Harababura ecumenista in mintea Andreei Esca dupa ce s-a lepadat cu 24 de ani in urma
B1: Andreea Esca și-a schimbat religia: „Important e să ai Dumnezeu și să treci pe la biserică” (FOTO)
Andreea Esca a mărturisit că e creștin ortodoxă prin botez, dar a trecut la catolici acum 24 de ani, pentru a se putea mărita cu Alexandre Eram. Și copiii lor, Alexia și Aris, sunt catolici. Acum sărbătoresc Paștele de două ori.
Andreea Esca: Sunt o catolică pârâtă
„Eu sunt o catolică pârâtă pentru că sunt botezată ortodox, și recunosc, merg în continuare la biserica ortodoxă, am niște sfinți ortodocși în care cred și rămân acolo, în sufletul meu, dar am trecut la romano-catolici atunci când m-am măritat pentru că nu puteam altfel să facem căsătoria rămânând fiecare așa, de fapt așa era atunci, am înțeles că se poate, că unele biserici acceptă, altele nu. Noi nu am avut această șansă.
În 2000 ne-am căsătorit, deci iată, 24 de ani se fac imediat. Și atunci am trecut la romano-catolici ca să mă căsătoresc cu Alex, care este botezat romano-catolic. Copiii sunt și ei romano-catolici. Tata e greco-catolic, totul e complicat”, a spus Andreea Esca, la Pro TV, potrivit Libertatea.
De ce nu a trecut Alexandre Eram la ortodocși
Întrebată de ce nu și-a schimbat Alexandre Eram religia, ea a răspuns: „Știu că am încercat și asta a fost cea mai convenabilă variantă, important e să ai Dumnezeu și să treci pe la biserică, oricare ar fi biserica”.
„Noi, duminică, avem Paștele. Eu sărbătoresc de fiecare dată, de două ori, așa că sunt cea mai câștigată din toată alegerea”, a mai susținut Andreea Esca.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
In 2022 „Andreea Esca și alte vedete, alături de mii de bucureșteni, au mers, în Joia Patimilor nu la biserică, ci la o întâlnire cu un așa-numit guru yoghin”:
Sfantul Marcu Eugenicul a fost unicul ce s-a opus unirii cu catolicii semnata la Sinodul de la Ferrara – Florenta (1438-1439). Urmandu-i exemplul, lumea ortodoxa n-a recunoscut documentul, dar imparatul Constantin a ramas fidel unirii si Constantinopolul a cazut in 1453. In 1965 Patriarhul Athenagora ridica anatema de la 1054. La Sinodul de la Niceea din 2025 se va semna din nou unirea?
Parintele nostru intre sfinti Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a nascut Manuel, din Gheorghe si Maria, amandoi din familii credincioase si binecunoscute ale Constantinopolelui, capitala Imperiului Roman si a Patriarhiei Ecumenice a Bisericii Ortodoxe.
In acea vreme, partea rasariteana a Imperiului fusese cucerita de turci, si imparatul Manuil intrase in negocieri cu papa Martin al V-lea, nadajduin sa adune un sinod ecumenic pentru a obtine unirea celor doua biserici, si astfel sa primeasca ajutor militar din partea monarhiilor vest-europene. Aceste negocieri au fost intrerupte, insa, dupa ce imparatul a suferit o criza. Dupa asediul nereusit asupra Constantinopolului din 1422, al sultanului otoman Murad al II-lea, fiul si succesorul imparatului, Ioan VIII Paleologul, a reluat negocierile cu noul papa, Eugenie al IV-lea, si a inceput pregatirile pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului au refuzat participarea la sinod, dar au trimis, siliti, reprezentanti.
Patriarhul Alexandriei a ales ca unul din delegatii sai sa fie ieromonahul Marcu Evgenikos, ale carui lucrari teologice i-au adus faima in intregul imperiu. Atat Imparatul cat si patriarhul (Iosif al II-lea al Constantinopolului) au dorit ca Marcu sa fie hirotonit episcop, pentru a ocupa pozitia de teolog-sef al delegatiei Ortodoxe, la sinod. La 46 de ani, Marcu a fost ridicat in rangul de Mitropolit al Efesului, ce devenise vacant prin moartea mitropolitului Ioasaf. Vorbind de sperantele sale pentru sinod, Sfantul Marcu spunea: „Mi-am pus nadejdea in Dumnezeu si in sfintii comuni ai Bisericilor Apusului si Rasaritului. Intr-adevar, credeam ca totul va merge bine cu noi si vom obtine ceva maret si vrednic de munca si nadejdile noastre.”
Pe 27 noiembrie 1437, 700 de episcopi, arhimandriti, monahi, preoti si laici au intins panzele spre Italia. Aceasta delegatie ortodoxa il includea pe imparatul Ioan, patriarhul Iosif si 22 de episcopi, printre care se afla Mitropolitul Marcu al Efesului. Prima intrunire a sinodului s-a tinut in Miercurea Mare, 9 aprilie 1438, la catedrala Sfantului Gheorghe din Ferrara, Italia. Dupa 14 sedinte in Ferrara, cea din urma avand loc pe 13 decembrie, papa Eugenie a mutat sinodul in alta parte (din considerente financiare), la 12 ianuarie 1439. Sinodul a reinceput in Florenta pe 26 februarie si s-a incheiat pe 5 iulie.
Nu a fost intaia data cand s-a incercat o astfel de reunire. Negocieri pentru restabilirea comuniunii eclesiale intre Roma si Constantinopole au avut loc de aproximativ 30 de ori de la Marea Schisma din 1054. Cea mai importanta dintre aceste incercari anterioare a avut loc la Conciliul de la Lyon in 1274. A fost motivata, la fel, in buna masura, de catre dorinta imparatului Mihail al VIII-lea de a primi ajutor militar din partea papalitatii. Despre acel conciliu, episcopul Kallistos (Ware) scrie: Dar unirea s-a dovedit nu mai mult decat o intelegere pe hartie, de vreme ce a fost respinsa cu tarie de majoritatea covarsitoare a clerului si mirenilor din Biserica Bizantina, cat si de Bulgari si de alte tari ortodoxe. Reactia generala la conciliul de la Lyon a fost rezumata in cuvintele atribuite sorei imparatului: ‘Mai bine sa piara imperiul fratelui meu, decat neprihanirea credintei Ortodoxe’.
La Ferrara-Florenta principalele probleme in disputa au fost: (1) purcederea Duhului Sfant (adica adaugirea de catre biserica latina a clauzei filioque la crezul niceean); (2) primatul papal; (3) purgatoriul; (4) folosirea painilor nedospite (a azimilor) in Euharistie. (A mai fost un alt subiect important pe care unii dintre delegati ar fi dorit sa il discute, deosebirea in teologia ortodoxa dintre „esenta” divina si „energiile” divine, dar imparatul, dorind evitarea unor alte piedici pentru unire, le-a interzis participantilor greci sa discute problema.)
Filioque
Inca din zilele timpurii ale bisericii, candidatilor la botez in comunitatea crestina li se cerea sa marturiseasca credinta crestina sub forma unui scurt rezumat doctrinar, un „crez” (din latinescul credo, „[Eu] cred”). Primul Sinod Ecumenic (Niceea I, 325 d.Hr.) si al doilea Sinod Ecumenic (Constantinopol I, 381) au stabilit ceea ce a ajuns sa fie cunoscut drept Crezul Niceno-Constantinopolitan, sau mai simplu Crezul Niceean. Acest crez s-a bazat pe crezurile anterioare de botez ale bisericii, dar a fost dezvoltat pentru a lamuri invatatura Bisericii privitoare la dumnezeirea lui Hristos si spre a combate erezia ariana raspandita in biserica la acea vreme, ce sustinea ca Hristos a fost o fiinta creata, nu Dumnezeu vesnic. Crezul de la Niceea a fost acceptat universal, atat in rasarit cat si in apus, ca exprimarea cea mai importanta a invataturii crestine, „simbolul credintei”. In 589, un sinod local din Toledo, Spania, a adaugat o cuvant la crez astfel incat sa zica: „Cred..in Duhul Sfant, Domnul de viata Datatorul, care din Tatal si din Fiul purcede” (filioque in latina). Acest adaos a fost facut aparent ca o aparare impotriva arianismului. Roma a respins initial schimbarea crezului stravechi. De fapt, in secolul al 9-lea, papa Leon al III-lea a pus ca crezul original, fara filioque, sa fie inscris pe placi de argint, in bazilica Sfantului Petru. Curand dupa anul 1000, insa, Biserica Romei a acceptat modificarea. Subiectul filioque a ocupat de departe cea mai intinsa parte a discutiilor sinodului. Urmatorul pasaj din „Vietile Stalpilor Ortodoxiei” descrie obiectia Ortodoxa la filioque:
Inr-adevar, aceasta a fost cea mai dureroasa disputa dintre Ortodocsi si Latini. Grecii, condusi de Sfantul Marcu, au insistat asupra faptului ca orice insertie in crez – filioque sau nu – era necanonica. Unii papi dinaintea lui Eugenie nu au sanctionat aceasta adaugire si, in alte dati, alti papi au sustinut-o. In orice caz, a devenit treptat o adaugire permanenta a crezului in Apus, si papii ce au urmat au intarit aceasta invatatura eretica, declarand ca Duhul Sfant purcede din ipostasurile Dumnezeului-Tatal si Dumnezeului-Fiul, adica existenta Sa este din ambele ipostasuri. Intr-o incercare de combatere a arianismului, Apusul a creat doua cauze in Dumnezeire. Ortodoxia afirma ca Tatal este singura Sursa a Fiului si a Duhului – Unul nascandu-se vesnic din El si Celalalt purcezand vesnic din el. Dumnezeu, astfel, este Unul, deoarece Tatal este sursa Dumnezeirii, prin aceasta realizandu-se unitatea. Adaugirea filioque a fost treptata, desi Sinoadele Ecumenice al 3-lea si al 4-lea au randuit o hotarare stricta, ca in crez nici un cuvant sa nu se schimbe, adauge sau scoata – nici macar o litera. Asupra celor ce ar indrazni sa faca modificari, s-au aruncat afurisenii teribile.
Sfantul Marcu, impotriva puternicelor obiectii ale latinilor, a insistat ca, inainte de orice altceva, sa fie citite cu glas tare canoanele Bisericii privind chestiunile in discutie. A citit hotararile celui de-al treilea, patrulea, cincilea, saselea si saptelea Sinod Ecumenic, precum si pasaje din diferiti sfinti, incluzand mai multi papi, toate afirmand crezul original si interzicand orice modificare a lui. Multi din monahii latini prezenti la sinod, dupa ce au auzit hotararile si actele Sinoadelor Ecumenice, alaturi de explicatia lui Marcu, au marturisit ca nu mai auzisera asa ceva pana atunci. Au strigat ca grecii invata mai drept decat sfintii lor, si s-au minunat de Marcu al Efesului. Totusi, Latinii au oferit mai multe argumente in apararea filioque: ca filioque nu a fost un adaos la crez, ci doar o explicitare; ca Papa, ca si cap suprem al bisericii, are autoritatea sa faca astfel de adaugiri explicative in crez; si ca hotararile sinoadelor interzic numai modificarile neortodoxe in crez. Un compromis s-a cautat in formula acceptata de greci, cea ca Duhul Sfant purcede „de la Tatal prin Fiul”. Oricum, o data ce grecii au acceptat formula, latinii au insistat ca „prin Fiul” si „de la Fiul” inseamna acelasi lucru; astfel, filioque ar trebuie acceptat asa cum este: „de la Tatal si de la Fiul”! Arhiepiscopul Marcu a insistat asupra distinctiei, spunand: „Daca acceptam ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul, abolim monarhia in Dumnezeire si acceptam doua cauze ale Dumnezeirii”.
Autoritatea papala
Este clar din Noul Testament si alte scrieri crestine timpurii ale perioadei apostolice ca inca din primul secol au existat trei nivele de hirotonie in biserica: diacon, preot si episcop. Episcopul este capul unei comunitati crestine locale. El prezideaza asupra slujirii euharistice a bisericii; este raspunzator, in cele din urma, pentru propovaduirea si apararea invataturii celei adevarate. Precum un tata intr-o familie, este simbolul si pazitorul unitatii Bisericii si este responsabil cu pastrarea disciplinei si randuielii dumnezeiesti in biserica care ii este incredintata spre pastorire. Pe la inceputul secolului al patrulea, cinci orase in lumea crestina au dobandit o pozitie deosebita din pricina importantei lor in Imperiul Roman. Episcopii acestor orase au ajuns sa fie numiti „Patriarhi”. Alti episcopi au cautat deseori catre ei pentru conducere si autoritate morala in dispute doctrinare sau disciplinare, privind biserica ca un intreg. Cel dintai intre cei cinci Patriarhi era Episcopul Romei, Papa. Acesti Patriarhi nu reprezinta un „al patrulea” nivel de hirotonie in biserica; patriarhii sunt tot episcopi. Diferite interpretari ale rolului papalitatii in biserica au fost un focar major de tensiuni intre Bisericile Rasaritene Ortodoxe si cea Romano-catolica, mai ales dupa marea schisma de la 1054. Declaratia pozitiei romane, prezentata la sinod, zice: „Astfel definim ca sfantul Scaun Apostolic si Pontiful Roman tin primatul asupra lumii; si ca Pontiful Roman insusi este succesorul fericitului Petru, capetenia Apostolilor, si adevaratul vicar al lui Hristos. Papa este capul intregii Biserici, si parintele si invatatorul tuturor crestinilor; si ca toata puterea i-a fost data prin fericitul Petru de catre Domnul nostru Iisus Hristos pentru a hrani, conduce si guverna Biserica catholica (soborniceasca)… Mai mult, reinnoim ordinea celorlalti venerabili Patriarhi, care ne-a fost inmanata prin sfintele canoane, si anume ca Patriarhul de Constantinopole va fi al doilea dupa sfantul Pontif Roman. A treia, intr-adevar, este Alexandria; a patra, la fel, Antiohia, si al cincilea este Ierusalimul…” In contrast cu suprematia universala si jurisdictia imediata pe care biserica Romei o subscrie papalitatii, Sfantul Marcu explica punctul de vedere Ortodox in mod succint, scriind: „Pentru noi, Papa este precum unul din patriarhi – si numai daca este Ortodox” (adica adera la credinta Ortodoxa si nu se departeaza de la ea).
Purgatoriul
Recent publicatul „Catehism al Bisericii [Romano-]Catolice” defineste doctrina bisericii Romei asupra purgatoriului dupa cum urmeaza: „Toti cei ce mor in harul si prietenia Domnului, dar inca imperfect purificati, sunt cu adevarat asigurati de eterna lor mantuire; dar, dupa moarte, ei sunt purificati, pentru a atinge sfintenia necesara intrarii in fericirea raiului. Biserica da numele de Purgatoriu acestei purificari finale a celui ales, care este cu totul diferita de pedeapsa celui condamnat. Biserica a formulat doctrina ei de credinta asupra Purgatoriului mai ales la Conciliile de la Florenta si Trent. Traditia Bisericii, referindu-se la anumite texte ale scripturii, vorbeste de un foc curatitor… ” Raspunsul ortodox la invatatura purgatoriului, expus la sinod de catre mitropolitii Visarion al Niceei si Marcu al Efesului, este ca doctrina latina rezida intr-o distinctie intre un foc etern si unul temporar, ce este respinsa de ortodoxie. „Visarion a continuat prin a talcui ca exista un singur foc vesnic. Pedeapsa vremelnica a sufletelor pacatoase consta in faptul ca ei, pentru o vreme, pleaca intr-un loc intunecat si sumbru unde sunt pedepsiti prin lipsirea de Lumina Dumnezeiasca. Insa pot fi izbaviti dintr-acest loc intunecos si sumbru prin rugaciunile Bisericii, Sfanta Euharistie si fapte de milostenie, savarsite in numele lor – insa nu prin foc.” Astfel, ambele biserici afirma ca sufletul are parte de o purificare [curatire] continua dupa moarte, dar ortodoxia respinge (sau, cel putin, refuza sa afirme) ca focul purgatoriului este mijlocul unei astfel de curatiri.
Azimile
Au existat obiceiuri liturghice diferite in Apusul Latin si Rasaritul grec. O diferenta notabila a fost folosirea painii nedospite (azima) in euharistie, de catre biserica Latina, si folosirea painii dospite in bisericile Rasaritene. Ware rezuma hotararea sinodului in aceasta chestiune: „Unirea de la Florenta s-a bazat pe principiul dualitatii: unanimitatea in probleme de doctrina; respect pentru riturile legitime si traditiile particulare ale fiecarei Biserici… astfel ca in ceea ce priveste azimile, nici o uniformizare nu a fost ceruta: Grecilor li s-a ingaduit sa foloseasca painea dospita, in timp ce Latinii continuau sa o utilizeze pe cea nedospita.”
Apararea Ortodoxiei de catre Sfantul Marcu
Pe masura ce discutiile continuau, grija pentru dobandirea unei intelegeri din punct de vedere teologic si a unei caderi de acord a lasat loc motivelor lumesti, de ambele parti: si din partea papei (ce dorea a-si supune bisericile rasaritene autoritatii sale eclesiastice) si din cea a imparatului (ce isi dorea ajutor militar din partea Apusului). Intr-un efort de a grabi discutiile si de a usura unirea, imparatul Ioan i-a exclus pe doi din cei mai puternici aparatori ai ortodoxiei, Marcu al Efesului si Antonie al Eracleei, consemnandu-l pe Marcu in odaia sa si punand paznici la usa, pentru a-l impiedica sa plece. A fost conceputa o formula de unire, in care ortodocsii au acceptat pozitia bisericii Romei in fiecare punct doctrinar aflat in disputa. Pana si patriarhul bizantin Iosif a avut o intalnire intre patru ochi cu Sfantul Marcu, pentru a-l convinge sa semneze hotararea. Dar Marcu a fost neclintit: „In problemele de credinta nu incape pogoramantul si iconomia”. Opt zile dupa ce i-a grabit pe ceilalti delegati ortodocsi sa semneze, patriarhul Iosif a murit. Imparatul Ioan a luat conducerea bisericii in maini, o actiune condamnata de Sfantul Marcu: „Nimeni sa nu ne stapaneasca in credinta noastra: nici un imparat, nici un arhiereu, nici un sinod mincinos, nimeni, fara numai Unul Dumnezeu, ce ne-a daruit-o prin El si prin ucenicii Sai”. Dar papa si imparatul au inceput sa ii ameninte pe delegatii ortodocsi pentru a semna. Papa a anuntat ca isi va retrage sprijinul militar, daca ortodocsii nu vor semna. Delegatia ortodoxa a fost lasata fara hrana si bani, iar latinii au amenintat sa isi retraga plata stipendiilor promise, pentru calatorie si cheltuielile de trai. Delegatilor ortodocsi li s-a oferit mita in schimbul semnaturilor. Unul din episcopii rusi care nu a semnat de prima data hotararea a fost arestat si intemnitat timp de o saptamana, pana ce a primit sa semneze. Cativa episcopi si mireni s-au temut pentru vietile lor si au parasit orasul.
In cele din urma, Marcu al Efesului a ramas singurul episcop Ortodox din Florenta care a refuzat sa semneze hotararea de unire. „Ortodoxia a fost mai pretioasa pentru Marcu decat Statul; Ortodoxia era vesnica comoara, Biserica adevarata a celor ce sunt mantuiti. Statul bizantin e al taranei; s-a nascut, a inflorit si va pieri. Dar Ortodoxia este pururea si trebuie pastrata precum o lumina vesnica.” Cat despre ceilalti delegati, „desi in launtrul inimilor lor, multi nu au vrut sa semneze, totusi si-au calcat constiinta ortodoxa de frica mortii, pentru bani, pentru hrana sau pentru a-l multumi pe imparat.” Pentru a fi corecti, trebuie spus ca nu toti delegatii din partea Romana au fost de acord cu asemenea masuri. Unul din teologii latini de frunte, dominicanul Ioan de Montero, a insistat in mod repetat ca sa i se ingaduie lui Marcu al Efesului sa se intoarca la discutii, dar Imparatul a refuzat.
La data de 5 iulie 1439, Unirea de la Florenta a fost ratificata. Dupa ce episcopii greci au semnat hotararea, in timp ce papa Eugenie se pregatea sa iscaleasca, a intrebat daca Marcu al Efesului a semnat si el. Cand i s-a spus ca nu, a exclamat: „Atunci nu am obtinut nimic!” Cu toate acestea, o slujba de praznuire a unirii s-a tinut in ziua urmatoare, si grecii s-au intors la Constantinopole. La 1 februarie 1440, navele purtandu-i pe greci au trecut prin Cornul de Aur. Prin negutatorii care au fost in Ferarra si Florenta, faima si rezultatele lui Marcu au sosit inaintea sa in capitala. Dupa ce i s-a istorisit rezistenta sa eroica, norodul astepta sa isi aplaude si sa isi incurajeze eroul. Cineva a descris comportarea populara fata de Marcu, astfel: „Efeseanul privea multimea ce il proslavea pentru ca nu semnase. Poporul il cinstea precum israelitii de demult pe Moise si pe Aaron. Toti il laudau si ii ziceau ‘sfant’”. Chiar si cei ce erau impotriva lui Marcu ziceau: „Nu a primit nici daruri, nici aur” de la papa. Plini de infricosare, credinciosii i-au evitat pe episcopii care semnasera si chiar i-au insultat. Nici clerul ramas in Constantinopole n-a dorit sa slujeasca impreuna cu unionistii. In acest timp, patriarhii rasaritului au anuntat ca nu se considera legati de nimic din cele ce au iscalit reprezentantii lor. Marcu a fost numit un nou Sfant Atanasie si un nou Sfant Ioan Teologul. A fost socotit marturisitor si mucenic de catre aproape intreg trupul bisericii grecesti. A fost intampinat cu respect si entuziasm universal.
9 decembrie: Pomenirea zamislirii Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu de catre Sfanta Ana. Inca una din diferentele dintre ortodocsi si catolici (ce cred in IMACULATA CONCEPTIE)
În luna decembrie, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.
Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.
Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie09.htm
Foarte important: Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Apusul insa, in ratacirea sa constanta, a tot schimbat invatatura pana a ajuns si la … Imaculata Concepţie, conform careia si Maica Domnului s-a zamislit oarecum similar cu Mantuitorul. Sărbătoarea Imaculatei Concepţii, sărbătorită pe 8 decembrie în fiecare an, a fost stabilită de Papa Sixtus IV în 1476, dar aceată doctrină nu a fost definită atunci ca o dogmă, astfel fiecare catolic avea dreptul să creadă sau nu în ea, fără a fi acuzat de erezie. Imaculata Concepţie a fost definită ca dogmă de către Papa Pius IX în 1854, în constituţia sa din 8 decembrie, intitulată Ineffabilis Deus.
Vaticanul confirmă că credincioșilor catolici le este interzis să devină francmasoni
Vaticanul a confirmat miercuri o interdicție privind intrarea catolicilor în francmasonerie, o societate cvasi-secretă pe care Biserica Catolică o privește cu ostilitate de secole, anunță Reuters.
„Apartenența activă la Francmasonerie de către un membru [al Bisericii Catolice] este interzisă din cauza naturii ireconciliabile între doctrina Catolică și Francmasonerie”, a declarat Congregației pentru Doctrina Credinței într-o scrisoare publicată miercuri de presa de la Vatican.
Aceasta este aceeași instituție a Vaticanului care a precizat săptămâna trecută că transsexualii pot fi botezați în Biserica Catolică, dar cu anumite condiții.
Noua decizie privind apartenența catolicilor la Francmasonerie este datată pe 13 noiembrie și contrasemnată de papa Francisc. Decizia a fost pronunțată după ce un episcop din Filipine a cerut Vaticanului formularea unei opinii asupra subiectului, fiind alarmat de creșterea numărului francmasonilor din țara sa.
Decizia publicată miercuri citează o declarație din 1983 semnată de fostul papă Benedict al XVI-lea, care la momentul respectiv era prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, cea mai importantă autoritate a Vaticanului pentru chestiuni doctrinare.
Catolicii păcătuiesc „grav” dacă intră în francmasonerie
Catolicii „din asociații Masonice sunt într-o stare de păcat grav și nu pot primi Sfânta Împărtășanie”, nota declarația emisă cu 4 decenii în urmă.
Lojele masonice sunt formate de regulă exclusiv din bărbați, fiind adesea subiectul unor teorii ale conspirației privind influența lor asupra conducătorilor lumii și deciziilor luate la nivel mondial.
Marea Lojă Unită din Anglia descrie în schimb francmasoneria ca fiind „una dintre cele mai vechi organizații sociale și caritabile din lume”, înrădăcinată în tradițiile breslei zidarilor care construiau biserici, bazilici și catedrale în Evul Mediu.
Ea îi enumeră pe fostul prinț consort Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, fostul premier britanic Winston Churchill, cunoscutul actor Peter Sellers sau autorii Rudyard Kipling și Arthur Conan Doyle printre membrii faimoși din trecut ai francmasoneriei.
Se estimează că la nivel mondial francmasoneria are în jur de 6 milioane de membri.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Catholica: Teologii catolici și ortodocși cad de acord asupra unui text dezbătut din 2016
Catedrala ortodoxă din Alexandria (Roland Unger, Wiki, CC BY-SA 3.0)
10.06.2023, Alexandria (Catholica) – O comisie comună de teologi catolici și ortodocși a ajuns la un acord în această săptămână asupra unui nou document care abordează sinodalitatea și primatul în epoca modernă. Membrii Comisiei mixte internaționale pentru dialog teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă au aprobat textul „Sinodalitate și primat în al doilea mileniu și astăzi” în cadrul unei reuniuni în orașul egiptean Alexandria. Este pentru prima dată în aproape șapte ani când comisia a aprobat un nou document, după textul din 2016 „Sinodalitate și primat în primul mileniu”.
Întâlnirea, găzduită de Patriarhul ortodox grec Teodor al II-lea al Alexandriei, a avut loc într-un moment de turbulențe ecumenice considerabile, determinate de războiul din Ucraina. Pe lângă o delegație catolică formată din 18 persoane – condusă de Cardinalul Kurt Koch, prefectul Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor de la Vatican – au participat 24 de reprezentanți ai 10 Biserici Ortodoxe autonome. Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe sunt prima și, respectiv, a doua cea mai mare comuniune creștină din lume. Istoricii datează divizarea dintre creștinii din Est și cei din Vest de la Marea Schismă din 1054, însă separarea Bisericii Catolice și a Bisericilor Ortodoxe a fost un proces îndelungat, determinat de diferențe politice și teologice.
Catolicii și ortodocșii continuă să fie în dezacord cu privire la natura exactă a relației Episcopului Romei cu alte sedii, având perspective diferite asupra primatului papal ca jurisdicție. Bisericile Ortodoxe au structuri sinodale, ceea ce înseamnă că Sinoadele Episcopilor joacă un rol fundamental în cadrul Bisericilor autonome. Papa Francisc a lansat un proces la nivel mondial menit să promoveze „sinodalitatea” în Biserica Catolică. Comisia a precizat într-un comunicat că participanților le-a fost prezentat un proiect al noului text la începutul reuniunii din 1-7 iunie. Acesta a precizat: „O primă citire a textului pe parcursul mai multor zile a adus numeroase sugestii de amendamente și revizuiri, care au fost apoi puse în aplicare de un comitet de redactare compus din trei membri ortodocși și trei membri catolici. În timpul discuțiilor a avut loc un schimb de opinii diferite. Textul revizuit a fost apoi prezentat plenului, care l-a discutat în detaliu și a ajuns la un acord asupra documentului. […] Dezacordul cu unele paragrafe ale documentului a fost exprimat de către delegația Patriarhiei Georgiei.”
În comunicat se menționează că teologii au încercat să realizeze „pe cât posibil o lectură comună” a istoriei sinodalității și primatului în Orient și Occident în al doilea mileniu (între anii 1001 și 2000). Documentul, care are aproape 7.000 de cuvinte în limba engleză, afirmă că „probleme majore complică o înțelegere autentică a sinodalității și primatului în Biserică”. „Biserica nu este înțeleasă în mod corect ca o piramidă, cu un primat care guvernează din vârf, dar nici nu este înțeleasă în mod corect ca o federație de Biserici autosuficiente”, se spune în document. „Studiul nostru istoric al sinodalității și primatului în al doilea mileniu a arătat inadecvarea acestor două viziuni.”
Textul concluzionează că „interdependența sinodalității și a primatului este un principiu fundamental în viața Bisericii” și că principiul „ar trebui invocat pentru a răspunde nevoilor și cerințelor Bisericii din timpul nostru”. Participanții ortodocși au reprezentat Patriarhia ecumenică, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Română, Patriarhia Georgiei, Biserica Ciprului, Biserica Greciei, Biserica Poloniei, Biserica Albaniei și Biserica Cehiei și Slovaciei. Din listă au lipsit alte Biserici Ortodoxe autocefale, precum Biserica Ortodoxă Sârbă și Biserica Ortodoxă Rusă, ceea ce evidențiază tensiunile din cadrul Ortodoxiei cu privire la ecumenism și alte chestiuni. În 2019, Patriarhul Teodor al II-lea a recunoscut autonomia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (OCU), ceea ce a determinat Biserica Ortodoxă Rusă să rupă legăturile cu Patriarhia sa din Alexandria și toată Africa și să creeze un Exarhat patriarhal rival al Africii.
Comisia internațională comună a fost înființată de Sfântul Scaun și de 14 Biserici Ortodoxe autocefale. Există comisii separate pentru dialogul teologic cu vechile Biserici Ortodoxe Orientale și cu Biserica Asiriană de Răsărit. Comisia mixtă a aprobat anterior documente la Rodos (1980), München (1982), Bari (1987), Valamo (1988), Balamand (1993) și Ravenna (2007), precum și documentul din 2016 la Chieti. Noul text va fi cunoscut și sub numele de „documentul de la Alexandria”. La ceremonia de deschidere din 1 iunie de la Alexandria, Patriarhul Teodor al II-lea a subliniat necesitatea „sincerității, onestității și respectului reciproc” în dialogul teologic. „Cursul dialogului teologic dintre cele două Biserici de până acum ne-a arătat că, pentru a începe un dialog, trebuie create condiții de încredere reciprocă și bunăvoință. Condiții de libertate și iubire. Acest lucru este foarte important”, a spus el.
În numele Papei Francisc, Cardinalul Koch, copreședintele catolic al comisiei, i-a oferit PF Teodor al II-lea o copie a pietrei de temelie a Pieței San Pietro, pusă în 1657. La 3 iunie, Patriarhul a participat la o Liturghie catolică celebrată de Mons. Koch la Catedrala Sfânta Ecaterina, Catedrala Vicariatului Apostolic al Alexandriei din Egipt. Au mai fost prezenți Mitropolitul Iob de Pisidia, copreședintele ortodox al comisiei, Arhiepiscopul Claudio Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Răsăritene, și Cardinalul american Joseph Tobin, membru al Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor.
Sursa: vedeţi aici
Comentariu saccsiv:
Declarația de la Balamand este un document adoptat de Comisia Mixtă de Dialog Teologic Catolic-Ortodox pe data de 23 iunie 1993 în Mănăstirea Balamand din Liban.
[…]
Important este mai ales punctul 14: „Potrivit celor spuse mai înainte, Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică se recunosc reciproc ca Biserici-surori, responsabile împreună de menţinerea Bisericii lui Dumnezeu în credincioşie faţă de planul divin.” Printr-o astfel de declaraţie s-a lepădat învăţătura Sfinţilor Părinţi împotriva ereziilor catolice şi s-a deschis larg poarta pentru papistăşirea Bisericii Ortodoxe oficiale.
Pe lîngă reprezentanții papistași (”catolici”), au participat la semnarea acestui acord reprezentanții următoarelor Biserici Ortodoxe Locale: Patriarhia Ecumenică și Biserica Finlandei de sub jurisdicția ei, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Moscovei, Patriarhia Română (care a și ratificat acest acord prin sinodul local), Biserica Ciprului, Biserica Poloniei, Biserica Albaniei. Nu au participat la acest acord: Arhiepiscopia Greciei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Serbiei, Patriarhia Bulgariei, Patriarhia Georgiei, Biserica Americii (OCA), Biserica Cehiei și Slovaciei.
[…]
Cititi va rog mai multe la:
https://lumea-ortodoxa.ro/index.html@p=2421.html
Cititi va rog si:
DOCUMENTUL (ACORDUL) DE LA BALAMAND – 1993
Asadar, se pare ca Patriarhia Romana este singura care l-a si ratificat:
INTERVIU: Parintele Iustin Parvu despre Parintele Adrian Fageteanu si Acordul de la Balamand
Cititi va rog si:
La 7 dec. 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054″. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost aforisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, Papalitatea Latina este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos încetează să-l mai pomenească pe patriarhul Athenagora.
Cititi va rog mai multe la:
Pe cine asteapta crestinii moderni? Pe Hristos la a doua Sa venire sau pe antihrist?
Orthodox Christianity: FOR WHOM ARE MODERN CHRISTIANS WAITING: CHRIST IN HIS SECOND COMING, OR THE ANTICHRIST?
PE CINE AȘTEAPTĂ CREȘTINII MODERNI: PE HRISTOS LA A DOUA SA VENIRE SAU PE ANTIHRIST?
O prelegere ținută în fața studenților Academiei Teologice din Moscova.
De Prof. Alexei Osipov, publicat pe Orthodox Christianity
„Pe cine așteaptă mai mult creștinii moderni: pe Hristos cu binecuvântările Sale duhovnicești, dar care nu a îmbunătățit cu nimic viața pământească a oamenilor, nu a rezolvat problemele lor zilnice – politice, economice, sociale sau culturale – sau pe Antihrist, care promite să facă toate acestea? Acei creștini de toate confesiunile, care văd sensul vieții lor și al credinței înseși în primirea unui maxim de binecuvântări pământești, îl vor primi, desigur, pe acest rege al lumii pământești ca salvator. Voi nu credeți? Ei bine, uitați-vă la ceea ce caută cel mai mult creștinii moderni din întreaga lume – desigur că ei caută o abundență de binecuvântări pământești; și care nu puțini creștini, chiar și în Rus’, așteaptă un țar ortodox, care va face ordine în țara noastră și ne va da totul!”
Reactii la propunerea lui Papahagi ca BOR să celebreze Paştele odată cu catolicii. Arhiepiscopul Teodosie: Au catolicii Sfântă Lumină? / Mitropolitul Andrei Andreicuț: Ar fi minunat / Vasile Bănescu: Ideal absolut dezirabil
Dupa cum stiti:
Iata cateva reactii:
[…]
Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, despre propunerea fostului ministru Teodor Baconschi ca ortodocşii să celebreze Paştele în aceeaşi zi cu catolicii şi protestanţii.
- „Cred că nu ştie ce spune. Noi respectăm toate cele trei condiţii de la Sinodul I Ecumenic înscrise într-un canon al sărbătoririi Paştelui. Adică să fie după echinocţiul de primăvară, după Paştele evreilor şi după Lună plină.
- Dacă una din aceste condiţii nu se împlinește, se amână o lună ca să fie toate împlinite. De aceea, perioada la care variază data Paştelui este de 5 săptămâni.
- Catolicii, în primul rând, au uneori Paştele înainte de Paştele evreilor. Adevărat este că noi sărbătorim Paştele după calendarul neîndreptat, că aşa a hotărât Sinodul de la 1923 de la Constantinopol, când s-a îndreptat calendarul în partea de răsărit. În partea de apus, a îndreptat calendarul în secolul al XVII-lea”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului, potrivit News.ro.
El a spus că Paştele adevărat este „acolo unde vine Sfânta Lumină”, iar „catolicii nu au Sfânta Lumină”:
- „Dar acolo este Paştele adevărat unde vine Sfânta Lumină. Au catolicii Sfântă Lumină? N-au.
- Alţii? N-au.
- Toţi se adună la lumina ortodocşilor şi strigă adevărata lumină a ortodocşilor. Dar nu îndrăznesc să vină, că e greu la ortodocşi, că sunt posturi mari, aspre, metanii, rânduieli de slujbă mai lungi. Le place să proclame într-un cuvânt. Dar e greu să ţii rânduiala, căci cere jertfă multă”.
- Întrebat cum procedează catolicii de Paşte, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns: “Totul este simbol. Au lumină materială, Lumina care coboară la noi e realitatea, nu-i simbol. În sfârşit, nu vreau să-i judec, că nu-i treaba mea, doar îi compătimesc”.
[…]
[…]
”Trebuie să ne aducem aminte că, în 1922, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a trecut pe calendarul gregorian și 4 ani s-au sărbătorit Paștile după Pascalia nouă. Constatând că mai toate țările ortodoxe au rămas cu Paștile pe calendarul vechi, pe calendarul iulian, pentru comuniunea cu ceilalți frați ortodocși, a revenit și BOR la calendarul vechi. Sigur ca am dori din tot sufletul să se poată repara calendarul și apreciem demersul profesorului Papahagi. Necazul este că în 1922, demersul corect al Bisericii Ortodoxe a fost judecat așa cum nu trebuie și o minoritate, mai ales din Moldova, s-a despărțit de biserică și sunt acum așa numită Biserică Stilistă. Tare greu este să te lupți cu ignoranța. Ar fi minunat dacă s-ar reuși acest lucru și s-ar trece pe stil nou și cu sărbătorile pascale, pentru că celelalte sărbători cu dată fixă, cum este Crăciunul, le ținem pe stil nou, doar cele legate de Paști le ținem pe stil vechi”, a declarat Mitropolitul Clujului pentru Cluj24.
[…]
Adrian Papahagi va iniția un amplu demers național “solicitând Sfântului Sinod să calculeze data Paștilor pe calendarul Gregorian astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană” / Se alatura si Teodor Baconschi
Profesorul Adrian Papahagi, unul dintre intelectualii publici conservatori din România, anunță că va solicita Bisericii Ortodoxe Române să calculeze Paștele după calendarul gregorian, pentru a ca Învierea Domnului să fie sărbătorită în același timp cu țările occidentale. Calendarul gregorian este deja luat în calcul la stabilirea datei Crăciunului.
„După Paști, voi iniția un amplu demers național, solicitând Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paștilor pe calendarul gregorian (de care oricum ține seama Crăciunul) astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocșii finlandezi), și alături de concetățenii noștri catolici sau protestanți, fie ei maghiari, sași, români sau orice.
Acest decalaj de calendar e foarte supărător și pentru milioanele de români care locuiesc în Occident, dar nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reședință, pentru a sărbători Paștele alături de rudele din țară, și trebuie să-și ia zile suplimentare de concediu.
N-au decât să ne urmeze exemplul și grecii, bulgarii și ceilalți, dacă vor comuniune”, scrie Adrian Papahagi pe Facebook.
Data Paștilor este, conform primului conciliu de la Niceea, „prima duminică după prima lună plină care cade după sau de echinocțiul de primăvară”. În vreme ce Biserica Romei și Bisericile Protestante iau în considerare echinocțiul real de primăvară, bisericile ortodoxe și greco-catolice pornesc calculul de la ziua de 3 aprilie, socotită drept echinocțiu (21 martie pe stil vechi).
1204: Cruciada a patra – cucerirea Constantinopolului de catre catolici, cea mai mare crima impotriva umanitatii de pana atunci
Sursa: https://www.pemptousia.ro/2012/11/caderea-constantinopolului-de-la-1204-si-consecintele-ei/
Căderea Constantinopolului (de la 1204) şi consecinţele ei
Căderea Constantinopolului
Cu privire la Cruciada a patra, Henri Gregoire vorbeşte despre “infamia Apusului”, Colin Morris consideră că “ocuparea latină a Constantinopolului a fost un dezastru pentru Creştinătate”, în vreme ce Steven Runciman, în lucrarea sa clasică despre Cruciade, nu ezită să scrie că “nu a existat până atunci o crimă împotriva umanităţii mai mare decât Cruciada a patra”. Este limpede faptul că modul în care s-au comportat cruciaţii după cucerirea oraşului (13 aprilie 1204) justifică aceste consideraţii. „Creştinii” franci au săvârşit fapte de o cruzime şi bestialitate nemaiîntâlnită. Au ucis fără discernere bătrâni, femei şi copii; au jefuit şi prădat bogăţia „împărătesei cetăţilor lumii”. La împărţirea prăzii a fost socotit şi Papa Inochentie al III-lea (1198-1216). Cel mai cumplit: au incendiat cea mai mare parte din oraş şi au luat în robie o mare parte dintre locuitori. Doar în prima zi au fost ucişi 7000 de oameni. Clerul ortodox constituia o ţintă predilectă a Cruciaţilor. Episcopii şi alţi clerici au suferit chinuri teribile şi au fost măcelăriţi cu o furie ieşită din comun. Patriarhul (Ioan al III-lea), desculţ şi dezbrăcat, abia a reuşit să scape trecând pe ţărmul opus. Bisericile au fost batjocorite, inclusiv Aghia Sofía, în scene de o grozăvie nemaiîntâlnită. Clerul latin a fost în primele rânduri ale jefuitorilor. Vreme îndelungată, corăbiile apusene au transportat bogăţiile Oraşului în Apus, unde împodobesc şi astăzi biserici, muzee şi colecţii particulare. Un centru important în care au fost concentrate aceste bogăţii a fost Biserica Sfântul Marcu din Veneţia. O parte dintre tezaure (îndeosebi manuscrise) au fost distruse. În 1795, o mare parte a tezaurului „bizantin” de la San Marco a fost lichidat de către Republica Veneţiană, din raţiuni de război.
Căderea Constantinopolului
Majoritatea cetatenilor Rusiei se consideră ortodocși. Dar oare cati mai exact?
Rog cunoscatorii limbii ruse sa verifice traducerea google a articolului de la
https://hranitel.club/2423-kakaya-vera-v-rossii pe care am postat-o mai jos:
Ce credință în Rusia este cea mai populară în aceste zile
De la evenimentele revoluționare din Rusia din secolul 20 și venirea la putere a bolșevicilor, persecuția religioasă a început în țară. Au durat 70 de ani, atâta timp cât URSS a existat.
Ca urmare, mii de biserici ortodoxe, moschei musulmane, datsani budiști și alte clădiri religioase au fost închise pentru țară.
Clerul a fost supus represiunii, iar credincioșilor obișnuiți li s-a interzis să oficieze slujbe divine și să urmeze dogme religioase.
În ciuda acestui fapt, religiile din Rusia au supraviețuit și au început să reînvie în mod activ de îndată ce o astfel de oportunitate sa prezentat.
70
de atâția ani în Rusia, de la Revoluția din Octombrie, o campanie antireligioasă a durat
Până în prezent, majoritatea locuitorilor Federației Ruse sunt ortodocși, în timp ce alte religii tradiționale cresc numărul adepților lor.
Federația Rusă este un stat laic
Ceea ce credința în Rusia a fost cea principală înainte de revoluție poate fi răspuns exact – aceasta este Ortodoxia. După revoluție, restricțiile religioase și naționale, care au fost consacrate legislativ în legile Imperiului Rus, au fost abolite de guvernul provizoriu la 20 martie 1917.
Ca urmare, religia de stat din țară a fost desființată. Conducerea bolșevică, care a înlocuit guvernul provizoriu, a stabilit un curs pentru construirea unei societăți și a unui stat ateist, deci este dificil de spus care religie în Rusia în timpul erei sovietice a fost cea mai răspândită acum.
În prezent, putem vorbi despre religiile care sunt cele mai frecvente în Rusia, deoarece nu există o religie oficială în țară. Constituția din 1993 în vigoare în stat consacră caracterul laic al statului rus.
1993
din acest an Rusia este un stat laic
Legea fundamentală a țării garantează „libertatea de conștiință, libertatea religioasă, inclusiv dreptul de a profesa, individual sau în comunitate cu alții, orice religie sau de a nu profesa nicio religie, de a alege, poseda, disemina și acționa în mod liber în conformitate cu credințele religioase și de altă natură”.
Actuala Constituție a Rusiei definește Federația Rusă ca stat laic. Legea federală Nr. 125-FZ din 26 septembrie 1997 „Cu privire la libertatea de conștiință și asociațiile religioase” afirmă „egalitatea în fața legii, indiferent de atitudinea față de religie sau credință”.
Nu există religie de stat în Rusia.
Astfel, aceste legi privind libertatea de conștiință în Rusia consacră faptul că nu există o religie de stat în ea. În plus, Federația Rusă nu are un organism special federal de stat conceput pentru a monitoriza respectarea legii de către asociațiile religioase.
În ciuda faptului că Rusia este un stat laic, conceptul de „religii tradiționale” este utilizat în mod activ în el.
Ele sunt de obicei recunoscute: (în principal Ortodoxia, există și catolici și protestanți), precum și islamul, iudaismul și budismul. În plus, mulți locuitori ai Rusiei se consideră necredincioși.
Majoritatea rușilor se consideră ortodocși
Din păcate, în Rusia de astăzi nu există statistici oficiale privind apartenența la organizații religioase: legea interzice obligarea cetățenilor să-și declare afilierea religioasă. Ca urmare, este posibil să se judece ce religie mărturisesc popoarele Rusiei numai în conformitate cu sondajele sociologice.
Rezultatele lor sunt foarte contradictorii și, prin urmare, este dificil să se stabilească exact câți ruși sunt în anumite asociații religioase. Astfel, potrivit unui sondaj realizat de VTsIOM din 2011, compoziția confesională a populației Rusiei este următoarea:
- ortodoxie, 75%;
- islamul, 5%;
- catolicismul, 1%;
- protestantismul, 1%;
- iudaismul, 1%;
- budismul , 1 %;
- se consideră credincioși, dar nu aparțin unei anumite confesiuni – 3%;
- necredincioși, 8%;
- între credință și necredință – 5%;
- din alte religii, 1%;
- a fost dificil să răspundem – 1%.
Diagrama procentului de reprezentanți ai unei anumite religii din Rusia. Datorită faptului că în Federația Rusă este interzisă colectarea de informații despre afilierea religioasă a cetățenilor, este posibil să se afle numărul de enoriași ai unei anumite religii numai prin rezultatele anchetelor socio-economice. Foto: uchitel.pro
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
15 comments