SACCSIV – blog ortodox

Un tribunal din Peru îi acuză pe Bill Gates, Soros şi Rockefeller că au creat COVID-19

Posted in Bill Gates, Coronavirus, STIRI, vaccin by Vali on ianuarie 13, 2021

Sursa: https://www.gds.ro/Actualitate/2021-01-12/un-tribunal-din-peru-ii-acuza-pe-bill-gates-soros-si-rockefeller-ca-au-creat-covid-19/

Potrivit magistraţilor acestei instanţe, sunt multimilionari precum finanţistul George Soros, familia Rockefeller şi omul de afaceri Bill Gates

Dintre aceștia, potrivit magistraţilor acestei instanţe, sunt multimilionari precum finanţistul George Soros, familia Rockefeller şi omul de afaceri Bill Gates, transmite marţi www.explica.co.

Pentru a justifica amânarea emiterii unei sentinţe într-o speţă, Curtea Penală de Apel pentru provinciile Chincha şi Pisco a subliniat că pandemia a avut un caracter imprevizibil, însă nu şi pentru cei care au creat-o, “care o manipulează şi care continuă să conducă în cel mai mare secret în propriul mediu şi în interiorul corporaţiilor mondiale”.

Acesta a fost modul în care tribunalul a încercat să se scuze pentru lentoarea cu care a judecat recursul unui inculpat care cerea să i se anuleze o pedeapsă cu închisoarea, dar a cărui solicitare nu a fost soluţionată din cauza restricţiilor epidemiologice.

“Niciun guvern mondial, persoane fizice şi juridice, nici apărarea inculpatului nu pot susţine că această pandemie are calitatea de a fi ‘previzibilă’, cu excepţia creatorilor noii ordini mondiale precum Bill Gates, Soros, Rockefeller, etc”, se menţionează în rezoluţia tribunalului, difuzată de portalul LP Derecho.

Prin faptul de a insista că pandemia de coronavirus a fost “creată de elitele criminale care domină lumea”, Tribunalul Superior Penal de Apel din Chincha şi Pisco s-a făcut ecoul uneia dintre numeroasele teorii ale conspiraţiei care au apărut anul trecut pe fundalul crizei coronavirusului.

După ce conţinutul rezoluţiei respectivului tribunal a apărut în presă, Biroul de Control al Magistraturii (Odecma) din Ica, provincie situată la circa 400 kilometri sud de capitala Lima, a deschis o anchetă preliminară asupra magistraţilor care au emis această rezoluţie, pentru a identifica eventuale iregularităţi comise de magistraţii Tribunalului Superior de Apel din Chincha şi Pisco.

Parchetul special pentru Kosovo îl pune sub acuzare pe Hashim Thaci

Posted in KOSOVO by Vali on iunie 26, 2020

Sursa: http://epochtimes-romania.com/news/parchetul-special-pentru-kosovo-il-pune-sub-acuzare-pe-hashim-thaci–302557

Preşedintele kosovar Hashim Thaci. (Getty Images)

Un tribunal special care se ocupă de revolta populaţiei din Kosovo împotriva guvernării sârbeşti din 1998-1999 a declarat, pe 24 iunie, că l-a pus sub acuzare pe preşedintele kosovar Hashim Thaci pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii, inclusiv aproape 100 de ucideri.

Parchetului Special a fost înfiinţat la Haga în 2015 pentru a ancheta cazuri de presupuse crime comise de către gherilele Armatei de Eliberare din Kosovo (KLA) în timpul războiului care a dus la independenţa Kosovo faţă de Serbia un deceniu mai târziu.

Rechizitoriul este „rezultatul unei investigaţii îndelungate şi reflectă decizia Parchetului Special că poate demonstra toate acuzaţiile”, a declarat organizaţia într-un comunicat.

Acesta a menţionat că „alţii” au fost, de asemenea, inculpaţi, inclusiv Kadri Veseli, fost preşedinte al parlamentului kosovar. Thaci şi Veseli, ambii ex-comandanţi de rang înalt ai KLA, au negat anterior implicarea în vreo crimă de război în timpul conflictului de la sfârşitul anilor 1990. Parchetul nu a oferit detalii despre presupusele crime de război.

De asemenea, a notat că se bănuieşte că Thaci şi Veseli „au desfăşurat o campanie secretă de subminare a legii care a creat Tribunalul şi că obstrucţionează activitatea acestuia încercând să se asigure că nu se confruntă cu justiţia.”

Nu a existat nicio reacţie imediată din partea lui Thaci. Dar biroul său a declarat, miercuri, că a anulat o călătorie la Casa Albă pentru o primă rundă planificată de discuţii cu Serbia, mediate de SUA, cu privire la normalizarea relaţiilor – una dintre condiţiile pe care Uniunea Europeană le-a stabilit ca ţările să se alăture blocului.

Parchetul Special este guvernat de legislaţia kosovară, dar are judecători şi procurori internaţionali.

Acuzaţiile pentru crime de război împotriva KLA au apărut pentru prima dată într-un raport din 2011 al agenţiei pentru drepturile Consiliului Europei care acuză gherilele de omorârea unor civili sârbi şi adversari politici etnici albanezi în timpul conflictului din 1998-99.

Parchetul Special are sediul în Olanda pentru a contribui la asigurarea protecţiei martorilor.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

HASHIM THACI, castigatorul alegerilor din KOSOVO, ucidea prizonieri sarbi pentru TRAFICUL DE ORGANE…

 

%d blogeri au apreciat: