Saccsiv – Weblog

La ce se inchina musulmanii la Mecca? La o PIATRA NEAGRA dintr-un CUB NEGRU. Dar CUBUL NEGRU = Simbolul lui SATURN = DRACUL / Atentie: cub pe frunte au si evreii cand se roaga …

Posted in Uncategorized by saccsiv on Mai 18, 2017

KA’ABA

Conform http://ro.wikipedia.org/wiki/Kaaba

Kaaba este un lacaș de cult care se găsește la Mecca. Este cel mai sfânt loc al islamului.[1]. În jurul construcției se găsește Moscheea Sfântă din Mecca (المسجد الحرا).

Kaaba, este un sanctuar care se află la Mecca sub forma unui cub. Religia islamică îl considera ca primul și cel mai sfânt lăcaș de cult. Această constructie este înconjurată de Al-Masğid al-Harām (المسجد الحرا). Coranul subliniază că Kaaba a fost construită de către Avraam și fiul său Ismail.[2] Toți musulmanii din lume, în orice colt al lumii s-ar afla ei se îndreapta în timpul rugăciunii zilnice (salat) câtre Kaaba.

[…]

Hajerul Aswad este o piatră neagră strălucitoare care se găsește în colțul de est al sanctuarului. Musulmanii cred că această piatră e trimisă din rai. În urma izbucnirii unui incendiu, din cauza căldurii, această piatră s-a fărămițat în 15 bucățele. Astăzi bucățile acestei pietre sunt păstrate într-un suport din plumb și argint, încastrat în colțul estic al Kaabei. Partea care este vizibilă are 16,5 x 20 cm.

[…]

În perioada preislamică la Kaaba se găseau 360 de idoli în care credeau arabii politeiști. Cel mai mare și mai puternic dintre acești idoli era Hubal, un zeu de origine nabateană ce era considerat a fi protector al caravanelor.

În timpul profetului Mohamed, Kaaba a intrat sub controlul musulmanilor și toate statuile de idoli distruse. Acum Kaaba are o înălțime de 16 metri. Se presupune că Kaaba era mult mai joasă în anul 630 când profetul Mohamed a cucerit Mecca, deoarece ginerele său, Ali l-a ridicat pe umeri și a dărămat toate statuile.

(more…)

Sfantul MAXIM GRECUL: “Cuvânt de acuzare împotriva rătăcirii agarenilor şi împotriva lui MAHOMED, câinelui ticălos, care a născocit-o”

Posted in Uncategorized by saccsiv on August 27, 2015

   Iata ce putem citi la CUVIOSUL MAXIM GRECUL SCRIERI DOGMATICO-POLEMICE la pagina 31:

Cuvânt de acuzare împotriva rătăcirii agarenilor şi împotriva lui Mahomed, câinelui ticălos, care a născocit-o

În măsura în care locuieşte în mine buna credintă şi pe cât a lucrat harul Sfântului Duh, eu am dat în vileag şi credinta cea rea a iudeilor şi rătăcirea grecilor şi ereziile latinilor∗. Dacă voi lăsa fără acuzare credinŃa cea rea a agarenilor, urâŃi de Dumnezeu, şi vicleşugul lor cel diavolesc, atunci nimeni nu mă va lăuda pentru aceasta ci, dimpotrivă, toŃi mă vor osândi pentru cumplita nepăsare şi împuŃinarea râvnei dumnezeieşti faŃă de buna credinŃă. De aceea, chemând harul nemăsurat al dumnezeiescului Mângâietor, al Sfântului Duh, voi începe cu ajutorul lui Dumnezeu să grăiesc în apărarea credinŃei celei neîntinate, iubite de Dumnezeu şi mântuitoare.

Există multe semne diferite care dovedesc credinŃa cea adevărată şi mântuitoare în Dumnezeu, însă dintre ele doar trei sunt necesare, mai mult decât toate celelalte, pentru dovedirea bunei credinŃe celei neîntinate şi mântuitoare. Ele sunt: primul Însuşi Dumnezeu, Creatorul şi Stăpânul tuturor, a statornicit o credinŃa; a doua: acela prin Care Dumnezeu, Creatorul şi Stăpânul, a adus credinŃa în viaŃa oamenilor, este drept şi preacuvios şi binecredincios şi plin de toată înŃelepciunea şi raŃiunea; şi a treia: legile credinŃei sunt corespunzătoare în toate cu dogmele şi poruncile Proorocilor, Apostolilor, PărinŃilor Sinoadelor ecumenice şi ÎnvăŃătorilor inspiraŃi de Dumnezeu, care au existat din veac. Martorii cei mai vrednici de crezare ai acestor cuvinte sunt Avraam şi Moise şi toŃi Proorocii dumnezeieşti care au trăit după ei în diferite vremuri, şi Însuşi Hristos, Care i-a ales pe aceştia pentru virtuŃile dobândite de ei şi pentru evlavia lor şi i-a umplut de toată înŃelepciunea şi raŃiunea şi i-a făcut legiuitorii vieŃii celei plăcute lui Dumnezeu, împlinind El Însuşi cele rânduite de ei, chiar dacă erau nedesăvârşite datorită neputinŃei oamenilor de atunci, şi pecetluindu-le în chip dumnezeiesc şi cu putere.

L-a ales pe Avraam, pe care l-a lăudat şi l-a binecuvântat, pentru că el, cu raŃiune cucernică şi râvnă demnă de laudă, l-a acuzat pe tatăl său deoarece devenise învăŃător al relei credinŃe pentru ceilalŃi oameni şi a zdrobit idolii făcuŃi de el, recunoscându-L singur pe unicul Dumnezeu şi mărturisindu-L ca fiind Creatorul şi Proniatorul cerului şi al pământului şi al tuturor celor ce sunt în ele, înŃelegând din frumuseŃea creaŃiei că El este Artistul ei cel minunat.

Pentru o asemenea evlavie, Domnul l-a răsplătit prin faptul că i S-a arătat El Însuşi sub înfăŃişarea a trei bărbaŃi, a stat sub acoperişul cortului său şi a primit ca un om ospăŃul lui, făcându-i cele mai mari făgăduinŃe: că îl va face tatăl multor popoare şi că soŃia lui, Sarra, care era deja bătrână, îi va naşte un fiu. Astfel, prin seminŃia lui se vor binecuvânta toate popoarele pământului şi se va înmulŃi ca nisipul care este pe malul mării şi ca stelele cerului. După ce i-a făcut aceste făgăduinŃe, Creatorul şi Stăpânul tuturor i-a dat o lege nescrisă: Taina tăierii împrejur, spunându-i: Să faci ce e bine plăcut înaintea Mea şi să fii curat şi neîntinat. Toate acestea le-a primit cu credinŃă fericitul bărbat şi le-a păzit şi le-a împlinit fără lipsă atât el, cât şi urmaşii lui, chiar până la Moise. Acestea sunt arătările şi făgăduinŃele lui Dumnezeu, Creatorului şi Stăpânului tuturor, date acelui bărbat cucernic şi fericit, patriarhului Avraam, după cum reiese din Dumnezeiasca Scriptură.

Dar arătările faŃă de Moise sunt mult mai mari şi mai înfricoşătoare! Ele sunt, întradevăr, înfricoşătoare şi întrec orice cuvânt şi orice gând. Dumnezeu Însuşi i S-a arătat lui sub

Acest cuvânt este scris de Cuviosul Maxim după cuvântul: Despre cele trei mari erezii latine.

înfăŃişarea focului care lumina, însă nu ardea rugul, şi l-a chemat pe nume pe acest bărbat dumnezeiesc şi i S-a descoperit ca fiind Dumnezeul părinŃilor lui: al lui Avraam, Isaac şi Iacov, şi l-a trimis în Egipt să îi scoată din robia cea îndelungată şi din asuprire pe urmaşii lui Avraam, adică pe poporul israelit. Acolo, El l-a proslăvit înaintea Faraonului şi înaintea întregului Egipt prin multe minuni, iar apoi şi la Marea Roşie, pe care a despărŃit-o cu puterea Sa dumnezeiască şi a uscat drumul, iar numerosul poporul israelit a trecut prin ea cu picioarele uscate. Însă nu vă voi plictisi cu povestiri despre ceea ce ştiŃi deja şi nu voi enumera toate minunile mai presus de fire care s-au făcut acolo, ci voi încheia cu pogorârea lui Dumnezeu pe vârful muntelui Sinai pentru a vorbi faŃă către faŃă cu Moise. În Sinai, El i S-a arătat lui Moise atât cât a fost cu putinŃă firii omeneşti să perceapă arătarea lui Dumnezeu. A vorbit cu el aşa cum un prieten vorbeşte cu prietenul său şi i-a dat Legea scrisă pe tăbliŃe de piatră de safir, scriind pe ele cu degetul Său dumnezeiesc cele zece porunci ca, trăind potrivit cu ele şi călăuzindu-se după ele, oamenii să-I fie bineplăcuŃi lui Dumnezeu.

Despre faptul că aceşti fericiŃi bărbaŃi au fost atât de minunaŃi şi că Însuşi Creatorul şi Stăpânul tuturor, după nemăsurata Sa iubire de oameni, a adus prin ei Legea Sa în viaŃa oamenilor, s-a spus destul. Iar despre Mântuitorul nostru, despre Hristos Dumnezeu, Care a luminat toată creaŃia cea văzută şi nevăzută cu propovăduirea Evangheliei sau cu lumina cea neapusă a cunoaşterii lui Dumnezeu şi a evlaviei, este de prisos să vorbim. Despre aceasta spune Proorocul: Slava Lui acoperă cerurile şi tot pământul este plin de slava Lui! Izbucnire de lumină ca la răsărit de soare, raze vii din mâna Lui pornesc! (Avac. 3, 3-4).

Începând de la învălmăşeala de după potopul care a fost în timpul lui Noe, când oamenii s-au înmulŃit pe tot pământul şi neamul omenesc s-a întunecat din pricina răutăŃii şi a relei credinŃe şi a slujirii la idoli, cine a putut, până la întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul, Care este mai presus de orice minte şi cuvânt, să izbăvească pe deplin neamul nostru de rătăcire şi să sădească iarăşi în noi marea taină a evlaviei, numită de Prooroc strălucire şi lumină? Este numită strălucire pentru că înainte ea a fost într-un singur popor şi într-o singură Ńară, cea iudaică, şi a luminat numai Ńinuturile iudeilor. Este însă numită lumină, deoarece s-a răspândit de acolo şi a luminat pe deplin toate neamurile prin FericiŃii Apostoli, precum se spune în Scriptură: luminat-au fulgerele Tale lumea (Ps. 76, 17). Această proorocie poate fi înŃeleasă şi altfel: strălucirea este Legea dată de Moise care nu este desăvârşită, după cuvântul dumnezeiescului Apostol, care spune: Căci legea n-a desăvârşit nimic (Evr. 7, 19), sau cum a explicat Însuşi Dătătorul ambelor legi, spunând despre Legea lui Moise: Să nu socotiŃi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc (Mt. 5, 17). Aceasta înseamnă: să o desăvârşească, deoarece nu este desăvârşită. Căci Legea lui Moise pedepseşte doar păcatele făcute cu fapta, zicând: să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi şi aşa mai departe. Iar Legea Evangheliei Noului Testament, aduce face cunoscute rădăcinile păcatelor pomenite şi le supune osândirii înfricoşătoare, zicând: Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui (Mt. 5, 28). Şi iarăşi: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului (Mt. 5, 22); la fel şi despre celelalte. Căci începutul şi pricina uciderii sunt furia nemăsurată şi mânia, iar cauza desfrâului este privirea vicleană şi poftitoare. Aşadar, Legea cea veche, pentru că arată numai faptele păcătoase, se aseamănă cu strălucirea – căci strălucire se numeşte, de obicei, lumina dimineŃii în zori, care nu este a soarelui, iar lumina cea desăvârşită este Legea Evangheliei, deoarece ea îl face pe om desăvârşit în Dumnezeu şi îl ridică la bunătatea cea dintâi a Preabunului Dumnezeu, Care l-a creat după chipul şi asemănarea Sa.

După ce am spus cât a trebuit despre Mântuitorul Hristos şi despre credinŃa cea adevărată rânduită de El, să ne îndreptăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, către descoperirea relei credinte a ticălosului Mahomed. La începutul acestui cuvânt am spus că mai ales trei însuşiri definesc cel mai mult participarea necesară la credinŃa în Dumnezeu, cea mântuitoare şi neîntinată: faptul că ea este rânduită de Însuşi Dumnezeu, că Acela prin care Stăpânul tuturor a adus-o în viaŃa oamenilor este drept, cuvios, evlavios şi plin de toată înŃelepciunea şi raŃiunea insuflată de

Dumnezeu şi faptul că ea este întru toate împreună-glăsuitoare cu dogmele şi învăŃăturile Proorocilor şi Apostolilor insuflaŃi de Dumnezeu. Lăsându-le acum pe prima şi ultima dintre aceste însuşiri, să o cercetăm mai întâi pe cea din mijlocul lor. Căci, atunci când această însuşire va fi descoperită, va fi mai uşor să le dezvălui şi pe celelalte.

Voi începe cu următorul lucru: acest linguşitor ticălos şi premergător al necuratului Antihrist, dintru început nu a fost părtaş nici al evlaviei, nici al vreunei înŃelepciuni şi nu a avut nici un fel de pregătire ştiinŃifică, iar acest lucru îl dovedeşte clar o povestire despre el, pe care eu am auzit-o de la nişte bărbaŃi vrednici de crezare care cunosc totul referitor la el. Ei mi-au povestit că el era angajatul unui ismaelitean bogat din Arabia, era vizitiul lui, şi deseori mergea în Palestina şi în Siria cu negustori ismaeliŃi şi sirieni. Când stăpânul lui a murit, stăpâna lui, pentru că l-a îndrăgit, l-a făcut ibovnicul ei şi moştenitorul tuturor averilor ei. Dobândind o mare bogăŃie şi având vechime în neamul său arăbesc, el şi-a dorit să întocmească o nouă lege şi pe neamul arăbesc, cel înrudit cu el, care pe atunci slujea idolilor, să îl îndepărteze de idolatrie şi să îl aducă la o credinŃă bună. Când se gândea la aceasta, izvorul tuturor relelor, diavolul, care întotdeauna luptă şi atacă binecinstitorul neam creştin, a adus la el o unealtă potrivită răutăŃii şi ticăloşiei lui, pe un oarecare iudeu cu numele Ilie, care fusese alungat de iudeii care locuiau în Ierusalim pentru o erezie de-a lui. Acesta, fiind primit cu bunăvoinŃă de ticălosul Mahomed, l-a învăŃat pe arab o credinŃă şi o erezie iudaică: l-a învăŃat să cunoască un singur Dumnezeu într-o singură Persoană, nu în trei Persoane; de asemenea, l-a învăŃat să se taie împrejur, să nu mănânce carne de porc, să se cureŃe des cu apă de păcatele săvârşite în fiecare zi şi multe altele păzite de iudei, iar femei să îşi ia câte vrea şi poate să întreŃină fiecare.

(more…)