SACCSIV – blog ortodox

Generatiile tinere sunt din ce in ce mai bolnave. Si cu IQ din ce in ce mai mic…

Posted in Marea Britanie, SUA, UE, UNIUNEA EUROPEANA by saccsiv on octombrie 11, 2024

Sursa: https://stiripesurse.md/baby-boomerii-traiesc-mai-mult-dar-sunt-mai-bolnavi-decat-parintii-lor/

Baby boomerii – persoanele născute între 1946 și 1964 – trăiesc mai mult, dar au mai multe probleme de sănătate decât generațiile anterioare la aceeași vârstă. Concluziile studiului făcut în acest sens au fost publicate în Journals of Gerontology.

Oamenii de știință britanici au descoperit că persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani sunt mai susceptibile de a fi supraponderale și mai bolnave decât erau cele născute înainte sau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit stiripesurse.

Experții, care au calificat constatările drept „îngrijorătoare”, au avertizat că generațiile mai tinere ar putea trăi acum mai mult timp cu boli cronice și dizabilități.

Autorul principal al studiului, Laura Gimeno, expert în demografie medicală și îmbătrânire la University College London (UCL), a declarat: „Constatăm că există o derivă generațională a sănătății, prin care generațiile tinere tind să aibă o sănătate mai proastă decât generațiile anterioare la aceeași vârstă. Chiar și cu progresele medicinii și o mai mare conștientizare a publicului cu privire la un stil de viață sănătos, persoanele născute după 1945 sunt expuse unui risc mai mare de boli cronice și handicap decât predecesorii lor”.

Cercetătorii de la UCL și Universitatea Oxford au analizat date de la peste 100.000 de britanici, americani și europeni între 2004 și 2018 și au constatat:

– creșterea ratei bolilor cronice: baby boomerii sunt de 1,5 ori mai predispuși să sufere de cancer, boli pulmonare, probleme cardiace, diabet și colesterol ridicat comparativ cu generațiile anterioare la aceeași vârstă

– scăderea forței fizice: nivelurile de forță de prindere, un indicator al forței musculare generale și al îmbătrânirii sănătoase, au scăzut de-a lungul generațiilor în Anglia și SUA

– dificultăți în activitățile zilnice: baby boomerii din Regatul Unit sunt de aproape 1,5 ori mai predispuși să întâmpine dificultăți în îndeplinirea a trei sau mai multe sarcini de îngrijire personală comparativ cu generațiile anterioare

– variații regionale: deși prevalența diabetului a crescut în mod similar în toate regiunile studiate, diagnosticele de cancer, probleme cardiace și colesterol ridicat au crescut cel mai mult în Anglia și Europa.

Paradoxal, în timp ce studiul arată o deteriorare a stării de sănătate pentru baby boomeri, alte cercetări sugerează o creștere a longevității la nivel global. Un studiu publicat în The Lancet Public Health estimează că speranța medie de viață la nivel mondial va crește la aproximativ 78,1 ani până în 2050, o creștere de 4,5 ani față de prezent.

În Anglia și Țara Galilor, numărul centenarilor a crescut de peste două ori din 2002, ajungând la 14.850 în 2023, conform datelor Oficiului Național de Statistică. Femeile au de patru ori mai multe șanse să devină centenare decât bărbații.

 

Comentariu saccsiv:

Titlul si finalul articolului de pe Stiripesursemd este prostesc. Cica „Baby boomerii trăiesc mai mult, dar sunt mai bolnavi decât părinții lor”. Pai, de unde stiu ei ca cei ce au acum 50 – 60 de ani vor trai mai mult decat cei din generatiile precedente? Chiar asa, cu atatea boli?

Ca un soi de argument ni se zice cum ca În Anglia și Țara Galilor, numărul centenarilor a crescut de peste două ori din 2002, ajungând la 14.850 în 2023″. O fi, doar ca acei centenari nu sunt baby boomeri, ci s-au nascut cu multa vreme in urma.

Oricum, un lucru este cert, baby boomerii sunt mai bolnavi iar si mai bolnavi decat ei sunt generatiile si mai tinere:

Cancer la vârste tot mai mici. Numărul persoanelor sub 50 de ani din întreaga lume diagnosticate a crescut cu aproape 80%

Literatura de specialitate atestă faptul că infarctul miocardic este o patologie care apare după vârsta de 45-50 de ani. Din nefericire, în ultimii ani asistăm la o creștere a numărului de cazuri de pacienți mult mai tineri

Studiul postat pe Stiripesursemd se refera la Vestul Colectiv. Cum sta insa treaba in Rusia, China, Sudul Global? Ar fi interesant de stiut.

Din pacate insa, generatiile tinere (cel putin in vest) nu sunt doar din ce in ce mai bolnave, ci si cu un IQ din ce in ce mai mic:

De ce de peste 30 de ani incoace tinerii sunt din ce in ce mai firavi si cu un IQ din ce in ce mai mic?

Tinerele generații devin din ce în ce mai proaste: oamenii de știință au descoperit că IQ-ul scade cu 7 puncte pe generație, cu o tendință ”destul de îngrijorătoare”