Pe 10 mai 1877, a fost adoptată oficial Independenţa României. Participarea Principatului României la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878
Pe 10 mai 1877, a fost adoptată oficial Independenţa României de către Carol I:
Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_de_Independen%C8%9B%C4%83_al_Rom%C3%A2niei
Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatului României la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878. În urma acestui război, țara și-a obținut independența față de Imperiul Otoman, alături de Serbia și Muntenegru. Pe 4/16 aprilie 1877, România și Imperiul Rus au semnat la București un tratat care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul țării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României.
Inițial, până târziu în 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război, nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor, însă rușii s-au lovit de o puternică rezistență, suferind pierderi grele în asalturi repetate, și neputând înainta în Balcani dincolo de trupele (40.000 de soldați) conduse de Osman Pașa, care se cantonaseră în cetatea Plevna.[8]
În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12/24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, traversând pe nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel.
Costul total, în bani, suportat de cetățenii României a fost estimat la 100 milioane lei aur.[9]
În perioada aprilie – august 1877 sediul Marelui Cartier General al Armatei Române a fost în comuna Poiana Mare din județul Dolj. Acesta a fost în casa familiilor Marincu —Magereanu.
[…]
Conform https://www.cotidianul.ro/ziua-independentei-nationale-a-romaniei/
Astăzi România sărbătorește Ziua Independenţei Naţionale. Începând din 2022, această zi se celebrează la data de 10 mai, după adoptarea Legii nr. 189 din 8 iulie 2021. Potrivit https://legislatie.just.ro/. aceasta este zi de sărbătoare naţională, dar lucrătoare.
Din 1866 şi până la 30 decembrie 1947, momentul abdicării regelui Mihai I, ziua de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României şi se sărbătorea cu mult fast.
Iniţiatori ai propunerii legislative privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României, prezentate în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor la 18 aprilie 2016, au fost 57 de deputaţi şi senatori ai PNL. În expunerea de motive, ei au menționat „restabilirea adevărului istoric şi reluarea tradiţiei istorice din anii 1866-1947, când era sărbătorită ziua de 10 mai drept Zi Naţională a României, reprezintă unul dintre cele mai importante motive. În toată această perioadă, ziua de 10 mai a fost sărbătorită până când regimul comunist a denaturat faptul istoric şi a anulat această celebrare, instaurând ulterior 23 august drept zi naţională”.
Multiplele semnificaţii ale acestei zile
„În 10 Mai 1881, România a fost proclamată Regat, cunoscând ulterior, timp de mai bine de jumătate de deceniu, o perioadă de prosperitate şi de progres economic şi social; în 10 Mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământ în faţa Parlamentului Principatelor Unite; în 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul statului român de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Cu o zi înainte, actul fusese citit în Parlament, de Mihail Kogălniceanu şi votată de reprezentanţii celor două Camere, conform http://www.cdep.ro/.
Proiectul de lege privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României a fost adoptat de Senat la 22 decembrie 2016 şi de Camera Deputaţilor la 9 iunie 2021.
Preşedintele Klaus Iohannis, prin Decretul nr. 811 din 8 iulie 2021, a promulgat Legea nr.189/2021 privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 681/9 iulie 2021, potrivit http://www.cdep.ro/.
Potrivit Legii nr.189/2021, Parlamentul, Preşedinţia României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi acestei zile. Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor publice centrale, precum şi ale instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 103/2015 pentru declararea zilei de 10 mai ca zi de sărbătoare naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 18 mai 2015, se abrogă.
Un jurământ pentru eternitate
La 10/22 mai 1866, în faţa Adunării Constituante (aleasă la 9/21 aprilie), a Locotenenţei Domneşti şi Guvernului, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, ce fusese ales prin plebiscit ca Domnitor al României, depunea jurământul de credinţă: „Jur a fi credincios legilor ţării, a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritorială şi a domni ca domn constituţional”, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). A fost proclamat de către Adunarea Constituantă Domnitor al României sub numele de Carol I.
Cei 48 de ani de domnie ai lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese pentru România în plan demografic, economic, social, administrativ, politic şi cultural. Carol I s-a pronunţat, în plan extern, pentru menţinerea şi consolidarea statutului internaţional de stat autonom, iar în plan intern, pentru modernizarea structurilor economice, politice şi militare ale ţării. La 1/13 iulie a fost promulgată noua Constituţie a României (în vigoare până în 1923, cu unele modificări), redactată după modelul Constituţiei Belgiei (februarie 1835), considerată la momentul respectiv ca fiind cea mai avansată pe plan european.
În contextul determinat de declanşarea conflictului ruso-turc (1877-1878), la care a participat şi România, opinia publică şi presa românească au cerut guvernului proclamarea de urgenţă a independenţei ţării faţă de suzeranitatea otomană. România a refuzat să fie considerată „provincie privilegiată a Imperiului”, cum o definea Constituţia otomană din decembrie 1876. La 29 aprilie/11 mai, Adunarea Deputaţilor a dezbătut în şedinţă publică situaţia creată, adoptând o moţiune prin care s-a declarat starea de război cu Imperiul Otoman. La 30 aprilie/12 mai, Senatul a votat o moţiune asemănătoare.
La 9/21 mai 1877, a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, care a proclamat Independenţa de Stat a României. În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, a declarat: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”, potrivit volumului „Istoria României în date” (2003).
După discurs, Adunarea Deputaţilor a votat o moţiune, cu 79 de voturi „pentru” şi 2 „abţineri”, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. În aceeaşi zi, şi Senatul a adoptat o moţiune cu un conţinut identic. Tributul datorat Porţii (914.000 lei) a fost anulat şi a fost trecut în contul cheltuielilor pentru armată. A doua zi, 10/22 mai, proclamaţia şi legea adoptată de legislativul român au fost contrasemnate de Carol I, potrivit https://centenarulromaniei.ro/.
Deşi Independenţa României a fost proclamată în Parlament, a fost necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă. Între 12/24 şi 16/28 iulie 1877, trupele române au trecut Dunărea. Armata română fără nicio experienţă de război, dar cu multă dăruire şi curaj, a cucerit pe rând redutele Griviţa (30 aug./11 sept. 1877), Rahova (9/21 sept. 1877), Opanez (28 nov./10 dec. 1877) şi Smârdan (12/24 ian. 1878). Congresul internaţional de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), care a pus capăt conflictului, a recunoscut independenţa României, unirea Dobrogei, dar a cedat Rusiei judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail din sudul Basarabiei, potrivit volumului „O istorie a românilor” (Ion Bulei, 2007).
La 10/22 mai 1877 au avut loc, la Bucureşti, o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. Acestea au fost deschise prin 21 de lovituri de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării. În aceeaşi zi a fost instituită prima decoraţie românească – „Steaua României”, în vederea recompensării serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului român, potrivit volumului „Istoriei României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Proclamarea Regatului României
Consiliul de Miniştri a hotărât la 9/21 septembrie 1878, acordarea titlului de Alteţă Regală lui Carol I, realizându-se, astfel, un prim şi important pas spre proclamarea Regatului României.
Parlamentul a proclamat România regat, la 14/26 martie 1881, prinţul Carol primind pentru sine şi pentru urmaşii săi titlul de rege al României. Ca urmare a acestui eveniment, România şi-a consolidat poziţiile în sistemul relaţiilor internaţionale, în special în Europa, dând un impuls mişcării de emancipare naţională a românilor de peste Carpaţi.
La 10/22 mai 1881, când se împlineau 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au fost organizate festivităţi prilejuite de proclamarea Regatului şi încoronarea domnitorului Carol I ca rege al României. Preşedintele Parlamentului a înmânat regelui Carol I şi reginei Elisabeta coroanele făurite din oţelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de Independenţă.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Actul de abdicare a regelui Mihai. Inlocuirea unui rau (Casa de Hohenzollern) cu ceva mai rau (bolsevismul)
Foto: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a0/Actul_de_Abdicare_Mihai_I.png
Mugur Vasiliu:
Cu alte cuvinte, a fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar şi pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor şi să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor.
[…]
Aşadar, avem pe de-o parte forma de guvernământ, care este total contraindicată pentru poporul român, denumită republică – formă de guvernământ care este creaţia Revoluţiei Franceze (republica Greciei antice este o antică prostie – sau, mai frumos spus, un alt clişeu -, fiindcă niciodată Grecia nu a fost republică; lucrul acesta îl cred cei care citesc Republica lui Platon, fără să cunoască că titlul real al dialogului este Politeia, adică Cetatea multor zei – şi nu, niciodată Republica, decât pentru a folosi pentru legitimarea aberaţiei revoluţiei din Franţa) şi este definită în primul rând prin ateism şi (ca urmare) prin nerecunoaşterea a chiar noţiunii de neam, popor şcl -, iar pe de cealaltă parte avem monarhia străină. Toate acestea se întâmplă fiindcă, pentru români, firescul – adică domniile pământene -, a ajuns un lucru pe tot atât de îndepărtat cum îi este şi trăirea firească, adică în Hristos. Sigur că de aici nu se vede nici o ieşire: alegeţi între Băsescu, Iliescu şi regele Mihai I, prinţu’ Dudă. Nu e nimic de ales. Evident. Numai că acestea nu sunt opţiuni reale, ci opţiunile impuse nouă.
Participarea Principatului României la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878
Pe 10 mai 1877, a fost adoptată oficial Independenţa României de către Carol I:
Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_de_Independen%C8%9B%C4%83_al_Rom%C3%A2niei
Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatului României la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878. În urma acestui război, țara și-a obținut independența față de Imperiul Otoman, alături de Serbia și Muntenegru. Pe 4/16 aprilie 1877, România și Imperiul Rus au semnat la București un tratat care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul țării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României.
Inițial, până târziu în 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război, nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor, însă rușii s-au lovit de o puternică rezistență, suferind pierderi grele în asalturi repetate, și neputând înainta în Balcani dincolo de trupele (40.000 de soldați) conduse de Osman Pașa, care se cantonaseră în cetatea Plevna.[8]
În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12/24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, traversând pe nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel.
Costul total, în bani, suportat de cetățenii României a fost estimat la 100 milioane lei aur.[9]
În perioada aprilie – august 1877 sediul Marelui Cartier General al Armatei Române a fost în comuna Poiana Mare din județul Dolj. Acesta a fost în casa familiilor Marincu —Magereanu.
[…]
Romania – incotro? (partea 1)
Documentul produs de Domnul Constantin Bulibaşa are la bază o muncă uriaşă şi este deopotrivă un fel de jurnal de front al perioadei 1859–2008, şi o sabie foarte bine ascuţită, care curăţă această perioadă de balastul zgomotos al manevrelor de ocultare a adevărului istoric – cu alte cuvinte, scoate la iveală şi îndrumă pe cititor spre imaginea reală a acţiunilor celor care au condus Ţara în acest răstimp. Este o lucrare care are de-a face cu punctul – totul este punctual; tonul neutru; potop de date – toate, pe cât de incredibile, pe atât de verificabile (la sfârşitul textului sunt notele bibliografice, sursele de lucru). Nu se găsesc păreri, în „România – încotro?”, fiindcă, punct cu punct, lucrurile afirmate pur şi simplu „sunt” – fără „să pară”, nici pentru o clipă.
Acest text trebuie citit cu foarte mare atenţie şi, mai mult, acest text trebuie „avut” (la fel cum trebuie avut instrumentul pentru a cânta) – fiindcă este un real instrument de lucru de o mare importanţă şi utilitate, de nepreţuit pentru oricine vrea sau crede că trebuie să se orienteze într-o lume opacă, în care istoria oficială are rolul de a ascunde adevărul.
Sub alt aspect, paginile pe care le veţi citi conţin liste de ocultări ale actelor politice, administrative, militare, economice şamd, atât din politica internă cât şi din exteriorul Ţării – nepublicări ale anumitor legi în Monitorul oficial (lucru care, de drept, ar fi trebuit să atragă după sine nulitatea acelor legi şi care înseamnă acte de ilegalitate evidentă), tratate secrete cu personaje misterioase din afara Ţării (încheiate la fel de ocult şi ilegal şi, fără nici o îndoială, împotriva poporului român) şamd.
În viaţa politică a oricărei cetăţi din istoria omenirii, ocult înseamnă ilegal – în credinţa creştin ortodoxă, adică pentru români, ocultul aparţine diavolului, tenebrosului şi se opune Epifaniei, Învierii lui Hristos; pe de altă parte, ceea ce ni se pare foarte important este faptul că în această perioadă (din 1859 şi până astăzi) modul de lucru a acestor conducători a fost acelaşi – indiferent dacă e vorba despre Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai de România, Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau Traian Băsescu; este acelaşi mod de a obstrucţiona viaţa firească a poporului român, de a lupta permanent împotriva fenomenului românesc – acelaşi mod şi, de cele mai multe ori, lupta se duce chiar cu aceleaşi arme, după aceleaşi strategii şi după aceleaşi reţete! E uluitor cum această practică de ocultare, această încercare insistentă de dizolvare a românismului este singura constantă a celor care au condus Ţara, în toată această perioadă – şi, e tot atât de uluitor, că acest mecanism continuă să funcţioneze; cum s-ar spune: lucrurile se petrec acum, sub ochii noştri. Toate acestea arată, fără doar şi poate, că în spatele aşa-zişilor conducători se află aceiaşi „mână”; şi de aici vine importanţa imensă a documentului pe care îl aveţi în faţă, şi care va continua în fiecare marţi, pe site-ul axa.info.ro.
Şi dacă va apărea (şi, sigur că va apărea) şi vom auzi (deci, vom auzi) din nou refrenul cu „teoria conspiraţiei”, atunci vom spune – ca şi altă dată – că există, fără nici cea mai mică umbră de îndoială, o „teorie a conspiraţiei”, dar că, cel puţin la fel de sigur, există şi o „realitate a conspiraţiei”, o punere în practică a acestei teorii a conspiraţiei; e foarte simplu de observat, fiindcă se arată în fiecare zi, în viaţa noastră cotidiană, în tot ceea ce se consemnează ca fiind istorie contemporană. Iată încă un motiv pentru care e atât de important acest document.
Mai jos se află prima parte a acestei liste de „ne-„… sau de ocultări, care se referă la perioada de la 1859 şi până la 27 septembrie 1914 – adică perioada lui Al.I.Cuza şi cea a lui Carol I. Peste o săptămână, tot marţi – şi în fiecare zi de marţi – vom merge mai departe cu acest „Jurnal de front”, „România – încotro?”, al domnului Constantin Bulibaşa, până vom ajunge la anul 2008.
Mai trebuie precizat că această lucrare a cerut multă vreme de lucru şi multă trudă şi că a fost sprijinită de mai mulţi profesori de istorie, istorici, profesori şi alţi nevoitori, din care autorul a ţinut să menţioneze pe Nela Cioca, Vasile Agapie, Gheorghe Zaharia, Jan Ciută, Eugen Manoliu, Gigi Manea şi pe preoţii şi enoriaşii din mai multe parohii din Bacău – fără de sprijinul cărora, această lucrare nu ar fi putut fi dusă la capăt, şi cărora, împreună cu autorul, le mulţumeşte şi „AXA – revista de oceanografie ortodoxă”.
(more…)
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
25 comments