SACCSIV – blog ortodox

Inagurarea primului reactor nuclear din Turcia. A fost construit de compania de stat rusă de energie nucleară Rosatom

Posted in CENTRALE NUCLEARE, RUSIA, Turcia, Vladimir Putin by saccsiv on aprilie 29, 2023

Sursa: https://romania.europalibera.org/a/putin-erdogan-convorbire-telefonica-inaugurare-centrala-nucleara/32382346.html

Președintele rus Vladimir Putin și președintele Turciei Tayyip Erdogan au discutat joi la telefon, au anunțat birourile lor, înainte de inagurarea primului reactor nuclear din Turcia.

Centrala nucleară Akkuyu din provincia Mersin, aflată în sudul Turciei, a fost construită de compania de stat rusă de energie nucleară Rosatom.

Erdogan i-a mulțumit lui Putin pentru ajutorul său în construcția centralei, a spus biroul liderului turc. Ei au discutat, de asemenea, despre inițiativa cerealelor din Marea Neagră și despre situația din Ucraina, se arată într-un comunicat remis Reuters.

Putin a transmis că este de acord cu aprofundarea cooperării economice, comerciale și agricole.

Ambii președinți au participat virtual la o ceremonie care a marcat încărcarea combustibilului nuclear în prima unitate de putere de la Akkuyu.

Proiectul de 20 de miliarde de dolari și 4.800 de megawați (MW) pentru construirea a patru reactoare în orașul mediteranean Akkuyu va permite Turciei să se alăture micul club de națiuni cu energie nucleară civilă.

„Plănuim să finalizăm lansarea fizică (a centralei) anul viitor pentru a putea produce energie electrică în mod constant din 2025, așa cum am convenit”, a declarat Andrei Lihaciov, șeful Rosatom.

Turcia speră că centrala, descrisă de Lihaciov în prezent drept „cel mai mare șantier de construcție nucleară de pe planetă”, își va reduce dependența de hidrocarburile importate pentru energie.

Erdogan s-a alăturat ceremoniei de joi printr-o legătură video și nu personal, din cauza unei probleme de sănătate care l-a forțat să anuleze toate întâlnirile de campanie din această săptămână.

Ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a declarat că preşedintele se simte acum mai bine.

Turcia va avea alegeri prezidențiale și parlamentare pe 14 mai.

România, cobaiul SUA în construirea unei centrale nucleare cu o tehnologie încă netestată și neautorizată în Europa?

Posted in CENTRALE NUCLEARE, Romania, SUA by Vali on noiembrie 3, 2021

Sursa:https://www.ziarpiatraneamt.ro/romania-cobaiul-sua-in-construirea-unei-centrale-nucleare-cu-o-tehnologie-inca-netestata-si-autorizata-in-europa

FOTO: Administrația prezidențială

În 2020, compania NuScale Power a primit autorizarea în SUA pentru minireactorul său nuclear de la Comisia de Reglementare Nucleară. Autorizarea a fost pusă sub semnul întrebării, deoarece în martie 2020 un grup de experți independenți a găsit vulnerabilități în proiect. Compania a făcut o serie de modificări pentru a remedia vulnerabilitățile, iar în iulie 2020 a fost emis un raport favorabil pentru certificare. Însă Edwin Lyman, un fizician de la Union of Concerned Scientists, a spus că defectele de design au afectat credibilitatea NuScale. Cofondatorul NuScale, a spus: „Dacă ar exista într-adevăr un defect fatal, ACRS (n.r. comitetul consultativ al Comisiei de Reglementare Nucleară SUA) nu ar fi publicat un raport pozitiv”.

În Europa, aceste minireactoare nucleare nu sunt încă autorizate. Pe lângă România, compania americană NuScale Power a încheiat memorandumuri și cu companii energetice de stat din Europa de Est.

Cea mai recentă tehnologie nucleară civilă din Europa va fi în România. Pe lângă energie curată, prin intermediul acestui parteneriat se vor crea zeci de mii de locuri de muncă în SUA și în România. Mâine voi pleca pentru a participa la COP26, iar joi alături de Secretarul american al Energiei, Jennifer Granholm, vom finaliza acordul anunțat de cei doi șefi de stat. În august 2020, NuScale a intrat în istorie drept prima și singura tehnologie de tip SMR care a primit până în acest moment, aprobarea de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA – o etapă crucială în construirea și implementarea acestei tehnologii SMR.”, a declarat astăzi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Până acum, NuScale nu a construit nici un mini-reactor nuclear în SUA sau în vreo altă țară din lume. Cu toate acestea, compania precizează că prima centrală comercială NuScale cu 12 module este planificată să fie construită pe un șantier la Laboratorul Național Idaho. Acesta va fi deținut de Utah Associated Municipal Power Systems (UAMPS).

Între timp, se pare că cea construită în România ar putea fi prima:

„Statele Unite și România anunță astăzi planurile de a construi o centrală mică de reactoare modulare (SMR) în România, în parteneriat cu US NuScale Power , aducând cea mai recentă tehnologie nucleară civilă într-o parte critică a Europei. 

Parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, poziționând tehnologia SUA să fie lider în cursa globală pentru implementarea SMR. 

Acordul comercial va include o uzină NuScale cu șase module, care va crea inițial peste 3.700 de locuri de muncă în SUA și România, inclusiv posibile locuri de muncă din sindicate, cu potențialul de a crea 30.000 de locuri de muncă în SUA și România pe măsură ce proiectul crește. 

Implementarea tehnologiei SMR va contribui important la un sector energetic decarbonizat și un viitor net zero.”, se arată într-un comunicat de presă de la Casa Albă publicat astăzi, 2 noiembrie 2021.

În 2019 NuScale Power a anunțat că a semnat un memorandum de înțelegere cu Societatea Națională Nuclearelectrica SA, o companie energetică românească, pentru a face schimb de informații comerciale și tehnice privind Tehnologia nucleară inovatoare NuScale. Scopul acordului a fost de a evalua dezvoltarea, acordarea de licențe și construcția unui reactor modular mic (SMR) NuScale pentru o potențială soluție similară pe termen lung în România.

În 2019, după ce Nuclearelectrica a semnat memorandumul cu compania americană, fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, a declarat că România nu trebuie să meargă spre instalarea de tehnologii nucleare ce se află încă în fază de testare/dezvoltare, pentru că nu există nimic mai important decât securitatea.

Am susținut și voi susține mereu cooperarea româno-americană în domeniul energetic. Această cooperare poate da multă substanță parteneriatului nostru strategic. Cred că prezența și preocuparea companiilor românești pentru a fi la curent cu ultimele dezvoltări tehnologice trebuie încurajată și salutată atunci când ea există. Nu voi susține însă niciodată ca în țara noastră să se instaleze tehnologii nucleare ce se află încă în fază de testare/dezvoltare în cazul în care se va pune vreodată o astfel de problemă. Nu există nimic mai important decât securitatea copiilor noștri. Cred că după ce se construiesc câteva reactoare de acest fel în țara producătoare și funcționează o perioadă, ne putem gândi și noi, serios, la așa ceva”, a declarat atunci Răzvan Nicolescu.

În ianuarie 2021, Agenția SUA pentru Comerț și Dezvoltare (“US-TDA”) și SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) au anunțat acordarea unui grant nerambursabil în valoare de 1.277.115 dolari pentru finanțarea costului serviciilor de asigurare a asistenței tehnice aferente identificării și realizării unei evaluari preliminare a unor potențiale amplasamente nucleare compatibile cu tehnologiile SMR în România. Această microcentrală nucleară nu va înlocui reactoarele de la Cernavodă, ci va fi amplasată în altă locație.

Energia nucleară este una dintre alternativele propuse pentru decarbonizare. Întrebarea firească ce se pune este: cât de sigură este această tehnologie și mai ales de ce România este prima pe lista „experimentului” nuclear și nu SUA? Poate ar fi bine ca subiectul să fie mai dezbătut în România și nu transmis prin comunicate de presă sterile pe diverse site-uri oficiale prin care populația nu prea are interes să caute.

***

NuScale Power dezvoltă o nouă centrală nucleară cu reactor de apă ușoară modulară pentru a furniza energie pentru generarea de electricitate, încălzire centrală, desalinizare și alte aplicații de căldură. Tehnologia funcționează cu ansambluri de combustibil cu uraniu slab îmbogățit bazate pe proiectele existente de reactoare cu apă ușoară. Acest design revoluționar de reactor modular mic (SMR) prezintă un NuScale Power Module™ gata din fabrică, capabil să genereze 60 MW de energie electrică folosind o versiune mai sigură, mai mică și scalabilă a tehnologiei reactoarelor cu apă sub presiune. Designul scalabil al NuScale – o centrală electrică poate găzdui până la 12 module de putere individuale – oferă beneficiile energiei fără carbon și reduce angajamentele financiare asociate cu instalațiile nucleare de dimensiunea gigawați. NuScale are sediul central în Portland, Oregon.

Tagged with: , ,

INCEPE? Iranul a lansat zeci de rachete asupra bazelor SUA din Irak / Cutremur puternic de mica adancime langa o centrala nucleara iraniana / Un avion de pasageri s-a prabusit la Teheran

Posted in al treilea razboi mondial, AVION, CENTRALE NUCLEARE, cutremur, IRAK, IRAN by saccsiv on ianuarie 8, 2020

Ziare com: Iranul a lansat zeci de rachete asupra bazelor SUA din Irak. Anunta ca 80 de „teroristi americani” au fost ucisi si ameninta Dubaiul, Israelul si chiar Washingtonul

Iranul a lansat, in cursul noptii de marti spre miercuri, un atac pe scara larga impotriva fortelor americane din Irak, potrivit purtatorului de cuvant al Pentagonului, precizand ca Teheranul a lansat zeci de rachete balistice spre cel putin doua baze unde sunt prezente trupe americane.
Jonathan Hoffman, purtatorul de cuvant al Pentagonului, a precizat ca tintele vizate au fost baza aeriana Al-Asad, in vestul Irakului, si o alta de la Erbil, in Kurdistanul irakian, relateaza Reuters.
Oficialul a precizat ca autoritatile sunt in curs de evaluare a pagubelor provocate de atacuri.
La scurt timp, televiziunea de stat de la Teheran a transmis ca atacurile sunt raspunsul Iranului la uciderea de catre SUA a generalului iranian Qassem Soleimani.

„Avertizam toti aliatii americani, care si-au cedat bazele armatei sale teroriste, ca orice teritoriu care este punctul de origine al unor actiuni agresive impotriva Iranului va fi vizat”, se afirma intr-un comunicat al agentiei oficiale de stiri de la Teheran, IRNA, preluat de televiziunea de stat.
UPDATE: La cateva ore de la atac, televiziunea de stat iraniana a anuntat ca cel putin 80 de „teroristi americani” au fost ucisi, adaugand ca niciuna dintre rachete nu a fost interceptata. In schimb, CNN citeaza surse din administratia americana care spun ca nu exista victime si ca toti militarii au apucat sa se puna la adapost.
Amenintari directe pentru Dubai, Israel, SUA si 100 de alte tinte
Televiziunea de stat, citand o sursa principala din cadrul Garzilor Revolutionare, a mai transmis ca Iranul avea alte 100 de tinte din regiune in vizor, daca Washingtonul ar fi luat masuri de retorsiune.

Corpul Gardienilor Revolutiei din Iran a amenintat direct orasele Dubai, Emiratele Arabe Unite, si Haifa, din Israel, in cazul in care SUA riposteaza la bombardarea unor baze din Irak, care gazduiesc trupe americane, relateaza CNN.
In plus, daca americanii riposteaza, iranienii au mai amenintat ca ii vor ataca direct: „De data aceasta va raspundem in America”, conchide organismul militar.
Iar Donald Trump a amenintat deja ca va lovi 52 de site-uri iraniene, inclusiv tinte culturale, daca Teheranul ataca americani sau obiective americane.
Trump a transmis pe Twitter ca miercuri dimineata va face declaratii in legatura bombardamentele din Irak.
„Totul bine! Rachete lansate din Iran spre doua baze militare situate in Irak. Evaluarea victimelor si daunelor are loc acum. Pana acum, totul bine! Avem, de departe, cea mai puternica si mai bine echipata forta militara din lume! Voi face declaratii maine (miercuri – n.red.) dimineata”, se afirma intr-un mesaj publicat de Trump pe Twitter.

Fara a fi clar daca exista o legatura, la scurt timp de la lansarea atacului un avion ucrainean cu 180 de persoane la bord s-a prabusit putin dupa decolarea din Teheran.

Antena 1: Pericol nuclear în Iran. Cutremur puternic, înregistrat în apropierea centralei nucleare

(more…)

EFECTELE FUKUSHIMA? Populatie de pescarusi decimata si bolnava in Noua Zeelanda si o rata a nodulilor tiroideni in Fukushima de 20 de ori mai mare decat in Cernobal

Posted in CENTRALE NUCLEARE, Japonia by saccsiv on mai 1, 2012

Iata doua materiale traduse de fratele un_mare_pacatos la rubrica de comentarii a articolului STIRILE ZILEI (29.04.2012):

Muttonbirds affected by Fukushima – researcher

Muttonbirds afectate de Fukushima – cercetator.

Explozia centralei nucleare Fukushima Daiichi poate fi responsabila pentru scaderea populatiei de muttonbird din Noua Zeelanda.

Un studiu al Departamentului de Conservare (DOC) a constatat ca doar doua treimi din pasari s-au intors inapoi in zona de langa Aukland, dupa ce si-au petrecut vara nordica in Japonia – la numai 20 km de centrala, care a avut de suferit in urma cutremurului si tsunami-ului din Japonia in luna Martie a anului trecut.

Pasarile s-au intors in Noua Zeelanda in noiembrie ca sa se imperecheze, dar Grame Taylor cercetatorul DOC-ului a spus la Radio Noua Zeelanda ca ele s-au intors in conditii proaste.

NU vom putea sti daca au murit in Pacificul de Nord decat dupa ce trece anul urmator, intrucat aceste pasari trec uneori peste un sezon de imperechere – in cazul in care ele se afla in conditii proaste ele nu incearca sa se imperecheze, insa ele isi pot face aparitia din nou sa se imperecheze.

In cazul in care acestea nu vor aparea niciodata atunci chiar trebuie sa ne intrebam ce s-a intamplat cu populatia.

Domnul Taylor spune ca cercetarea a privit doar un mic sub-esantion din populatie, dar a existat o scadere a numarului ce reprezinta “cel mai neobisnuit eveniment” din ultimii 20 de ani de studii ale numarului de pasari.

El a mai precizat ca multe din pasarile care au venit inapoi aveau pene vechi pe cozi, aripi si corp.

“Nu am mai vazut niciodata pasari in asa proasta conditie, care vin inapoi in Noua Zeelanda”

El declara ca starea pasarilor sugereaza faptul ca ele nu au obtinut mancare in Pacificul de Nord asa cum de regula fac.

Dezastrul Fukushima ar putea fi responsabil, spune el, cu toate acestea fenomenul La Nino care a acoperit anul trecut Noua Zeelanda ar putea fi si el un factor.

Intre timp, un al doilea studiu sub indrumarea lui Ngai Tahu si Te Papa a gasit 30 de pui de muttonbird din insululele Ti Ti, de langa insula Stewart, ce nu aveau nici o urma de radioactivate si erau bune de mancat.

notificare: muttonbird e o specie de pasari inrudite cu pescarusii
(more…)

Japonia a largit zona de carantina de langa centrala nucleara de la Fukushima. Au inceput primele evacuari

Posted in CENTRALE NUCLEARE, Japonia by saccsiv on mai 15, 2011

Citez din articolul Japonia a început evacuările de lângă zona de carantină de la Fukushima:

Guvernul japonez a lărgit zona de carantină de lângă centrala nucleară de la Fukushima, începând primele evacuări din casele aflate în regiunea centralei, după cele care au urmat cutremurului şi tsunamiului din 11 marite, informează AFP.
4.000 de oameni din satul Iidate-mura şi aproximativ 1.1000 din oraşul Kawamata-cho, din zona de nord-est a Japoniei, au început procesul de relocare din casele lor către adăposturi, hoteluri sau alte cămine în oraşele din apropiere.
Cele două aşezări se află la aproximativ 30 de kilometri de centrala de la Fukushima şi, deşi sunt în afara zonei restricţionate, de 20 de kilometri, au fost expuse, datorită vântului, la un nivel crescut de radiaţii.

Compania TEPCO şi oficialii guvernului nipon încearcă acum să descopere noi modalităţi de racire a reactoarelor, după ce combustibilul nuclear dintr-unul dintre reactoare a fost găsit aproape complet topit, iar sub reactorul numărul 1 au fost descoperite circa 3.000 de tone de apă contaminatp, care va trebui procesată.

Cititi va rog si:

JAPONIA: Un oras a fost abandonat de autoritati iar locuitorii sai au fost lasati sa moara?

DE CE AVEM NEVOIE DE CENTRALE NUCLEARE?

MINUNE: Nivelul radiatiilor a fost inca din 1986 cu mult mai scazut la biserica „Sfantul Ilie” din Cernobil

Posted in CENTRALE NUCLEARE, minuni by saccsiv on aprilie 29, 2011

Citez din articolul Nivel al radiaţiilor inexplicabil mai scăzut la biserica „Sfântul Ilie” din Cernobîl:

În timpul celor 25 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, nivelul radiaţiilor în zona Bisericii Sfântul Ilie, singura Biserică deschisă în această zonă (Cernobîl), a fost sub nivelul de alertă, spun munictorii care au lichidat dezastrul atomic. Asta pe lângă faptul că zonele învecinate au înregistrat niveluri mortale de radiaţii.

Chiar şi în cele mai groaznice zile ale anului 1986, imediat după explozia nucleară, aria din jurul Bisericii Sfântul Ilie a fost curată de radiaţii atomice – a spus preşedintele “Uniunii Ucrainene de la Cernobîl”, Yury Andreyev, într-o conferinţă de presă. Astfel, teritoriul din jurul Bisericii a avut 6 microroentgen pe oră, în comparaţie cu capitala Kiev, care este mult mai departe de Cernobîl, şi care a avut 18 microroentgen pe oră.

Andreyev a spus că mulţi dintre lichidatorii dezastrului erau atei, dar văzând minunea care s-a întâmplat la Biserica Sfântul Ilie, au crezut în Dumnezeu, şi au văzut în aceasta voia lui Dumnezeu.

“În particular, la câteva secunde după explozia reactorului de la Cernobîl norul cu radiaţii nucleare a început să se mişte în direcţia Pripyat, un oraş situat la 1,8 km de uzină. Acolo era un pin, (care este pictat şi în icoana Mântuitorului de la Cernobîl). În mod minunat, norul s-a despărţit în două în jurul pinului şi s-a mutat la nord şi sud de oraş, evitând zonele rezidenţiale. Mii de oameni nevinovaţi au fost salvaţi atunci de mâna lui Dumnezeu. Nivelul de radiaţii în zonele contaminate era letal, de patru roentgen pe oră, iar oraşul a avut doar o jumătate de miliroentgen, a spus Andreyev.

Sursa:http://www.interfax-religion.com

Traducere şi adaptare:pr. Ioan Valentin Istrati

Cititi va rog si:

VIDEO – SA NE AMINTIM: In 26 aprilie 1986, la ora 01.23, centrala nucleara de la Cernobil a explodat

VIDEO – SA NE AMINTIM: In 26 aprilie 1986, la ora 01.23, centrala nucleara de la Cernobil a explodat

Posted in CENTRALE NUCLEARE by saccsiv on aprilie 26, 2011

   Citez din articolul VIDEO In 26 aprilie 1986, la ora 01.23, centrala nucleara de la Cernobil a explodat:

   In 26 aprilie 1986, la ora 01.23, reactorul numarul 4 al centralei sovietice din Cernobil, in nordul Ucrainei, a explodat in cursul unui test de securitate, provocand cea mai mare catastrofa nucleara civila pana la aceasta data, relateaza AFP.
   Conducerea centralei a decis sa profite de oprirea programata a reactorului pentru a face un test de securitate.
Testul a inceput la ora 1.23 de minute si 4 secunde. Un pic inainte de sfarsitul acestui minut fatal, o crestere necontrolata de putere s-a produs, declansand doua explozii, urmate de incendii.
Anchetele efectuate ulterior au scos la lumina erori de manipulare si de conceptie a acestui reactor sovietic, de tipul RBMK.
„01.24: zgomote puternice. Barele sistemului de gestionare si de protectie s-au oprit”, scrie un inginer insarcinat cu controlul reactorului, in jurnalul sau de bord.
(more…)