SACCSIV – blog ortodox

Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre sinucidere

Posted in sinucidere by saccsiv on august 18, 2012

Citez integral articolul ABSURDUL SINUCIDERILOR – Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre această chestiune

ABSURDUL SINUCIDERILOR

Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre această chestiune.

În ziarul „Peloponnisos” din Patra s-a publicat pe 13 mai ac. un articol foarte interesant al predicatorului Sfintei Mitropolii a Patrelor, Arhimandritul Chiril Kostopoulos – un fervent apologet anticatolic –, articol în care pune în lumină absurdul sinuciderilor. Vă prezentăm mai jos articolul predicatorului, care este doctor în Teologie şi profesor la Universitatea Deschisă Elenă:

„Este o constatare de fiecare zi că mai cu seamă omul contemporan trăieşte haosul nonsensului vieţii. Una gândeşte, alta crede, alta spune, alta face. Se adevereşte spusa lui Albert Camus că ne aflăm într-un «teatru al absurdului».
Şi asta pentru că în epoca noastră toate valorile umane au fost răsturnate. Valori morale, adevăruri religioase, convingeri ştiinţifice şi sociologice – care altădată erau fundamentul activităţii umane – devin toate obiect de zeflemisire şi de critică acidă. Cu adevărat trăim «teatrul absurdului»…
Dacă sentimentul absurdului poate fi definit drept conştientizarea «non-sensului» acţiunilor umane, atunci toate în viaţă sunt în afara raţiunii şi, astfel, sunt lipsite de scop. Din acest motiv, urmarea «logică» a «lipsei de scop» a acestei vieţi este – potrivit nihilistului Schopenhauer – sinuciderea. Sinuciderea în zilele noastre tinde să devină o modă având ca justificare criza economică. Cu toate acestea, problema sinuciderii este veche. A intrat în existenţa omului din clipa în care el a crezut că este stăpânul vieţii sale şi prin urmare poate să îi pună capăt când vrea şi când judecă el că este necesar. Mulţi filosofi din antichitate prezintă sinuciderea ca act de eroism şi nu de laşitate, precum stoicii, Hegesias din Cyrene şi alţii. Dar şi filosofi contemporani sunt susţinători ai poziţiei de mai sus şi promotori ai sinuciderii. Menţionăm pe câţiva, precum Hume, Voltaire, Schopenhauer, Morselli.
În paralel, sunt mulţi filosofi – atât din antichitate, cât şi moderni – care au dezaprobat acest act disperat ca fiind nelegiuit; astfel sunt orficii şi pitagoreicii, dar şi Kant, Fichte, Heger şi alţii. Platon spune în acest sens: «Îşi nedreptăţeşte sufletul cel care se grăbeşte să pună capăt vieţii sale de timpuriu, împiedicând astfel ca sufletul să se îmbunătăţească. Obligat fiind sufletul să părăsească forţat trupul înainte de a se curăţi deplin de răutate,  nu poate să fie primit într-un loc curat de  răutăţi» (Theaitetos 177a.3). Potrivit aceluiaşi filosof, omul este dator să nu se grăbească să iasă din viaţă, ci să rabde, «dacă se află în sărăcie, dacă se află în boli sau în altele din cele considerate rele, totuşi acestea reprezintă un bine faţă de sfârşitul vieţii şi de moarte» (Politeia 613a.5).
Aristotel, la rândul lui, dezaprobă şi el sinuciderea ca act fiind un act de laşitate, iar nu de bărbăţie. Subliniază: «A-ţi lua zilele pentru a fugi de sărăcie sau de [nefericirea în] dragoste sau de orice altceva aduce mâhnire nu este o faptă de bărbăţie, ci mai degrabă de laşitate, e o slăbiciune să fugi de cele dureroase» (Etica Nicomahică 1116a.12). Şi în altă parte: «Oamenii de nimic dintre muritori spun că e mai bine să mori, decât să suferi» (Etica Nicomahică, 1230a1). (more…)

EXAMEN GREU: Sa ne rugam si pentru Adrian Nastase. SA NU FIM INSETATI DE SANGE

Posted in Adrian Nastase, ORTODOXIE, Romania, sinucidere by saccsiv on iunie 21, 2012

Dupa cum stiti, fostul premier Adrian Nastase a incercat sa se sinucida in seara zilei de miercuri, in timp ce politia a sosit la domiciliul acestuia pentru a-i prezenta mandatul de executare a unei pedepse cu inchisoarea de doi ani.

Si iar dupa cum stiti, Adrian Nastase a facut mult rau acestei tari, precum toti din clasa politica ce s-au perindat la putere.

Acum i-a tras-o Basescu, urat de tot, ca razbunare. Dar nu asta vreau sa dezvolt. Nu aceasta e tema articolului.

Iata ce a comentat Darian la articolul S-o ajutam pe Maia Morgenstern. Sa ne rugam pentru ea sa vina acasa:

Saccsiv, asa trebuie facute lucrurile.
Iti multumesc pentru gestul tau de rugaciune pentru ea. Noi asa procedam.
Ma uitam si la stirile despre amaratul de Nastase. Stim noi oare ce e in sufletul lui? Toti il iau in ras acuma, dar oare nu astfel de momente sunt date de Dumnezeu pentru intoarcerea oamenilor. In astfel de momente , mai puternic, trebuie oamenii ajutati , mai ales prin rugaciune.
Doamne ajuta.

   In linii mari stiu ce-i in sufletul lui. Merita pedeapsa? Probabil ca nu, pentru fapta pentru care a fost judecat, dar probabil ca da, pentru altele. Si repet, ca mai toti din casta conducatoare.

Actualmente se afla la o mare rascruce a vietii sale. Daca o va lua in stanga, il va inhata diavolul definitiv. Daca o va lua in dreapta, va pasi pe potecuta ce duce la drum. Deocamdata un politist i-a barat marsul disperat si definitiv spre stanga, caci ni se spune ca l-a lovit peste mana ce tinea pistolul cu care vroia sa se impuste.

Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu – şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?

Iezechiel 18, 23

Deci sa nu fim insetati de sange. Sa ne rugam sa se indrepte fratilor.

La 15 ani, o eleva olimpica din Craiova s-a sinucis de ziua tatalui …

Posted in sinucidere by saccsiv on mai 8, 2012

Iata ce aflam din articolul VIDEO-ATENŢIE IMAGINI ŞOCANTE! Eleva olimpică din Craiova s-a sinucis de ziua tatălui:

Ştefania Sterpu, în vîrstă de 15 ani, din Craiova, s-a aruncat duminică seară în gol de la etajul opt al blocului în care locuia. Tânăra a suferit o depresie când a aflat că nu s-a calificat la olimpiada internaţională de astronomie.

Ştefania era elevă în clasa a noua la Colegiul Naţional „Carol I” din Bănie, iar anul trecut în luna spetembrie  a obţinut locul al treilea la juniori în cadrul Olimpiadei Internaţionale de Astronomie desfăşurată în Kazakhstan, la Alma-Ata. Colegii de clasă, susţin că în ultima perioada tânăra era mai tot timpul tristă, însă niciodată nu le-a spus ce are cu adevărat „Noi am încercat să vorbim cu ea, dar degeaba. Ea îşi dorea tot timpul să fie prima şi să obţină rezultate cât mai bune la fiecare concurs la care mergea“, a spus Diana Andrei, în vîrstă de 14 ani, colegă de clasă cu Ştefania.

VIDEO-ATENŢIE IMAGINI ŞOCANTE
(more…)

SINUCIDERE: Eleva din Cluj care a obtinut nota 10 la BAC s-a aruncat de la etaj …

Posted in sinucidere by saccsiv on decembrie 14, 2011

Iata ce aflam din articolul Dramă la Cluj: Eleva care a obţinut nota 10 la BAC a murit. Tânăra s-a aruncat de la etaj:

O tânără de 19 ani care s-a aruncat de la etajul opt al unui bloc din Cluj-Napoca a murit, miercuri dimineaţă, la spital, din cauza traumatismelor multiple suferite în urma căzăturii, ea numărându-se printre elevii clujeni care au obţinut, în această vară, media 10 la examenul de bacalaureat.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Cristiana Ciortea, a declarat, miercuri, că tânăra de 19 ani care s-a aruncat de la etajul opt al unui bloc din Cluj-Napoca a decedat la spital, în cursul nopţii, scrie Mediafax.

„De la UPU a fost transferată la Terapie Intensivă, dar nu a mai putut fi salvată. Nu avea şanse de supravieţuire. În urma căzăturii, tânăra a suferit politraumatisme grave, craniene, toracice şi de bazin, a avut fractură de femur şi a intrat în şoc hemoragic”, a spus Ciortea.

Directorul Colegiului Naţional „George Coşbuc”, Lucian Popescu, a declarat că tânăra, Iulia Plăian, a studiat la acest colegiu. „Este o mare tragedie. Iulia a fost un elev de excepţie, un copil excepţional. Nu a dat semne că ar fi avut probleme de natură psihică. A participat şi la deschiderea anului şcolar, unde a ţinut un discurs”, a spus Popescu.

Iulia Plăian s-a numărat printre cei opt elevi clujeni care au obţinut media 10 la bacalaureat în vara acestui an. „Nu cred că a fost un examen mai greu sau mai uşor ca în alţi ani. A fost de nivel mediu. Am dat Bac-ul din română, germană, matematică şi fizică. Nu mă aşteptam să iau aşa note mari, sincer. Nu am luat nicio oră de meditaţie. Cred că cine învaţă constant în timpul anului, cine îşi dă interesul are şi rezultate. Şi profesorii contează foarte mult”, declara, în vară, Iulia Plăian.
„Din primele cercetări rezultă că fata a mers cu tatăl său la acel apartament, care era al părinţilor şi fusese dat în chirie, şi a ieşit pe balcon, de unde s-a aruncat. Din spusele tatălui său, tânăra suferea de depresie. În urma căderii, fata nu a murit, iar la faţa locului a intervenit un echipaj SMURD care a transportat-o la UPU”, a declarat comisarul şef, Daniela Boloş, din cadrul Poliţiei Judeţene Cluj.

Coordonatorul SMURD Cluj, Cristian Ursu, declara că, în urma căzăturii, tânăra a suferit un stop-cardio respirator, dar fusese resuscitată de medicii de la SMURD, însă prognosticul era rezervat. Poliţia continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul.

Cititi va rog si:

MALINA OLINESCU S-A SINUCIS. Ce spune Staretul Antonie despre sinuciderile din vremurile din urma?

SINUCIDEREA, un subiect tot mai prezent în filmele americane

 

 

MALINA OLINESCU S-A SINUCIS. Ce spune Staretul Antonie despre sinuciderile din vremurile din urma?

Posted in sinucidere by saccsiv on decembrie 12, 2011

SINUCIDEREA, un subiect tot mai prezent în filmele americane

Posted in filme, sinucidere by saccsiv on august 17, 2011

Citez din articolul Sinuciderea, un subiect tot mai prezent în filmele americane:

Filmele de la Hollywood, mai ales cele cu încasări mari, prezintă din ce în ce mai multe situaţii în care un personaj încearcă să îşi ia viaţa, arată un studiu al cercetătorilor americani citaţi de Associated Press.

Studiul făcut de Universitatea din Pennsylvania în colaborare cu Annenberg Public Policy Center a ajuns la concluzia că numărul filmelor ce prezintă sau vorbeşte de o sinucidere s-a triplat în intervalul 1950 – 2006. Autorii analizei au legat acest fenomen de numărul din ce în ce mai mare de sinucideri în rândul adolescenţilor din Statele Unite.
Studiul, publicat în luna august, a fost făcut pe 855 de filme cu încasări mari şi, conform cercetătorilor, trebuie continuat cu studii viitoare care să arate care este efectul exact al acestor filme asupra tinerilor.

Au fost examinate 30 de filme americane din fiecare an. Din cele 855 care făceau referire la sinucideri, s-a realizat o scală care să arate cât de explicite sunt secvenţele în cauză şi au fost apoi comparate. Una din concluzii a fost că, din momentul în care a fost introdusă categoria „Acordul Părinţilor – 13 ani” în Statele Unite, în 1985, nu a mai existat o diferenţă foarte mare între acestea şi cele din categoria „R-rated”, filme pentru care este necesară prezenţa unui adult sau părinte în cameră pentru adolescenţi sub 17 ani, în ceea ce priveşte scenele legate de sinucideri.
„Ştim şi că expunerea la filme ce prezintă sinucideri se leagă de gândirea tinerilor că un om nu poate primi un tratament folositor pentru probleme mentale”, spune Patrick Jamieson, cel care a condus studiul. „Este ceva în neregulă cu un sistem de clasificare a filmelor ce pune rating-ul «Acord parental – 13» unui film care conţine un model explicit al unei sinucideri”, adaugă cercetătorul.
Pentru a arăta diferenţa între un film realizat înainte ca „Motion Picture Association of America” să introducă ratingurile, în 1968, şi acum, cercetătorii dau ca exemplu în concluziile lor două filme: „Rose Tattoo”, lungmetraj apărut în 1956 în care nu există decât o referinţă verbală la sinucidere şi filmul „The Grudge” din 2004 în care este prezentat în detaliu un om care se aruncă de la balconul unui bloc.
Înainte de 1968, spun cercetătorii, violenţa în filme era limitată de un „cod de protecţie” care a fost eliminat în momentul în care au fost introduse ratingurile. Studiul s-a concentrat pe situaţiile în care personajul avea opţiunea de a trăi, dar a încercat oricum să îşi ia viaţa sau chiar a reuşit să facă asta.

Cititi va rog si:
Comentariul zilei (08.07.2011): Promovarea lesbianismului in filmele de familie …

STUDIU: Televiziunea „transforma in obiecte si fetisizeaza” fetele minore

NU CRED CA omul de afaceri Constantin Spak SI-A INFIPT SINGUR DE TREI ORI CUTITUL IN INIMA

Posted in OMOR, sinucidere by saccsiv on aprilie 10, 2011

Citez din articolul Socrul Andreei Antonescu s-a sinucis cu trei lovituri de cutit in inima:

Omul de afaceri Constantin Spak, socrul Andreei Antonescu, s-a sinucis infingandu-si cutitul de trei ori in inima.

Constantin Spak, om de afaceri din Olt in domeniul productiei si comercializarii produselor din carne, a fost gasit injunghiat la sediul societatii pe care o conducea. Barbatul s-a sinucis sambata dupa-amiaza, cand a gasit un moment in care sa nu fie deranjat de nimeni.

Cea care l-a gasit zacand in baia firmei a fost sotia sa, care a chemat imediat o ambulanta. Cu toate eforturile de resuscitare din partea cadrelor medicale nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viata.

Spak, in varsta de 60 de ani, si-a infipt singur cutitul de trei ori in zona inimii. Motivele sinuciderii sale nu au fost aflate si nici nu s-a aflat daca a lasat vreun bilet de adio. Exista zvonuri ca datoriile pe care le avea la banci l-ar fi impins spre un astfel de gest.

„Ultima dată l-am vazut miercuri. Am fost pe la el pentru ca mi s-a parut abatut. Suferise intr-adevar o operatie de transplant de ficat, dar nu cred ca acesta este motivul. Am auzit si eu ca lumea de aici sustine ca ar fi avut probleme cu banii, ca ar fi pierdut niste bani „, a declarat unul dintre prietenii lui Constantin Spak.

Andreea Antonescu are o relatie de mai bine de patru ani cu unul dintre fii acestuia, Traian Spak, caruia ii va darui si un copil in acest an.

Comentariu saccsiv:

Eu nu cred ca si-a infipt singur de trei ori cutitul in inima. Nici macar in zona inimii. Nici daca s-ar fi spus ca a facut-o de doua ori, nu prea credeam. Ca a murit din cauza ranilor din inima (sau din zona) e foarte probabil, dar repet, nu cred ca facut-o singur … de trei ori.

Ciudat si cum organele, inca din momentul aflarii vestii, s-au grabit sa declare extrem de siguri pe ei, ca este sinucidere.

Samurai foarte indoctrinat de seppuku sa fi fost si tot nu cred ca reusea performanta asta.

Organele au declarat inaintea vreunei autopsii, ca s-a sinucis aplicandu-si trei lovituri, deci se vedeau clar trei plagi in zona respectiva. Consider insa ca ar trebuie sa vina si cu alte detalii: a tinut cutitul in mana sau l-a proptit in tocul usii? Ce fel de cutit era? In ce pozitie a fost gasit corpul? Etc. Nu cred ca sunt singurul care nu crede varianta sinuciderii, asa ca autoritatile ar face bine sa se straduie sa dea aceste detalii iar medicii legisti sa explice cum un om poate sa-si infiga de trei ori un cutit in inima.

Eventual de doua ori a nimerit coastele si abia a treia oara a reusit sa gaseasca drumul spre inima. Caz in care exprimarea din mass media este imbeciloida. Iar daca ea nu face altceva decat sa repete declaratia oficiala a organelor, atunci acestea din urma se dovedesc neprofesioniste.

Vom afla probabil cum a fost. Sper sa nu citim in viitor de vreun caz in care cineva sa se fi sinucis tragandu-si trei gloante in cap …

Poate nu scriam acest articol daca nu incepea sa se vehiculeze deja teoria conform careia omul de afaceri era datori la camatari.

Si apropo de mafia tiganeasca, de ce nu-i deranjata de autoritati? De ce organele gandesc precum Soric?

Soric, sefului IPJ Neamt, in lacrimi: „DE CE E INTERLOP? PENTRU CA DADEA BANI CU CAMATA?” Nu mai e mult si se alege praful de tara asta …

 

MACABRU – MADALINA MANOLE s-a filmat inainte de a se sinucide. FOTO: primul cadrul din inregistrare. Artista obisnuia sa mearga la ghicitoare si alti rataciti …

Posted in MADALINA MANOLE, sinucidere by saccsiv on septembrie 10, 2010

   Citez din articolul VIDEO] Madalina Manole s-a filmat inainte de a se sinucide:  

   Madalina Manole le-a spus adio celor dragi filmandu-se in oglinda. Imaginile au fost descoperite de sotul acesteia, intamplator, in urma cu cateva zile.

   Inainte de a se sinucide, Madalina Manole s-a inregistrat in timp ce isi lua ramas bun de la cei dragi. Caseta a fost gasita intamplator de Mircea Petru, la inceputul acestei saptamani. Acesta a prezentat o singura imagine din „inregistrarea tulburatoare” cu sotia sa inainte de a se sinucide. Vestea si fotografia au fost facute publice in emisiunea Happy Hour de ieri, de la PRO TV.
   “Cand a venit sa-mi arate ce a gasit, tremura tot. Si avea de ce, pentru ca imaginile care o infatiseaza pe artista sunt de-a dreptul socante”, a declarat Catalin Maruta in cadrul emisiunii.
   Mergea la ghicitoare pentru a-si afla viitorul

   Tot in cadrul emisiunii de ieri, apropiati ai artistei au devaluit mai multe lucruri despre Madalina Manole, printre care si faptul ca aceastea mergea frecvent la ghicitoare pentru a-si afla viitorul. Se pare ca artista era convinsa ca este „urmarita” de un blestem, inca din copilarie, mai exact ca are cununiile legate
   „Dupa ce a divortat de Serban Georgescu, a spus ca nu se va mai casatori niciodata, orice s-ar intampla. Madalina a fost la un domn care i-a ghicit in carti. Si i-a spus ca are cununiile legate, iar ea zicea: ‘Uite, are dreptate, nu o sa ma mai mariti”, a povestit un apropiat al acesteia, Ciprian, care a infiintat fanclubul Madalina Manole la Roman, in 199, potrivit Gandul.
   Fragmente din gandurile Madalinei

   Adevarul prezinta cateva pasaje din jurnalul artistei, notate dupa intalnirile in care i se dadea in carti: „Eu, Casa Casatoriei. Nu se leaga nimic. Casa Sanatatii: Interventie. Probleme legate de despartire prieteni. Risc de accident. Provocari de instabilitate. Casa Nebuniei. Stare angoasa“.
   Pasaje din 2005. „Casa banilor: perspective foarte bune la vara. Baza solida de colaborare. Stabilitate clara. Casa prietenilor: Profita. Barbati cu bani, marlani. Casa Sanatatii: risc de accident. Moment de labilitate. Provocari de Instabilitate. Blestemul. Casa Nebunului: Angoasa“.
   „13 septembrie 2005. Eu, despartire. Nepotrivire de caracter. Costum prea stramt. Profesiune: barbat, figura dionisiaca. Strainatate: Plecare cu parere de rau. An greu cu multa munca. Lipseste incarcatura afectiva“.
   Cititi va rog si:

Madalina Manole S-A SINUCIS azi, cand ar fi implinit 43 de ani … Ce ne invata invatatura ORTODOXA despre SINUCIDERE?

Cand nu te indrepti spre Dumnezeu, te indrepti spre diavol. SINUCIDEREA MADALINEI MANOLE trebuie sa ne trezeasca

Glorificand SINUCIDEREA, efectul MADALINA MANOLE nu va intarzia sa apara. S-ar parea ca avem un prim caz la Slobozia – O femeie s-a sinucis ieri dupa ce a spus: „Dacă fata asta frumoasă a ales o moarte atât de simplă, ce ar fi să încerc şi eu?!” …

   Ma tulbura cand vad fotografia aia. Mi-e mila de ea. Mi-e foarte mila. In ce hal poate ajunge cel ce se indeparteaza de bunul Dumnezeu. Ea cauta, dar cauta exact unde nu trebuia …  

   Astea sunt „alternativele”: distrugatoare si drumuri spre iad. Vrajitoarele, astrologii si tot soiul de psihopupu nu sunt decat instrumentele dracilor.

Comentariul zilei (17.07.2010): „Biserica nu trebuie să facă tot felul de derogări de la canoane pentru a înmormânta ‘politic corect’ în faţa lumii pe toţi răzvrătiţii faţă de Dumnezeu”

Posted in BISERICA, sinucidere by saccsiv on iulie 17, 2010

   Iata comentariul postat de Parintele Mihail la articolul Glorificand SINUCIDEREA, efectul MADALINA MANOLE nu va intarzia sa apara. S-ar parea ca avem un prim caz la Slobozia – O femeie s-a sinucis ieri dupa ce a spus: „Dacă fata asta frumoasă a ales o moarte atât de simplă, ce ar fi să încerc şi eu?!” …:

   Mai rău va fi cu prelungirile sinuciderilor în societate prin mass-media! Pe lîngă exemplul lor prost ca şi ‘opţiune controlată (aleasă liber)’ de a părăsi viaţa şi lumea aceasta, nu şi răspunderea în faţa Creatorului Atotputernic, pe lângă văicărelile hulitoare ale necredincioşilor care acuză Biserica de negrijă faţă de toţi răzvrătiţii, apostaţii şi îndrăciţii care au şi ieşit definitiv din câmpul acţiunii sfinţitoare a Bisericii care este viaţa asta şi credinţa ortodoxă, vor apărea, în contextul vrăjitoriilor sataniste mai vechi sau mai noi (new age), tot felul de mediumi sau mesageri care vor comunica cu sinucigasii şi care vor aduce veşti bune – binenţeles – din lumea de ‘dincolo’, sau mai exact, de sub pământ. Atunci să vezi escrocii iadului cum vor mai otrăvi oamenii cu prostiile lor… De aceea, eu consider că Biserica nu trebuie să se dea după duhul lumii acesteia apostate şi al stăpânitorului ei, nu trebuie să facă tot felul de derogări de la canoane pentru a înmormânta ‘politic corect’ în faţa lumii pe toţi răzvrătiţii faţă de Dumnezeu (sinucişi sau soldaţi morţi în Irak sau Afganistan din dragoste nu de Hristos, ci de bani). Ce robi ai lui Dumnezeu au fost aceştia?

Glorificand SINUCIDEREA, efectul MADALINA MANOLE nu va intarzia sa apara. S-ar parea ca avem un prim caz la Slobozia – O femeie s-a sinucis ieri dupa ce a spus: „Dacă fata asta frumoasă a ales o moarte atât de simplă, ce ar fi să încerc şi eu?!” …

Posted in MADALINA MANOLE, sinucidere by saccsiv on iulie 16, 2010

   Scriam in articolul Cand nu te indrepti spre Dumnezeu, te indrepti spre diavol. SINUCIDEREA MADALINEI MANOLE trebuie sa ne trezeasca ca daca se continua in halul asta, gestul vedetei va fi un exemplu pentru unii … Si iata ce putem citi in articolul Slobozia: EXCLUSIV: S-a sinucis ieri ca Mădălina Manole:

   O femeie şi-a pus capăt zilelor ieri, alegând Furadan, „inspirată“ fiind de gestul Mădălinei Manole.

   UPDATE: ora 11.40: Rudele şi apropiaţii au ridicat de la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia trupul neînsufleţit al Elenei Constantin, femeia care a ales, ieri, să îşi pună capăt vieţii în acelaşi mod ca Mădălina Manole. Elena a lăsat în urmă un soţ bolnav de inimă şi trei copii.

   „Se utia la ştiri, iar, apoi, a venit la mine, s-a uitat în ochii mei şi mi-a zis: «Dacă fata asta frumoasă a ales o moarte atât de simplă, ce ar fi să încerc şi eu?!». Nu am luat, însă, în seamă acest avertisment“, rememorează cu lacrimi în ochi Ion Constantin, soţul Elenei.

   Femeia avea 58 de ani şi locuia în comuna Ograda, aflată la distanţă de aproximativ 15 kilometri de Slobozia.

   Comentariu saccsiv:

   Nu stiu inca sigur daca cele scrise in articolul de mai sus sunt reale. Inclin sa cred ca da. Oricum, trebuie sa intelegem ca in sinea lui fiecare om se considera o valoare si vine in viata oricui cel putin un moment in care va considera ca cei din jur il nedreptatesc si nu i-o recunosc. Sau vine un moment in care considera ca datorita varstei nu mai poate fi in top. Sau ca in aceste vremuri tulburi, nu va mai avea ce sa dea de mancare familiei. Sau multe altele. Ei bine, dintre cei ce nu se vor intoarce la Dumnezeu, unii isi vor aminti de gestul Magdalenei …

   Si vina cea mai mare in acest caz o va avea mass-media, ca vin in fata ecranului tot soiul de habauci ce aproape ca glorifica sinuciderea vedetei.

   UPDATE:

   Iata si ce putem citi in articolul A încercat să se sinucidă spunând că vrea „să fie vedetă, ca Mădălina Manole”:

   Un tânăr a ajuns la Spitalul de Ugenţe din Iaşi, după ce a încercat să se sinucidă înghiţind pastile toxice. El le-a mărturisit doctorilor că gestul lui disperat a fost inspirat de tragedia artistei Mădălina Manole.

   Tânărul în vârstă de 26 de ani din localitatea ieşeană Podu Iloaiei a fost adus cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţe din Iaşi. El a ingerat o substanţă toxică şi s-a tăiat cu un obiect ascuţit în diverse zone ale corpului.

   Potrivit medicilor, pacientul a declarat că a recurs la acest gest pentru că şi-a dorit să ajungă în centrul atenţiei, la fel ca Mădălina Manole. „Când a ajuns la noi, tânărul era conştient. A ingerat o substanţă toxică şi şi-a provocat mai multe plăgi prin tăiere. A fost preluat de o echipă de medici pentru depurarea toxicului şi tratarea leziunilor. În prezent, starea acestuia este stabilă”, a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, pentru Mediafax.

   „Pacientul susţine că a recurs la gestul suicidar pentru că şi-a dorit să fie vedetă ca Mădălina Manole. Mediatizarea cazurilor şi prezentarea în amănunt a metodelor suicidare este unul dintre factorii recunoscuţi în creşterea incidentei suicidului”, a spus medicul ieşean.

%d blogeri au apreciat: