SACCSIV – blog ortodox

In plina dictatura, #rezist a demonstrat … anti Dragnea, ieri, in Piata Victoriei

Posted in proteste by saccsiv on august 10, 2020

LIBERTATEA: Protest simbolic în Piaţa Victoriei, la doi ani de la violențele înregistrate la “mitingul diasporei” din 10 august. “Vinovații să plătească”
Câteva zeci de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei pentru a participa la protestul “Democraţia NU este o cultură compromisă”, organizat de mai multe asociaţii civice ca răspuns la tergiversarea dosarului 10 august.
Cu o zi înainte de pronunţarea Curţii de Apel București asupra cererii DIICOT de redeschidere a urmăririi penale în dosarul care vizează violențele de la protestul din Piața Victoriei din 10 august 2018, câteva zeci de persoane au manifestat, în faţa Guvernului, împotriva celor care au stat în spatele represaliilor violente şi a tergiversării dosarului.

Protestatarii au cerut “dreptate pentru 10 august”.

Oamenii au scris mai multe mesaje cu creta pe asfalt – “Dragnea, tu ai fost?”, “De ce ne-aţi gazat?” sau “Nu vă iertăm! Vinovații să plătească”.

De altfel, unul dintre organizatori a declarat pentru Libertatea că oamenii sunt invitați să scrie cu creta pe asfalt nemulțumirile lor și să plece apoi acasă.

“Vom distribui măști de protecție și ne vom asigura că vor fi respectate măsurile”, au mai spus organizatorii manifestației.

Protestatarii au desfăşurat un drapel al Uniunii Europene, iar o parte dintre ei ţineau în mână pancarte cu pozele celor pe care îi consideră vinovaţi – maiorul Laurenţiu Cazan, care a coordonat intervenţia jandarmilor, ori colonelul Paraschiv.

“Au trecut doi ani de la represaliile violente ale regimului PSD asupra manifestării pașnice din Piața Victoriei, pe #10august 2018. Doi ani în care nu s-a făcut NIMIC pentru a șterge pata de rușine de pe obrazul democrației, lovitura dată libertății de exprimare. Doi ani în care sistemul judiciar din România a tergiversat înaintarea dosarului fie cu scenarii absurde de “lovitură de stat”, fie cu schimbări de competență și clasări oneroase care disculpă căpeteniile cu responsabilități directe și indirecte asupra operațiunii de forță”, au scris organizatorii protestului pe Facebook.

Comentariu saccsiv:

Doar niste #rezisti sunt in stare de asa o enormitate…

Adica, ei ies in strada pentru chestia cu 10 august. Ok. Dar nu zic nimic, de luni de zile, impotriva instaurarii celei mai odioase dictaturi din istoria Romaniei, care in numele luptei anti coronavirus distruge democratia si libertatea. Ba din contra, o aplauda.

 

Tagged with: , , ,

Tinta pandemiei: societatea neo-marxista

Posted in Romania, virus by Vali on aprilie 23, 2020

KLAUS IOHANNIS va avea rolul lui HILLARY CLINTON in Romania. Detalii despre SATANISMUL Partidul Democrat in SUA

Posted in George Soros, Hillary Clinton, KLAUS JOHANNIS, Romania, satanism, SUA by saccsiv on noiembrie 12, 2019

Cei cu putina cultura politica vor striga, dupa citirea titlului de mai sus, ceva de genul: “Vai, nu se poate, deoarece Klaus Iohannis este de dreapta!”. Eu insa le spun: “E pe dracu’!”. El, cu PNL, cu USR, cu ONG-urile lui George Soros si cu #rezist din piata sunt componente ale unei aliante fundamental anticrestine si antinationale, avand cea mai neagra doctrina de stanga din intreg esicherul politic romanesc.

In preambul, sa vedem ce inseamna Partidul Democrat in SUA, conform articolului din NATURAL NEWS Making the case that many Democrats are no longer human, but rather biological vessels of “Demonic Obsession”:

Gândindu-ne la ipoteza că mulți democrați nu mai sunt oameni, ci mai degrabă recipiente biologice ale ’’Posedării diabolice„

(more…)

Istoricul celui mai periculos proiect politic din istoria post decembrista. O alianta fundamental anticrestina si antinationala, avand cea mai neagra doctrina de stanga din intreg esicherul politic romanesc

Mihai Sora a fost cu Ana Pauker iar acum, la varsta de 103 ani, este cu #rezist:

Mihai Şora, despre perioada în care a lucrat la cabinetul infamei Ana Pauker

Si nu-i nimic de mirare in toata treaba asta. Dar asta o pot intelege doar cei ce stiu ce-i aia stanga. Iar acestia sunt extrem de putini. Restul, doar spun ca stiu, dar, de fapt, habar nu au si asta este extrem de grav, caci fiara rosie, ce parea ca a primit o rana de moarte la finalul anilor ’80, si-a revenit si a pornit sa inghita intreg Pamantul, Romania fiind o victima aproape sigura.

De aceea am scris randurile de mai jos, in incercarea de a mai aprinde oarece beculete, macar in mintea catorva.

 

I. Definitia STANGII

Comunism, socialism, social democratie. Cuvintele acestea le-au auzit aproape toti. Mai putini insa stiu care le este in mod real doctrina iar si mai putini stiu ca nu doar acestea apartin stangii, pentru ca majoritatea nu stie ce-i aia stanga.

Ma voi stradui, deci, sa definesc acesta stanga, in termeni cat mai simpli, folosind cat mai putine fraze:

Cine vrea globalism, e de stanga.

La fel, cine vrea Guvern Mondial.

Cine striga impotriva nationalismului.

Cine vrea avort.

Cine vrea homosexualitate.

Cine vrea al treilea gen.

Cine vrea eutanasie.

Feminismul.

Cine spune “copiii vostri sunt ai nostri” si inventeaza tot soiul de motive pentru rapirea copiilor din familie si plasarea lor in sistem.

Cine vrea desfiintarea proprietatii.

Cine vrea desfiintarea familiei, inclusiv prin redefinirea notiunii.

Cine vrea ecumenism total.

Cine e anticrestin, ateu sau new age.

Cine vrea Big Brother, internetul obiectelor si disparitia banilor cash.

Toti acestia sunt de stanga. Orice individ, organizatie, partid sau miscare care promoveaza si doar una dintre cele insirate mai sus, este de stanga. Degeaba spui ca avortul si homosexualitatea nu sunt bune, insa vrei Guvern Mondial, precum Sanhedrinul, de exemplu:

ANTIHRISTUL va interzice HOMOSEXUALITATEA si AVORTUL? Sanhedrinul cere inlocuirea ONU, reeducarea religioasa a oamenilor si unirea natiunilor la Ierusalim

Tot de stanga se cheama ca esti. E ca in cazul ereziei si crestinismului. Se cheama erezie (si nu crestinism) deoarece are o forma exterioara de crestinism, insa a schimbat ceva. Dar acel ceva este este suficient ca sa strice tot, caci este ceva esential si face ca erezia sa fie o uraciune.

Asa si in cazul stangii. Pentru ca un partid, de exemplu, sa fie de stanga, este suficient sa promoveze doar o singura stricaciune din toate cele ale stangii. Iar ce este de stanga este al diavolului iar cei ce-i fac voia diavolului vor sta la Judecata de Obste tot in … stanga (Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 25):

  1. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.
  2. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
  3. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.

Sigur, nu toate partidele sunt atat de subtile. Bolsevismul, de exemplu, le-a avut cam pe toate din doctrina stangii:

REVOLUTIA BOLSEVICA si SEXUL / Nationalizarea femeilor, orgii publice educative, educatie sexuala cu practica in tabere scolare, abolirea familiei, copiii rezultati apartin statului, parade homosexuale nud, avort fortat / A fost o reusita implementare a DOCTRINEI NOII ORDINI MONDIALE in cea mai mare tara ortodoxa si curand ASA VA FI pe intreg PAMANTUL…

Pentru a intelege si mai bine cele de mai sus, cititi va rog si:

BOLSEVISMUL – O AFACERE EVREIASCA. Influenta SCOLII DE LA FRANKFURT: Radio si TV / Sondajele de opinie publică / Revoluția psihedelică a CIA / Eros și Civilizație / Corectitudinea Politica / New Age / Recrearea CULTULUI ASTARTEI

 

II. Cand a aparut STANGA si unde vrea sa ajunga

Doctrina stangii este fix aceeasi cu cea a Noii Ordini Mondiale a Ordinului Illuminati, de acum peste 200 de ani, ordin cladit pe banii lui Rothschild („Scut Roșu” în germana veche):

ORDINUL ILLUMINATI – originile, metodele și influența lui asupra evenimentelor mondiale

Inclusiv culoarea rosie. Pentru ca stanga este creatia illuminati.

Si fiind o unealta, va ajunge acolo unde vor creatorii sai: la Guvernul Mondial si la instaurarea antihristului.

 

CAZUL ROMANIEI

De cativa ani, cea mai uzitata lozinca este “PSD – ciuma rosie”. Din pacate insa, in tara noastra, nu doar PSD este de stanga…

III. Preambul

George Soros a venit în România imediat după Revoluție, in ianuarie 1990. „Am venit cu primul avion civil care a aterizat la București“, povestea el într-un interviul pe care i l-a luat jurnalistul Robert Turcescu.

Si a creat societatea civila din Romania…

Agenda fundatiile sale sunt de tip open – deschise, adica anti ortodoxie, anti nationalism si tot tacamul ce deriva de aici. Ca atare, si membrii societatii civile create de acesta au lucrat si lucreaza cu foarte multa harnicie in aceste directii. Din randurile sale fac parte puzderie de intelectuali, oameni politici, consilieri si fondatori de ONG-uri mai mici.

Evreul George Soros nu lucreaza doar in Romania, ci si pe plan international. Cele mai cunoscute fundatii infiintate de el sunt cele pentru o Societate Deschisa. Iar banii nu sunt putini: 32 miliarde de dolari incepand cu 1984 si provin din averea sa personala castigata pe pietele financiare. Cum de a castigat el atat de usor atat de multi bani? Evident, pentru ca stapanii finantelor l-au lasat s-o faca. Si l-au lasat tocmai pentru ca foloseste banii unde trebuie, tot astfel cum si strabunii lor i-au dat sume colosale evreului Leon Trotsky pentru finantarea Revolutiei Bolsevice.

 

IV. CRONOLOGIE PE SCURT:

In 2012 evreul Mark Gitenstein (ambasadorul SUA la Bucuresti) declara ca ambasade vestice au finantat 140 000 de „restarteri”, adica agenti ai schimbarii pe internet:

Acum poate VETI INTELEGE MAI BINE: In 2012 evreul MARK GITENSTEIN (ambasadorul SUA la Bucuresti) declara ca ambasade vestice AU FINANTAT 140 000 de „restarteri”, AGENTI AI SCHIMBARII activi pe internet

Mihai Razvan Ungureanu

La 9 februarie 2012, presedintele Traian Basescu il desemneaza drept prim-ministru.

Klaus Iohannis

In 2014 castiga alegerile iar din 21 decembrie acelasi an ocupă funcția de președinte al României.

USR

Uniunea Salvați România continuă la nivel național proiectul politic al partidului Uniunea Salvați Bucureștiul (USB), înființat pe 1 iulie 2015.

Incendiul de la Colectiv

A avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015.

Dacian Ciolos

A deținut funcția de prim-ministru al României din noiembrie 2015 până în ianuarie 2017.

PLUS

Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (abreviat PLUS) este un partid politic înființat la 26 octombrie 2018, al cărui președinte este Dacian Cioloș.

Alianta USR PLUS

Alianța 2020 USR PLUS este o alianță electorală înființată la 2 februarie 2019 între partidele USR și PLUS.

#rezist

Miscarea rezist din Romania este parte a miscarii internationale resist, ambele fara date oficiale de infiintare.

 

DETALII:

(more…)

Mihai Şora, despre perioada în care a lucrat la cabinetul infamei Ana Pauker

Posted in BOLSEVISM, COMUNISM, Romania by Vali on octombrie 5, 2019

Sursa: https://adevarul.ro/locale/constanta/video-mihai-Sora-lumini-umbre-spune-despre-perioada-lucrat-cabinetul-infamei-ana-pauker-am-fost-sechestrat-romania-1_5d973123892c0bb0c640d090/index.html

Apariţia filosofului Mihai Şora (103 ani) în noul clip eMag a iscat discuţii aprinse în spaţiul public despre căderea lui de a vorbi despre închisoarea unei naţii, care a fost comunismul.

În clipul eMag, în care compania vrea să celebreze împlinirea a 30 ani de la Revoluţia din 1989, Mihai Şora este personajul principal. Folosind aceeaşi atmosferă sumbră din filmuleţul de susţinere a donaţiilor pentru „Cuminţenia pământului“ şi acelaşi leitmotiv al trenului, Papaya Advertising îl arată pe Şora spunând: „Aveam 30 ani când viaţa s-a oprit. Când s-a lăsat cortina şi ziduri au început să fie înălţate. Aveam 30 ani când ne-au condamnat pe toţi la frică. Iar pe copiii noştri la foame şi la frig. Ne-au condamnat la întuneric, o beznă din care mulţi au încercat să scape, însă puţini au reuşit. Aveam 30 ani când ne-am pierdut ce aveam mai aproape de suflet: libertatea. Pemiteţi-mi să o sărbătoresc acum, la 30 ani de când mi-am recâştigat-o, lucru pe care eu îl fac de atunci în fiecare zi. La mulţi ani, dragii mei!“, spune Mihai Şora în videoclip.

Criticii clipului arată că Şora, filosoful în vârstă de 103 ani, promotor al mişcării #Rezist, nu este cel mai indicat personaj pentru a vorbi despre suferinţele îndurate în timpul comunismului. Ba din contră. Intrat în Partidul Comunist Francez, Şora a deţinut funcţii în guvernul comunist român în anii de instaurare a terorii staliniste.

În 1948, întors de la studii din Franţa, Mihai Şora a fost cooptat în Cabinetul Anei Pauker în vârful puterii sale (1947-1952), când aceasta era ministru de Externe şi vicepremier al Partidului Comunist Român. Şora a lucrat în cadrul cabinetului între anii 1948-1951.

Pentru poporul român, nu pentru activişti şi nomenclaturişti, acei ani au făcut parte din cea mai grea perioadă a represiunii bolşevice, când erau băgaţi în temniţă, la o simplă delaţiune, mii de români care aveau gesturi de împotrivire faţă de instaurarea stalinismului. „Practic, el s-a alăturat sistemului care a înălţat zidurile şi a cufundat ţara în beznă, spun cei care i-au studiat biografia“ – pe care Mihai Şora n-o ascunde, dar o nuanţează.

Istorici contra Şora: „Ipocrizia, ca sport naţional“

„Ipocrizia, ca sport naţional. Foarte proastă alegere a putut să facă agenţia de publicitate care a făcut spotul cu Mihai Şora. Cred (sper) că îşi dau seama de asta măcar acum, deşi am văzut că încă preferă să acuze reacţiile (sigur, unele exagerate) decât să-şi analizeze propriile erori. Au luat un simbol „cool”, la modă, (aparent) necontroversat şi şi-au zis să beneficieze de capitalul de imagine. Puţină cercetare nu le-ar fi stricat. Pentru că dacă mai aveaţi nevoie de un argument pentru necesitatea educaţiei istorice şi a informaţiei corecte, noua campanie eMag este exact asta“, scrie Alin Mureşan, preşedintele Centrului de Studii în Istorie Contemporană.

Istoricul detaliază: „Să ne înţelegem: din partea mea poate să creadă fiecare ce vrea, fie comunişti, nazişti sau alte tipuri de extremişti. Au chiar dreptul să se înscrie în partidele comuniste la tinereţe sau la maturitate şi chiar să fie consilieri ai unor personaje sinistre şi criminale (consider că e descalificant şi scandalos, dar au dreptul să facă toate astea). Dar nu au şi nu vor avea niciodată căderea morală să vină apoi să-mi explice ce e cu libertatea. Să vorbească despre tragedia comunistă ca despre una căreia i-au căzut victimă, deşi au contribuit la naşterea şi menţinerea ei în vremurile cele mai dure.

Cum se face că mereu cei mai vocali sunt din aceeaşi tabără? Silviu Brucan ne explică ce greu ne vom obişnui cu democraţia şi cum suntem „stupid people”, Vladimir Tismăneanu condamnă comunismul, Traian Băsescu atacă turnătorii, Mihai Şora ne vorbeşte despre libertate. Am obosit de atâta neadecvare şi ipocrizie. Eu nu zic să renunţe la viaţa publică şi la funcţii (deşi…), dar ar putea avea decenţa să nu vorbească despre ceea ce nu au căderea morală să o facă, nu? Nu.“

Lingvistul Adrian Papahagi este mai vehement: „Oricine, ca Profesorul Vladimir Tismăneanu, cunoaşte cât de cât acea epocă, ne poate confirma că persecuţia şi teroarea în România anilor 1948-1951 nu consta într-un post în Ministerul de Externe. Filmul este deci profund mincinos, domnul Şora este forţat să comită o impostură pretinzând că la 30 de ani comunismul i-a distrus viaţa: de fapt, dânsul era unul dintre beneficiarii comunismului, în timp ce colegi de-ai săi de generaţie erau ucişi, torturaţi sau încarceraţi. Emag ar trebui să îşi ceară scuze de la foştii deţinuţi politici şi să retragă filmul de pe piaţă. La 30 şi ceva de ani domnul Şora era comunist sadea, cu carnet de partid, şi lucra într-un minister condus de una dintre cele mai odioase figuri ale terorii comuniste. (…)

Detest minciuna şi impostura. Când la 30 de ani erai membru al Partidului Comunist Francez, când la 32 de ani, în 1948, te întorceai ca membru al unui partid comunist în proaspăt instalata Republică Populară Română, din care cei persecutaţi încercau disperaţi să fugă, când primul tău job după repatriere a fost, timp de 3-4 ani, în Ministerul de externe condus de Ana Pauker, după epurarea lui Neagu Djuvara, Constantin Karadja sau Alexandru Paleologu, când timp de 15 ani ai ocupat funcţia de redactor-şef al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, creată de comunişti prin transformarea Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă, în timp ce Blaga sau Arghezi erau marginalizaţi, iar Noica înfunda puşcăria, nu ne povesti cum ai suferit sub comunism!“.

(more…)

Tagged with: , ,

Siteuri sataniste: COMISARUL si REZISTENTA

Posted in satanism by saccsiv on septembrie 20, 2019
Tagged with: , ,

Cateva cuvinte despre #rezist

Posted in Uncategorized by saccsiv on septembrie 11, 2019

Miscarea rezist din Romania este parte a miscarii internationale rezist, ambele fara date oficiale de infiintare.

In rezumat, doctrina internationalei #rezist ar fi “rezistam la schimbarile de dreapta” si s-a manifestat extrem de masiv si vocal in SUA impotriva lui Donald Trump, dar si in tarile europene impotriva oricarei tentative de castigare a alegerilor a oricarui partid oficial de dreapta. Fiind miscare de stanga, este activista anti crestina, pro avort, pro homosexualitate, anti nationalista, etc.

Fundatia sucursalei din Romania este formata din societatea civila de tip George Soros si are aceeasi doctrina si agenda de lucru cu a suratelor din lume, insa ii lipsea dusmanul de clasa.

In tara noastra nu exista partid parlamentar eurosceptic sau minim sceptic sau macar oleaca asemanator celui lui Marine Le Pen din Franta. Si nici vreo personalitate proportional de calibrul actualului presedinte american. Deci, impotriva cui sa tipe? Caci, prin definitie, ca orice soi de miscare revolutionara, trebuie sa urle la cineva.

Asa ca s-a cautat o tinta. PRM nu mai exista, Iohannis era omul lor (deci aidoma PNL-PDL), ca atare papusarii au ales ca tinta PSD-ul. Si astfel Romania este singura tara din lume in care stangistii de la #rezist lupta furibund impotriva singurului partid oficial de … stanga. Dar ca sa nu para totul chiar precum intr-o casa de nebuni si pentru ca aveau nevoie si de o gloata care sa umple pietele, specialistii in inginerii sociale au invelit discursul de baza al localei #rezist cu o coaja pe care au scris “lupta impotriva coruptiei”.

Pe de alta parte insa, flamura “anticoruptie” era insuficienta pentru ca miscarea #rezist sa inglobeze si cati mai multi dintre simplii cetateni anti crestini, pro avort, pro homosexualitate si anti nationalisti. Ca atare, papusarii politicii au mai executat o miscare maiastra, punand pe PSD o haina cu coloratura de dreapta. Si astfel, Romania a ajuns singura tara din lume in care cel mai de dreapta partid din intregul esicher parlamentar este … singurul partid oficial de stanga. Sa ne amintim: PSD-ul a organizat Referendumul din toamna iar daca ne uitam pe retelele de socializare observam ca in discursurile #rezist, alegatorii partidului sunt “bosorogii pupatori de moaste”.

 

Tagged with: ,

Acum poate VETI INTELEGE MAI BINE: In 2012 evreul MARK GITENSTEIN (ambasadorul SUA la Bucuresti) declara ca ambasade vestice AU FINANTAT 140 000 de „restarteri”, AGENTI AI SCHIMBARII activi pe internet

Posted in Uncategorized by saccsiv on martie 4, 2018

Iata un pasaj din articolul Mark Gitenstein, ambasadorul SUA: Oamenii au dreptul de a NU fi condusi de o elita puternica, comunista sau nu, reprezentata de moguli sau „baieti destepti”, aflata in slujba propriilor interese. din 4 iulie 2012, de pe HotNews:

 

[…]

  • Exista un grup de romani care nu vor mai tolera starea de fapt.
  • Oriunde merg in Romania, ma intalnesc cu tineri. Multi dintre ei fie au trait in strainatate si s-au intors pentru a-si lansa propriile firme, fie lucreaza pentru companii occidentale sau sunt activi pe internet.
  • Pe acesti tineri i-au implicat ambasadele SUA, Marii Britanii, Germaniei, Spaniei si Canadei intr-un program pe care l-am numit Restart Romania. Am creat un website si le-am cerut tuturor romanilor interesati sa propuna idei de utilizare a internetului in lupta impotriva coruptiei.
  • 100.000 de romani au raspuns acelei chemari, oferind idei inteligente, pe care le-am finantat, de a lupta impotriva unei multitudini de probleme, de la furtul de lemn din padurile dumneavoastra, pana la mita din spitale si parcatul ilegal. Acesti cetateni reformatori folosesc internetul pentru a ataca ceea ce dumneavoastra numiti mentalitatea coruptiei.
  • Atunci cand Romanian American Fund a incercat aceeasi idee pentru reformarea sistemului educational, peste 40.000 de romani au raspuns apelului.
  • Acesti 140.000 de „restarteri”, cum ii numim noi, sunt agenti ai schimbarii care vor sustine aceste reforme si vor sprijini aceste institutii. Asa cum ne spunea Alexis de Tocqueville la cateva decenii de la Razboiul de Independenta, implicarea cetatenilor este sursa de energie vitala a institutiilor democratice.
  • Oamenii au dreptul inalienabil de a nu fi condusi de o elita puternica, fie ea comunista sau nu, reprezentata de moguli sau „baieti destepti”, aflata in slujba propriilor interese.

[…]

 

Acum poate veti intelege mai bine cele scrise in articolele:

AGENDA ANTI ORTODOXĂ a președintelui KLAUS JOHANNIS

Paul Hitter: „Nu mai rezist”

Intre timp, Mark Gitenstein a ajuns tare in Romania, conducand actualmente … Fondul Proprietatea:

Fondul Proprietatea, condus de fostul ambasador american Mark Gitenstein, profit URIAȘ în România

Iata si alte cateva detalii despre el:

Pe numele sau intreg Mark Henry Gitenstein, a fost ambasador al SUA in Romania intre 2009 – 2012.

Evreu, cu bunici emigranti din Botosani.

Partener al firmei de avocatura Mayer Brown fondata in secolul 19 de Levi Mayer.

Cercetator principal la Brookings Institution. Asta e cu Rockefeller:

Personalitati si organizatii: BROOKINGS INSTITUTION

Cateva dintre declaratiile sale celebre:

Ambasadorul SUA in Romania, evreul MARK GITENSTEIN, ne indeamna SA FIM MULTUMITI CA NU SUNTEM IMPUSCATI DE PE ACOPERISURI …

Ambasadorul SUA, EVREUL Mark Gitenstein: Sunt foarte dezamagit de decizia BNR de a emite o moneda cu patriarhul Miron Cristea

Ambasadorul SUA la Bucuresti, MARK GITENSTEIN, recomanda romanilor sa inlocuiasca expresia “Asta e viata” cu motto-ul lui Barack Obama „YES, WE CAN”

Iata si ce putem citi la DOSAR DE POLITICIAN: Mark Gitenstein, cel mai puternic politician al României de pe Realitatea:


Imediat după ce mandatul său de ambasador la Bucureşti s-a încheiat, avocatul Mark Gitenstein a fost ales în Consiliul de Administraţie al celui mai mare fond de investiţii din România, numit Fondul Proprietatea. Acest fond este administrat de compania americană Franklin Templeton, care este la rândul ei un fond de investiţii, deţinut de alte mari fonduri de investiţii. Gitenstein a fost propus în conducerea Fondului Proprietatea către fondul de investiţii City of London. Alături de Gitenstein în conducerea Fondului Proprietatea a fost ales şi Sorin Mândruţescu managerul pe România al importanţei companii americane Oracle. Mândruţescu a fost până recent preşedintele AMCHAM- adică al Camerei de Comerţ Americane la Bucureşti şi este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului ambasador Gitenstein.
Acum Mândruţescu este impus de către ambasada americană, de către Trilaterală şi FMI în conducerea mai multor companii de stat strategice printre care se numără şi CFR SA.
Revenind la activitatea prodigiosă de lobbyist a fostului ambasador Gitenstein din Statele Unite, acesta a reprezentat interesele industriei de armament şi a marilor companii din sectorul energetic, printre care şi Exxon Mobile cea care va exploata rezervele de gaz natural descoperite în Marea Neagră. Spre finalul carierei, Gitenstein a reprezentat cea mai importantă instituţie de drept privat din SUA, Camera de Comerţ a SUA- entitatea prin care marile corporaţii americane influenţează deciziile politice ale Congresului American în redactarea legilor privind comerţul. Nu întâmplător Fondul Proprietatea, inventat iniţial de politicienii români pentru a despăgubi pe cei care au fost deposedaţi de bunuri de către regimul comunist, deţine pachete de acţiuni la toate companiile de stat din sectorul energetic: Petrom- OMV, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz şi Nuclearelectrica, dar şi la Regia Naţională a Sării- SALROM. Practic, Fondul Proprietatea are o capitalizare de peste 45 % din valoare pe afaceri din sectorul energetic. De tot acest sector se va ocupa şi Mark Gitenstein. Fondul Proprietatea influenţează direct politică energetică a României…
Practic, piesele jocului complex de putere din România care are resorturi economice- nimic altceva din păcate- sunt toate la locul lor. România trebuie să cedeze marile exploatări de resurse naturale: cărbuni, aur, cupru, alte metale, gaze naturale şi petrol în favoarea unor corporaţii de preferat nord-americane. Ca şi în cazul cuprului, România va primi privilegiul să vândă la export minereul şi resursele, cu alte cuvinte ţara noastră nu mai are capacitatea de a procesa resursele naturale şi atunci le va exporta, asemenea ţărilor bananiere din Africa care îşi vând bogăţiile naturale. Ele vor fi procesate în alte ţări şi pentru că vor fi cumpărate ieftin vor alimenta noua industrie care s-a dezvoltat peste ocean.

Exxon Mobile e cu Standard Oil, adica tot cu Rockefeller:

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)

Din articol mai aflam ca Gitenstein e amic cu generalul NATO Wesley Clarck, adica asta:
ACUM POATE INTELEGM MAI BINE: Evreul WESLEY CLARK – consilier special pe probleme strategice, pe probleme de securitate si pe probleme de strategii economice al premierului VICTOR PONTA …

Cel ce zicea:

 

„Nu există nici un loc in Europa moderna pentru statele pur etnice. Asta-i o idee din secolul al 19-lea si incercam sa trecem in secolul 21 si o vom face cu state multi etnice.”

 

Si el evident implicat nu doar in politici ci si foarte adanc in economic.

Cititi va rugam si:

Familia MOSCOVICI. Un exemplu, ca sa intelegem mai bine …

 

%d blogeri au apreciat: