SACCSIV – blog ortodox

Florentin Crihalmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, despre reuniunea de dialog catolico-ortodox din Cipru

   Citez din articolul Din Paphos, despre reuniunea de dialog catolico-ortodox:

   Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a participat la cea de-a XI-a reuniune a Comisiei Mixte Internaţionale de Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe (CMDT), care s-a desfăşurat în localitatea Paphos din insula Cipru, în perioada 16-23 octombrie 2009. Conform planului tematic stabilit la întâlnirea anterioară a CMDT, din 8-14 octombrie 2007, de la Ravenna, la întrunirea ce s-a desfăşurat în Paphos s-a dezbătut problema „Rolului şi a exercitării primatului Pontifului Roman în primul mileniu al Bisericii”, în perioada dinainte de schisma dintre Răsărit şi Apus.

   PS Florentin a transmis de la Paphos o amplă corespondenţă, publicată în trei părţi pe BRU.ro, în care a vorbit în principal despre atmosfera în care s-au desfăşurat lucrările Comisiei, despre programul de lucru al acelor zile, precum şi despre locurile cu o puternică încărcătură religioasă şi istorică vizitate în Cipru de membrii Comisiei. În relatările sale vorbeşte şi despre protestele organizate înaintea hotelului la care au fost cazaţi: „Întâlnirea ar fi trebuit să înceapă sâmbătă, 17 octombrie, cu o Doxologie de deschidere în biserica ortodoxă din apropierea hotelului. În ziua de sâmbătă, după ce am servit micul dejun, în jurul orei 10.30, membrii CMDT ne-am întâlnit în holul hotelului, şi am rămas uimiţi pentru că în faţa intrării principale se aflau vreo 5 pancarte mari purtate de câte două persoane, cu sloganuri în limbile greacă şi engleză, împotriva dialogului, chiar şi cu anumite acuze sau calificative referitoare la Biserica Catolică, la Papa şi la papalitate. Era o manifestaţie împotriva dialogului ecumenic”.

   „Am mai stat câteva minute în hol şi văzând că atmosfera riscă să devină mai tensionată, am coborât direct în Aula plenară care era deja pregătită şi s-a făcut Doxologia în Aula plenară. Doxologia cea Mare a fost intonată în limba greacă de câţiva diaconi şi apoi a început direct Sesiunea introductivă plenară, prin cuvintele de salut din partea celor doi co-preşedinţi, Mitropolitul Ioannis Zizioulas de Pergamon, mare teolog ortodox, şi Cardinalul Walter Kasper, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, după care s-a făcut o prezentare a delegaţiilor. Mai târziu, am aflat că în grupul de protestatari erau şi preoţi din Eparhia de Paphos din Cipru, precum şi greci veniţi din Grecia, provenind dintr-un grup fanatic care se opune radical oricărui dialog cu Biserica Catolică, aşa cum a fost şi în cazul vizitei Pontifului Roman în Grecia… Ni s-a comunicat că Arhiepiscopul Hrisostomos, care este capul Bisericii din Paphos, a chemat la ordine cei câţiva preoţi care au participat la manifestarea de protest, opunându-se deciziei Sinodului – aceea de a participa la dialog”.

   Între localităţile şi obiectivele vizitate în acele zile se numără Nicosia, capitala Ciprului, vizitată sâmbătă, 17 octombrie, unde au celebrat Sfânta Liturghie la biserica romano-catolică din Nicosia, dedicată Sfintei Cruci, biserică la care slujesc fraţii franciscani şi care se află chiar lângă zona de frontieră cu Turcia. Aici „am avut ocazia să ne întâlnim cu comunitatea romano-catolică, multinaţională, cu filipinezi, africani, ciprioţi, europeni din diferite ţări, erau prezente şi surori franciscane”. A doua zi, duminică, 18 octombrie, în biserica Faneromeni din Nicosia, au asistat la Sfânta Liturghie ortodoxă celebrată de Arhiepiscopul Hrisostomos, care a avut un cuvânt de învăţătură remarcabil, în care a amintit şi importanţa dialogului ecumenic. După o vizită la Muzeul bizantin din apropiere, cu icoane foarte frumoase, foarte vechi, pe lemn, pictate după tradiţia veche, bizantină, membrii CMDT au mers la metocul Mănăstirii Kyccos, apoi la Paralimni au fost primiţi Mitropolitul Vasilios de Constantia şi Famagusta, într-o biserică veche dedicată Sfântului Gheorghe. „Biserica din Cipru este una dintre cele mai vechi biserici, fondată de Sfântul Barnaba, cel care a făcut prima călătorie împreună cu Sfântul Pavel. În Faptele Apostolilor se amintesc localităţile Salamis şi Paphos – Sfântul Pavel şi cu Sfântul Barnaba mergeau pe jos din sinagogă în sinagogă, predicau, converteau poporul la credinţa în Hristos”.

   Referitor la lucrările Comisiei, PS Florentin a declarat: „Trebuie spus că, din exterior, se poate spune că lucrările merg destul de greu, tocmai pentru că sunt foarte multe discuţii. Cu siguranţă nu vom termina de analizat documentul, pentru că sunt foarte multe observaţii de o parte şi de alta, se citează mult Sfinţii Părinţi, dar este o atmosferă de lucru bună, de respect reciproc, de ascultare a părerilor celorlalţi şi chiar de interes. Suntem de multe ori uimiţi şi catolici şi ortodocşi să constatăm faptul că despre aceleaşi documente şi scrieri avem interpretări uneori total diferite… Pot să spun că am foarte mult de învăţat şi mă bucur mult de această experienţă, într-o atmosferă în care majoritatea membrilor Comisiei de Dialog Teologic sunt profesori, persoane de o înaltă ţinută teologică, şi care îşi apără în mod onest punctul de vedere, păstrând în acelaşi timp severitatea, deschiderea. Sigur că există un patos pe care fiecare îl are în susţinerea propriei idei, dar în momentul în care cei doi co-preşedinţi iau o decizie, toată lumea o acceptă şi nu există nici un fel de resentiment”.

   „Cu toţii speram că discuţiile despre primul mileniu creştin vor merge mult mai uşor, şi vom avea o bază de discuţie pentru cel de-al doilea mileniu, care are multe controverse şi va fi mult mai dificilă, dar nu a fost aşa. Se merge greu şi pe primul mileniu şi probabil nu vom termina documentul”, a declarat la un moment dat Episcopul greco-catolic, pentru ca în partea a treia a relatării să precizeze: „La încheierea lucrărilor Comisiei Mixte de Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, desfăşurate în aceste zile în Paphos, Cipru, putem spune că a fost o întâlnire rodnică, care a avut caracterul accentuat a unei întâlniri de lucru teologice, la care cu toţii am regretat că nu am avut mai mult timp pentru aprofundare. S-a lucrat pe texte, cu motivaţii, cu interpretări, cu discuţii care au fost tot timpul la un nivel academic ridicat, la un nivel de politeţe remarcabil, astfel încât consider că a fost o întâlnire benefică, chiar dacă nu am reuşit să parcurgem decât câteva dintre punctele acestui document de lucru. Tocmai pentru că nu s-a încheiat lucrul, Comisia a decis să aibă o nouă întâlnire în anul următor, în perioada 20-27 septembrie 2010, găzduită de Cardinalul Arhiepiscop de Viena, Christoph Schonborn”.

   Cititi va rog si:

Proteste in prima zi a întrunirii Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între ortodocşi şi romano-catolici