SACCSIV – blog ortodox

VIDEO: Mini BLUE BEAM?

Posted in BLUE BEAM by saccsiv on septembrie 9, 2011

Premiant Nobel: O INVAZIE EXTRATERESTRA AR SALVA LUMEA (care se va uni …)

Posted in BLUE BEAM, EXTRATERESTRI, GUVERN MONDIAL, NOUA ORDINE MONDIALA by saccsiv on august 21, 2011

   Citez din articolul Paul Krugman: O invazie extraterestră ar salva lumea:

Paul Krugman, analist, eseist şi publicist, câştigător al premiului Nobel pentru economie în 2008, a declarat într-o intervenţie televizată că un atac extraterestru ar obliga acum forţele economice suverane să se coalizeze şi să depăşească situaţia economică mondială.

„Dacă am descoperi că, de exemplu, extratereştrii plănuiesc să ne atace şi este nevoie de construcţii de apărare pentru a contracara ameninţarea anti-pământeană, iar inflaţia şi deficitul bugetar vor ocupa locul al doilea al preocupărilor noastre, criza s-ar sfârşi în 18 luni,” a spus Krugman.

Acesta a discutat despre măsurile necesare la nivel mondial pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare împreună cu economistul Ken Rogoff de la Universitatea Harvard în cadrul emisiunii „Fareed Zakaria GPS” pe postul britanic de televiziune CNN.

Krugman a vorbit despre aceleaşi rezolvări pe care le-a considerat mereu valabile. El a declarat că cel de al Doilea Război Mondial a dus la încetarea Marii Crize şi a glumit că şi astăzi este nevoie de ceva similar.

„Era un episod crepuscular ca acesta în care oamenii de ştiinţă inventează un atac extraterestru pentru a reda pacea în lume” a susţinut acesta pentru a-şi argumenta poziţia pro-keynesiană.

Business Insider, prin vocea jurnalistului său Eric Falkenstein, scrie în replică:

„Dacă într-adevăr nu le pasă pe ce sunt cheltuiţi banii, de ce nu reduc taxele în mod egal pentru toată lumea? Ar fi mult mai simplu şi mai rapid. Bănui că adevăratul obiectiv este redistribuirea, iar valori mai scăzute ale taxelor pentru toată lumea în mod egal ar fi o măsură regresivă pentru unii, chiar dacă ar părea proporţional egală. Din păcate,aceasta confirmă maxima pe care am învăţat-o în timpul proceselor mele – o dispută nu este niciodată despre ceea ce spune cel mai zelos adept al ei că este. În acest caz, adevărata dorinţă a keynesienilor este să redistribuie bogăţia prin intermediul puterii de guvernământ, dându-le birocraţilor mai multă putere asupra burghezilor. Dacă lucrurile ar sta diferit, ar fi prea uşor să stimulăm economia pe termen scurt după modelul lor de economie.”

Paul Krugman a făcut referire la o invazie extraterestră doar ca exemplu, însă au fost unii oameni (adepţi ai unei teorii conspiraţioniste numită „Project Blue Beam” care susţine că guvernământul american va creea impresia unui atac extraterestru fals pentru a ocupa întreaga lume,în aşa-numitul „One World Government”) să-i considere comentariile ca parte a unei conspiraţii care doreşte înrobirea lumii prin intermediul unui fals atac extraterestru.
(more…)

VIDEO: Orasul fantoma filmat in China este miraj, realizare de tip BLUE BEAM sau iluzie draceasca?

Posted in BLUE BEAM, CHINA by saccsiv on iunie 26, 2011

Citez din articolul Apariţie spectaculoasă în China: Un oraş fantomă, filmat pe malul râului Xin’an!:

Locuitorii din Huanshan City au rămas de-a dreptul şocaţi după ce au fost martorii unui miraj spectaculos al unui oraş fantomă, care a apărut pe malul raului Xin’an, unde de obicei nu se afla nimic.
Imaginile au fost surprinse la începutul acestei luni după o perioadă cu foarte multe ploi şi în condiţii de umiditate crescută, pe malul râului Xin’an, lângă oraşul Huanshan, situat în estul Chinei, scrie Daily Mail.
Clădiri înalte, munţi şi copaci au apărut de nicăieri, din ceaţa groasă care s-a ridicat la apus din râu, în condiţiile în care acolo nu exista nicio constructie. Martorii apariţiei fantomatice cred că este vorba despre un oraş dintr-o lume paralelă.
Expertii care au analizat fotografiile şi filmele făcute de localnici au confirmat faptul că niciuna dintre clădiri nu este deja prezentă în peisajul citadin obişnuit al zonei. Cei mai multi cred că apariţia este doar un miraj – o formă de iluzie care apare în mod frecvent în condiţii de umiditate excesivă.
„Este extraordinar. Parcă ar fi o scenă dintr-un film, într-o lume de basm”, a declarat o localnică. Femeia a mai spus că această apariţie nu este singulară, dar că este cea mai spectaculoasă.
(more…)

VIDEO (si transcriptul): Proiectul NASA – BLUE BEAM

Posted in BLUE BEAM, NASA, NEW AGE, NOUA ORDINE MONDIALA by saccsiv on octombrie 13, 2009

   PRIMA PARTE:

   Transcript:

   Serge Monast  si un alt jurnalist, ambii ocupandu-se cu cercetarea Proiectului Blue Beam, au murit de “atac de cord“ la distanta de saptamani unul fata de celalalt, cu toate ca niciodata nu au avut istoric de boli cardiace.

   Serge Monast era jurnalist pentru Presa Internationala Libera din Canada.

   In acest filmulet voi include si alte documentare pentru a arata tehnologia implicata si de asemeni un interviu cu Jordan Maxwell.

   Aceasta este informatia pe care a aflat-o Serge Monast pana acum…

   Ticalosul proiect NASA Blue Beam (raza albastra) are patru pasi diferiti, in scopul de a implementa religia New Age, condusa de Antihrist.

   Primul pas in proiectul NASA Blue Beam se ingrijeste de prabusirea tuturor cunostintelor arheologice.

   Se ocupa cu crearea artificiala de cutremure in anumite locatii precise de pe planeta unde, se presupune ca noi descoperiri vor explica in sfarsit oamenilor eroarea tuturor doctrinelor fundamentale ale religiilor lor.

   Aceste informatii falsificate vor fi folosite pentru a face toate natiunile sa creada ca doctrinele lor religioase au fost intelese si interpretate gresit vreme de secole.

   Acesta este primul pas din planul conceput pentru umanitate, deoarece ei doresc sa distruga convingerile tuturor crestinilor si musulmanilor de pe planeta.

   Avem chiar acum tehnologia de a crea cutremure si de a modifica vremea.

   Priviti aici…

   Amprenta HAARP: High Frequency Active Auroral Research Program.

   Ce face HAARP?

   Rich Garcia – Director al Relatiilor publice HAARP: “HAARP este o antena larga prin care bombardam ionosfera cu unde radio si prin aceasta cream un mic scut, asa cum face soarele in mod normal.“

   “Am primit misiunea ca US Navy si Air Force sa folosesca acest program.“

   Cererile discutate in cadrul brevetelor includeau distrugerea rachetelor. Erau incluse de asemenea controlul si intreruperile comunicatiilor. Au fost si alte idei de modificare a vremii si in cele din urma de a impinge in sus unele zone ale ionosferei unde se spera ca vor putea sa abata proiectoarele de rachete.

   Brooks Agnew – cercetator in domeniul tomografiei pamantului: “In 1983 am facut o radio tomografie cu 30 watti, cautand petrol in pamant. Am gasit 26 de puturi de petrol deasupra unei arii ce cuprindea noua state si rezultatul a fost cu o precizie de 100% cu doar 30 watti cu care am bombardat direct in stanca solida. HAARP foloseste un miliard de watti bombardati direct in ionosfera pentru experimente. Imaginati-va corzile unui pian ca fiind straturile pamantului. Fiecare dintre ele are propria sa frecventa. Tot ce trebuie sa facem noi este sa bombardam pamantul cu unde radio si acesta va vibra si vom detecta o prezenta in pamant. Am putea obtine un sunet ca …. si vom spune: ‘Ei, este gaz natural!’ sau am putea obtine un sunet ca … si vom spune  ‘Este petrol!’ Suntem capabili sa identificam fiecare frecventa. Am obtinut aceasta cu doar 30 watti de putere de unde radio. Daca faci asta cu un miliard de watti, vibratiile sunt atat de violente incat intregul pian se va cutremura. De fapt, toata casa se va cutremura. De fapt, vibratiile ar putea fi atat de serioase dedesupt incat vor cauza chiar un cutremur.“

   Al doilea pas: (in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

   Un gigantic “spectacol in spatiu“ cu holograme optice tridimensionale si cu sunete, proiectii laser pentru imagini multiple in parti diferite ale lumii, fiecare primind o imagine diferinta conform credintei religiose nationale predominante in acea regiune.

   Suna nebuneste, nu?

   Haideti sa terminam de vizualizat videoclipul despre HAARP…

   Rich Garcia – Director al Relatiilor publice HAARP: “HAARP poate crea cateva din efectele pe care le creeaza soarele. HAARP poate desena o dorinta pe cer, daca vreti, sa stiti. Poti lua raza si o poti manevra sub forma oricarui model vrei, sub forma oricarui model vor oamenii de stiinta care fac acest experiment.“

   Vreti ceva mai mult? Poftiti…

   Cei din familia Morris sunt experti in tehnologia ce are ca obiect  arme ce nu sunt mortale. Ei sunt consultanti la Departamentul de Aparare, CIA, NASA  si ai departamentului de optimizare a structurii militare.

   Janet Morris: “Tehnologia necesara pentru a proiecta imagini tridimensionale intr-un punct in spatiu nu mai are nevoie de inventii noi ale stiintei. Avem aceasta tehnologie acum.“

   Chris Morris: “In mare, programul de dezvoltare a armelor ce nu sunt mortale doreste sa ii poata da armatei nostre optiuni ce sunt intre a vorbi si a trage.“

   Janet Morris: “Este un sistem specific de dezvoltare despre care chiar nu putem sa vorbim.“

   Dar familia Morris chiar a vorbit, in general, despre experimente militare secrete cu raze proiectate in spatiu, denumite holograme.

   Janet Morris: “Pe un teren de lupta hologramele ar servi la distragerea atentiei inamicului, la a crea impresia a ceva foarte inspaimantator pentru a pune pe fuga inamicul, daca tu crezi ca acesta va crede ca ceea ce trimiti este cu adevarat un inger, un diavol, un OZN“.

   Electronic Proving Ground

   Si unde ar putea sa fie testat acest tip de armament? Probabil ca nu intamplator de-a lungul granitei cu Mexic, in Fort Huachuca, Arizona, se afla Electronic Proving Ground ce apartine US Army.

   Janet Morris: “Tineti minte ca zonele de testare ca in Fort Huachuca, Arizona sunt locuri de testare electrice si optice si o parte din ceea ce testeaza ei sunt efectele acestor dispozitive electrico-optice asupra unei parti a populatiei.“

   Iar populatia pentru testare putem sa fim noi….

   Janet Morris: “America trebuie sa testeze echipamentul american in… America“

   Al treilea pas  (in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

   Comunicatia electronica telepatica in ambele sensuri , unde undele de frecventa ELF (Extra Low Frequency), VLF (Very Low Frequency) si LF (Low Frequency) vor ajunge la oameni direct in creierele lor.

   Facand pe fiecare persoana sa creada ca dumnezeul sau ii vorbeste.

   Avem si aceasta tehnologie.

   Priviti aceasta…

   Ultimul tip de arma in Noua Ordine Mondiala va fi atat de secreta, atat de invizibila, atat de nedetectabila incat nu veti sti niciodata ca mintea va este atacata.

   La Universitatea Laurentian din Ontario, Canada, o tanara studenta urmeaza sa experimenteze unul dintre cele mai ciudate evenimente din viata ei.

   Ei ii conecteaza creierul Denisei la un electroencefalograf (EEG).

   Timp de 30 pana la 40 de minute acesta va monitoriza undele cerebrale ale creierului ei, iar aceste bobine electrice atasate de ambele parti ale capului ii vor introduce creierul intr-un camp electromagnetic. De fapt, creierul ei completeaza circuitul dintre cele doua bobine.

   Campul ce trece prin creierul ei este mai putin puternic decat cel ce se genereaza de un radio cu ceas digital. Dar un indiciu controlat si concentrat indus asupra anumitor parti ale creierului ei  vor face ca  mintea Denisei sa fie deschisa catre sugestiile primite din afara.

   Dr. Michael Persinger este profesor de psihologie si neuro-stiinta. El cerceteaza modalitati  prin care sa foloseasca controlul mental intr-un scop bun.

   Cercetarile Dr. Michael Persinger se concentreaza asupra traumei cerebrale. Si pentru aceasta foloseste doze de radiatie electromagnetica controlate cu atentie pentru a induce relaxare si a elibera durerea.

   Dr. Michael Persinger: “Deci, ceea ce a facut Sandra a fost sa initieze un sablon ce-i va stimula creierul o data la fiecare 4 secunde si care produce relaxare si senzatii placute. In mod asemenator, daca folosim campul potrivit putem induce frica si groaza dar acest lucru cu siguranta nu este etic.“

   Testul Dr. Persinger sugereaza ca frecvente electromagnetice programate in mod atent pot fi introduse in creiere individuale si pot influenta emotiile oamenilor.

   Procesele normale ale creierului uman sunt in realitate foarte simple si daca intelegi cum functioneaza, poti face ca intreaga populatie sa gandeasca si sa decida orice doresti tu.

   Multi experti sunt sceptici in legatura cu acest scenariu orwellian, dar Dr. Persinger crede ca implicatiile sunt cutremurator de reale.

   Dr. Michael Persinger: “Sa presupunem ca generam un camp ce produce frica intr-o masa mare de oameni si prin intermediul televiziunii (sau poate printr-o imagine holografica pe cer?) spui: ‘motivul pentru care ne e frica este acest grup specific’; si acum incepi sa manipulezi populatia in directia pe care o doresti.“

   Pentru a influenta 250 de milioane de oameni, echivalentul intregii populatii a Statelor Unite, s-ar putea sa nu fie atat de dificil. Conform spuselor Dr. Persinger, deja avem tehnologia necesara: sateliti si televiziune si radio transmitatori. S-ar putea ca deja mintea noastra sa fie controlata. Stim ca acest misterios echipament poate sa induca sunete si imagini convingatoare prin intermediul televizorului.

   Nu cumva intr-o zi va induce aceste frecvente direct in mintile noastre?

   Controlul mintii va fi ultima arma neletala.          

   PARTEA A DOUA:

   Transcript:       

   Al patrulea pas  (in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

   Al patrulea pas implica manifestari supranaturale universale folosind metode electronice. Acest pas contine trei orientari diferite:

   Prima etapa a pasului al patrulea (in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

   In prima etapa se doreste ca omenirea sa creada ca o invazie extraterestra va avea loc in fiecare oras mare de pe pamant.

   Scopul acesteia este pentru ca fiecare tara sa fie obligata  sa isi folosesca intreaga capacitate nucleara pentru aparare. In acest fel, natiunile vor ramane complet dezarmate in fata Statelor Unite ale Americii dupa falsul atac.

   Ascultati ce a spus Jordan Maxwell intr-un interviu.

   Nu este cunoscuta data interviului.

   Jordan Maxwell: “Majoritatea oamenilor, in strafundul mintii lor inteleg ca se intampla ceva, ceva ce nu are de-a face cu fotbalul, sau baschetul, ceva de genul ‘Nu vreau sa am de-a face cu asa ceva!’, dar cu siguranta toata lumea simte ca ceva se intampla.“

   Tracie Austen-Peters: “Da, pentru ca majoritatea traiesc intr-o ‘cutie’ si nu doresc sa o paraseasca. Ei deschid capacul si din cand in cand, arunca o privire afara, dar apoi il inchid la loc.

   Credeti ca guvernele ne vor lasa sa aflam la un moment dat?“

   Jordan Maxwell: “Cred si din nou va spun, este doar parerea mea. Norio Hayakawa este un bun prieten de-al meu. Este oarecum faimos intr-un anumit cerc si intotdeauna vorbeste despre faptul ca el crede ca guvernul va anunta un fel de aterizare OZN ce va ingrozi pe toata lumea si toate natiunile se vor uni…“

   Tracie Austen-Peters: “Ca in Razboiul Lumilor“?

   Jordan Maxwell: “Da, ca in Razboiul Lumilor; el crede ca va fi o pacaleala, crede ca totul va fi planuit si m-am gandit, ia stai asa, daca poti sa pacalesti atat de multi oameni inteligenti, inseamna ca va arata bine. Pentru ca va arata bine….“

   Tracie Austen-Peters: “Absolut, absolut“

   Jordan Maxwell: “Va arata bine si foarte real, mi s-a spus. Stiu ca ma pot uita la aceleasi lucruri la care se uita el si sa ajung la o concluzie diferita. Sunt de parere ca este foarte posibil chiar sa aiba loc o invazie extraterestra si guvernul stie acest lucru si prin urmare incearca sa pregateasca lumea ca oamenii sa nu reactioneaza si asta din cauza ca, in ceea ce ma priveste, cred ca a fost o actiune CIA atunci cand Orson Wells, in anii ’30 (’38 – ’39) a realizat acel Razboi al Lumilor. Sunt convins ca CIA a fost implicata in aceasta. [nota saccsiv: CIA a fost insa infiintata abia in anul 1947. Asta nu inseamna ca acea dramatizare radio n-a fost un experiment] Si au dorit sa vada cum vor reactiona oamenii, daca ei chiar ar putea sa creada ca ar fi posibila o invazie dintr-o alta lume. Invazia se numea Razboiul Lumilor , cu Orson Wells si oamenii s-au minunat. Nimeni nu se mai minuneaza in zilele noastre. Cred ca prea multi oameni astazi au avut diverse experiente si stiu ca ceva se intampla. As spune din nou ca eu cred ca s-ar putea cu adevarat sa fie o invazie legitima.“

   A doua etapa a pasului al patrulea (in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

   Prin a doua etapa “crestinii“ vor fi facuti sa creada ca traiesc un extaz mistic, cu o interventie simpla a unui pretins “dumnezeu“, ce vine sa salveze oamenii buni de un atac brutal satanic.

   Tinta este sa se descotoroseasca de toti cei care se opun Noii Ordini Mondiale.

   Pe 13 mai 2008, parintele iezuit Jose Funes, director al Observatorului din Vatican a facut, printre altele si declaratia “Extraterestrii sunt fratii nostri“.

   Voi cita cateva parti ce se incadreaza perfect Proiectului Blue Beam.

   “Noi, cei ce apartinem rasei umane, am putea fi cu adevarat oaia pierduta, pacatosii ce au nevoie de un pastor“, a spus el.

   “Dumnezeu s-a intrupat in Iisus pentru a ne salva. Deci, daca de asemeni exista si alte fiinte inteligente, nu este obligatoriu sa aiba nevoie de rascumparare. Ei s-ar putea sa fi ramas in comuniune cu creatorul lor“, a spus el.

   A treia etapa a pasului al patrulea (in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

   A treia etapa este o combinatie de forte electronice si supranaturale.

   Undele (frecventele) folosite in acest moment vor permite fortelor supranaturale sa calatoreasca prin cabluri cu fibre optice, cabluri coaxiale si linii de telefon pentru a penetra toate echipamentele si aparatele electronice…

   … caci pana atunci toate vor avea atasat un microchip special.

   Tinta acestui pas este sa materializeze stafii satanice, fantome si strigoi pe tot cuprinsul pamantului pentru a impinge populatia pe panta sinuciderilor, uciderilor si a dezordinii psihice permanente.

   Dupa aceasta noapte A CELOR O MIE DE STELE, OMENIREA VA FI GATA PENTRU A INTRA INTR-O “NOUA ERA A MANTUITORULUI“ PENTRU A SE RESTABILI PACEA PESTE TOT SI CU ORICE PRET, CHIAR SI CEL AL LIBERTATII.

   Daca toata aceasta poveste este o minciuna, atunci ar fi un foarte bun film, dar daca este adevarata…si ar putea foarte bine sa fie… macar acum ati fost preveniti.

   Chiar si Biblia vorbeste despre ceva de genul acesta in mai multe locuri.

   Matei 24, de exemplu.

   Nebunie sau nu, va rugam sa raspanditi aceasta informatie.

   Va veti simti tare rau daca ati fi putut sa avertizati oamenii si nu ati facut-o.

   Facut de galaxydreams.

   Multumim pentru ca ati urmarit acest film. 

   Vizionati va rog si:

   Nu sunt printre cei care cred ca extraterestrii sunt fiinte venite de pe alte planete, dar consider ca imaginea lor va fi intens folosita.

    Henry Kissinger, la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, spunea in 1991:

   “Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial.“ 

   Cititi va rog si:

Statisticile arata ca in ultimii ani S-A MARIT SPECTACULOS NUMARUL SEISMELOR pe intreg globul

VIDEO: HAARP, arma meteorologica (si nu numai)? Detalii importante despre finantatori

VIDEO (si transcriptul): “How To Brainwash A Nation” (CUM SE SPALÃ CREIERUL UNEI NAŢIUNI), un excelent interviul luat de Edward Griffin lui Yuri Bezmenov

Extraterestrii, Guvernul Mondial si NOUA ORDINE MONDIALA

CATOLICUL Massimo Introvigne despre ILLUMINATI si filmul “Îngeri şi demoni”