SACCSIV – blog ortodox

La 1 iulie 2005 leului românesc i se tăiau ultimele 4 zerouri, ca să pară greu

Posted in Romania by saccsiv on iunie 28, 2024

Iata ce putem citi la Au trecut 10 ani de la denominare. Vorbim în milioane şi în RON, un articol din 2015, de pe Economica.net:

Acum zece ani, la data de 1 iulie 2005, moneda naţională a României, leul, a fost denominată astfel încât 10.000 de lei s-au transformat într-un leu. „Leul greu” i-a zis banca emitentă atunci, într-un exerciţiu de imagine cu scopuri anti-inflaţioniste, „leul nou” i s-a zis apoi oficial, simbolul monedei noastre naţionale RON – însemnând chiar Romanian New Leu.

După ce Banca Naţională a Romaniei şoca prin introducerea bancnotei greu de falsificat făcută din plastic, în 2000, prima după banca Australiei, în 2005 venea un nou eveniment pentru leu – denominarea, tăierea a patru zerouri din coada leului.

Momentul a fost întâmpinat cu multă emoţie în societate. Cea mai vizibilă a fost lupta dintre preşedintele de la acea dată, Traian Băsescu, şi premierul de-atunci, Călin Popescu Tăriceanu, în faţa bancomatului pentru scoaterea primilor lei grei din istorie.

În acele zile emoţiile erau într-adevăr mari. Dovadă stă ce scria pe flux în ziua lansării noului leu agenţia naţională de presă Agerpres, pe atunci Rompres:

Dacă vestitul erou grec Heracles, neîntrecut în forţă şi vitejie, cel mai tare muritor al grecilor, îşi începea seria celor 12 isprăvi sugrumând leul din Nemea, puiul românesc al „leului greu” va fi prins în mâinile sale protectoare, asemenea unei moaşe, de cel mai tare muritor al acestor meleaguri: preşedintele Traian Băsescu.
Momentul fericit al „delivrării” se va săvârşi în intervalul de cumpănă dintre 30 iunie şi 1 iulie a.c., iar rolul pântecelui roditor îl va îndeplini un bancomat al BRD din Piaţa Victoriei. Pentru Heraclesera era prima dintre munci şi mai urmau alte 11. Pentru Traian Băsescu este finalul primei jumătăţi de an din mandat şi mai urmează alte nouă„. (ROMPRES)

BNR făcea această mişcare pentru uşurarea tranzacţiilor, care conţineau deja foarte multe zerouri, adunate din anii ’90 marcaţi de o inflaţie galopantă. Bancarizarea României nu mai suporta leul comunist.

Inflaţiile de trei cifre de până în 1998, urmate de cele de două cifre, care s-au terminat abia în 2005, au impus denominarea. Care este este procedeul prin care se reduce valoarea nominală a unor însemne monetare. Procedeul este numit popular și „tăierea zerourilor”. Acest lucru se practică atunci când sumele de bani devin foarte mari în valoare absolută, datorită inflației. Leii vechi au avut putere circulatorie pâna la data de 31 decembrie 2006.

Noua serie de bancnote mergea, ca şi astăzi, de la un leu (fosta 10.000 de lei) până la 500 de lei, bancnotă nouă introdusă alături de cea de 200 de lei.

Dimensiunile noilor bancnote sunt identice cu cele ale bancnotelor euro. Monedele metalice au aceeaşi compoziţie ca monedele euro, însă au dimensiuni şi greutăţi diferite de acestea.

Problemele de comunicare stau încă în mijlocul populaţiei

Pentru că BNR a ales să nu schimbe culorile şi ilustraţiile noilor bancnote, nu a exitstat confuzie în ce priveşte valoarea lor. Şi de aceea nici nu a existat un efect inflaţionist al denominării. Preţul social plătit a fost foarte mic, anume o oarecare deficienţă de comunicare. Pentru că şi azi, la 10 ani după denominare, o parte din populaţie încă vorbeşte în lei vechi, iar la nivel de firme se discută în RON.

„Această realitate vine din schimbarea de reper, pe piața bancară internațională, din ROL (Romanian leu), înainte de denominare, în RON (Romanian New leu). Deși era o prescurtare specifică lumii bancare internaționale, cum majoritatea băncilor românești sunt cu capital internațional, expresia a ieșit din bănci prin clienții lor și s-a răspândit chiar și în limbajul colocvial. Vă recomand să spuneți «lei» de câte ori aveți ocazia. Avem un nume foarte interesant pentru vechea noastră monedă națională și e păcat că nu îl utilizăm”, a explicat, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR pentru Gazeta de Sud.

Despre folosirea „milioanelor” în vorbirea curentă, reprezentantul BNR a spus că „Și în Europa, la mai bine de zece ani de la adoptarea euro, încă se mai vorbește în monede naționale. Asta se întâmplă, în general, în cazul persoanelor care nu sunt extrem de prezente în tranzacții monetare, așa că și-au setat obiceiurile în funcție de perioadele lor mai active. Nu veți vedea niciodată tineri care să vorbească în lei vechi”.

Cum s-a ajuns în anii ’90 la leul de astăzi

Emiterea primei monede post-decembriste. Valoarea era de 10 lei şi circula în paralel cu banii comunişti.

Din cauza inflaţiei, BNR emite prima bancnotă nouă, de 500 de lei, care circula în paralel cu banii comunişti (1991)

Apariţia bancnotei de 1.000 de lei (1992)

Apariţia bancnotei de 5.000 de lei (1993)

Apariţia bancnotei de 10.000 de lei. Leul de astăzi (1994)

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. geo said, on iunie 28, 2024 at 7:40 am

    Scumpire a gazelor cu 19% de luni, anuntata in miezul verii, ca sa nu murmure nimeni. Descoperirea gazelor naturale in largul Marii Negre nu ne-a fost de niciun folos. Mai important e sa il pedepsim pe Putin, scumpind pretul european al exportului lui principal, sa se invete minte.
    Motivele avansate sunt putin credibile, dar de tot felul. Includ conformarea cu o rata a inflatiei prognozata la un sfert din scumpire si extinderea infrastructurii pentru deservirea mai multor clienti. Pai nu in asta constau investitiile unei firme, care ii justifica profitul? Daca ai clienti mai multi, nu inseamna ca firma prospera si pretul poate sa scada? Si noii abonati nu-si platesc racordarea?

    https://www.facebook.com/reactiunea/posts/pfbid0FKhva44RjsCdB1ZLXJJUDS3B2bgg8bcMZj7625u8YF8ZNVpi7TesTzGComqpeFb5l

    Poate v-ați întrebat vreodată de ce azi cumpărați cu 150 de dolari/euro/lei ceea ce în 2019 vă costa doar 100 de dolari/euro/lei?

    De ce costul tuturor produselor și serviciilor de bază a crescut cu 60-120% în ultimii 5 ani, în timp ce salariile sau veniturile voastre din activități independente au crescut, în medie, cu doar 10-20%?

    Iată o posibilă explicație.

    În cele 20 de luni de plandemie, Federal Reserve din SUA a emis nu mai puțin de 11 mii de miliarde de dolari. De remarcat că, în 2020, economia SUA producea 20 de mii de miliarde de dolari. Așadar, masa monetară aflată în circulație a crescut cu mai mult de 50% în mai puțin de doi ani.

    De fapt, dacă ajungi să calculezi toată cantitatea de bani emisă de SUA în întreaga sa existență, ajungi la uluitoarea concluzie că Fed a emis într-un singur an, anul 2020, nu mai puțin de 40% din totalul masei monetare a întregii istorii americane.

    Paradoxul este că, în plandemie, economia americană s-a oprit, pentru prima oară în istorie. Nici măcar în cursul celui de-al doilea război Mondial nu s-a întâmplata așa ceva.

    Dar de ce s-o fi întamplat asta?

    Motivul aparent, narațiunea eroică, propaganda politico-tehnocratică au fost :

    -„lupta” contra plandemiei,

    -păstrarea impresiei de creștere economică,

    – funcționarea „sigură și eficientă” a statului – tătuc, ceva de genul experimentelor naziste sau comuniste din secolul trecut, dar mult mai eficiente sub raportul susținerii publice …

    Mă rog, cel puțin asta am fost determinați să credem : oamenii nu doar că au acceptat înghețarea drepturilor și a economiei, dar au fost și foarte, foarte mulțumiți că statul – tătuc se ocupă de bolnăviorii care nu trebuie să facă altceva decât să stea în casă, la căldurică, sub plăpumioară, că se ocupă „eroii din linia întâi” de ei, de bunăsarea lor, de confortul lor psihic.

    În realitate, a fost cel mai mare furt din istorie. Cea mai mare piraterie.

    Oamenii simpli au rămas fără 50% din valoarea banilor și a proprietăților lor.

    Banii suplimentari, fără acoperire în mărfuri și servicii, au fost orientați strategic către sectoare „prioritare” : bănci, industria hi-tech, industria pharma și lanțurile de super/hiper – marketuri. Inegalitatea economică a ajuns la cea mai mare acuitate din istorie. Mai puțin de 0,1% din întreaga populație deține mai mult de 57% din averi și din stocul de resurse…

    Mai nou, acești bani mefistofelici sunt aruncați cu elicopterul în curtea marilor industriași ai războiului.

    Peste toate tronează giga – fondurile de gestiune a acțiunilor și a fondurilor de pensii: Vanguard, Black Rock, State Street, Fidelity. Totul, inclusiv mass media și social media, este deținut de acești nemernici neo-feudali. Inclusiv milioanele de case în care foștii proprietari, executați silit de bănci, stau cu chirii sufocante.

    Fondurile de pensii, fondurile suverane și chiar state ale lumii care își plasează rezervele valutare sau economiile în obligațiuni și titluri de stat americane au „primit” de la Fed o frumoasă palmă peste ceafă, căci tot ceea ce au avut în 2019 este acum erodat cu cca 50-60%, prin simpla aruncare a acelor 11 trilioane de dolari, din elicopter, în curtea Big Tech, Pharma & Finance și a lorzilor războiului.

    China, India, Arabia Saudită, Iran, Mexic, Brazilia, Africa de Sud etc. au decis să se asigure că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată și, astfel, au construit BRICS, un fel de comunitate economică a țărilor ne-aliniate la economia financiarizată și la politica militarizată a SUA, urmând a trece curând la propria monedă. Deja, de câteva luni, Arabia Saudită nu mai decontează afacerile sale cu petrol în dolari, iar Rusia a reușit să impună, în ciuda războiului de agresiune pe care îl duce și a embargoului, la rubla convertibilă, în care se fac toate decontările de țiței rusesc (și de alte resurse de care Rusia este plină).

    Ce va fi în 2025, după alegerile americane din noiembrie?

    Suma tuturor riscurilor și a tuturor furtunilor financiare.

    Nu vă mai zic „brace for impact”, că sunt unii care mă acuză că previziunile mele nu se împlinesc – ca și când eu așa vrea ca așa ceva să se întâmple. Așa ceva ca falimentul omului de rând și al statelor de mărime și forță economică și militară mică, România fiind una dintre ele …

    https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/pfbid02ukuGugoxBwMacikt3axJvsZKi6rPg4gfRf2bQfyYHUHcRaXCFbXFCTfgbgwkijfGl

    Decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țarii prin care, la insistențele lui Iohannis – suspectul de turnătorie sekuristă, a “donat” un sistem de apărare strategică “Patriot” Ucrainei, ar fi trebuit aprobată prin lege, de Parlament. Cel puțin așa erau convinși că se va întâmpla ziariștii pro-război.

    Nu există nici cea mai mică intenție ca trio-ul Iohannis – Ciolacu – Ciucă să întrebe măcar Parlamentul ce părere are despre acea donație. Că de popor nici vorbă să fie băgat în seamă.

    Ciolacu și Ciucă se ciondănesc pe data alegerilor prezidențiale și, în același timp, dau cu e-factura în antreprenori și popor și cu impozite majorate de 4 ori (mă refer la “impozitul pe veniturile din sursă neidentificată”, care va crește de luni, 1 iulie, de la 16 la 70%).

    Iar Iohannis aleargă ca o curcă după un post euro-atlantic care să îi asigure cumva imunitatea, ca să nu intre le pârnaie sau pe mâna CNSAS, ca suspect de colaborare cu sekuritatea comunistă.

    În altă ordine de idei, chestia cu aceste rachete Patriot devine dilematică:

    – dacă erau necesare, deși scumpuțe (sunt pre-achiziționate vreo 7 sisteme, în valoare de 4 miliarde de dolari, adică un mizilic), atunci donarea decisă de CSAT lasă România descoperită în fața unui eventual atac cu rachete al Rusiei; SUA au anunțat că nu mai livrează curând rachete Patriot altcuiva decât Ucrainei;

    – dacă nu erau decât un farafastâc al lui Iohannis, care s-a ales doar cu o șapcă pentru cei 4 miliarde de dolari, înseamnă că banii au fost aruncați pe fereastră; cu acești bani, Statul român ar fi putut pune la punct terenuri și utilități pentru construcția a peste 500 de mii de case ieftine, ecologice și independente energetic.

    În ambele cazuri, e pușcărie.

    Prin ochi de oracol, cam acolo se văd cei trei în viitorul mediu.

    https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/pfbid0xMir2nzshYqXPaL6xTbeDvsfhzckvHXwUEjQaTKf8zg2HF2AK5bF8CknSaHskxQRl?locale=ro_RO

    Apreciat de 2 persoane

  2. geo said, on iunie 28, 2024 at 9:28 am

    Marea dezbatere prezidențială de peste ocean a avut loc în zorii zilei la noi. O dezbatere, care te umple de scârbă pentru butaforia americană cu marionete ale unei oligarhii monolit. Dar poți să spui: cel puțin la ei se mai ține dezbatere. Poate dacă se ținea și la noi, constatam că Iohannis e mai alzheimerizat decât Joe.
    Creierul lui Biden s-a oprit în loc de câteva ori așa jenant că și suporterii lui din presă au bombănit dacă n-ar fi cazul să se retragă. Dar în rest a făcut binișor față, a livrat bine multe lovituri. Oricum, amândoi mergeau după replici îndelung învățate pe de rost.
    Cei doi pandemiști gerontocrați s-au lăudat care s-a bătut mai tare cu virusul gripei redenumite, care a făcut praf mai tare economia pentru farsa respectivă.
    Ambii sunt portavocile unor corporații și ale unor sponsori privați, forme tot mai vulgare de oligarhie. Totuși, Biden are tupeul să se prezinte ca populist împotriva marilor coporații farmaceutice, financiare, energetice. Vorbește de plafonarea chiriilor împotriva lăcomiei corporațiilor. (Blackstone, cel mai mare proprietar imobiliar e mare sponsor la Trump. Și Blackrock, cel mai mare administrator de active ale corporațiilor e sponsor major la Biden.)
    Cei doi vorbesc dintr-o realitate paralelă. Trump spune ce grozavă era economia pe vremea lui, când a făcut cele mai mari datorii din istorie. Trump a adăugat 8,4 trilioane de dolari la datoria publică, iar Biden, 4,3 trilioane.
    Trump continuă sa folosească formule jignitoare și absurde: „țări care ne jupoaie”, cu referire la China. Vorbește la fel și despre țările din Europa unde sunt baze NATO, ca și cum am trăi pe spinarea americanilor. Când realitatea sistemului mondial al dolarului e că SUA și cei care profită de acest sistem financiar sunt cel mai mare parazit cunoscut vreodată.
    Trump continuă să laude vaccinul. Are dreptate când spune că au ajuns ca o țară din lumea a treia prin folosirea justiției pentru șicanarea adversarilor politici.
    Punctul lui forte: întrebarea lui Biden de ce a lăsat să intre milioane de oameni ilegal în țară. (Nu că el ar fi făcut zidul promis, dar dezastrul lui Biden e limpede aici.)
    Totuși, spre deosebire de Europa, la ei se dezbate subiectul avortului, total ignorat pe îmbătrânitul continent, care se scufundă lent în catastrofa demografică. Aici Biden e feminist, susține sistemul libertin în care doctorii pot ucide fătul la orice vârstă. Trump a subliniat nebunia absenței unui termen limită, care permite uciderea bebelușului în preajma nașterii.
    Trump zice că Putin a prins curaj să atace Ucraina când a văzut cum s-au penibilizat americanii la plecarea din Afganistan. I-a reproșat lui Biden cele 200 de miliarde date Ucrainei. „De fiecare dată când Zelenski vine la noi in țară, pleacă cu 60 de miliarde”. Promite că îi face pe Putin și Zelenski să încheie războiul încă înainte să își preia mandatul.
    Biden minte cu nerușinare despre genocidul din Gaza, pe care îl facilitează, spunând că „Hamas e singura care nu vrea pacea”. Se scuză față de donatori că nu le-a dat israelienilor și bombe de 2.000 de kilograme: „nu merg prea bine în zone populate”. (Un umanist.)
    Cu tactica de mafiot, Trump îl întreabă pe succesor de ce nu sună țările din Europa să stoarcă sute de miliarde de dolari de la ele taxa de protecție NATO. (Ca să știm ce ne așteaptă.)
    Trump rostește un mare adevăr: nu Hamas vrea continuarea războiului, ci Israelul. După care continuă în stil cinic: ar trebui lăsați să „termine treaba”. Adică să măcelărească două milioane de oameni, pe lângă cei 37.000 de până acum!?
    Refuză să spună dacă ar susține un stat palestinian. Care e oficial poziția statului american (ipocrită, dar e). Probabil trebuie să o întrebe pe Miriam Adelson dacă îl lasă.
    Biden îl face penal pe Trump pentru cele 35 de inculpări. Trump zice că și fiul Hunter Biden e penal și o să fie și tatăl Biden penal pentru ce-a făcut. Și tot așa… Doi boșorogi cumpărați și fără scrupule, care vorbesc care din ei s-a culcat cu vedete porno.

    https://www.facebook.com/reactiunea/posts/pfbid0PcfgSbutH8YJSZcsPMqL7haoWRxP5FitgdaP3P47Wv4w47itGiRDJssiXrRYh6czl

    TUPEU BANDITESC / Imaginați-vă cum ar arăta România fără curent electric, fără petrol și gaze. Sau cum s-ar resimți în buzunarele fiecăruia triplarea peste noapte a facturilor la energie.

    Așa cum apa, hrana și aerul sunt strict necesare supraviețuirii oricărui om, energia este vitală în funcționarea oricărei economii. Fără energie nu putem produce nimic. Iar cu energie scumpă devenim, brusc, necompetitivi. Săraci lipiți pământului.

    Nu degeaba Statele Unite sunt lideri mondiali la producția de petrol și gaze. În perspectivă, americanii intenționează să ocupe prima poziție și în clasamentul producătorilor de energie electrică cu ajutorul mini-reactoarelor nucleare de tip SMR. Marile probleme în cazul SMR-urilor ar fi costul ridicat de producție (la limita profitabilității) și semnele de întrebare legate de eventuale fisuri de securitate.

    Până la noua revoluție promisă de giganții din industria nucleară, vom consuma în continuare energie produsă din sursele binecunoscute: petrol, gaze, cărbune, hidrocentrale, parcuri eoliene, panouri fotovoltaice, centrale atomice clasice.

    Vorbim despre un ”produs” indispensabil, esențial dezvoltării oricărei societăți. Întrucât volumele zilnice tranzacționate sunt colosale la nivel global, chiar și foarte mici fluctuații de preț, de doar un dolar, înseamnă profituri (sau dimpotrivă, pierderi) de sute de miliarde de dolari. Zi de zi, ceas de ceas.

    În noile condiții generate de războiul din Ucraina, marii exportatori de energie s-au repoziționat. Americanii au pus mâna pe un important client în dauna Moscovei (vorbim, evident, despre Europa), în timp ce Rusia s-a reorientat către statele BRICS și a început să le vândă europenilor prin intermediari. La rândul lor, chinezii mănâncă o pâine albă grație proiectului globalist ”Apocalipsa Climatică” – Beijingul rămâne lider al exportatorilor de baterii, eoliene și panouri fotovoltaice.

    Așadar, interesul Casei Albe în actualul context geopolitic este să închidă robinetele de energie ale Rusiei către Europa și să accentueze dependența continentului-colonie față de resursele fosile ”made in USA”. Indiferent dacă ultimele vin cu un preț pe măsură, nesustenabil economic și menținut la un nivel suportabil doar prin binecunoscutele subvenții din partea statului.

    România își plătește riguros birurile cunoscute sub denumirea de ”taxă de protecție”, însă poate fi și un jucător demn în contextul luptei pentru surse ieftine de energie. Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor naturale din Marea Neagră este un bun exemplu de urmărire a propriilor interese, chiar dacă acestea se ciocnesc frontal cu cele ale partenerilor strategici.

    Exploatarea zăcămintelor de gaze de către consorțiul româno-austriac Romgaz-OMV ar aduce multiple beneficii economice în următorii 20 de ani. Și ar reduce semnificativ dependența de importurile scumpe de energie din Statele Unite. Pe 14 iunie, proiectul a primit avizul de mediu, iar dacă lucrurile decurg potrivit planului, primii metri cubi de gaz vor fi livrați prin conducte în 2027.

    Cum era de așteptat într-un astfel de ”conflict de interese”, Ambasada SUA s-a sesizat din oficiu. Iar acum încearcă să pună bețe-n roate prin intermediul gazetei de perete, Europa Liberă: ”Gazele din Marea Neagră – între poluarea mediului și independența energetică”.

    Pe scurt, americanii nu mai pot de grija față de ”biodiversitatea marină”. Iar pentru a amâna sau chiar bloca proiectul (care ține, practic, de securitatea națională) se folosesc de ONG-ul Greenpeace. Jurnaliștii români plătiți de Congresul american acordă spații largi acestui ONG. Activiștii de mediu au strâns deja 11.000 de semnături, prin intermediul cărora solicită guvernului Ciolacu să respingă investiția vitală pentru economia României. Sunt expuse și alte pericole ce pândesc imediat după colț: minele ucrainene aflate în derivă; deversarea apelor uzate; nerespectarea agendei climatice prin poluarea cu emisii de carbon.

    O altă mizerie a partenerilor strategici specializați în tâlhării la drumul mare.

    https://t.me/onciu/6463

    Apreciază

  3. Oarecare said, on iunie 28, 2024 at 9:56 am

    Doamne ajută să NU intrăm în Schengen terestru și să NU trecem la moneda euro!
    Chiar mai mult, să ieșim din uniunea europeană și chiar din nato! (cu litere mici, da)

    Apreciat de 1 persoană


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.