SACCSIV – blog ortodox

PATRIARHIA ne indeamna: VOTATI LA EUROPARLAMENTARE. Motivul: “UNITI, SUNTEM MAI PUTERNICI, niciun stat nu poate face fata de unul singur globalizarii”

Posted in alegeri, PARLAMENTUL EUROPEAN, PATRIARHIA ROMÂNA by saccsiv on martie 28, 2014

   Iata ce putem citi in articolul UNIȚI, SUNTEM MAI PUTERNICI din 12.03.2014de pe Basilica:

COMUNICAT CROCEU cu prilejul alegerilor europene din 22-25 mai 2014:

Membrii Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU)* s-au întâlnit la Bruxelles și au hotărât să publice acest comunicat în vederea apropiatelor alegeri care vor avea loc în luna mai 2014 în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, când vor fi aleşi cei 751 de membri ai Parlamentului European pentru următorii cinci ani.

Mai întâi, Reprezentanții au analizat responsabilitățile și competențele sporite ale Parlamentului European, conform Tratatului de la Lisabona. S-a discutat, de asemenea, despre importanța participării cetățenilor europeni, mai ales a creștinilor, la aceste alegeri.

Reprezentanții ortodocși doresc să sublinieze faptul că Uniunea Europeană nu este doar încă o instituție care urmărește apărarea intereselor economice individuale și colective. Mai degrabă, Uniunea Europeană este purtătoarea aspirațiilor a sute de milioane de oameni ce trăiesc în țările lor, dar își doresc să fie parte a unei familii mai mari de popoare, care lucrează împreună pentru consolidarea standardelor sociale, demnitatea vieții și securitatea societății. Cu toții suntem responsabili de edificarea și dezvoltarea unor instituții sustenabile din punct de vedere social, economic și ecologic. Creștinii sunt încurajați să ia parte în mod activ la aceste alegeri, contribuind astfel la perfecționarea proiectului european.

Reprezentanții Ortodocși își exprimă pe această cale dorința de a coopera cu oricare autoritate competentă în vederea promovării:

[…]

– Politicilor eficiente și umane în privința migranților și refugiaților, mai ales în direcția incluziunii sociale. Trebuie căutate mereu căi de combatere a problemei extremismului și rasismului. Este de o importanţă majoră să se lucreze la consolidarea la toate nivelurile a procedurilor democratice și a statului de drept.

– Politicilor care să permită petrecerea a mai mult timp în familie, consolidând drepturile și îndatoririle părintești în așa manieră încât să poată fi asigurată creșterea, educarea și instruirea satisfăcătoare a copiilor. Familia bazată pe uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, cu deplină considerație pentru egalitatea dintre ei, rămâne un element constitutiv de maximă importanță al societății.

[…]

Asigurarea unei cât mai largi participări la exercitarea acestui drept democratic este de importanță maximă. Niciun stat – sau parte a unui stat – nu poate face față de unul singur provocărilor din ce în ce mai mari ale unei lumi aflate într-un rapid proces de globalizare. Participarea creștinilor la aceste alegeri stă la baza credinței că este nevoie de încurajarea cât mai multor factori de a lucra împreună pentru o lume mai bună, în spirit de solidaritate. Uniți, suntem mai puternici.

– Publicat la 9 martie 2014, în Duminica Ortodoxiei, ziua prăznuirii unității între membrii familiei Bisericilor Ortodoxe.

* Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (în limba engleză – Committee of the Representatives of Orthodox Churches to the European Union –CROCEU) este format din reprezentanții la Bruxelles ai Patriarhiei Ecumenice, Patriarhiei Moscovei, Patriarhiei Române, Bisericii Ciprului și Bisericii Greciei.

Comentariu saccsiv:

(more…)

%d blogeri au apreciat: