Cum şi cu ce să ne hrănim sufletul, ca să crească duhovniceşte

Este un adevăr dumnezeiesc, care este oferit din belşug în Biserică, tuturor celor ce vor să asculte; este oferit şi prin citirea cuvântului lui Dumnezeu, şi în predici, şi în cântările bisericeşti, şi în toate rânduielile şi tipicurile Bisericii, şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, şi într-o mulţime de cărţi mântuitoare. Doritorii se adapă de aici din belşugcu lumina adevărului dumnezeiesc şi se veselesc de strălucirea lui. Dar nu toţi fac aşa şi nu toţi cei ce par a fi purtători ai adevărului lui Dumnezeu îl cuprind cu adevărat în sufletul lor. Există oameni care îşi pierd zilele şi nopţile studiind vreo ştiinţă, matematică, fizică, astronomie, istoric şi altele‚ crezând că-şi hrănesc sufletul cu adevărul,dar sufletul lor se vlăguieşte şi se chinuieşte. De ce? Din pricină că nu se află adevăr acolo unde ei îl caută! Nu spun că ştiinţele n-ar putea cuprinde adevărul, ci că adesea ele îl izgonesc, înlocuindu-l cu iluzii sau cu presupuneri potrivnice adevărului. Dar sufletul nu-l poţi înşela, cum nu poţi înşela pe un om înfometat, dându-i o piatră în loc de pâine. De aceea sufletul se chinuieşte! Dar acestea, ştiinţele, încă par preocupări serioase. Dar ce să mai zicem de cititorii împătimiţi ai publicaţiilor noastre periodice? Priviţi cu câtă strădanie se zbate un tânăr, sau uneori chiar unul mai puţin tânăr să obţină cât mai repede banalul număr al vreunei reviste lunare, cu câtă nestăpânire se aruncă să devoreze, cum se zice, prada obţinută! Nu-i mai arde nici de mâncare, uită uneori şi de somn… Şi care-i folosul? ! Două-trei fraze reuşite, câteva fantezii mincinoase, câteva presupuneri înşelătoare, şi atât… Restul nu-i bun de nimic. Iar sufletul rămâne nemulţumit. Luăm o altă carte, apoi alta… mereu, acelaşi lucru…