SACCSIV – blog ortodox

PERICULOS TRAFIC MAFIOT DE ASPIRINE SI MUSETEL … Din vara, usor usor, vom deveni infractori

Desigur, cei care vom refuza inregimentarea. Restul, vor fi legali si corect incolonati.

Ei bine fratilor, am scapat noi de 2010, de 2011, unii sperau chiar ca SISTEMUL a uitat de cipuri, coduri de bare, e-Guvernare si alte cele. Dar SISTEMUL nu uita. El are o agenda, el lucreaza, el e pragmatic. Noi insa inca visam roz.

Iata ca a venit pana la urma si 2012 si tot ce si-au pus ELITELE in cap sa faca, vor si face inclusiv in Romania. Tot ceea ce fusese programat se va implementa si la noi.

Suntem gata? Suntem pregatiti? Astia care mai suntem, caci restul au clacat inca din 2010 iar multi dintre ei au ajuns sa ne atace mai furibund decat chiar oamenii declarati ai SISTEMULUI.

Vine imediat reteta electronica, apoi cardul national de sanatate si mai apoi si toate celelalte. Deocamdata inteleg ca vom mai putea cumpara fara reteta electronica medicamentele ce si pana acum le puteam cumpara fara reteta normala. Dar nu-i exclus ca pe viitor sa nu mai putem cumpara nici aspirine. Si nu mult dupa aceea nici musetel, chiar daca va fi interzis sa-l consideram medicament.

Deci, ce vom face iubiti frati si surori? Realizati ca vom deveni ilegalisti? Poate ca inca nu realizati …

Un an sau doi vor trece repede, iar la final vor fi puse toate pe fagasul lor, de la reteta si pana la buletin.

Pastorul luteran Martin Niemöller scria:

La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti

Și eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist,

Apoi au venit după evrei,

Și eu nu am strigat pentru ca nu sunt evreu.

Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici

Și nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist și nici catolic.

Când au venit după mine,

Nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea.

Eretic, dar a zis-o bine pe asta. Cam asa facem deja si noi. A venit pasaportul cu cip, am zis ca nu-i obligatoriu sa plecam peste hotare si n-am luat atitudine. Vine reteta, zicem ca ne vom descurca si cu medicamente pentru care nu se cere reteta. Va veni carnetul auto, vom zice ca nu-i obligatoriu sa conducem si iar nu vom lua atitudine. Va veni cardul de sanatate si vom balmaji si atunci ceva.

Dar va veni si buletinul de identitate obligatoriu. Ne vom uita apoi in jur precum cel din poezie …

Si poate nu realizati inca, dar sa nu ai BI cu cip va fi INFRACTIUNE.

Vedeti voi fratilor, a te inregimenta sau nu, nu-i asa o dulcegarie de salon. Nu-i tot una cu a fi sau nu cubist sau impresionist.

BI va fi doar un inceput al fazei finale. Intr-un viitor nu prea indepartat va apare si documentul unic total, iar banii cash vor dispare. In acel moment aproape orice faci fara acest card sau implant sau tatuaj, va fi ilegal.

Dar si pana atunci, pana la acea etapa, acum, in viitorul foarte apropiat, suntem oare pregatiti? Sa luam de exemplu cardul national de sanatate. Vor fi medici crestini, farmacisti crestini, pacienti crestini care sa-l ocoleasca? Daca noi sau ruda noastra sau un frate ortodox va fi bolnav, il vom ajuta? Vom apela chiar si la piata neagra? Daca va fi nevoie, vom transporta chiar medicamente? Sau vom fi niste umerase? Nu mai suntem oare acelasi popor dinainte de 1989? Pe vremea aia aproape toti apelam la piata neagra, acum oare ne-am inmuiat de tot?

Cititi va rog si:

Dictatura cipului va fi mai rea decat dictatura bolsevica sau national-socialista

Refuzul acceptarii cipurilor si a platilor electronice va insemna neplata impozitelor si piata neagra … Adica vom fi pasibili de puscarie

 

Daily Mail: Datele de pe cartile de credit a zeci de milioane de britanici pot fi furate foarte usor …

Posted in CARD DE CREDIT by saccsiv on mai 3, 2012

Iata ce aflam din articolul Datele de pe cărţile de credit pot fi furate acum prin unde radio:

Zeci de milioane de oameni ar putea fi „jefuiţi prin unde radio”, din cauza noilor tehnologii folosite de bănci, scrie Daily Mail.

În prezent, 20 de milioane de oameni din Marea Britanie îşi pot plăti cumpărăturile pur şi simplu „fluturând” cardul de credit prin faţa unui cititor, fără măcar a scoate cardul din portofel.

Deşi metoda este menită să simplifice plăţile cu cardul, experţii din industrie avertizează că hoţii ar putea profita de ea. Cu ajutorul unor receptoare care costă doar 8-9 euro, aceştia pot „fura” datele de pe carduri, în momentul în care se efectuează o plată. Astfel, posesorii de carduri sunt furaţi fără să bănuiască nimic.

În plus, Daily Mail scrie că informaţiile de pe card ar putea fi furate chiar şi pe stradă, dacă un hoţ cu un receptor în mână trece pe lângă un posesor de card.

Transmiterea datelor de pe card prin unde radio (RFID) este folosită de multe lanţuri de magazine, fiind preferată pentru că posesorii nu mai trebuie să introducă PIN-ul şi astfel plata durează mai puţin.

Totuşi, prin RFID, hoţii pot „fura” numele posesorului cardului, numărul acestuia şi data expirării. Acestea sunt toate informaţiile de care hoţii au nevoie pentru a face cumpărături pe Amazon, care nu necesită introducerea codului de trei cifre de pe spatele cardului, scrie Daily Mail.

„Acest tip de furt reprezintă deja o mare problemă în SUA şi începe să reprezinte o problemă şi în Marea Britanie”, a declarat fostul poliţist britanic David Maxwell, în prezent director la o firmă de protecţie împotriva fraudelor cu carduri bancare.

Daily Mail scrie că fraudele prin RFID pot fi evitate dacă posesorii de carduri le învelesc în folie de staniu.

Cititi va rog si:

Cardurile si actele cu CIP RFID pot fi citite de la distanta. De ce autoritatile ne mint ca sunt sigure? De ce se indarjesc sa generalizeze folosirea acestei tehnologii extrem de vulnerabile?

Le luau cardurile, obligau victimele sa le spuna codul PIN, apoi ii ingropau de vii …

Posted in CARD DE CREDIT, carduri by saccsiv on august 12, 2011

Citez din articolul Crime socante pentru banii de pe card: Doi barbati si o femeie, suspectati ca au ingropat de vii oameni carora le-au furat PIN-urile:

Un cetăţean sârb şi un bărbat şi o femeie din Ungaria sunt suspectaţi că au îngropat de vii mai multe persoane, pe care le-au constrâns să le dea PIN-urile cardurilor bancare, pentru a extrage fraudulos banii acestora.

Poliţia din Budapesta şi Biroul Naţional de Investigaţii nu au confirmat, deocamdată, numărul victimelor îngropate pe insula Csepel din Budapesta, într-o zonă împădurită. Corespondentul MTI a spus că a văzut patru cadavre, în vreme ce alte surse indicau existenţa a şase trupuri scoase de sub pământ.

Corespondentul cotidianului Magyar Nemzet a raportat că a vorbit cu un tânăr de origine maghiară din România, care ar fi scăpat din mâinile ucigaşilor, după ce a fost îngropat de la gât în jos în pământ.

Victima ar fi spus că un bărbat sârb, pe care îl cunoştea, l-a invitat la o bere cu nişte prieteni – printre aceştia şi cuplul maghiar – săptămâna trecută. Cei trei l-au atacat, l-au strangulat şi l-au obligat să le dea codul PIN al cardului său bancar. După ce le-a spus codul, aceştia au plecat să retragă banii, lăsându-l pe bărbat îngropat până la gât şi cu mâinile legate la spate.

Tânărul a spus că după ce a scăpat şi a evitat un câine turbat lăsat de răpitori pentru a-l păzi, a fugit acasă şi a alertat poliţia. În drum spre casă, el a cerut ajutorul mai multor persoane, însă nimeni nu i-a acordat ajutor, deşi era plin de sânge şi noroi.

Potrivit presei locale, sârbul a fost arestat, însă poliţia nu a făcut această informaţie publică, aşteptând ca acesta să-şi recunoască faptele.

Poliţiştii sunt de părere că ar putea exista şi alte victime, astfel că echipaje ale forţelor de ordine cercetează încă zona. Crimele ar fi fost comise în ultima lună.

Comentariu saccsiv:

   Inainte oamenii nu umblau cu toti banii lichizi la ei. Acum cica nu umbla cu aproape nici un ban lichid, ci cu cardul. Dar pe card are toti banii … Si cica treaba asta e sigura.

Astfel de crime nu aveau loc pana nu demult. Aveau loc talharii, dar rar se soldau cu morti. Ma refer evident la talhariile de pe strada, nu la jafuri, cand erau atacati cei ce transportau mari valori si care eventual se opuneau.

Mai aveau loc asa zisele “calcari cu mortaciune”, cand mergeau la pont. Adica intrau peste propietar in casa si-l torturau pana spunea unde tine banii si bijuteriile, apoi il ucideau. Dar erau extrem de rare si o banda nu realiza 6 astfel de calcari in ani de zile, cu atat mai putin intr-o luna. Caci era treaba migaloasa, cu strangere de date, cu studiul terenului: ce program are victima, cand pleaca, cand vine, cand e singur, cand are mai multi bani in casa, etc. Iar dupa o astfel de ticalosita actiune se lasau la fund perioade lungi de timp, caci omorul se descoperea repede si toata politia era in alerta.

In cazul de fata insa, criminalii o puteau tine tot asa inca mult timp. Au fost prinsi doar pentru ca bietul om a scapat.

De ce ucideau? Ca sa nu fie prinsi. In mintea lor diabolica o viata de om nu inseamna nimic. Au existat mereu astfel de specii. Ei ar ucide oricand pentru bani, doar sa li se ofere oportunitatea. Iar cardul este o astfel de oportunitate.

Ce va face SISTEMUL? Desigur, nu va reveni la cash. Caci ideea e: o lume fara cash, in care sa nu poti vinde sau cumpara fara a fi inregimenat. Si atunci astfel de crime le va folosi pentru a propune ceva mai performant …

 

Dynamics a dezvoltat un card de credit ce se poate reprograma si transforma in orice alt card de credit

Posted in CARD DE CREDIT by saccsiv on ianuarie 12, 2011

Citez din articolul Transformarea cardului de credit – ecrane LCD, LED-uri si butoane:

Daca ai mai mult de un card de credit in portofel, atunci in mod oficial ai prea multe. Pe asta au mizat si cei de la compania Dynamics, care au dezvoltat un card de credit ce se poate reprograma si transforma in orice alt card de credit.

Dispozitivul (pentru ca la caracteristicile pe care le are, il putem numi asa) este complet computerizat, dispune de mici ecrane LCD, lumini cu LED, butoane, o banda magnetica care se poate reprograma si o baterie care are o durata de viata de patru ani – toate sub forma unui traditional card de credit.


(more…)

%d blogeri au apreciat: