OPINIE: Cel de-al treilea război mondial este pe cale să înceapă sau a început deja?

Global Research: Is World War III About to Start or Has It Already?

Cel de-al treilea război mondial este pe cale să înceapă sau a început deja?

De Richard C. Cook, 22 Februarie 2024, Global Research

Permiteți-mi să încep prin a sublinia că cele de mai sus au fost subiectul unui articol în trei părți pe care l-am scris și care a fost publicat pe site-ul VT Foreign Policy pe 31 decembrie 2023, intitulat: ‘Este pe cale să înceapă al treilea război mondial?’.

În acest articol nu am postulat un răspuns definitiv. Desigur, unii ar spune că cel de-al treilea război mondial a început deja. Dar haideți să explorăm mai departe.

Istorie: nazismul din timpul lui Adolf Hitler a fost finanțat și sprijinit de către Wall Street, Federal Reserve, Rockefeller, Bush, IBM, etc.

Walther Rathenau in Wiener Freie Presse, 24 decembrie 1921:

„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „

Woodrow Wilson:

“Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“

Louis Thomas McFadden (1876-1936), Chairman al United States House Committee on Banking and Currency (1920-1931):

“Dupa primul razboi mondial Germania a cazut in mainile bancherilor internationali care acum o conduc si o aprovizioneaza dar o si imobilizeaza. I-au cumparat industria, i-au luat resursele, ii controleaza industria si utilitatile publice.

Bancherii internationali subventioneaza actualul guvern al Germaniei si de asemenea aprovizioneaza fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit in campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde dolari din banii americanilor au fost pompati spre Germania. Cu totii ati auzit de cheltuielile ce au loc in Germania: locuinte moderniste, marele ei planetarium, salile ei de gimnastica, bazinele de inot, autostrazile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost facute cu banii nostri. Toate acestea au fost daruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board.

Federal Reserve Board a pompat atat de multe miliarde de dolari spre Germania, incat nici nu indraznesc sa spuna suma totala.”

Tot el acuza bancherii de pe Wall Street ca au subventionat Revolutia Bolsevica prin intermediul Federal Reserve Board si ca au cauzat deliberat Marea Depresie. A platit insa pentru lupta sa. Odata s-a tras asupra lui iar mai apoi a fost otravit…

 

Global Research: History: Adolph Hitler was Financed by Wall Street, the U.S. Federal Reserve and the Bank of England

Istorie: Adolph Hitler a fost finanțat de către Wall Street, Rezerva Federală a SUA și Banca Angliei

Investițiile SUA în Germania nazistă. Rockefeller a finanțat campania electorală a lui Adolf Hitler

De Yuri Rubtsov și Prof. Michel Chossudovsky, 21 Noiembrie 2023, Global Research

Publicat inițial de Global Research în mai 2016, acest articol atent cercetat de Yuri Rubtsov face lumină asupra rolului Wall Street și al Rezervei Federale a SUA în finanțarea guvernului nazist al lui Adolph Hitler.

Introducere, de Global Research

De la Primul Război Mondial până în prezent: datoria exprimată în dolari a fost forța motrice din spatele tuturor războaielor conduse de SUA.

Creditorii de pe Wall Street sunt principalii actori.

Aceștia s-au aflat cu fermitate în spatele Germaniei naziste. Ei au finanțat Operațiunea Barbarossa și invazia Uniunii Sovietice în anul 1941.

Acordul secret din anul 1932: Wall Street finanțează partidul nazist al lui Hitler

„La 4 ianuarie 1932, a avut loc o întâlnire între finanțatorul britanic Montagu Norman (guvernatorul Băncii Angliei), Adolf Hitler și Franz Von Papen (care a devenit cancelar câteva luni mai târziu, în mai 1932). În cadrul acestei întâlniri, s-a ajuns la un acord privind finanțarea Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP sau Partidul Nazist).

La această reuniune au participat, de asemenea, factori de decizie politică din SUA și frații Dulles, lucru pe care biografii acestora nu le place să îl menționeze.

Un an mai târziu, la 14 ianuarie 1933, a avut loc o altă întâlnire între Adolf Hitler, finanțistul Germaniei baronul Kurt von Schroeder, cancelarul Franz von Papen și consilierul economic al lui Hitler, Wilhelm Keppler, unde programul lui Hitler a fost aprobat în totalitate.” (Y. Rubtsov, textul de mai jos)

Odată cu accederea lui Adolph Hitler în funcția de cancelar, în martie 1933, a fost inițiat un program masiv de privatizare care poartă amprentele celor de pe Wall Street.

Dr. Hjalmar Schacht – numit din nou în martie 1933 de către Adolf Hitler în funcția de președinte al Reichsbank – a fost invitat la Casa Albă (mai 1933) de către președintele Franklin D. Roosevelt.

„După întâlnirea sa cu președintele SUA și cu marii bancheri de pe Wall Street, America a alocat Germaniei noi împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari.” [echivalentul a 23,7 miliarde de dolari în 2023, estimare PPP] (Y. Rubtsov, op cit)

Deutsche Reichsbahn (Căile Ferate Germane), a fost privatizată. Guvernul nazist a vândut companiile de construcții navale deținute de stat, infrastructura de stat și utilitățile publice.

Cu o înclinație ‘nazi-liberală’, – fără îndoială cu ‘condiționalități’ – programul de privatizare a fost negociat cu creditorii germani de pe Wall Street. Mai multe instituții bancare importante, inclusiv Deutsche Bank și Dresden Bank, au fost, de asemenea, privatizate.

„Guvernul Partidului Nazist a vândut proprietatea publică către mai multe firme de stat, la mijlocul anilor 1930. Aceste firme aparțineau unei game largi de sectoare: siderurgie, minerit, bănci, utilități publice locale, șantiere navale, linii navale, căi ferate etc.

În plus, furnizarea unor servicii publice care erau produse de guvern înainte de anii 1930, în special servicii sociale și legate de muncă, a fost transferată către sectorul privat, în principal către organizații din cadrul partidului.” (Germa Bel, Universitatea din Barcelona)

Veniturile din programul de privatizare au fost folosite pentru a rambursa datoriile restante, precum și pentru a finanța complexul industrial militar al Germaniei naziste.

Numeroase conglomerate americane au investit în industria de armament a Germaniei naziste, inclusiv Ford și General Motors:

„Atât General Motors, cât și Ford insistă asupra faptului că poartă o responsabilitate redusă, sau chiar inexistentă, pentru operațiunile filialelor lor germane, care controlau 70% din piața auto germană la izbucnirea războiului în anul 1939 și care s-au retehnologizat rapid pentru a deveni furnizori de material de război pentru armata germană.

… În anumite cazuri, managerii americani atât ai GM, cât și ai Ford au fost de acord cu transformarea uzinelor lor germane în producție militară într-o perioadă în care documentele guvernului american arată că aceștia încă se împotriveau apelurilor administrației Roosevelt de a intensifica producția militară în uzinele lor din țară.” (Washington Post, 30 noiembrie 1998)

‘O faimoasă familie americană’ în pat cu dușmanul. Rolul lui Prescott Bush

Semnificativ: ‘O faimoasă familie americană’ a făcut avere de pe urma naziștilor, potrivit analizei istorice documentate a lui John Loftus.

Prescott Bush (bunicul lui George W. Bush) a fost partener la Brown Brothers Harriman & Co., și director al Union Banking Corporation, strâns legată de interesele corporațiilor germane, inclusiv Thyssen Stahl, o importantă companie implicată în industria de armament a celui de-al Treilea Reich.

Legăturile familiei Bush cu economia de război a Germaniei naziste au fost scoase la iveală pentru prima dată la procesele de la Nürnberg, în mărturia magnatului oțelului din Germania nazistă, Fritz Thyssen.

Senatorul Prescott Bush cu fiul său George H. Walker Bush. (anii 1950)

Thyssen a fost partenerul bunicului lui George W. Bush, Prescott Bush:

„Din 1945 până în 1949, la Nürnberg, în zona americană din Germania ocupată a început unul dintre cele mai lungi și, după cum se pare acum, cele mai inutile interogatorii ale unui suspect de crime de război nazist.

Magnatul multimiliardar al oțelului, Fritz Thyssen – omul al cărui combinat siderurgic a fost inima rece a mașinii de război naziste – a vorbit, și a vorbit și a vorbit, cu o echipă comună de interogatori americani și britanici.

… Ceea ce anchetatorii aliați nu au înțeles niciodată a fost că nu i-au pus lui Thyssen întrebarea corectă. Thyssen nu avea nevoie de conturi bancare străine, deoarece familia sa deținea în secret un întreg lanț de bănci.

El nu a fost nevoit să își transfere activele naziste la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, tot ce a trebuit să facă a fost să transfere documentele de proprietate – acțiuni, obligațiuni, acte și trusturi – de la banca sa din Berlin, prin banca sa din Olanda, la prietenii săi americani din New York: Prescott Bush și Herbert Walker [socrul lui Prescott Bush]. Partenerii de crimă ai lui Thyssen au fost tatăl și [bunicul] unui viitor președinte al Statelor Unite [George Herbert Walker Bush].” (John Loftus, How the Bush family made its fortune from the Nazis: The Dutch Connection – Cum a făcut familia Bush avere de pe urma naziștilor: Legătura cu Olanda)

Publicul american nu a fost conștient de legăturile familiei Bush cu Germania nazistă, deoarece dosarul istoric a fost ascuns cu grijă de către mass-media. Cu toate acestea, în septembrie 2004, The Guardian a dezvăluit că:

„Bunicul lui George Bush, răposatul senator american Prescott Bush, a fost director și acționar al unor companii care au profitat de pe urma implicării lor cu finanțatorii Germaniei naziste. …

Afacerile sale, care au continuat până când bunurile companiei sale au fost confiscate în anul 1942, în conformitate cu Legea privind comerțul cu inamicul, au dus, mai bine de 60 de ani mai târziu, la o acțiune civilă pentru despăgubiri intentată în Germania împotriva familiei Bush de către doi foști muncitori sclavi la Auschwitz, și din cauza unui zvon de controversă preelectorală.”

(Ben Aris și Duncan Campbell, How the Bush’s Grandfather Helped Hitlers Rise to Power – Cum a ajutat bunicul lui Bush la ascensiunea lui Hitler la putere, Guardian, 25 septembrie 2004)

Captură de ecran, The Guardian

Dovezile privind legăturile familiei Bush cu nazismul au fost disponibile cu mult înainte ca George Herbert Walker Bush (senior) și George W. Bush să intre în politică.

Presa americană a rămas complet mută. Potrivit lui John Buchanan (New Hampshire Gazette, 10 octombrie 2003):

„După 60 de ani de neatenție și chiar de negare din partea presei americane, documente guvernamentale recent descoperite în Arhivele Naționale și în Biblioteca Congresului dezvăluie că Prescott Bush, bunicul președintelui George W. Bush, a fost partener de afaceri și agent bancar american al arhitectului financiar al mașinăriei de război naziste din 1926 până în 1942, când Congresul a luat măsuri agresive împotriva lui Bush și a partenerilor săi „naționali”.

Documentele arată, de asemenea, că Bush și colegii săi, conform rapoartelor Departamentului de Trezorerie al SUA, au încercat să ascundă alianța lor financiară cu industriașul german Fritz Thyssen, un baron al oțelului și cărbunelui care, începând cu mijlocul anilor 1920, a finanțat personal ascensiunea lui Adolf Hitler la putere prin subminarea principiilor democratice și a legilor germane. Mai mult, documentele declasificate demonstrează că Bush și asociații săi, printre care se numărau E. Roland Harriman, fratele mai mic al simbolului american W. Averell Harriman, și George Herbert Walker, străbunicul din partea mamei al președintelui Bush, și-au continuat afacerile cu magnatul industrial german timp de aproape un an după ce SUA au intrat în război.”

În timp ce activele companiei lui Prescott Bush, și anume Union Banking Corporation, au fost confiscate în anul 1942, în conformitate cu Legea privind comerțul cu inamicul (a se vedea mai jos), bunicul lui George W. Bush nu a fost niciodată urmărit penal pentru afacerile sale cu Germania nazistă.

„[Ordinul de intrare în drepturi numărul 248]

ÎNTREGUL CAPITAL SOCIAL AL UNION BANK- ING CORPORATION ȘI ANUMITE DATORII ALE ACESTEIA

Sub autoritatea Legii privind comerțul cu dușmanii, cu modificările ulterioare, și a Ordinului executiv nr. 9095, cu modificările ulterioare1 , și în conformitate cu legea, subsemnatul, în urma unei investigații, constatând:

(a) Că bunurile descrise după cum urmează:

Întregul capital social al Union Banking Corporation, o corporație din New York, New York, New York, New York, care este o întreprindere comercială din Statele Unite, constând în 4.000 de acțiuni de capital social comun cu o valoare nominală de 100 de dolari, ale căror nume ale proprietarilor înregistrați și, respectiv, numărul de acțiuni deținute de aceștia sunt următoarele:

Nume

Roland Harriman…

Cornelius Lievense…

Harold D. Pennington…

Ray Morris…

Prescott S. Bush…

J. Kouwenhoven…

Johann G. Groeninger…

Total 4000

17 F.R. 5205.”

„În anul 1952, Prescott Bush a fost ales în Senatul SUA, fără ca presa să relateze despre trecutul său nazist, bine ascuns.

Nu există nicio înregistrare a vreunei relatări în presa americană despre legătura dintre Bush și naziști în timpul campaniilor politice conduse de George Herbert Walker Bush, Jeb Bush sau George W. Bush, cu excepția unei scurte mențiuni într-un articol fără legătură cu acesta din Sarasota Herald Tribune în noiembrie 2000 și a unei relatări scurte, dar inexacte, în The Boston Globe în 2001.” (John Buchanan, op. cit.)

Până la Pearl Harbor (decembrie 1941), Wall Street a făcut comerț cu Germania.

În urma Pearl Harbor (1941-1945), Standard Oil ‘făcea comerț cu inamicul’, vânzând petrol Germaniei naziste prin intermedierea așa-numitelor ‘țări neutre’, printre care Venezuela și Argentina.

Fără aprovizionarea cu petrol a Germaniei naziste de către Standard Oil din New Jersey, cel de-al Treilea Reich nu ar fi putut invada Uniunea Sovietică.

Michel Chossudovsky, 21 noiembrie 2023

***

Istorie: Hitler a fost finanțat de către Rezerva Federală și Banca Angliei,

De Yuri Rubtsov, Mai 2016

Al Doilea Război Mondial: Acum mai bine de 80 de ani a început cel mai mare măcel din istorie.

Dacă dorim să abordăm problema ‘responsabilității pentru război’, atunci trebuie să răspundem mai întâi la următoarele întrebări cheie:

• Cine i-a ajutat pe naziști să ajungă la putere?
• Cine i-a trimis pe drumul lor spre o catastrofă mondială?

Întreaga istorie a Germaniei de dinainte de război arată că punerea în aplicare a politicilor ‘necesare’, a fost gestionată de turbulențele financiare în care a fost cufundată lumea în urma Primului Război Mondial.

Structurile cheie care au definit strategia de dezvoltare postbelică a Occidentului au fost instituțiile financiare centrale ale Marii Britanii și Statelor Unite – Banca Angliei și Sistemul Federal de Rezerve (FRS) – și organizațiile financiare și industriale asociate, create ca mijloc de a stabili un control absolut asupra sistemului financiar al Germaniei și capacitatea sa de a controla procesele politice din Europa Centrală.

Pentru a pune în aplicare această strategie, s-au avut în vedere următoarele etape:

• Între anii 1919 și 1924 – pregătirea terenului pentru investiții financiare americane masive în economia germană;
• Între anii 1924 și 1929 – stabilirea controlului asupra sistemului financiar al Germaniei și susținerea financiară a nazismului (național-socialism);
• Din 1929 până în 1933 – provocarea și declanșarea unei crize financiare și economice profunde și asigurarea venirii la putere a naziștilor;
• În perioada anilor 1933-1939 – cooperarea financiară cu guvernul nazist și susținerea politicii externe expansioniste a acestuia, cu scopul de a pregăti și declanșa un nou război mondial.

‘Reparațiile de război’ ale Primul Război Mondial

În prima etapă, principalele pârghii pentru a asigura pătrunderea capitalului american în Europa au început cu datoriile de război din Primul Război Mondial și cu problema strâns legată de reparațiile germane.

După intrarea oficială a SUA în primul război mondial, acestea au acordat aliaților (în principal Anglia și Franța) împrumuturi în valoare de 8,8 miliarde de dolari. Suma totală a datoriilor de război, inclusiv împrumuturile acordate Statelor Unite în anii 1919-1921, a fost de peste 11 miliarde de dolari.

Pentru a rezolva această problemă, națiunile creditoare au încercat să impună condiții extrem de dificile pentru plata reparațiilor de război pe seama Germaniei. Acest lucru a fost cauzat de fuga capitalului german în străinătate și de refuzul de a plăti impozite, ceea ce a dus la un deficit al bugetului de stat care a putut fi acoperit doar prin producția în masă de mărci germane negarantate.

Rezultatul a fost prăbușirea monedei germane – ‘marea inflație’ din 1923, când dolarul valora 4,2 trilioane de mărci. Industriașii germani au început să saboteze în mod deschis toate activitățile de plată a obligațiilor de reparații, ceea ce a provocat în cele din urmă faimoasa ‘criză a Ruhr-ului’ – ocuparea franco-belgiană a Ruhr-ului în ianuarie 1923.

Elitele conducătoare anglo-americane, pentru a lua inițiativa în propriile mâini, au așteptat ca Franța să se implice într-o acțiune de aventură și să își dovedească incapacitatea de a rezolva problema. Secretarul de stat american Hughes a subliniat:

„Este necesar să așteptăm ca Europa să se maturizeze pentru a accepta propunerea americană.”

Noul proiect a fost dezvoltat în adâncurile ‘JP Morgan & Co.’, la indicațiile șefului Băncii Angliei, Montagu Norman. În centrul ideilor sale s-a aflat reprezentantul ‘Dresdner Bank’, Hjalmar Schacht, care l-a formulat în martie 1922, la sugestia lui John Foster Dulles (viitor secretar de stat în cabinetul președintelui Eisenhower) și consilier juridic al președintelui W. Wilson la Conferința de pace de la Paris.

Dulles a dat această notă administratorului șef ‘JP Morgan & Co.’, care l-a recomandat apoi pe H. Schacht în urma consultării cu Montagu Norman, guvernatorul Băncii Angliei.

În decembrie 1923, H. Schacht a devenit manager al Reichsbank și a avut un rol esențial în aducerea laolaltă a elitelor financiare anglo-americane și germane.

În vara anului 1924, la conferința de la Londra a fost adoptat proiectul cunoscut sub numele de ‘Planul Dawes’ (după numele președintelui comitetului de experți care l-a creat – bancher american și director al uneia dintre băncile grupului Morgan). El a cerut înjumătățirea reparațiilor și a rezolvat problema privind sursele de acoperire a acestora. Cu toate acestea, sarcina principală era asigurarea unor condiții favorabile pentru investițiile americane, ceea ce era posibil doar cu stabilizarea mărcii germane.

În acest scop, planul a acordat Germaniei un împrumut important de 200 de milioane de dolari, din care jumătate a fost acordat de JP Morgan.

În timp ce băncile anglo-americane au obținut controlul nu numai asupra transferului de plăți germane, ci și asupra bugetului, sistemului de circulație monetară și, în mare măsură, asupra sistemului de credit al țării.

Republica Weimar

Până în august 1924, vechea marcă germană a fost înlocuită de o nouă situație financiară stabilizată în Germania și, după cum scria cercetătorul G.D Preparta, Republica Weimar era pregătită pentru:

„cel mai pitoresc ajutor economic din istorie, urmat de cea mai amară recoltă din istoria lumii” – „un potop de neoprit de sânge american vărsat în venele financiare ale Germaniei”.

Consecințele acestei situații nu au întârziat să apară.

Acest lucru s-a datorat în primul rând faptului că reparațiile anuale trebuiau să acopere valoarea datoriei plătite de aliați, formată din așa-numitul ‘cerc absurd Weimar’.

Aurul pe care Germania îl plătea sub formă de reparații de război a fost vândut, amanetat și a dispărut în SUA, unde a fost returnat Germaniei sub forma unui plan de ‘ajutor’, care l-a dat Angliei și Franței, iar acestea, la rândul lor, trebuiau să plătească datoria de război a Statelor Unite. Apoi a fost suprapusă cu dobânzi și trimisă din nou în Germania. În cele din urmă, toți în Germania trăiau în datorii [erau îndatorați] , și era clar că, dacă Wall Street își retrăgea împrumuturile, țara ar fi suferit un faliment total.

În al doilea rând, deși creditul formal a fost emis pentru a asigura plata, acesta a reprezentat de fapt refacerea potențialului militar-industrial al țării.

Adevărul este că germanii au fost plătiți în acțiuni ale companiilor pentru împrumuturile acordate, astfel încât capitalul american a început să se integreze activ în economia germană.

Valoarea totală a investițiilor străine în industria germană în perioada 1924-1929 s-a ridicat la aproape 63 de miliarde de mărci de aur (30 de miliarde au fost reprezentate de împrumuturi), iar plata reparațiilor – 10 miliarde de mărci. 70% din venituri au fost asigurate de bancheri din Statele Unite, iar cele mai multe bănci erau din JP Morgan. Ca urmare, în 1929, industria germană era pe locul doi în lume, dar se afla în mare parte în mâinile principalelor grupuri financiar-industriale din America.

Investițiile SUA în Germania nazistă. Rockefeller a finanțat campania electorală a lui Adolf Hitler

‘Interessen-Gemeinschaft Farbenindustrie’, principalul furnizor al mașinii de război germane, a finanțat 45% din campania electorală a lui Hitler în anul 1930 și se afla sub controlul ‘Standard oil’ a lui Rockefeller.

Morgan, prin intermediul ‘General Electric’, controla industria radio și electrică germană prin AEG și Siemens (până în 1933, 30% din acțiunile AEG erau deținute de General Electric), prin intermediul companiei de telecomunicații ITT – 40% din rețeaua de telefonie din Germania.

În plus, aceștia dețineau 30% din acțiunile companiei producătoare de avioane ‘Focke-Wulf’.

‘General Motors’, care aparține familiei DuPont, a stabilit controlul asupra ‘Opel’.

Henry Ford a controlat 100% din acțiunile ‘Volkswagen’.

În anul 1926, cu participarea băncii lui Rockefeller, ‘Dillon, Reed & Co.’, a apărut al doilea monopol industrial ca mărime din Germania după ‘I.G. Farben’ – concernul metalurgic ‘Vereinigte Stahlwerke’ (Trustul Oțelului) Thyssen, Flick, Wolff, Feglera etc.

Cooperarea americană cu complexul militaro-industrial german a fost atât de intensă și generalizată încât, până în anul 1933, sectoarele cheie ale industriei germane și marile bănci, precum Deutsche Bank, Dresdner Bank, Danat-Bank (Darmstädter und Nationalbank) etc., se aflau sub controlul capitalului financiar american.

În același timp, se pregătea forța politică care urma să joace un rol crucial în planurile anglo-americane. Este vorba despre finanțarea partidului nazist și a lui Adolf Hitler personal.

După cum a scris fostul cancelar german Brüning în memoriile sale, încă din 1923, Hitler a primit sume importante din străinătate. Nu se știe unde s-au dus, dar au fost primite prin bănci elvețiene și suedeze.

De asemenea se știe că în anul 1922 la München a avut loc o întâlnire între A. Hitler și atașatul militar al SUA în Germania – căpitanul Truman Smith – care a întocmit un raport detaliat pentru superiorii săi de la Washington (din cadrul biroului de informații militare), în care vorbea în termeni elogioși despre Hitler.

Prin intermediul cercului de cunoștințe al lui Smith, Hitler a făcut cunoștință pentru prima dată cu omul de afaceri germano-american Ernst Franz Sedgwick Hanfstaengl, absolvent al Universității Harvard, care a jucat un rol important în formarea lui A. Hitler ca om politic, susținut de un sprijin financiar semnificativ, asigurându-i în același timp legături și comunicare cu personalități proeminente ale establishment-ului britanic.

Hitler a fost pregătit în politică, însă, în timp ce în Germania domnea sub Republica Weimar, partidul său a rămas la periferia vieții publice. Situația s-a schimbat dramatic odată cu începutul crizei financiare din anul 1929.

Încă din toamna anului 1929, după ce prăbușirea bursei americane a fost declanșată de Rezerva Federală, a început cea de-a treia etapă a strategiei establishmentului financiar anglo-american.

Rezerva Federală și JP Morgan au decis să nu mai acorde împrumuturi Germaniei, inspirate de criza bancară și de depresiunea economică din Europa Centrală. În septembrie 1931, Anglia a renunțat la etalonul aur, distrugând în mod deliberat sistemul internațional de plăți și tăind complet fluxul de „oxigen financiar” către Republica Weimar.

Dar un miracol financiar a avut loc cu partidul nazist: în septembrie 1930, ca urmare a unor donații mari de la Thyssen, ‘I.G. Farben’ și de la industriașul Emil Kirdorf (care era un susținător ferm al lui Adolf Hitler), partidul nazist a obținut 6,4 milioane de voturi și a ocupat locul al doilea în Reichstag, după care au fost activate investiții generoase din străinătate.

Principala legătură între marii industriași germani și finanțatorii străini, a devenit H. Schacht.

Acordul secret din anul 1932: Wall Street finanțează partidul nazist al lui Hitler

La 4 ianuarie 1932, a avut loc o întâlnire între finanțatorul britanic Montagu Norman (guvernatorul Băncii Angliei), Adolf Hitler și Franz Von Papen (care a devenit cancelar câteva luni mai târziu, în mai 1932). În cadrul acestei întâlniri, s-a ajuns la un acord privind finanțarea Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP sau Partidul Nazist).

La această reuniune au participat, de asemenea, factori de decizie politică din SUA și frații Dulles, lucru pe care biografii acestora nu le place să îl menționeze.

Un an mai târziu, la 14 ianuarie 1933, a avut loc o altă întâlnire între Adolph Hitler, finanțistul Germaniei, baronul Kurt von Schroeder, cancelarul Franz von Papen și consilierul economic al lui Hitler, Wilhelm Keppler, în cadrul căreia programul lui Hitler a fost aprobat în totalitate.

Aici s-a rezolvat în cele din urmă problema transferului de putere către naziști, iar la 30 ianuarie 1933 Hitler a devenit cancelar. A început astfel punerea în aplicare a celei de-a patra etape a strategiei.

Atitudinea elitelor conducătoare anglo-americane în raport cu noul guvern nazist a fost foarte înțelegătoare.

Atunci când Hitler a refuzat să plătească reparațiile, ceea ce, firește, a pus sub semnul întrebării plata datoriilor de război, nici Marea Britanie, nici Franța nu i-au arătat pretențiile de plată.

Mai mult, după vizita sa în Statele Unite din mai 1933, H. Schacht a redevenit șeful Reichsbank, iar după întâlnirea sa cu președintele american și cu marii bancheri de pe Wall Street, America a alocat Germaniei noi împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari.

În iunie, în timpul unei călătorii la Londra și a unei întâlniri cu Montagu Norman, Schacht a solicitat, de asemenea, un împrumut britanic de 2 miliarde de dolari, precum și o reducere și încetare a plăților pentru împrumuturile vechi.

Astfel, naziștii au obținut ceea ce nu au putut obține cu guvernul anterior.

În vara anului 1934, Marea Britanie a semnat acordul de transfer anglo-german, care a devenit unul dintre fundamentele politicii britanice față de cel de-al Treilea Reich, iar la sfârșitul anilor 1930, Germania a devenit principalul partener comercial al Angliei.

Banca Schroeder a devenit principalul agent al Germaniei în Marea Britanie, iar în anul 1936, biroul său din New York s-a asociat cu Rockefeller pentru a crea banca de investiții ‘Schroeder, Rockefeller & Co.’, pe care Times Magazine a numit-o ‘axa de propagandă economică a axei Berlin-Roma’.

După cum Hitler însuși a recunoscut, el și-a conceput planul său de patru ani pe baza împrumuturilor financiare străine, așa că acest lucru nu i-a inspirat niciodată cea mai mică îngrijorare.

În august 1934, compania americană Standard Oil [deținută de Rockefeller] din Germania a achiziționat 730.000 de acri de teren și a construit mari rafinării de petrol care au aprovizionat naziștii cu petrol. În același timp, Germania a primit în secret din Statele Unite cele mai moderne echipamente pentru fabricile de avioane, care urmau să înceapă producția de avioane germane.

Germania a primit un număr mare de brevete militare de la firmele americane ‘Pratt and Whitney’, ‘Douglas’, ‘Curtis Wright’, iar tehnologia americană a construit ‘Junkers-87’. În anul 1941, când cel de-al Doilea Război Mondial făcea ravagii, investițiile americane în economia Germaniei se ridicau la 475 de milioane de dolari. ‘Standard oil’ a investit – 120 de milioane de dolari, ‘General Motors’ – 35 de milioane de dolari, ITT – 30 de milioane de dolari, iar Ford – 17,5 milioane de dolari.

Strânsa cooperare financiară și economică dintre cercurile de afaceri anglo-americane și cele naziste a fost fundalul pe fondul căruia, în anii 1930, o politică de reconciliere a dus la cel de-al Doilea Război Mondial.

Astăzi, elitele financiare ale lumii au pus în aplicare Marea Depresiune 2.0 [2008], cu o tranziție ulterioară către o ‘Noua Ordine Mondială’.

Iuri Rubtsov este doctor în științe istorice, academician al Academiei ruse de științe militare și membru al Asociației internaționale a istoricilor celui de-al Doilea Război Mondial.

Traducere din limba rusă (în limba engleză) de Ollie Richardson pentru Fort Russ. (referințele nu sunt disponibile în această versiune a articolului)

ru-polit.livejournal (articolul original din anul 2009)

 

Comentariu saccsiv:

Consider textul util deoarece demonstreaza ca varianta cu care a fost indoctrinata opinia publica, precum ca Germania s-a ridicat din dezastrul in care era dupa primul razboi mondial doar construind autostrazi, este falsa prin omisiunile esentiale.

In completarea articolului de mai sus (pentru o mai buna intelegere a evenimentelor, ele vor fi prezentate cronologic):

Razboiul total impotriva populatiei Sudului Global

Global Research: America’s Acts of Economic and Social Warfare Have Killed Millions of People

Actele de război economic și social ale Americii au ucis milioane de oameni

De Centre for Research on Globalization (Centrul de Cercetări privind Globalizarea), 13 Noiembrie 2023, Global Research

Introducere

Articolul din Global Research intitulat ‘Genocid mondial? Istoria uciderii în masă a civililor de către SUA: Planul monstruos de ucidere a palestinienilor este pe deplin aprobat de Washington’, s-a axat pe victimele numeroaselor războaie americane din timpul unei perioade (1945-2023), numită eufemistic ‘epoca postbelică’:

„În timpul și de la cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au ucis peste 40 de milioane de oameni într-o serie de țări, majoritatea civili, fie direct, fie prin împuternicire de către regimurile sale marionetă.”

Victimele rezultate în urma operațiunilor militare întreprinse de SUA și de regimurile sale proxy nu iau însă în considerare actele de război economic și social ale Americii îndreptate nu numai împotriva Sudului Global, ci și, în ultimii ani, împotriva ‘țărilor dezvoltate’ din Uniunea Europeană, unde sărăcia este galopantă și Statul Bunăstării este făcut praf.

Războiul economic și social

Scopul războiului economic (care merge mână în mână cu războiul militar) este de a închide și de a jefui resursele economiilor vizate și de a supune aceste țări unor niveluri din ce în ce mai ridicate de sărăcie și depopulare, în beneficiul elitelor financiare occidentale care, în ultimii ani, au devenit extrem de bogate.

Sunt mai multe instrumente folosite de această elită pentru a atinge aceste obiective, în special:

• Programele de ajustare structurală (PAS) ale Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional (FMI),
• Cedarea unor întregi economii și sectoare din Sudul Global către companii americane de investiții, precum BlackRock și către corporații occidentale din domeniul minier și al cerealelor, cum ar fi Newmont, Cargill și Monsanto.
• Generarea de foamete pe scară largă, în special în Africa.
• Dezindustrializarea în Occident ca urmare a acordurilor de liber schimb și a externalizării producției, care a crescut semnificativ șomajul și sărăcia, în special în SUA și Canada. Clasa de mijloc a fost redusă drastic în ambele țări.
• Creșterea în spirală a prețurilor la energie, apă, alimente și locuințe la nivel global, care au făcut ca necesitățile de bază să nu fie la îndemâna a milioane de oameni.
• Închiderile induse de COVID în 190 de țări începând cu anul 2020, care au provocat colapsul economic al multor țări.

Și, bineînțeles, toate acestea se fac în conjuncție cu răspândirea războaielor la nivel mondial, așa cum am văzut în articolul nostru anterior.

S-AU RAZGANDIT? Guvernul va renunta la micsorarea plafoanelor pentru platile cash?

Adevarul: Răzgândire politică. Guvernul renunță la micșorarea plafoanelor pentru plățile cash. Care sunt singurele măsuri menținute

Premierul României a precizat, după discuțiile cu reprezentanții IMM-urilor și ai băncilor, că Executivul va reveni asupra măsurilor la forma inițială, fiind păstrare doar două modificări legate de banii din casă și de modul de decontare.

„Am spus că voi fi mereu alături de micii întreprinzători și de oamenii simpli, fără excepție. În ultimele zile am avut mai multe discuții cu aceștia, cât și cu mediul de afaceri și cu reprezentanții sistemului bancar. Și mi-au spus anumite lucruri de bun simț legate de măsurile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor legate de cash. Acești oameni nu sunt evazioniști, ci sunt cei pe umerii cărora se sprijină această țară!”, a precizat Marcel Ciolacu, în condițiile în care măsurile ar fi urmat să intre în vigoare pe 11 noiembrie.

„Prin urmare, în prima ședință de Guvern voi revizui propunerile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor, pentru că datoria mea este să intervin atunci când lucrurile o iau într-o direcție greșită. Vocea oamenilor, a gospodarilor din mediul rural, a tuturor românilor este auzită de Guvern!  Toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.”, mai arată premierul.

„Am însă un mesaj pentru evazioniștii care au profitat de această discuție din spațiul public: voi veni peste voi! Voi veni și vă voi scoate din vămi, vă voi scoate din birourile instituțiilor statului, vă voi scoate de peste tot! Așa cum am început războiul cu cei care distrug viețile oamenilor cu păcănelele, nici voi nu veți scăpa!”, a conchis șeful Guvernului.

Precizările lui Nicolae Ciucă

Și șeful PNL a venit cu un mesaj. „Am avut, astăzi, la nivelul conducerii Coaliției o analiză aplicată asupra măsurii privind plățile în numerar. În urma dialogului nostru, am convenit o serie de modificări necesare, care să contribuie la protejarea mediului de afaceri și a cetățenilor de bună credință. Astfel, toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi. Pe de altă parte, am convenit, împreună, că vom continua cu fermitate lupta cu evaziunea fiscală în România și vom promova, de comun acord, măsuri în acest sens”, a subliniat președintele Senatului. 

SCHEMA: Guvernul te obliga sa depui banii in banca, asa ca bancile majoreaza comisioanele pentru depunerile de numerar

Hot News: Băncile, lovitură grea pentru toți clienții: majorează comisioanele pentru tranzacțiile cash

Guvernul a impus plafonarea plăților cash, iar băncile nu au stat mult pe gânduri. Mai multe bănci din România și-au informat deja clienții că au crescut comisioanele pentru retragerile de numerar sau pentru depunerile de numerar.

”Te informăm că de la 1 ianuarie 2024 comisioanele vor fi modificate pentru operațiunile de depunere de numerar la ghișee și pentru alte operațiuni”, arată mesajul unei dintre bănci.

Cei mai afectați de aceste măsuri sunt micii comercianți, în special cei din zona rurală. La magazinele mai mici încă se operează foarte mult cu bani cash, care seara trebuie depuși la bancă.

Creșterea comisioanelor bancare îi va afecta foarte mult pe acești comercianți.

„Gândiți-vă că sunt peste 60.000 de mici comercianți, foarte mulți având magazine în zone rurale, unde plățile se fac exclusiv cash. Clienții vin și plătesc cu bani gheață, unii coboară din munte să-și facă aprovizionarea. Seara, proprietarul s-ar duce la cash and carry să-și refacă stocurile, dar acum ne-a coborât plafonul. Păi unde și cum să-mi urc eu bani pe card la ora aia ca să-mi plătesc marfa cu cardul?”, explică Feliciu Paraschiv, fondator al Paco Supermarkets și Vicepreşedinte Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România – ANCMMR, informează Hotnews.

Datoria globala a ajuns la 307 000 de miliarde de dolari. La cine suntem datori?

Euronews Romania:

Trăim pe datorie. De când ne naștem şi până la sfârşit. Fie că sunt datorii făcute de noi, sau datorii pe care alţii le fac în numele nostru. De la împământenitul ”caiet” de la magazinul de cartier, până la credite la bănci ori împrumuturi de milioane de euro pe care statele le fac în numele nostru. Iar datoria publică globală a atins un nou record, conform Institute of international Finance.

Comentariu saccsiv:

Asadar, intreaga emisiune expertul ne explica faptul ca suntem datori la banci…

Cu toate acestea, realizatorul emisiunii concluzioneaza la finalul emisiunii:

„Nu suntem imprumutati la martieni si nu este o oculta mondiala care ne vrea banii din dobanzi, ci tot noi, cumva, dandu-i puterea statului facem asta.”

Deci, dupa 10 minute, atat a reusit realizatorul sa ne zica. Dar oare a inteles ce ne-a zis? Probabil ca nu, ci important era sa transmita gloatei o lozinca: nu stapanii bancilor sunt oculta mondiala. De fapt, nici n-ar exista vreo oculta mondiala…

Celebrul Walther Rathenau era insa de alta parere, scriind la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse:

„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii„

Cititi va rog si:

Stapanii banilor: Creatura din Jekyll Island

ENCICLOPEDIE. Cartelul Federal Reserve: Cele opt familii

Cum este ținut sub control Washingtonul de către dinastiile bancare

„The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial

 

OPINIE: A căzut Erdogan într-o capcană fatală? Cine controlează economia Turciei?

Global Research: Has Erdogan Fallen Into a Deadly Trap? Who Controls Turkey’s Economy?

A căzut Erdogan într-o capcană fatală? Cine controlează economia Turciei?

De F. William Engdahl, 26 Iunie 2023, Global Research

Recep Tayyip Erdoğan, LinkedIn

Recenta victorie electorală a lui Recep Tayyip Erdoğan pentru un nou mandat de cinci ani în funcția de președinte al Turciei, pare să fie una à la Pirus, care va duce la distrugerea la propriu a acestei națiuni pivot de către așa-numiții săi aliați din NATO, în special de către Washington și Londra.

Deja se conturează liniile generale ale acestei distrugeri. Aceasta vizează economia turcă. În timp ce ducea o campanie feroce împotriva unei opoziții unificate formată din șase partide, care a fost susținută în liniște de către administrația Biden, Erdogan a numit acum un cabinet care, departe de a salva Turcia de la inflația în creștere, va asigura prăbușirea pe termen scurt a economiei turcești și, odată cu aceasta, a puterii lui Erdogan în a juca un rol geopolitic la nivel mondial. Având în vedere că Erdogan încearcă să se alăture țărilor BRICS și refuzul său de a se opune în mod deschis Rusiei în Ucraina, este clar de ce actorii anglo-americani caută să îl neutralizeze în cele din urmă pe istețul președinte. El este pur și simplu un mare tun scăpat de sub control aflat la bordul NATO.

Cine controlează economia lui Erdogan?

Cele mai importante două persoane numite de noul guvern condus de Erdogan sunt noul ministru de finanțe și noul șef al Băncii Centrale. În asta constă capcana. Timp de mai mulți ani, Wall Street și Londra au condus atacuri speculative puternice asupra lirei turcești. Aceștia au vizat miniștrii de finanțe și șefii băncii centrale aleși de Erdogan, care au adoptat politica neortodoxă a lui Erdogan privind dobânzile scăzute. Unul dintre rezultate a fost o rată a inflației de peste 80% la sfârșitul anului 2022. Numai prin împrumuturi extraordinare pe termen scurt din partea Emiratelor Arabe Unite, a Rusiei și a Chinei, Erdogan a reușit să stabilizeze oarecum situația înainte de alegeri, la 39%.

În urma victoriei din turul doi al alegerilor de la sfârșitul lunii mai, Erdogan a anunțat numirea lui Mehmet Simsek în funcția de ministru al Trezoreriei și Finanțelor. Simsek, membru al partidului AKP al lui Erdogan, a mai fost numit ministru de finanțe în perioada 2009-2015. Apoi, la insistențele lui Simsek, Erdogan l-a numit pe bancherul turco-american în vârstă de 41 de ani și fost director al Goldman Sachs de pe Wall Street, Hafize Gaye Erkan, la conducerea Băncii Centrale a Turciei. [1]

Nigeria va combina cardul bancar cu cardul electronic național de identitate

Biometric Update: Nigeria to combine bank cards with national ID

Nigeria va combina cardul bancar cu cardul electronic național de identitate

De Joel R. McConvey, 25 Mai 2023, Biometric Update

Activitatea bancară și identitatea converg în Nigeria, unde guvernul a cerut băncilor comerciale să înceapă să emită carduri de debit care pot servi, de asemenea, drept document național de identitate.

După cum a relatat The Cable Nigeria, măsura a fost luată în urma unui memorandum al Comisiei Naționale de Gestionare a Identității (NIMC) prin care băncile au primit permisiunea de a furniza carduri bancare care sunt și carduri electronice naționale de identitate. Aprobarea din partea Consiliul Executiv Federal și încheierea unui parteneriat cu Banca Centrală a Nigeriei (CBN) au oficializat procesul.

Ministrul nigerian al comunicațiilor și al economiei digitale, Isa Pantami, a declarat că această schimbare este un răspuns la creșterea cererii de cărți electronice de identitate. Încă din 2007, este obligatoriu ca cetățenii nigerieni să aibă un număr național de identitate. Cărțile de identitate fizice sunt opționale, iar o carte de identitate digitală pe telefoanele tip smart este disponibilă prin intermediul unei aplicații. Însă Pantamia a spus că, în special în comunitățile rurale, oamenii preferă cărțile electronice de identitate fizice.

„Pentru a face lucrurile mai ușoare, NIMC a încheiat un parteneriat cu CBN, astfel încât cetățenii care sunt interesați să aibă un card electronic de identitate fizic, îl pot obține cu ușurință la băncile relevante”, a declarat Pantania, în timpul unui briefing de presă. „Banca este autorizată să tipărească un card electronic de identitate în combinație cu un card bancar Mastercard sau Visa. Astfel că atunci când solicitați un card la banca dumneavoastră, puteți cere ‘ca acest card să servească în mai multe scopuri, cum ar fi card bancar dar și carte electronică de identitate națională’.”

Programul nu implică costuri suplimentare pentru solicitanți și este însoțit de un acord comun de confidențialitate pentru a păstra confidențialitatea și siguranța datelor clienților.

În tandem cu anunțul privind cardul bancar, Pantami a confirmat faptul că acest lucru a fost aprobat de către Consiliul Executiv Federal, care a fost de acord, de asemenea, și cu o propunere privind un sistem automatizat de unificare a numerelor naționale de identitate cu cartelele SIM individuale. Această propunere din urmă a provocat controverse în trecut, toate încercările anterioare au eșuat.

La fel ca și alte câteva națiuni africane, Nigeria a cunoscut schimbări rapide și uneori bulversante în spațiul de identificare și autentificare personală și națională. La începutul acestei luni, Banca Centrală a Nigeriei a anunțat că toate conturile bancare care nu sunt legate de un număr biometric electronic de verificare bancară (BVN) vor fi închise în termen de 30 de zile.

 

Comentariu saccsiv:

Lucrurile sunt legate intre ele. La sfarsitul anului trecut:

Nigeria a limitat retragerile de numerar, ca parte a unui proces agresiv de trecere la un sistem monetar exclusiv digital

 

Bula imobiliară se prăbușește în Europa. Prețurile scad dramatic dar dezvoltatorii nu-ți vor recunoaște

Sursa: https://playtech.ro/stiri/bula-imobiliara-se-prabuseste-in-europa-preturile-scad-dramatic-urmeaza-si-in-romania-705594

Vin vești din piața imobiliară din Europa. Criza imobiliară loveşte în plin, iar prețurile se prăbuşesc în masă din cauza dobânzilor ridicate. Iată ce se arată într-o analiză Financial Times. Cum va arăta viitorul acestui domeniu. Ce se va întâmpla în țara noastră.

Bula imobiliară se prăbușește în Europa

Conform unei analize Financial Times, fondurile de investiţii şi-au mărit pariurile împotriva sectorului imobiliar suedez. Asta se întâmplă din cauză că investitorii prevăd că ratele tot mai mari ale dobânzilor vor afecta preţurile imobilelor şi vor duce inevitabil la o vulnerabilitate și la o înăsprire a creditării bancare.

Reticienţa traderilor a crescut și mai mult după ce, zilele trecute, S&P şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la perspectivele SBB, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă. Acesta din urmă trebuie să îşi refinanţeze datoriile pe termen scurt care ajung la scadenţă în anul următor.

S&P a redus ratingul SBB la categoria „junk”, atrăgând atenția asupra gradului ridicat de îndatorare şi a restrângerii lichidităţii de pe piaţă. Dar investitorii se tem aceste îndoieli sunt un semn prevestitor pentru o industrie care se luptă cu impactul creşterii ratelor dobânzilor şi al răcirii preţurilor imobiliare.

Companiile imobiliare globale au profitat în ultimii ani

Timp de mai bine de zece ani, companiile imobiliare de la nivel global au profitat de creşterea valorii proprietăţilor şi de ratele scăzute ale dobânzilor pentru a se îndatora. Acum, acestea se vor vedea nevoite să îşi refinanţeze împrumuturile chiar în momentul în care ratele dobânzilor sunt la cele mai ridicate niveluri de dinainte de criza financiară din 2008.

Analiştii şi comercianţii au pus urmăresc îndeaproape țara scandinavă din cauza dependenţei industriei de datoriile pe termen scurt. Poziţiile scurte ale fondurilor speculative în acest sector au crescut vertiginos în 2023, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, transmite furnizorului de date Breakout Point.

Charles Boissier, şeful departamentului imobiliar european la UBS research, a spus că „sectorul (imobiliar) a crescut destul de agresiv în ultimii 10-15 ani, nu doar în Suedia, ci şi în Germania şi alte ţări”.

Ce se preconizează pe viitor

În ceea ce privește randamentele imobiliare, care evoluează invers faţă de preţuri, acestea vor înregistra creșteri pe măsură ce ratele şi costul datoriei cresc. În baza costului actual al datoriilor disponibile pe piaţă, randamentele pentru birourile „prime” din Stockholm ar putea creşte în acest an la 4,7% de la 3,5%, ceea ce ar duce la o scădere a preţurilor cu 25%, spune Mark Unsworth, şeful departamentului de economie imobiliară de la Oxford Economics.

Datele Bloomberg arată că o parte în valoare de aproximativ 40 de miliarde de dolari din datoria combinată a grupurilor imobiliare suedeze sub formă de obligaţiuni va ajunge la scadenţă în următorii cinci ani, cu 10 miliarde de dolari scadente în 2023.

„Toate acestea împreună fac ca proprietăţile suedeze şi companiile imobiliare suedeze să fie deosebit de vulnerabile la creşterea ratelor dobânzilor”, a spus McMorrow de la Capital Economics, cu toate că perspectivele economiei suedeze „nu par drastic mai rele decât cele ale vecinilor săi din Scandinavia sau din zona euro”, notează Mediafax.

 

Sursa: https://playtech.ro/2023/criza-imobiliara-a-inceput-dezvoltatorii-nu-ti-vor-recunoaste-dar-preturile-apartamentelor-sunt-in-picaj-liber/

Deși dezvoltatorii imobiliari și agenții fac tot posibilul să creeze impresia unei situații cât se poate de normale pe piața imobiliară autohtonă, realitatea e cu totul alta.

Multiplele crize care macină atât economia națională, cât și pe cea externă au afectat sectorul imobiliar european, inclusiv pe cel de la noi din țară.

Cele mai recente cifre de pe piața imobiliară europeană arată, cât se poate de clar, că a început criza care a fost preconizată încă din timpul pandemiei de mulți analiști economici.

Se pare că ne îndreptăm cu pași repezi către un nou moment de tipul celui pe care l-am trăit la criza din anul 2008.

Imobiliarele au intrat în criză. Ne întoarcem la situația din 2008?

Din cauza dobânzilor uriașe care sunt practicate de bănci în această perioadă, prețurile caselor și apartamentelor au intrat pe o linie descendentă. Mai mult, o analiză ZF spune că fondurile de investiţii pariază deja împotriva sectorului imobiliar.

[…]

ENCICLOPEDIE. Cartelul Federal Reserve: Cele opt familii

Global Research: The Federal Reserve Cartel: The Eight Families

Cartelul Rezervelor Federale: Cele opt familii

Partea I dintr-o serie de cinci părți

De Dean Henderson, 06 Mai 2023, Global Research

Relevant pentru criza actuală, acest articol atent documentat a fost publicat pentru prima dată de Global Research acum mai bine de zece ani, la 1 iunie 2011.

Cei patru călăreți ai băncilor (Bank of America, JP Morgan Chase, Citigroup și Wells Fargo) dețin cei patru călăreți ai petrolului (Exxon Mobil, Royal Dutch/Shell, BP și Chevron Texaco); în tandem cu Deutsche Bank, BNP, Barclays și alți bătrâni mastodonți europeni ai banilor. Dar monopolul lor asupra economiei globale nu se termină la marginea câmpului petrolier.

Conform declarațiilor a 10 mii de companii depuse la SEC, cei patru călăreți ai băncilor se numără printre primii zece deținători de acțiuni în aproape toate corporațiile din Fortune 500.[1]

Așadar, cine sunt acționarii băncilor care dețin centrele monetare?

Aceste informații sunt păstrate mult mai atent. Întrebările mele adresate agențiilor de reglementare bancară cu privire la acționariatul în primele 25 de holdinguri bancare din SUA în baza Freedom of Information Act, au fost din start respinse pe motive de ‘securitate națională’. Acest lucru este destul de ironic, deoarece mulți dintre acționarii băncii locuiesc în Europa.

Un depozit important pentru bogăția oligarhiei globale care deține aceste holdinguri bancare este US Trust Corporation – fondată în 1853 și deținută în prezent de Bank of America. Un director și administrator onorific recent al US Trust Corporate a fost Walter Rothschild. Printre ceilalți directori se numără Daniel Davison de la JP Morgan Chase, Richard Tucker de la Exxon Mobil, Daniel Roberts de la Citigroup și Marshall Schwartz de la Morgan Stanley. [2]

W. McCallister, un specialist din industria petrolieră cu legături cu Casa de Saud, a scris în The Grim Reaper că informațiile pe care le-a obținut de la bancherii saudiți citează faptul că 80% din Banca Rezervei Federale din New York – de departe cea mai puternică filială a Fed – este deținută de doar opt familii, dintre care patru locuiesc în SUA. Acestea sunt Goldman Sachs, Rockefeller, Lehmans și Kuhn Loebs din New York; familiile Rothschild din Paris și Londra; Warburgs din Hamburg; Lazards din Paris; și Israel Moses Seifs din Roma.

Contabilul Thomas D. Schauf corobora afirmațiile lui McCallister, adăugând că zece bănci controlează toate cele douăsprezece sucursale ale Federal Reserve Bank.

El numește N.M. Rothschild din Londra, Rothschild Bank din Berlin, Warburg Bank din Hamburg, Warburg Bank din Amsterdam, Lehman Brothers din New York, Lazard Brothers din Paris, Kuhn Loeb Bank din New York, Israel Moses Seif Bank din Italia, Goldman Sachs din New York și JP Morgan Chase Bank din New York.

Schauf îi enumeră pe William Rockefeller, Paul Warburg, Jacob Schiff și James Stillman ca fiind persoane care dețin acțiuni importante ale Fed. [3]

Schiff sunt persoane din interior la Kuhn Loeb. Stillman sunt persoane din interiorul Citigroup, care s-au căsătorit în clanul Rockefeller la începutul secolului.

Eustace Mullins a ajuns la aceleași concluzii în cartea sa ‘Secretele Rezervei Federale’, în care prezintă grafice care leagă Fed și băncile membre ale acesteia de familiile Rothschild, Warburg, Rockefeller și celelalte. [4]

Controlul pe care aceste familii de bancheri îl exercită asupra economiei mondiale nu poate fi supraestimat și este în mod intenționat învăluit în secret. Brațul lor media corporatist se grăbește să discrediteze orice informație care expune acest cartel bancar central privat ca fiind ‘teoria conspirației’. Cu toate acestea, faptele rămân.

Casa Morgan

Banca Rezervelor Federale s-a înființat în 1913, în același an în care a murit J. Pierpont Morgan, un mare bancher american, după care s-a înființat Fundația Rockefeller. Casa Morgan a prezidat finanțele americane de la colțul dintre Wall Street și Broad, acționând ca o bancă centrală cvasi-americană încă din 1838, când George Peabody a fondat-o la Londra.

Peabody a fost un asociat de afaceri al familiei Rothschild. În 1952, Eustace Mullins, cercetător al Fed, a avansat ipoteza că Morgan nu erau altceva decât agenți ai familiei Rothschild. Mullins a scris că familia Rothschild: „…a preferat să opereze în mod anonim în SUA în spatele fațadei J.P. Morgan & Company”. [5]

Autorul Gabriel Kolko a declarat: „activitățile lui Morgan din 1895-1896 de vânzare a obligațiunilor americane în aur în Europa s-au bazat pe o alianță cu Casa Rothschild”. [6]

Caracatița financiară Morgan și-a înfășurat rapid tentaculele în jurul lumii. Morgan Grenfell își desfășura activitatea la Londra. Morgan et Ce a condus Parisul. Verii Lambert ai familiei Rothschild au înființat Drexel & Company în Philadelphia.

Casa Morgan s-a ocupat de Astors, DuPonts, Guggenheims, Vanderbilt și Rockefeller. Aceasta a finanțat lansarea AT&T, General Motors, General Electric și DuPont. La fel ca băncile Rothschild și Barings, cu sediul la Londra, Morgan a devenit parte din structura de putere în numeroase țări.

Până în 1890, Casa Morgan acorda împrumuturi băncii centrale a Egiptului, finanța căile ferate rusești, emitea obligațiuni guvernamentale provinciale braziliene și finanța proiecte de lucrări publice din Argentina. O recesiune în 1893 a sporit puterea lui Morgan. În acel an, Morgan a salvat guvernul american de la o panică bancară, formând un sindicat pentru a susține rezervele guvernamentale cu un transport de aur de la Rothschild în valoare de 62 de milioane de dolari. [7]

Morgan a fost forța motrice din spatele expansiunii Vestului în SUA, finanțând și controlând căile ferate care se îndreptau spre Vest prin intermediul unor trusturi cu drept de vot. În 1879, New York Central Railroad, finanțată de Cornelius Vanderbilt și deținută de Morgan, a acordat tarife de transport preferențiale pentru monopolul în devenire al lui John D. Rockefeller, Standard Oil, consolidând astfel relația Rockefeller/Morgan.

Casa Morgan se afla acum sub controlul familiilor Rothschild și Rockefeller. Un articol din New York Herald titra: ‘Regii căilor ferate formează un trust gigantic’. J. Pierpont Morgan, care a declarat cândva: „concurența este un păcat”, apoi a comentat cu bucurie:

„Gândiți-vă la asta. Întregul trafic feroviar concurent la vest de St. Louis plasat sub controlul a aproximativ treizeci de oameni.”[8].

Morgan și bancherul lui Edward Harriman, Kuhn Loeb, dețineau monopolul asupra căilor ferate, în timp ce dinastiile bancare Lehman, Goldman Sachs și Lazard s-au alăturat familiei Rockefeller în controlul bazei industriale a SUA. [9]

În 1903, Banker’s Trust a fost înființat de cele opt familii. Benjamin Strong, de la Banker’s Trust, a fost primul guvernator al Băncii Federale de Rezervă din New York. Crearea Fed în 1913 a unit puterea celor Opt Familii cu puterea militară și diplomatică a guvernului SUA. În cazul în care împrumuturile lor de peste mări nu erau plătite, oligarhii puteau acum să trimită pușcașii marini americani pentru a colecta datoriile. Morgan, Chase și Citibank au format un sindicat internațional de creditare.

Casa Morgan era apropiată de Casa britanică de Windsor și de Casa italiană de Savoia. Kuhn Loebs, Warburgs, Lehmans, Lazards, Israel Moses Seifs și Goldman Sachs aveau, de asemenea, legături strânse cu regalitatea europeană. Până în 1895, Morgan controla fluxul de aur care intra și ieșea din SUA. Primul val american de fuziuni se afla la început și era promovat de bancheri. În 1897 au avut loc șaizeci și nouă de fuziuni industriale. Până în 1899 erau 1.200. În 1904, John Moody – fondatorul Moody’s Investor Services – a declarat că este imposibil să vorbim despre interesele Rockefeller și Morgan ca fiind separate. [10]

Neîncrederea publicului față de această combinație s-a răspândit. Mulți îi considerau trădători care lucrau pentru vechii bani europeni. Standard Oil a lui Rockefeller, US Steel a lui Andrew Carnegie și căile ferate ale lui Edward Harriman au fost toate finanțate de bancherul Jacob Schiff de la Kuhn Loeb, care a lucrat îndeaproape cu familiile Rothschild europene.

Mai multe state occidentale au interzis bancherii. Predicatorul populist William Jennings Bryan a fost de trei ori candidatul democrat la președinție între 1896 și 1908. Tema centrală a campaniei sale anti-imperialiste a fost că America cădea în capcana ‘servituții financiare față de capitalul britanic’. Teddy Roosevelt l-a învins pe Bryan în 1908, dar a fost forțat de acest val populist care se răspândea, să promulge Legea Sherman Anti-Trust. Apoi a atacat Standard Oil Trust.

În 1912 au avut loc audierile de la Pujo, care au vizat concentrarea puterii pe Wall Street. În același an, doamna Edward Harriman și-a vândut acțiunile substanțiale pe care le deținea la Guaranty Trust Bank din New York către J.P. Morgan, creând Morgan Guaranty Trust. Judecătorul Louis Brandeis l-a convins pe președintele Woodrow Wilson să ceară să se pună capăt blocării consiliilor de administrație. În 1914 a fost adoptată Legea Clayton Anti-Trust.

Jack Morgan – fiul și succesorul lui J. Pierpont – a reacționat solicitând clienților Morgan, Remington și Winchester, să crească producția de arme. El a argumentat că SUA trebuiau să intre în Primul Război Mondial. Îndemnat de Fundația Carnegie și de alte fronturi oligarhice, Wilson s-a conformat. După cum a scris Charles Tansill în America Goes to War:

„Chiar înainte de ciocnirea armelor, firma franceză Rothschild Freres a trimis o telegramă către Morgan & Company din New York, sugerând lansarea unui împrumut de 100 de milioane de dolari, din care o parte substanțială urma să fie lăsată în SUA pentru a plăti achizițiile franceze de bunuri americane.”

Casa Morgan a finanțat jumătate din efortul de război al SUA, în timp ce primea comisioane pentru alinierea unor contractori precum GE, Du Pont, US Steel, Kennecott și ASARCO. Toți au fost clienți ai Morgan. Morgan a finanțat, de asemenea, războiul britanic al boierilor din Africa de Sud și războiul franco-prusac. Conferința de pace de la Paris din 1919 a fost prezidată de Morgan, care a condus atât eforturile de reconstrucție ale Germaniei, cât și ale aliaților. [11]

În anii 1930, populismul a reapărut în America după ce Goldman Sachs, Lehman Bank și alții, au profitat de pe urma prăbușirii din 1929. [12] Președintele Comisiei bancare din Camera Reprezentanților, Louis McFadden (D-NY), a declarat despre Marea Criză:

„Nu a fost un accident. A fost un eveniment atent pus la cale… Bancherii internaționali au căutat să aducă aici o stare de disperare, pentru a putea ieși la conducerea noastră, a tuturor.”

Senatorul Gerald Nye (Dem.-ND) a prezidat o anchetă privind munițiile în 1936. Nye a ajuns la concluzia că Casa Morgan a băgat SUA în Primul Război Mondial pentru a proteja împrumuturile și a crea o industrie de armament în plină expansiune. Ulterior, Nye a elaborat un document intitulat The Next War (Următorul război), care se referea cu cinism la ‘vechiul truc al zeiței democrației’, prin care Japonia putea fi folosită pentru a atrage SUA în cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1937, secretarul de interne Harold Ickes a avertizat cu privire la influența ‘celor 60 de familii din America’. Istoricul Ferdinand Lundberg a scris mai târziu o carte cu exact același titlu. Judecătorul Curții Supreme de Justiție William O. Douglas a denunțat „influența Morgan… ca fiind cea mai periculoasă din industria și finanțele actuale”.

Jack Morgan a răspuns prin faptul că a împins SUA spre cel de-al Doilea Război Mondial. Morgan a avut relații strânse cu familiile Iwasaki și Dan – cele mai bogate două clanuri din Japonia – care au deținut Mitsubishi și, respectiv, Mitsui, încă de când companiile au apărut din shogunatele secolului al XVII-lea. Când Japonia a invadat Manciuria, masacrând țăranii chinezi la Nanking, Morgan a minimalizat incidentul. Morgan a avut, de asemenea, relații strânse cu fascistul italian Benito Mussolini, în timp ce nazistul german Hjalmer Schacht a fost omul de legătură al Băncii Morgan în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, reprezentanții Morgan s-au întâlnit cu Schacht la Banca Reglementelor Internaționale (BRI) din Basel, Elveția. [13]

Casa Rockefeller

BRI este cea mai puternică bancă din lume, o bancă centrală globală pentru cele Opt Familii care controlează băncile centrale private din aproape toate țările occidentale și în curs de dezvoltare. Primul președinte al BRI a fost bancherul Rockefeller Gates McGarrah – oficial la Chase Manhattan și la Federal Reserve. McGarrah a fost bunicul fostului director al CIA, Richard Helms. Familia Rockefeller – ca și familia Morgan – avea legături strânse cu Londra. David Icke scrie în Children of the Matrix (Copiii Matrixului), că Rockefeller și Morgan erau doar niște ‘ajutoare’ pentru familiile Rothschild europene. [14]

BRI este deținută de Federal Reserve, Banca Angliei, Banca Italiei, Banca Canadei, Banca Națională a Elveției, Nederlandsche Bank, Bundesbank și Banca Franței.

Istoricul Carroll Quigley a scris în cartea sa epică ‘Tragedie și speranță’ că BRI făcea parte dintr-un plan:

„de a crea un sistem mondial de control financiar în mâini private, capabil să domine sistemul politic al fiecărei țări și economia lumii în ansamblul ei… care să fie controlat într-o manieră feudală de către băncile centrale ale lumii care acționează în mod concertat prin acorduri secrete.”

Guvernul SUA a avut o neîncredere istorică față de BRI, făcând lobby fără succes pentru desființarea acesteia la Conferința de la Bretton Woods din 1944, după cel de-al Doilea Război Mondial. În schimb, puterea celor Opt Familii a fost amplificată, odată cu crearea la Bretton Woods a FMI și a Băncii Mondiale. Rezerva Federală a SUA a preluat acțiuni la BRI abia în septembrie 1994. [15]

BRI deține cel puțin 10% din rezervele monetare pentru cel puțin 80 dintre băncile centrale din lume, FMI și alte instituții multilaterale. Ea servește ca agent financiar pentru acordurile internaționale, colectează informații despre economia mondială și servește ca împrumutător de ultimă instanță pentru a preveni colapsul financiar global.

BRI promovează o agendă a fascismului capitalist monopolist. A acordat un împrumut punte Ungariei în anii 1990 pentru a asigura privatizarea economiei acestei țări. A servit drept intermediar pentru finanțarea lui Adolf Hitler de către cele Opt Familii – condusă de J. Henry Schroeder de la Warburg și de Mendelsohn Bank din Amsterdam. Mulți cercetători afirmă că BRI se află la punctul culminant al spălării banilor din droguri la nivel mondial. [16]

Nu este o coincidență faptul că BRI are sediul în Elveția, locul preferat de ascundere a averii aristocrației mondiale și sediul central al Lojii Alpina a francmasonilor italieni P-2 și al Internaționalei Naziste. Alte instituții pe care cele opt familii le controlează includ Forumul Economic Mondial, Conferința Monetară Internațională și Organizația Mondială a Comerțului.

Bretton Woods a fost o binecuvântare pentru cele Opt Familii. FMI și Banca Mondială au fost esențiale pentru această ‘nouă ordine mondială’. În 1944, primele obligațiuni ale Băncii Mondiale au fost lansate de Morgan Stanley și First Boston. Familia franceză Lazard s-a implicat mai mult în interesele Casei Morgan. Lazard Freres – cea mai mare bancă de investiții din Franța – este deținută de familiile Lazard și David-Weill – vechile familii de bancheri genovezi reprezentate de Michelle Davive. Un recent președinte și director general al Citigroup a fost Sanford Weill.

În 1968, Morgan Guaranty a lansat Euro-Clear, un sistem de compensare bancară cu sediul la Bruxelles pentru titlurile de valoare în eurodolari. Acesta a fost primul efort automatizat de acest tip. Unii au început să numească Euro-Clear: ‘Bestia’. Bruxelles servește drept sediu pentru noua Bancă Centrală Europeană și pentru NATO. În 1973, oficialii Morgan s-au întâlnit în secret în Bermuda pentru a reînvia în mod ilegal vechea Casă Morgan, cu douăzeci de ani înainte ca Glass Steagal Act să fie abrogat. Morgan și Rockefeller au oferit sprijin financiar pentru Merrill Lynch, propulsând-o în grupul Big 5 al băncilor de investiții din SUA. Merrill face acum parte din Bank of America.

John D. Rockefeller și-a folosit averea din petrol pentru a achiziționa Equitable Trust, care înghițise mai multe bănci și corporații mari până în anii 1920. Marea Criză a contribuit la consolidarea puterii lui Rockefeller. Banca Chase a acestuia a fuzionat cu Banca Manhattan a lui Kuhn Loeb pentru a forma Chase Manhattan, consolidând astfel o relație de familie de lungă durată. Familia Kuhn-Loeb a finanțat – împreună cu Rothschild – încercarea lui Rockefeller de a deveni regele petrolului. National City Bank din Cleveland i-a furnizat lui John D. banii necesari pentru a se lansa în monopolizarea industriei petroliere americane. Banca a fost identificată în cadrul audierilor din Congres ca fiind una dintre cele trei bănci deținute de Rothschild în SUA în anii 1870, când Rockefeller s-a constituit pentru prima dată ca Standard Oil of Ohio. [17]

Unul dintre partenerii Rockefeller Standard Oil a fost Edward Harkness, a cărui familie a ajuns să controleze Chemical Bank. Un altul a fost James Stillman, a cărui familie controla Manufacturers Hanover Trust. Ambele bănci au fuzionat sub umbrela JP Morgan Chase. Două dintre fiicele lui James Stillman s-au căsătorit cu doi dintre fiii lui William Rockefeller. Cele două familii controlează o mare parte din Citigroup, de asemenea. [18]

În domeniul asigurărilor, familia Rockefeller controlează Metropolitan Life, Equitable Life, Prudential și New York Life. Băncile Rockefeller controlează 25% din toate activele celor mai mari 50 de bănci comerciale din SUA și 30% din toate activele celor mai mari 50 de companii de asigurări. [19] Companiile de asigurări – prima din SUA a fost lansată de francmasoni prin intermediul companiei lor Woodman’s of America – joacă un rol-cheie în amestecul banilor proveniți din traficul de droguri din Bermude.

Printre companiile aflate sub controlul lui Rockefeller se numără Exxon Mobil, Chevron Texaco, BP Amoco, Marathon Oil, Freeport McMoran, Quaker Oats, ASARCO, United, Delta, Northwest, ITT, International Harvester, Xerox, Boeing, Westinghouse, Hewlett-Packard, Honeywell, International Paper, Pfizer, Motorola, Monsanto, Union Carbide și General Foods.

Fundația Rockefeller are legături financiare strânse atât cu Fundația Ford, cât și cu Fundația Carnegie. Alte eforturi filantropice ale familiei includ Rockefeller Brothers Fund, Rockefeller Institute for Medical Research, General Education Board, Rockefeller University și University of Chicago – care produce un flux constant de economiști de extremă dreapta ca apologeți ai capitalului internațional, inclusiv Milton Friedman.

Familia deține 30 Rockefeller Plaza, unde se aprinde în fiecare an bradul național de Crăciun, și Rockefeller Center. David Rockefeller a avut un rol esențial în construirea turnurilor World Trade Center. Principala casă a familiei Rockefeller este un complex impunător din nordul statului New York, cunoscut sub numele de Pocantico Hills. De asemenea, familia deține un duplex de 32 de camere pe 5th Avenue în Manhattan, un conac în Washington DC, Monte Sacro Ranch în Venezuela, plantații de cafea în Ecuador, mai multe ferme în Brazilia, o proprietate în Seal Harbor, Maine și stațiuni în Caraibe, Hawaii și Puerto Rico. [20]

Familiile Dulles și Rockefeller sunt verișoare. Allen Dulles a creat CIA, i-a ajutat pe naziști, a mușamalizat atentatul asupra lui Kennedy de pe scaunul Comisiei Warren și a încheiat o înțelegere cu Frăția Musulmană pentru a crea asasini controlați mental. [21]

Fratele John Foster Dulles a prezidat falșii trusturi Goldman Sachs înainte de prăbușirea bursei din 1929 și l-a ajutat pe fratele său să răstoarne guvernele din Iran și Guatemala. Amândoi au fost Skull & Bones, membri ai Consiliului pentru Relații Externe (CFR) și masoni de gradul 33. [22]

Familia Rockefeller a avut un rol esențial în formarea Clubului de la Roma, orientat spre depopulare, la proprietatea familiei lor din Bellagio, Italia. Proprietatea lor din Pocantico Hills a dat naștere Comisiei Trilaterale. Familia este unul dintre principalii finanțatori ai mișcării eugenice care a dat naștere lui Hitler, clonării umane și obsesiei actuale pentru ADN în cercurile științifice din SUA.

John Rockefeller Jr. a condus Consiliul pentru Populație până la moartea sa. [23] Fiul său omonim este senator de Virginia de Vest. Fratele Winthrop Rockefeller a fost locotenent guvernator al statului Arkansas și rămâne cel mai puternic om din acest stat. Într-un interviu acordat în octombrie 1975 revistei Playboy, vicepreședintele Nelson Rockefeller – care a fost și guvernator al New York-ului – a articulat viziunea condescendentă a familiei sale asupra lumii:

„Sunt un mare adept al planificării – economică, socială, politică, militară, o planificare mondială totală.”

Dar dintre toți frații Rockefeller, fondatorul Comisiei Trilaterale (CT) și președintele Chase Manhattan, David, este cel care a fost vârful de lance al agendei fasciste a familiei, la scară globală. El l-a apărat pe șahul Iranului, regimul de apartheid din Africa de Sud și junta chiliană Pinochet. El a fost cel mai mare finanțator al CFR, al TC și (în timpul războiului din Vietnam) al Comitetului pentru o pace eficientă și durabilă în Asia – o bonitate contractuală pentru cei care au trăit din acest conflict.

Nixon i-a cerut să fie secretar al Trezoreriei, dar Rockefeller a refuzat postul, știind că puterea sa era mult mai mare la cârma Chase. Autorul Gary Allen scrie în The Rockefeller File că, în 1973: „David Rockefeller s-a întâlnit cu douăzeci și șapte de șefi de stat, inclusiv cu conducătorii Rusiei și ai Chinei Roșii”.

În urma loviturii de stat din 1975 a Băncii Nugan Hand/CIA împotriva premierului australian Gough Whitlam, succesorul acestuia, Malcolm Fraser, numit de Coroana britanică, a plecat în grabă în SUA, unde s-a întâlnit cu președintele Gerald Ford, după ce s-a consultat cu David Rockefeller. [24]

Note:

[1] 10K Filings of Fortune 500 Corporations to SEC. 3-91

[2] 10K Filing of US Trust Corporation to SEC. 6-28-95

[3] “The Federal Reserve ‘Fed Up’. Thomas Schauf. http://www.davidicke.com 1-02

[4] The Secrets of the Federal Reserve. Eustace Mullins. Bankers Research Institute. Staunton, VA. 1983. p.179

[5] Ibid. p.53

[6] The Triumph of Conservatism. Gabriel Kolko. MacMillan and Company New York. 1963. p.142

[7] Rule by Secrecy: The Hidden History that Connects the Trilateral Commission, the Freemasons and the Great Pyramids. Jim Marrs. HarperCollins Publishers. New York. 2000. p.57

[8] The House of Morgan. Ron Chernow. Atlantic Monthly Press NewYork 1990

[9] Marrs. p.57

[10] Democracy for the Few. Michael Parenti. St. Martin’s Press. New York. 1977. p.178

[11] Chernow

[12] The Great Crash of 1929. John Kenneth Galbraith. Houghton, Mifflin Company. Boston. 1979. p.148

[13] Chernow

[14] Children of the Matrix. David Icke. Bridge of Love. Scottsdale, AZ. 2000

[15] The Confidence Game: How Un-Elected Central Bankers are Governing the Changed World Economy. Steven Solomon. Simon & Schuster. New York. 1995. p.112

[16] Marrs. p.180

[17] Ibid. p.45

[18] The Money Lenders: The People and Politics of the World Banking Crisis. Anthony Sampson. Penguin Books. New York. 1981

[19] The Rockefeller File. Gary Allen. ’76 Press. Seal Beach, CA. 1977

[20] Ibid

[21] Dope Inc.: The Book That Drove Kissinger Crazy. Editors of Executive Intelligence Review. Washington, DC. 1992

[22] Marrs.

[23] The Rockefeller Syndrome. Ferdinand Lundberg. Lyle Stuart Inc. Secaucus, NJ. 1975. p.296

[24] Marrs. p.53

 

Comentariu saccsiv:

Numele Rothschild este strans legat de crearea Ordinului Illuminati:

Vigilant Citizen: ORDINUL ILLUMINATI – originile, metodele și influența lui asupra evenimentelor mondiale

Alte detalii despre celebra familie puteti citi la:

Cum este ținut sub control Washingtonul de către dinastiile bancare

Cine va deține totul până la urmă, inclusiv pe tine? BlackRock și Vanguard Group

„The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial

ROTHSCHILD, in spatele ASCENSIUNII fulminante a lui Emmanuel Macron. Acum trei ani se plimba cu bicicleta pe plajă, iar acum este la un pas să ajungă la Palatul Élysée

Creații sinistre: Familia ROTHSCHILD și TEMPLUL MASONERIEI – Curtea Supremă din Israel

Foto: MEDALIOANELE baronesei ROTHSCHILD. Adica DRACI, desigur…

KALERGI a fondat PANEUROPA cu banii evreilor ROTHSCHILD si WARBURG. Cum zice el ca va arata rasa europeana si cine o va conduce?

ARHIEPISCOPUL DE CANTERBURY Justin Welby (Biserica Anglicana) – sluga familiei ROTHSCHILD

Datoria Ucrainei este detinuta de Rothschild. Ce se va intampla cu Romania?

THE JERUSALEM POST: Lara Logan, prezentatoarea de la Fox Nation, spune că familia Rothschild l-a plătit pe Darwin pentru a inventa teoria evoluției

Împrumuturile familiei evreiesti Rothschild către „Sfântul Scaun”

Predictiile baronului Benjamin de Rothschild

SFINTII PARINTI spun ca, CANIBALISMUL se va generaliza in VREMURILE DIN URMA. De aceea a inceput de pe acum obisnuirea maselor cu ideea mancarii carnii de om

FOTO: Baroneasa Marie-Hélène de Rothschild la o petrecere din 1972

Evenimentul zilei: Legendele familiei ROTHSCHILD . Părinţii globalizării

Numele familiei Rockefeller este strans legat de luciferianism:

Locuri sinistre – ROCKEFELLER CENTER. O celebra locatie din New York contruita special pentru promovarea LUCIFERIANISMULUI

CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR s-a cladit pe banii ROCKEFELLER, iar telul sau final este LUCIFERIANISMUL / Ecumenismul este doar un vehicul / BOR e in rahat pana in gat dar zicem ca mirosim a levantica

Alte detalii despre familia Rockefeller:

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)

ENCICLOPEDIE: Gheorghe Piperea despre David Rockefeller. Si completarile mele

RETEAUA

Ipoteza: Un vaccin experimental creat de INSTITUTUL ROCKEFELLER in 1918 a fost cel care a ucis între 50 și 100 de milioane de oameni, dându-se vina pe “GRIPA SPANIOLA”

PAPUSARII RAZBOAIELOR: Adolf Hitler a fost finanțat de către Rockefeller si Federal Reserve

CONEXIUNEA ROCKEFELLER – I.G.FARBEN: Compania care a fabricat Zyklon B pentru holocaustul nazist a fabricat si RU 486 pentru avorturi

COLOSII DIAVOLULUI: IG Farben – Rockefeller / De la sustinerea masinii de razboi naziste la Codex Alimentarius si Big Pharma

ANTARCTICA: Ce a vazut Amiralul mason RICHARD E. BYRD? De ce i-a finantat ROCKEFELLER prima expeditie? De ce uriasa OPERATIUNE HIGHJUMP a fost intrerupta atat de repede?

STITI CE-A FOST American Committee on United Europe? E ESENTIAL SA STIM, ca sa intelegem mai bine…

A fost o vreme cand IRANUL era cel mai puternic aliat al Israelului (deci si al SUA) din zona. Apoi ceva s-a intamplat…

Calea Rockefeller: familia stăpânește petrolul și tot ea… a creat și finanțat lupta împotriva încălzirii globale

ROCKEFELLER si “BANCA DE SEMINTE pentru ziua APOCALIPSEI” situata in … Norvegia

ROCKEFELLER finanteaza VACCINUL ANTI-FERTILITATE

Sinistra agendă Rockefeller a sistemului alimentar – ei l-au creat și acum tot ei vor să-l inlocuiasca cu ceva si mai rau

Cum fundatiile Rockefeller si Bill Gates infometeaza Africa prin Revolutia Verde. Lumea lor e mica. Aceleasi nume le regasim si in afacerea OMS – Coronavirus – vaccin

Radu Golban despre FANATICII EVOLUTIONISMULUI. Tocmai papusarii acestei lumi, care, prin succesiune dinastică, s-au dedicat trup și suflet reducerii populației, se înhamă acum, invocând protejarea vieții, la producerea unui vaccin contra coronavirusului

Planul Fundației Rockefeller: Ancheta epidemiologica de proportii gigantice cu zeci de milioane de teste saptamanal pentru depistarea americanilor infectati si cu sute de mii de lucratori pentru depistarea contactilor

Fundația Rockefeller vrea ca specialiștii în științe comportamentale să vină cu narațiuni mai convingătoare în favoarea vaccinării anti COVID

In 2019, inainte de pandemie, Anthony Fauci si vicepreședintele senior al Fundației Rockefeller discutau despre cum ar putea fi folosit un „nou virus din China” pentru a impune un vaccin universal

COINCIDENTA? Grupul de miliardari de la celebra întrunire din 2009 de la Universitatea Rockefeller (unde s-a stabilit REDUCEREA POPULATIEI) a fost implicat încă de la începutul crizei Covid în elaborarea politicilor de lockdown aplicate în întreaga lume, inluzând aici și vaccinul mARN dar și „Marea Resetare” de la Forumul Economic Mondial

Alte detalii despre celelalte puternice familii:

Cum este ținut sub control Washingtonul de către dinastiile bancare

Personalitati si organizatii: familia HARRIMAN, unealta importanta a colosilor Rothschild. Sarcini: transporturi, eugenie, banci, finantarea nazismului

Personalitati si organizatii: JACOB SCHIFF (JACOB SCHIFF HENRY)

Personalitati si organizatii: familia WARBURG

Citigroup, JP Morgan si Goldman Sachs sunt principalii finantatori ai producatorilor BOMBELOR CU FRAGMENTARE

MASINATIUNI: A treia banca americana in colaps. First Republic va fi vanduta catre JPMorgan Chase. Detalii despre JPMorgan Chase, cea mai mare bancă din SUA, ca sa intelegem mai bine lumea stapanilor banilor

Un senator loial ELITELOR cere investigarea … prabusirii din 2008 a gigantului LEHMAN BROTHER. De ce oare?

Banca de investitii LAZARD: castiguri peste estimari. DAR CINE II SUNT STAPANII?

Personalitati si organizatii: ANDREW CARNEGIE

Personalitati si organizatii: JOHN FOSTER DULLES

Personalitati si organizatii: ALLEN DULLES (ALLEN WELSH DULLES)

Alte detalii despre crearea Federal Reserve:

Stapanii banilor: Creatura din Jekyll Island

Detalii despre Burse (avand aceiasi stapani):

Nu vine “mama tuturor crizelor”, ci vine ceva atat de mare, incat ar trebui inventat un nou cuvant

Detalii despre eugenie:

EUGENIE: instrumentul prin care PAPUSARII doresc diminuarea drastica a populatiei Pamantului si transformarea celor ramasi in sclavi

Intr-o conferinta in New Jersey din 1911, evreul greu Stephen Samuel Wise spunea:

„Marti presedintele Princeton University va fi ales guvernatorul statului vostru. Nu-si va termina mandatul si va fi ales presedintele SUA. In martie 1917 va fi pentru a doua oara presedinte. Va fi unul din cei mai mari presedinti din istoria Americii”

Vorbea despre Woodrow Wilson…

Thomas Woodrow Wilson (1856 – 1924) a fost presedinte al SUA intre 1913 si 1921.

Sfatuitorul sau era evreul Bernard Mannes Baruch.

Legea Rezervei Federale a fost adoptată de cel de-al 63-lea Congres al Statelor Unite și semnată de președintele Woodrow Wilson la 23 decembrie 1913.

Intr-un final, Woodrow Wilson a recunoscut:

“Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“

In articolul de pe Global Research este citat Louis McFadden, declarand despre Marea Criză:

„Nu a fost un accident. A fost un eveniment atent pus la cale… Bancherii internaționali au căutat să aducă aici o stare de disperare, pentru a putea ieși la conducerea noastră, a tuturor.”

A mai zis si altele si a platit cu viata:

Louis Thomas McFadden a platit cu viata pentru lupta sa impotriva FEDERAL RESERVE

Alte personalitati care i-au criticat si au sfarsit rau:

Congressmanul Lawrence Patton McDonald LUPTA IMPOTRIVA NOII ORDINI MONDIALE. Sovieticii au doborat in 1983 zborul de pasageri KAL007 pentru a-l elimina?

Transcriptul interviului dat de Aaron Russo lui Alex Jones. Asta ca sa ne amintim ca planul e vechi si se merge dupa el