SCHIMBAREA LA FATA A DOMNULUI
Sfânta Evanghelie după Matei 17, 1-9
- Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
- Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.
- Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.
- Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.
- Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.
- Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte.
- Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi.
- Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.
- Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.
Cititi va rog si:
6 august: Schimbarea la fata. Predica mitr. Augustin de Florina
Schimbarea la Față a Domnului. Cuvantul Sfantul Ioan Gura de Aur
ACATISTUL SCHIMBARII LA FATA A DOMNULUI
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Omilie la Schimbarea la Față
Sfântul Chiril al Alexandriei
Cei care știu să concureze pentru un premiu în competițiile atletice sunt recunoscători pentru aplauzele spectatorilor și sunt puternic încurajați de speranța premiilor pentru victoria care li se cuvine. Dar cu siguranță cei care au o dorință puternică de a dobândi darurile dumnezeiesti și însetează să devină părtași la speranța care este pregătită sfinților, fără ezitare, se angajează cu bucurie în competiții de dragul evlaviei față de Hristos.
Pe de altă parte, ei dobândesc o viață onorabilă și glorioasă nu preferând lenea, care este lipsită de rasplata, nici iubind lașitatea nebărbătească, ci mai degrabă înfruntându-se cu curaj orice ispită și, prin urmare, deosebind atacurile care vin din cauza persecuțiilor aproape ca pe o povară.
Astfel, consideră că este o bogăție să îndure suferințe pentru Hristos.
Căci își amintesc de fericitul Pavel, care a scris că suferințele acestei vieți nu sunt vrednice de comparat cu slava care urmează să ni se descopere.
Gândiți-vă, așadar, la extraordinara iconomie pe care Domnul nostru Iisus Hristos o folosește acum spre folosul și zidirea sfinților apostoli.
El le-a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze. Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, iar oricine își pierde viața pentru Mine o va găsi” (Matei 16:24-25).
Porunca este cu siguranță salutară și potrivită sfinților.
Și aceasta devine un mesager al slavei, despre care am vorbit mai sus, iar bucuria pentru ceea ce va fi gustat în cele din urmă omul își creează nadejde. Căci alegerea patimilor pentru Hristos nu rămâne fără răsplată, ci mai degrabă procură ca o posesiune durabilă și inalienabilă participarea la viața și slava veșnică.
Totuși, întrucât ucenicii nu aveau încă puterea de sus, era firesc ca ei să cadă poate victime ale vreunei boli omenești, astfel încât să cugete în mintea lor și să spună în sinea lor: cum poate cineva să se lepede de sine?
Cum este posibil, după ce și-a pierdut viața, să o regăsească?
Și care va fi răsplata egală pentru cei care suferă aceasta?
Și, de asemenea, la ce fel de daruri vor fi părtași? Ca să-i lase, așadar, departe de astfel de gânduri și de astfel de cuvinte și, așa cum prin lucru schimbă cineva forma în metale, să-i reformeze pe cei viteji, făcând să se nască în ei dorința pentru această frumoasă slavă, „Vă spun”, spune Hristos, „că sunt unii dintre cei care stau aici, care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 16, 28).
Se va prelungi oare atât de mult hotarul vieții lor, încât anii vor ajunge la aceia, după care, la sfârșitul veacului, El se va coborî din cer și va așeza înapoi pe sfinți în Împărăția pregătită pentru ei?
Desigur, puterea Lui ar putea ajunge chiar până aici. Căci El poate face toate lucrurile și nimic nu este cu neputință sau imposibil pentru atotputernicia extremă a voinței Sale.
Totuși, Împărăția vorbește despre însăși priveliștea slavei, în care El Însuși Se va arăta în acel moment, când va străluci deasupra tuturor celor ce sunt pe pământ. Căci El va veni în slava lui Dumnezeu și a Tatălui și nu în mod firesc cu ușurința care ne caracterizează pe noi.
Cum a vrut El, așadar, să-i facă pe cei care au acceptat făgăduința spectatori ai minunii?
El urcă pe munte cu trei dintre ei, pe care i-a ales. Apoi este transformat într-o splendoare neobișnuită și potrivită lui Dumnezeu, astfel încât îmbrăcămintea Lui, pe măsură ce primește lumina, dă impresia de a fi extrem de luminoasă.
Apoi Moise și Ilie, care tocmai sosiseră și stăteau în jurul lui Iisus, discutau despre plecarea Lui, pe care urma să o desăvârșească în Ierusalim, adică despre taina iconomiei întruparii și a patimii mântuitoare, zic eu, care s-a săvârșit pe cinstita Cruce.
Întrucât este adevărat că legea dată prin Moise, precum și cuvântul sfinților Profeți, au prevestit taina lui Hristos: primul cu tipuri și umbre, pictând-o aproape ca pe o tablă; ceilalți prevestind în multe feluri că Hristos va deveni vizibil în anumite momente în forma noastră și că, pentru mântuirea și viața tuturor oamenilor, nu va evita suferința morții pe cruce.
Așadar, apariția lui Moise și a lui Ilie lângă El și conversația dintre ei a fost o anumită iconomie, care foarte bine, l-a prezentat clar pe Domnul nostru Iisus Hristos ca fiind înconjurat de slujitori oficiali ai Legii și ai Profeților.
Pentru că L-au prezentat ca autoritate atât a Legii, cât și a Profeților, înainte ca El să se arate, cu ceea ce ei înșiși au anunțat între ei înșiși în acord.
Adică, cuvintele profetice nu sunt incompatibile cu cele care au fost făcute cunoscute prin Lege. Și acesta este sensul, cred, al preasfântului Moise și al celui mai excelent dintre Profeți adresându-se unul altuia. Acesta a fost Ilie.
Totuși, mai este ceva de luat în considerare.
Fiindcă mulțimile spuneau că unii spun că este Ilie, alții Ieremia, alții unul dintre profeți, el îi ia pe cei mai de frunte, pentru ca de aici să vadă diferența dintre rob și stăpân.
Dar după aceasta putem vorbi și despre un alt sens.
Adică, pentru că îl acuzau constant de încălcarea Legii și îl considerau blasfemiator, pentru că, după cum credeau ei, uzurpa slava care nu-i aparținea, slava Tatălui, și spuneau: „Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu păzește Sabatul” (Ioan 9:16); și iarăși: „Nu vrem să te ucidem cu pietre pentru o faptă bună, ci pentru hulă și pentru că, măcar că ești om, te faci Dumnezeu” (Ioan 10:33).
Pentru a dovedi că ambele acuzații s-au născut din invidie și că El nu este vinovat de niciuna dintre aceste două și că ceea ce se întâmplă nu este nici o încălcare a Legii, nici o însușire arbitrară a slavei nepotrivite persoanei Sale, adică pentru a se caracteriza ca egal cu Tatăl, din acest motiv El îi arată pe cei care au strălucit în fiecare dintre aceste două sfere spirituale.
Cu siguranță, Moise a dat Legea și, prin urmare, evreii ar fi putut înțelege că El nu va tolera încălcarea Legii, așa cum credeau ei; nici nu ar fi slujit călcătorului Legii, celui care a călcat Legea în picioare ca un dușman.
Și Ilie, însă, a devenit un zelos pentru slava lui Dumnezeu. Așadar, dacă ar fi fost un antiDumnezeu și s-ar fi făcut Dumnezeu, egal cu Tatăl, fără a fi, Ilie însuși nu ar fi fost prezent și nu ar fi ascultat.
Totuși, este posibil să vorbim dintr-un alt motiv, pe lângă cele care au fost deja prezentate.
Pentru ce anume atunci?
Ca să învețe că El are putere asupra vieții și a morții și că El domnește sus și jos.
Din acest motiv, El îi descoperă atât pe cei vii, cât și pe cei morți.
Într-adevăr, atât cât a durat apariția lor, ei nu au tăcut, ci au vorbit despre slava pe care Hristos urma să o primească în Ierusalim – ceea ce semnifică atât Patimile, cât și Crucea, iar dupa ele Învierea.
Dar, desigur, fericiții ucenici sunt oarecum cuprinsi de somn pentru o vreme, deoarece Hristos se rugase neobosit.
Adică, situațiile umane erau observate ca neschimbate în cadrul unei iconomii.
Apoi, ca și cum s-ar fi trezit, văd o schimbare atât de evlavioasă și paradoxală.
Totuși, cum minunatul Petru credea poate că timpul împărăției lui Dumnezeu ar fi putut sosi, el acceptă cu siguranță șederea pe munte, dar cere să se construiască trei corturi fără să știe ce spune.
Căci nu era timpul sfârșitului veacului și nici nu aparținea cu siguranță timpului prezent ca credincioșii să participe la ceea ce nădăjduiau conform făgăduinței divine.
Căci Pavel spune: „El va schimba trupul smereniei noastre, ca să fie făcut asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:21), adică al lui Hristos.
Așadar, din moment ce planul mântuirii era încă la început și, la urma urmei, nu era încă terminat, cum era firesc ca Hristos, din dragostea Sa pentru lume, să-l desăvârșească, părăsindu-și voința de a suferi pentru ea?
Căci Hristos a mântuit creația de sub cer, nu numai prin îndurarea morții trupești, ci și prin desființarea ei prin învierea din morți.
De aceea, Petru cu siguranță nu știa ce spunea.
Însă, pe lângă priveliștea stranie și inefabilă a slavei lui Hristos, s-a întâmplat și altceva, folositor și necesar, pentru a întări credința în Hristos.
Și nu numai pentru ucenici, ci cu siguranță și pentru noi înșine.
Dintr-un nor, de sus, de la Dumnezeu și Tatăl, s-a pogorât un glas. Și El a zis: „Acesta este Fiul Meu iubit, cel ales, ascultați-L!”
Și în ceasul în care s-a auzit glasul, spune Evanghelistul, Iisus S-a aflat singur (Matei 17, 5-8). Împotriva acestor lucruri, ce poate spune iudeul cu inima împietrită, cel care nu este receptiv la învățătură, cel care este neascultător și a cărui inimă nu este conformă cu îndemnul?
Iată, Moise este prezent, iar Tatăl poruncește sfinților Apostoli să-L asculte.
Dacă ar fi vrut cu adevărat ca Moise să urmeze aceste porunci, ar fi spus: „Ascultați de Moise, păziți Legea!”
Acum însă, Dumnezeu și Tatăl nu spun tocmai aceasta, ci atâta timp cât Moise și Prorocul Său Ilie sunt prezenți, El le poruncește să-L asculte mai mult.
Dar ca adevărul să nu fie denaturat de unii care spun că Tatăl le-a poruncit să asculte de Moise mai degrabă decât de Hristos, Mântuitorul nostru al tuturor, Evanghelistul a fost nevoit să menționeze în plus că Iisus a fost găsit singur auzind glasul.
Prin urmare, când Dumnezeu și Tatăl, ca de deasupra norilor, le-a dat sfinților Apostoli porunca „ascultați-L”, Moise era absent, Ilie nu era prezent, în timp ce Hristos era singur.
Prin urmare, El le-a poruncit cu siguranță să-L asculte.
Întrucât Hristos este chiar scopul și plinirea Legii și al Profeților.
Acesta este motivul pentru care Hristos a vorbit și mulțimilor evreilor cu următoarele cuvinte: „Dacă l-ați crede pe Moise, m-ați crede și pe Mine, căci el a scris despre Mine.”
Și pentru că nu au încetat în toate veacurile să disprețuiască porunca dată prin atotînțeleptul Moise și să nu dea atenție cuvântului revelat prin sfinții Profeți, pe bună dreptate au fost înstrăinați și îndepărtați de lucrurile bune promise părinților lor. Căci „ascultarea este mai bună decât jertfa și ascultarea decât grăsimea berbecilor”.
Și aceasta este despre faptele evreilor.
Dar pentru noi, care am dobândit cunoașterea deplină a Revelației Sale, toate lucrurile vor fi bune fără alte mijloace.
Hristos Însuși va fi atât mijlocul, cât și sursa proviziei lor.
Prin Hristos și împreună cu Hristos și cu Duhul Sfânt, fie ca Dumnezeu Tatăl să fie slavit și puterea Lui să fie manifestată și recunoscută de-a lungul veacurilor fără sfârșit. Amin.
ApreciazăApreciază
Părintele Arhimandrit Ilarion, starețul Sfintei Mănăstiri de pe Muntele Tabor, vorbește din locul unde, conform Revelatiei Biblice, a avut loc evenimentul Schimbării la Față a Domnului pe Muntele Tabor.
Părintele Ilarion face referire la evenimentul Schimbării la Față, la istoria și parcursul de-a lungul secolelor al Sfintei Mănăstiri Tabor, unul dintre locurile sfinte de pelerinaj din Țara Sfântă.
El face referire în special la minunea recurentă care are loc în fiecare an pe 6 august, în timpul Sfintei Privegheri, când, sub ochii a mii de credincioși, Sfântul Nor coboară peste muntele sfânt și o mireasmă rafinată, ca de tămâie, se răspândește în aer. De fapt, uneori norul este atât de dens încât nu poți vedea nimic la o distanță de doi metri. Urmăriți videoclipul..
https://panagia-ierosolymitissa.blogspot.com/2024/08/blog-post_41.html
ApreciazăApreciază
Felix
Pe vechi?
ApreciazăApreciază
Cred ca da. Patriarhia Ierusalimului e pe calendarul vechi….
ApreciazăApreciază
Sunt înregistrări de arhiva din anii trecuti după cum menționează autorul articolului…
ApreciazăApreciază
[…] Comentariul fratelui Felix postat la articolul SCHIMBAREA LA FATA A DOMNULUI: […]
ApreciazăApreciază