Sfârșitul torționarului Eugen Țurcanu

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_%C8%9Aurcanu

Eugen Țurcanu (n. 8 iulie 1925, Păltiniș, județul Suceava – după alte surse, Dârmoxa -, d. 17 decembrie 1954, Jilava) a fost un deținut politic, care a fost condamnat la moarte pentru rolul său în fenomenul cunoscut sub denumirea Experimentul Pitești. Condamnat inițial pentru o perioadă de 7 ani la închisoare pentru nedenunțarea faptului că soția sa era fiică de comandant legionar iar el, Țurcanu, era membru PCR (PMR) și, înainte de condamnare, fusese trimis de Statul comunist ca lucrător operativ la ambasada din Sofia. Apartenența sa la Mișcarea Legionară este o imposibilitate având în vedere faptul ca în ianuarie 1941, când a fost desființat Statul Național Legionar iar Mișcarea Legionară trecută în ilegalitate, el avea doar 15 ani.

În pușcărie, Țurcanu, ținând cont de îndoctrinarea comunistă a acestuia, a devenit liderul unui grup de deținuți al cărui scop era maltratarea și torturarea altor deținuți, în scopul „reeducării” acestora în spiritul marxism-leninismului și a obținerii de informații de valoare pentru organele de represiune comuniste. Deși activitatea sa a fost la început cel puțin tolerată, dacă nu încurajată sau direcționată de organele statului comunist, după ce informații despre cele ce se petreceau în închisorile din România au ajuns în Occident, acesta a fost anchetat, judecat și condamnat pentru faptele sale.

Viața în libertate și prima condamnare

Locul nașterii lui Țurcanu este controversat. Unele surse indică satul Păltiniș ^[1] din județul Suceava, altele satul Dârmoxa, astăzi parte componentă a orașului Broșteni, în timp ce Țurcanu însuși se declara originar din Câmpulung Moldovenesc^[2]. Așa zisele sale legături cu legionarii prin soția sa, au fost în realitate dușmănii ținând cont de faptul ca socrul, fost comandant legionar, nu l-a acceptat niciodată în familie, iar el s-a căsătorit în secret cu fiica acestui. Comuniștii au întors povestea de-andoaselea, declarându-l legionar, atunci când a fost exploatat ca țap ispășitor principal pentru crimele de la Pitești și Gherla. Țurcanu provenea dintr-o familie numeroasă, având cinci frați. S-a căsătorit cu fata unui avocat bucovinean, fost comandant legionar și a avut un copil. După 23 august 1944 a început să cocheteze cu comuniștii și se pare că s-a înscris într-o asociație studențească procomunistă, precum și în Partidul Muncitoresc Român^[3].

Una dintre victimele sale și-l amintește astfel:^[4]

[…] bărbat frumos, ieșit din comun… cu părul castaniu spre blond… când se încrunta, te înspăimanta… corpul bine proporționat părea corpul unui atlet de performanță. Când îți dădea un pumn sau o palmă, te dobora la pământ. Când se enerva era atât de crud, că distrugea totul în calea lui, ca un ucigaș feroce. Mai era apoi și de o inteligență ieșită din comun și cu o memorie formidabilă… Era însă atât de satanizat că nu mai știai ce să crezi despre el…^[5]

A urmat aproapte 3 ani cursurile Facultății de Drept din Iași, devenind membru în Biroul Politic al organizației comuniste locale. A fost însă arestat la 25 iunie 1948, iar prin sentința nr. 137 din 5 februarie 1949 a Tribunalului Militar Iași a fost condamnat la 7 ani închisoare corecțională pentru așa zisa activitate legionară.

În închisoare

Perioada inițială a detenției a fost petrecută de Țurcanu la penitenciarul din Suceava. Aici, un grup de condamnați pentru trecutele lor simpatii legionare, conduși de Alexandru Bogdanovici au inițiat diferite acțiuni pentru a câștiga simpatia autorităților comuniste, printre care redactarea unui memoriu adresat conducerii de partid prin care promiteau renunțarea la orice activitate politică în schimbul eliberării, precum și constituirea, cu implicarea lui Țurcanu, la începutul anului 1949, a Organizației Deținuților cu Convingeri Comuniste.

A fost transferat la închisoarea din Pitești la 22 aprilie 1949 și, odată ajuns acolo, a căutat să iasă la raportul directorului Dumitrescu, dar cu care nu a reușit să vorbească decât la începutul lunii iunie, când acesta inspecta celulele^[6]. În urma discuțiilor cu acesta, Țurcanu a fost recrutat ca informator al conducerii închisorii, beneficiind și de un tratament mult mai favorabil decât cel aplicat deținuților obișnuiți, beneficiind de suplimente de mâncare, libertate de mișcare în interiorul penitenciarului etc. În vara anului 1949 a identificat, cu ajutorul colaboratorilor săi, pe acei deținuți care constituiau vârfuri sau modele pentru ceilalți, pe care administrația i-a izolat într-o secție separată.

Ideea aplicării unor tratamente violente deținuților a apărut în urma unor discuții cu directorul Dumitrescu, petrecute în noiembrie 1949. Din acel moment, Țurcanu a participat direct la schingiuirea a câteva sute de deținuți. Mulți dintre aceștia au fost omorâți ca urmare a bătăilor aplicate de Țurcanu și acoliții acestuia.

La 18 august 1951 a fost transferat la penitenciarul din Gherla, unde și-a continuat activitatea de torționar, deși la proporții reduse, până în decembrie 1951. La 19 decembrie 1951 a fost transferat la Jilava.

Procesul din 1954

Procesul lui Eugen Țurcanu și a grupului de torționari pe care l-a condus a avut loc în perioada septembrie – noiembrie 1954, iar completul de judecată a fost condus de Alexandru Petrescu, cel care prezidase și la procesele lui Iuliu Maniu și ale sabotorilor de la Canal^[7]. Actul de acuzare formulat de procurorul militar susținea că activitățile acuzaților erau urmare a unei inițiative a lui Horia Sima, pentru a acredita în țările imperialiste ideea că se urmărea exterminarea și maltratarea deținuților în pușcăriile comuniste, pentru a compromite regimul și guvernul român. Despre Țurcanu se susținea că în 1945 a devenit șeful Frăției de Cruce Câmpulung, apoi ar fi înființat organizația „Tineretul Național Liberal Creștin”, iar mai târziu s-ar fi înscris în Uniunea Tineretului Comunist. Actul de acuzare recunoaște morțile unor deținuți, cum ar fi Corneliu Niță, Eugen Gavrilescu, Gheorghe Șerban și Gheorghe Vătășoiu, dar și a lui Bogdanovici, „care fusese supus unui regim de exterminare din cele mai groaznice”^[8].

Implicarea autorităților vremii în bestialitățile de la Pitești a fost recunoscută de regimul comunist indirect și cu jumătăți de măsură prin condamnarea, în anul 1957, la pedepse cu închisoarea a unor responsabili mărunți, de la nivelul închisorii de la Pitești (inclusiv a directorului închisorii).

Prin sentința din 10 noiembrie 1954, Țurcanu, împreună cu majoritatea membrilor grupului acestuia, au fost condamnați la moarte. Țurcanu a fost executat prin împușcare la 17 decembrie 1954, iar decesul a fost înregistrat la Sfatul Popular al comunei Jilava la 5 octombrie 1962.

CITITI CUM II TORTURAU: Mucenicul Costantin Oprişan – cel mai schingiuit tanar de la Pitesti

Iata ce putem citi pe blogurile fratilor Daniel Vla si Vlad Herman:

Nu a fost tânăr mai schingiuit ca el la Pitești”

• Născut: 16 Martie 1921
• Locul nașterii: Oncești, Bacău
• Ocupația la arestare: student
• Întemnițat timp de: 11 ani
• Întemnițat la: Buchenwald, Rostok, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcăreşti, Jilava
• Data adormirii: 26 Iulie 1959
• Locul înmormântării: închisoarea Jilava

„Să nu te-ntorci din cale, prin a Sodomei carceri Când duhul tău te minte. Prin foc, prin fier, prin ape, dar numai inainte! Căci drumurile-n spirit nu suferă intoarceri.”

„Constantin (Costache) Oprişan – bărbat trecut de 30 de ani. Şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. Om de un caracter şi o cultură impresionantă. La Piteşti, Ţurcanu i-a pregătit cele mai groaznice torturi, distrugându-l fizic şi umilindu-l mai jos decât pământul. Spatele lui, de la ceafă până la călcâie, era numai cicatrice lângă cicatrice. Carnea toată i-a fost ruptă în fâşii. A reuşit Ţurcanu să-l „disciplineze” în sensul de a-i executa ordinele, dar n-a reuşit să-i întoarcă conştiinţa spre a-l face comunist convins, aşa cum i-a făcut pe alţii. Era prea puternic acest Costache Oprişan. În celulă [la Jilava n.n.] era singurul care avea dreptul să stea întins pe pat. Era bolnav de tubercloză în ultima fază.”

(Octavian Voinea – Masacrarea studenţimii române, de Gheorghe Andreica)

***

„Cel mai impresionant lucru, încă de la începutul încarcerării mele, a fost coeziunea noastră. Personal m-am atasat de fraţii mei de suferinţă… Mulţi din cei care erau acolo în închisoare parcă erau nişte îngeri. Cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Constantin Oprişan. Am stat un an de zile în aceeasi celulă. Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică, artă, până la matematică si filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat.”

(Dumitru Bordeianu – „Mărturisiri din mlaştina disperării”)

***

„Altul, dintre cei mai schingiuiţi de Ţurcanu a fost Costache Oprişan, şeful Frăţiilor de Cruce pe întreaga ţară. (…) A trecut de mai multe ori prin toate fazele reeducării, de fiecare dată Ţurcanu declarându-l nesincer. În Camera 4 Spital se mai puteau vedea până în 1952 urmele sângelui său, iar Ţurcanu, chinuind odată pe un tânăr din Frăţiile de Cruce îi spusese chiar:

– Vreau să-ţi ţâşnească sângele până-n tavan, să facă acolo uniunea mistică cu sângele lui Oprişan.”

(Virgil Ierunca – Fenomenul Piteşti)

***

„Abia ne aşezasem pe preş, că presupusul de mine Ţurcanu (Sobolevschi) începe iar vorba:

– Noi suntem hotărâţi să distrugem pe toţi bandiţii, să distrugem Mişcarea Legionară. Hai bădie Costache (moldovenii obişnuiseră să spună la şefii legionari „bădie”), i se adresa iar lui Oprişan, cu acelaşi ton batjocoritor, dublat însă acum şi de ură, parcă, spune, din câte banditisme ai făcut tu, le-ai spus pe toate la anchetă?

– Da, tot, zise cel întrebat. Iarăşi: Ia auziţi, măi!, ca mai înainte şi sar o mulţime pe bietul om, îl imobilizează apucându-l de mâini şi de picioare, îl apleacă pe priciul din stânga uşii, îi trag pantalonii jos şi cu curelele ce le aveau, mai înguste şi mai late, încep să-i tragă nenumărat. Zbaterea e imposibilă şi ţipătul astupat de căluşul din gură, ca la Securitate. Numai gemetele ne măreau fiorul, căci noi, ceilalţi patru, priveam îngroziţi scena. Când s-au săturat, l-au lăsat.”

(Ioan Muntean – La pas, prin „reeducările” de la Piteşti, Gherla si Aiud)

***

La un semnal, cu un urlet ce aducea cu urletul fiarelor din pădure, au năvălit cu toţii asupra lui.

Călcat în picioare, lovit din toate părţile, în scurt timp şi-a pierdut cunoştinta. Dar loviturile n-au încetat. Până la urmă a fost întins pe un prici şi cu nişte curele (de unde or fi apărut curelele ?) a fost luat sistematic din cap până la picioare şi de la picioare până la cap.

Când obosea o echipă de torţionari, se schimba cu alta. Cred că a durat acest supliciu ore întregi.

(Aurel Vișovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)

***

„Prin Camera 4 Spital trecuseră deja mai multe serii de „reeducare”. Pe Costache Oprişan l-au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de-a rândul, obligandu-i pe toţi cei care au fost candva în subordinea sa şi care îl divinizau, căci el chiar merita aceasta, să-l bată, să-l scuipe, să-l chinuie şi să spuna minciuni despre el, să se dezică, să-şi denigreze ideile şi să declare că a fost un farsor. L-am vazut odată, când ne-au scos la aer. Îşi dăduse cămaşa jos şi spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, răstignit, ştie Dumnezeu!”

(Eugen Măgirescu – Moara dracilor)

***

„Eu am văzut cu ochii mei când Ţurcanu a sărit cu bocancii pe pieptul lui în continuu aşa, dar nu întâmplător, ci minute în şir. Bogdanovici a murit strivit şi în bătăi. Sau alţii, sau vă spun… Petrică Cojocaru sau nu mai vorbesc de Oprişan, nu mai vorbesc de Oprişan… Eu cred ca Oprişan nu avea nici măcar un centimetru pătrat din corp să nu fie vânăt. Nu cred, eu l-am văzut la baie dezbrăcat, şi toţi spuneau: “Uită-te bă la Oprişan!” ” (Emil Sebeșan)

***

Nici nu bănuiam că voi fi iar martor la o altă scenă cutremurătoare. (…) Tocmai când începusem să mă întreb care vor fi fost motivele pentru care l-a ocolit până acum pe Oprişan, de cum a intrat ca o nălucă în cameră Ţurcanu s-a îndreptat direct spre el şi l-a smuls de pe prici, târându-l în mijlocul „careului magic” (cum singur îl botezase)!

Din pricina anchilozei provocate de pozitia îndelungată de Sfinx [poziţie de tortură n.n], Oprişan n-a fost în stare să se menţină pe picioare. Spre deosebire de dincolo, aici nu s-au găsit decât vreo doi să facă haz. În mod sigur, nu îşi recăpătase controlul picioarelor, asta era prima senzaţie. Ţurcanu îl burduşea ţinându-l ca pe o marionetă, agăţat într-o mână, şi-l răsucea ca pe un spânzurat, să-l vedem bine. Deodată i-a dat drumul, iar Costache (cum îl tot „mângâia” şeful) s-a prăbuşit pe mozaic, frecându-şi gambele de zor, abia stăpânindu-şi senzatiile dureroase, de care ne aminteam foarte bine. După ce l-a privit impasibil, cu braţele înfipte în şolduri, l-am auzit mormăind ca pentru sine: „Las’ că te dezmorţesc io Costache!” Şi a început să joace pe el ca ursul, frâmântându-l cu toată greutatea sa de om bine îmbuibat. Suit pe piept a coborât în călcâie spre abdomen, căutându-i sistematic stomacul, apoi ficatul, pancreasul şi intestinele, spre a i le zdrobi. Oprişan, sub greutatea şi călcările îndesate ale Şefului, nici nu se putea văita. De mai multe ori a vrut să spună ceva, însă cu respiratia întreruptă la fiecare apăsătură, n-a ieşit nici un sunet. (…)

Oprişan închisese ochii sufocat de tusea aceea suspectă, ceea ce l-a iritat pe călău, care i-a tras câteva şuturi în coaste. „Faci pe mortu’? Las’ că te înviez io! N-ai grijă! Tot de mâna mea ai să mori, dar nu acum, ci când oi vrea io!” Şi i-a mai ars câteva şpiţuri. După ce i-a făcut semn lui Zaharia, s-a adresat lui Mărtinuş: „Luati-l de-aici. Ştiti voi cum se dezmorţesc picioarele.”

L-au smuls ca pe-un nimic de jos. A apărut un ciomag ca din senin, şi cu o iuţeală neomenească au despărţit două mese în paralel zburând „feţele de masă” cât colo şi cu ciomagul între ele, din propriile obiele au răsucit o legătură cu care i-au blocat picioarele în dreptul gleznelor, iar cu un ştergar răsucit i-au legat mâinile în dreptul gambelor. Cineva l-a apăsat puternic pe umeri strigându-i să se aşeze în fund. Zaharia i-a trecut ciomagul între genunchi şi brate, l-au ridicat şi l-au aşezat pe ciomag între cele două mese. Sărmanul Oprişan s-a balansat de câteva ori cu capul în jos, ca într-un leagăn. I-au înfundat gura cu propria batistă după care s-au dat în lături, gâfâind, îndreptându-şi ochii spre Ţurcanu, care i-a spus lui Zaharia să-i aplice lovituri peste bocanci, până îi va zîce stop.

Întreaga cameră asista ca la ceva obişnuit. Cunoscuseră destui „ranga” la Securitate. Zaharia a început a lovi la tălpi, rar şi cu forţă. De neimaginat la un iubitor de muzică! Mai ales că îl vedeam cum se ambala pe măsură ce lovea, iradia de plăcere, de ceea ce făcea! Aflasem la Braşov că simţi fiecare lovitură trasă la tălpi, drept în moalele capului. Durere care persistă zile, săptămâni după aceea, simţindu-ţi capul strâns ca într-o menghină. (…) Zaharia nu se oprise nici când a văzut clar că Oprişan nu mai reacţiona la lovituri şi nici când Ţurcanu a ridicat mâna. Doar când vocea autoritară a şefului a strigat stop, a „înghetat” cu bâta suspendată în aer. Obosise lovind şi numărând. Se oprise la puţin sub douăzeci! În timp ce l-au lăsat jos, şi-l dezlegau, lui Oprişan i se bălăngănea capul, iar ochii mi s-au părut holbaţi. I-au scos batista din gură înroşită. Trăia panica specifică pierderii respiraţiei, din cauza hemoragiei ce-l făcea să-i gâlgâie sângele în gât.

(Ştefan Ioan I. Davidescu – Călăuză prin infern, vol. II)

***

„La urmă, când ne-au îngrozit cu bătaia, ne-au pus să ne batem şi noi, unul pe celălalt. L-au adus, rezemându-se de paturi, pe Gioga, să-l bată, mai bine zis să dea şi el în Costache Oprişan, în cel pe care îl stimase şi îl iubise ca pe un om superior din toate punctele de vedere. Bietul Costache devenise mijloc de verificare a desolidarizării tuturor celorlalţi de Mişcarea Legionară. Devenise numai o rană. Peste câteva luni, când aveam să ne reîntâlnim, încă se mai vedeau pe spate şi pe fese cicatricile liniare cauzate de loviturile de curea aplicate de ai săi. Dar el le-a spus celor care l-au întrebat şi nu fuseseră cu noi, ca să ştie cauza, că sunt urme de la Securitate [Ca să acopere greşelile fraţilor de suferinţă, căzuţi în reeducare n.n].”

(Ioan Muntean – La pas, prin „reeducările” de la Piteşti, Gherla şi Aiud)

***

„Era într-o stare fizică atât de proastă pentru că fusese torturat în Piteşti vreme de trei ani. L-au bătut peste piept, peste spate până i-au distrus plămânii. Dar el se ruga toată ziua. El niciodată nu a spus ceva rău împotriva celor care l-au torturat, ci ne vorbea despre Iisus Hristos.”

(Pr. Gheorge Calciu – Taina Dragostei, martirii neamului românesc)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Comentariu saccsiv:

Iata-l si pe Monahul  Teodor Stanescu povestind despre martiriul lui Constantin Oprisan si despre tortionarul Eugen Turcanu. Inregistrarea a fost facuta in 01 oct 2011 la Aiud in osuarul cu sfintele moaste.

 

Considerați posibil? Ce ar putea păți cei ce se vor opune viitoarelor „măsuri împotriva Covid-19 (sau gripă aviară sau orice)”

Romania tv: Se înmulţesc cazurile de Covid. Masca obligatorie şi restricţii de vizite la Spitalul din Buzău

Restricţii de acces la Spitalul Judeţean Buzău din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19. Vizitatorii vor purta mască şi halat.

Spitalul Judeţean Buzău restricţionează accesul vizitatorilor din cauza creşterii alarmante a numărului cazurilor cazurilor de Covid, SARS-COV 2.

Printr-un comunicat de presă remis, marţi, conducerea SJU Buzău anunţă că a luat decizia de a nu mai permite accesul vizitatorilor în unitatea spitalicească decât două ore pe zi, în intervalul 10.00-12.00. Decizia vine ca urmare a creşterii alarmate a cazurilor de Covid, SARS-COV 2 înregistrate, iar vizitele aparţinătorilor vor fi limitate la cel mult 15 minute.

„Având în vedere creşterea exponenţială din ultimele zile a cazurilor confirmate cu infecţie SARS-COV 2 şi conform Adresei DSP nr 3/4818 din 23.07.2024 , vă anunţam că accesul vizitatorilor în secţiile SJU BZ se va face controlat numai în intervalul orar 10-12, aceştia sunt obligaţi să poarte pe tot parcursul vizitei mască şi halat iar vizita nu va dura mai mult de 15 minute per bolnav, maxim 2 aparţinători în salon. Pentru moment restricţia se va aplica pe o perioadă de 7 zile”, se arată în comunicatul semnat de managerul SJU Buzău, Claudiu Damian.

INSP a anunţat marţi că, în săptămâna 15-21 iulie, s-au înregistrat 2.015 cazuri noi de COVID-19, ceea ce reprezintă o creştere cu 60 % faţă de săptămâna precedentă. .

 

Comentariu saccsiv:

Restrictiile nu par greu se suportat dar ar putea fi doar inceputul?

Recent ni s-a spus ca:

Masca de protectie obligatorie la Turul Frantei

Iar in Franta va fi Olimpiada. Considerati posibil ca dupa Olimpiada sa ni se spuna ca sportivii si spectatorii au imprastiat iar Covid pe intreg Pamantul?

Adica, e posibil sa reinceapa?

Via Forbes:

„Experții au avertizat că, în cazul în care se declară o pandemie de gripă aviară, vor trebui puse în aplicare măsuri de siguranță pentru a atenua răspândirea.”

Cititi va rog mai multe la:

Revenirea purtării forțate a măștii faciale de protecție (+ ochelari de protecție!) în caz de o iminentă gripă aviară?

Considerati posibil urmatorul scenariu aplicabil celor ce se vor opune? In ordine:

– testare obligatorie

– test pozitiv

– saltare si depunere in „spital Covid”

– ATI

– fara telefon

– interdictie vizite apartinatori

– legati de pat

– tuburi cu aer rece in plamani pana la moarte

– goi si pusi in saci

– aruncati in gropi fara Slujba Religioasa

– interzis necropsie

– declaratii in mass-media de genul „X n-a crezut in Covid si iata ca s-a prapadit de Covid in cateva zile”

Asta in cazul celor ce au o oarecare influenta pe internet sau altfel. Necunoscutilor probabil li se vor aplica doar amenzi gigantice.

Pe de alta parte nu doar cei se opun vor fi supusi acest „tratament”. Pe principiul vechi bolsevic al cifrelor mari de-a valma, de teribila eliminare vor avea parte si multi dintre cetatenii obisnuiti, parte dintre ei chiar disciplinati sau crezand cu totul propaganda. Exemplu celebru din istorie, gulagul:

GENRIKH YAGODA a fondat GULAGUL

Repet, considerati posibil acest scenariu?

Si daca da, ce credeti ca trebuie facut?

Renate Weber considera anul trecut ca (nereferindu-se doar la Romania):

– oricand vor putea repeta ceea ce au facut in „pandemie”, dar nu pe motiv de vreun virus.

– nu exista o masa critica de cetateni care sa se opuna si nici nu va exista.

– cam in zece ani e gata cu orice libertate.

Cititi va rog mai multe la:

Renate Weber e trista

Cititi va rog si:

Important din trecut, pentru ceea ce ni se pregateste in viitor. Testarea PCR a fost baza întregului castel de cărți de joc al restricțiilor Covid

 

Diavolul este revolutionar

Foto: http://www.laparola.com.br/a-critica-social-sarcastica-de-pawel-kuczynski

Repostez un articol de acum 15 ani:

“Sa schimbam ELITELE planetare si sa facem o lume mai buna“

14 mai, Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste

Sursa: https://alba24.ro/14-mai-ziua-nationala-de-cinstire-a-martirilor-din-temnitele-comuniste-3-1030373.html

În data de 14 mai este celebrată Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Sunt comemorate evenimentele petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist.

Această zi a fost instituită prin Legea nr. 127/2017. În 14 mai se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane şi manifestări specifice pentru cinstirea memoriei acestor martiri.

14 mai, Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Tineri arestați

În data de 14 mai 1948, „au fost arestaţi de către regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, a multor români, care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini. (…)

În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestaţi peste 10.000 de tineri, anchetaţi, ulterior condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea”, potrivit http://www.cdep.ro.

Printre cei care au pătimit în temniţe se numără personalităţi, precum:

• părintele Nicolae Steinhardt, părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Arsenie Boca, părintele Ioan Iovan, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Papacioc, părintele Sofian Boghiu, părintele Gheorghe-Calciu Dumitreasa, părintele Iustin Pârvu
• pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, părintele greco-catolic Tertulian Langa,
• avocatul şi politicianul Aurelian Bentoiu, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr, filosoful şi economistul Mircea Vulcănescu
• chimistul şi fizicianul George Manu, dar şi mulţi alţi tineri pătimitori în timpul regimului opresiv comunist.

Printre închisorile comuniste în care au fost închişi pentru o perioadă de timp sau în care şi-au pierdut viaţa numeroşi deţinuţi politici se numără:

Piteşti, Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Sighet, Râmnicu Sărat, Arad, Jilava, Văcăreşti.

Închisoarea de la Sighet este, în prezent, un cunoscut memorial al victimelor comunismului, potrivit Agerpres.

14 mai, Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. ”Calvarul Aiudului”

În memoria martirilor din închisoarea de la Aiud şi din alte temniţe ale regimului opresiv comunist a fost ridicat Monumentul marilor eroi ai neamului românesc numit ”Calvarul Aiudului”. Acesta a fost construit în sud-vestul oraşului Aiud pe locul cunoscut sub numele „Râpa Robilor”, în perioada 28 octombrie 1992 – 14 septembrie 1999.

Lucrarea îi înfăţişează pe martiri în chip de cruci, ducând în spate crucea neamului românesc. Are o înălţime de 18 metri, o lăţime de 6 metri şi o lungime de 27 de metri. Numele celor morţi au fost săpate în piatră pentru a aminti peste veacuri jertfa lor pentru neamul românesc.

În anul 2000, la Aiud a fost sfinţit Paraclisul de către arhiepiscopul Bartolomeu Anania, devenit mai târziu mitropolit al Clujului, fost deţinut al închisorii Aiud.

La intrarea în Paraclis, este scris mesajul: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor” (Matei 5, 10). Monumentul găzduieşte o icoană unicat a Maicii Domnului cu mâinile înălţate în rugăciune pentru cei care l-au mărturisit pe Hristos în temniţele comuniste. Prin grija părintelui arhimandrit Iustin Pârvu, şi cu binecuvântarea mitropolitului Andrei Andreicuţ, a fost ridicat în acest loc Schitul Înălţarea Sfintei Cruci pentru pomenirea tuturor martirilor neamului românesc.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet a fost iniţiat, în 1992, de poeta Ana Blandiana, în calitatea sa la acel moment de preşedinte al Alianţei Civice. A fost realizat în următorul deceniu împreună cu soţul său, scriitorul Romulus Rusan, având alături o echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri, potrivit portalului http://www.memorialsighet.ro/.

Situat în extremitatea nordică a României, Memorialul are drept scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în special a celui român, ”cărora timp de jumătate de secol le-a fost indusă în conştiinţă o istorie falsă”. Consiliul Europei a declarat, în anul 1998, Memorialul de la Sighet drept unul dintre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului european.

„În fiecare an, pe 14 mai, privim cu recunoştinţă către toţi cei care au suferit şi pierit în închisorile comuniste pentru curajul de a se opune regimului represiv, către cei care şi-au pierdut libertatea fizică, dar niciodată pe cea de gândire. Ziua de 14 mai 1948 a marcat cel mai mare val de arestări politice din istoria României şi, totodată, începutul unei perioade în care exprimarea liberă şi căutarea adevărului au fost plătite cu cel mai înalt preţ. Au urmat ani de persecuţie, suferinţă, închisoare şi chiar moarte pentru ‘crima’ de a apăra valorile, idealurile şi credinţa în valorile democratice.

Gulagul românesc a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, epurarea intelectualităţii anti-regim. Represiunea din perioada comunistă a reprezentat o lovitură profundă dată societăţii româneşti, cu efecte adânci, care se resimt din plin şi astăzi”, conform http://www.iiccmer.ro.

 

Comentariu saccsiv:

Cei ce n-au fost ortodocsi nu pot fi numiti Sfinti ai inchisorilor.

Bolsevicul evreu Iacov Sverdlov, primul șef de stat al Uniunii Sovietice

La https://www.huffpost.com/author/stewart-a-swerdlow ni se spune ca:

„Stewart A. Swerdlow are capacitatea de a vedea câmpuri energetice și arhetipuri personale, precum și de a citi secvențe ADN și modele mintale. Un intuitiv puternic, el folosește și învață Legea Universală pentru a-i ajuta pe alții să rezolve problemele vieții, ajungând chiar și la existențe simultane și altele. Unchiul său, Yakov Sverdlov, a fost primul președinte al Uniunii Sovietice, ceea ce a dus la implicarea lui Stewart în infamul „Proiect Montauk”. Autor și lector de nivel mondial.”

Ratacirile lui Stewart Swerdlow sunt insirate pe larg in articolul Descendentul primului presedinte al Rusiei Comuniste explica planurile secrete ale celor 13 mari familii care conduc lumea spre Apocalipsă din Ziua News. Din pacate, insa, nu sunt prezentate ca fiind rataciri, ci mari dezvaluiri. Dar nu-i de mirare, caci tabara anti sistem din Romania este populata la greu de tot soiul de activisti new age:

Dezmat new age la Zeus tv: Luis Lazarus, Adrian Singurov. Diana Sosoaca se baga in seama pe tema sinodului din Creta

Video: Dorel Vișan în emisiunea Ancăi Alexandrescu („Culisele Statului Paralel”) de pe Realitatea plus

Video: Hora new age la emisiunea lui Madalin Ionescu (Metropola tv) cu Marius Ghilezan, Mirel Palada si Mirel Curea

Video: Madalin Ionescu promoveaza satanismul in cadrul emisiunii sale de la Metropola tv

Misiunea anticrestina a lui H.D. Hartmann

SATANISM: Razvan Dumitrescu si … numerologia

Calin Georgescu NU este nationalist. Ce spune despre Iisus Hristos, Biserica si new age

SECRETELE LUI LOVENDAL = site extrem de NOCIV

Fiti foarte atenti de unde va informati: blogul “FARA SECRETE” – new age, reptilieni, OZN-uri…

Voi analiza curand extrem de nocivul articol din Ziua News. Pana atunci, despre Montauk, cate ceva la:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Proiectul_Montauk

https://en.wikipedia.org/wiki/The_Montauk_Project:_Experiments_in_Time

In materialul de fata voi posta cate ceva despre stramosul sau.

Conform https://en.wikipedia.org/wiki/Yakov_Sverdlov

Iakov Mihailovici Sverdlov (în rusă: Яков Михайлович Свердлов; 3 iunie [O. S. 22 mai] 1885 – 16 martie 1919) a fost un administrator al Partidului Bolșevic și președinte al Comitetului Central al Rusiei. Un soi de șef de stat al Uniunii Sovietice.

Născut la Nizhny Novgorod, cu numele de Yakov-Aaron Mikhailovich Sverdlov, într-o familie evreiască activă în politica revoluționară, Sverdlov s-a alăturat Partidului Muncitoresc Social Democrat din Rusia în 1902 și a susținut fracțiunea bolșevică a lui Vladimir Lenin în timpul unei scindări ideologice.

În tinerețe s-a împrietenit cu revoluționarul evreu Vladimir Lubotsky (Zagorsky), apoi cu bolsevicul evreu Filipp Goloshchyokin.

A fost activ în Urali în timpul Revoluției eșuate din 1905, iar în următorul deceniu, a fost constant închis sau exilat. După ce Revoluția din februarie 1917 a răsturnat monarhia, Sverdlov s-a întors la Petrograd și a fost numit președinte al Secretariatului Partidului. În această calitate, el a jucat un rol cheie în planificarea Revoluției din Octombrie.

Sverdlov a fost ales președinte al Comitetului Executiv Central a toata Rusia în noiembrie 1917. A lucrat pentru a consolida controlul bolșevic asupra noului regim și a susținut campania Teroarea Roșie și politicile de exterminare a cazacilor. Se consideră că a jucat un rol major în autorizarea executării familiei Romanov în iulie 1918.

De asemenea, l-a instalat pe revoluționarul evreu Vladimir Volodarsky ca comisar cu propaganda și agitația.

A murit în martie 1919 în timpul gripei spaniole la vârsta de 33 de ani și a fost îngropat în necropola zidului Kremlinului. Orașul Ekaterinburg a fost redenumit Sverdlovsk în 1924 în onoarea sa.

***

 

Genrikh Yagoda a fost sub influenţa politică a lui Yakov Sverdlov. S-a căsătorit cu nepoata acestuia, Ida Averbach:

Genocidul prin foamete HOLODOMOR a fost implementat in Ucraina de evreul GENRIKH YAGODA. Tot el a fondat si GULAGUL

 

Scandalul Lasconi si socialismul LGBT

Dupa cum stiti:

Fiica primaritei Elena Lasconi este dezgustata de mama ei care a indraznit sa declare ca familia este formata dintr-o femeie si un barbat. Iar USR o elimina de pe lista pentru europarlamentare

Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi, a mai spus insa si alte lucruri, conform Libertatea:

Poziția mea politică este de stânga, însă nu stânga românească actuală sau istorică. Sunt socialistă pentru că susțin cu tărie că avem de unde să îi ajutăm pe toți. În loc să dăm bani pe războaie, trebuie să îi hrănim pe cei înfometați. Sunt anticapitalistă pentru că lumea actuală prioritizează profitul chiar și peste supraviețuirea omenirii. Putem să avem o piață liberă și de succes și fără să facem sacrificii abjecte sau să concentrăm averea planetei într-o mână de oameni”

Unii considera ca a fost o regie mama – fiica, mai ales dupa ce s-a descoperit aceasta fotografie:

Conform https://ziare.com/elena-lasconi/elena-lasconi-lipsa-stampila-buletin-referendum-familie-1834874:

În fotografia postată pe 26 mai 2019, Elena Lasconi arăta că a votat la alegerile parlamentare. De pe spatele buletinului pare să lipsească însă ștampila de la referendumul pentru familie, care a avut loc în perioada 6-7 octombrie 2018.

Prezentatorul TV, Dan Negru, a observat atent situația creată, remarcând, și el, că fiica Elenei Lasconi susține socialismul, ceea ce l-a intrigat foarte tare, conform https://www.kanald.ro/dan-negru-reactie-dura-vizavi-de-situatia-dintre-elena-lasconi-si-fiica-ei-un-om-care-isi-creste-copilul-in-spiritul-unei-doctrine-criminale-20361311:

„Am văzut cum fiica se declară susținătoarea sistemului socialist. Cărțile și definițiile spun că e faza incipientă a comunismului.

Fata se declară luptătoare anticapitalistă, luptă împotriva sistemului capitalist.

Dacă fata își înjură familia, eu mi-o apăr pe a mea. Bunicul meu a fost deportat în Bărăgan, în anii 50, și încă mai am biletul lui de eliberare, l-a păstrat tata, îl păstrez și eu și o să-l arăt copiilor mei.”

„Zeci de mii de români au fost deportați și uciși din cauza unei ideologii criminale. Peste câteva săptămâni se face decembrie. Oamenii au murit în decembrie la mine acasă, în Timișoara, în București și în multe alte orașe, luptând împotriva unei ideologii criminale.”

„Un om care își crește copilul în spiritul unei ideologii, unei doctrine criminale nu are voie să facă politică într-o țară care a avut zeci, mii de morți din cauza acestei ideologii. Să le spunem asta tuturor! Să le spunem copiilor noștri că nu contează cu ce mână ucizi, cu dreapta sau cu stânga, e tot crimă.

Paradoxul cel mai mare e că mumă-sa e primăriță în Câmpulung! Ăsta-i orașul care la dat pe Radu Gyr, unul dintre sfinții închisorilor comuniste. Până la urmă, Iorga avea dreptate: „O țară care nu-și cunoaște trecutul e ca un copil care nu-și cunoaște părinții” și nu-s puțini”.

Intr-o emisiune de ieri de pe Realitatea tv, Cristian Unteanu declara ca, din surse de el stiute, a aflat faptul ca se pregateste intens crearea unui partid cu finantare uriasa si cu sediul undeva prin Belgia, Olanda sau chiar Franta. Un partid cu doctrina in primul rand LGBT si discurs cu mult mai dur decat tot ceea ce am auzit in ultimii ani din tabara partidelor progresiste. Si adauga faptul ca este sigur ca discursul tinerei Oana Lasconi n-a fost creatia ei.

Dar Cristian Unteanu este mason:

Pentru ca se inchina la LUCIFER, masonul CRISTIAN UNTEANU “demonstreaza” ca ORTODOXIA e VINOVATA de VIOLURILE DIN ROMANIA. In plus minte serpeste, caci STATISTICILE DEMONSTREAZA ca la VIOLURI primitiva Romanie ortodoxa e departe de tarile ce conduc detasat. Edificator, CINE E IN FRUNTE…

O fi reala informatia sa? Si de ce ne-ar spune toate acestea?

Cred ca nu-i exclus sa asistam la crearea unei astfel de monstruozitati. Un soi de revenire la originile socialismul, ba chiar cu mult mai mult. Caci, sa nu uitam ca in doctrina de inceput a socialismul si a ceea ce i-a urmat (bolsevismul) la loc de cinste figura distrugerea familiei, homosexualitatea si tot ceea ce mintea desfranata putea inchipui:

REVOLUTIA BOLSEVICA si SEXUL / Nationalizarea femeilor, orgii publice educative, educatie sexuala cu practica in tabere scolare, abolirea familiei, copiii rezultati apartin statului, parade homosexuale nud, avort fortat 

„LE ADUCEM CIUMA” – Rolul freudismului în transformarea valorilor tradiționale din lume

Pe urma au lasat-o mai moale, dar de niste ani incoace au reinceput din ce in ce cu mai multa forta.

Cititi va rog si:

Istoricul celui mai periculos proiect politic din istoria post decembrista. O alianta fundamental anticrestina si antinationala, avand cea mai neagra doctrina de stanga din intreg esicherul politic romanesc

Deci informatia lui Cristian Unteanu poate fi reala. Sau daca nu se va crea totusi o astfel de constructie politica, oricum sunt sigur ca vom asista in randurile progresistilor neo marxisti la un discurs din ce in ce mai dur.

Si de ce ne-ar dezvalui masonul treburile astea? Probabil ca sa puna gaz pe foc. Si din nou ne reamintim de spusele unui alt mason (dar cu mult mai important) din secolul XIX despre vremurile de final. Albert Pike:

“Vom dezlănțui nihiliștii și ateii și vom provoca un formidabil cataclism social, care în toată grozăvia sa va arăta în mod clar națiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei și a turbulențelor celor mai sângeroase.

Apoi peste tot, cetățenii, obligați să se apere de minoritatea mondială a revoluționarilor, îi vor extermina pe acei distrugători ai civilizației și mulțimea, dezamăgită de creștinism, ale cărei spirite deiste vor fi din acel moment, fără busolă sau direcție, nerăbdătoare pentru un ideal, dar fără să știe spre ce să-şi manifeste adoraţia, va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a doctrinei pure a lui Lucifer, adusă în cele din urmă în faţa ochilor publicului.

Această manifestare va rezulta din mișcarea generală reacționară care va urma distrugerii creștinismului și ateismului, ambele cucerite și exterminate în același timp.”

Pentru cititorii mai noi care inca n-au inteles cine sunt cei insirati mai sus:

– socialistii sunt cei ce vor provoca formidabilul cataclism social

– cei ce se opun acestora au la prima vedere intentii bune dar se vor lasa influentati, ba chiar condusi, de catre cei ce, indepartandu-se de crestinism, si-au umplut mintea cu nerozii new age, care new age e poarta spre doctrina lui Lucifer…

Chiar aseara am urmarit o emisiune la Metropola tv, in care Madalin Ionescu si invitatii sai (in general toti cunoscuti ca fiind in linii mari anti sistem) pregateau de zor terenul in acest sens. Despre aceasta emisiune voi scrie insa un articol separat, amintind, desigur si despre cei despre care deja am si scris.

Rusia: Sfantul Ioan Kochurov, primul din seria de mucenici ucisi de bolsevici

„Preoţii au fost prinşi şi trimişi la sediul Consiliului Muncitorilor şi Reprezentanţilor Soldaţilor. Unul din ei, Preotul Ioan a încercat să protesteze şi să clarifice situaţia. A fost lovit de mai multe ori peste faţă. În ţipete şi vociferări mulţimea agitată l-a mutat pe preot la aerodromul din Tsarskoye Selo. Acolo s-a tras asupra preotului nejutorat. Acesta a căzut doborât, sângele ţâşnindu-i peste sutană.Moartea însă nu l-a luat pe loc. A fost tras de păr şi cineva din mulţime a strigat: „Terminaţi-l ca pe un câine”:

Sfantul Ioan Kochurov, primul din seria de mucenici ucisi de bolsevici

Cititi va rog si:

Scurt istoric al conflictului dintre Biserica Ortodoxa si statul sovietic, de la revolutia bolsevica pana la destramarea URSS

 

SFINȚII ÎNCHISORILOR: Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) de la biserica Sapienței a fost deshumat. Conform martorilor trupul său este plin de bună-mireasmă

Atitudini: Părintele Constantin Sârbu de la biserica Sapienței a fost deshumat. Imagini

La aproape 50 de ani de la adormirea sa, Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul comunist, a fost deshumat astăzi, 18 octombrie. Mormântul Părintelui se află în curtea bisericii Sapienței din București.

Conform mărturiilor mai multor participanți la deshumare, se pare că trupul Părintelui este plin de bună-mireasmă și transmite o stare de bucurie și har. Pentru moment trupul Părintelui a fost depus în capela din spatele bisericii Sapienței.

„Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) a fost unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla(1956-1962) și Dej (1955) și lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959), primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist”, relatează site-ul doxologia.

Pr. Constantin Sârbu a fost hirotonit preot în anul 1934 de către PS Nifon Criveanu pe seama Catedralei Episcopale din Huși și a rămas un slujitor devotat altarului până la sfârșitul vieții sale, spovedind și alinând durerile a multor oameni ce alergau cu nădejde la ajutorul și epitrahilul său.

Despre hirotonia sa, Părintele avea să consemneze: „Stând în faţa icoanei Sfintei Fecioare şi rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin şi ocrotire, de unde până atunci eram timid şi temător, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, numai dorinţă de a sluji supremul Adevăr, aducând la picioarele lui Iisus propria făptură, fără a avea a mă mai teme de nimeni”.

Alături de soția sa, va oblădui suferințele multor oropsiți, fondând în Huși un cămin social pentru bătrâni și copii orfani.

În 1941 soția îi moare și rămâne singurul sprijin pentru cele două fetițe ale sale.

La 9 octombrie 1954, părintele Constantin Sârbu era condamnat prin Sentinţa nr. 2168 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 8 ani închisoare şi 3 ani interdicţie corecţională, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Perioada detenției și-o va petrece în penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962), Dej (1955) şi lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) şi Salcia (1959). Torturat și înfometat se îmbolnăvește de ulcer duodenal, însă va rămâne neclintit în mărturisirea de credință până la eliberare: „M-au ars cu fierul roşu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am spus: «Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos»”.

După eliberare, în 1964, va primi cheile bisericii Sapienței care 40 de ani fusese închisă și era într-o stare avansată de degradare, o va restaura și va liturghisi în altarul ei până la sfârșitul vieții.

Mai multe mărturii despre Părintele Constantin Sârbu puteți afla din cartea: Sfinții închisorilor, editată la mănăstirea Paltin Petru-Vodă).

Să ne reamintim faptul că Biserica Ortodoxă Română a demarat procesul de canonizare a unor martiri și mărturisitori din temnițelor comuniste pentru anul 2025.

Mai multe fotografii la:

https://www.atitudini.com/2023/10/parintele-constantin-sarbu-de-la-biserica-sapientei-a-fost-deshumat/

 

Noul Mucenic Beniamin, Mitropolit de Petrograd

Orthodox Christianity: NEW HIEROMARTYR BENJAMIN, METROPOLITAN OF PETROGRAD

NOUL IEROMARTIR BENIAMIN, MITROPOLIT DE PETROGRAD

31 iulie/13 august

Publicat pe 13 August 2023, de Orthodox Christianity

Mitropolitul Beniamin a fost arestat la 29 mai 1922, iar la 10 iunie a început audierea sa judiciară – în care au fost implicate și alte 86 de persoane. Care a fost temeiul oficial al arestării?

Amintiți-vă de contextul acelor evenimente: după încheierea războiului civil, când foametea a lovit Rusia – în unele provincii la o scară îngrijorătoare – Comitetul Central bolșevic a decis să folosească aceste condiții ca mijloc de a lovi Biserica Ortodoxă. Acest lucru a început cu directiva lui Lenin, ștampilată ‘STRICT SECRET’ și trimisă la 19 martie 1922, prin intermediul lui Molotov, membrilor Biroului Politic. Aceasta vorbea despre dezvoltarea unei situații unice care servea drept ‘justificare’ în fața societății, nu doar pentru confiscarea comorilor bisericești, ci și pentru eliminarea fizică a cât mai multor clerici posibil:

„Cu cât mai mulți reprezentanți ai clerului reacționar și ai burgheziei reacționare vom fi capabili să executăm pe aceste motive, cu atât mai bine…. Chiar acum este momentul să dăm o lecție poporului în așa fel încât timp de zeci de ani să nu îndrăznească să se gândească la niciun fel de opoziție….”

Ulterior, o campanie planificată de persecuție împotriva Bisericii a fost desfășurată ca un ‘asalt proletar asupra bunurilor de valoare ale Bisericii’.

‘Confiscarea obiectelor de valoare’ a început la Petrograd în martie 1922. Mitropolitul Beniamin a adoptat singura poziție posibilă. Dând un exemplu de iubire creștină și, în același timp, mărturisind duhul de pace al Bisericii, el a binecuvântat transferul – pentru ajutorarea celor nevoiași – al acelor obiecte de valoare care nu erau folosite în slujbele Bisericii. Astfel, Vlădica a acționat în conformitate cu decizia Patriarhului Tihon de a evita sacrilegiul, păstrând acele obiecte de valoare, dar predând autorităților echivalentul lor în bani. Nici decizia lui Vlădica Beniamin, nici cuvintele sale ‘vom da totul noi înșine’, nu au fost în niciun fel semne de slăbiciune. Mai degrabă, ele au demonstrat exercitarea responsabilității sale pastorale.

Cu toate acestea, CheKa din Petrograd nu a îngăduit să se ia în seamă vocea Mitropolitului Beniamin și a anunțat că obiectele de valoare vor fi confiscate în mod oficial. Pentru ei, acțiunea lor avea în primul rând o semnificație politică: În conformitate cu directivele Comitetului Central, era importantă ‘neutralizarea’ autorității Vlădicăi în rândul credincioșilor.

Bolșevicii aveau motive să se teamă de influența personală a mitropolitului Beniamin. El era binecunoscut în rândul a sute de mii de oameni din Petrograd și din afara granițelor sale, ca fiind o persoană foarte modestă și cumpătată, o persoană care nu era predispusă la lăcomie.

Născut în familia unui preot sătesc din Andreevo, districtul Kargopol, Vasili Kazansky (viitorul Vlădică Beniamin), cunoștea din experiența personală, începând din fragedă copilărie, ce înseamnă nevoia și sărăcia. Ani mai târziu, în calitate de student la Academia Teologică din Sankt Petersburg, a muncit în favoarea celor marginalizați din societate, luând parte la acte de caritate și participând la activitățile ‘Societății pentru răspândirea educației religioase și morale în spiritul Bisericii Ortodoxe’, orientată în primul rând spre ajutorarea muncitorilor și a celor nevoiași.

Faptul că a acceptat chemarea la episcopat nu i-a schimbat cu nimic modul de gândire. Vlădica putea fi văzut adesea în cele mai îndepărtate și mai sărace cartiere din capitală, locuri pe care se grăbea să le viziteze imediat ce era chemat, ca și cum ar fi fost un preot paroh obișnuit, doar în sutană, fără să poarte niciun semn al rangului său episcopal. Acolo, în mijlocul familiilor sărace, ar fi fost chemat să boteze prunci sau să vadă un muribund în drum spre moarte. El a depus nu puține eforturi pentru ca femeile decăzute, disprețuite de toți, să se ridice din adâncurile depline ale societății și să aibă ocazia de a-și corecta modul de viață. Munca sa în ‘Societatea Preasfintei Theotokos’ a permis multor suflete pierdute, aparent fără speranță, să se pocăiască de viața lor păcătoasă.

Astfel, nu activitățile Bisericii, ci episcopul însuși a reprezentat o amenințare pentru puterile sovietice, deoarece calitățile sale personale nu se potriveau cu imaginea ‘dușmanului de clasă’.

Motivul pedepsei aplicate lui Vlădica Beniamin a fost o scrisoare, tipărită la 4 martie 1922 în ‘Leningrad Pravda’, din partea a 12 persoane care organizaseră schisma renovaționistă/Biserica Vie. Aceștia îi acuzau pe episcopii apropiați de Sanctitatea Sa Patriarhul Tihon că se opun confiscării obiectelor de valoare ale Bisericii și de conspirație contrarevoluționară împotriva regimului sovietic.

Mișcarea renovaționistă, care era susținută de autorități, avea ca scop suplinirea Ortodoxiei cu o organizație speculativă și oportunistă, având doar fațada uneia religioase, o organizație care, de fapt, era lipsită de harul Tainei Bisericii și, inutil să mai spunem, era loială noului regim. Lovitura împotriva mitropolitului Beniamin făcea parte dintr-o politică calculată, menită să distrugă Biserica Ortodoxă Rusă. Patriarhul Tihon urma să fie lipsit de unul dintre cei mai importanți asistenți ai săi.

Caracterul nefondat și provocator al acțiunilor regimului de la Petrograd a fost recunoscut chiar și de către muncitori. Confiscarea obiectelor liturgice a provocat o neliniște considerabilă. În biserica fabricii Putilov, de exemplu, muncitorii nu au permis să aibă loc confiscarea. În alte parohii, de îndată ce soseau comisiile sovietice, se trăgeau clopotele de alarmă pentru a-i chema pe credincioși să se adune în opoziție față de acțiunile planificate. În mod clar, simpatiile credincioșilor erau cu autoritățile legitime ale Bisericii. Cu toate acestea, în acei ani, Comitetul Central bolșevic a fost foarte selectiv în aplicarea principiului exprimării voinței poporului.

Reținerea și răbdarea remarcabilă a Mitropolitului Beniamin au continuat pe tot parcursul procedurilor judiciare, până în ultimul minut, când, într-un scurt discurs, și-a exprimat atitudinea față de cele întâmplate, respingând de la sine toate calomniile.

„…Nu știu ce veți anunța în verdictul vostru, fie viața sau moartea, dar indiferent de ceea ce veți spune, eu îmi voi ridica privirea cu aceeași evlavie către Ceruri, mă voi însemna cu semnul Crucii și voi afirma: ‘Slavă Ție, Doamne Dumnezeule, pentru toate lucrurile…’.”

Acestea au fost cele câteva cuvinte pe care Mitropolitul Beniamin le-a rostit în sala de judecată. A acceptat cu blândețe verdictul de vinovăție ca pe o Cruce care îl unea cu Mântuitorul…

La 5 iulie, tribunalul a anunțat verdictul de vinovăție, iar în noaptea de 12/13 august a aceluiași an, Mitropolitul Beniamin, împreună cu arhimandritul Serghei (Șein) și cu laicii Iuriy Novitsky și Ivan Kovsharov, a fost executat prin împușcare la periferia Petrogradului.

Viața parohială 2023,

Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, Washington, DC. / 13/8/2023