Umblarea pe mare – potolirea furtunii

Ev. Matei 14, 22-34:
- Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.
- Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo.
- Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.
- Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.
- Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat.
- Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!
- Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă.
- El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.
- Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!
- Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?
- Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.
- Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.
- Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.
Cititi va rog si:
Predica Sfântului Nicolae Velimirovici
Cuvantul Cuviosului Paisie Aghioritul
Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Ev. Matei 9, 1-8
În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea și a venit în cetatea Sa. Și, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Și Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Și Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te și umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta. Și ridicându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere.
Cititi va rog si:
Predica Sfantului Ioan Gura de Aur
Predica Sfantului Nicolae Velimirovici
Talcuirea Sfantului Teofan Zavoratul
Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei
Ev.Matei 8, 28-34:
- Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.
- Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
- Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.
- Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.
- Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.
- Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.
- Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.
Cititi va rog si:
Predica Sfantului Nicolae Velimirovici
Parintele Ioanichie Balan: Mantuitorul a scos demonii din doi oameni din Gadara
HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!

Faptele Sfinţilor Apostoli, Capitolul 1:
1. Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa,
2. Până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales,
3. Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu.
4. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine:
5. Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile.
6. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?
7. El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa,
8. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.
9. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor.
10. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,
11. Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.
12. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.
Cititi va rog si Cuvânt la Înălţarea Domnului al Sfantului Ioan Gura de Aur: https://saccsiv.wordpress.com/2020/05/28/hristos-s-a-inaltat-2/
Sfantul Teofan Zavoratul: https://saccsiv.wordpress.com/2022/06/02/inaltarea-domnului-5/
Duminica orbului din naștere
Ev. Ioan IX, 1-38:
- Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.
- Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
- Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
- Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
- Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.
- Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.
- Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.
- Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?
- Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.
- Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii?
- Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.
- Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu.
- L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb.
- Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii.
- Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd.
- Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.
- Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este.
- Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea.
- Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?
- Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.
- Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.
- Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.
- De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el.
- Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos.
- A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd.
- Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?
- Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?
- Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.
- Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.
- A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.
- Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.
- Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
- De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.
- Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.
- Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?
- El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?
- Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.
- Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.
Cititi va rog si:
Predica Sfantului Nicolae Velimirovici
DUMINICA ORBULUI. Sfantul Ioan Gura de Aur: Curajul orbului din nastere
PILDA CELOR POFTITI LA CINA

Foto: https://infourok.ru/prezentaciya-videochtenie-pritchi-mnogo-zvannih-no-malo-izbrannih-3190959.html
Ev. Luca XIV, 16-24
16. Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;
17. Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
18. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
19. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.
20. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
21. Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
22. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
23. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,
24. Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.
Cititi va rog si:
Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur la Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh
BOGATUL NEMILOSTIV SI SARACUL LAZAR. Predica dura a Sfantului Ioan Gura de Aur

Ev. Luca XVI, 19-31:
19. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit.
20. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube,
21. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.
22. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
23. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.
24. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.
25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti.
26. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.
27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu,
28. Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.
29. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.
30. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.
31. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.
Iata si ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur:
Deci, ca să fie smulse din rădăcină aceste rele păreri, i se arată bogatului că pentru răutate este rânduită pedeapsă, iar pentru ostenelile cucerniciei e rânduită cinstire şi cunună. Şi nu doar pentru asta l-a văzut pe Lazăr, ci ca acum să pătimească şi el, cu mai multă covârşire, ceea ce pătimea săracul: că precum chinul aceluia era asprit de faptul că zăcea la poarta bogatului şi vedea bunătăţile străine, aşa şi bogatului îi sporeşte acum pedeapsa faptul că zace în gheenă şi vede pe Lazăr desfătându-se, aşa încât nu doar prin chinurile în sine, ci şi prin vederea cinstirii celuilalt să-i fie pedeapsa mai nesuferită.
Şi precum Dumnezeu, alungând pe Adam din rai, l-a sălăşluit în faţa raiului, ca necontenita vedere a acestuia să-i înnoiască pătimirea, făcându-l să simtă mai adânc ce bunătăţi pierduse: aşa l-a sălăşluit şi pe bogat în faţa lui Lazăr, ca să vadă de ce bunătăţi s-a lipsit. „Ţi-am trimis”, zice, „la poartă pe săracul Lazăr, ca să-ţi fie dascăl al faptei bune şi prilej să arăţi iubirea ta de oameni: ai trecut cu vederea câştigul, nu ai voit să foloseşti după cuviinţă prilejul de mântuire. Să-ţi fie acum Lazăr temei de mai mare chin şi pedeapsă”.
Dintru acestea învăţăm că toţi cei obijduiţi şi nedreptăţiţi de noi vor sta atunci înainte-ne. Lazăr nici măcar nu fusese nedreptăţit de bogat – că bogatul nu-i luase avutul lui, ci nu-i dădea dintr-ale sale. Iar dacă cel ce nu a dat dintr-ale sale are pârâş pe cel pe care nu l-a miluit, cel care a răpit cele străine ce iertare va dobândi, de vreme ce din toate părţile îl vor împresura cei nedreptăţiţi de dânsul? Că nu e trebuinţă acolo de martori, nici de pârâşi, nici de dovezi: ci înseşi lucrurile, aşa cum le-am făcut, se vor arăta înaintea ochilor noştri, „Iată omul”, se va zice, “şi faptele lui!”
Că şi aceasta e răpire, a nu împărţi cu alţii averea ta (!!!). Şi poate că vă pare uimitor ceea ce spun, dar nu vă minunaţi, că voi aduce mărturie din dumnezeieştile Scripturi, unde se spune că răpire şi lăcomie şi jecmănire nu este doar atunci când răpeşti cele străine, ci şi atunci când nu împărtăşeşti şi altora din cele ale tale. Vreţi să ştiţi care e mărturia aceasta? Învinuindu-i Dumnezeu pe iudei prin proorocul, grăieşte: „Pământul a dat roadele sale, şi n-aţi adus zeciuielile, ci prada săracului în casele voastre”(Malahia 3, 10; Isaia 3, 13). „Întrucât voi”, zice, „nu aţi dat prinoasele cele obişnuite, aţi răpit cele ale săracului”.Asta o spune ca să arate bogaţilor că stăpânesc avut al săracului, şi atunci când bogăţia lor este moştenită, sau de orişiunde ar avea banii (!!!) Şi iarăşi zice în altă parte: „Să nu lipseşti de viaţă pe sărac”(Sirah 4, 1): iar a lipsi pe cineva poţi doar de ceea ce nu este al tău, fiindcă άποστέρησις înseamnă a lua cele străine şi a le păstra. Prin aceasta căpătăm învăţătură că dacă nu dăm milostenie vom căpăta pedeapsă la fel cu cei care lipsesc de viaţă pe sărac, că de oriunde ne-am aduna averile, ale Stăpânului sunt; iar de le vom da celor nevoiaşi, de mult belşug ne vom bucura.
Vindecarea lunaticului

Evanghelia de la Matei 17, 14-23
- Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,
Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.
16. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.
17. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.
18. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.
19. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?
20. Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.
21. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.
22. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor.
23. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!
Cititi va rog si:
Talcuirea Sfantului Teofan Zavoratul
INMULTIREA PAINILOR

Foto: https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-8-dupa-rusalii/inmultirea-painilor-136922.html
Matei 14, 14-22:
Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor.
Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare.
Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce.
Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.
Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici.
Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.
Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline.
Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.
Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.
Sfantul Ioan Gura de Aur:
Dar poate tu vei zice: „Cum pot eu să dau milostenie, când însumi sunt sărac?”. În adevăr, tocmai când eşti sărac poţi face aceasta, de multe ori chiar mai bine.
Cititi va rog mai multe la:
Vindecarea slabanogului din Capernaum. Predica Sfantului Ioan Gura de Aur
„Si intrand in corabie, a trecut si a venit in orasul Sau. Si iata I-au adus un slabanog, care zacea in pat. Si vazand Iisus credinta lor, a zis slabanogului: «indrazneste, fiule! Iertate iti sunt pacatele!»” (Matei 9, 1-2)
Evanghelistul Matei numeste aici Capernaumul orasul Sau. Betleemul a fost orasul in care S-a nascut; Nazaretul, orasul in care a crescut; iar Capernaumul, orasul in care a locuit in permanenta.
Slabanogul de la Matei este altul decat cel de la Ioan (Ioan 5, 1-15). Unul se afla la scaldatoarea Vitezda, celalalt in Capernaum; unul era bolnav de treizeci si opt de ani; celuilalt nu i se spune varsta; unul era lipsit de ajutoare; celalalt avea oameni care-l ingrijeau, care-1 purtau, care 1-au adus la Iisus. Unuia Domnul ii spune: „Fiule, iertate iti sunt pacatele” (Matei 9, 2); celuilaltii zice: „ Vrei sa fii sanatos?(Ioan 5, 6). Pe slabanogul de la loan l-a vindecat Domnul intr-o sambata (Ioan 5, 10); pe cel de la Matei, in alta zi, nu sambata; ca daca ar fi fost sambata, iudeii L-ar fi invinuit; dar asa, au tacut; la vindecarea celui de la Ioan s-au pornit cu prigoana impotriva Lui (Ioan 5, 16).
N-am spus fara rost acestea, ci ca sa nu socotesti ca este nepotrivire intre Evanghelii, banuind ca e vorba de unul si acelasi slabanog.



Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


1 comment