SACCSIV – blog ortodox

VOX NEWS: Emisiunea “ARHIVELE SECRETE”, Olimpian Ungherea si Oreste – ELOGIU MASONERIEI …

Posted in ARHIVELE SECRETE, MASONERIE, OLIMPIAN UNGHEREA, Oreste, VOX NEWS by saccsiv on august 8, 2010

   La emisiunea Arhivele secrete cu Olimpian Ungherea, de pe VOX NEWS, din 07.08.2010, invitat fiind Oreste si inca un zidar cu sortulet, telespectatorii au avut parte de una dintre cele mai desantate promovari ale masoneriei din cate am vazut in mass-media. Cand dau de inregistrarea ei pe youtube, o voi posta.

   Iata ce aflam despre acest post de televiziune din articolul Vox News atacă nişa televiziunilor de ştiri cu Florin Călinescu aparut la 16 Noiembrie 2009:
   Televiziunea care va face concurenţă posturilor Antena 3 şi Realitatea TV îl va avea ca vector de imagine pe Florin Călinescu, un star care a funţionat foarte bine în rolul de simbol Pro TV. Noul post a început să emită de luni, de la ora 16:00, şi va difuza pentru început doar trei emisiuni

   Cea mai nouă televiziune de ştiri de pe piaţa autohtonă va emite, initial, cu „o grilă restrânsă”, principalele emisiuni fiind „România în alb şi negru”, cu Florin Călinescu şi Mbela Nzuzi, difuzată luni între 19:00 şi 22:00, „România Vox Magazin”, moderată de Nicoleta Cone şi difuzată începând de luni, între 16:00 şi 19:00 şi „Zece plus”, cu Cristian Gava, difuzată începând de luni, în intervalul 22:00 – 01:00.

   Vox News va fi retransmisă de operatorii de cablu RCS/RDS şi DCS şi pe platforma digitală Dolce, a companiei Romtelecom, urmând să încheie o înţelegere şi cu UPC. Producătorul emisiunii „Naşul”, Adrian Bucă, va fi responsabil de programe, iar printre persoanele care vor prezenta ştirile se vor regăsi mai mulţi prezentatori de la B1 TV, pentru că, aşa cum reiese din presa din ultima perioadă, fraţii Păunescu, cei care controlează postul B1 TV, s-ar afla în spatele noului post de ştiri.

   Neculai şi Magdalena Creţu, principalii acţionari

   Televiziunea are studiourile în Bucureşti, pe strada Cristian Popişteanu, şi „nu are nici o legătură de acţioner at cu B1TV, ci la nivel de servicii, cum ar fi închiriere de spaţii, studiouri etc”, conform declaraţiilor lui Bobby Păunescu, patronul B1.

   Televiziunea de ştiri Vox News aparţine societăţii comerciale Sport Channel SRL, înfiinţată în iunie 2009, ai cărei acţionari sunt SC Roxman Investment SRL (80%), deţinută de Neculai Creţu – 45 % şi Magdalena Creţu – 55%, şi SC Global Alloys SRL (20%), deţinută de Neculai Creţu – 60% şi Emil Marian – 40%, potrivit site-ului CNA.

   Pe de altă parte, deţinătoarea licenţei audiovizuale a postului B1 TV este societatea News Television (România) SRL, al cărei asociat unic este News TV Romania BV (Olanda). Acţionarii News TV Romania BV sunt Ismar International NV (Antilele Olandeze – companie cu acţiuni la purtător) – 87,5% şi News Romania Inc (SUA) – 12,5%. Acţionar unic al News Romania Inc este News Corporation Ltd., o companie listată la bursa New York.

   Echipament de 1.040.000 de euro

   La respectiva şedinţă a Consiliului, Emil Jascău, directorul postului, a spus că Vox News va fi o televiziune socială şi de ştiri. „A fost ideea unei televiziuni care să aibă aplecare atât spre partea socială, cât şi pentru ştiri. Trăim într-o Românie care, de 20 de ani, este în tranziţie, care implică probleme sociale grave”, a mai spus directorul televiziunii, care a adăugat faptul că se va pune accent pe informaţiile despre sistemul de sănătate şi pe cele din sistemul de educaţie.

   Potrivit proiectului televiziunii depus la CNA, cheltuielile iniţiale pentru Vox News sunt estimate la 2.677.800 de euro, până în mai 2010. Investiţiile în echipamente se ridică la 1.040.000 de dolari plus TVA. Totodată, SC Sport Channel estimează pentru primele 12 luni de la lansarea postului că Vox News va avea încasări din publicitate de 1.134.000 de euro.

   Intre timp, pe 29 Apr 2010 aflam ca Bobby Păunescu a preluat Vox News

   Cititi va rog si:

ORESTE si PAVEL CORUT: elogiu masoneriei, new age si Noii Ordini Mondiale la B1TV