Dr. Nicolae Paulescu: „SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL ŞI FRANCMASONERIA”

Citez din articolul “Spitalul” – Coranul, Talmudul, Kahalul si Francmasoneria – Dr. Nicolae Paulescu

de Dr. Nicolae Paulescu

ÎN LOC DE INTRODUCERE

Profesorul Nicolae Paulescu s-a născut în Bucureşti în 1869, făcându-şi studiile în acelaşi oraş. Fiziolog de geniu, el a devenit pasionat de studiul secreţiei interne a pancreasului încă de la vârsta de 21 de ani, moment în care studiile în domeniu se aflau la un nivel destul de primitiv, legătura acestor secreţii cu teribilul diabet nefiind elucidată. Dacă primele studii asupra pancreasului le-a efectuat la Paris, revenirea în ţară se pare că i-a deschis orizonturi noi, în 1916 el efectuând primele ex-perimente pe baza extractelor pancreatice la Bucureşti.

Din păcate, munca i-a fost întreruptă de evenimente care aveau să marcheze atât atitudinea faţă de politică, cât şi viitorul întregii naţiuni: Primul Război Mondial şi ocuparea ţării de către Puterile Centrale. Să nu uitam că după înfrângerea românilor la Turtucaia, C. Argentoianu a prevăzut dispariţia încrederii românilor în sistemul de partide, numind acest sentiment chiar „ura împotriva partidelor”. Iarna dintre 1916 şi 1917 a fost poate cea mai nefastă din istoria României: ţara era ocupată, molimele făceau ravagii, iar perspectivele erau dintre cele mai sumbre.

Acest scurt excurs istoric are rolul de a schiţa contextul în care medicul şi cercetătorul român era constrâns să îşi desfăşoare activitatea. Este uşor de înţeles de ce discursul naţionalist, antisemit şi autoritarist al unor personalităţi ale epocii, precum profesorul A. C. Cuza, a atras mulţi intelectuali şi spirite luminate care, efectiv, nu vedeau altă soluţie. Din 1920, ascensiunea lui Corneliu Zelea Codreanu şi ame¬ninţarea invaziei bolşevice nu au făcut decât să acutizeze aceste tendinţe. Să ne aducem aminte şi semnalele de alarmă pe care viitorul Căpitan le trăgea în privinţa bolşevizării Universităţii din Bucureşti şi pierderii de teren pe care spiritul naţional, patriotis¬mul o înregistrau.

Pentru a reveni la activitatea doctorului Paulescu, succesele incontestabile legate de descoperirea „pancreinei” îi deschideau acestuia calea către realizări fără precedent. În 1921, profesorul Nicolae Paulescu descoperă insulina (un hormon secretat de celulele endocrine ale pancreasului, folosit cu rezultate notabile în tratarea diabetului, având ca efect scăderea glicemiei). Dincolo de această realizare, aplicarea tratamentului la fiinţele umane se lovea de factori neprevăzuţi – câinii folosiţi la experimente mureau din cauza scăderii dramatice a glicemiei – studiile trebuind continuate şi perfecţionate pentru stabilirea unui tratament eficient.

Din păcate pentru autorul nostru, cei care au pus la punct procedeul au fost cercetătorii de la Institutul Carolina. Cu toate că Paulescu descoperise, după cum am arătat insulina în 1921, laurii gloriei i-au fost refuzaţi – Doctorul Frederick Grant Banting şi profesorul John James Richard MacLeod, de la institutul menţionat mai sus, au primit în 1923 Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei. Această cruntă nedreptate se pare că a accentuat implicarea doctorului Paulescu în politica naţionalistă. Rezultatele muncii sale de-o viaţă fuseseră adjudecate de alţii. O teză destul de credibilă în opinia noastră este aceea potrivit căreia refuzul Premiului Nobel ar fi avut ca motiv tocmai implicarea în politică a cercetătorului român, animat de o neţărmuită dragoste şi un devotament fără precedent faţă de greu încercata sa patrie, intrat însă în vizorul factorilor de influenţă globali care lucrau la destabilizarea României şi propovăduiau cosmopolitismul.

Adoptând o poziţie radicală, de medic al trupului dar şi al sufletului, profesorul Nicolae Paulescu nu s-a mulţumit niciodată cu satisfacţia vindecării bolilor cărnii. Pentru el sufletul era mai important, iar medicul creştin avea datoria spirituală de a-l trata şi pe acesta. Şi în acest sens, Paulescu a fost un precursor, depăşindu-şi cu mult contemporanii. Astăzi, această abordare complexă este îmbrăţişată în toate ţările civilizate, chiar dacă latura profund creştină a fost abandonată în beneficiul unor aiureli psihanali¬tice care au dus, după cum se vede, la legiferarea unor barbarii precum eutanasia.

În cartea de faţă ni se înfăţişează mentorul Nicolae Paulescu. Chiar dacă atitudinile sale politice pot părea revolute, ele nu trebuie judecate prin prisma comodă a sentinţei istorice retroactive. Susţinător al lui A. C. Cuza, simpatizant legionar, Paulescu rămâne unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă români, iar opera sa trebuie cunoscută şi citită în totalitate. Nu avem a ne ruşina de teoriile politico-religioase ale unui om care ne-a adus, în epoca sa, pe cele mai înal-te culmi ale cercetării medicale. Ar trebui atunci să ne ruşinăm şi pentru că a descoperit insulina şi pentru că suntem români, ori acest lucru nu e cu putinţă. Opiniile antisemite şi naţionaliste exprimate aici de Paulescu fac parte integrantă din opera sa şi sunt rezultatul dezamăgirii faţă de o politică naţio-nală falimentară şi de un furt intelectual internaţional.

Să nu uităm că într-o epocă imediat anterioară, în Franţa, Drumont scrisese La France Juive, iar Michelet se situa pe poziţii antisemite care depăşeau tot ceea ce se scrisese până atunci, că în Germania, August Rohling devenise o celebritate prin Evreul după Talmud ş.a.m.d. Acesta era curentul politic al epocii, iar datoria noastră este aceea de a ne informa şi a-l înţelege.

Spirit profund religios, Paulescu a militat pentru viaţa în duhul şi legea Evangheliei, singura care poate scăpa din imperiul patimilor, al degenerării morale şi trupeşti. Revolta sa faţă de incompetenţa şi orbirea clasei politice româneşti l-a dus la opinii adesea extreme, dar care îi aparţin în totalitate şi ca atare trebuie respectate. Marele profesor Nicolae Paulescu şi-a adus o contribuţie hotărâtoare şi în alte domenii ale medicinii, multe dintre descoperirile sale fiind însă ignorate (de exemplu operaţia asupra hipofizei se numeşte în orice dicţionar Procedeul Paulescu – dar cine mai are timp să îşi aducă aminte?), recunoştinţa care i se cuvine fiind ocultată. Nicolae Paulescu s-a stins din viaţă în 1931, la vârsta de 62 de ani, scăpând de durerea de a cunoaşte bolşevizarea României. Noi, cei de azi, trebuie să îi fim recunoscători şi să ne ferim cu umilinţă creştină de condamnări conjuncturale, de judecăţi care nu ne-ar face cinste.

Editura

Dr. Nicolae Paulescu: „SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL ŞI FRANCMASONERIA”

   Va invit sa cititi o foarte interesanta lucrare scrisa de eminentul savant descoperitor al insulinei :

 

Descarcati lucrarea “SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL ŞI FRANCMASONERIA” de Dr. Nicolae Paulescu

 

   Pentru o intelegere mai buna a personalitatii acestuia voi prelua articolul „ Cine a fost Nicolae Paulescu? „ postat in :

AlterMedia

   Nicolae C. Paulescu (30 octombrie 1869–17 iulie 1931), descoperitorul incontestabil al insulinei şi recunoscut ca atare de comunitatea ştiinţifică internaţională, continuă să rămână cvasi-necunoscut în ţara sa, exceptând mediile strict medicale.

   Câţi dintre oamenii de rând, beneficiind de tratamentul cu insulina sau dintre cei, mult mai numeroşi, care fac gestul banal de a înghiţi o aspirină, ştiu ce-i datorează doctorului Paulescu? Câţi dintre cei care suportă o operaţie a hipofizei ştiu că procedeul întrebuinţat se numeşte, din 1906 încoace, “Procedeul Paulescu”? (Expus într-o carte celebră în Iumea medicală, apărută la Paris în 1906, intitulată “Ipofiza creirului” Câţi dintre cei care beneficiază de tratamentul anevrismelor, al glandei tiroide, al glandelor limfatice, ficatului şi splinei, de substanţe medicamen¬toase anestezice ori de somnifere, de cele destinate eliminărilor renale – ca să cităm doar câteva dintre direcţiile în care activitatea sa a revoluţionat de-a dreptul ştiinţa medicală – câţi dintre toţi aceştia, aşadar, ştiu ce-i datorează savantului Paulescu?

   Cauzele acestei situaţii sunt de căutat în politica naţională falimentară pe care o practică mai-marii zilei, dar şi în felul în care mijloacele de informare în masă înţeleg să slujească valorile naţionale.

   Intelectualul de rând a abdicat de la datoria sacră de a sluji adevărul, hrănindu-se dintr-un vag fond aperceptiv negativ, pe care-l activează, la nevoie, în câteva formule imprecise, îi e, până la urmă, indiferentă orice problemă dacă nu este şi o problemă personală.

   Dar dacă această latură a savantului Paulescu va intra, până la urmă, în conştiinţa contemporanilor, ceea ce este mult mai greu de primit este modelul apostolic pe care l-a întruchipat, simultan, Paulescu.
Cauzele, de această dată, trebuie căutate în propria noastră dezordine interioară, în conştiinţa schizoidă a omului “modern” care exhibă, public, nişte principii, dar se poartă, în fond, după cu totul altele.

   Paulescu este dintre acei fericiţi oameni pentru care nici o dizarmonie nu tulbura echilibrul perfect dintre gând şi faptă.

   Concepţia lui despre viaţă era una eminamente creştină: omul trebuie să slujească acest adevăr. “Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă”, aceasta a fost, timp de 31 de ani, deviza lui Paulescu, cât timp a ocupat catedra de Fiziologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Trebuie să probeze tot ce afirmă, inclusiv existenţa lui Dumnezeu; ceea ce a şi făcut, în toate cărţile şi cursurile sale, primind, ca urmare, titlul de „cel mai mare interpret ştiinţific al Divinităţii”.

   Omul, aflăm din lucrarea „Instincte sociale, patimi şi conflicte, remedii morale”, din ciclul Fiziologie filozofică, 1910, „a ieşit din mâna lui Dumnezeu perfect, dar l-au schimonosit patimile”. Singura regenerare posibilă stă în educaţia creştină, în trăirea în spritul exigenţelor Evangheliei. În acest context, clerului îi revine un rol fundamental, aşa cum arată Paulescu în lucrarea „Sinagoga şi Biserica”; trei sunt funcţiile fundamentale care îi revin clerului:
– cea apostolică – Predica – întemeiată pe porunca: “mergeţi şi învăţaţi toate neamurile…”.
– ceea de săvârşire a Sfintelor Taine, întemeiată pe continuarea poruncii de mai sus: “…botezând pe oameni în numele Tatălui…” şi
– jurisdicţia sacerdotală, care constă în “judecarea” credincioşilor şi aplicarea de pedepse “pur spirituale”, în urma spovedaniei.

   Paulescu nu doar expune, la modul discursiv, aceste precepte, ci trăieşte el însuşi în cel mai deplin acord cu ele. Viaţa sa, deopotrivă cu munca sa, s-au desfăşurat sub semnul de neclintit al modelului apostolic. Nu doar că a trăit ca un stânt, în deplină asceză trupească, dar şi “fiecare din actele lui profesionale era un fel de oficiu sacerdotal” (Gomoiu, 1943).

   Modelul apostolic al slujirii celorlalţi este expus de Paulescu încă din lecţia de deschidere la Facultatea de Medicină, din 1904, când se întorcea în ţară încărcat de glorie, cu titlurile de Doctor în Medicină, Doctor în Ştiinţe şi Doctor al Universităţii din Paris, în termeni lipsiţi de echivoc: “Munca este o continuare a Creaţiei şi o îndeplinire a poruncii divine, iar omul sănătos sau bolnav este făptura Dumnezeirii şi trebuie să-l cinstiţi şi să-l îngrijiţi ca atare”.

   Căci, Ie-a spus Hristos apostolilor: “Acela dintre voi care vrea să fie mai mare să-i slujească pe ceilalţi”. Slujindu-ne pe noi, pe toţi, Paulescu este mai mare decât noi toţi.

   De aceea, se cuvine, dacă n-am fost în stare să instituim un premiu internaţional care să perpetueze memoria acestui “gigant al Ştiinţei”, aşa cum propunea, cu ocazia come¬morării a 50 de ani de la descoperirea insulinei, prof. Roif Luft de la Institutul Karolinska-Sweden, preşedintele F.I.D., sau măcar să-i împrumutăm unui arbore numele savantului, aşa cum a făcut fiul lui Lancereaux (medicul francez de nespusă glorie cu care a studiat Paulescu la Paris), care dădea în parcul cu platani al proprietăţii familiei de la Nogent d’Artaud, numele elevilor tatălui său câte unui platan, şi “cel mai frumos, cel mai falnic era, desigur, Paulescu”, dacă, prin urmare, n-am fost capabili de aşa ceva, să ne plecăm, cel puţin, cu smerenie, frunţile, acum, la 125 de ani de la naştere, în amintirea celui care a fost Nicolae C. Paulescu.

   Semnat de Dora Mezdrea

   Se cuvine sa mentionam ca Centrul pentru Combaterea si Monitorizarea Antisemitismului a cerut schimbarea numelui Institutului de Diabet …

   Cititi va rog si articolele :

EVREI CELEBRI

Cateva motive pentru care sunt urati evreii, Gaza, rabini contra sionism

 

DOCUMENTARE CELEBRE : TEXE MARS – Illuminati Mystery Babylon (BABILONUL OCULT AL ILUMINATILOR), subtitrare in limba romana, propunere de discutie