SACCSIV – blog ortodox

Moartea fiecarui militar roman din Afganistan trebuie sa ne reaminteasca ca nu avem ce cauta acolo

Posted in AFGANISTAN by saccsiv on mai 10, 2011

Citez din articolul Băsescu transmite condoleanţe familiei militarului mort în Afganistan:

Preşedintele Băsescu a transmis marţi, un mesaj de condoleanţe familiei militarului Cătălin Ionel Marinescu, căzut la datorie în timpul unei misiuni de patrulare în Provicia Zabul, Afganistan.

„Am primit cu adânc regret vestea dispariţiei caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, căzut la datorie în timpul unei misiuni de patrulare în Afganistan. Sacrificiul eroului Cătălin-Ionel Marinescu, în numele Armatei României şi al poporului român, va rămâne în amintirea noastră ca un simbol al curajului şi al abnegaţiei. În aceste momente de durere, transmit sincere condoleanţe familiei caporalului Cătălin-Ionel Marinescu”, se arată în mesajul preşedintelui.

Iata si ce putem citi in articolul Caporalul Cătălin Ionel Marinescu şi-a pierdut viaţa, marţi dimineaţă, în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, din provincia Zabul, Afganistan:

Caporalul a fost grav rănit, fiind transportat de urgenţă cu un elicopter echipat MEDEVAC la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Marinescu a decedat
Militarul, în vârstă de 28 de ani, era necăsătorit.
Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan.
De asemenea, ministrul apărării naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război, potrivit unui comunicat al MApN.
Miercuri, 11 mai, la ora 08.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul Cătălin-Ionel Marinescu.
Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea şi conducerea armatei şi-au exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii sublocotenentului (p.m.) Cătălin-Ionel Marinescu.
19 militari au murit până acum în teatrul de operaţiuni din Afganistan.
Săptămâna trecută caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru care era într-o misiune de patrulare în provincia Zabul din Afganistan a fost atacat cu un dispozitiv exploziv. Militarul a fost transportat de urgenţă la spital însă medicii nu l-au mai putut salva.

Comentariu saccsiv:

Ne aliem exportatorilor de „democratie” dar de fapt suntem invadatori. Zice Basescu:

„Sacrificiul eroului Cătălin-Ionel Marinescu, în numele poporului român”

In numele meu n-a fost acolo. Si cred ca nici in numele majoritatii cititorilor acestui blog sau al adevaratilor romani. Nu avem ce cauta acolo. Nu e razboiul nostru si nici nu trebuie sa fie. Sacrificam oameni, ii trimitem carne de tun pentru interesele ELITELOR. Iar cu banii care se cheltuie se puteau face multe alte lucruri. Inclusiv sa ne antrenam armata, dar in tara. Asta apropo de ce zic naucii, cum ca e bine ca trimitem soldati, ca se obisnuiesc cu teatrele de razboi …

Cititi va rog si:

Generalul Mahmut Gareev afirma ca traficul afgan de droguri aduce Statelor Unite 50 de miliarde de dolari anual

SOLDATII DEMONOcratiei: Fotografii cu soldati americani ce se pozeaza alaturi de afganii pe care i-au ucis, precum vanatorul cu trofeul sau …

Cu japca, dar Afganistanul intra si el in randul lumii: Armata SUA colecteaza date biometrice in Afganistan. Carduri de identificare biometrica pentru intreaga populatie pana 2013

Dupa India, CARD de indentitate CU CIP, obligatoriu si in AFGANISTAN. Dovada faptului ca SISTEMUL vine cu CIPUL dupa tine si in jungla si pe dealurile pustii, pana la capatul pamantului …

In SUA se repeta scenariul din Afganistan? Acolo au inceput cu scanarea irisului si colectarea de date biometrice, in numele luptei impotriva terorismului, si au ajuns la … CARD de indentitate CU CIP, obligatoriu

Cetateanul trebuie sa se obisnuiasca cu uniformele pe strazi: In numele razboiului impotriva drogurilor, GARDA NATIONALA se implica din ce in ce mai mult in ARESTARI … in timp ce armata SUA protejeaza campurile de mac din Afganistan

25 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on mai 10, 2011 at 10:00 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • saccsiv said, on mai 10, 2011 at 10:28 am

      “Azi dimineaţă am aflat cu tristeţe despre moartea caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, ucis la datorie ca urmare a unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat în timpul unei misiuni în Afganistan. În numele Guvernului SUA, vreau să transmit cele mai sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi camarazilor săi. Caporalul Marinescu şi-a realizat misiunea cu neînfricare, iar camarazii săi îndeplinesc un rol crucial în lupta NATO împotriva tiraniei şi extremismului din Afganistan. Statele Unite ale Americii sunt mândre că România este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi în Afganistan. Le datorăm recunoştinţă caporalului Marinescu şi neînfricaţilor membri ai Armatei Române pentru curajul şi abnegaţia lor”, declară ambasadorul Mark Gitenstein.

      Apreciază

      • Mos Ioan said, on mai 10, 2011 at 10:30 pm

        @ Alt „american” ( Mark Gitenstein) care, cu un cinism crunt, deapana lectia transmisa de „Sefu'”……..”astia” n-au pic de rusine……..

        Apreciază

  2. nici în numele meu said, on mai 10, 2011 at 10:05 am

    nici în numele meu nu sunt acolo. faptul că mor pe drumuri (mine) mai toți, arată că drumul pe care s-au dus e greșit. dincolo de șerpăriile ”care să ajungă”. poți face bani din muncă, orice altă muncă, dar nu din mercenariat. (acolo nu există patriotism, poate și pentru faptul că nu e cauza noastră, nefiind cauza nimănui, …doar a imperialiștilor, iar imperialismul nu luptă pentru ”cauze” ci pentru dominație barbară, pentru rapt economic). iar dacă țara e șantajată să se spună. cu documente audio-video. iar dacă nu este, de asemeni, să se spună, cu documente audio-video din care să reiasă, din gura americanilor (reprezentanților lor autorizați), că nu suntem șantajați în niciun fel. duplicitatea trădează trădarea interesului național. …din păcate suntem ”conduși” de marionete de 21 de ani.

    Apreciază

    • ionut ignat said, on mai 10, 2011 at 5:48 pm

      fratii mei, revin cu o intrebare pe care am pus-o si acum cateva luni la un alt articol asemanator: ce facem noi barbatii in cazul in care o armata invadatoare vine pe tarana noastra stramoseasca sa isi descarce armele in copiii nostri, in sotiile si parintii nostri? stam cu mainile in san si spunem „nu este razboiul nostru, noi nu ne bagam”? (facem abstractie acum de faptul ca fratii nostri militari sunt momiti cu salarii bune ca sa ucida patrioti afgani sau irakieni „in numele democratiei si a luptei impotriva terorismului”). sau punem mana pe arme si facem dreptate?

      Apreciază

      • Mos Ioan said, on mai 10, 2011 at 10:45 pm

        @ionut ignat

        HRISTOS A ÎNVIAT !

        Ionut, mi se pare evident ca trebuie sa punem mâna pe arme pentru a ne apara, daca Patria noastra va fi invadata. Când Patria este în pericol trebuie aparata, dar românii, asa cum foarte bine spune fratele Saccsiv, nu au ce cauta în Afganistan si nici într-o alta tara.

        Apreciază

  3. Florin said, on mai 10, 2011 at 10:32 am

    Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti romanii nostri care mor pe cine stie unde dar eu nu-i consider eroi nationali deoarece Romania nu se afla in razboi. Ei sunt mercenari care incearca sa fac un ban. Se duc acolo cunoscand riscurile.

    Apreciază

  4. Cosmin said, on mai 10, 2011 at 10:44 am

    Dumnezeu sa il odihneasca. Nu avea ce cauta acolo, dar el nu avea de unde sa stie bietul de el, deoarece singurul lucru ce au voie sa il spuna soldatii e: „Da sa traiti!”. Ar trebui luati la rost cei ce-i trimit acolo, fara acordul poporului, dar pe banii poporului. Pacatul lor asupra lor si nu asupra poporului. Poporul Roman nu are in gene expansionismul in niciuna din formele sale. Doamne ajuta!

    Apreciază

    • el said, on mai 10, 2011 at 11:56 am

      cearta pe stapanire,lupta pt putere si orgolii.
      danutz nu are ce cauta sa impuna grecilor din Patriarhia Ierusalimului pe teritoriul lor de jursidictie o biserica/asezamant FARA ACORDUL acelora,este eparhia lor ,teritoriul lor nu poti sa-ti faci casa la ei daca nu-ti dau acordul,e normal.
      Dar ciobotea e LACOM si ahtiat peste masura dupa banii care ies de la pelerinii romani la Sfintele Locuri si nu vrea ca acestia sa ajunga la altii(greci) si incearca sa sifoneze tot, chiar incalcand jurisdictia altei Patriarhii.Nimic altceva decat pofta nestapanita a iubirii de arginti (de aia a si pus monopol pe excursiile la Sfintele Locuri,doar biroul de pelerinaje al patriarhei are voie sa faca excursii si parcursul/itinerarul este impus) nu explica acest gest.Pelerinii romani la Sfintele Locuri nu e musai sa aibe o bierica ortodoxa a lor,in limba lor (sunt Slava Domnului destule biserici unde sa meraga la slujbe,nu sunt ca in occidentul pagan/eretic lispiti de biserica ortodoxa) daca gazdele NU PERMIT sa avem o biserica administrata de BOR NU ESTE INGADUIT sa-i silim,dipsretuind avizul lor tratandu-i pe nedrept de filetisti
      Are dreptate Patriarhul Teofil, coibotea nu are decat sa se supuna ,nici el n-ar accepta pe jusrisdictia lui ingerinta altei patriarhii in afara de conditiile pe care le-ar impune el.
      Parerea mea ,stiu ca altii nu sunt de acord.

      Lacomia si iubirea morbida de arginti il fac obraznic si indraznet la provocat dezbinari pe ciobotea.

      Apreciază

    • el said, on mai 10, 2011 at 12:02 pm

      @fanu

      si nu din iubire de neam sau dragoste si grija parinteasca de pelerinii romani face ciobotea dezbinare ci din IUBIREA DE ARGINTI !

      Apreciază

      • fanu said, on mai 10, 2011 at 12:33 pm

        păi din câte ştiu în trecut se certa cu fra su pentru pământ prin Timişoara…

        Apreciază

  5. STOP RFID 666 said, on mai 10, 2011 at 1:09 pm

    Militarii romani mor pentru bani. Cand se duc acolo isi asuma riscul ca nu se mai intorc. Se merita sa mori numai pentru tara ta si nu ca mercenar pe meleaguri straine. Ei nu lupta din dragoste de tara ci pentru bani. Asta inseamna ca esti aproape un bandit si nu erou. Dumnezeu sa-i ierte.

    Apreciază

  6. Fulger said, on mai 10, 2011 at 3:42 pm

    Acela nu este un razboi , este o mascarada in care joaca marionetele. Daca era un razboi adevarat pentru tara si credinta nu aveam ce comenta.

    Apreciază

  7. joe7 said, on mai 10, 2011 at 4:11 pm

    Domnule STOP RFID 666,

    Poate ca unii militari merg si pentru bani, dar in mod cert nu sunt mercenari, merg OBLIGATORIU acolo unde sunt trimisi, dupa cum reiese din legea urmatoare:

    Legea nr. 53/2011, pentru modificarea si completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

    Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 290 din 26 aprilie 2011

    Art. I

    1. La articolul 6, dupa alineatul 1 se introduce ………

    2. La articolul 8, dupa alineatul 1 se introduc doua noi alineate, alineatele 2 si 3, cu urmatorul cuprins:
    „Cadrele militare in activitate au obligatia sa participe la misiuni in afara teritoriului statului roman, in functie de cerintele Ministerului Apararii Nationale, pentru indeplinirea obligatiilor asumate de Romania prin conventii si tratate internationale.

    Read more: http://www.euroavocatura.ro/legislatie/887/Legea_53_2011,_pentru_modificarea_si_completarea_Legii_nr__80_1995_privind_statutul_cadrelor_militare#ixzz1Lxwr2eEi

    Dumnezeu sa-i odihneasca pe eroi !

    Apreciază

    • Mos Ioan said, on mai 10, 2011 at 11:02 pm

      @joe 7

      Da, într-adevar multi militari sunt trimisi, OBLIGATORIU, sa lupte pe meleaguri straine, daca ar refuza îi asteapta curtea martiala si deci, fie închisoare pe viata, fie moartea. Deci, sunt fortati sa ia parte la operatiile ordonate de „stapâni”………

      DUMNEZEU sa-i odihneasca în pace, pe militarii care au murit!

      Apreciază

      • daniel said, on mai 11, 2011 at 7:48 am

        Curtea martiala?? Pai ce e situatie de razboi in Romania? Ce moarte? Pedeapsa cu moartea nu mai exista la noi. Ca militar, daca nu vrei sa pleci in Afganistan, iti dai frumusel demisia. Si sa se duca cine vrea sa moara pentru bani sau cine e mai fricos si nu poate refuza stapanirea.

        Apreciază

  8. daniel said, on mai 11, 2011 at 7:42 am

    Dumnezeu sa-l ierte pe militarul roman! Ce mai regret pe Basescu si pe Gitenstein… Nu va spune nimic numele ambasadorului american? E tot din neamul lui Iuda. Si nu a fost trimis intamplator la noi.

    Apreciază

  9. sol said, on mai 11, 2011 at 9:56 am

    daca imi este permisa si mie exprimarea unei opinii…
    am citit si articolul si parerile de aici, iar titlul, recunosc, este unul senzational, ce poate constitui un inceput de carte, care carte chiar ar fi necesara…. eu vreau doar sa subliniez (ma repet, daca imi e permis), ca nu sunt doar doua situatii in care militarii romani ajung si mor in Afghanistan sau Irak, caci, din ceea ce s-a scris aici, asa se intelege: ori ca acestia sunt la dispozitia armatei si deci sub juramant, obligati fiind sa urmeze misiunile date, ori ca sunt mercenari avizi de bani si doritori de a-si asuma crime de razboi in schimbul unor inlesniri materiale. nimeni nu spune despre acea categorie de barbati ( si subliniez de barbati ), ce sunt convinsi ca urmeaza pe inaintasii lor in faptele de arme, crescuti si indoctrinati cu filmele de razboi, cu faptele de vitejie din istorie ( si aici ar trebui sa amintesc o vorba a unui clasic in viata „minciunile nasc istoria” ), cu hollywood-ienele clasice in care americanul pleaca la razboi prin alte parti si ajunge erou, se casatoreste cu fata iubita si salveaza tara si natiunea….speculandu-se astfel orgoliul masculinitatii exacerbate…
    sunt multi dintre ei care spun ca pleaca pentru bani ( de ochii familiei ) cand ei isi doresc in realitate doar aventura vietii crezand in sansa de a deveni eroi, asemenea celor admirati de ei…. si inca o data, vinovatii sunt cei ce speculeaza astfel de slabiciuni, caci, odata ajunsi acolo, multi se trezesc, dar e prea tarziu, nu mai pot da inapoi, decat sub oprobiul lasitatii… ceea ce e o manipulare in plus. ce barbat vrea sa fie las?

    Apreciază

  10. Denisia said, on septembrie 7, 2011 at 1:15 pm

    Pur si simpulu nu avem ce cauta noi acolo…foarte multi romani au murit..au fost raniti in Afganistan,NU MERITA!Mai bine zis pentru ce ne ducem acolo?…pentru niste banii…care se duc ..dar sa ne gandim ca riscul este mult mai mare..si acolo azi esti ,maine nu mai esti..este un risc continu….Multi AU murit.avand sotie ,copii etc.Sa stiti ca daca patiti ceva nu va plange nimeni vi se face un omagiu..alea alea..si in cateva luni sunteti k uitati:|.Dar familia sufera cel mai mult..pt ca a pierdut un fiu,un sot un tata..etc:|..care nu o sa mai fie in viatza lor..este fff nasol..stiind ca si iubitul meu trebuie sa plece la anul in Afganistan chear daca are niste retineri pt ca stie ff bn k poate nu o sa se mai intorca de acolo…ViU. PUR SI SIMPLU ESTE OBLIGAT, NU MAI AI NICI IN MApN VOIE SA DECIZI DACA MERGI IN MISIUNE SAU NU.Cand spui DA trebuie sa te gandesty la mai multe riscuri…si ca poate intr-o zi nu o sa mai fii.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.