Valeriu Gafencu – Sfantul Inchisorilor

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/sfinti/valeriu-gafencu-sfantul-inchisorilor-123622.html

Pe 18 februarie 2022 se implinesc 70 de ani de la adormirea in Domnul a tanarului Valeriu Gafencu, unul dintre studentii care au luminat si sfintit inchisorile comuniste, cu viata lor.

Valeriu Gafencu s-a nascut in localitatea Sangerei, judetul Balti, in Basarabia, in ziua de 24 ianuarie 1921, si a murit in temnita de la Targu Ocna, in ziua de 18 februarie 1952, la varsta de 31 de ani. Valeriu Gafencu este unul dintre tinerii care au murit pentru Hristos, luptand pentru apararea credintei ortodoxe si a neamului romanesc, de atacurile satanei. Multi il numesc „Sfantul inchisorilor„, asteptand cu nerabdare clipa canonizarii lui.

La varsta de 20 de ani, in toamna anului 1941, pe cand era student la Facultatea de Drept si Filosofie din Iasi, conducand un grup al Fratiilor de Cruce, a fost arestat si condamnat la 25 de ani de munca silnica. Activismul nationalist-crestin al tanarului Gafencu, care voia ca tot mai multi elevi si studenti sa se inscrie in Fratiile de Cruce, vazute drept bariere de rezistenta ridicate impotriva comunismului bolsevic, a fost singurul motiv pentru care el a fost numit „dusman al ordiniii publice”.

In inchisoarea de la Aiud a fost inchis intre anii 1941-1944, iar in inchisoarea de la Pitesti a stat, mai apoi, intre anii 1944-1949. Vremea petrecuta pana acum, in lipsuri trupesti de tot felul, el si-a imbogatit-o cu mari daruri sufletesti, citind Sfanta Scriptura, Filocalia si Patericul. A treia detentie, si ultima, a fost cea de la inchisoarea-sanatoriu Targu Ocna, unde a fost inchis din decembrie 1949 si pana in 18 februarie 1952.

Bolile contactate in regimul dur de detentie al inchisorilor – TBC pulmonar, osos si ganglionar, reumatism -, cat si curatenia lui sufleteasca, l-au intarit si desavarsit duhovniceste. Avand intregul trup acoperit cu rani tuberculoase, Valeriu Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat pana si pe gardienii atat de inumani ai temnitei.

Valeriu si-a cunoscut din-nainte ziua plecarii la Domnul, precum odinioara erau haraziti parintii cei mari ai pustiei si sfintii cei tainuiti in lume. In ziua de 2 februarie 1952, cu 16 zile mai inainte de adormirea lui in Domnul, Valeriu i-a rugat pe colegii sai de suferinta sa-i faca rost de o lumanare si de o camasa alba, pana pe data de 18 februarie.

Astfel, dupa zece ani de inchisoare, Valeriu Gafencu a adormit in Domnul, vazandu-si din-nainte plecarea. In asteptata zi de 18 februarie, la ora 14:00, dupa o indelungata rugaciune, cu ultimele puteri, Valeriu a spus: „Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul.”

„Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie sa stam sub povata duhovnicului, care inlatura voia nepriceputa, facand loc voii lasata de Dumnezeu in fiecare dintre noi. Duhovnicul dezvaluie intentiile lui Dumnezeu in noi. Daca nu stam sub povata duhovnicului putem sa intram in rataciri mai mari ca patimile.”

„Cautati fericirea in sufletele voastre. Nu o cautati in afara voastra. Sa nu asteptati fericirea sa vina din alta parte, decat dinlauntrul vostru, din sufletul vostru, unde salasluieste Domnul Iubirii, Hristos. Daca veti astepta fericirea din afara voastra, veti trai deceptii peste deceptii si niciodata nu o veti atinge.”

Teodor Danalache

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Parintele Nicolae Steinhardt l-a numit Sfantul Inchisorilor: VALERIU GAFENCU

Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu. Lectura Manuela Hărăbor. Video

VIDEO: IPS VLADIMIR, Mitropolitul Moldovei, vrea CANONIZAREA lui VALERIU GAFENCU

 

Adevăratul holocaust din România. Lupta împotriva uitării

Sursa: https://bucovinaprofunda.com/2019/10/22/adevaratul-holocaust-din-romania-lupta-impotriva-uitarii/

Adevăratul holocaust din România a fost cel din închisorile comuniste, a durat zeci de ani și a avut vreo două milioane victime… El a fost orchestrat de bolșevici, care erau in mare majoritate evrei.
Copiii învață la școală cu totul altceva despre cuvântul holocaust pentru că învingătorii scriu istoria după cum le convine, după 90 nimeni din vinovații reali pentru holocaustul a două milioane de români, nimeni nu a răspuns in fața justiției. Vor răspunde toți in fața justiției reale la Judecata lui Dumnezeu.
Să nu uităm ce s-a întâmplat, pentru a nu se mai repeta!
Remember Mihai Buracu și ale sale Tăblițe de săpun de la ITȘETIP!

Arestat ca elev, Mihai Buracu a fost trimis pentru executarea pedepsei de doi ani de închisoare corecțională (la care s-au adăugat ulterior 36 de luni de internare administrativă) la penitenciarul prahovean Târgşor. Atmosfera relativ relaxată de aici (prin comparație cu celelalte închisori comuniste ale timpului) a fost repede înlocuită cu regimul brutal din colonia de muncă Peninsula, unde a stat între octombrie 1950 – februarie 1951. Totuşi, nimic nu îl putea pregăti pentru ceea ce avea să urmeze: transferul la Piteşti şi torturile inumane din ultima serie maltratată în cameră 4-spital. Schingiuirile îndurate alături de şeful său de lot Ioan Obrejan, timişoreanul Aurel Suciu, Constantin „Tache” Rodas şi alţi zeci de tineri l-au marcat atât de tare, încât părul i-a albit într-o singură noapte, la doar 21 de ani.
În drumul său prin sistemul carceral comunist, Mihai Buracu a trecut prin închisorile și lagărele de la Târgșor, Poarta Albă, Valea Neagră, Pitești, Văcărești, Bicaz, Borzești și Onești, fiind eliberat la 21 mai 1954.
Alături de valoarea documentară, volumul său de memorii – Tăbliţele de săpun de la ITȘETIP – este scris cu talent și are o deosebită sensibilitate. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 2003 și republicată în 2008 și 2012, însă tirajele limitate au făcut ca aceasta să rămână prea puțin cunoscută.

Ediția de față cuprinde, de asemenea, un bogat studiu introductiv, precum și alte două apariții editoriale ale lui Mihai Buracu (poezie și publicistică). Volumul va beneficia de condiții grafice excelente și se va înscrie în seria de memorialistică a Editurii Manuscris.

O viață sub semnele vremurilor – Petru Cojocaru

„Sunt un cetățean al României care n-a făcut istoria, dar a suportat-o…” spunea Petru Cojocaru într-un interviu acordat în urmă cu aproape zece ani. Implicat în Frățiile de Cruce încă din perioada liceului, Petru Cojocaru a fost arestat în 1948, când avea 22 de ani și era student la Facultatea de Mine și Metalurgie din Timișoara, fiind condamnat la 12 ani de muncă silnică. Transferat la Pitești, a fost torturat în camera 4-spital, fiind bătut nu numai de Eugen Țurcanu și de ceilalți agresori, cât și de directorul închisorii Pitești. Mai mult decât atât, a fost lovit inclusiv de foștii săi colegi din libertate, ca dovadă că trecuseră de partea celor reeducați.
În cei opt ani de detenție, Petru Cojocaru a trecut prin închisorile Timișoara, Pitești și Gherla. A fost eliberat în 1956, fiind nevoit să lucreze ca muncitor necalificat, iar până în decembrie 1989 a fost constant supravegheat de Securitate. Puternic afectat de cele trăite în detenția politică, Petru Cojocaru și-a regăsit echilibrul sufletesc în interiorul familiei și cu ajutorul credinței.
Volumul său de memorii a fost publicat inițial în urmă cu câțiva ani într-un tiraj foarte redus. Ediția propusă de Editura Manuscris va cuprinde un studiu introductiv ce va aduce informații noi din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivei Securității, precum și un bogat aparat critic.
Luptă și tu împotriva uitării! Contribuie la informarea și educarea publicului larg cu privire la efectele unui sistem totalitar !