MARTIRIUL LEGIONAREI NICOLETA NICOLESCU – torturata, violata si apoi arsa de vie la crematoriul din Bucuresti

Citez din articolul 10 iulie – Martiriul Nicoletei Nicolescu – torturată şi arsă de vie la crematoriul din Bucureşti:

Cum a fost asasinată comandanta Cetăţuilor de Fete Legionare  (cf. „Martirii ne veghează din ceruri” de Nicolae Niţă ) Torturată, violată şi apoi trezită din nesimţire şi conştientă, Nicoleta a fost aruncată în flăcările crematoriului…

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetăţui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Roata morţii se învârtea sârguincios; veşti tragice soseau din ţara întreagă despre cei cuminecaţi în credinţa lor pe drumul cu Arhangheli.

Şi, într-una din zilele lunii Iulie, vestea uciderii Nicoletei şi cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viaţă ale ei, străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii, n-a putut fi păstrat. Până şi brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinţei Nicoletei. Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreşte ca să i se ia viaţa grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii şi schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, aşa cum sperau ei. Încă mai respira şi cuţitele negre banditeşti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpăţânat să rămână pe viaţa asta, încăpăţânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viaţă. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroşi s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeţi şi târnacoape îngropătoare de alte vieţi tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, maşina se opri. Undeva mai pe dreapta, o uşă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…

– Care acte? – îi tăie repezit întrebarea unul din agenţi. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…

– Da, dar ştiţi, corpul trebuie înregistrat…

– S-a făcut de delegaţii Prefecturii: Siguranţa Statului.  Ştim noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în faţa autorităţilor „statului”, mecanicul deschise larg uşa şi se dă într-o parte, lăsându-i să intre – vrând-nevrând – pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Poliţie din Bucureşti şi agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Roşit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colţuri, să nu se murdărească, şi au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe  culoarul palid luminat.

– Stai aşa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare şi, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă înafară, la viaţă parcă. Horcăia în sânge încercând să respire şi ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viaţă… Era aproape de ora 23…

Puţin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu linişte, o linişte mormântală şi apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimţite o lacrimă şi încercă iute să şi-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ţi-am spus eu…

Din coşul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândeşte ca o perdea subţire deasupra oraşului cufundat în noapte, vestind mişelia cea mare… O viaţă de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă şi trăsnetele lui Dumnezeu încep să  biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul mişelnic, uneltit şi hotărât de putere împotriva tineretului creştin legionar, osândea hoţeşte la moarte. Rodul de aur al Ţării, păşea pe drumul spinos al calvarului şi mântuirii Neamului…

Notă: se pare că cenuşa ei s-a recuperat şi a fost adusă la mănăstirea Predeal în 1940. Se pare că regimul comunist de mai târziu va fi înspăimântat de mormintele martirilor, căci Securitatea se informa că la Predeal stareţul Dionisie Velea (mutat de patriarhul Justinian ca prim-slujitor la catedrala patriarhală) „a permis călugărului Nicandru Prodan să aducă legionari pentru şedinţe clandestine şi să adăpostească osemintele lui Nicoleta Nicolescu, ţinând slujbe speciale pentru ea”[1].

 sursa: Martiri şi mărturisitori români din secolul XX – Fabian Seiche

---

[1] La Adrian Gabor, Biserica Ortodoxă Română şi regimul comunist, curs.

Fragment din  Acatistul Sfintilor Romani din inchisori:

Condacul al 11-lea:

Cumplita prigoana cea cu manie pornita asupra voastra n-a crutat nici firea femeiasca cea slaba, si intocmai mucenitelor de demult, multime de femei cu indrazneala au marturisit dragostea lor pentru Hristos si neam, si chinurile au rabdat cu bucurie, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Ingrozitu-s-au credinciosii vazand adus spre ardere un trup de femeie schingiuit, iar calaii cei cu inima de piatra, nicicum luand seama ca acela viata mai avea intr-insul, cu grabire l-au aruncat in cuptor si vaiete surde din flacari au rasunat, iar noi cutremurandu-ne de unele ca acestea cu frica graim:

Bucurati-va, trupuri firave cu suflet calit.

Bucurati-va, ca pe Hristos cu indrazneala ati marturisit.

Bucurati-va, ca mucenitelor din vechime v-ati asemanat.

Bucurati-va, ca multe feluri de chinuri ati rabdat.

Bucurati-va, ca batjocuri si loviri ati primit.

Bucurati-va, ca spanzurandu-va cumplit v-au strujit.

Bucurati-va, ca spre impuscare pieptul vostru l-au dat.

Bucurati-va, ca mainile soldatilor pe arme au tremurat.

Bucurati-va, ca trupurile v-au batut pana la sange.

Bucurati-va, ca de suflete nu s-au putut atinge.

Bucurati-va, cu Sfintii acestui neam prigonit.

Bucurati-va, toti care in credinta ati murit.

Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!