SACCSIV – blog ortodox

Sa fie primit? Adevarul despre mafia din Biserica

Posted in BOR by saccsiv on aprilie 9, 2013

Preiau articolul Să fie primit! Cu ce se mai ocupă prelaţii României şi cine îi ajută

România subvenţionează cel mai mult cultele religioase, în comparaţie cu alte ţări din Europa. Pe lângă salarii şi fonduri pentru construcţia bisericilor, statul le oferă fabrici şi ferme, cu condiţia să le folosească în scop umanitar, lucru care nu se întâmplă, acestea fiind lăsate în paragină.

Până nu demult, în satul Culmea se trăia fără teama zilei de mâine. Satul avea pentru fiecare un loc de muncă bine plătit, căci fusese construit special pentru întreprinderea agricolă Nazarcea. Acolo, printre altele, se cocea la soare cel mai dulce fruct din țară: piersica de Nazarcea.

Lângă livada de piersici se întindea podgoria Nazarcea, peste 100 de ha de soiuri nobile de struguri din care se făcea vinul nomenclaturii. Era o vie atât de bogată, încât însuși Nicolae Ceaușescu venea să o vadă.

Împropietăriți fără merit, prelații de la Arhiepiscopia Tomisului nu se simt nici vinovați nici responsabili.

Comentariu saccsiv2:

Desigur ca Biserica Ortodoxa Romana a fost jefuita la randu-i de catre stat si merita sa-i fie retrocedate pamanturile si avutiile confiscate, pentru a face milostenie si misiune. Insa, daca prelatii fura la fel de mult ca politicienii si nu se tin de promisiunea de a veni in ajutorul saracilor si bolnavilor, atunci nici nu merita sa le fie retrocedate bunurile, pentru ca mai multa osanda isi agonisesc, nefacand voia Domnului. Mai bine sa fie aratati cu degetul politicienii, decat cei din clerul Bisericii, caci altfel lumea se va indeparta de Biserica si le va scadea credinta.

29 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Mălin said, on aprilie 9, 2013 at 8:51 pm

    Apreciază

  2. blue said, on aprilie 9, 2013 at 9:17 pm

    Foarte buna emisiunea, trebuie privit cu luciditate ambele fatete ale monedei, iar caracatita raului, care a patruns peste tot si a deformat oamenii transformandu-i in neoameni sub influenta nefasta a banului, sa fie identificata oriunde s-ar ascunde. Ce fel de slujitori ai lui Dumnezeu se comporta ca niste pradatori si dusmani ai celor necajiti? Dumnezeu le va da plata dupa intreaga fapta a lor.

    Apreciază

  3. Marian said, on aprilie 9, 2013 at 9:48 pm

    Biserica, ca institutie nu mai serveste oamenilor, ci masoneriei, adeptilor lui Antihirist. Putini mai sunt preotii care respecta religia si credinta si fac acte de omenie…prea putini. Restul strang averi, mananca si beau pe rupte si au grija ca romanii sa nu stie cine e masoneria si ce interese are. Nici nu e de mirare ca numarul adeptilor scade. Sa dea Domnul sa scapam cu bine…

    Apreciază

    • aha said, on aprilie 9, 2013 at 10:24 pm

      nu stiu , dar parerea mea e ca multi tineri se gandesc serios la ortodoxie, in pofida a tot ceea ce se intampla (real sau contrafacut). Dumnezeu are caile Lui. poate ca ne face bine criza asta. oare cand esti cu burta plina te intorci la Dumnezeu? nu cred. dar cand dai de greu atunci sa vezi ce repede te intorci. si daca ai gustat putin din mila lui Dumnezeu…e macar un inceput. dar macar te interesezi despre ce e vorba si poate nu te mai intorci la faptele tale. pare putin pe dos dar asa e. ma uit pe la tara, unde locuiesc: oamenii intre 50-65 ani (adica cei care au fost tineri pe timpul comunistilor si au avut cat de cat partea materiala asigurata atunci) nu prea ii vad pe la biserica. in schimb vad batrani acolo si tineri. cam lipseste mijlocul. nu zic ca total dar raportat la numarul total al celor care vin constant la biserica. bine, stiu ca nici asta nu e asa relevant, ca te poti duce la biserica doar asa, de ochii lumii. dar Dumnezeu si aici lucreaza.

      Apreciază

    • Mihai said, on aprilie 10, 2013 at 8:43 pm

      @ Marian
      Corect. Multi dintre ei nici nu stiu ce fac. Majoriatatea s-au agatat de preotie ca de un loc de munca. Sa nu ma blamati si Dumnezeu sa ma ierte. Demult eu deosebesc ortodoxia de BOR. Nu au nimic in comun.

      Apreciază

  4. Viorel said, on aprilie 9, 2013 at 10:27 pm

    Statu incurajeaza Biserica prin retrocedari dar apoi cand biserica o sa isi strige imaginea in fata oamenilor o sa fie lasata balta de stat si incriminata pentru nepasare ce o fac acum.
    In perioada de neajunsuri se va vedea cine este cu adevarat preot si il iubeste mai mult pe Hristos decat avutiile.

    Apreciază

  5. Maria said, on aprilie 9, 2013 at 11:28 pm

    Din acest video-clip , daca , arata adevarul despre unii din cler care au uitat ca vor da socoteala lui Dumnezeu pt aceasta lacomie a banului , trebuie scoasa aceasta idee ca oamenii si-au pierdut increderea in Biserica cu un procent de 13% .
    Nu trebuie confundata Biserica lui Hristos , cu clerul slujitor , asa cum este , bun sau rau .
    Trebuie ca tot romanul sa faca rugaciuni pentru indreptarea lor , sa-i lumineze Dumnezeu , sa inteleaga ca , viata-i scurta si tot ce aduna omul pe pamant , ramane aici , dincolo fiecare merge gol asa cum s-a nascut , fara bani , fara palate si averi , fara titluri , ci doar cu faptele .
    Dumnezeu sa-i lumineze , pana nu-i prinde sfarsitul .
    Sa nu dam dreptate suta la suta , acestor reportaje ale mass-media , pt ca sunt multi dusmani ai Ortodoxiei
    si nu stim daca acestia spun adevarul , pt ca am vazut si multe calomnii aduse Bisericii si clerului , in diverse ocazii .
    Apoi , Antena 3 stim a cui trust de presa apartine , unui securist , imbogatit din furat , isi creaza putere prin trustul de presa , manevreaza guverne , Justitia , etc , acesta-i Dan Voiculescu . Se poate spuna ca acesta , acum conduce Romania , prin USL .
    Ne doare sufletul sa auzim acestea despre unii ierarhi din Biserica noastra , de aceea sa ne rugam si sa nu ne smintim , facandu-ne rau sufletului .

    Apreciază

    • aha said, on aprilie 9, 2013 at 11:42 pm

      @maria. eu am observat ca trustul asta, al antenelor, de ceva vreme tot o da pe ortodoxie. au facut cateva reportaje ( ex: sfintii inchisorilor). si pare ceva cusut cu ata alba. multi se pot lasa inselati de acesti „antenisti”. caci amesteca reportaje de genul sfintilor inchisorilor cu cel de genul acesta, plus ca numai televiziune ortodoxa nu poate fi numita. probabil ca patronul ar vrea nespus de mult sa credem asta:). si-ar rade in barba (atunci cand o sa aiba). ca de obicei, se incearca impletirea minciunii cu ceva adevar ca sa fie credibila. asa lumea o sa zica ca antenistii au devenit baieti buni. cred ca asta e si ideea. cam acelasi lucrul il face si protv din cand in cand. o da putin pe ortodoxie. ca de, poate mai prind in plasa cateva suflete mai slabe! Dumnezeu sa-i ierte si pe ei si pe noi!

      Apreciază

      • Mihai said, on aprilie 10, 2013 at 8:47 pm

        Domunule aha… eu cred in Dumnezeu Cel Intreit Ortodox. Dar BOR a luat-o pe aratura.

        Apreciază

    • F said, on aprilie 10, 2013 at 2:40 pm

      ” Nu trebuie confundata Biserica lui Hristos , cu clerul slujitor , asa cum este , bun sau rau . ”
      Asa este…Biserica Ortodoxa Romana o reprezinta toti romanii Ortodocsi, indiferent ca este mirean, calugar, ierarh… Stim bine ca B.O.R. – ul este condus de masonerie, de ecumenisti, de tradatori – ptr. ei trebuie sa ne rugam si sa stam impotriva hotararilor lor, daca acestea incalca Canoanele, invataturile Sfintilor Parinti si sa le aratam greseala pe fata.

      Apreciază

  6. aha said, on aprilie 9, 2013 at 11:45 pm

    nu zic ca reportajul nu ar fi adevarat sau ca e minciuna dar…este un „dar” acolo.

    Apreciază

  7. Cosmin M said, on aprilie 10, 2013 at 8:30 am

    Trebuie sa ne intarim caci la fel cum Noe era batjocorit cand le spunea oamenilor ca va veni potopul la fel sunt si dragii nostrii parinti care sunt vestitorii potopului de foc si al Infricosatoarei judecati : Iustin Parvu, Ioan de la Rarau, Mihai Valica, Danion Vasile si altii. Si noi vom fi batjocoriti ca nu vom lua actele cu cip. Vor plange ei pe urma dar degeaba.

    Apreciază

  8. Vasilica said, on aprilie 10, 2013 at 12:29 pm

    Ordinarii!!!…

    Doamne ajuta!

    Apreciază

  9. carolmihail said, on aprilie 10, 2013 at 3:13 pm

    O analiza ortodoxa :

    De ce tocmai in postul Pastelui, un post al iertarii, al linistii sufletesti,cand trebuie sa ne apropiem cat mai mult de Dumnezeu, si sa ne concentram pe post si rugaciune, sa ne vedem pacatele noastre ? In duminica dinaintea celei de a 3 saptamani a postului mare, una foarte importanta , de ce tocmai acum?
    Ma asteptam la asta din partea antenelor, ma si miram dupa ce au facut cateva reportaje despre sfintii din inchisori si Oasa de intarire duhovniceaesca,ca sa scada ravna si credinta romanilor tocmai in acest post.
    Daca pe unii asta sminteste, acum maresc sminteala la nivel national, puteau sa faca acest reportaj oricand, chiar dracu i-a trimis acum acolo.

    Un preot este preot si daca e beat in sant si descult, sa-l ridici si sa-l duci acasa si sa te spovedesti la el a doua zi, cum zicea parintele Arsenie Boca, daca nu e eretic, poti merge cu toata inima la el, e omul lui Dumnezeu.
    Dar cine este acest preot care loveste in ierarhia bisericeasca, acest Tututianu ?

    http://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/preot-ortodox-acuzat-simpatii-catolice-1_50ad65797c42d5a663945c63/index.html

    Un preot care aduce in biserica orga catolica si statuete catolice in locul icoanei Maicii Domnului, cu sprijin de la catolici probabil , de la masoni face aceste declaratii tocmai acum.
    Ce preot ortodox aduce in post sminteala?

    Ce sa mai vorbim de interviurile acelui membru ASUR, asociatia anticrestina, sociaista umanista, si de critici gen de ce vinul nu e inregistrat si sa se taie bon fiscal?

    Vedem pe Mircea Vulcanescu cum critica pe pr Chircuta, care avea influente protestante si catolice , si lovea in ortodoxie si atitudinea ierarhilor ei.

    Desigur nu sunt de acord cu greselile care se petrec acolo la arhiepiscopie, vor da cu totii socoteala de ce fac ei.

    Acest reportaj nu este in duhul ortodox, ne aduce multa sminteala in post si indoiala, acum ies dracii la atac, sa nu ne lasam loviti chiar acum.

    Stim foarte bine cine are trustul antenelor, era de asteptat asa ceva. Ceea ce au facut ei, e acelasi lucru cu o vaca care umple o galeata cu lapte si da cu piciorul la sfarsit si varsa tot.

    Sa va intareasca Dumnezeu in postul acesta sa ne curatim de patimi si de neputinte si sa asteptam Invirea Domnului cu luare aminte ! Si noi putem cadea, Doamne fereste, si mai rau, sa nu judecam sa nu fim judecati.

    Apreciază

    • Maria said, on aprilie 10, 2013 at 10:12 pm

      Si mie imi spune inima , inca din momentul vizionarii acestui reportaj ca dracul si-a bagat coada din nou si lucreaza prin oamenii lui , tocmai in Sfantu si Marele Post al Sfintelor Patimi ale Domnului , ca sa slabeasca credinta in popor , mai ales cu aceasta „constatare ” ca poporul si-a pierdut increderea in Biserica , in procent de 13 % , ceea ce nu-i deloc adevarat . Biserica este Hristos si cu cat este mai atacata , cu atat credinciosii se intaresc in credinta , deci efectul nu este cel dorit de raufacatori .
      Oamenii , postesc , bisericile sunt pline de credinciosi , se sta la rand la spovedit si impartasit , ceea ce nu convine dusmanilor Ortodoxiei . Copii , tineri , batrani , toti isi cauta de suflet in aceasta perioada bine asezata , pt ca oamenii sa se pocaiasca .
      Numai cei slabi in credinta , vor cadea prada acestor calomnii ale mass-media si sa nadajduim ca nu sunt multi in stare sa influienteze poporul credincios .

      Apreciază

      • ionut ignat said, on aprilie 11, 2013 at 8:15 am

        @maria

        se stie de cand exista Ortodoxia, ca aceasta s-a intarit cel mai mult in timpul prigoanelor. in zilele noastre prigoana nu mai e ca la Pitesti in anii 1940 – 1950, ci prin reeducarea numita generic MASS-MEDIA. acesti pseudo-jurnalisti platiti pentru a lovi in preotime, nu fac decat sa-i sminteasca pe cei indecisi si sa-i intareasca pe cei care sesizeaza rautatea din sufletele lor.

        singura noastra solutie este rugaciunea si renuntarea definitiva la acest inlocuitor al vietii, televizorul.

        ei, dusmanii Ortodoxie,i traiesc bine-merci pe spinarea noastra, a platitorilor de abonamente. cu alte cuvinte platim ca sa fim mintiti, platim ca sa fim numiti „dementi” de moise guran, platim ca sa vedem toate mizeriile posibile din care Dumnezeu Cel Adevarat a fost exclus cu desavarsire etc.

        oricum suntem in toiul Marelui Post, iar tembelizorul este TOTAL INCOMPATIBIL cu notiunea Ortodoxa de post.

        Doamne ajuta!

        Apreciază

  10. costea said, on aprilie 10, 2013 at 9:43 pm

    Carmen Avram si cu echipa ei de la antene tocmai a castigat premiul intai la un festival de film de la New York pentru filmul „Pe un picior de … iad”. Iadul se intelege este Romania. Denigrarea Romaniei la greu. Credeati ca mor ei de grija sfintilor inchisorilor???

    Apreciază

  11. Maria said, on aprilie 10, 2013 at 10:16 pm

    Eu n-o cunosc pe aceasta individa , pt ca nu ma uit niciodata la antene si nici la celelalte tv, dar am retinut faptul ca a fost laudata de unii comentatori , aici pe blog , cu ceva timp in urma si nu stiu pt ce „fapte „.
    Ce face oare ??? Joaca la doua capete ???

    Apreciază

  12. stelian said, on aprilie 11, 2013 at 3:35 pm

    reportajul poate sminti daca e fals. Dar nu nu e fals, si nici nu indeparteaza lumea de Biserica, faptele preotilor rataciti o fac. Daca nu ni se da adevarul plangem dupa el, daca ni se da, ne deranjeaza. Uitati-va pe trinitas toata ziua, acolo nu e pic de sminteala, e armonie totala…

    Apreciază

    • ionut ignat said, on aprilie 11, 2013 at 5:35 pm

      frate, daca ei nu ar propaga acele „uscaturi din padure”, nu s-ar mai sminti atata lume. ce nu e clar? tu ai vazut in ce hal se taie la montaj si se lipesc secventele asa incat sa manipuleze cum vor? tu numesti asta „adevar” ?

      Apreciază

  13. Oana Stancu said, on aprilie 11, 2013 at 10:34 pm

    Carmen Avram este evreica si, pe cand lucra la ProTV, cam prin 2007, a facut un documentar care se numea „Holocaustul uitat”, in care-si jelea confratii evrei ucisi in „lagarele” din Dorohoi,Iasi si Bucuresti.

    Mai e ceva de spus la adresa ei?

    Apreciază

  14. Maria said, on aprilie 11, 2013 at 10:53 pm

    Toate reportajele pe care le da mass-media la stiri cu ocazia sarbatorilor si a pelerinajelor din tara la Sfintele Moaste , sunt denaturate si rau intentionate , scotand in evidenta unele mici incidente legate de slabiciunile unor persoane mai batrane , neputincioase fizic , pun camera pe aceasta fata imbatranita si bolnava , urmaresc scenele de inghesuiala , facand caz de acestea , ca sa scoata in evidenta , partea negativa ,
    „sacrificiile”si „fanatismul ” credinciosilor ortodocsi , „primitivismul „si „misticismul „din Ortodoxie .
    Acest „adevar ” il arata romanilor , mass-media , prin stirile de la tv .
    Cine vede cu ochii trupului si mai ales a sufletului , isi da seama cu usurinta , ce urmareste Sistemul , prin mass-media .Atacarea Ortodoxiei .
    Si daca reportajul nu ar fi fals , ce treaba au niste reporteri platiti cu bani grei , care habar n-au de Biserica si de Dumnezeu , care dau pe posturi , filme cu violenta , promovand violenta si desfraul , contribuind din plin la distrugerea morala a tinerilor si a copiilor , sa-si dea cu parerea si sa se amestece in viata altora , in cazul acesta , in viata clerului , fara sa aiba acest drept , ei televiziunile , sursa a minciunii , desfraului , violentei , manipularii , dezinformarii ,s . a. m. d .?
    Mai intai sa dea ei exemple de buna purtare , de educare , sa faca emisiuni si dezbateri constructive de educatie , de credinta (daca tot ii intereseaza ) si apoi sa vada de pacatele altora .

    Apreciază

    • aha said, on aprilie 12, 2013 at 12:07 am

      ai dreptate Maria. dar, pe de alta parte, ei abia asteapta sa loveasca si acest colt al tarii care, inca, ramane tare, indeferent cat ar lovi ei (ma refer la credinta ortodoxa). e singurul lucru care le sta in cale. Dumnezeu are grija de noi, chiar daca noi, majoritatea suntem vai de capul nostru. poate ca majoritatea au un fel de cultura , atat cat e, si nu pot merge mai departe cu mizeriile. chiar daca suntem pacatosi , totusi avem o limita, noi ca si popor. nu ma refer la conducatori, ca ei, se pare , nu au nicio limita. limita lor o masori in euro nu in obraz. majoritatea poporului nu e chiar asa, chiar daca la tv asa se incearca sa se inoculeze. sunt si exceptii…si pe alea se bate mai tare moneda. tot bat tara asta in lung si in lat si nu am avut niciodata parte de nedreptati desi puteau sa faca. cand am fost la necaz, am avut ajutor. nu suntem chiar asa nemernici. inca suntem in stare sa ne ajutam intre noi! Doamne ajuta-ne!

      Apreciază

  15. Vranceanu said, on aprilie 12, 2013 at 4:41 pm

    „La un sihastru oarecare obisnuia un preot sa mearga pentru aducerea Sfintelor Taine, fiindca el nu iesea afara. Deci a venit cineva la sihastru si l-a parat pe preot graind nenumarate prihaniri asupra lui. Cand preotul a venit, dupa obicei, pentru aducerea Sfintelor Taine, nu i-a deschis sihastrul, fiind scarbit. Atunci preotul s-a intors inapoi. Si iata glas catre sihastru, graind: au luat oamenii judecata Mea. Si odata cu glasul a avut o vedenie: a vazut un put de aur si o ciutura de aur si funia de aur si apa foarte buna si limpede si a vazut un oarecare bubos ce scotea si turna. Vrand sihastrul sa bea din apa, s-a sfiit si nu a baut, caci era bubos cel ce scotea apa. Si iata glas catre dansul iarasi zicand: pentru ce nu bei din apa, ce pricina are bubosul ce scoate apa, ca scoate si toarna ? Venindu-si intru sine sihastrul si luand seama vedeniei, l’a chemat pe preot si l-a facut pe el sa-i slujeasca in continuare” (Patericul Egiptean, Cap XV, „Pentru ca sa ne pazim, sa nu judecam niciodata”, 2).

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.