Saccsiv – Weblog

Parintele EFTIMIE MITRA il sustine pe PARINTELE PAMVO si bastionul ortodox de la RADENI

Posted in ECUMENISM, EFTIMIE MITRA, Uncategorized by saccsiv on Decembrie 30, 2016

   Am primit pe e-mail de la parintele Eftimie Mitra:

Părintele Pamvo a procedat corect din punct de vedere canonic. Atitudinea sa este în duhul mărturisitor ortodox asemenea Sfinţilor Părinţi din perioada creştinismului primar

Oamenii care îl susţin pe părintele Pamvo au o simplitate şi sinceritate specific adevăraţilor români. Din filmările care au fost postate se observă că aceşti oameni nu au fost infestaţi de virusul „Diplomaţie” care duce la boala numită „Compromis”. Pe părintele Pamvo îl cunosc de cel puţin şaisprezece ani, când eram vieţuitori la mănăstirea Petru Vodă. Atunci era un om sincer şi deschis, jertfitor şi spontan, iar părintele Justin Pârvu, stareţul de atunci al mănăstirii, avea încredere în el văzându-l cu sufletul curat. Nu urmărea funcţii, distincţii, confort, câştig material sau alte beneficii lumeşti. Acestea sunt şi motivele pentru care duhovnicul neamului i-a încredinţat misiunea ridicării unui schit: „Schitul Rădeni”. Nu l-am întâlnit de câţiva ani, dar din câte aflu de la credincioşii din zonă (jud. Neamţ, Iaşi etc.) a rămas la fel. Asta observ din filmările postate pe blogul „Sinodul Tîlhăresc”. Oamenii care îl înconjoară îl reprezintă, atât în felul de a fi, cît şi în (poziţia sa) crezul său faţă de erezia ecumenistă.

Vezi aici: http://sinodultalharesc.tk/video-cum-fost-trimis-la-plimbare-preotul-hariton-de-la-petru-voda-venit-sa-ceara-socoteala-pentru-nepomenirea-mitr-teofan-la-schitul-radeni/

(more…)

Anunțuri

Parintii Eftimie Mitra si Ciprian-Ioan Staicu despre o diversiune clasica: RUSIA E DE VINA

Posted in Uncategorized by saccsiv on Octombrie 7, 2016

Iata ce putem citi la Serviciile secrete, adunarea sinodală din Creta și interesele Rusiei în România de pe Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”:

Au apărut și s-au intensificat niște zvonuri că opoziţia faţă de sinodul din Creta ar fi dirijată de „agenturi străine” care au rolul de a destabiliza Biserica, că cei ce se împotrivesc sinodului ar fi în slujba unor „interese anarhiste” etc. Personal nu mă simt în această „haina” sau „mască” şi sunt convins că nici alţii care şi-au exprimat opinia despre acest controversat sinod. Culmea ironiei e că nici unul dintre cei care fac astfel de afirmaţii nu au reuşit să aducă nici cea mai mică dovadă prin care să-şi justifice aberaţiile.
Acest gen de afirmaţii seamănă foarte mult cu diversiunile agenţilor PCR care pe cei ce se împotriveau politicii de partid îi numeau „duşmani ai poporului”, „spioni” sau „informatori străini”. Aşa au fost catalogaţi martirii din inchisorile comuniste de către securişti şi nu trebuie să ne mire. La fel nu trebuie să ne mire nici faptul că euro-ortodocşii, care azi susţin ecumenismul, recurg la metodele clasice deja ştiute. De ce? Tocmai pentru că alte „argumente” nu pot avea.
În ce priveşte aşa-zisele „agenturi ruseşti” care ar încerca destabilizarea României prin Biserică, aş putea spune cu toată convingerea că nici o astfel de „agentură” nu i-a obligat pe reprezentanţii delegaţiei României să semneze în Creta, iar dacă aceste semnături nu ar fi existat, nu mai era nevoie de vreo opoziţie. Să înţelegem că după logica euro-ortodocşilor ecumenişti de genul lui Iulian Capsali (sau ale altor minţi luminate asemănătoare), că „agenţii străini” au aşteptat să semneze ai noştri în Creta ca mai apoi să îşi pună planul în aplicare. Auziţi, fraţilor, câtă strategie la „extremiştii” ăştia! Auziţi voi de „agenturi străine”, de „forţe oculte” care se opun ereziei ecumeniste, de para şi mega organizaţii ale „schismaticilor” de la noi etc. Toate acestea dau impresia unor conspiraţii pe care euro-ecumeniştii noştri le „desconspiră”, fără a avea nici măcar cel mai mic argument credibil.
Realitatea e că cei care se împotrivesc sinodului tâlhăresc din Creta o fac din convingere lăuntrică şi nu din interese conspirative, aşa cum încearcă unii să ne inducă. Părintele Elefterie de la Roman e un om cu o înaltă trăire duhovnicească, nu are maşină de lux şi nici vilă cu etaj, nici nu candidează pentru vreun rang sau funcţie de stat sau în structura bisericească. E un simplu preot pe al cărui chip se citeşte blândeţe şi smerenie, motiv pentru care este foarte iubit de credincioşi în zona unde vieţuieşte. Părintele Antim de la Bistriţa e în aceeaşi situaţie. Nici sfinţia sa nu are limuzină sau haine de firmă. Duce o viaţă simplă şi se dăruieşte slujirii lui Hristos căruia i-a dedicat viaţa. Astfel de exemple ar putea continua. Dacă studiem bine modul de viaţă a celor care au luat atitudine împotriva ereziei decretate în Creta observăm că aceştia sunt oameni cu o viaţă duhovnicească, oameni care se sacrifică pentru Hristos chiar cu preţul unor repercusiuni la care se aşteaptă în orice moment. În mare parte aceste repercusiuni au început. Sunt conştienţi că odată intraţi în această luptă vor sfârşi denigraţi, marginalizaţi şi excomunicaţi. Dar ei au chipurile senine, pentru că au conştiinţa împăcată cu ceea ce fac, sunt conştienţi de calea pe care şi-au asumat-o. Ce altargument mai doriţi domnilor euro-ortodocşi? Trăirea lăuntrică a unor oameni care nu se limitează la cele pământeşti este caracteristică unor „spioni” sau „agenţi” ai unor conspiraţii de orice fel (fie ele ruseşti sau americane)? Cu siguranţă NU.
Pe toţi acei pe care voi îi consideraţi „agenţi” sau conspiratori, noi îi considerăm a fi eroi. Ei au avut tăria de caracter să nu se gândească la pierderea confortului sau la faptul că vor fi discreditaţi, pentru că nu caută nici un trai bun şi nici slava lumii. Ei îl caută doar pe Hristos, şi de aceea şi-au pus în gând să se lipsească de toate pentru a-L urma.

Ieromonah Eftimie Mitra
Preot Ciprian-Ioan Staicu

Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

Avocatii Marelui Sinod: IULIAN CAPSALI spune despre cei ce critica Marele Sinod ca sunt DRENORI DE PUROI “DUHOVNICESC”

Aceeasi schema au folosit-o si la:

CONSPIRATIA RUSA. Seful NATO: RUSIA e in spatele campaniei ANTI FRACTURARE HIDRAULICA

 

Incepem Campania: SARMIZEGETUSA – PAMANT ORTODOX. Suntem daci, dar daci crestini

Posted in Uncategorized by saccsiv on Iunie 17, 2016

Oreste, pui de dac?

Oreste--studentul-lui-IPS-Teodosie-la-doctorat

Foto: http://www.ziare.com/media/televiziune/oreste-studentul-lui-ips-teodosie-la-doctorat-1051384

Da, ne tragem din daci.

Da, Sarmizegetusa a fost cetate dacica.

Intre timp dacii au devenit crestini. Noi suntem urmasii lor. Cetatea e pe pamantul nostru. Care pamant e pamant crestin. Sarmizegetusa face parte din istoria neamului nostru, dar din acea parte a ei precrestina. De dragul trecutului glorios al dacilor sa ne intoarcem la paganism e precum prostia porcului ce se intoarce la baltoaca sa sau a cainelui ce se intoarce la voma sa. Dar de dragul marii Dacii din trecut, sa imbratisam toata uraciunea Tibetului, e deja subdobitocie …

Iar dintre principalii activisti ce promoveaza spurcaciunile new age in zona taman in Zilele Marilor Sarbatori Crestine se detaseaza net tocmai puiul de “dac” din poza de mai sus, anume Oreste Teodorescu, despre a carui lucrare cititorii blogului stiu deja prea bine:

Pentru cine mai avea dubii ca ORESTE E MASON …

ORESTE si PAVEL CORUT: elogiu masoneriei, new age si Noii Ordini Mondiale

VOX NEWS: Emisiunea “ARHIVELE SECRETE”, Olimpian Ungherea si Oreste – ELOGIU MASONERIEI …

VIDEO – In atentia IPS TEODOSIE. Oreste: „Francmasoneria, o cale de evolutie spirituala”

Pentru cine mai avea dubii ca ORESTE e anti crestin si promoveaza reala NOUA ORDINE MONDIALA

“Roade” ale lucrarii lui Oreste …

Parintele Eftimie Mitra a inceput o campanie de trezire iar eu o sustin cu toata convingerea si ii indemn pe toti fratii sa procedeze aidoma. Doar el si inca vreo doi parinti tin singurei piept unui puhoi de zapaciti indraciti ce invadeaza periodic zona strabunei capitale cu focurile lor, cu incantatiile lor, cu intreg repertoriul lor de inchinatori la draci. Si sunt din an in an din ce in ce mai multi. Sufocant de multi, de a devenit toata zona aia o naclaiala sulfuroasa de te apuca plansul.

Iata un prim material pe aceasta tema, intitulat Sarmizegetusa Regia in fata pericolului de a-i fi falsificata istoria. Sectele ezoterice isi fac propria lor istorie despre stramosii poporului roman. si postat pe blogul Astradrom:

Ezoterismul ce se promoveaza prin curentul neodacist este o forma de aplicare a hinduismului in spatiul crestinismului romanesc. Zalmoxianismul dacist al zilelor noastre este o punte spre hinduism, avand masca unui fals patriotism romanesc sustinut de oculta mondiala.

Starile si trairile ce le au adeptii ezoterismului sunt inselari demonice, iar practicile acestora duc la pierderea de buna voie a sufletului si departarea treptata de Iisus Hristos si Biserica Sa.

Misionarii acestui curent neopagan induc in gandirea prozelitilor racolati un concept psihologic de o falsa gandire pozitiva, dar care, in realitate produce confuzii si inselari.

ezoterist la Sarmizegetusa Regia

(more…)