ar fi ajuns să regrete amarnic acea decizie: cei care locuiau în Egipt, precum și tatăl și frații lui Iosif ar fi murit de foame.

Există multe persoane, poate chiar și printre noi, care au motive să regrete că nu au reușit să ia în seamă anumite vise. De exemplu: Un oarecare tânăr capricios nu a ascultat sfaturile celor mai buni prieteni ai săi, care doreau să-l îndrume pe un alt drum mai bun. El l-a visat pe tatăl său, care, în vis, i-a poruncit aspru să renunțe la modul său de viață destrăbălt și ateu, și să ducă o viață mai bună. Cu toate acestea, după cum ne-a spus Iisus Hristos, „Dacă ei nu ascultă [legea] nici nu vor fi convinși, chiar dacă un om care era mort, a înviat…” Tânărul nu a acordat atenție visului său. Mai târziu, a avut un vis similar: L-a văzut din nou pe tatăl său, care i-a spus că, dacă nu-și va îndrepta calea în viață, se va confrunta cu moartea la un moment dat, și va trebui să facă față Judecății lui Dumnezeu. Tânărul a glumit în fața prietenilor săi, care împărtășeau aceeași părere cu el despre vis. Nu numai că nu s-a gândit să-și îndrepte modul în care trăia, dar a vrut chiar să-și bată joc de amenințarea pe care o primise în vis. El a planificat o mare petrecere cu băutură împreună cu prietenii săi, care urma să aibă loc chiar la data la care tatăl său îl avertizase că va muri. Ce a urmat? În timp ce bea vin, fiul a fost lovit de apoplexie și a murit după câteva minute! Din poveștile relatate aici, putem vedea că nu toate visele sunt zadarnice și înșelătoare. Există vise care se împlinesc.

Câteva recomandări despre modul în care ne raportăm la vise

1) Dacă visele tale te inspiră să faci bine și te feresc de rău, ar trebui să le consideri ca fiind degetul lui Dumnezeu care-ți arată calea, indicând drumul către cer, și îndepartandu-te de drumul spre iad.

Dumnezeu vorbește o dată și dacă omul nu pricepe, El vorbește a doua oară, „într-un vis, într-o viziune a nopții, când somnul adânc cade peste oamenii care dorm în pat; atunci deschide urechile oamenilor și pecetluiește instruirea lor… „Vezi că Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte. Şi anume, El vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, atunci când somnul se lasă peste oameni şi când ei dorm în aşternutul lor. Atunci El dă înştiinţări oamenilor şi-i cutremură cu arătările Sale. Ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie, ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului.” (Iov 33, 14-18).

Sfântul Varsanufie3 învață că atunci când vedeți imaginea Crucii într-un vis, să știți că visul este cu adevărat de la Dumnezeu, dar, străduiți-vă să primiți o interpretare a semnificației sale de la sfinți, și să nu vă bazați pe propriile idei (Varsanufie și Ioan, Învățături despre viața spirituală, p. 368).

2) Dacă nu sunteți sigur că un vis este de la Dumnezeu, sau dacă nu aveți nicio bază rezonabilă ca să credeți că este, mai ales dacă se ocupă de chestiuni lipsite de importanță, nu este necesar să luați în seamă astfel de vise, sau să vă bazați comportamentul pe ele. Fii atent, ca nu cumva acordând atenție fiecăruia dintre visele tale, să nu devii superstițios și cazi pradă păcatului.

3) În sfârșit, dacă un vis îl ispitește pe unul să păcătuiască, acesta este rezultatul imaginației noastre stricate, tulburate, a fanteziei noastre, sau provine de la cel de care Dumnezeu să ne păzească prin harul Său, adică de la diavol.

Viața parohială
O publicație lunară a Catedralei Ortodoxe Rusea Sfântului Ioan Botezătorul, Washington, DC
Noiembrie 2019
Preot Gregory Diachenko(link)

11/1/2019

Nota traducatorului:

1 – Protagoras din Abdera (greacă: Πρωταγόρας, n. 486 î.e.n., Abdera, Grecia – d. 411 î.e.n., Marea Ionică), a fost un filosof grec, considerat a fi cel mai timpuriu și mai important dintre sofiști. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Protagoras

2 – Xenofon (n. 430 î.e.n., Erchia[*], Atena clasică – d. 354 î.e.n., Corint, Grecia) a fost un istoric, soldat și mercenar grec, precum și un discipol al lui Socrate. conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Xenofon

3 – Filocalia XI, conține „Scrisorile duhovnicești” ale Sfinților Varsanufie și Ioan  – https://biserica-sfantulvasile.ro/documente/Filocalia_xi.pdf

Comentariu saccsiv:

(more…)

ATENTIE LA VISE. Multe sunt de la draci

Posted in diavol, draci, ORTODOXIE, rubrica incepatorului, VISE by saccsiv on iulie 27, 2011

Sa credem in vise? CATEGORIC: NU

Posted in rubrica incepatorului, VISE by saccsiv on ianuarie 10, 2011

Citez din articolul Putem accepta visele?:

Multe persoane se intreaba daca trebuie sa creada in vise. Raspunsul Sfintilor Parinti la acest tip de intrebare a fost simplu: Nu. Este un raspuns care nu intra in contradictie cu cele petrecute cu dreptul Iosif, caruia Dumnezeu ii cere in vis sa ia Pruncul si pe mama Sa si sa fuga in Egipt (Matei 2, 13), pentru ca aici avem parte de o descoperire si nu de un simplu vis.
Potrivit Sfantului Ioan Scararul, visul „este miscarea mintii in somn o data cu nemiscarea trupului”. Dar Iosif ajunge sa afle ca trebuie sa plece in Egipt nu prin miscarea mintii sale, ci prin descoperire dumnezeiasca, prin ceva ce depaseste simturile. Sfantul Nichita Stethatos spune ca pe durata somnului omul poate avea parte de vise, vedenii sau descoperiri. Iar ca sa nu le confundam, spune ca visele sunt cele care nu raman neschimbate in imaginarul mintii, prezinta o imagine confuza si se schimba continuu prin reprezentari si forme, in vreme ce vedeniile raman neincetat neschimbate, iar descoperirile sunt vederi ale sufletului, mai presus de simturi.
Feluri de vise
Pe langa visele obisnuite, care iau fiinta din gandurile cu care ne ocupam mintea zilnic, avem si vise care vin de la demoni. Sfantul Diadoh din Foticeea spune ca visele care provin de la diavol nu raman in aceeasi forma, ci se schimba dintr-o forma in alta, inspaimantand simtirea. Din aceste vise nu ne trezim linistiti, ci tulburati, ametiti si nervosi.
Interesant este ca din visele pe care le avem, putem sa distingem patimile care ne stapanesc. In acest sens, Sfantul Simeon Noul Teolog marturiseste ca atunci cand mania si iutimea nu sunt controlate, cel tulburat de ele viseaza certuri, atacuri, razboaie cu presupusii sai rivali.
Descoperirile pe care le ofera Dumnezeu sau ingerii, ca trimisi ai Lui, „nu trec de la o infatisare la alta, nici nu ingrozesc simtirea, nici nu aduc rasul sau plansul asa deodata”. Aceste revelatii aduc pace si bucurie in suflet.
Respingerea viselor
Din cauza nedesavarsirii noastre, ni se cere sa respingem visele. Cunoscand viclenia diavolului, Sfantul Diadoh din Foticeea recomanda celor ce se nevoiesc sa nu primeasca niciun fel de aratare, fie ca ea este lumina, figura in chip de foc, glas sau chip.
Iar ca sa nu ne intristam ca le-am alungat, pe motiv ca unele ar fi putut fi descoperiri dumnezeiesti, acest sfant ne ofera urmatoarea pilda: „O sluga e chemata de stapan noaptea, la poarta curtii, dupa o lipsa indelungata; dar ea necunoscandu-l precis, nu-i deschide usa, ca se teme ca nu cumva inseland-o asemanarea glasului sa se faca pierzatoare a lucrurilor ce i-au fost incredintate de stapan. Domnul acesteia nu numai ca nu se va mania pe ea cand se va face ziua, ci o va invrednici de multe laude, fiindca a socotit ca si vocea stapanului este inselaciune si n-a voit sa piarda lucrurile lui”.
Inchei prin a spune ca nu trebuie sa credem in vise, iar ca aceasta recomadare sa fie de neuitat, voi aminti de versetul 2 din Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, de la capitolul 34: „Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise”.
Adrian Cocosila