Daily Express: Arme destinate războiului din Ucraina au ajuns în mâinile unor gangsteri dintr-un oraș spaniol de pe litoral

Sursa: https://www.express.co.uk/news/world/1908091/weapons-ukraine-spanish-seaside-city-gang

Arme destinate războiului din Ucraina au ajuns în mâinile unor gangsteri dintr-un oraș spaniol de pe litoral

O recentă operațiune antidrog a autorităților spaniole a descoperit că muniția folosită de bandele de infractori era aceeași cu cea folosită de forțele armate ale NATO.

De Lucy Sarret și Maria Ortega, 06 Iunie 2024, Express

Două puști de asalt AR15 (Imagine: Getty)

Se pare că armele destinate războiului din Ucraina au ajuns în mâinile gangsterilor din orașul spaniol Sanlúcar, situat pe malul mării, în condițiile în care, la 22 mai, la o recentă operațiune antidrog a Gărzii Civile la gura de vărsare a râului Guadalquivir, au fost folosite gloanțe de calibru 5,56 x 45 mm – muniția standard a forțelor armate ale NATO.

Deși agenții nu au reușit să confiște puștile folosite în atac, aceștia au confiscat, în alte ocazii, armament standard NATO de la traficanții de droguri care operează în provincia Cadiz.

Această schimbare în ceea ce privește înarmarea bandelor de traficanți de droguri coincide cu izbucnirea războiului din Ucraina și cu afluxul ulterior de sprijin militar pentru țara condusă de președintele Volodymyr Zelensky.

Agenți veterani implicați în lupta împotriva traficului de droguri și-au exprimat îngrijorarea sub protecția anonimatului, observând că multe dintre armele care se găsesc acum în mâinile infractorilor par să fi făcut un „drum dus-întors” în Ucraina. Aceștia indică confiscarea puștilor NATO de fabricație italiană în Sanlúcar în 2021 ca fiind un prim indiciu al acestei tendințe îngrijorătoare.

„De data aceasta a fost posibilă doar confiscarea de muniție, dar în alte operațiuni a fost posibilă confiscarea de arme de fabricație americană și europeană, care au intrat cel mai probabil pe piața neagră datorită războiului din Ucraina”, a declarat un ofițer.

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky conduce apărarea țării sale împotriva Rusiei din anul 2022 (Imagine: Getty)

Această problemă a fost recunoscută la un nivel mai înalt, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării și Centrul Național de Informații (CNI) avertizând, în cel mai recent Raport anual de securitate națională, că incidentele armate cresc semnificativ riscul de deturnare a armelor de foc către piața ilegală.

Europol și Poliția Națională au remarcat, de asemenea, această tendință în rapoartele și planurile lor strategice recente, subliniind ‘creșterea pe termen scurt și mediu a traficului de arme utilizate atât de Rusia, cât și de Ucraina’.

Rapoartele internaționale susțin, de asemenea, aceste preocupări. Poliția finlandeză a raportat la sfârșitul anului 2022 că mii de arme trimise în Ucraina pentru a combate forțele rusești au ajuns pe piața neagră.

Incidente similare au fost raportate și în Suedia, Danemarca și Olanda, unde agențiile de aplicare a legii au confiscat puști de asalt, pistoale, grenade și chiar drone de luptă provenite din ajutorul militar european.

Corupția din Ucraina, clasată pe locul doi în topul celor mai corupte țări din Europa înainte de război, a agravat situația. În timpul crizei din Donbas din anul 2014, un număr mare de arme de calibru mic a dispărut, ajungând probabil la mafiile europene. Un raport din 2021 al Indexului global al crimei organizate a estimat că doar 13% din cele 300.000 de arme de calibru mic și armament ușor dispărute din Ucraina au fost recuperate.

Ca răspuns la aceste îngrijorări tot mai mari, SUA au trimis echipe de inspectori militari în Ucraina pentru a urmări destinația transporturilor sale de arme.

Asociația profesională de justiție pentru Garda Civilă (JUCIL) și-a exprimat profunda îngrijorare în urma recentului incident armat în care au fost implicați ofițeri ai Gărzii Civile din Sanlúcar.

Ucraina: Componente occidentale găsite în armele rusești, video,

https://cdn.jwplayer.com/previews/i5gnbL8e

„Nu este posibil să aperi securitatea și statul de drept de pe niște amărâte de bărci, cu veste antiglonț care nu sunt capabile să reziste la proiectilele puștilor și fără a putea recurge la utilizarea armelor cu bătaie lungă”, a declarat secretarul JUCIL din Cadiz, Agustín Domínguez.

Cu toate acestea, delegatul guvernului în Andaluzia, Pedro Fernández, a negat că traficanții de droguri implicați în recentul schimb de focuri de la Sanlúcar ar fi folosit arme trimise de țările NATO în Ucraina.

„Neg total și absolut că armele pe care țările NATO le trimit în Ucraina au fost confiscate de la acești traficanți de droguri”, a declarat Fernández, recunoscând totodată provocarea de a controla piața neagră.

Cum e descris Polul Sud de catre Edgar Allan Poe in romanul “Aventurile lui Arthur Gordon Pym”

Ilustraţie din 1864 realizată de Yan’ Dargent. Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Aventurile_lui_Arthur_Gordon_Pym

Sursa: https://pdfcoffee.com/edgar-alan-poe-aventurile-lui-gordon-pympdf-pdf-free.html

Capitolul XXV

[…]

1 martie 23. Multe fenomene nemaivăzute ne arătau, acum, că intrăm  într­o regiune necunoscută şi minunată. Un brâu lat de aburi cenuşii apărea  mereu la orizont, spre sud, spintecat la răstimpuri de nişte fulgere, când de la  est la vest, când de la vest la est, şi apoi din nou adunat într­o fâşie cu aceeaşi  lăţime peste tot – pe scurt, prezentând toate uluitoarele variaţii ale aurorei  boreale. Media înălţimii la care se ridicau aceşti aburi, cel puţin de unde  priveam noi, era de aproape 25 de grade. Temperatura mării părea să crească  dintr­o clipă într­-alta şi se observă o modificare a culorii sale.

2 martie. Astăzi, prin întrebări repetate puse prizonierului nostru, am  ajuns să cunoaştem mai multe amănunte despre insula sa, pe care se  petrecuse măcelul alor noştri, despre locuitorii săi şi despre obiceiurile acestora – dar cum să îi mai reţin acum atenţia cititorului cu acestea? Aş putea spune,  totuşi, că am aflat că erau opt insule în arhipelag; că acestea erau conduse de  un singur rege, pe nume Tsalemon sau Psalemoun, care locuia pe una dintre  cele mai mici; că pieile negre care închipuiau veşmintele războinicilor  proveneau de la un animal de o mărime uriaşă, care trăia numai într­o vale din apropierea curţii regelui; că locuitorii arhipelagului nu construiau altfel de  bărci decât dintr­acelea cu fundul plat sau plute, cele patru canoe fiind  singurele de acest soi pe care le avuseseră, dar şi acestea obţinute pur şi  simplu întâmplător, de pe o insulă mare din sud­vest; că numele prizonierului  era Nu­Nu; că el unul habar n­avea de Insula Bennet şi că numele insulei pe  care o părăsise era Tsalal. Începutul numelor Tsalemon şi Tsalal era redat  printr­un şuierat prelung, pe care ne­a fost cu neputinţă să­l imităm, chiar şi  după exerciţii repetate, şi care era absolut identic cu ţipătul buhaiului­de­baltă  negru, pe care îl mâncaserăm noi în vârful dealului.

3 martie. Temperatura apei este deosebit de ridicată, iar culoarea a  suferit o rapidă schimbare, nemaifiind transparentă, ci albă ca laptele şi de  consistenţa acestuia. În jurul nostru, valurile se arătau îndeobşte foarte  mărunte, niciodată crescând cât să ne pună barca în primejdie – dar adeseori  eram surprinşi să vedem, ba la stânga, ba la dreapta, la diferite distanţe, bruşte şi întinse frământări la suprafaţă. Acestea, am observat într­un târziu, erau  întotdeauna precedate de bizarele străfulgerări din regiunea aburilor de la sud.   4 martie. Astăzi, ca să ne mărim pânza, fiindcă briza dinspre nord scădea simţitor, am scos din buzunarul hainei o batistă. Nu­Nu stătea aşezat foarte  aproape de mine, iar când batista, fluturând, i­a atins din greşeală faţa, a  început să se zvârcolească. Pe urmă, a căzut în prostraţie, ca paralizat,  murmurând pierdut: „Tekeli­li! Tekeli­lir

5 martie. Vântul s­a oprit de tot, dar era evident că ne îndreptam în  continuare în viteză spre sud, mânaţi de curentul puternic. Deşi acum, într­ adevăr, ar fi fost foarte firesc să ne simţim cumva îngrijoraţi de mersul  evenimentelor despre care vă vorbesc, noi nu aveam nici o temere. Chipul lui  Peters nu trăda nimic de genul acesta, deşi lua, la răstimpuri, o expresie pe  care n­o puteam descifra. Iarna polară părea să fie pe drum, dar fără nimic din  grozăviile sale. Eu simţeam o toropeală în trup şi în creier – o senzaţie că visam  cu ochii deschişi, dar atâta tot

6 martie. Aburii cenuşii s­au ridicat, acum, la mai multe grade peste linia orizontului şi, treptat, şi­au pierdut culoarea cenuşie. Căldura apei era  neobişnuită, chiar neplăcută la atingere, iar nuanţa lăptoasă era mai evidentă  că oricând. Astăzi, o violentă frământare a apei s­a pornit foarte aproape de  canoe. A fost însoţită, ca de obicei, de o ciudată străfulgerare sus, în vârful  brâului de aburi, şi de o trecătoare separare la baza sa. O pulbere fină, albă,  semănând cu cenuşa – dar, cu siguranţă, nu era cenuşă – a căzut peste canoe  şi pe o bună porţiune de apă din jur, în timp ce fulgerul s­a stins printre aburi  şi tremurul mării s­a potolit. Nu­Nu s­a aruncat cu faţa în jos pe fundul bărcii  şi nimic nu l­a înduplecat să se ridice.

7 martie. În ziua aceasta l­am descusut pe Nu­Nu despre motivele pentru care semenii săi îi uciseseră pe tovarăşii noştri, însă părea atât de copleşit de  spaimă încât nu a putut să ne dea nici un răspuns inteligibil. Zăcea întins cu  încăpăţânare pe fundul bărcii şi, când am reluat întrebările, s­a pornit să facă  nişte gesturi prosteşti, ca de pildă să­şi ridice cu degetul arătător buza de sus,  arătându­şi dinţii de sub ea. Dinţii erau negri. Nu mai văzuserăm niciodată  până atunci dinţii vreunui locuitor din Tsalal.   8 martie. Astăzi a trecut plutind pe lângă noi unul dintre acele animale  albe, a cărui apariţie pe plaja din Tsalal stârnise atâta tulburare printre  sălbatici. Aş fi vrut să-­l prind, dar m­-a cuprins deodată un soi de apatie şi am  renunţat. Apa s-­a încălzit încă şi mai tare, deja nu mai putem ţine mâna în ea.  Peters abia de mi­-a vorbit, iar eu nu mai ştiu ce să cred despre amorţeala sa.  Nu­Nu respiră, dar atât.   9 martie. Pulberea aceea ca o cenuşă cade, acum, în continuu în jurul  nostru, în cantitate foarte mare. Brâul de aburi de la sud s­-a ridicat foarte mult la orizont şi a început să capete un contur mai clar. Nu îl pot asemui cu nimic,  decât cu o cataractă nesfârşită, rostogolindu­se silenţioasă în mare, de pe  culmea unui imens şi foarte îndepărtat meterez din cer. Uriaşa cortină se  întinde pe toată lungimea orizontului, la sud. Nu scoate nici un zgomot.   21 martie. Un întuneric sumbru pluteşte, acum, deasupra noastră – dar  din adâncurile lăptoase ale oceanului se înalţă o lumină vie, care învăluise  marginile bărcii. Suntem aproape îngropaţi în ploaia deasă de cenuşă albă, care se aşterne peste noi şi peste canoe, dar se topeşte de îndată ce atinge apa.
Creasta cataractei s­-a pierdut cu totul în întuneric şi în depărtare. Totuşi, este  foarte clar că ne apropiam de ea cu o viteză năucitoare. Din când în când, masa aceea se despică, apărând nişte crăpături largi, dar care durează numai câteva  clipe, iar prin aceste falii, înăuntrul cărora fâlfâie haotic imagini nedesluşite, se  năpusteşte un vânt puternic, dar mut, sfâşiind oceanul clocotit în trecerea lui.   22 martie. Bezna a sporit simţitor, destrămată numai de strălucirea apei, reflectată de cortina albă din faţa noastră. Multe păsări uriaşe şi albe zboară,  acum, necontenit, dincolo de văl, iar strigătul lor este veşnicul Tekeli­li! Pe care  îl scot fugind din calea noastră. În timpul acesta, Nu­Nu a tresărit, pe fundul  bărcii, dar, când am pus mâna pe el, am descoperit că îşi dăduse duhul.  Atunci, barca noastră s-­a repezit în braţele cataractei, unde o prăpastie s-­a  deschis de la sine, să ne primească. În clipa aceea, s­-a ivit în calea noastră o  figură de om, parcă învăluit într­-un linţoliu, dar cu mult mai mare decât oricare muritor de pe pământ. Iar culoarea pielii sale avea albeaţa imaculată a zăpezii…

NOTA EDITORULUI.   Împrejurările din ultimul timp, legate de subită şi întristătoarea moarte a  domnului Pym, sunt deja bine cunoscute publicului, din presă cotidiană. Ne  temem că acele câteva capitole neterminate, cu care trebuia să­-şi completeze  povestirea şi care se aflau asupra sa, ca să le revizuiască, în vreme ce primele  erau sub tipar, au fost irecuperabil pierdute în accidentul în care s­-a sfârşit şi  el. S-­ar putea, însă, ca lucrurile să nu se fi întâmplat astfel şi, atunci, dacă se  vor găsi în cele din urmă, hârtiile vor fi publicate.   S-au încercat toate soluţiile pentru a remedia această problemă. Domnul  al cărui nume este menţionat în Nota introductivă şi care, după afirmaţiile  făcute acolo, s-­ar fi putut crede că ar fi în măsură să umple acest gol, a refuzat  această sarcină – din pricina unor motive întemeiate, legate de inexactitatea  generală a detaliilor care i se povestiseră, şi din pricina neîncrederii sale în  adevărul părţilor finale ale naraţiunii. Peters, de la care ne aşteptăm să primim  nişte informaţii, este încă în viaţă, locuind în Illinois, dar n­-a putut fi găsit  până în prezent. S-­ar putea să dăm de el mai târziu, şi atunci, fără nici o  îndoială, vom obţine materialul pentru a încheia relatarea domnului Pym.   Pierderea celor două sau trei capitole finale (căci numai două sau trei mai erau) este cu atât mai adânc regretată cu cât, fără îndoială, conţineau date  referitoare la Pol sau, cel puţin, la regiunile de foarte aproape de acesta şi, de  asemenea, cu cât afirmaţiile autorului privitoare la aceste regiuni ar fi putut fi  în scurt timp verificate sau infirmate de expediţia guvernamentală care se  pregăteşte, în prezent, să pornească în Oceanul Sudului.   Am putea face unele remarci asupra unui punct din povestire; iar autorul acestei anexe s­-ar bucura foarte mult dacă observaţiile sale ar putea, într­-o cât  de mică măsură, înclina balanţa în favoarea veridicităţii paginilor pe care le  publicăm acum. Facem aluzie la faliile găsite pe insula Tsalal şi la toate  desenele de la paginile 193­ 196.   Domnul Pym dă schiţele faliilor neînsoţite de vreun comentariu şi spune  cu toată fermitatea despre scobiturile găsite în capătul celei mai estice dintre
aceste falii că aveau doar o vagă asemănare cu literele alfabetului şi, pe scurt,  cu siguranţă că nu erau litere. Această afirmaţie este făcută într­-un mod atât  de simplu şi susţinută de un soi de demonstraţie atât de convingătoare  (respectiv potrivirea contururilor bucăţilor găsite prin praf cu acelea ale  scobiturilor din perete), încât ar trebui să fim siliţi să-­l credem întru totul pe  autor şi nici un cititor cu judecată nu ar trebui să presupună că lucrurile ar sta altfel. Dar, cum faptele care au legătură cu toate figurile sunt absolut  neobişnuite (mai ales dacă facem legătura cu restul afirmaţiilor din povestire),  probabil că n­-ar fi rău să spunem un cuvânt sau două despre acestea – fireşte,  mai ales pentru că faptele în discuţie au scăpat, fără îndoială, atenţiei  domnului Poe.   Dacă punem una lângă alta figura 1, figura 2, figura 3 şi figura 5, exact  în ordinea în care se prezentau faliile şi înlăturăm micile ramificaţii laterale sau bolţile (care, vă reamintesc, serveau doar ca mijloc de comunicare între  „încăperile” principale şi aveau un caracter absolut diferit), obţinem rădăcina  unui cuvânt etiopian, şi anume, Care înseamnă „a fi umbrit” şi din care provin  toate flexiunile cuvintelor legate de „umbră” şi „întuneric”.   În legătură cu falia aflată „la stânga sau cel mai la nord”, din figura 4,  este mai mult decât probabil că opinia lui Peters era corectă şi că scobiturile  care semănau cu nişte hieroglife erau chiar opera mâinii omului şi intenţionat  reprezentate sub forma unui om. Dacă cititorul are schiţa înaintea ochilor va  putea – sau nu – să remarce asemănarea sugerată; dar restul scobiturilor  întăreşte puternic opinia lui Peters. Rândul de sus este, evident, rădăcina  cuvântului arab.   Care înseamnă „a fi alb”, de unde derivă toate cuvintele legate de  strălucire şi albeaţă. Rândul de jos nu este la fel de simplu de descifrat.   Hieroglifele sunt ciobite şi, într­-o oarecare măsură, dezmembrate; totuşi,  nu încape îndoială că, în starea lor perfectă, acestea laolaltă formau cuvântul  egiptean.   Care înseamnă „Ţinutul din Sud”. Se observă că aceste interpretări  confirmă părerea lui Peters referitoare la „cea mai nordică” dintre figuri. Braţul  figurii este întins către sud.   Astfel de concluzii deschid un vast câmp de speculaţii şi de ipoteze  pasionante. Ar trebui judecate, probabil, în legătură cu unele dintre cele mai  puţin detaliate episoade din această povestire, căci, deşi nu sunt uşor de  identificat, lanţul acestor conexiuni este complet. Tekeli­li! Era strigătul  băştinaşilor îngroziţi din Tsalal când au descoperit corpul animalului alb, cules  de pe mare. Aceasta era, de asemenea, exclamaţia înfiorată a locuitorului din  Tsalal când a descoperit obiectele albe aparţinând domnului Pym. Aceasta era,  de asemenea, ţipătul păsărilor albe şi uriaşe care zburau atât de repede, ieşite  din cortina albă de aburi din sud. În Tsalal nu se găsea nimic alb şi,  dimpotrivă, nimic nu era altfel decât alb în călătoria de după aceea, spre  regiunile mai coborâte spre Pol. Nu este imposibil ca „Tsalal”, numele insulei  faliilor, să dezvăluie, la o amănunţită cercetare filologică, ori o legătură cu faliile înseşi, ori vreo referinţă la caracterele etiopiene cioplite în chip atât de misterios în cotloanele lor.   „Am scris aceasta în inima dealurilor şi răzbunarea mea în pulberea  stâncilor.”

 

Comentariu saccsiv:

Naluciri de scriitor, vom zice. Dar chiar toate?

Sa ne amintim ce zicea amiralul Byrd:

“un depozit neatins de resurse naturale. Carbune la 300 km de Polul Sud intr-un imens lant montan, ce poate aproviziona intreaga lume vreme indelungata. Carbunele iese la suprafata. Apare fara incetare.”

Cititi va rog mai multe la:

ANTARCTICA: Ce a vazut Amiralul mason RICHARD E. BYRD? De ce i-a finantat ROCKEFELLER prima expeditie? De ce uriasa OPERATIUNE HIGHJUMP a fost intrerupta atat de repede?

Sa ne amintim si de:

Real sau fals? O marturie despre Gheata Cerului si Zidul din Antarctica

Nu stim daca toate acestea sunt reale sau false. Sau partial reale. Insa este absolut sigur ca este ceva ciudat cu Antarctica…