Soldatii romani s-au jertfit degeaba pe frontul de est
Azi, 11 noiembrie, numeroși prezentatori tv poarta o floare roșie în piept, în dreptul inimii, un gest prin care se dorește onorarea sacrificiului făcut de către soldații români pentru țara noastră.
In dimineața zilei de 22 iunie 1941, Armata Română a început lupta împotriva forțelor sovietice, pe un front cuprins între munții Bucovinei și Marea Neagră.
Bătălia pentru Basarabia şi Bucovina de Nord a impus şi pierderi în vieţi omeneşti, răniţi şi dispăruţi. Patru sute de mii de militari români au fost concentraţi pentru operaţiunile militare alături de Axă. La 27 iulie 1941, întreg teritoriul istoric românesc din est fusese eliberat.
Lipseau teritoriile din vest:
Dupa al doilea razboi mondial, Romania a castigat ce era al ei in vest, insa a pierdut tot ce avea peste Prut, teritoriile din est intrand in componenta a ceea ce acum numim Republica Moldova si in componenta a ceea ce acum numim Ucraina…
Ion Cristoiu: România bază de lansare a atacului NATO împotriva Rusiei sub pretextul că ajută Ucraina să-și recapete teritoriile pierdute
Mi-am intitulat Jurnalul meu video de duminică, 23 octombrie 2022:
NATO trimite tot mai multe trupe și armament în România, pentru că de aici va fi atacată Rusia?
Unii telespectatori s-au întrebat de ce n-ar fi atacată Rusia de pe teritoriul polonez sau al țărilor baltice?
De ce de pe teritoriul României?
Răspund:
Pentru că va fi vorba de o alăturare a trupelor NATO la trupele ucrainene care vor să recucerească Donbasul și Crimeea.
Se va spune că NATO nu atacă Rusia, pentru că teritoriile respective nu sînt rusești.
În ultima vreme, pe fondul escaladării Războiului din Ucraina (lovirea de către Rusia a infrastructurii energetice a Ucrainei a reaprins emoția populară față de agresiunea Rusiei) se discută această variantă, socotită și ca un mijloc de a încheia Războiul prin înfrîngerea Rusiei.
Pe 21 octombrie 2022, postul Tv CBC a difuzat sub titlul The US Armyʼs 101sf Airbone is practicing for war with Russia just miles from Ukraineʼs border materialul realizat de o echipă de reporteri de la o simulare de război cu Federația Rusă a Diviziei 101 aeropurtată, venită în România. Reportajul are elemente mai mult decît semnificative:
- Exercițiul a fost unul de luptă și nu de antrenament, cu muniție de război, și a fost un fel de repetiție pentru un asalt aerian asupra trupelor rusești din Ucraina și nu o repetiție a apărării României în caz de atac din partea Rusiei.
- Unitatea americană e de atac și nu de apărare.
Presa noastră, devenită din ordine superioare presă de război, în genul celei care a contribuit la Războiul sfînt al lui Ion Antonescu, a publicitat pe larg această știre.
Toate respirînd mândria că țara noastră găzduiește nu un grup de medici americani veniți să facă operații dificile, ci un grup de militari, veniți să tragă cu pușca.
Duminică seara, o nouă știre, publicată cu urale de presa noastră:
Primul convoi cu tehnică militară franceză ajunge în România. Entuziasmul cu care sînt primite tancurile franceze, salutate și de Klaus Iohannis pe Twitter, se apropie de cel cu care națiunea a primit camioanele cu vaccinul Ursulei de la Bruxelles.
Spre România se îndreaptă trupe NATO: oameni, avioane, tancuri, echipamente Radar.
Spre Ungaria lui Victor Orban se îndreaptă investiții străine. Nu e săptămînă în care ungurii să nu inaugureze combinate, terminale feroviare de ultimul răcnet, șosele, chiar și porturi, e drept la marea altora. Terminalul feroviar de la Fenyestlitke uimește prin modernitatea sa. Guvernul ungar finanțează portul maritim de la Trieste. La Budapesta vin manageri de mari firme occidentale pentru a găsi terenul unor investiții uriașe. La București vin și iar vin lideri occidentali pentru a-și vizita trupele sau pentru a anunța un nou lot de trupe și armament. Nici unul nu vorbește de investiții în țara noastră. Cu nici unul nu s-a inaugurat o investiție în ultima vreme.
Pe teritoriul României se află din belșug trupe și armament din aproape toate statele NATO. Ucraina a devenit un uriaș tîrg de arme unde marii producători de armament își etalează și mai ales își prezintă exersînd (cu prețul a mii de morții și răniți ucraineni) ultimele producții. Volodîmîr Zelenski cere zi de zi arme, noi arme. Liderii ucraineni îndeamnă deschis pe occidentali să-și experimenteze armele noi, pînă acum expuse doar la expoziții internaționale sau abia ieșite din producție, pe seama ucrainenilor, deveniți nu atît carne de tun, cît mai ales carne de publicitate a armamentului din toată lumea. Liderii occidentali expediază arme în Ucraina nu de dragul ucrainenilor, ci pentru că marii producători de armament fac presiuni asupra lor să trimită arme produse pe plan local, pentru a le putea face publicitate.
La București, Klaus Iohannis cere noi și noi trupe străine, noi și noi arme. Și liderii occidentali se grăbesc să trimită, presați și de lobyul militar, care vede în aceste deplasări un moment de publicitate gratuită. Pentru a face publicitate la tancurile Leclerc Franța ar fi avut nevoie de sume imense plătite presei noastre și presei internaționale. Știrile date de toate televiziunile românești, angajate în Războiul Sfînt al Presei, fac publicitate pe gratis ultimilor tipuri de arme. Pe gratis le face publicitate și Klaus Iohannis. Ați văzut venind la București investitori străini? Ați văzut vreun lider occidental venit în România pentru a vorbi și despre altceva decît despre trupele și armele pe care urmează să le trimită. La fiecare astfel de Declarație Klaus Iohannis rînjește satisfăcut. România merge înainte sub conducerea sa pe drumul transformării într-o bază militară străină de proporțiile unei țări. Niciodată în istoria noastră modernă n-am primit pe teritoriul național atîtea trupe și atîta armament străin ca în ultima vreme.
De la începutul Războiului, Klaus Iohannis, cu complicitatea PSD, gata să-și vîndă și mama numai pentru a putea împărți și el din Prada numită România, susține că năvala trupelor străine în România ține de întărirea Flancului estic al NATO pentru apărarea în fața rușilor.
Doar atît?
Răspunsul ni-l dă o scenă din Delirul lui Marin Preda. Cu geniul său de a surprinde neliniștea colectivă, marele satiric dezvăluie, prin Achim, semnele că România se pregătea de ceva în primele luni ale lui 1941:
„Achim ştia că din moment ce eşti dat la trenuri, trenuri vezi. Nu lua seama la ele. Le întîlnea în gări, se încrucişa cu ele pe cîmpii şi prin munţi pe unde linia era dublă, unele lungi, nesfîrşite, de marfă, dar a dracului marfă, bălţată, îndreptată în sus cu ţevi care nu puteau fi acoperite: trenuri antiaeriene. Dar şi tunuri cu ţeava scurtă şi groasă. Şi parcă tancurile nu erau şi ele o marfă? Unde mama dracului erau duse? Îl vezi că merge încolo, spre Bucureşti, dar parcă poţi să spui că aia e destinaţia?”
Care era destinația?
Bulgaria, unde Germania susținea că pregătește Operațiunea Marița:
„O armată uriaşă de aproape 700 000 de oameni fu adusă şi masată la noi în România, acele trenuri cu trupe pe care avea să le vadă în februarie Achim Moromete trecînd necontenit spre sud… Treceau în Bulgaria, care, asemeni nouă, acceptase la 8 februarie 1941 ca această masă formidabilă de oameni înarmaţi pînă în dinţi să treacă peste teritoriul ei şi printr-un nou Dunquerque, de astă dată neşovăitor, englezii să fie nimiciţi şi aruncaţi în mare.”
Istoricii arată că Operațiunea Marița a fost un pretext de a aduce în România forțe germane pregătite de atacarea Rusiei. O parte au trecut în Bulgaria. Alta a rămas la noi. Operațiunea Barbarossa era pregătită pentru mai 1941. A fost întîrziată de atacarea Iugoslaviei. În prima parte a lui 1941 funcționa încă Pactul Ribbentrop Molotov. Nemții nu putea să pregătească pe față Războiul cu Uniunea Sovietică. Mareșalul Antonescu, deja înțeles cu Hitler pentru participarea României la Campania din Est, a acceptat venirea în țara noastră a Armatei Germane. În februarie 1941 în România erau aproape 400 000 de militari germani. Mulți s-au întrebat de ce a apelat Hitler la români despre care avea o părere proastă. Dincolo de petrolul de pe Valea Prahovei a contat – și nu puțin – posibilitatea de a declanșa atacul de pe teritoriul României care avea o graniță însemnată cu Uniunea Sovietică.
Klaus Iohannis ne vorbește zi și noapte de apărarea flancului estic în cazul unui atac din partea Federației Ruse.
Pe seama acestei apărări pune el venirea în România a trupelor străine într-o proporție pe care țara n-a cunoscut-o de la plecarea trupelor sovietice.
În realitate, așa cum s-a văzut și din reportajul CBC, grămădirea de trupă și armament NATO vizează trecerea în Ucraina și atacarea rușilor pentru a fi aruncați în mare.
România devine o bază de plecare pentru Războiul NATO cu Armata rusă alături de armata ucraineană.
Ca și în iunie 1941, din România se poate trece rapid granița în Ucraina pentru a lua poziție de luptă alături de armata ucraineană.
Klaus Iohannis a acceptat ca România să fie bază de plecare pentru atacarea Rusiei.
Dintre toți liderii NATO e cel mai agresiv în atacarea Rusiei.
La ordinele sale Sistemul a impus presei o poziție antirusească pe care nici măcar presa Războiului sfînt n-a atins-o.
Românii vor fi alături de trupele ucrainene?
E o întrebare inutilă:
Ce nu face Klaus Iohannis ca să devină secretar general NATO?
Comentariu saccsiv:
Vizionati va rog si:
Președintele sârb Aleksandar Vučić a avertizat că lumea se apropie de „furtuna perfectă” referindu-se la dislocarea Diviziei 101 Aeropurtate a Armatei SUA în România, în apropiere de granița cu Ucraina:
Polonia: ‘Ucrainenii vor trebui să recunoască crimele de genocid din Volânia!’
Stiri pe surse: Polonia, ieșire în forță: ‘Ucrainenii vor trebui să recunoască crimele de genocid din Volânia!’
Mai devreme sau mai târziu, ucrainenii vor trebui să recunoască crimele de genocid din Volânia; acesta este un fapt istoric, s-a luat o decizie politică cu privire la purificarea etnică, la asasinarea întregii minorități naționale – a declarat, marți, Jarosław Sellin, adjunctul șefului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din Polonia, relatează publicația poloneză Dzieje.
Ministrul adjunct al Culturii și Patrimoniului Național, Jarosław Sellin, a răspuns marți, la întrebarea dacă ucrainenii recunosc genocidul comis în urmă cu 79 de ani de naționaliștii ucraineni asupra cetățenilor celei de-a Doua Republici Polone din Volânia.
„Ei trebuie să recunoască, pentru că acesta este un fapt. Doar un fapt. S-a luat o decizie politică cu privire la purificarea etnică, la asasinarea întregii minorități naționale care a trăit acolo timp de secole și s-a realizat. Acesta este genocidul, îndeplinește toate semnele distinctive ale definiției genocidului, deci nu există nicio discuție aici. Acesta este un fapt istoric. Mai devreme sau mai târziu, ucrainenii vor trebui să recunoască acest lucru”, a spus el.
Șeful adjunct al Ministerului Culturii din Polonia a reamintit că va fi înființat un grup de lucru polono-ucrainean pentru a elabora proceduri care vizează începerea lucrărilor de căutare a gropilor comune din Ucraina, exhumarea cadavrelor, comemorarea morților, construirea cimitirelor sau ridicarea monumentelor.
„De partea poloneză, a fost definită și propusă componența acestui grup, trimisă Ministerului Culturii de la Kiev. Așteptăm o propunere de personal din partea ucrainei”, a adăugat el.
Sellin a subliniat că există o „adevărată ignoranță a cunoașterii” în rândul societății ucrainene cu privire la activitățile Armatei Insurgente Ucrainene (UPA), care se datorează în mare parte politicii istorice ucrainene.
„Glorificarea UPA datorită faptului că această formațiune a luptat până în 1956 împotriva sovieticilor și vor să-și amintească în primul rând și să uite ce a mai făcut dincolo de asta, adică despre asasinarea genocidară a polonezilor” – a menționat el.
Potrivit șefului adjunct al Ministerului Culturii, ucrainenii „mai devreme sau mai târziu” vor începe să se maturizeze cu faptul că o parte din tradiția acestei formațiuni militare și a mișcărilor politice naționaliste care au stat în spatele ei „este inacceptabilă, merită condamnată”. El a adăugat că sarcina polonezilor este de a reconstrui o sensibilitate istorică comună la adevăr.
În Polonia, pe 11 iulie, este sărbătorită Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Genocidului comis de naționaliștii ucraineni asupra cetățenilor celei de-a Doua Republici Polone.
„Sărbătoarea este asociată cu aniversarea evenimentelor din 11 și 12 iulie 1943, când UPA a efectuat un atac coordonat asupra locuitorilor polonezi din aproximativ 150 de orașe din districtele Vladimir, Horochiv, Kovel și Lutsk.
Acțiunea UPA a fost punctul culminant al valului de asasinare și expulzare a polonezilor din casele lor, care a fost în curs de desfășurare de la începutul anului 1943, în urma căruia aproximativ 100.000 de polonezi au fost uciși în Volânia și Galiția de Est”, menționează publicația poloneză.
„Autorii masacrului de la Volânia au fost Organizația Naționaliștilor Ucraineni – facțiunea lui Stepan Bandera, Armata Insurgentă Ucraineană subordonată acesteia și populația ucraineană care a participat la asasinarea vecinilor polonezi. OUN-UPA a numit acțiunile sale o „acțiune anti-poloneză”. Acest termen a ascuns intenția de a ucide și expulza polonezii”, mai scriu jurnaliștii polonezi.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Global Research: Istoria nazismului în Ucraina. Cine este Stepan Bandera?
THE TIMES OF ISRAEL: Nepotul unui fascist ucrainean și moștenirea colaborării naziste
77 de ani de la primul atac nuclear din istorie
Pe 6 august 1945 avionul american Enola Gay a lansat bomba nucleară „Little boy” asupra orașului japonez Hiroshima. Trei zile mai târziu, bomba „Fat Man” a fost lansată asupra orașului Nagasaki, ducând la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Sursa foto: Profimedia Images
Pe 6 august 2022 se împlinesc 77 de ani de când avionul american Enola Gay a lansat bomba atomică „Little Boy” asupra orașului japonez Hiroshima.
Atacul asupra orașului Hiroshima a fost primul cu bombă nucleară lansat vreodată asupra unui oraș.
Acum 78 de ani, la Arad, moartea a venit din cer: americanii au lansat asupra orașului 200 de bombe clasice și 3.000 incendiare
Se împlinesc 78 de ani de când Aradul era distrus de avioanele aviației anglo-americane. Peste 200 de oameni au murit atunci, iar numărul răniților a fost peste 650. De asemenea, economia orașului a fost pusă la pământ.
În dimineața zilei de 3 iulie 1944, 25 de avioane au decolat, iar în nici două ore, la 11:00, sirenele anti-aeriene din Arad au început să sune. Populația a fost avertizată însă timpul a fost prea scurt pentru a se adăposti. Bombardamentul a avut loc în trei valuri, timp de o jumătate de oră și a provocat mai multe victime civile și pagube materiale.
Bombardamentul aviației anglo-americane asupra Aradului a provocat distrugeri în zona Podgoria, Gară, Grădiște. De asemenea, au fost bombardate Fabrica Astra, Gara, Uzina Electrică, Fabrica de Nasturi Union, Fabrica de Ciorapi Albu Simion și Fabrica de Împletituri și Tricotaje S.A. A fost distrus adăpostul de la Pădurice, unde au murit aproape 200 de oameni care se adăpostiseră de bombe.
,,Pe data de 3 iulie 1944, 55 de bombardiere de tip B17 și 38 avioane de vânătoare P38 au lansat asupra orașului 200 de bombe clasice și 3.000 incendiare. Aproape 75 de tone de explozibil au căzut peste Arad”, scria istoricul Horia Truță.
Așadar, conform surselor vremii, peste Arad au căzut în jur 75 de tone de explozibil, adică 200 de bombe cu explozie și 3.000 de bombe incendiare au fost aruncate asupra orașului. Au fost țintite Fabrica de Mașini Astra, Gara, Stația de reparare a vehiculelor, Fabrica Tricoul Roșu, procesatorul de tutun, un depozit și parcul din Arad, întrucât Gestapo-ul ar fi avut instalat un sediu acolo.
Au fost distruse 184 de case rezidențiale, iar aproximativ 200 de civili au fost uciși. Escadroanele s-au întors pe aeroporturile din Italia în jurul orei 14:00, pierzând doar un avion B-17. A doua zi, pe 4 iulie, a avut loc o misiune de fotografiere aeriană pentru a evalua stricăciunile provocate de către bombardament.
Sursa: Kis Zoltán István
Foto Biblioteca Arad, Agerpress
Operațiunea Barbarossa si trecerea Prutului – 22 iunie 1941
Mareşalul Ion Antonescu, 22 iunie 1941:
“Ostaşi, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit si miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi”.
“Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre (…) Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori. Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru. OSTAŞI, Izbânda va fi a noastră. La luptă. Cu Dumnezeu înainte!”
România intra atunci în războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub criminala ocupaţie a Uniunii Sovietice.
România pleca la război pentru provinciile sale răpite printr-un diktat ce retrasa zonele de influenţă ale Germaniei naziste şi Rusiei bolşevice, în urma Pactului Ribentropp – Molotov semnat la 23 august 1939. România pierduse în acelaşi an 1940, pe lângă Basarabia şi Bucovina şi Transilvania de Nord, cât şi două judeţe din sudul Dobrogei, Caliacra şi Durostor.La cea din urmă avusese loc un transfer de populaţie între România şi Bulgaria.
Operațiunea Barbarossa (în germană Unternehmen Barbarossa) a fost numele de cod secret acoperitor folosit de conducerea Germaniei naziste pentru operația militară de invadare a Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acțiune începută la 22 iunie 1941. Scopul inițial al operațiunii a fost cucerirea Rusiei Europene și a Ucrainei până la Arhanghelsk în nord și Astrahan în sud. Se presupune că eșecul Operațiunii Barbarossa a dus, în cele din urmă, la înfrângerea Germaniei naziste, fiind un punct de cotitură pentru soarta celui de Al Treilea Reich condus de Adolf Hitler. Frontul de răsărit care a fost deschis prin această operațiune avea să devină cel mai mare teatru de lupte al celui de Al Doilea Război Mondial. Pe acest front s-au purtat unele dintre cele mai mari și violente bătălii, cu uriașe pierderi de vieți omenești, în condiții cumplite atât pentru germani cât și pentru sovietici. Numele de cod al operațiunii vine de la numele împăratului romano-german Frederic Barbarossa (1122 – 1190) al Sfântului Imperiu Roman.
Cititi va rog mai multe pe:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Opera%C8%9Biunea_Barbarossa
Iata si ce putem citi la III. Începutul războiului germano-sovietic, 22 iunie-31 iulie 1941 de pe Radio Europa Libera Moldova:
La 22 iunie 1941, armata germană a lansat atacul asupra URSS pe tot frontul, de la Marea Baltică în nord până la Marea Neagră, în sud. În acelaşi timp România a intrat în război de partea Germaniei cu scopul declarat de a elibera teritoriile Basarabiei şi Nordului Bucovinei, ocupate un an mai devreme de către sovietici.
Ion Antonescu a fost înştiinţat de Hitler despre campania din Est la sfârşitul lui noiembrie 1940, în timpul primei sale întrevederi cu Führer-ul de la Berlin. La 12 iunie 1941, liderul statului român a fost informat despre faptul că războiul împotriva URSS va începe pe 22 iunie 1941. La miezul nopţii în noaptea de 21 spre 22 iunie, în trenul Marelui Cartier General al Armatei, generalul german Eugen von Schobert şi Ion Antonescu au ridicat un pahar de şampanie pentru campania care avea să înceapă în scurt timp.
La 22 iunie, ora 0, prin decretul-lege nr. 1798 a fost mobilizată armata de uscat, aer şi marină. Erau gata de luptă 325 685 militari din compunerea Armatei 3 şi 4, corpurile de munte şi cavalerie, aviaţia militară, marina cu cca. 40 de nave. Dislocarea în teritoriu, de la nord la sud, era următoarea: în Bucovina, Armata 3 română, comandant general de corp de armată Petre Dumitrescu, întărită de corpul de munte, comandant generalul de divizie Gheorghe Avramescu; şi cu corpul de cavalerie, comandant generalul de divizie Mihai Racoviţă, în nordul Moldovei, între Vicovu de Sus – sud Dorohoi-Hăneşti; armata 11 germană, comandant general Eugen von Schobert, în partea de nord-vest a Moldovei între Hăneşti şi Comarna, la sud-est de Iaşi; Armata 4 română, comandant generalul de corp de armată Nicolae Ciupercă.
Atacul hotărâtor asupra Chişinăului are loc în zilele de 14-16 iulie, la care participă dreapta armatei 11 germane şi stânga armatei 4 române. Faza finală a operaţiunii e declanşată la 3.30 dimineaţa pe 16 iulie, dinspre vest pe direcţia nord-est. Armata Roşie se retrage spre Tighina şi Dubăsari, dar lasă în urmă ariergărzi puternice care temporizează ofensiva forţelor române din capul de pod de la Fălciu, pe sectorul centru-sud al frontului basarabean.
Pe 20 iulie se declanşează etapa finală a eliberării sudului Basarabiei. Divizia corpului 11 armată română reia ofensiva la Oancea abandonată în seara de 22 iunie şi ajunge la Cahul. Înaintarea pe acest sector al frontului fusese dificilă din cauza unui bombardament sovietic continuu cu artilerie ceea ce făcea ofensiva imposibilă, mai ales că lunca Prutului din preajmă era inundată.
În aceeaşi zi, unităţi ale marinei române şi germane ocupă porturile Reni, Ismail, Chilia şi Vâlcov. Pe 26 iulie, Basarabia este complet eliberată de trupele sovietice. În total, în perioada luptelor din nordul Bucovinei şi Basarabia, 22 iunie-31 iulie 1941, au luat parte 473 103 soldaţi şi ofiţeri români, pierderile umane cifrându-se la 24 396 morţi, răniţi şi bolnavi. Mai exact, situaţia se prezenta în felul următor – morţi: 4881 din armata terestră, 12 din marină, 63 din aviaţie; răniţi: respectiv 14 685, 104 şi 109; dispăruţi: 3888, 517 şi 82; total: 32 454, 688 şi 254.
Regimul Ustaša a ucis cel mai mare număr de oameni în raport cu dimensiunea țării din întreaga Europă ocupată de Axă
Sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Ante_Paveli%C4%87
Ante Pavelić (n. 14 iulie 1889,[1][2][3][4] Bradina(d), Federația Bosniei și Herțegovinei, Bosnia și Herțegovina – d. 28 decembrie 1959,[5][1][6][2] Madrid, Spania) a fost un politician fascist croat, criminal de război și colaborator al Axei.[7] El a condus sub titulatura de Poglavnik[note 1] al Statului Independent al Croației (NDH), un stat-marionetă al Germaniei Naziste existent în timpul celui de al Doilea Război Mondial în Iugoslavia ocupată de forțele Axei.[8] În anii 1930, a fost membru fondator și lider al grupării croate fasciste[9] ultranaționaliste și separatiste, Ustaše. În 1941, după ce a fost instalat de forțele de ocupație ale Axei în funcția de lider al statului-marionetă croat, a instituit o politică rasistă care a dus la genocidul a sute de mii de sârbi, evrei și romi, precum și a adversarilor politici croați în lagărele de concentrare ale NDH. După război, Pavelić a fugit în străinătate. A murit în urma rănilor cauzate de o tentativă de asasinat la Madrid la 28 decembrie 1959.
[…]
Pavelić a rămas în Italia până la începutul celui de al Doilea Război Mondial. În 1941, după ce puterile Axei au căzut de acord pentru înființarea Statului Independent al Croației, Pavelić a revenit la Zagreb și a devenit conducător al Statului. În 1941, l-a vizitat pe Hitler la Berchtesgarten. Ca șef al statului, el a ordonat direct, a organizat și a pus în aplicare o campanie de teroare împotriva sârbilor, evreilor, romilor și croaților antifasciști. Regimul Ustaša al lui Pavelić a ucis cel mai mare număr de oameni în raport cu dimensiunea țării din întreaga Europă ocupată de Axă.[22][23] Numeroase mărturii de la procesele de la Nürnberg, și din arhivele de război germane, italiene și austriace aduc mărturii privind atrocitățile comise împotriva populației civile.[24]
Sârbi, evrei și romi, bărbați, femei și copii, erau uciși cu sălbăticie. Sate întregi erau dărâmate și oamenii erau împinși în hambare cărora ustașii le dădeau foc. Generalul Edmund von Glaise-Horstenau a raportat OKW-ului la 28 iunie 1941:
…conform rapoartelor de încredere de la numeroși observatori germani militari și civili, în ultimele săptămâni ustașii au înnebunit de furie.
La 10 iulie, generalul Glaise-Horstenau a adăugat:
Soldații noștri trebuie să fie martori muți la asemenea evenimente; nu se reflectă bine asupra reputației lor, altfel foarte bune… Mi se spune frecvent că trupele germane de ocupație va trebui în cele din urmă să intervină împotriva crimelor ustașilor. Aceasta s-ar putea la un moment dat să se întâmple. Deocamdată, cu forțele de care dispunem, nu aș putea cere o astfel de acțiune. Intervențiile ad hoc în cazuri individuale ar putea face armata germană să pară responsabilă de nenumărate crime pe care nu le-a împiedicat în trecut.[25]
Conform acestor mărturii, chiar și ofițerii germani erau într-atât de îngroziți de atrocitățile comise de Ustaša, încât au intervenit din când în când pentru a opri vărsarea de sânge, au arestat unii dintre cei mai celebri ustași (preotul Miroslav Filipović/Majstorović, Banja Luka, 1942) și au dezarmat un detașament Ustaša (Bosnia de est, 1942).
Regimul și-a declarat de la început intențiile de a elimina populația sârbă din NDH ucigând o treime din ea, expulzând o treime și asimilând restul.[26] Un raport al Gestapoului adresat lui Himmler (17 februarie 1942) privind creșterea activității partizanilor arăta că „creșterea activităților bandelor se datorează în primul rând atrocităților comise de unitățile Ustaša în Croația împotriva populației ortodoxe. Ustașii își comit faptele într-o manieră bestială nu doar împotriva bărbaților recrutabili, ci mai ales împotriva bătrânilor, femeilor și copiilor fără apărare. Numărul de ortodocși pe care croații i-au masacrat și pe care i-au torturat cu sadism până la moarte este de peste șapte sute de mii.”
Regimul lui Pavelić nu a fost recunoscut oficial de Vatican, dar biserica nu a condamnat niciodată genocidul și convertirile forțate la catolicism comise de ustași.[27] La scurt timp după venirea la putere în aprilie 1941, Pavelić a fost primit într-o audiență particulară la Roma de Papa Pius al XII-lea, act pentru care Papa a fost aspru criticat.
Politica oficială față de sârbi a fost exterminarea, expulzarea și convertirea la romano-catolicism. În ce privește evreii și romii, unica politică era anihilarea totală. Conform unui raport iugoslav oficial, doar 1.500 dintre cei 30.000 de evrei croați au rămas în viață.[28] Aproximativ 26.000 dintre cei 40.000 de romi din Statul Independent al Croației au fost uciși de ustași.[29][30]
Un tribunal iugoslav l-a găsit pe Pavelić vinovat de moartea a aproximativ 700.000 de oameni.
Ante Pavelić în vizită la Hitler la Berghof.
[…]
Comentariu saccsiv:
Primul masacru a avut loc la Gudovac la 28 aprilie 1941:
https://en.wikipedia.org/wiki/Gudovac_massacre
Trupuri ale victimelor exhumate de anchetatorii germani, 30 aprilie 1941
Iugoslavia 1941-1943
AL DOILEA RAZBOI MONDIAL: Germania a devenit o forta militara datorita banilor bancilor din SUA
Parada soldatilor germani pe Champs Élysées, 14 iunie 1940. Foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Paris_in_World_War_II
Asta s-a spus limpede intr-un documentar franțuzesc transmis de Viasat History in aceasta după-amiază.
E prima data cand aud asa ceva la tv. Dar este un adevar, din categoria celor fundamentale pentru a intelege mersului lucrurilor.
Cititi va rog si:
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
18 comments