SACCSIV – blog ortodox

Vasile Dîncu anunță că este o chestiune de câteva zile până la sosirea militarilor americani în România

Posted in RUSIA, SUA by Vali on februarie 4, 2022

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/vasile-dincu-anunta-ca-este-o-chestiune-de-cateva-zile-pana-la-sosirea-militarilor-americani-in-romania-1824733

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Odată cu anunțul SUA privind trimiterea celor aproximativ 1.000 de soldați în țara noastră, României „i s-a îndeplinit o cerere din 2014, de suplimentare a trupelor pe flancul estic pentru o prezență militară solidă”, a explicat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, la Digi24. Potrivit acestuia, programul exact al dislocării militarilor americani din batalionul Skyper de la Vilseck nu a fost încă stabilit, însă este o chestiune „de câteva zile”.

Întrebat, miercuri seară, ce speră România să obțină cu acest contingent de soldați, Vasile Dîncu a răspuns că sunt câteva aspecte importante pentru care SUA au luat decizia de a trimite militari în țara noastră. În primul rând, României i se îndeplinește o cerere pe care o face încă din 2014. „Președintele României a cerut să se suplimenteze trupele de pe flancul estic și să fie o prezență militară aici solidă”, a explicat Dîncu, la Digi24, la Jurnalul de Seară.

În al doilea rând, este un răspuns important pe care Alianța Nord-Atlantică îl dă cererii Rusiei, care vrea „o curățare a zonei flancului estic. Este un răspuns clar, nu numai că NATO nu acceptă acest lucru, dar și întărește această prezență”.

Totodată, reprezintă „și un lucru important de natură psihologică”, spune Dîncu: „Tot legat de propaganda Federației Ruse. A fost o propagandă puternică, uneori pe social media, aceea de a descuraja statele din Est spunând că NATO niciodată nu va sacrifica oameni, nu va apăra țările din Est și din centrul Europei. Această prezență arată că NATO își îndeplinește promisiunile. Este și un semn de încurajare pentru opinia publică din România, din Polonia și din alte state europene că nu suntem singuri și că în fața unei amenințări posibile noi avem tot sprijinul”.

Potrivit ministrului, tot propaganda rusă a vrut să arate că există disensiuni între Uniunea Europeană și NATO. „Și Franța a anunțat că va fi o prezență în România, deci este și un semn de coeziune și unitate între Uniunea Europeană și NATO”, declară Dîncu.

Când vor sosi soldații americani în România

Întrebat care este programul sosirii militarilor, ministrul a răspuns că programul exact nu s-a stabilit încă: „Se poate ca această prezență să fie activată în câteva zile, poate să mai dureze un pic, dar în orice caz este vorba de un program pe care îl stabilim acum, în aceste zile, și care va fi destul de rapid. Avem 2 sau 3 locuri în care este posibil ca soldații să fie cantonați, dar nu e informație oficială în acest moment.
Noi eram pregătiți să primim trupe NATO”.

Fiind vorba despre un regiment mecanizat, soldații vor veni și cu mașini de luptă: „Este vorba despre o prezență a unui regiment mecanizat, care se poate deplasa foarte repede dintr-un loc în altul cu cea mai modernă tehnică, deci este vorba de o prezență cu tehnică cu tot”.

„Sperăm că nu va avea loc un conflict. Trebuie înțeles că toate acțiunile NATO au un caracter defensiv. Dar nu se știe niciodată, scenariile pentru viitor sunt greu de anticipat, de aceea ne pregătim”, a mai spus ministrul Apărării.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunțat miercuri, oficial, decizia Statelor Unite de a trimite trupe suplimentare în Europa. Este vorba de 2.000 de soldați americani care vor ajunge în Germania și Polonia. De asemenea, din Germania vor fi dislocați aproximativ 1.000 de soldați americani în România.

Editor : I.C

Vizită a soldaților americani la Prefectura Vaslui, printre subiectele discutate pregătirea populației pentru situații de criză

Posted in ARMATA, Romania, SUA by saccsiv on august 3, 2021

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/vizita-a-soldatilor-americani-la-prefectura-vaslui-printre-subiectele-discutate-pregatirea-populatiei-pentru-situatii-de-criza/

OASPEȚI… Mai mulți ofițeri din Armata SUA și cea a României au fost, marți, în vizită de informare și documentare la Prefectura Vaslui. Vizita delegației militare mixte româno-americane a avut ca scop promovarea Parteneriatului strategic româno – american, transmite Prefectura Vaslui.

La sediul Instituției Prefectului – Județul Vaslui au ajuns, astfel, specialiști în cooperare civili-militari, dar și afaceri civile. Oaspeții au fost primiți de prefectul Marcel Lăudatu și subprefecții Mircea Gologan și Daniel Onofrei. “Delegația militară mixtă a fost formată din specialiști în cooperare civili-militari, CIMIC (civil – military cooperation) România, reprezentată de căpitan inginer George Andriu și afaceri civile CA SUA, reprezentată de căpitan șef echipă Andrew Gaydos. Întâlnirea a avut loc în sala “Alexandru Ioan Cuza” din cadrul instituției Prefectului Vaslui, a avut caracter de informare-documentare și s-a desfășurat în vederea întăririi cooperării interinstituționale și promovării parteneriatului strategic dintre România și SUA. În cadrul vizitei s-au discutat subiecte de interes, dintre care enumerăm: -cunoașterea unor aspecte relevante privind județul Vaslui; -posibilitatea unor viitoare activități de cooperare și coordonare; -identificarea unor planuri de cooperare interinstituționale; -pregătirea populației pentru gestionarea situațiilor de urgență/criză; -asigurarea rezilienței în situații de criză; -acțiuni privind imigranți/refugiați, persoane evacuate sau dislocate”, au precizat reprezentanții Prefecturii Vaslui.

Klaus Iohannis ne-a comunicat ce-i va spune lui Donald Trump in timpul vizitei din 20 august: “ţara noastră are posibilitatea de a găzdui mai mulţi militari din SUA” si “Romania isi doreste ca Exxon sa ramana”

Posted in Uncategorized by saccsiv on august 13, 2019

Pe 20 august 2019 Klaus Iohannis va efectua din nou o vizita oficiala in SUA:

Klaus Iohannis se intalneste cu Donald Trump, la Casa Alba, pe 20 august

Azi, Presedintele Romaniei a dat cateva detalii despre discutiile pe care le va avea cu presedintele american.

Astfel, conform articolului Ce va discuta Klaus Iohannis la Casa Albă, cu Donald Trump de pe Radio Europa Libera Romania:

Şeful statului a indicat că doreşte să discute cu preşedintele american şi despre efectivele de militari americani din România, precizând că ţara noastră are posibilitatea de a găzdui mai mulţi militari din SUA.

Iar conform Ce are de gand Iohannis sa-i spuna lui Trump cand se intalnesc la Washington de pe Ziare com:

„Exista permanent in SUA o ingrijorare ca Europa va ajunge prea dependenta energetic de Rusia. Romania isi doreste ca Exxon sa ramana„.

Comentariu saccsiv:

Cum se cheama cand ceri ca in tara ta sa fie cat mai multi soldati dintr-o alta tara? Si cum se cheama cand vrei ca o companiei din acea alta tara sa-ti ia aproape gratis gazul din tara ta?