Lumea de maine: ECUMENISM sau ATEISM?

Foto: https://www.kath.ch/newsd/gottfried-locher-zur-gotthard-segnung-glueckliche-fuegung/
Iata ce putem citi la Noua Ordine Mondială Religioasă de pe blogul fratelui Mihai Silviu Chirila:
Am citit cu surprindere că se fac paşi mari pentru instaurarea unei organizaţii mondiale a tuturor religiilor. Această veste[1] mi-a lămurit foarte multe lucruri, inclusiv despre sinodul ortodox recent încheiat în Creta. Măsura pare surprinzătoare, în condiţiile în care peste tot în lume se militează pentru marginalizarea religiilor şi pentru laicitatea din ce în ce mai accentuată a societăţilor. Cui ar folosi o organizaţie a tuturor religiilor? Evident, celor care o propun.
Lumea noastră înaintează cu paşi repezi spre o unificare globală, pe care foarte mulţi o percep ca pe un lucru minunat. Educaţi generaţii întregi în acest sens, oamenii nu sunt prea interesaţi de dispariţia graniţelor dintre state, a deosebirilor dintre popoare. Fiecare vrea să găsească în cei din alte părţi ale lumii acelaşi clişee spirituale pe care le numeşte “mentalitate occidentală” sau “mentalitate democratică”. Cei care nu trăiesc după aceste clişee trebuie învăţaţi, pe cale paşnică sau prin război. Cum au fost învăţaţi afganii, iraquienii, libienii, sârbii şi alţii.
Se preconizează o guvernare mondială, dar nu una democratică, cum îşi închipuie unii, ci o dictatură mondială cum nu a mai fost până acum. Însă pentru instaurarea unei guvernări mondiale este nevoie de:
MIHAI EMINESCU mai actual ca niciodata: Despre cum lucreaza MASONII impotriva BISERICII si a NATIONALISMULUI

Reiau articolul MIHAI EMINESCU: Despretuind Biserica noastra nationala si injosind-o, atei si francmasoni cum sunt toti, […] romanul ajunge a se simti strain in tara sa proprie din 2014 caci pasajul scris la 14 august 1882 de Mihai Eminescu in “Timpul” e mai actual ca niciodata:
Cat de curand, Mihai Eminescu va fi interzis. Sau cel putin o parte a operei sale:
Pentru ca stapanii trag o linie directoare:
VIDEO – Barbara Lerner Spectre: EVREII sunt vazuti rau deoarece AU ROL CONDUCATOR …
Asa ca e bine sa ne reamintim si sa salvam orice astfel de text:
STIINTA ca RELIGIE. De ce TEORIA EVOLUTIEI nu poate raspunde la o intrebare simpla: CARE ESTE ORIGINEA VIETII? De ce este esential pentru SISTEM acceptarea evolutionismului si darwinismului?
Daca vizionati canalele tv cu animalute veti constata ca cel mai uzitat cuvant este „evolutie”. Nu te poti bucura de minunata creatie a bunului Dumnezeu fara a-l auzi de trei ori in doua fraze. Iar cea mai folosita expresie e „natura a facut-o in milioane de ani de evolutie”.
Iata ce putem citi in articolul Huge contradictions in ‘scientific’ thinking revealed: Theory of evolution in no way explains origins of life:
Contradicții uriașe în gândirea “științifică” au dovedit: Teoria evoluției nu explică în niciun fel originile vieții
Natural News: Întrebaţi orice om de știință de unde provine viaţa de pe planeta noastră şi el îţi va răspunde într-un singur cuvânt: „Evoluţie.” Imediat după aceea, îţi va arunca o privire condescendentă care să-ţi dea de inţeles că eşti un idiot dacă nu cunoşti acest „fapt ştiinţific” pe care tot restul lumii îl acceptă ca adevăr universal.
ATEISM = SATANISM (partea 1). Nu exista suflet, deci nu exista Rai si iad. Ce au mai „descoperit” cercetatorii atei despre ce se intampla IN PRAGUL MORTII … studiind sobolani
Nu exista a treia cale. Esti ori cu bunul Dumnezeu, ori cu dracul. Vei fi ori in Rai, ori in iad.
Ateismul nu este a treia cale. Este satanism. Dracul l-a „invatat” pe om ca nu exista Dumnezeu, dar nici diavol. Lui nu-i pasa ca se spune despre el ca nu exista caci astfel lucreaza mai lejer dar se bucura cand se spune ca nu exista Dumnezeu:
http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor3.htm
Iar omul astfel prostit a inventat ateismul. Si multi atei zic ca nu sunt satanisti din moment ce ei nu cred in existenta ingerilor cazuti. Dar fac voia lui lucifer prin insasi faptul ca zic ca nu exista Dumnezeu. Si multe altele le fac dupa voia lui …
Mai merita amintit si faptul ca stalpi ai ateismului erau de fapt satanisti pe fata, ca de exemplu Karl Marx:
CITATE CELEBRE. Au spus-o cu gura lor iar altii ne-au avertizat …
Cercetatorii atei nu cred in existenta sufletului, deci nici nu cred ca exista Rai si iad. Acum cativa ani au descoperit „o izbucnire scurtă de momente de activitate a creierului înainte de moarte”. Si au tras concluzia:
Acum au studiat sobolani si iata ce ni se spune in articolul Ce se întâmplă ÎN PRAGUL MORŢII. VIZIUNILE şi „LUMINILE”, EXPLICATE de cercetători (VIDEO):
Un recent test efectuat pe rozătoare a demonstrat un fapt foarte interesant, spun oamenii de ştiinţă. Un „val misterios” al activității cerebrale a putut fi observat, la subiecţii care mor. Chiar și după ce inimile de animalelor au încetat să mai bată, iar sângele nu mai ajungea la creier să-l oxigeneze, cercetătorii au putut înregistra semne „percepţie conştientă”. Studiul este primul dintr-o serie menită să stabilească sistematic starea neurofiziologică a creierului după un stop cardiac.
„Ceva se întâmplă la un pas de moarte, fapt care împinge creierul la un nivel ridicat de excitare. Acest lucru ar putea declanșa acele viziuni și senzații asociate cu experienţele îregistrate în moarte clinică. De obicei, acestea sunt descrise ca o călătorie printr-un tunel, spre o lumină intensă sau senzaţia de separare de corp. Alții se confruntă cu apariţia imaginilor celor dragi, ingeri, supunerea unui fel de judecată sau de „revizuire a vieţii”. Aproape toate experiențe nu sunt nimic mai mult decât halucinații provocate de efectul închidere a creierului, e ca atunci când dai „shutdown” unui computer”, spun cercetătorii.
Comentariu saccsiv:
STIRILE ZILEI (29.07.2013): Calugarii de la Esphigmenou (Muntele Athos) ataca cu sticle incendiare executori judecatoresti. Fiica (?) Patriarhului Daniel vrea testul ADN. Papa Francisc nu-i judeca pe homosexuali
Agerpres: Omagiu adus de presa ortodoxă rusă Părintelui Justin Pârvu
Potrivit Agerpres, conflictul dintre vechea mănăstire Esphigmenou şi Patriarhia Constantinopolului, care recunoaşte autoritatea Muntelui Athos, datează încă din 1965, când Patriarhului Ecumenic Athenagoras şi papa Paul al VI-lea s-au întâlnit şi au convenit asupra cooperării cu creştinii catolici, gest considerat de călugării de aici drept apostazie şi abatere de la credinţa ortodoxă.
De la începutul anilor 70, pe meterezele mănăstirii flutură un steag negru cu înscrisul „Ortodoxie sau moarte!”.
Comentariu saccsiv:
Despre aceasta manastire, cititi va rog si:
Cotidianul: Fiica nelegitimă de la Argeş vrea să-i ceară Patriarhului Daniel să facă testul ADN
Pentru a pune capăt speculaţiilor şi scandalurilor, Steluţa Vişan Ciobotea din comuna Godeni s-a hotărât să-i ceară Prea Fericitului Daniel să facă testul ADN, pentru a se demonstra oficial că este fiica acestuia, şi nu nepoata sa. Steluţa Vişan Ciobotea, cunoscută drept nepoata Patriarhului Daniel, a dezvăluit anul trecut unul dintre cele mai bine păzite secrete ale Bisericii Ortodoxe Române: nu este nepoata Prea Fericitului Daniel, ci chiar fiica lui.
Foto: Foto: NOUA CRUCE DE PE PIEPTUL PAPEI FRANCISC I. Nu e Hristos rastignit, ci un pastor printre oi …
Realitatea: PAPA FRANCISC, declaraţia care va face ISTORIE: „Cine sunt eu să îi judec pe homosexuali?”
„Lobbyurile nu sunt bune”, dar „nu trebuie marginalizate persoane care trebuie integrate în societate”, a declarat Francisc într-o conferinţă improvizată în avion care îl transportă de la Rio la Roma.
Papa Francis a declarat, citat de CBS: „Dacă cineva este homosexual şi îl caută pe Dumnezeu şi are bunăvoinţă, cine sunt eu să îl judec?”.

Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


39 comments