Sfântul Ioan Maximovici: Păcatul regicidului

Orthodox Christianity: THE SIN OF REGICIDE

Păcatul regicidului

Sfântul Ioan (Maximovici) de Shanghai și San Francisco

Publicat pe 17 Iulie 2023, de Orthodox Christianity

apologet.spb.ru

După moartea lui Saul, care a căzut pe propria sabie în timpul bătăliei cu filistenii, un amalecit a alergat să-l informeze pe David, cel pe care Saul îl persecuta la acea vreme.

Presupunând că David va fi foarte mulțumit de veste, a decis să se prezinte ca fiind el ucigașul lui Saul, pentru a mări astfel recompensa așteptată.

Cu toate acestea, după ce a auzit povestea inventată de amalecit despre cum l-a ucis pe Saul rănit, la cererea acestuia, David și-a sfâșiat hainele, la fel ca toți cei care erau cu el. Au plâns, au jelit și au postit până seara. Și David a zis tânărului care îi spusese: „De unde ești?” Iar el a răspuns: „Sunt fiul unui străin, un amalecit”. David i-a zis: „Cum de nu ți-a fost frică să întinzi mâna să omori pe unsul Domnului?” Și a poruncit unuia dintre slujitori să-l omoare. În același timp, David a zis: „Sângele tău să fie asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, zicând: eu am omorât pe unsul Domnului.” (1 Regi/Sam. 1:13-16) (conform text, n. tr.).

Astfel a fost executat un străin care se dădea drept ucigașul lui Saul. El a fost supus unei execuții crude, deși Saul făcuse mult rău pentru care Domnul îl renegase și fusese un persecutor al nevinovatului David.

Din cuvintele lui David reiese clar că el se îndoia de veridicitatea povestirii amalecitului și nu era convins că acesta era ucigașul lui Saul, dar l-a condamnat la moarte, considerând că merita moartea chiar și numai pentru ceea ce se numea regicid, și pentru că se lăuda cu această faptă.

Cât de mult mai gravă și mai păcătoasă este uciderea Unsului lui Dumnezeu ortodox; cât de mare ar trebui să fie pedeapsa pentru ucigașii țarului Nicolae al II-lea și ai familiei sale?!

Spre deosebire de Saul, care s-a îndepărtat de Dumnezeu și a fost abandonat de El pentru aceasta, țarul Nicolae al II-lea a fost un exemplu de pietate și devotament complet față de voia lui Dumnezeu.

N-a primit ungerea cu untdelemn pe cap, ca în Vechiul Testament, ci „pecetea darului Duhului Sfânt” plină de har în Taina Ungerii, împăratul Nicolae al II-lea a fost credincios chemării sale până la sfârșitul vieții, conștient de responsabilitatea sa înaintea lui Dumnezeu.

În fiecare dintre acțiunile sale, împăratul Nicolae al II-lea a dat socoteală conștiinței sale, „umblând înaintea Domnului Dumnezeu”. „Cel mai pios” în zilele fericirii sale pământești, nu numai cu numele, ci și cu faptele, el a dat dovadă de răbdare în zilele încercărilor sale, similară cu răbdarea dreptului Iov.

Mâinile criminalilor s-au ridicat împotriva unui astfel de țar – mai ales când era deja purificat de încercările pe care le îndurase, ca aurul într-un creuzet, și era un suferind nevinovat în sensul deplin al cuvântului.

Crima împotriva țarului Nicolae al II-lea este și mai teribilă și păcătoasă deoarece întreaga sa familie, inclusiv copii complet nevinovați, a fost ucisă împreună cu el!

Astfel de crime nu rămân nepedepsite. Ele strigă către Cer și aduc mânia lui Dumnezeu asupra pământului.

Dacă un străin – presupusul ucigaș al lui Saul – a fost condamnat la moarte, atunci pentru uciderea țarului-suferind fără apărare și a familiei sale, întregul popor rus suferă acum, după ce a comis o atrocitate teribilă și a rămas tăcut când țarul a fost supus umilinței și închisorii.

Dreptatea lui Dumnezeu ne cere să fim profund conștienți de păcatul pe care l-am comis și să ne pocăim în fața memoriei țarului-martir.

Memoria prinților nevinovați Sfinții Boris și Gleb, a trezit conștiința poporului rus în timpul Vremurilor de Necaz și i-a făcut de rușine pe prinții care au declanșat conflictul. Sângele sfântului mare duce Igor a produs o revoltă spirituală în sufletele locuitorilor din Kiev și a unit Kievul și Cernigovul prin venerarea sfântului prinț ucis.

Cu sângele său, Sfântul Andrei Bogoliubski a sfințit monarhia Rusiei, care a fost înființată mult mai târziu, după martiriul său.

Venerarea Sfântului Mihail de Tver în toată Rusia a vindecat rănile de pe trupul Rusiei cauzate de lupta dintre Moscova și Tver.

Slăvirea sfântului țarevici Dimitri a curățat conștiința poporului rus, i-a insuflat putere morală și, după tulburări severe, a dus la renașterea Rusiei.

Țarul-martir Nicolae al II-lea și familia sa mult suferindă se numără acum printre acești purtători de patimă.

Cea mai mare dintre crimele comise împotriva lui trebuie ispășită prin venerarea ferventă a lui și slăvirea faptelor sale.

Rusia trebuie să se închine în fața celui umilit, calomniat și torturat, așa cum poporul din Kiev s-a închinat odată în fața cinstitului prinț Igor, pe care l-au torturat; așa cum poporul din Vladimir și Suzdal s-a închinat în fața marelui prinț Andrei Bogoliubsky, care a fost ucis!

Atunci țarul-purtător de patimă va avea îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, iar rugăciunea lui va salva țara rusă de dezastrele pe care le îndură.

Atunci țarul-martir și cei care au suferit împreună cu el vor deveni noi apărători cerești ai Sfintei Rusii.

Sângele nevinovat vărsat va reînvia Rusia și o va acoperi cu o nouă slavă!

Traducere (în engleză) de Jesse Dominick

Propovedi

 

Comentariu saccsiv:

Bolşevicii, conduşi de Lenin, au alcătuit un plan mişelesc de asasinare a ţarului şi a întregii sale familii. Faptele s-au desfăşurat atât de repede încât ai impresia că au fost decupate dintr-un film absurd. Plutonul de execuţie era condus de Iacov Iurovski. La semnalul stabilit intră echipa călăilor. Faţă în faţă cu împăratul stă Iurovski care citeşte mişeleasca sentinţă. Rostind ultimul cuvânt, înşfacă arma din buzunar şi trage drept în faţa neajutoratului ţar. Se aud ţipetele femeilor. Ţarina Alexandra şi prinţesa Olga îşi fac semnul crucii, după care şi ele cad secerate de necruţătoarele gloanţe. Se continuă măcelul, se mai trag câteva focuri, chiar şi atunci când toţi sunt căzuţi la podea. Alexei, cel care trebuia să asigure continuitatea dinastiei, zăcea ciuruit de gloanţe. Ca să fie sigur că nu mai trăieşte Iurovski se apropie şi trage încă trei cartușe care-i sfredelesc pieptu-i regal. La finalul abominabilului masacru s-a auzit rostindu-se: „Acum sunt morţi cu toţii!”

Cititi va rog mai multe la:

https://doxologia.ro/sfintenia-poate-veni-uneori-prin-gloante

Iacov Iurovski a fost evreu:

https://en.wikipedia.org/wiki/Yakov_Yurovsky