- – un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;
- – timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;
- – clericul poartă echipament complet individual de protecție asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;
- – clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;
- – se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant;
- – nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.
Autoritățile italiene cer ajutorul preoților ortodocși pentru a-i convinge pe români să se vaccineze
În provincia Latina, din sudul Romei, doar 44% dintre românii din comunitatea care depășește 17.000 de persoane sunt vaccinați. Autoritățile au cerut ajutorul preoților ortodocși din zonă pentru a accelera campania de vaccinare.
Spitalele din Latina trec la scenariul 2, iar numărul paturilor alocate celor infectați cu Covid crește. A fost reintrodusă și obligativitatea purtării măștilor în aer liber.
„Dacă va continua așa, obligația purtării măștii ar putea fi prelungită cu încă două săptămâni. În Aprilia sunt puțini vaccinați: a treia doză inoculată este la 3% din populație, față de o medie regională de 38%. Indicele Rt a ajuns la 1,8 și este, de asemenea, foarte mare”, a declarat Antonio Sabatucci, de la departamentul local de sănătate publică.
Acesta a vorbit și despre îngrijorarea celor din oraș, dar mai ales a comercianților, că sărbătorile de Crăciun vor fi stricate cu această ocazie.
„Aprilia are mulți străini foarte sensibili în ceea ce privește vaccinarea, în special marea comunitate din est”, a comentat primarul.
Consilierul regional pentru sănătate, Alessio D’Amato a făcut apel la comunitatea românească de aici să se vaccineze, scrie Corriere della Sera, citat de G4media.
„Acoperirea de vaccinare, în special cea a cetăţenilor României este foarte scăzută, doar 44% din cei peste 17 mii de locuitori. S-a cerut colaborare și autorităților religioase care s-au pus la dispoziție și le mulțumim pentru asta”, a spus el.
Articol scris de Beatrice Ghiciov
Preotii greci care au celebrat Sarbatorile Pascale la miezul noptii, VOR FI DAȚI ÎN JUDECATĂ, pe motiv ca au violat restrictiile. Pe unii i-a raportat procurorului chiar un Mitropolit

ORTHODOX CHRISTIANITY: GREEK PRIESTS WILL STAND TRIAL FOR CELEBRATING PASCHA AT MIDNIGHT, VIOLATING CURFEW
PREOȚII GRECI VOR FI DAȚI ÎN JUDECATĂ PENTRU CELEBRAREA SĂRBĂTORILOR PASCALE LA MIEZUL NOPȚII, VIOLÂND RESTRICȚIILE SANITARE
Pe 20 aprilie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia a decis în unanimitate ca toate parohiile să sărbătorească Paştile, sâmbătă în noaptea Învierii, cu câteva ore mai devreme, începând cel târziu cu ora 21:00, pentru a se conforma restricțiilor sanitare impuse de stat.
Mișcarea s-a dovedit controversată. În timp ce mulți au salutat măsura, deoarece li s-a permis să sărbătorească Paștile spre deosebire de anul trecut, alții au susținut că este nepermis să sărbătorim Învierea Domnului înainte de duminică.
Cel puțin o mână de preoți au refuzat să urmeze decretul sinodului și au slujit Paștile la miezul nopții, ca de obicei. Acum se confruntă cu consecințe juridice. Autoritățile elene au deschis un dosar de încălcare a măsurilor de carantină împotriva a șase preoți din Salonic, relatează Vima Orthodoxias.
În același timp, Mitropolitul Pavlos de Drama a declarat că el însuși va raporta mai mulți dintre preoții săi procurorului local pentru că au încălcat măsurile sanitare impuse de stat: „pentru că simt o povară asupra conștiinței mele și nu vreau să fiu responsabil indirect pentru boala, sau mult mai mult, moartea oricui”.
Ordinul privind noile reguli de înmormântare a persoanelor decedate de Covid, semnat de Ministrul Sănătății / Asistența religioasă și vizita familiei, permise pentru pacienții COVID-19 în stare gravă

Ce spunea parintele Justin Parvu in 2009 despre vaccin si rolul preotilor

Foto: https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1815/p%C4%83rintele-justin-a%C8%99a-cum-l-am-cunoscut
– Parinte, cum sfatuiti poporul sa procedeze cu privire la aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forta, asupra copiilor nostri si asupra mamelor insarcinate, si poate pe viitor asupra tuturor?
– Dragii mei, e greu sa dai un raspuns unui popor intreg, pentru ca nu avem decat solutii dureroase, pentru ca aceasta este realitatea in care traim, foarte, foarte dureroasa. Am spus de la inceputul anului ca trebuie sa ne pregatim pentru martiraj si mai mult de atat nici nu as mai fi avut de grait, dar oamenii sunt neputinciosi cu duhul si cu mintea ca sa inteleaga. Nu e usor sa traiesti in ziua de azi. Dar daca Domnul asa a binevoit ca noi sa suferim aceste vremuri, apoi trebuie sa ne supunem si sa primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noastra, ca din mana lui Dumnezeu, si nu a vrajmasului. E mai greu acum, pentru ca ne-am invatat cu comoditatea, cu televizorul si cu toate mofturile si libertatile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efectul daunator al acestor libertati – ne-au slabit puterile sufletului. Mintea este ingreuiata, trupul slabit si datorita alimentatiei otravite cu care ne hranesc mai marii nostri, si nu suntem obisnuiti sa purtam niciun fel de razboi, nici duhovnicesc, nici trupesc. De aceea, va rog sa nu mai cautati solutii. Solutii omenesti nu sunt, dragii mei! Solutia este moartea pentru Hristos. Tata pe fiu si mama pe fiica va da la moarte. Iata ca asistam la implinirea acestei proorocii. Daca mama va lasa copilul sa fie vaccinat, este ca si cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori sa luam modelul lui Brancoveanu, care cu marime de suflet privea mucenicia fiului sau cel mic, Matei. Invatati copiii sa traiasca in legea crestineasca, aceste obiceiuri sa le deprinda mai cu seama; nu mai e nevoie de nicio alta stiinta, de nicio scoala; prin orice mijloace copiii nostri sunt otraviti nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atatea informatii mincinoase la adresa creatiei lui Dumnezeu, cu calculatorul si cu tot soiul de filme, care ofera copilului o educatie antihristica. Daca nu aveti unde sa va retrageti din societatea aceasta potrivnica lui Dumnezeu, stati fiecare la locurile dumneavoastra si marturisiti pe Hristos, opunandu-va tuturor masurilor viclene de exterminare a omului. Pentru ca asta tanjeste vrajmasul sa faca, sa distruga faptura lui Dumnezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea OMULUI: De ce il iubeste Dumnezeu atat de mult pe om? Tocmai de aceea ar trebui sa prindem putere si curaj, pentru ca daca suntem asa de tare luptati si impresurati din toate partile de atatea primejdii si nevoi, inseamna ca si invidia vrajmasului se mareste datorita dragostei lui Dumnezeu sporite fata de noi, chipul si asemanarea Sa. Dar iata cat de mult ne iubeste Dumnezeu ca inca mai rabda toate pacatele si faradelegile noastre. Numai dracul nu intelege mila si iertarea lui Dumnezeu, ca daca ar fi inteles-o, cred ca s-ar fi pocait si el.
De aceea va zic – aveti incredere ca Domnul va va da putere sa marturisiti pentru El. Traim intr-o lume anarhica, intreaga clasa politica este vrajmasa a lui Hristos si slujitoare raului, de aceea numai simpla noastra vietuire, fara sa abdicam de la principiile noastre crestine, este o marturisire si o mucenicie de zi cu zi.
Asadar: Nu primiti acest vaccin si nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Evreii conduc lumea si americanii lucreaza pentru ei si cred ca au ajuns sa o stapaneasca deoarece nu mai au nicio sfiala; totul este la vedere si sunt constienti ca nu mai au niciun adversar de temut si lupta pentru exterminarea populatiei, ca cei putini care vor ramane sa se inchine lor. Acum ei studiaza si fac trierea iar modul prin care vor distinge oamenii intre ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Caci in fond cipul ce este? O arma impotriva omului. Iar noi nu mai avem arme; tineretul nostru este obosit, incat chiar sa vrea sa se ridice din vraja in care traieste, nu mai are putere. Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicesti: rugaciunea, smerenia, dragostea, dar si marturisirea. Nu se poate dragoste fara marturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi daca ne temem sa marturisim adevarul, ce jertfa mai avem? Sau daca nu ne pasa de aproapele nostru care este in nestiinta si noi nu il informam si il lasam sa cada prada acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai lupta astazi sa trezeasca pe fratele lor, care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei Biserici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care isi pun viata pentru fratii lor.
De aceea, mamelor, educati-va crestineste copiii si nu ii lasati necontrolati! Nu ii lasati sa isi faca mendrele lor, nu ii lasati prada educatiei acestei societati, pentru ca le-ati asigurat si moartea sufleteasca, dar iata ca si pe cea trupeasca! Mai degraba iesiti din mijlocul acestei societati si va cresteti copiii in dragoste si simplitate. Saracia si greutatile va vor intari mai mult si mintea, si sufletul, si trupul. Nu vedeti ca prin atatea libertati si drepturi ale copilului, ei ajung sa aiba dreptul de a ti-l ucide, dreptul de a distruge o natie?
– Sf. Apostol Pavel spune sa ne supunem stapanirilor si mai marilor nostri? In ce masura ne mai putem supune in astfel de conditii?
– Tot Sfantul Pavel spune sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decat numai de Dumnezeu. Diavolul s-a intrupat in acest sistem politic si se lupta cu noi prin ei, mai aprig ca niciodata. Iti ofera mai intai toate pricinile pacatuirii: carciumi si alcool, dezmat si imagini cat mai desfranate, amuzament si libertati de tot soiul. Asa se alege un conducator: prin harul lui Dumnezeu si vointa natiunii, nu? Dar acestia ce har de la Dumnezeu sa aiba? Acestia sunt lupi rapitori, nu mai este o stapanire aleasa, este o stapanire antihristica, potrivnica lui Hristos. Daca se impotriveste lui Hristos, glasul acelei stapaniri nu va mai fi unul de ascultat. Ce stapanire este aceasta care ne da paine otravita sa mancam? Care ne ucid copiii? Nu vedeti ca au inceput cu copiii, cu sufletele acestea nevinovate? De ce? Pentru ca ii ucide nevinovatia copiilor. Cu martirajul copiilor a inceput Biserica lui Hristos, cu martirajul pruncilor, iata ca incepe si prigoana acestui veac de pe urma. Dar socotesc ca jertfa nevinovata a acestor copii nu va fi nelucratoare, ci ea va da putere alesilor Bisericii lui Hristos. Si cred ca va fi o incununare a crestinismului prin jertfa copiilor nevinovati. Este foarte periculos acum pacatul nestiintei; toti vedem pericolul in care ne gasim si suntem obligati sa ne informam si avem datoria de a informa si pe ceilalti frati ai nostri mai simpli si neajutorati. Nimeni nu va putea spune ca nu a stiut ca vaccinul acesta este ucigas… iar pentru cei care nu au stiut cu adevarat, pentru acestia Biserica, prin preotii si slujitorii ei, este responsabila si va raspunde pentru sufletele lor. Omul vine sa se formeze in Biserica si ce formare ii dam noi, daca propovaduim aceeasi invatatura cu a statului antihristic? Biserica nu ramane straina fata de toata conjunctura aceasta politica si sociala si este datoare sa se implice atat in societate cat si in politica, atata timp cat legile politice impiedica porunca lui Dumnezeu. Preotul, la hirotonie, jura ca se va supune lui Dumnezeu si poruncilor Lui, dar si stapanirii statale. Pai cui juram noi? Presedintilor si parlamentarilor care legalizeaza prostitutia si actele cu cip? Pai rolul preotului este numai sa cunune si sa inmormanteze? Nu. El este sarea pamantului si lumina oamenilor. Ce lumina mai aduce, daca el se supune legilor intunecate ale acestui veac? Iar daca tace, inseamna ca refuza sa aduca lumina oamenilor. Nu ei sunt urmasii apostolilor, carora Mantuitorul le-a poruncit: „Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura”(Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit sa taca. Daca s-ar ridica o elita de preoti si de calugari, care intr-adevar sa se angajeze in slujba Adevarului, atunci s-ar mai schimba situatia. Iar prin aceasta schimbare eu nu inteleg imbunatatirea conditiilor de viata si nici macar a caracterului celor ce ne conduc, ci inteleg o schimbare in sufletele credinciosilor, o intarire a credintei care ne va da forta sa marturisim impreuna, ne va da unitatea si dragostea jertfirii. Important este sa ne opunem tuturor antihristilor si sa murim demn; sa nu avem o pozitie de lasitate. Iar poporul cum sa se mobilizeze, cum sa aiba tarie duhovniceasca, daca nu are lideri?
– Poate ca preotii acestia se tem sa nu fie inlaturati din posturile lor si astfel sa nu mai poata catehiza credinciosii pe care ii mai avea.
– Represalii au fost dintotdeauna si vor fi. Noi nu trebuie sa calculam cat timp de cateheza avem la dispozitie. Poate sa fie si o saptamana, dar sa imi fac datoria cu toata jertfelnicia fata de Evanghelia lui Hristos si neamul meu. Au fost 12 Apostoli si pana si acolo a intrat diviziunea, tradarea. Si ce catehizare este aceea daca taci? Pe mine nu trebuie sa ma ingrijoreze faptul ca ma va schimba si va trimite alt preot in locul meu, cu mult mai slab si care sa corespunda baremului. Daca patimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce natiei. Jertfa naste viata. Nu este suficient sa marturisesti un adevar numai celui de sub epitrahilul tau, ci trebuie sa il propovaduiesti in auzul tuturor, avem datoria sa scoatem adevarul la lumina. Te mai poti retrage din strategie, dar cat dureaza aceasta strategie, mai? Sufera poporul asta de atata strategie si nu mai facem nimic. Sa nu confundam strategia cu depunerea armelor. Doar nu suntem facuti numai pentru zile bune; un razboi cine il mai sustine? Si cine sunt luptatorii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Biserica luptatoare? Luptatoare inseamna zi de zi sa sustii un atac impotriva puterilor intunericului. O asceza retrasa in individualitatea ei nu mai este un adevar marturisit in plenitudinea lui.
Cititi va rog mai multe la:
Video: Protestele credinciosilor din Muntenegru dupa arestarea unui Episcop si a 7 preoti pe motiv ca mii de credinciosi l-au sarbatorit pe Sfantul Vasile de Ostrog pe timp de carantina anti coronavirus

foto: mitropolija.com
ORTHODOX CHRISTIANITY: MONTENEGRIN AUTHORITIES DETAIN BISHOP AND SEVEN CLERGYMEN AFTER THOUSANDS GATHER TO CELEBRATE ST. BASIL OF OSTROG
Autorităţile din Muntenegru au reţinut episcopul şi şapte membri ai clerului după ce căteva mii de oameni s-au adunat pentru a-l celebra pe St. Basil de Ostrog
Nikšić, Montenegro, 13 mai 2020
Ieri, pe 12 mai, poliţia din Muntenegru l-a reţinut pe Sfintia sa Episcopul Joanikije de Budimlja şi Nikšić împreună cu şapte membri ai clerului Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru pentru participarea la celebrarea şi procesiunea efectuată în onoarea mult iubitului lor Sfântul Basil de Ostrog în timpul carantinei de coronavirus, scrie situl Metropolis of Montenegro.
Potrivit celor arestaţi, mii de credincioşi s-au adunat în faţa catedralei Sfântului Basil pentru a celebra marele sfânt din proprie iniţiativă. În timpul arestării, preoţii au cerut mulţimii să rămână calmă şi să nu agreseze poliţia în niciun fel.
Ca urmare a incidentului, Consiliul Naţional de Coordonare pentru Boli Infecţioase a sunat la procuratură pentru a se lua măsuri legale imediate împotriva “organizatorilor” adunării ilegale.
După ce au fost interogaţi la centrul de securitate din Nikšić, ierarhii şi clericii au fost duşi la procuratură în jur de ora 2,00 dimineaţa, unde au fost luaţi în custodie după mai bine de două ore de interogare.
Procurorul a decis să reţină clericii pentru 72 de ore.
După arestare, credincioşii au venit la Centrul de Securitate şi s-au rugat aşteptându-l pe ierarh, intonând, “Nu-l vom lăsa la greu pe Vladica al nostru.”
Din punctul de vedere al publicaţiei Metropolis, intenţia poliţiei a fost de a-l umili pe Episcopul Joanikije.
“Intenţia poliţiei a fost de a-l umili pe respectatul ierarh al Bisericii lui Dumnezeu ducându-l la Centrul de Securitate într-o maşină destinată criminalilor,” scrie o declaraţie a Bisericii.
Un astfel de comportament demonstrează nu doar lipsa de profesionalism, crede Biserica, dar aduce prejudicii şi “păcii şi stabilităţii din Muntenegro.”
Mai devreme în acea zi, sute de oameni s-au adunat la Mănăstirea Ostrog pentru a venera moaştele Sfântului Basil. Aceştia au menţinut distanţa socială şi au purtat echipament de protecţie, iar adunarea s-a desfăşurat fără incidente.
Muntenegrenii au mai ieşit tot spontan la procesiunea desfăşurată în onoarea Sfântului Gheorghe pe 6 mai, care a dus la condamnarea penală pe data de 6 mai a cinci preoţi. Eminenţa sa Metropolitanul Amfilohije şi alţi clerici au mai fost reţinuţi de mai multe ori pentru efectuarea de slujbe, în ciuda măsurilor de izolare solicitate.
Traducerea: Costin Ştirbu
Iata si ce putem citi la Preoti arestati dupa ce au oficiat o slujba cu mii de oameni. Revolta in strada si gaze lacrimogene de pe Ziare com:
Patriarhia Romana: Indrumari catre biserici in timpul starii de alerta
Sursa: https://basilica.ro/indrumari-bisericesti-pentru-starea-de-alerta/

Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării cu Guvernul României, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult, în cimitire, și participarea acestora la sfintele slujbe:
Sute de preoți din Iași și din împrejurimi nu mai au ce mânca. Mitropolia pregătește un ajutor de urgență. Cât câștigă un slujitor al Domnului
Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/preoti-din-iasi-si-imprejurimi-nu-mai-au-ce-manca-2970461
Câteva sute de preoți din Iași și din județele învecinate nu mai au ce să pună pe masă de când a izbucnit pandemia de coronavirus. Aceștia rămân cu aproximativ 500 de lei din salariul plătit de stat, iar din contribuțiile credincioșilor și o diferență din vânzarea de lumânări trebuie să plătească utilitățile la bisericile din parohie. Locașurile sunt închise, iar oamenii nu au mai donat bani în această perioadă, a explicat reprezentantul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În această situație disperată sunt preoţii cu copii, cu soţii în şomaj tehnic sau fără serviciu, relatează publicația Ziarul de Iași.
Mitropolia lucrează în aceste zile la o evidenţă a acestor cazuri, ce va fi finalizată luni. Cifrele adunate până acum arată că ar fi vorba despre trei sau chiar patru sute de preoţi din Eparhia Iaşilor, judeţul Iaşi, dar şi din Botoşani şi Neamţ, aflaţi în situaţii delicate, arată sursa citată.
Mitropolia analizează în special situația acelor familii unde nu există nici un fel de venit – preotul nu mai are venituri de la biserică, preoteasa nu lucrează şi mai sunt şi doi-trei copii.
În Eparhie sunt înregistrați circa 1.200 de preoți.
„În Eparhie, în general, în toate judeţele – Iaşi, Botoşani şi Neamţ – este o situaţie delicată fiindcă bisericile nu mai au nici un fel de venit, iar donaţiile care veneau înainte s-au rărit foarte mult şi ele, astfel că avem preoţi în situaţii complicate“, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Cât câștigă un preot din Moldova
Reprezentantul BOR a explicat și ce venituri au preoții.
Fiecare preot primeşte, ca salariu lunar, o contribuţie de la stat corelată cu diferite vechimi şi funcţii din învăţământul preuniversitar. Din acești bani se scad taxele pe muncă, impozit, contribuţiile la pensii şi la asigurările de sănătate, iar un preot rămâne, în mână, din salariu cu aproximativ 500 de lei, a explicat Constantin Sturzu.
Diferenţa până la salariul integral şi-o completează un preot din contribuţiile din parohie şi din vânzările făcute în cadrul bisericii, cum ar fi lumânările.
„Lumânările vin cu un preţ din fabrică, parohia cumpără prin Protopopiat, şi au voie să îşi pună un adaos, şi de acolo le rămâneau bani ca să plătească utilităţile şi din diferenţă să completeze la salariu sau la donaţiile pentru cheltuielile parohiei. Facturile la utilităţi au mai scăzut în ultima vreme, pentru că accesul credincioşilor este interzis, şi unele biserici stau mai mult închise, dar tot au fost încălzite când s-au ţinut slujbele, spre exemplu“, a explicat pr. Constantin Sturzu.
Totuși, există fondul „Păstorul cel bun“, iar Biserica ajută preoții cu situații dificile, de aproape 13 ani, astfel că sume de acolo a putea fi deblocate și acum.
„Este un ajutor care se dă în special familiilor preoţeşti cu mulţi copii şi familiilor unde venitul pe membru de familie e sub o anumită limită“, a explicat pr. Constantin Sturzu.
De
Mitropolitul Muntenegrului și mai mulți preoți au fost reținuți de poliție după celebrarea slujbei din Duminica Floriilor

Photo: orthodoxianewsagency.gr
ORTHODOX CHRISTIANITY: METROPOLITAN OF MONTENEGRO AND MULTIPLE CLERICS DETAINED BY POLICE AFTER CELEBRATING PALM SUNDAY
Mitropolitul Muntenegrului și mai mulți preoți au fost reținuți de poliție după celebrarea slujbei din Duminica Floriilor
Zlatica, Muntenegru, 13 aprilie 2020
Înaltpreasfințitul Mitropolit Amfilohie de Muntenegru (Biserica Ortodoxă Sârbă) și preoții săi co-slujitori, au fost reținuți de poliție ieri, duminică, 12 aprilie, după celebrarea Sfintei Liturghii pentru Marea Sărbătoare a Duminicii Floriilor la o mănăstire din Zlatica, o suburbie a capitalei Podgorica.
Mai mulți preoți au fost reținuți și după celebrarea Sfintei Liturghii în Catedrala Învierii Domnului din oraș, deși niciun enoriaș nu a fost prezent la slujbă.
Potrivit publicației muntenegrene Vijesti, ierarhul și clerul său au fost duși de poliție la un centru de securitate din Podgorica, pentru a strânge informații despre „adunarea de oameni în fața locașurilor religioase”.
Sfinția Sa Episcopul Ioanichie de Budimlja și Nikšić, a comentat că nu este clar dacă mitropolitul Amfilohie a fost arestat, sau a fost reținut doar pentru interogatoriu.
„S-a arătat că este un act premeditat, și nu este o preocupare pentru păstrarea sănătății oamenilor. Acesta este, evident, un alt atac dintr-o serie de atacuri asupra Bisericii noastre”, a comentat pr. Mirčet Šljivančanin.
De asemenea, pr. Mirčet a subliniat că după Liturghia din Podgorica, când credincioșilor li s-a permis intrarea (în biserică) pentru rugăciunea personală, toate cerințele și standardele sanitare relevante au fost respectate cu strictețe.
4/13/2020

Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


3 comments