Minunile Sfantului Ilie Lacatusu

Sursa: http://vladherman.blogspot.com/2013/10/minunile-sfantului-ilie-lacatusu.html

„Am avut incredere ca pa­rin­tele ne ajuta”

Ma numesc Tatiana Tatarcan, sunt domiciliata in lo­ca­­li­ta­tea Botosani, actual locuiesc in Italia. Incerc cat mai pe scurt sa va scriu despre minunea pe care parintele Ilie Lacatusu a facut-o cu familia mea. Era in anul 2003, cand, dis­perata de situatia financiara in care ne gaseam – ra­ma­se­sem fara serviciu eu si sotul, aveam o fata studenta, ca­sa­torita, care astepta un copil, ginerele si el era student dintr-o fa­milie modesta, alta fata, eleva in ultimul an de liceu -, cu mul­te datorii in spate, am inceput a bate drumurile ma­nas­tirilor pentru rugaciune. Toata viata noastra am cautat me­reu ajutorul Domnului, prin intermediul rugaciunilor si pla­ta slujbelor la biserici si manastiri, si totdeauna Domnul ne-a miluit. Asa ca si in acel moment greu am fost la ma­nas­tirea Petru Voda, la parintele Justin, el ne-a incurajat si a­cum, dupa ani de zile, ne-am dat seama ca datorita ru­ga­ciu­nilor lui catre parintele Ilie Lacatusu s-a intamplat mi­nu­nea.

Intre timp, sotul meu plecase in Spania in cautare de lucru, dar, la plecare, a mers sa ia binecuvantare de la du­hovnicul nostru, parintele Ioan de la Manastirea Popauti din Bo­tosani, care i-a dat un pliant cu sfaturi duhovnicesti, cu icoana Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu, cu recoman­da­rea de a o lua cu el in Spania. Noi am privit-o, dar nu mai au­zisem de el si practic, spre rusinea noastra, nu am dat ma­re importanta atunci, ba, pe deasupra, a si uitat-o acasa. Bi­neinteles ca, ajuns acolo, nu gasea nimic de lucru si a­tunci mi-a spus sa-i trimit prin posta pliantul cu parintele. In ziua in care am pus la posta pliantul, si-a gasit de lucru, dar nu prea castiga bine. Eu, ramasa in tara, am continuat ru­gaciunile si pelerinajele la manastiri, am fost iar la pa­rin­tele Justin si, nu mult dupa aceea, am avut un vis in care mi se spunea ca, daca vreau sa scap de necazuri, sa merg la Bu­curesti, sa-l caut pe parintele Ilie Lacatusu si mi-a fost re­pe­tat de trei ori numele sau. Vreau sa precizez ca nu am fa­cut atunci nicio legatura cu pliantul si nu am retinut ca era vorba despre sfantul din pliant. Complet ig­no­ranti!!! (Iarta-ma, parinte!)

Ducandu-ma la parintele Ioan, duhovnicul nostru, cu sfiala i-am spus de vis, pentru ca el nu ne permitea sa cre­dem in visuri, dar a fost un vis deosebit si ceva ma in­dem­na sa-i spun. El m-a binecuvantat imediat de drum si mi-a spus ca moastele sunt la cimitirul Giulesti, sa merg i­me­diat. A fost totul o minune apoi, pentru ca nu aveam nici bani de drum, dar s-au oranduit toate de la Dumnezeu, cu rugaciunile parintelui Ilie, am gasit bani, am fost la moas­tele sale, intr-o luna de zile eram si plecata in Italia. Aco­lo mi-am gasit de lucru imediat, mi-au facut toate actele, nu am stat nicio zi ilegal in Italia; stiti ca atunci era greu cu vizele de lucru, dar la mine s-au facut toate ca pe roate, mi-am platit in cateva luni toate datoriile, care erau de or­di­nul multor milioane, ca, la un moment dat, cineva din fa­mi­lie mi-a spus ca e mare minune sa-mi imprumute per­soa­ne straine atatia bani cu increderea ca eu ii voi inapoia vreo­data. Apoi, dupa numai zece luni, familia la care am lu­­crat atunci mi-a chemat si sotul, i-a facut si lui actele le­gale, am si locuit la ei doi ani si jumatate fara sa platim chi­rie.

In fiecare an de atunci, cand mergem in concediu in ta­ra, mergem sa ne inchinam la moastele parintelui Ilie, ca sa-i mul­tumim pentru ajutor. Asa am cunoscut-o si pe fata dum­­­nealui (Dumnezeu sa o ierte), venea special pentru noi si ne deschidea chilia pentru inchinare, desi noi nu o con­tac­tam inainte. Ea ne-a spus ca este inexplicabil cum re­u­ses­te sa fie in contact permanent cu parintele si acesta ii spune cand sa mearga la cimitir, ca o asteapta cineva. Oda­ta era in cripta si ne-a chemat din multime si ne-a spus ca ea stie cine vine cu ganduri curate si pentru ce vine, aude tot ce vorbim noi afara si atunci ne-a dat o cartulie cu icoa­na Maicii Domnului si a parintelui pe coperte, care contine do­ua paraclise si este editata de manastirea Petru Voda si ne-a spus asa: „Tatal meu a spus sa cititi in avion ru­ga­ciu­ni­le” – dar ea nu avea de unde sti ca noi avem bilet la avion si ca in acea zi ne duceam in Italia. Ajunsi la bordul avi­o­nu­lui am scos amandoi carticelele si ne-am pus pe citit. Pe dea­supra Croatiei am avut parte de o furtuna groaznica si ca­re a scuturat avionul din toate incheieturile, de au in­cre­me­nit toti, personalul avionului era speriat de groaza, nu se auzea un sunet si noi am putut citi in liniste paraclisele Mai­cii Domnului. Ne-am speriat si noi, dar am avut in­cre­de­re ca parintele ne ajuta si vom scapa cu bine. De atunci nu ne mai despartim de acele carticele, care sunt bi­ne­cu­van­tate de parintele Ilie.

Am enumerat numai cateva dintre minunile parintelui Ilie Lacatusu, dar noi simtim mereu ajutorul lui si speram ca ne va ajuta sa ne intoarcem la timp acasa. Deci, in final Ii mu­ltumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru aju­to­rul dat pentru rugaciunile Sfantului Marturisitor Ilie La­ca­tu­su. Sper ca marturisirea noastra sa va fie de folos, sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre ajutorul oamenilor.

Cu stima, Tatiana Tatarcan, cu asentimentul sotului meu, Miluca.

(Tatiana Tatarcan)

Sfantul Ilie Lacatusu – grabnic-ajutatorul oamenilor saraci

Ma numesc Beuca Tudora-Marinela, am treizeci si noua de ani, sunt casatorita si am doi baieti, unul de saisprezece, celalalt de doisprezece ani.

In urma cu patru ani, baietelul meu de doisprezece ani, cel mic, a fost diagnosticat cu prolaps anal si urma sa‑l operez, dar, o, minune! Venind la parintele Ilie Laca­tusu, nu a mai fost necesar sa-l operez, desi fusese diag­nos­ti­cat de patru chirurgi si internat pentru investigatii. S-a fa­cut bine. Atunci era in viata doamna Sabina, fiica parin­te­lui, care mi-a zis ca n-o sa-l operez.

In urma cu noua ani, in 2002, am fost in somaj si nu mai aveam spor la nimic. Nu mai aveam bani de chirie, nici de paine sau mancare si, ducandu-ma la parintele Ilie La­catusu, am gasit serviciu, a venit sotul cu bani. Tot cu ani in urma plangeam la parintele Ilie, ma rugam si ii spu­neam ca nu am bani nici de bilete de tramvai ca sa vin la el si, intorcandu-ma de la el, pe drum, in interiorul ci­mi­ti­ru­lui, la o cismea, am gasit trei bilete de tramvai, intacte.

Acum am fost in somaj si, negasind de lucru, am ve­nit la parintele Ilie Lacatusu, m-am rugat si am gasit ser­vi­ciu.

(Beuca Tudora – Marinela)

Parintele Ilie i-a gasit Ramonei un loc de munca

Ma numesc Ramona si locuiesc in provincie. L-am des­coperit pe Sfantul Ilie Lacatusu cautand pe internet cu dis­perare o iesire grabnica din problemele grave cu care ma confruntam (diabet, obezitate, pancreatita), epuizare psi­hica, lipsa banilor si a unui loc de munca. Sfantul Ilie a vrut ca eu sa-l cunosc pe C., un om inteligent si minunat, ca­re m-a ajutat sa duc rugaciunea la parintele printr-o scri­soa­re. Mentionez ca nu am avut bani sa ajung la Bucuresti.

Acum ma aflu in Anglia la munca. E un job pe placul meu si cu reusita, datorita ajutorului primit de la Parintele Ilie. Va indemn pe toti sa cereti ajutor acestui mare sfant, a carui rugaciune este neincetata, asa cum a fost si cand se afla in inchisorile comuniste: era un om care vorbea foarte pu­tin si facea foarte mult. Dumnezeu si Sfantul Ilie La­ca­tu­su sa va ajute pe toti.

(Ramona)

Cautand Izvorul Vietii

M-am nascut intr-o familie crestina, ortodoxa, cu vechi traditii mostenite. Bunicii mei, Draghia si Stana, mi‑au insuflat dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Tra­i­rea lor mi-a marcat viata, desi nu frecventau biserica, din ca­uza conditiilor impuse de regimul comunist.

In anul cand venisem din armata, inainte de lovitura de stat (revolutia din 1989), am aflat de niste miracole la o fan­tana din satul Zmeeni de langa Buzau. Am mers acolo deoarece venea multa lume si am venit cu apa de la acea fantana, cu obiecte de cult, cruce, icoane, dar acestea nu mi-au saturat sufletul. Dupa putin timp, au venit cei dintr-o secta religioasa ne­oprotestanta cu carti si brosuri, iar eu, necunoscandu-mi cre­dinta si acceptand sa stau cu ei la discutii, am cazut in capcana lor.

Din aceasta mandrie – ma mandream ca acum stiam ce­va din Biblie, litera ei, mai exact -, am stat sapte ani in a­ceasta inchisoare a ereziilor. In toti acesti ani, familia mea a avut foarte mare rabdare cu mine. Cam prin anul 2000, ta­­ta a aflat ca unchiul sau, Parintele Ilie Lacatusu, care a fost deshumat, are sfinte moaste.

Matusa noastra, Sabina, m-a ajutat sa vin la tatal sau sa ma inchin. Eu nu credeam in sfinti, deoarece eram in­­­doctrinat cu erezii si nu mai credeam nici in puterea da­ta­toare de viata a sfintei cruci. Nu stiu cum s-a intamplat, dar deodata mi s-a luat un val de pe minte si inima si am in­ceput sa vad ca nu sunt pe drumul cel drept al lui Dum­ne­zeu. Atunci m-am retras din secta si am mers cu ai mei la pa­rintele Ilie Lacatusu, sa ne inchinam si sa Ii multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale. Asa am revenit a­casa, ca fiul cel risipitor, in Biserica Ortodoxa si Il laud ne­in­cetat pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pe Maica Sa, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pe toti sfintii Sai.

Fata parintelui Ilie, tanti Sabina, ne spunea despre pa­rin­tele ca, atunci cand era la canal, au vrut sa ii omoare comunistii si toti veneau la el sa ii ceara sfat, iar el le-a spus sa se roage toata noaptea ca Dumnezeu sa ii iz­ba­veas­ca. Si, intr-adevar, a doua zi s-a intamplat minunea, Dum­ne­zeu a facut astfel incat comunistii nu i-au mai omorat.

Varul meu Stefan mi-a povestit despre parintele Ilie ca, a­tunci cand mergea la el, il gasea citind si rugandu-se. Era foar­te retras, bland, iertator.

(Valentin Cucu, 42 ani, profesor, ruda cu Parintele Ilie Lacatusu)

Interventii minunate

Inca din anul 2004-2005, fratele meu, Clantau Petrica, din Slobozia, imi spunea sa merg la sfintele moaste ale Parintelui Ilie. Vazand ca eu nu m-am dus sa ma rog la sfantul, a venit el cu mine, si, impreuna ne-am rugat la sfintele moaste, in prezenta doamnei Sabina, fiica parintelui.

Eu am continuat sa merg mai des, auzind multe lucruri frumoase. Parintele Ilie i-a spus intr-o buna zi doamnei Sa­bi­na sa aiba grija ca in ziua ur­ma­toa­re o sa vina niste tiganci care urmaresc sa-i ia din ose­min­te ca sa faca farmece si sa nu deschida racla. In acea zi era multa lume, femei mai multe. Una din ele, pe care am cunoscut-o cu alta ocazie, mi-a aratat la gat si la fata o urma, un semn ca o cicatrice rosiatica. Doamna fusese in zi­ua cand tigancile au facut scandal ca nu erau lasate sa in­tre la parintele. Aceasta doamna a sarit in ajutorul doamnei Sa­bina si le-a imbrancit pe tiganci, fapt pentru care ti­gan­ci­le au amenintat-o ca o omoara. Ajunsa acasa, s-a trezit pe fa­ta cu pete negre tuciurii, pe obraz si pe gat. I-a telefonat doam­nei Sabina si i-a spus ce a patit. Doamna Sabina a che­mat-o sa se roage la sfintele moaste. In scurt timp a dis­parut negreala, dar au ramas semnele, pielea era slab ro­si­atica. In luna aprilie 2010, fratele meu Petrica a fost di­ag­nos­ticat cu tumora la plamanul drept, de circa 12 cm, la Spitalul Nasta. Doctorii nu au riscat o operatie. Am ajuns la Spitalul Oncologic Fundeni unde, in urma tratamentelor citostatice facute, tumora a scazut la cinci-sase centimetri.

In aceasta situatie, doctorul Horvath a zis: „Ce facem?” La care fratele a zis: „Merg pe mana dumneavoastra, cu incredere in Bunul Dumnezeu”. Operatia a durat vreo sase ore, si i s‑a extirpat tumora si lobul superior al plamanului drept. Au urmat trei luni de zile de citostatice si tomografii, din care s-a constatat o reusita…

(Vasile Clantau)
extras din cartea VIATA, MINUNILE SI ACATISTUL PARINTELUI ILIE LACATUSU,aparuta la editura Areopag

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

VIDEO (si transcriptul): Cuvantul Parintelui Iustin Parvu la Aiud (03.10.2009). NE MAI BATEM MULT JOC DE MARTURISITORI?

 

PĂRINTELE NICOLAE STEINHARDT, EVREUL GENIAL CONVERTIT LA ORTODOXIE. PORTRET

Sursa: https://atitudini.com/2019/03/parintele-nicolae-steinhardt-evreul-genial-convertit-la-ortodoxie-portret/

„DEVOȚIUNEA MEA PARTICULARĂ ESTE CRUCEA”.

 Motto: „Degeaba suferi, dacă eşti în afara Bisericii nu ţi-e de niciun folos. Câţi eretici n-au riscat moartea? Câţi nu au dorit-o şi care acum ard în foc? Diavolul are şi el martirii lui”.

ITINERARII BIOGRAFICE

Monahul Nicolae (Nicu-Aurelian) Steinhardt, scriitor, publicist, critic literar, eseist,  filosof și adânc trăitor creștin, de origine evreu, se naște la 12 iulie 1912, în comuna Pantelimon, lângă București. Tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, rănit la Mărăști și decorat cu „Virtutea militară”, pentru că a luptat în primul război mondial, conducea o fabrică de mobile și cherestea la marginea Bucureștiului. Mama excela în blândețe și bunătate, calități descrise de N. Steinhardt într-o cromatică tentă de nostalgie: „Maică-mea era poreclită «Bunătate». Mi-o amintesc dând bucăţele de zahăr cailor înhămaţi la trăsurile care, pe vremuri, îşi aşteptau muşteriii de-a lungul trotuarelor. Model i-am avut pe amândoi părinţii”. Urmează exclamația cu nuanțe de amărăciune a celui care, neînduplecat cu propria fire, își va face mereu o intransigentă autoanaliză: „Dar, vai, n-am nici curajul tatei, nici bunătatea mamei! Cum de pot fi atât de altul decât ei? Ce minunat lucru ar fi fost să pot împreuna calităţile amândurora! N-a fost să fie!”. Din scurta autobiografie pe care Nicolae Steinhardt și-a alcătuit-o la îndemnul IPS Teofil Herineanu și al părintelui duhovnic, Arhim. Serafim Man, spre a fi păstrată în arhiva Mănăstirii Rohia, spicuim următoarea mărturisire, semnificativă pentru lucrarea pe care pronia lui Dumnezeu a avut-o cu sufletul lui Steinhardt, adus la creștinism asemenea convertirii minunate a lui Saul: „Din copilărie m-au atras clopotele și obiceiurile creștinești. Părinții mei erau în bune relații cu preotul Mărculescu de la Biserica locală, Capra, unde am mers și eu”[1].

După clasele primare pe care le face în parte acasă, parte la Școala Clementa din București, urmează cursurile Liceului Spiru Haret, unde „am fost singurul dintre cei patru elevi israeliți care nu am venit cu certificat de la rabin, ci am învățat religia creștină, avându-l drept dascăl pe preotul Gheorghe Georgescu, de la biserica Sfântul Silvestru, om de ispravă, care mă simpatiza și-mi da note mari”[2].

 „Afecțiunea mea pentru Neamul românesc s-a întărit”

Martirii ortodocși cinstiți pe 14 mai n-au năzuit ca “valorile” UE să devină realitate in România

Foto: https://doxologia.ro/minuni-vindecari-vedenii/o-minune-cu-icoana-sfintilor-din-inchisorile-comuniste

DIGI 24 HD: Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua martirilor din temniţele comuniste: Sacrificiul lor este la temelia parcursului nostru liber și democratic

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis sâmbătă un mesaj, cu prilejul Zilei Naționale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste.

[…]

„Au trecut aproape trei sferturi de secol de la cel mai mare val de arestări politice din istoria României, din noaptea de 14 mai – 15 mai 1948 – pus la cale de regimul comunist opresiv de la acea vreme împotriva a mii de tineri, intelectuali, reprezentanți ai Bisericii și mulți alți români care au îndrăznit să se opună unui regim ostil libertății și democrației.

Au urmat decenii de comunism în care alte milioane de români au simțit opresiunea dictaturii, supuși unor încălcări grave ale libertăților fundamentale sau care au pierit în închisori și lagăre de muncă forțată.

Marcăm astăzi Ziua Națională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste cu gândul că destinul democratic al României la care ei au visat, a devenit realitate.

Cel mai frumos omagiu pe care îl putem aduce exemplului lor de demnitate și curaj împotriva dictaturii este să le păstrăm vie amintirea și să nu uităm că sacrificiul lor este la temelia parcursului nostru liber și democratic, de stat european și euro-atlantic, pe care suntem datori, la rândul nostru, să-l consolidăm și pentru generațiile următoare.”

La 14 mai este celebrată Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, în amintirea evenimentelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist.

Această zi a fost instituită prin Legea nr. 127/2017, care stabileşte sărbătorirea anuală a zilei de 14 mai de autorităţile centrale şi locale, dar şi de instituţiile de cultură din ţară, prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi manifestări specifice pentru cinstirea memoriei acestor martiri, potrivit Agerpres.

[…]

Printre cei care au pătimit în temniţe se numără personalităţi, precum părintele Nicolae Steinhardt, părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Arsenie Boca, părintele Ioan Iovan, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Papacioc, părintele Sofian Boghiu, părintele Gheorghe-Calciu Dumitreasa, părintele Iustin Pârvu, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, avocatul şi politicianul Aurelian Bentoiu, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr, filosoful şi economistul Mircea Vulcănescu, chimistul şi fizicianul George Manu, dar şi mulţi alţi tineri pătimitori în timpul regimului opresiv comunist.

[…]

 

Comentariu saccsiv:

Din lista de mai sus, nu stiu neortodocsii ce au sperat, insa este absolut sigur ca ortodocsii n-au visat la “valorile” UE si ale globalizarii.

Parintele Nicolae Steinhardt:

Sunt foarte sceptic referitor la omul de mâine, după cât de laş, de netot, de naiv, de uşor de îmbrobodit, de nătărău ni se arată astăzi. Europa de azi, Occidentul, oferă un spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV încoace. Şi ăştia să realizeze amplitudinea fiinţei? Aida-de!

Vor realiza amplitudinea sclaviei, către care au făcut deja paşi mari!

(Din cartea „Monahul de la Rohia răspunde la 365 întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan”, Ed. Revistei Literatorul)

Si tot Parintele Nicolae Steinhardt:

– “Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25).

Fraza e clara si regimurile totalitare, adaugandu-i si Rom. 13, cer credinciosilor sa le dea ascultare si respect. Iar multi crestini, care-si confunda religia cu prostia, sar si ei sa le aprobe: “e text!”.

Numai ca nu citesc atent. Dam Cezarului – se talmaceste: Statului – ce este al sau, daca e in adevar stat si se poarta in consecinta. Cand statul (Cezar) se indeletniceste cu ale lui, cu intretinerea drumurilor, mentinerea ordinei, canalizari, transporturi, apararea tarii, administratie si impartirea dreptatii, i se cuvine respectul si tot ce este al sau: impozitul, serviciul militar, civismul. Atunci insa cand Statul nu mai e Cezar ci Mamona, cand regele se preface in medicine-man si puterea civila in ideologie, cand cere adeziunea sufleteasca, recunoasterea suprematiei sale spirituale, aservirea constiintei si procedeaza la “spalarea creierului”, cand fericirea statala devine model unic si obligatoriu, nu se mai aplica regula stabilita de Mantuitor, deoarece nu mai este indeplinita una din conditiile obligativitatii contractului: identitatea partilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona). Mantuitorul nu numai ca n-a spus sa dam lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu si lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotriva (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit ca nu poti sluji si lui Mamona si lui Dumnezeu. Cand pe scaunul de domnie lumeasca sta un Cezar, indemanarea nu este interzisa si Biserica, de-a lungul veacurilor, si-a avut politica ei. Dar cand politica incape pe mainile Celuilalt, se aplica regula vaselor engleze care faceau piraterie sub pavilion strain: deindata ce bastimentul inamic deschidea focul, era inaltat steagul national. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare.

Parintele Dumitru Staniloae:

Suntem zilnic asaltaţi pe toate căile in ceea ce avem mai scump in fiinţa noastră. Forţele intunericului duc acum o luptă puternică pentru a distruge orice urmă de tradiţie, pentru a nivela, a amesteca şi uniformiza totul şi toate. Credinţa cea dreaptă in Dumnezeu şi dragostea de neam, ce pot fi asemănate cu cele două componente ale unei cruci: cea verticală legătura cu cerul, iar cea orizontală cu glia şi limba in care ne-am născut, sunt valorile cele mai de preţ in viaţa omului, factorul de echilibru in existenţa lui. Ori tocmai aici lovesc cel mai puternic globalizarea, ecumenismul şi toate celelalte intunecate forme de relativizare.

Cititi va rog mai multe la:

Dumitru Staniloae: ORTODOXIE SI NATIONALISM

Parintele Arsenie Papacioc:

VIDEO: Parintele ARSENIE PAPACIOC despre ECUMENISM si CATOLICISM

Parintele Sofian Boghiu:

Dacă masoneria îti va da un număr cu care vei putea cumpăra orice, vei putea să mănânci, vei putea să te îmbraci, să petreci, să călătoresti unde vrei, foarte multă lume va fi de acord: “Gata, dragă, multumesc!”

Atunci lumea va fi împărtită: fiecare îsi va alege ceea ce-l va interesa. Cei care vor alege să sufere orice numai să fie alături de Hristos vor fi o turmă mică, asa cum spune Scriptura. Este un cuvânt în Evanghelie în care Mântuitorul se întreabă dacă va mai fi credintă pe pământ…

[…]

Omenirea, prin felul cum gândeste si se comportă astăzi, merge către un sfârsit. Dezordinea care există acum în lume Îl supără pe Bunul Dumnezeu. Mă gândesc în primul rând la necredinta, la lepădarea de Dumnezeu în care ne aflăm, ca si la faptele noastre, păcatele noastre înnoite, păcate pe care Biblia le condamnă total si pe care Guvernul le aprobă.

Facem ceea ce nu-I place, sunt sigur că nu-I place lui Dumnezeu. De pildă, să-i spun pe nume unui păcat care acum este foarte întins (si protejat de legi) în mai multe tări: homosexualitatea. Am amintit înainte de cele două cetăti din Vechiul Testament unde acest groaznic păcat era la mare cinste; au fost arse, nu a mai rămas nimic din ele. De aceea, gândindu-mă si la un asemenea fapt istoric, cred că lumea se îndreaptă către acest sfârsit, poate inevitabil.

Cititi va rog mai multe la:

Parintele SOFIAN BOGHIU (2002) despre APOCALIPSA, MASONERIE, ANTIHRIST, NOUA ORDINE MONDIALA

Parintele Gheorghe-Calciu Dumitreasa:

„Miscarea ecumenica este o actiune pe care au initiat-o, ca sa spun asa, curentele care incearca nivelarea religiilor, nivelarea popoarelor, o actiune pe care masoneria o incearca de multa vreme. Eu sunt impotriva masoneriei, impotriva ecumenismului, il socot cea mai mare erezie a secolului nostru! Cred ca cel mai bine este sa fim foarte prudenti cu ecumenismul, care incearca nivelarea credintelor, nivelarea spirituala la nivelul cel mai de jos si distrugerea specificului ortodoxiei!„

Vizionati va rog si:

Parintele Iustin Parvu:

“De aceea va zic – aveti incredere ca Dom­nul va va da put­ere sa mar­tur­isiti pen­tru El. Traim intr-o lume anarhica, intreaga clasa polit­ica este vra­j­masa a lui Hris­tos si slu­ji­toare raului, de aceea numai sim­pla noas­tra vie­tuire, fara sa abdicam de la prin­cipi­ile noas­tre cres­tine, este o mar­tur­isire si o muceni­cie de zi cu zi.

Asadar: Nu prim­iti acest vac­cin si nimic ce aduc nou put­er­ile politice de azi.”

Cititi va rog mai multe la:

Parintele IUSTIN PARVU: „Solutii omenesti nu sunt, dragii mei! Solutia este moartea pentru Hristos” (despre vaccinare, preoti, politicieni si sistemul antihristic)

Iar pe vremea cand ziceau ei toate acestea, inca nu erau toate “valorile” UE, nord americane si australiene de acum. Iar in privinta celui mai negru bolsevism implementat inclusiv in asa zisa “lume libera” cu ocazia “luptei impotriva Covid”, este absolut sigur ca toti acesti ortodocsi s-ar fi opus.

Video: Conferința Sfinții Închisorilor de la Iași din 19 martie 2022

Sursa: http://vladherman.blogspot.com/2022/03/conferinta-sfintii-inchisorilor-iasi-19.html

 

Virgil Maxim

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/parinti/virgil-maxim-126085.html

Virgil Maxim

Virgil Maxim este unul dintre multii barbati care au marturisit Adevarul cu pretul vietii, in perioada de prigoana comunista. Vreme de 22 de ani, Virgil Maxim a patimit in mai multe inchisori comuniste, dupa cum urmeaza: Aiud, Alba Iulia, Galda de Jos, Targsor, Jilava, Gherla si Vacaresti.

Virgil Maxim

Virgil Maxim s-a nascut in data de 4 decembrie 1922, undeva in judetul Prahova. El a fost arestat in data de 1 noiembrie 1942. In acea perioada membrii Fratiilor de Cruce erau urmariti si arestati. Virgil Maxim, fiind inca elev, nu a fost scutit de arestare, impreuna cu sefii Fratiilor de Cruce din Buzau si Mizil. In ziua de 18 noiembrie, Virgil Maxim era inca in arest, anchetele continuand fara incetare.

Mai inainte de a ajunge in inchisoare, inca in ancheta fiind, Virgil Maxim avea sa-si spuna, in taina: „Temnita imi va da prilejul sa ma intalnesc cu mine, cel pe care trebuia sa-l cunosc cu adevarat.” In data de 1 decembrie 1942, Virgil Maxim a fost dus la inchisoarea Ploiesti.

Mai apoi, dupa proces, in noaptea zilei de 9 decembrie 1942, cu lanturi la picioare, legati cate doi, vreo 40 de detinuti de drept comun, printre care si Virgil Maxim, se indrepatau spre inchisoarea Aiud. Avand ocazia sa fuga din arest, pe cand erau in gara, Virgil Maxim si celalalt inlantuit s-au intors in grup, avand sa fie numiti „prosti”. Despre acest moment, Virgil avea sa spuna: „Prostia noastra era ca nu fugeam de suferinta. Noi ne predam in chip constient, ca sa nu lipsim de pe altarul de ispasire, pentru pacatele noastre si ale neamului.”

In iarna anului 1945 a fost luata hotararea ca inchisorile sa se intretina de unele singure, prin munca detinutilor; astfel, au luat nastere coloniile de munca. Randuiala era urmatoarea: inchisorile puneau la dispozitie muncitorii si hrana, iar proprietarii terenurilor ofereau semintele de semanat si cazarea; la sfarsit, recolta se impartea pe jumatate. In primavara anului 1946, Virgil Maxim, impreuna cu multi altii, avea sa fie trimis in coloniile de munca din Unirea, Ciuguzel si Galda de Jos.

De-a lungul multor ani de inchisoare, Virgil Maxim a reusit sa dobandeasca o autentica si profunda cunoastere teologica; cunostea extrem de bine scrierile si gandirea Sfintilor Parinti ai Bisericii.

Vorbind despre Virgil Maxim, parintele Liviu Branzas, in cartea sa, numita „Raza din catacomba”, va marturisi urmatoarele: „Virgil Maxim este unul din cei mai cunoscuti detinuti din inchisori; este din categoria celor pentru care inchisoarea aceasta nesfarsita a devenit mediu de inaltare pe cele mai inalte culmi de traire religioasa. El avea un program spiritual foarte intens; in plus, era preocupat sa-i inlocuiasca pe alti camarazi, la muncile din celula socotite mai grele sau degradante.

Tot parintele Liviu Branzas, in prefata volumului „Poeme isihaste”, semnat de Virgil Maxim, marturisea urmatoarele: „Cand l-am cunoscut la inchisoarea Gherla, Virgil Maxim executase deja 13 ani de temnita grea si mai avea in fata multa suferinta de indurat. Toata tineretea lui a fost o purtare a crucii pe o Golgota ce parea fara sfarsit. Celula inchisorii a fost pentru el o veritabila chilie de manastire, in care, sufletul sau, aspirand spre culmi, s-a transfigurat in duhul lui Hristos. Datorita conditiilor istorice, acest om, cu o puternica vocatie mistica si teologica, a ramas un laic. In alte circumstante ar fi devenit, cu siguranta, un mare slujitor al Altarului.”

In primăvara anului 1965, Virgil Maxim se va casatori cu o fata din localitatea vecina, din Gradistea, in varsta de 35 de ani, pe cand el avea vreo 43 de ani. Dupa oficierea slujbei de Cununie, el avea sa ii spuna miresei: „Langa mine s-ar putea sa ai de suferit. Crucea vietii va trebui sa o purtam impreuna. Sa nu te lasi amagita ca acum sunt profesor, fiindca maine s-ar putea sa fiu trimis sa scot haznale.” La randul ei, mireasa va spune: „Chiar daca va trebui sa ajung la vaci, voi fi impreuna cu tine si nu te voi parasi! Ne-om impaca, asa cum te impaci cu sufletul tau.”

In data de 12 ianuarie 1968, Dumnezeu a daruit celor doi o fiica, pe care au botezat-o in numele Sfintei Tatiana Romana, praznuita in acea zi. Abia in anul 1970, pe cand avea 48 de ani, Virgi Maxim a putut sa isi termine studiile, luand bacalaureatul.

In noaptea zilei dintre 30 septembrie si 1 octombrie 1992, sotia lui avea sa treaca la cele vesnice, in urma unui stop cardiac, dupa ce, mai inainte, el visase acest lucru. Virgil Maxim a trecut la cele vesnice in ziua de 19 martie 1997, lasand ca un fel de testament cuvintele: „Noua Dumnezeu ne-a dat rabdare; voi sa cereti sa va dea indurare.”

Poemele compuse de Virgil Maxim au fost adunate in volumul „Poeme isihaste”, volum publicat dupa anul 1989. Parintele Liviu Branzas, cel care a prefatat volumul, avea sa spuna: „Poezia care se trimite acum publicului romanesc este o marturisire de credinta, scrisa pe zidurile inchisorii cu sangele tineretii sale. Sufletele tinere, insetate de adevar si maretie, se vor purifica si ilumina prin ea. Cititorule, cand te vei impartasi din potirul mistic al acestor poeme ale credintei, poate vei simti in adancul sufletului un impuls tainic de a ingenunchea. Nu te sfii s-o faci, caci poezia lui Virgil Maxim este o rugaciune profunda, rostita pe Golgota unei tinereti martirizate!”

Teodor Danalache

 

Conferința SFINȚII ÎNCHISORILOR, Iași, 19 martie 2022, ora 17:30

Sursa: https://danielvla.wordpress.com/2022/03/17/conferinta-sfintii-inchisorilor-de-la-iasi-reluata-pe-19-martie-2022/

 

Demnitate

Am selectat din articolul fratelui Marcus Victor Grant 60+ de motive pentru o selecție despre respectul de sine, respectul pentru alții (interpersonal) și demnitate capitolul:

Demnitate

În contextul crizei ce a început în 2020, tot mai mulți oameni își lasă demnitatea călcată în picioare și se lasă pradă unor mecanisme psihologice care le distruge personalitatea.

Demnitatea este o valoare personală, individuală, care se manifestă prin rezistență la încălcări flagrante ale unor bariere psihologice sau fizice. Se deosebește de asertivitate prin faptul că demnitatea este întotdeauna un refuz (parțial sau total) al unui abuz care este denunțat explicit, iar asertivitatea însoțește un refuz ”soft” care de obice este menit să prevină încălcarea ulterioară a unor limite. Demnitatea este mai rar o trăsătură colectivă. De aceea, poate tocmai este cu atât mai remarcabilă prezența acesteia la sfinții închisorilor românești.

Demnitatea se poate manifesta defensiv (ca răspuns în replică la un abuz deja manifest, cum a fost cazul sfinților închisorilor) sau preventiv (pentru prevenirea unor abuzuri, politica dusă de Sf. Mihai Viteazul). Poate avea un caracter de respingere (a comunismului) sau de afirmare (a naționalismului).

Respectul din exterior este o reacție psihologică normală din partea celor care sunt în asentimentul celor care și-au manifestat demnitatea.

Articolele din această listă cuprind:

• comemorări ale unor modele în demnitate ce inspiră respect; vezi și subcategoriile ”Zile și vieți de sfinți” (Or3) și ”Caracteristici și modele de succes” (MM1)
• observații sau manifestări contemporane ale demnității

Am selectat mai jos doar articolele relevante despre demnitate. Spre exemplu, am publicat mai multe articole despre Ștefan cel Mare și Sfânt și despre sfinții închisorilor comuniste.

Amintiţi-vă de sfinţii închisorilor comuniste!

Sfânta Parascheva în ziua de azi

Azi îl cinstim pe Sf. Mihai Viteazul (9 august)

Sfântul Ștefan cel Mare sau De ce Europa are o hartă atât de diversificată / Saint Stephen the Great or Why Europe Has Such a Diverse Map [en]

Chișinău / Chişinău [en]

Îndemnați pe tineri să cerceteze pe cont propriu istoria României, limba și literatura română

Despre istoria SUA în vremea corectitudinii politice – analiză pe filmele The Revenant şi The Hateful Eight

Creştinismul ascuns în filmul Gran Torino (2008)

Across-Messages Communication [en]

Modificarea O.U.G. 31/2002 este un atac la adresa conştiinţei ortodoxe a poporului român şi la adresa democraţiei

Relaţia cu DaMaiDeparte.ro – studiu de caz în copyright management

14 Years of Freelancing Registered in Romania [en]

 

Comentariu saccsiv:

Alte cateva titluri dintre articolele ce le-am preluat de pe blogul sau:

Marcus Victor Grant: Ce se întâmplă când puterea conștientizării COVID îți transformă viitorul prin aceste idei?

Marcus Victor Grant: Înțelege mai bine pericolul actelor biometrice!

Apără-ți libertățile civile!

Dezavantajele contorului Electrica digital (Smart Meter): spionarea activitatii casnice + radiatii electromagnetice ce pericliteaza sanatatea

Prof. Dr. Dan Tudor Vuza: Vaccinarea obligatorie, impotriva Constitutiei Romaniei (articol din 2017, deci cu mult inaintea vaccinarii anti Covid-19)

 

Viața Părintelui Gheorghe Calciu

”a trăit o viață de adevărată sfîntă laică. (…) dacă pun în balanță tot ce am învățat la Teologie și ce am învățat de la ea, cred că mai mult am învățat de la mama.”

Sfintii inchisorilor: Traian Trifan- erou al demnitatii crestine romanesti

Foto: https://bucovinaprofunda.com/2021/04/30/traian-trifan-sfant-al-inchisorilor-luptator-legionar-mistic-filocalic/

Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1029063-serial-sfintii-inchisorilor-traian-trifan-avva-erou-demnitatii-crestine-romanesti.htm

Traian Trifan s-a nascut la 3 noiembrie 1899, in Lancramul lui Blaga, jud. Alba, pasind in viata pamanteasca dintr-un veac in altul.

Scoala a urmat-o la Liceul evanghelic nemtesc din Sebes; din clasa a IV-a de liceu face cate un an la Liceele unguresti de stat din Sibiu si Blaj, un an la Liceul romanesc Saguna din Brasov; orasul fiind ocupat in timpul razboiului, isi incheie studiile (facand doi ani in octombrie-aprilie) si-si ia diploma la Blaj, in 1916.

In vara lui 1917 este recrutat in armata austro-ungara si trimis pe front in Albania, unde e telefonist (cunostea 3 limbi). Se imbolnaveste de malarie, e internat in Slovacia, apoi la Viena; e retrimis pe front in Muntenegru, cand razboiul se termina.

Cu peripetii revine in tara; participa la Adunarea de la Alba Iulia si-si vede patria intregita. Absolva Scoala militara de artilerie din Bucuresti; e avansat sublocotent. Se inscrie la Facultatea de drept din Cluj, e vicepresedinte al Centrului Stundetesc, participand activ la framantarile studentesti.

Isi ia doctoratul in drept si face practica in avocatura la Sibiu, Sebes si Satu Mare, fiind ultimul avocat din Brasov care a dat examen de cenzura, in 1926 (dupa 8 ani de studii si praxa).

Lupta noastra nu este limitata in timp, ci permanenta (T.T.)

Ioan Ianolide despre Radu Gyr

Sursa: http://vladherman.blogspot.com/2012/10/din-holocaustul-neamului-romanesc-ioan.html#.YIqCoF_isWo

Un munte de suferință, demnitate și disperare. Întemniţat timp de 20 de ani. Acesta este Radu Gyr!

El a cântat, pe toate registrele, toată jalea dar şi marea credinţă a neamului românesc. Poezia lui a fluturat din gură în gură la milioane

de oameni, ca un îndreptar al vremurilor. Este simbolul românismului de azi. Om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând. Poezia lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l nimicească, a căzut dar va via mereu.

A compus zeci de mii de versuri, fără a le scrie, ci memorându-le, căci în temniţă nu se permitea scrisul şi nici cititul. Poeziile treceau din om în om prin închisori şi de acolo în ţară. Toată suflarea românească se regăsea în poezia lui. Ea a constituit factorul ideologic al rezistenţei româneşti, a fost în acelaşi timp mesajul nostru, strigătul nostru de disperare şi descrierea crudei realităţi dar mai presus de toate a fost forţa credinţei şi afirmării noastre.

Poetul era de mult bolnav. Cu lanţuri la mâini şi la picioare a fost ţinut aproape un an de zile la Jilava, în aşteptarea executării pedepsei cu moartea. O aripă întreagă a Jilavei era atunci ocupată de „morţi”, cum le plăcea temnicerilor să-i răsfeţe. „Hai, morţilor, a sosit moartea!”, li se striga zi de zi, ceas de ceas. Nedreptatea şi umilinţa erau strigătoare la cer, căci nici unul dintre condamnaţi nu era vinovat, nu de moarte, dar nici de temniţă. Ei reprezentau cu adevărat sufletul neamului şi neamul întreg vibra în jurul lor.
Radu Gyr zăcea pe o targă, bolnav, epuizat, distrus dar sufletul şi mintea îi erau nevătămate. „I-am privit cu dispreţ şi milă” mărturisea el ulterior. Purtam în suflet povara frumuseţilor şi sacrificiilor unei vieţi, ale unei generaţii, ale celor mai buni dintre noi, şi în ultimă instanţă vedeam cauza lumii întregi pusă în cumpănă de aceşti exponenţi ai neantului. Viaţa abia licărea în mine. Ar fi fost o uşurare să mor! Dar vremurile ne-au fost potrivnice! Visul nostru este mai sus, dar mai departe…

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

Poezia lui este profund creştină, naţională şi umană. Deşi nu are numai valoare locală şi temporală şi va putea fi citită oricând cu acelaşi interes pe toate meridianele lumii, totuşi nimeni nu o va înţelege ca oamenii care au suferit în acest veac tortura sufletului şi a trupului. Într-o zi această poezie în cătuşe va ieşi la lumină.

Din cartea Ioan Ioanolide – Întoarcerea la Hristos