SACCSIV – blog ortodox

APEL catre cei cu pregatira juridica: SA ATACAM LEGEA ASIGURARII OBLIGATORII A LOCUINTELOR la Curtea Constitutionala, pe temei de neconstitutionalitate

Posted in ASIGURARI, Romania by saccsiv on septembrie 23, 2011

Citez din articolul Altă mână a statului în buzunarele noastre: legea asigurării locuinţei!:

– O mare vânzoleală pare a lua naştere în jurul modului în care e croită şi aplicată Legea asigurării obligatorii a locuinţelor. Candidatul propus iniţial de PDL în fruntea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Cristian Constantinescu, a „ieşit pe piaţă”, înainte de a fi înlăturat de pe traseul spre călduţul post de conducere, în favoarea lui Romeo Ionuţ Comăniciu, cu un document-manifest în care afirmă că actul normativ amintit prezintă numeroase deficienţe şi că trebuie amendat de urgenţă.

El susţinea că, din primele observaţii asupra funcţionalităţii sale, legea nu poate fi aplicată. Ba că e greşită ideea fixării unui nivel al primelor de asigurare, ba că reglementările contabile din domeniul asigurărilor nu sunt cele mai fericite, ba că reasigurările nu sunt bine puse la punct.

Legea, încropită în grabă, la cerinţele Băncii Mondiale (hopaaa… România, stat independent şi suvernan?), nu a respectat, în opinia pedelistului între timp trimis acasă de ai săi, recomadările iniţiatorului străin. Constantinescu arăta cu degetul spre CSA, spunând că foarte multe din normele emise de aceasta sunt fie depăşite, fie tehnic incorecte, lucru care urma să intre în atenţia noii conduceri.

Părerea mea e că toate acestea sunt valuri pentru o lege care de fapt nici nu ar trebui să existe! Căci România, deşi puternic atinsă de criză şi de nemernicia unor guvernări care numai bună gospodărire n-au demonstrat, se arată a fi, iată, una dintre primele ţări care introduc o lege care să oblige cetăţenii să bage mâna mai adânc în buzunare şi să-şi asigure locuinţele. Lucru care, în sine, nu bate mai deloc cu democraţia, cu drepturile fundamentale ale omului, între care libertatea de a alege cum să-şi trăiască viaţa.
(more…)

Pr. paroh, prof. dr. Mihai Valica: ASIGURAREA OBLIGATORIE, un abuz si o jignire. Asiguram si bisericile si casele parohiale?

Posted in ASIGURARI, MIHAI VALICA by saccsiv on august 7, 2011

Statul face cadou asiguratorilor 137 de milioane de euro pe an, din buzunarele noastre

Posted in ASIGURARI by saccsiv on iulie 20, 2010

   Citez din articolul Statul face cadou asiguratorilor 137 de milioane de euro pe an, din buzunarele noastre:

    Asigurarea obligatorie a locuintei este o adevarata mana cereasca pentru cele 13 societati incluse in Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor (PAID). Acestea vor incasa de la fiecare proprietar de locuinta din Romania 10 sau 20 de euro pe an.

   Asiguratorii vor incasa anual 136,95 milioane de euro de la cei 8,3 milioane de proprietari, cati exista in Romania, potrivit Institutului National de Statistica. Este poate cel mai frumos cadou pe care il puteau primi societatile de asigurare de la statul roman in plina criza financiara, cand afacerile acestor societati merg din ce in ce mai prost. In cazul unor calamitati naturale de proportii, asa cum au fost inundatiile din acest an, societatile de asigurare nu vor plati despagubiri mai mari de zece milioane de euro. Diferenta de pana la 137 de milioane, reprezinta profitul societatilor de asigurare.

   De ce platim acesti bani?

   Asigurarea obligatorie a locuintei inseamna ca fiecare roman proprietar al unui apartament, casa la tara, vila de vacanta, va plati in mod obligatoriu o prima de 10, respectiv 20 de euro (in functie de tipul locuintei), iar in cazul unor inundatii, alunecari de teren sau cutremure, vor fi despagubiti cu 10.000, respectiv 20.000 de euro.

   In Romania sunt 8,3 milioane de proprietari. 35% dintre acestia, adica 2,905 milioane, au locuinte de tip B (case din paianta) si vor plati asiguratorilor cate 10 euro pe an, adica 29,05 milioane de euro.

   65% dintre proprietari de locuinte de tip B (apartamente, case din BCA si caramida) vor plati o polita de 20 de euro pe an, adica un total de 107,9 milioane de euro.

   In total, firmele de asigurari vor incasa de la proprietari 136,95 milioane de euro pe an.

   Ce calamitati naturale ii ameninta pe cei care stau in centrele marilor orase, la bloc?

   Doar cutremurele, ca de inundatii sau alunecari de teren, nu poate fi vorba! Insa in cazul unui cutremur de proportii care ar provoca o dauna totala, suma maxima de 20.000 de euro primita de la asigurator, este insuficienta pentru achizitionarea unei locuinte noi. Reprezentantii Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor spun ca asigurarea obligatorie are si o componenta de protectie sociala. Cu alte cuvinte, cei care platesc polita desi riscurile unei catastrofe naturale sunt minime, contribuie social pentru cei care au case de paianta si sunt pozitionati in calea Siretului, Prutului sau a Dunarii.

   Angela Toncescu, presedinte CSA: „Asigurarea obligatorie va acoperi doar o mica parte din valoarea unei locuinte intrucat are o componenta de protectie sociala. Astfel, in cazul unui dezastru, ea va acoperi cheltuielile pentru reparatii”.

   Pana la sfarsitul anului, reprezentantii PAID estimeaza ca vor incheia contracte de asiguarre obligatorie a locuintei doar pentru 10% din total, insa din 2012, toate locuintele din Romania vor plati aceasta polita.

   Cititi va rog si:

ASIGURAREA OBLIGATORIE A LOCUINTEI

ASIGURAREA OBLIGATORIE A LOCUINTEI

Posted in ASIGURARI, LOCUINTE by saccsiv on iulie 17, 2010

   Citez din articolul Totul despre asigurarea obligatorie a locuinţei:

   Prima poliţă de asigurare obligatorie a locuinţelor a fost semnată ieri. Proprietarii sunt obligaţi să-şi asigure casele în termen de şase luni, altfel vor fi amendaţi de primari. Preţul unei poliţe este de 10 euro, respectiv 20 de euro, în funcţie de tipul locuinţei. Despăgubirea se acordă doar pentru pagubele produse de calamităţile naturale.

   Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), societate comercială constituită prin asocierea a 13 companii de asigurări, a început ieri emiterea poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor. „Inundaţiile din ultima lună a determinat PAID să demareze emiterea primelor poliţe chiar dacă un pachet de modificări legislative este încă în Parlament”, a declarat Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

   Preţul poliţei: 10 euro sau 20 de euro

   Prima poliţă a fost semnată ieri de Mihai Capră, secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţei şi Internelor. Tot de ieri, cei aproximativ 8,3 milioane de proprietari sunt obligaţi să-şi asigure casele în termen de şase luni. În caz contrar, vor fi amendaţi de primari cu sume cuprinse între 100 de lei şi 500 de lei. Preţul unei poliţe este de 10 euro pentru locuinţele de tip B – construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic (35% din total), respectiv 20 de euro pentru casele de tip A – cu structură de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn (65%).

    Pentru asistaţii sociali, aproximativ 400.000 de proprietari, primele de asigurare vor fi plătite de administraţii din bugetele locale. Astfel, aproape 6,6 milioane de euro urmează să fie plătite de administraţii asigurătorilor. Societăţile nu vor încheia poliţe pentru proprietarii locuinţelor cu risc seismic ridicat şi nici pentru cei care au fost afectaţi curând de inundaţii. „Proprietarii caselor afectate de inundaţii, dacă îşi încheie astăzi poliţa, nu vor primi despăgubiri. Trebuie să-şi refacă locuinţele aşa cum au fost înainte şi abia apoi vor putea fi asigurate”, a explicat preşedintele CSA.

   Despăgubiri de maximum 20.000 de euro

   Poliţa are o valabilitate de un an, iar suma asigurată, pe care proprietarul o poate primi în cazul producerii unor daune, este de 10.000 de euro, respectiv 20.000 de euro. Despăgubirile sunt plătite în termen de 10-15 zile de la transmiterea dosarului de daună. Pentru asigurarea unei valori mai mari, asigurătorii recomandă încheierea unei poliţe facultative, care, pe lângă riscul producerilor unor dezastre naturale, acoperă şi alte riscuri – explozie, incendiu, furt, inundaţii produse de spargerea unei conducte şi altele.

   „Asigurarea obligatorie acoperă doar o mică parte din valoarea locuinţei, întrucât produsul are o componentă de protecţie socială. Pentru a acoperi întreaga valoare trebuie încheiate poliţe facultative”, a mai spus Toncescu. Asiguratorii au lansat deja mai multe oferte şi estimează că vor vinde prin cross-selling alte 10-15 poliţe facultative la fiecare 100 de poliţe obligatorii.

   Proprietarii care deţin o poliţă facultativă sunt obligaţi să încheie asigurarea obligatorie a locuinţei după expirarea perioadei de valabilitate a acesteia, dacă aceasta are loc după 15 ianuarie 2011. Cele 17 companii de asigurări care încheie asigurări facultative ale locuinţelor au peste 3.000 de dosare de daună avizate în urma inundaţiilor din ultima perioadă. Valoarea despăgubirilor se ridică la 10 milioane de euro, iar sumele plătite deja se ridică la 330.000 de euro.

   Un milion de contracte

   Reprezentanţii PAID estimează că vor încheia în următoarele şase luni un milion de contracte de asigurare obligatorie a locuinţei, cumulând prime de aproximativ 16,5 milioane de euro. Poliţele pot fi încheiate la oricare din cei 13 asigurători din componenţa PAID – Groupama, Astra, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica Asig, Grawe, Credit Europe, ABC Asigurări, Certasig, City Insurance şi Platinum.

   Bază de date incompletă

   Baza de date a Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) este completată doar în proporţie de 10% din fondul naţional de locuinţe, care cuprinde aproximativ 8,3 milioane de unităţi. Reprezentanţii PAID estimează că aceasta va fi completată în proporţie de 65% în următorul an şi în totalitate până în 2012.