Cărți și filme precum „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”) și „The Hobbit” de J. R. R. Tolkien pregătesc mentalul cititorilor și spectatorilor pentru acceptarea Antihristului
Comentariul fratelui Felix postat la articolul Video: Primirea lui Vladimir Putin pe aeroport de către Donald Trump / Conferința de presă de după întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin / Întâlnirea dintre Arhiepiscopul Ortodox Alexei de Alaska și Vladimir Putin:
Tolkien a folosit ca sursa de inspiratie folclorul celtic.
Adeptii Wicca si cei ai vrajilor si incantatiilor sunt mari fani ai Lord of the Rings…
Astfel prin amestecarea a ceva idei creștine cu folclor celtic pagan se obține de fapt o mistificare si diluarea conceptului crestin, si o deificare a zeitatilor si conceptelor pagane celtice britanice.
Cu alte cuvinte, sincretism…
Cartile in genul lui Lord of the Rings, The Hobbit, Silmarillion etc aduc în prim plan eroi supranaturali, care comanda natura sa i se supuna, tainic flateaza inima noastra, si subconstient in creier, ne vom intreba daca putem face minuni.
Lord of the Rings, cu toate asa zis “fictiunea” ei, promoveaza printre altele conceptul de magie alba, „bună”.
Aceasta foame de supranatural deriva de fapt din pacatul primordial: mandria.
La care se adauga auto-îndumnezeirea.
Ne ar surade sa fim proprii nostri zei.
Si ne putem auto-amagi ca daca noi am putea face minuni am fi niste zei benevoli.
Adevarata spiritualitate creștina sta in trairea simpla, fara minuni, prin acceptarea cu smerenie a tot ce viata ne surprinde pe cale.
Dar pe crestinii adepți simpatizanți ai sincretismului new-age, nu-i mai intereseaza nici smerenia nici modestia nici trairea simpla.
Voi dori minuni, a la Boca etc
Vor cauta supranaturalul, paranormalul, dominarea naturii prin magie si ritualuri.
Desigur, aceasta seamănă cu panteismul, o groaznică erezie – exact lucrul de care are nevoie Antihrist spre a veni să împărătească.
Oamenii se vor socoti zei, având, de fapt, o filosofie animalică.
https://doxologia.ro/evolutionismul-duce-la-o-filosofie-relativismului-moral
Comentariu saccsiv:
In celebra trilogie cinematografica „Stapanul inelelor” nu exista Dumnezeu, ci doua tabere ce se razboiesc: cei rai cu cei buni.
Cei rai sunt condusi de Sauron:
Care-si face o uriasa armata de orci:
Si impreuna cu tot soiul de aliati ciudati porneste sa cucereasca Pamantul.
Tabara celor buni este formata din oameni:
Si elfi:
La inceput, Sauron pare de neoprit, dar pana la urma cei buni rezista si inving, fiind ajutati si de vrajitorul Gandalf:
Cam precum in trilogia de mai sus au inceput sa se petreaca evenimentele si in realitatea zilelor noastre. E treaba cu pionii albi si pionii negri…
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Apropo de antihrist: cineva a avut o conversație senzațională cu un AI, unde după ce a stabilit niște reguli, AI-ul a început să recunoască ce zic profețiile.
https://activenews.ro/opinii/Conversatii-cu-Masina-despre-Control-Supunere-si-Antihrist%E2%80%A6-VIDEO-199417
ApreciazăApreciază
În căutarea Dumnezeului Ipostatic versus inselarea meditației orientale
Arhimandritul Teofil Lemontzis
Omul modern trăiește într-o tensiune constantă. Se confruntă cu multe probleme zilnice și este prins în situații din care nu poate scăpa.
Recurge adesea la metode de liniște spirituală influențate de misticismul oriental.
Multe grupuri parareligioase propagă aceste metode tehnice orientale și îi conduc pe oameni pe căi ale unei „spiritualități” dubioase.
Yoga este considerată tehnica principală .
Yoga hindusă este o disciplină ce presupune o viață destul de austeră, disciplinată, constând în controlul respirației și posturi fizice specifice care produc o stare de relaxare în care se meditează, de obicei cu ajutorul unei mantre sau a unui cuvânt sacru ce ajută la concentrare.
Esența yoga nu este disciplina în sine, ci meditația, care este scopul ei 28 .
Arta yoga constă în faptul că practicantul se stabilește în tăcere absolută, se golește de toate gândurile și iluziile, respinge și uită totul în afară de această singură idee: adevăratul sine al omului este din ființa Dumnezeiasca, el este din esență lui Dumnezeu, iar restul este tăcere 29 .
Tehnica de meditație orientală, cunoscută sub numele de „ meditație transcendentală”, a atins o asemenea popularitate în întreaga lume în ultimii ani, încât este considerată atitudinea modernă și necesară a omului față de diversele sale probleme psihologice.
Conform unei relatări recunoscute despre această mișcare, „meditația transcendentală” a fost adusă în America de un yoghin indian, Maharishi Mahesh , și a început să se dezvolte vizibil în jurul anului 1961.
În 1967, a primit o largă publicitate când cântăreții populari cunoscuți sub numele de „Beatles” s-au convertit la ea și au renunțat la droguri, dar au părăsit curând mișcarea, deși au continuat să mediteze, iar Maharishi a lovit fundul prăpastiei în anul următor, când turneul său american cu un alt grup de convertiți, „Beach Boys”, a fost abandonat ca fiind un eșec financiar.
Mișcarea în sine, însă, a continuat să crească: până în 1971 avea 100.000 de meditatori, cu 2.000 de profesori special instruiți, ceea ce o făcea deja cea mai mare mișcare de „spiritualitate orientală” din America.
În 1975, mișcarea a atins apogeul, cu aproape 40.000 de cursanți în fiecare lună și peste 600.000 de adepți .
Metoda Meditației Transcendentale este adaptată în mod special stilului de viață american și a fost numită cu afecțiune „ o metodă de a atinge succesul spiritual fără a face efort deloc”.
Maharishi însuși o numește o tehnică care este „ ca și cum te-ai spăla pe dinți”.
Alți guru indieni l-au criticat aspru pe Maharishi pentru denigrarea îndelungatei tradiții a yoga din India, făcând această practică ezoterică accesibilă maselor pe bani.31
Meditația transcendentală nu necesită nicio credință, înțelegere, cod moral sau chiar acord cu idei și filozofie, este o tehnică pură și simplă, care se bazează pe capacitatea naturală a minții de a se îndrepta spre o fericire și o bucurie mai mare.
În Meditația Transcendentală , mintea ta este așteptată să urmeze tot ceea ce este cel mai natural și mai plăcut .
Meditația transcendentală este mai întâi practică și apoi teorie.
Este esențial la început ca persoana să nu gândească deloc critic.
Studentul Meditației Transcendentale meditează de două ori pe zi, timp de douăzeci de minute, lăsând mintea să rătăcească liber și repetând mantra ori de câte ori îi vine în minte.
Foarte curând, poate de la prima încercare, cineva începe să intre într-un nou nivel de conștiință care nu este nici somn, nici veghe: starea de „meditație transcendentală”.
Spre deosebire de anii pe care trebuie să îi petreci învățând alte discipline spirituale și yoga, care oferă aceleași rezultate susținute de adepții Meditației Transcendentale, învățătorii acesteia spun că această tehnică poate fi învățată în câteva minute.
Unii dintre cei care au experimentat-o o descriu ca o stare de împlinire similară unor experiențe legate de droguri . 33
Până la sfârșitul anului 1973, o serie de guru orientali ai școlii mai noi, conduși de Maharishi cu „meditația sa transcendentală”, veniseră în Occident și adunaseră câțiva adepți. Guru Maharaj-ji a fost cel mai spectaculos și, s-ar putea spune, cel mai revoltător.
La vârsta de cincisprezece ani fusese deja proclamat „ zeu ”, familia sa era „sfânta familie”, iar organizația sa, „Misiunea Luminii Divine”, avea comunități în toată America.
Cei 80.000 de adepți ai săi urmau să renunțe la plăcerile lumești și să mediteze pentru a atinge o conștiință „extinsă ” .34
În domeniul ocultismului, se manifestă așa-numitul „ ezoterism ”.
Acest termen este folosit astăzi pentru a desemna tradiții de învățături și „tehnici” ale unui „cerc interior”, care sunt inaccesibile publicului larg și sunt practicate în secret.
Aceste învățături descriu „calea”, adică drumul care duce la „ adevărata cunoaștere ” a Universului și la „mântuirea” întregii planete.
Această „cale a salvării” duce spre interior.
Ea vizează „iluminarea” și este „deschisă” ezoteriștilor treptat, în cadrul diferitelor „ inițieri ”.
Cu alte cuvinte, această „rețetă pentru mântuirea” omului și a întregii planete nu are nicio legătură cu eforturile din afara omului.
Se crede că totul se întâmplă automat, prin procese interne.
Cu „tehnicile” pe care omul le „cufundă” în sine, conștiința sa se extinde și devine universală .
Cu alte cuvinte, el subjugă toate forțele universale și, prin „gândire”, adică prin schimbarea „stării mentale”, poate transforma orice își dorește în realitate .
Aceste mișcări nu au nicio bază în tradiția creștină, ci sunt pur și simplu produsul religiilor păgâne orientale sau al spiritismului modern.
Nu numai că propovăduiesc în mod fals, în contradicție cu doctrina creștină, despre viața spirituală, dar îl conduc pe om, fie prin experiențe religioase păgâne, fie prin experimente psihice, pe o cale spirituală falsă al cărei sfârșit este distrugerea spirituală și psihică și, în cele din urmă, pierderea veșnică a sufletului său . 36
Experiența liniștii spirituale dată de diverse forme de meditație, fie că este fără un conținut religios anume, fie că are un conținut religios păgân, este o intrare în tărâmul spiritual „cosmic” unde latura mai profundă a personalității umane intră în contact cu ființe cu adevărat spirituale.
Aceste ființe, în starea decăzută a omului, sunt în primul rând demoni sau duhuri căzute care sunt cele mai apropiate de om.
Inițierea în experiențe psihice oferite de cultele conștiinței implică ceva dincolo de controlul conștient al voinței umane, așa că, odată ce cineva a fost inițiat, este adesea foarte dificil să se desprindă de experiențele psihice nedorite37 .
Unul dintre cei mai mari asceți și oameni spirituali ai secolului nostru, Arhimandritul Sofronie Saharov, își povestește experiența personală din aventura sa în practica iluzorie a misticismului indian, meditația transcendentală, din tinerețe.
Experiența acestui om duhovnicesc al Bisericii noastre este revelatoare, iar conștientizarea sa că mântuirea omului nu poate fi realizată prin practicile misticismului oriental este de referinta pentru toți credincioșii care sunt rătăciți de astfel de practici distructive.
Starețul Sofronie Saharov, povestind rătăcirile filosofice și existențiale din anii săi de după tinerețe, spune că cea mai esențială întrebare cu care
s-a confruntat a fost dacă absolutul (Dumnezeu) putea fi o Persoană/Ipostas .
Experiența de opt ani pe care a dobândit-o odată cu inițierea sa în misticismul filosofic oriental i-a învățat contrariul prin metoda deposedării/golirii minții.
Cu toate acestea, el însuși a devenit din ce în ce mai convins că se îndepărtează de ființa reală și se îndreaptă spre neființă 38.
Iată ce ne dezvăluie Părintele Sofronie:
„În om, ca persoană nesupusă autorității, ca spirit înzestrat cu libertatea autodeterminării, putem distinge ce este absolut, ce este «dumnezeiesc», ce nu este supus,
s-ar spune, unui alt zeu.
Omul se poate considera o ființă de același gen și chiar de aceeași esență cu Ființa primară și, prin urmare, poate decide actul auto-deificării ca o întoarcere la Ființa sa primară.
Am căzut în această eroare în tinerețe sub influența cărților despre misticismul indian și a întâlnirilor cu oameni din acele țări în care acest tip de misticism a fost cultivat de milenii.
A scăpa de această eroare nu este nicidecum simplu.
Este întotdeauna posibil să ni se ridice în față argumentul că, se presupune, deposedarea de tot ceea ce este relativ în cosmic nu este încă satisfăcătoare.
Că în abordarea noastră spre perfecțiune trebuie să transcendem principiul Ipostatic din noi ca formă temporară de existență, introducând limitări în toate manifestările noastre.
Pe scurt, că trebuie să ajungem în mod voluntar de la dizolvarea sau moartea ipostasului uman în oceanul fără nume al Ființei Pure, Absolutul Transpersonal.”
Nu puteam, continuă Părintele Sofronie, să evit întrebarea:
Pe cine cunoaște el atunci? Se definește pe sine prin ele?
Și o altă întrebare: Dacă am provenit din principiul neoriginar, atunci cum a fost posibil să se producă o corupție atât de profundă a ființei mele?
De ce acum, după atâta efort, trebuie să caut separarea de trup, pentru a mă putea întoarce la ceea ce am fost dintotdeauna și, conform ordinii contemplării intelectuale abstracte – nu am încetat niciodată să fiu?
Exercițiile de meditație transcendentală aduceau o oarecare răgaz de la distragerile vieții de zi cu zi.
Îmi ofereau momente de bucurie intelectuală, mă ridicau într-un tărâm aparent spiritual și mă plasau deasupra împrejurimilor mele.
Din punct de vedere filosofic, nu puteam concepe Principiul Absolut ca pe o Ființă Personală .
Și asta se datora parțial faptului că eram atașat de eroarea generală predominantă în cercurile în care mă adunam atunci.
Eroarea consta în confuzia conceptului de persoană cu conceptul de individ, concepte teologic diametral opuse.
În copilărie, am fost învățat să mă rog Tatălui Ceresc Nemuritor, la care se duseseră toți strămoșii mei.
Apoi, în credința mea din copilărie, combinarea dintre persoană și eternitate a fost ușoară.
Și astfel, teoria creștină despre persoană pe care o acceptasem din copilărie, la un moment dat a cedat locul celei mai esențiale întrebări: Poate Absolutul să fie o Persoană?
Experiența mea „orientală” sinceră a căpătat o formă mai degrabă intelectuală, deconectată de inimă: era un exercițiu de dezbrăcare mentală de tot ce era relativ.
Treptat, am ajuns să realizez că eram pe calea greșită, că mă îndepărtam de Ființa adevărată, reală, mergând spre neființă.
Cunoașterea autentică nu apărea încă la orizontul spiritului meu.
Această perioadă, ne spune Părintele Sofronie, a fost extrem de tensionată.
Starea minții mele semăna cu o mică barcă ce se leagănă într-o noapte întunecată pe valuri.
Uneori, mintea mea se ridica în vârful unui val, alteori, din nou, sub un alt val, se cufunda în adâncuri cu mânie. Totuși, El, Pe care L-am abandonat ca fiind „inutil”, nu S-a îndepărtat de mine în cele din urmă și El Însuși a căutat o ocazie să mi se arate.
Deodată, El mi-a pus înainte textul biblic al Descoperirii/Revelatiei Sinaitice:
„ Eu sunt Cel Ce sunt ” (Exod 3:14).
Ființa sunt Eu.
Dumnezeu, Domnul Absolut al tuturor lumilor astrale, este Personal.
Sunt Eu.
Prin acest Nume, mi s-au deschis orizonturi nesfârșite.
Acest Dumnezeu Personal a devenit pentru mine o realitate evidentă, pe care am experimentat-o nu la nivelul gândirii abstracte, ci existențial, cu întreaga mea ființă.
Întreaga structură a vieții mele spirituale a fost transformată.
Deși sufletul meu nu era pe deplin luminat, totuși știa încotro să se îndrepte. ” 39
Distins în revelația către noi a divinității ca un Principiu Ipostatic, o esență, o energie, nu vrem în niciun fel să spunem că divinitatea constă din diverse elemente.
Ființa Divină este Dumnezeul Viu și nu conceptul filosofic abstract de „ființă pură”.
El este Dumnezeul Viu, pentru că este Ipostatic 40 .
Asemănătorul este cunoscut prin asemănător.
Numai persoana îl poate cunoaște pe Dumnezeul Viu ca Persoană 41.
Creștinii ortodocși, în fața tuturor acestor practici oculte hinduse impersonale care îl pot conduce pe om pe căi periculoase, se opun comunicării impersonale cu Dumnezeu, ceea ce duce la auto-îndumnezeire.
Îndumnezeirea omului are loc în cadrul Bisericii și nu se realizează odată cu anihilarea persoanei, ci cu înălțarea sa absolută ca chip al lui Dumnezeu, în care se revelează adevărul infinit și nelimitat și fără început și fără sfârșit al vieții și existenței lui Dumnezeu.
Îndumnezeirea, care se realizează întotdeauna în comuniune cu ceilalți membri ai Bisericii după chipul Dumnezeului Treimic.
Dumnezeu este și rămâne necreat, iar omul este și rămâne creat.
Totuși, Dumnezeul necreat, care a asumat și a îndumnezeit natura umană creată în Hristos, își asumă și îndumnezeește cu Harul Duhului Sfânt fiecare persoană umană, inclusiv pe aceasta în comuniunea îndumnezeirii.
Astfel, ceea ce a fost dăruit naturii umane în Hristos este oferit fiecărei persoane umane care Îl primește pe Hristos și trăiește ca mădular al trupului Său 42 .
Îndumnezeirea omului, asemenea Bisericii care proclamă în istorie comuniunea îndumnezeirii, are un caracter eshatologic.
Sfântul Ioan Evanghelistul scrie: „ Acum suntem copii ai lui Dumnezeu și s-a arătat ce suntem; și știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este ” (1 Ioan 3, 2).
Simțul slavei lui Dumnezeu începe în viața prezentă și presupune curatia inimii omului.
Întrucât, așa cum a spus Hristos, cei „curați cu inima” îl vor vedea pe Dumnezeu, este firesc ca atunci când există curatie, să urmeze vederea lui Dumnezeu . 43
Omul făcut de Dumnezeu primește prin har tot ceea ce are Dumnezeul necreat.
Astfel, el trăiește o perfecțiune nelimitată și fără sfârșit.
Dumnezeu este infinit, iar posibilitățile dezvoltării umane sunt, de asemenea, infinite.
Harul lui Dumnezeu este nelimitat, iar fericirea credinciosului care participă la el este, de asemenea, nelimitată.
Ca prieten al lui Dumnezeu și Dumnezeu prin har, el este eliberat de spațiu și timp.
El devine „fără început și fără sfârșit, purtând în sine imensitatea timpului o viață mișcătoare” 44 .
Rugăciunea mintii și a inimii constă, în esență, în invocarea Numelui lui Iisus.
Această invocație datează, în cele din urmă, din vremea lui Iisus însuși. După cum relatează Sfintele Evanghelii, când orbul din Ierihon a fost anunțat de trecerea în neființă a lui Iisus, a început să strige: „ Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă !” (Luca 18:38).
Această invocație a stat la baza rugăciunii ortodoxe răsăritene.
Practicarea Rugăciunii lui Iisus începe cu repetarea verbală a sintagmei „ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă ”.
Această rugăciune, cu repetare constantă și cu ajutorul lui Dumnezeu, este transferată treptat de pe buzele omului în minte.
Repetarea verbală poate înceta și poate fi efectuată doar mental . Săvârșirea mentală a rugăciunii nu trebuie considerată o treabă intelectuală, ci ca o manifestare a împlinirii existenței umane.
La urma urmei, scopul rugăciunii este de a coborî mintea in inimă.
Practicarea rugăciunii mentale a fost combinată de călugării isihaști din Bizanț cu aplicarea unei metode psihosomatice de autoconcentrare. Prin această metodă, călugărul încearcă să-și distragă mintea de la toate distragerile și să o concentreze asupra cuvintelor rugăciunii.
Cu repetare frecventă și atenție intensă, rugăciunea este transferată de la minte în inima omului și este conectată la bătăile acesteia. Astfel, întreaga ființă umană se roagă și trăiește rugăciunea 45 .
Contrară vederii lui Hristos este
auto-indumnezeirea egoistă a omului.
În timp ce indumnezeirea în Hristos presupune smerenie și darurirea de sine, auto-indumnezeirea egoistă se bazează pe afirmare de sine și aroganță.
Este o auto-indumnezeire care se caută cu puterile și abilitățile naturale ale omului sau cu dezvoltarea sa morală și spirituală.
Dar omul nu își poate oferi ceva ce nu are.
Nici nu este capabil să producă ceva ce depășește natura sa .
Omul este și rămâne creat și pieritor 46 .
Participarea la slava lui Dumnezeu îl transformă pe om.
Fierul care este încălzit, așa cum notează Părinții, devine și este numit foc fără a înceta să mai fie fier.
Iar omul care participă la lumina divină devine și este numit lumină, fără a înceta să mai fie om.
Omul întreg devine după har asemenea lui Dumnezeu.
În natura umană creată locuiește și acționează Dumnezeul necreat.
De aceea, omul îndumnezeit nu se laudă cu virtuțile și faptele sale bune. Fiecare faptă bună și fiecare virtute a sa este în cele din urmă rodul harului lui Dumnezeu 47 .
28. Parintele. Serafim Rose, Ortodoxia și religia viitorului, Atena 2000, p. 75.
29. pr. Serafim Rose, op. cit., p. 76.
30. pr. Serafim Rose, op. cit., p. 83.
31. John Robbins-David Fisher, Liniște fără pastile (Totul despre meditația transcendentală), Peter H. Wyden. Inc., New York, 1972, pp. 17 și 104.
32. Jhan Robbins-David Fisher, op. cit., p. 13 și 22.
33. Jhan Robbins-David Fisher, op. cit., p. 110-111.
34. pr. Serafim Rose, op. cit., p. 94.
35. Pr. Antoniou Alevizopoulos, Ocultismul în lumina ortodoxiei, Atena 1994, p. 12.
36. pr. Serafim Rose, op. cit., p. 107.
37. Părintele Serafim Rose. ibid., p. 108
38. N. Koiou, Teologie și experiență în opera Părintelui Arhimandrit Sofronie (Essex 1993), Tesalonic 1997, p. 92.
39. Arh. Sofroniou, Să-L privim pe Dumnezeu așa cum este, pp. 41-43.
40. Arh. Sophroniou, op. cit., p. 318.
41. Ady. Sofroniou, op. cit., p. 327.
42. G. Mantzaridis, Viața spirituală ortodoxă, Tesalonic, p. 140.
43. G. Mantzaridis, op. cit., p. 141.
44. Maxim Mărturisitorul. Despre întrebări PG 91.1144 C.
45. Episcopul de Dioclea, Kallistos Ware, Puterea numelui, Atena 1985. G. Mantzaridis ibid., p. 113.
46. G. Mantzaridis, op. cit., p. 136.
47. G. Mantzaridis, op. cit., p. 142.
Extras din cartea: Calauza ADEVĂRULUI:
O expunere a credinței ortodoxe în confruntare cu învățătura eretică.
Tesalonic 2002 – Arhimandritul Theophilos Lemontzis.
Sanctuar; Biserica Sfinților Arhangheli din Istiai
https://tasthyras.wordpress.com/
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Cica democratie…
Sau dictatura climatica?
S ar putea ca UE sa dea legi si tot ea sa execute :)))
Hau ca mai avem putin… Un foc in curte si un gratar… Interzise total!
https://www.mediafax.ro/externe/statele-care-sustin-combustibilii-fosili-pot-fi-trase-la-raspundere-internationala-23589104
ApreciazăApreciază
*Voi dori minuni, a la Boca etc*. Ce-i asta , bro?! Nici măcar acum nu-l înghițiți pe Arsenie de la Prislop, după oficiala canonizare?! Continuați *să dați cu piciorul în țepușă*, ca să-L citez pe Mântuitorul ?!Minuni au căutat cei care-l căutau pe Arsenie în viață fiind sau doar lumină pentru întunericul vieții lor?!
Oare nu cădeți de partea celor descriși de Gamaliel?! Oare nu vă puneți contra Adevărului?!
Trezirea ! că Antihrist ante portas !
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciază
În urmă cu câţiva ani, un profesor al Universităţii din Athena a scris că se poate aprinde o lumânare la fel de bine înaintea icoanei Maicii Domnului, cât şi înaintea statuii uneia dintre zeiţele hinduismului. Episcopi ortodocşi, clerici şi teologi au fost – din păcate – influenţaţi de această mentalitate sincretistă. Prin asemenea păreri teologice, pe care conducătorii şi intelectualii secularizaţi, de obicei, le aud şi le recunosc ca ortodoxe, această mentalitate ajunge să depăşească graniţele înguste ale concepţiilor lor personale şi să devină o «linie generală» a scopurilor şi aspiraţiilor oamenilor. Din această perspectivă, dragostea, despărţită la adevărul dogmatic, este consacrată drept criteriu al unităţii creştinilor, câtă vreme stăruinţa în poziţiile teologice ortodoxe tradiţionale este dezaprobată ca «intoleranţă religioasă» şi «fundamentalism».
Biserica Ortodoxă deţine Adevărul, în centrul ei îl are pe Hristos. În Biserica noastră toate sunt dumnezeiesc-omeneşti, pentru că toate cele oferite Domnului nostru Dumnezeu-Om se umplu de harul nezidit al Duhului Sfânt. De aceea ea poate să odihnească sufletele care îşi caută, cu gând bun, eliberarea din laţul sufocant al raţionalismului, al materialismului, al idealismului şi al tehnocraţiei. De aceea, Ortodoxia nu trebuie târâtă în creuzetul sincretist, ca să nu piară singura nădejde a întregii lumi“.„Domnul nu a lăsat în lume, pur şi simplu, o învăţătură morală sau nişte reţete sociale. A lăsat Trupul Lui, pe Sine însuşi, şi celui ce vrea să învieze îi este de ajuns să se unească cu Trupul cel înviat al Domnului. Trupul Domnului cel înviat e Biserica noastră. Cel ce devine mădular viu al Bisericii numaidecât primeşte viaţa lui Hristos şi o face viaţa lui. Prin urmare, când trăim în Biserică, când luptăm cu smerenie şi rugăciune, când participăm la Sfintele Taine şi, înainte de toate, la Dumnezeiasca împărtăşanie, care este Trupul şi Sângele Domnului, atunci dobândim experienţa învierii trupului nostru muritor, experienţa străbaterii noastre din moarte la viaţă. Acesta este Pastile cel adevărat.
https://www.cuvantul-ortodox.ro/arhimandritul-gheorghe-kapsanis-%e2%80%a0-8-iunie-2014-nobletea-iubirii-neprefacute-si-constiinta-dogmatica-plina-de-discernamant-a-sfantului-munte-luminat-marturisitor-al-predaniei/
ApreciazăApreciază
Tolkien:
http://www.orthodoxengland.org.uk/tolkien.htm
ApreciazăApreciază
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1187592813413121&id=100064872396840
ApreciazăApreciază
trezeste-te tu frate, te-a contagiat si pe tine curentul Boca? Nu te uita ca a fost canonizat, sunt interese ecumeniste aici… Scrie Arhimandritul Paulin Lecca (contemporan cu Arsenie Boca) in ,,Jurnal Duhovnicesc” ca preotului Arsenie Boca i se zicea ,,popa vrajitoru’ ” si mai aduce multe marturii acolo despre minunile facute de acesta si despre sursa de inspiratie a lui. Faptele sint asa de bine explicate, incat nu mai este de gasit aceasta carte-document.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://tass.com/world/2005655
ApreciazăApreciază