Rădăcinile evreiești ale localității Fiq: este oare noul lider al Siriei de origine evreiască?

Israel365News: The Jewish Roots of Fiq: Is Syria’s New Leader Descended from Jews?

Rădăcinile evreiești ale localității Fiq: este oare noul lider al Siriei de origine evreiască?

De Adam Eliyahu Berkowitz, 07 August 2025, Israel365News

Se știu puține lucruri despre trecutul islamistului Ahmed al-Sharaa. Cu toate acestea, ascensiunea sa spectaculoasă la președinția Siriei a atras atenția asupra unui sat abandonat de mult timp din Înălțimile Golan, care are legături profunde cu Biblia și iudaismul. Numele său anterior, al-Julani, face aluzie la istoria familiei sale în Golan. Câteva cercetări arată că locul de baștină al familiei sale este un sat cu adânci rădăcini evreiești și creștine, care leagă orașul de profetul biblic Elisei.

Născut în anul 1982 în Arabia Saudită, al-Sharaa și-a petrecut primii ani de viață acolo, înainte ca familia sa să se întoarcă în Siria în 1989. Cu toate acestea, casa natală a tatălui său se află în satul Fiq, acum abandonat, din Înălțimile Golan, unde familia ar fi deținut porțiuni substanțiale din terenurile satului.

Fiq ocupă un loc cu o semnificație biblică remarcabilă, considerat de către cercetători a fi vechiul Aphek, menționat în scripturile ebraice. Profetul Elisei a făcut referire în mod specific la acest loc în profeția sa: „Săgeata izbăvirii Domnului și săgeata izbăvirii din Siria; căci trebuie să lovești sirienii la Aphek până îi vei distruge” (2 Regi 13:17, conform txt).

Această profeție străveche are o ironie profundă, având în vedere conducerea modernă a Siriei de către al-Sharaa. În Antichitatea Târzie, Fiq a înflorit ca o comunitate remarcabil de diversă, în care coexistau creștini, evrei și păgâni. Descoperirile arheologice dezvăluie această moștenire multiculturală prin inscripții extinse în latină și greacă, răspândite pe tot cuprinsul așezării. Aceste descoperiri conturează imaginea unei așezări înfloritoare, în care diferite credințe își păstrau identitățile distincte, împărtășind în același timp un teren comun.

Printre cele mai semnificative artefacte creștine se numără o inscripție sculptată în bazalt, despre care se crede că a făcut parte dintr-o biserică sau capelă sfințită. Această inscripție menționează personalități ecleziastice importante, printre care un episcop, un preot și un diacon, indicând o comunitate creștină puternică. O altă inscripție pare să facă referire la pasaje din Psalmi, sugerând integrarea textelor biblice în viața de zi cu zi.

Ruinele de la Fiq, sudul Înălțimilor Golan, Israel. Sursa: Wikipedia

Prezența evreilor în vechiul Aphek este ilustrată în mod dramatic de descoperirea unei coloane din epoca bizantină care se afla odinioară în sinagoga locală. Acest artefact remarcabil are sculptate pe suprafața sa o menoră cu șapte brațe și un shofar, însoțite de o inscripție în aramaică care spune „Eu sunt Iuda, cantorul”. Această semnătură personală oferă o privire intimă asupra vieții unui lider religios evreu care a slujit comunitatea sa în urmă cu aproape cincisprezece secole.

Coloana reprezintă mai mult decât un simplu simbol religios – ea oferă dovezi ale existenței unei comunități evreiești structurate, cu roluri religioase formale și practici de cult stabilite. Titlul de „cantor” indică tradiții liturgice sofisticate, sugerând că locuitorii evrei din Fiq mențineau legături puternice cu învățătura și practicile evreiești extinse.

Dincolo de coloana sinagogii, numeroase ruine din Fiq prezintă simboluri evreiești sculptate în piatră. Stele ale lui David și alte menore apar pe diverse structuri, creând ceea ce se poate numi un muzeu în aer liber al culturii materiale evreiești. Aceste simboluri, gravate permanent în arhitectura locală, serveau ca declarații publice de credință și identitate comunitară.

Abundența simbolurilor evreiești sugerează că membrii comunității se simțeau suficient de în siguranță pentru a-și afișa deschis identitatea religioasă, ceea ce indică un nivel ridicat de toleranță și stabilitate în vechea așezare. Calitatea și cantitatea acestor sculpturi indică, de asemenea, o comunitate prosperă, cu resurse suficiente pentru a investi în expresii religioase și culturale permanente.

Prezența evreilor în vechiul Aphek se extinde dincolo de artefactele arheologice, ajungând până la dovezi textuale. Sursele mishnaice și talmudice fac referire specifică la viața evreiască în această locație, oferind o validare științifică a ceea ce dezvăluie pietrele. Aceste texte evreiești antice tratează Aphek ca fiind o așezare evreiască cunoscută, sugerând că aceasta avea o importanță suficientă pentru a fi menționată în literatura rabinică.

Aceste dovezi documentare ajută la stabilirea continuității între Aphek biblic și comunitatea evreiască ulterioară, indicând faptul că prezența evreiască în zonă ar fi putut persista de-a lungul mai multor perioade istorice, în ciuda tulburărilor politice și culturale.

Caracterul religios al asezarii Fiq a suferit transformări dramatice, reflectând tendințele regionale mai largi. Păstrându-și caracterul multicultural pe parcursul Antichității Târzii și până în perioada medievală timpurie, satul a devenit un important centru creștin în secolul al XIII-lea. Cu toate acestea, până în secolul al XV-lea, Fiq devenise în întregime musulman, finalizând o transformare religioasă care reflecta schimbările demografice din întreaga regiune a Levantului.

Această evoluție de la o așezare biblică evreiască la o așezare diversă din Antichitatea Târzie, la un centru creștin și apoi la un sat musulman ilustrează straturile complexe ale istoriei religioase încorporate în peisajele din Orientul Mijlociu. Fiecare comunitate a construit pe fundațiile lăsate de predecesorii săi, adaptând în același timp spațiul la propriile nevoi spirituale și culturale.

Al-Sharaa cu președintele SUA Donald Trump și prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, la Riad, Arabia Saudită, 14 mai 2025, via Wikipedia

Legătura ancestrală a lui Al-Sharaa cu localitatea Fiq are loc pe fondul dispariției aproape totale a comunității evreiești din Siria. Siria modernă nu mai are practic niciun locuitor evreu, însă istoria evreilor din regiune datează de milenii, din vremea regelui David. Damasc a găzduit odinioară un cartier evreiesc plin de viață în partea de sud-est a Orașului Vechi, cu sinagogi, școli și case familiale care constituiau centrul vieții comunității.

Istoricul antic Josephus, scriind în anul 70 e.n., a remarcat prezența semnificativă a evreilor în întreaga regiune: „rasa evreiască, deși dispersată în număr considerabil printre populațiile native din întreaga lume, este deosebit de numeroasă în Siria, datorită proximității sale” față de vechea patrie evreiască. Această proximitate a creat legături culturale, religioase și potențial genetice durabile, care pot persista în moduri neașteptate.

Afirmații privind ascendența evreiască ascunsă a unor personalități arabe proeminente au apărut periodic de-a lungul istoriei moderne. Cel mai notabil este cazul fostului dictator libian Muammar Gaddafi, care s-a confruntat cu acuzații persistente privind ascendența sa evreiască pe linie maternă. Șeful său de protocol, Nuri al-Mismari, a afirmat că mama lui Gaddafi era evreică, deși dovezile documentare pentru această afirmație rămân neclare.

În anul 2010, două evreice de origine libiană-evreiască au susținut că au legături familiale cu Gaddafi, una dintre ele afirmând că este verișoara lui de gradul al doilea, având aceiași strămoși. Deși aceste afirmații nu au fost niciodată dovedite în mod definitiv, acestea evidențiază moștenirea etnică și religioasă complexă, adesea ascunsă de granițele politice moderne și de conflictele sectare.

Tzvi MiSinai, care s-a dedicat cercetării rădăcinilor evreiești ale palestinienilor. El susține că până la 90% dintre palestinienii din Israel, precum și din Gaza și Iordania, sunt descendenți ai evreilor. Călătoriile sale în Israel și discuțiile cu palestinienii au revelat că mulți dintre ei sunt conștienți de rădăcinile lor evreiești, dar aleg să păstreze tăcerea.

Conform cercetărilor sale, mulți evrei au fost lăsați să rămână în țara Israelului după cucerirea romană pentru a lucra pământul și a aproviziona Roma cu grâu și ulei de măsline. Unii dintre strămoșii palestinienilor s-au convertit parțial la creștinism în timpul erei bizantine. Mai târziu, odată cu venirea islamului, ei au fost islamizați printr-o combinație de convertiriri forțate, în special la sfârșitul secolului al XI-lea. Mulți și-au păstrat moștenirea evreiască și au continuat să practice iudaismul în secret. MiSinai își bazează teoria pe rapoarte istorice, precum și pe mărturii ale beduinilor și palestinienilor. El susține această teorie și cu ajutorul mai multor studii genetice.

MiSinai susține că mulți lideri palestinieni sunt descendenți ai evreilor. Această listă include pe Ismail Haniyeh, liderul Hamas, Khaled Mashal, un lider palestinian al Hamas care locuiește acum în Qatar, și chiar Mahmoud Abbas, președintele Autorității Palestiniene (AP).

Dacă al-Sharaa are origini evreiești prin rădăcinile sale din Golan rămâne o chestiune de speculație, mai degrabă decât un fapt stabilit. Cu toate acestea, legătura demonstrabilă a familiei sale cu teritoriile istorice evreiești adaugă o dimensiune convingătoare discuțiilor despre identitate, moștenire și istoriile ascunse care modelează politica modernă din Orientul Mijlociu.

Povestea localității Fiq – de la Aphek biblică până la casa ancestrală a unui lider sirian modern – ilustrează modul în care rădăcinile antice pot apărea în mod neașteptat în evenimentele contemporane. Pietrele, inscripțiile și comorile arheologice ale satului păstrează amintiri ale comunităților dispărute demult, însă moștenirea lor culturală și genetică poate persista în moduri subtile și surprinzătoare.

Într-o regiune în care retorica politică accentuează adesea diviziunea și diferențele, moștenirea multiculturală a unor locuri precum Fiq servește ca o amintire a realităților istorice mai complexe. Pietrele comune ale sinagogilor, bisericilor și moscheilor antice sugerează posibilități de înțelegere care transcend granițele contemporane, chiar dacă realitățile politice fac ca astfel de conexiuni să fie din ce în ce mai dificil de recunoscut sau de explorat.