SACCSIV – blog ortodox

Pilda celor poftiți la cină

Posted in IISUS HRISTOS, predici, Sfantul Ioan Gura de Aur by saccsiv on decembrie 15, 2024

Ev. Luca 14,16-24

  1.      Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;
  2.      Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
  3.      Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
  4.      Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.
  5.      Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
  6.      Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
  7.      Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
  8.      Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,
  9.      Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.

Cititi va rog si:

PILDA CELOR POFTITI LA CINA. Sfantul Ioan Gura de Aur: Cuvânt la Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh

Pilda celor poftiți la cină. Cuvantul Sfantului Ignatie Briancianinov

 

PILDA CELOR POFTITI LA CINA

Posted in IISUS HRISTOS, predici, Sfantul Ioan Gura de Aur by saccsiv on decembrie 17, 2023

Ev. Luca XIV, 16-24

16. Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; 

17. Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. 

18. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. 

19. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. 

20. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. 

21. Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. 

22. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. 

23. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, 

24. Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.  

Cititi va rog si:

Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur la Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh

 

Pilda celor poftiți la cină. Cuvantul Sfantului Ignatie Briancianinov

Posted in Calendar Ortodox, predici by saccsiv on decembrie 13, 2020

Ev. Luca 14,16-24

  1.      Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;
  2.      Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
  3.      Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
  4.      Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.
  5.      Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
  6.      Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
  7.      Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
  8.      Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,
  9.      Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.

Cuvant al Sf. Ignatie Briancianinov la Pilda celor poftiti la cina:

(more…)