SACCSIV – blog ortodox

OPINIE Cât de singuri trăim și murim în era comunicării?

Posted in Uncategorized by saccsiv on iulie 17, 2025

Sursa: https://www.g4media.ro/opinie-cat-de-singuri-traim-si-murim-in-era-comunicarii.html

Aproape două milioane și jumătate de români trăiesc singuri, o creștere care se apropie de jumătate de milion de oameni într-un deceniu, arată cele mai recente date statistice. Fenomenul specific țărilor nordice – Norvegia, Danemarca, Finlanda -, unde numărul gospodăriilor unipersonale depășește 40%, devine din ce în ce mai prezent și în România, iar tendința a fost accelerată și de pandemia de COVID-19. În plus creșterea speranței de viață ori pierderea partenerului contribuie și ele la amplificarea fenomenului, spun specialiștii în demografie. Tinerii amână să își întemeieze familii și pun accent pe carieră și independență. Dar cele mai afectate sunt persoanele vârstnice, care, în multe cazuri, trăiesc în izolare socială.

Ştirea că actorul Gene Hackman şi soţia sa au fost găsiţi morţi, în casă, împreună cu câinele lor, la începutul acestui an, a făcut înconjurul planetei. Lumea a fost şocată să afle că uneia dintre cele mai mari vedete de la Hollywood, leagănul adulării şi iubirii supreme a publicului, nu i-a deschis nimeni uşa mai bine de două săptămâni. Pe cât de copleşitoare şi tristă a fost singurătatea în care au murit cei doi soţi, pe atât de intens au fost ţinute, mai apoi, paginile publicaţiilor serioase sau de scandal cu detalii despre toate, de la poziţia în care au fost găsiţi la boala de care suferea câinele. Post-mortem, singurătatea celor doi s-a risipit precum ceaţa, iar locul i-a fost luat de lăcomia informaţională ce ne caracterizează atunci când auzim o astfel de ştire.

Cu ceva ani în urmă, la noi, cu aceeaşi voluptate a fost disecată ştirea morţii, tot în singurătate, a prezentatoarei TV, Cristina Ţopescu. Şi ea a fost găsită după mai multe zile şi tot lângă câinii săi. Şi despre ea au curs scriiturile de presă, scormonirile în cele mai adânci detalii ale intimităţii unei vieţi, întrebările retorice depre cum a fost posibil ca nimeni să nu îi deschidă uşa în atâtea zile. Reţelele sociale au vuit, bulele s-au inflamat şi ele, televiziunile s-au scandalizat.

La fel de singur și dezamăgit am aflat că a murit și Andrei Gheorghe, vedeta care te intimida cu aparenta lui duritate și intransigență, admirat și poate invidiat de mulți în timpul gloriei.

Oricât de singură şi-a trăit finalul vieţii o vedetă, moartea sa devine eveniment, lumea îşi aminteşte, vorbeşte, e consternată, condamnă, se întreabă şi dă sentinţe. Apoi uită.
După ce isteria mediatică se consumă şi publicul se declară sătul de informaţii, morţii vedete se pot liniști.

Există însă, în epoca celei mai mari ușurințe a comunicării, sute de mii de anonimi care pleacă din lume la fel de singuri, dar morțile lor nu devin subiecte de dezbatere publică. Ei ajung cel mult cifre în statistici sau subiecte de fapt divers, dacă împrejurările morții lor sunt destul de șocante cât să te facă să dai click pe știre.

Am dat și eu click pe o astfel de știre, ieri, când un brașovean a fost găsit mort în apartament după șase ani! Trupul mumificat a fost descoperit doar pentru că bărbatul de 70 de ani acumulase datorii atât de mari la întreținere, încât a fost dat în judecată și trebuia executat silit.

Până atunci, nimeni nu i-a dus dorul, nimeni nu s-a întrebat ce mai face, nimeni nu a observat că nu l-a mai văzut pe vecinul X. Dacă i-a bătut la ușă și nu a răspuns, nimeni nu s-a întrebat de ce, dacă l-a sunat și nu a răspuns, nimeni nu s-a îngrijorat, nimeni nu a luat act de absența lui, în afară de registrul nemilos al datoriilor la întreținere. Nu știm cum a fost bărbatul respectiv, prietenos sau ursuz, empatic sau egoist, omenos sau nepăsător. Știm doar că e unul dintre cei aproape un milion de oameni care mor, anual, de singurătate, conform statisticilor seci ale Organizației Mondiale a Sănătății. Unul dintre cei o sută care mor, în fiecare oră, în izolare socială.

Pământul îmbrăcat într-o plasă de rețele de comunicare, anticipat de soții Toffler, unde orice două puncte aflate la oricare distanță pot intra în legătură instantaneu, a devenit, de mult, realitate. Când se vorbea despre el la viitor, speranța era că ne vom putea apropia mai mult și mai ușor, că nu vor mai fi bariere între noi, că oricând cineva va putea afla vești despre noi.

La zeci de ani distanță, undeva, într-un colț de planetă, într-un apartament de bloc, un trup chircit și mumificat este descoperit după șase ani, doar pentru că în dreptul numelui său figurează niște datorii la întreținere.

Tagged with:

25 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui Ioan C. Ioan C. said, on iulie 17, 2025 at 3:35 pm

    Doamne ajută,

    Vă prezint iarăși cartea Catehism Creștin Ortodox – Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1990)

    Citatele biblice sunt după Biblia lui Nicodim Munteanu (1944).

    Apreciază

    • Avatarul lui Geo Geo said, on iulie 17, 2025 at 6:54 pm

      So 16 year olds aren’t considered responsible enough to drive a car or buy a pint of beer, but will have a say in choosing the government. What are you supposed to infer from that, other than votes don’t actually count?

      Deci, tinerii de 16 ani nu sunt considerați suficient de responsabili pentru a conduce o mașină sau pentru a cumpăra o halbă de bere, dar vor avea un cuvânt de spus în alegerea guvernului. Ce ar trebui să deduceți din asta, în afară de faptul că voturile nu contează de fapt?

      Apreciază

  2. Avatarul lui Felix Felix said, on iulie 17, 2025 at 3:44 pm

    Apreciază

  3. Avatarul lui geo geo said, on iulie 17, 2025 at 3:58 pm

    https://www.aktual24.ro/poporul-sirian-nu-se-teme-de-razboi-presedintele-sirian-reactioneaza-sfidator-la-atacurile-israeliene-asupra-damascului/

    ziaristi de doi bani gauriti…in loc sa il admire pentru rezistenta il ataca pentru ca sfideaza israelul…ce ar fi trebuit sa faca ? sa aplaude ?

    https://www.aktual24.ro/putin-continua-masacrarea-civililor-ucraineni-o-bomba-de-500-kg-lansata-asupra-unui-centru-comercial-din-donetk-a-ucis-cel-putin-doi-oameni-si-a-ranit-alte-cateva-zeci/

    orice viata pierduta e o tragedie fara margini…dar nu am auzit nimic prin presa romanesca sa fie asa de vehementa atunci cand niste descereierati au ucis cateva sute de copii si tineri la Moscova, anul trecut…nemaivorbind de miile de civili ucisi de armata si fortele paramilitare ucrainene din 2014 pana in 2022 dar si dupa aceea prin bombardarea oraselor…

    https://www.aktual24.ro/simion-a-trimis-zeci-de-aur-isti-in-strada-ca-sa-l-elibereze-pe-stegarul-dac-din-arest-libertate-pentru-cezar/

    nu conteaza ca un om poate sa moara, ura indusa impotriva sustinatorilor este mai mare…

    Apreciază

  4. Avatarul lui Felix Felix said, on iulie 17, 2025 at 8:01 pm

    Tot ce-Mi dă Tatăl va veni la Mine; și pe oricine vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” ( Ioan 6:37 )

    „Tot ce-Mi dă Tatăl va veni la Mine.” Aceasta se referă la oameni, pentru că imediat după aceea și în legătură cu aceasta, Mântuitorul vorbește despre oamenii care vin la El. 

    Aceasta (totul) se referă la toată creația, la creație, la natură. 

    Există multe în creație care sunt logos, dar și extra-logos: păcatul, răul, moartea.

     În esența sa, creația este doritoare de Hristos, iar Dumnezeu Tatăl o dăruiește Fiului Său, ca Fiu al Omului; la El și prin El, creația se întoarce la om, la oameni, se supune de bunăvoie Lui, Îl ascultă (ca marea, vânturile).

     Aceasta este restaurarea relațiilor plăcute (înainte de căderea omului) dintre om și creație, om și natură.

     Toată creația, „totul” merge la Hristos, Îi este dat prin forțele sale imanente de logos. La sfârșitul istoriei, toată creația logos se va întoarce complet la Domnul Hristos. 

    Când vechile ceruri și vechiul pământ vor fi mântuite, adică când toate păcatele, toate relele, toate morțile vor fi arse asupra lor. 

    Din acolo va veni un cer nou și un pământ nou, adică un cer și un pământ al logosului, curățite de păcat și moarte. Dreptatea lui Dumnezeu va trăi asupra lor pentru totdeauna.

    „Și pe oricine vine la Mine, nu-l voi izgoni” – Eu, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu, sunt vizibil tuturor; prin faptele Mele oricine poate vedea cine sunt; și dacă vine de bunăvoie la Mine ca atare, nu-l voi izgoni. 

    Aceasta se aplică și acestora. 

    Mântuitorul acceptă pe oricine vine la El, chiar dacă este împovărat de păcate grave. Prin faptele Mele vedeți că Eu sunt Dumnezeu („ați văzut și nu credeți”, v. 36); ca Dumnezeu am toate puterile cu care v-aș putea obliga să mă urmați, să credeți în Mine.

     Dar credința este un act de libertate umană și nu este silire din partea lui Dumnezeu sau a altcuiva. 

    Credința este un act de iubire pentru ceea ce Eu aduc lumii ca Dumnezeu-Om: Cine iubește Adevărul divin, Înțelepciunea divină, Bunătatea divină, Iubirea divină, Viața divină, tot ce este al lui Dumnezeu = Dumnezeu, decide să creadă în Mine, ca purtător și distribuitor al tuturor acestora. „Nu-l voi izgoni”: și într-adevăr; El nu l-a alungat pe tâlharul pocăit, nici pe desfrânată, nici pe Zaheu, nici pe vameși, nici pe vreunul dintre păcătoșii enumerați: nici pe Maria Egipteanca, nici pe Moise tâlharul, nici ne numărați oameni fărădelege, desfrânați, hoți, iubitori de bani și mândri.

     De ce?

     Pentru că s-au apropiat de El de bunăvoie. 

    Cum?

     Prin pocăință.

     Căci pocăința este o lucrare, cea mai intimă lucrare a credinței, lucrarea sufletului credincios.

    „Căci M-am pogorât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis. Voia Tatălui, care M-a trimis, este ca să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui, care M-a trimis, este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” ( Ioan 6:38-40 )

    Ceea ce face Fiul lui Dumnezeu: El nu izgonește pe nimeni care vine la El, este în deplină conformitate cu voia lui Dumnezeu Tatăl. 

    De multe ori batjocorit, disprețuit, persecutat, torturat, Iisus este un om adevărat.

     Dar, ca om, nu s-ar fi putut El răzbuna pe batjocoritorii, persecutorii, chinuitorii Săi pentru aceasta? 

    Nu, pentru că El nu a venit să judece lumea, ci să mântuiască lumea de ceea ce batjocorește, insultă, persecută, chinuie, ce este al lui Dumnezeu și creatDumnezeu; și aceasta se face din om și prin om, prin păcat.

     Ca om adevărat, I se putea atribui parțialitatea, păcătoșenia voinței, iar pentru a înlătura și aceasta, El spune: „Căci M-am pogorât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis”. 

    Și voia Tatălui este: ca Fiul să nu piardă nimic din ceea ce I-a dat Dumnezeu Tatăl, ci să învie în ziua de apoi = să mântuiască de păcat, moarte și diavol. 

    În relația Sa cu oamenii, Tatăl este toată iubirea, toată umanitatea. Și Fiul?

     Astfel este Fiul care este de aceeași natură cu Tatăl, de aceeași voință, de aceeași iubire, de aceeași iubire pentru omenire: El a venit în lume pentru ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică. 

    Căci credința în El îl unește pe credincios cu El duhovniceste, îl unește cu puterile Sale dumnezeiesti, Adevărul, Iubirea, Dreptatea, într-un singur cuvânt: cu viața Sa veșnică.

     Și crezând în El, el „are viață veșnică” de îndată ce o experimentează, chiar aici pe pământ. 

    Un alt lucru: Dumnezeu-Omul nu a adus Evanghelia Sa din cer pe pământ, si a rămas El Însuși în cer, ascuns de ochii oamenilor.

    În acest caz, oamenii ar fi respins pe bună dreptate Evanghelia ca pe o „carte”, ca pe o teorie, ca pe o colecție de reguli moarte care nu sunt capabile să împlinească o ființă pământească precum omul. 

    Ci dimpotrivă: Dumnezeu Logosul a devenit om, a devenit vizibil prin viața pământească, vizibil prin toate perfecțiunile Sale divine; oamenii în El, dacă vor, pot vedea și pot vedea întregul Dumnezeu, Viața Sa veșnică, Iubirea, Înțelepciunea, Omniștiința și Nemurirea Sa. 

    Și pe baza a ceea ce au văzut, pe baza a ceea ce au văzut cu ochii lor și au văzut cu mâinile lor și au atins cu mâinile lor ( 1 Ioan 1:1 ), ei decid să creadă în El. 

    De aceea, Mântuitorul subliniază acest lucru: „oricine vede pe Fiul și crede în El are viață veșnică”: adică fiecare are o experiență personală, experiența și realitatea îi sunt arătate de ochii săi; și privind la Iisus și la lucrările Sale, ce pot vedea ochii omenești în acestea, dacă nu pe Dumnezeu și lucrările lui Dumnezeu?

     Asta vrea Mântuitorul, ca pe asta, pe ceea ce au văzut, oamenii să-și întemeieze credința în El ca Dumnezeu și Mântuitor. 

    Dar oamenii, chiar văzând cu ochii lor, adesea nu cred în Dumnezeul-Om. 

    Aceasta arată cât de mare este libertatea oamenilor și cât de rea și sfidătoare este ea. Ei Îl văd pe Dumnezeu și nu-L vor, Îl resping, nu cred în El. 

    Și oricine Îl vede pe Hristos, și pe Dumnezeu și Mântuitor în El, și pe asta își întemeiază credința în El și pe acea credință își întemeiază viața în El, acela cu adevărat „are viață veșnică”. 

    Nicio moarte nu mai are putere asupra lui și nici nu o va avea. 

    De aceea spune Mântuitorul: „Și Eu Îl voi învia în ziua de apoi”: adică trupul său va birui și el moartea veșnică, „moartea a doua” și va deveni veșnic și va avea viață veșnică. 

    Astfel, cu adevărat, Fiul nu va pierde „nimic” omenesc, ci va mântui omul întreg de orice moarte: va învia omul întreg în ziua de apoi și îl va introduce în viața veșnică divină.

    „Iudeii murmurau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer.” Și ziceau: „Nu este acesta Iisus, fiul lui Iosif, pe a cărui tată și mamă Îi cunoaștem? Cum de zice dar: „M-am pogorât din cer?” Iisus le-a răspuns: „Nu murmurați între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l trage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Este scris în proroci: „Toți vor fi învățați de Dumnezeu.” Oricine a auzit de la Tatăl și a învățat, vine la Mine. Nu că L-a văzut cineva pe Tatăl, decât cel ce este de la Dumnezeu; acela L-a văzut pe Tatăl.” (Ioan 6:41-46 )

    Contemporanii răuvoitori ai Domnului Hristos, văzând faptele Sale, care sunt evident dumnezeiești, nu numai că nu cred în El, dar Îi și strigă pentru că spune: Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer.

     Dacă ar fi vrut să examineze până la fund vreuna dintre lucrările lui Hristos, l-ar fi găsit pe Dumnezeu Însuși la fund; și aceasta le-ar fi întors inimile către Isus. Dar ei, cu lupta lor răuvoitoare cu Hristos, se leapădă de Dumnezeu. 

    Și Mântuitorul? 

    El se străduiește, arătându-le lucrările lui Dumnezeu, prin intermediul acelor lucrări, să-i atragă la Sine și la mântuirea pe care o aduce lumii. 

    Căci de ce L-a trimis Tatăl pe Fiul Său în lume? – Să atragă toate lucrurile la Sine, să dea viață veșnică tuturor în acest fel. 

    Să atragă toate lucrurile la Fiul și la Sine prin intermediul puterilor Sale dumnezeiești, care sunt în Fiul Său.

     Dar luptătorii cu Dumnezeu se încăpățânează să nu facă asta, nu vor. 

    De aceea spune Fiul: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis pe Mine”. 

    El atrage prin intermediul binecuvântărilor și puterilor divine care sunt atât de evidente tuturor oamenilor în Fiul, de când S-a făcut om, pentru a face accesibil oamenilor într-un mod uman ceea ce este al lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși.

    Întrebarea și murmurul evreilor împotriva lui Iisus este de fapt un murmur împotriva profeților din Vechiul Testament, în care se presupune că cred, deoarece: „Este scris în profeți, zice Mântuitorul: «Și toți vor fi învățați de Dumnezeu. Oricine aude de la Tatăl și învață va veni la Mine.» 

    Și oricine poate auzi de la Tatăl și poate învăța de la Tatăl cine sunt Eu și ce sunt Eu prin profeți, prin oameni sfinți, duhovnicesti și învățați de Dumnezeu.

     Cine învață aceasta – „va veni la Mine”, pentru că toate acestea duc la Mine în felurite moduri. 

    Toată lumea Îl vede pe Fiul, pentru că El a devenit om; nimeni nu Îl vede pe Tatăl în esență, doar Fiul „care este de la Dumnezeu” – Dumnezeu: Tatăl poate fi văzut doar în lucrările și puterile Sale care sunt atât de evidente în Iisus Dumnezeu-omul. 

    Dar, aceasta este suficient pentru o ființă umană; acesta este maximul. 

    Pentru că natura umană nu ar putea îndura, suporta mai mult de atât.

    „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viață veșnică.” ( Ioan 6:47 )

    Oamenii pot suporta vederea lui Dumnezeu doar prin intermediul materiei. 

    Așa este și cu Hristos: ei Îl văd pe Dumnezeu prin trup, prin materie, prin „vălul” trupului, nu direct, pentru că vederea lor este incapabilă să-L vadă direct pe Dumnezeu, esența Ființei Sale supradivine. 

    Dumnezeu poate fi văzut și descoperit cel mai profund doar printr-o viață divină, adică dacă o persoană trăiește prin Adevăr divin, Dreptate divină, Iubire divină, Viață divină = Dumnezeul-Om, Evanghelia Dumnezeului-Om. 

    Și o astfel de viață este învățată, introdusă într-o astfel de viață și condusă printr-o astfel de viață doar prin credința în Hristos Dumnezeu, ceea ce înseamnă încrederea absolută a omului în El, predându-se Lui cu totul, cu toate faptele sale, cu toată inima sa, cu toată puterea sa. 

    De aceea, Mântuitorul nu încetează niciodată să afirme cu fermitate: „Adevărat, adevărat vă spun: Cine crede în Mine are viață veșnică.” 

    Credința este puterea care întoarce întreaga persoană la Hristos Dumnezeu, o transferă la Dumnezeu, astfel încât aceasta să simtă, să gândească, să acționeze și să trăiască prin El.

    „Eu sunt pâinea vieții” ( Ioan 6:48 )

    Un astfel de om nu mai este singur, ci este mereu în Dumnezeu: gândul său este gând-Dumnezeu, simțire – simțire-Dumnezeu, viață – viață-Dumnezeu. 

    Gândul este hrănit de Dumnezeu, mereu înrădăcinat în Dumnezeu și culminând în Dumnezeu, de aceea este transformat în gând-Dumnezeu; la fel este și simțirea; la fel sunt și acțiunile: astfel întreaga viață a omului. 

    Un astfel de om simte cu toată ființa sa că Dumnezeul-Om este „pâinea vieții”: gândul omului, atunci când este hrănit de El, nu moare, este nemuritor, a trecut de la moarte la viață, pentru că a devenit gând-Dumnezeu; și simțirea lor la fel, pentru că a ajuns la simțire-Dumnezeu; și viața lor din nou, pentru că a devenit viață-Dumnezeu. Dar toate acestea sunt condiționate de Persoana Dumnezeului-Om Hristos, nu doar de o anumită parte sau alta parte a Lui; căci „pâinea vieții” este El Însuși, în întreaga Sa Persoană Dumnezeu-Umană, înfățișare și realitate. 

    De aceea spune El în mod explicit: „Eu sunt pâinea vieții”.

    https://azbyka.ru/otechnik/Iustin_Popovich/tumachene-svetog-evandela-po-jovanu/#0_9

    Apreciază

  5. Avatarul lui geo geo said, on iulie 18, 2025 at 8:33 am

    Contra – revoluția bugetară a Ursulei von der Leyen

    După îndelungi amânări și cu un stil haotic și chiar rizibil pe alocuri, Comisia Europeană a lansat ieri, 16 iulie 2025, proiectul de buget multianual al UE, pe anii 2028 – 2034.

    În mod intenționat, resursele oficiale de comunicare ale UE au concentrat discursul pe „revoluția” pe care ar aduce-o cu sine acest buget, în valoare de 2 mii de miliarde de euro.

    Suma în sine, însă, a ridicat imediat obiecții – de la 1,2 trilioane, la 2 trilioane, este vorba de un surplus de 800 de miliarde de euro, care trebuie asigurat de statele membre, prin majorarea contribuției la UE. Germania a spus deja că această suplimentare a bugetului este inacceptabilă. Franța, confruntată cu propriul deficit bugetar excesiv, a respins implicit ideea. La fel au procedat statele net contributoare la buget – Olanda și țările nordice. O eventuală creștere a taxelor sau crearea de taxe noi, pe care să le colecteze direct UE*, ar putea stârni valuri de mânie în statele membre, în rândul întreprinderilor și, mai ales, la cetățeni. Presa europeană reflectă deja reacții dure, furioase chiar, ale Consiliului, ale Parlamentului European și ale statelor membre.

    De altfel, acest surplus nu este nici măcar o evoluție. Este o stagnare sau chiar o involuție. Cu o inflație prognozată de 37% în 7 ani, suma de 800 de miliarde de euro nu înseamnă decât un maxim de 10% în plus, în termeni reali. Uniunea Europeană are de rambursat, începând cu 2028, cei 650 de miliarde de euro împrumutați pentru a finanța programul NewGenerationEU (mecanismul de redresare și reziliență, utilizat pentru acoperirea consecințelor negative ale pandemiei de covid). Deci, “surplusul” e, de fapt, deficit bugetar excesiv.

    De fapt, acest buget este o contra-revoluție, este înscrierea UE pe un drum îngust, cu sens unic, care poate duce la faliment sau la totalitarism.

    Iată de ce:

    1. Socialiștii au condiționat votul lor contra moțiunii de cenzură de săptămâna trecută și, implicit, pentru menținea Ursulei la putere, de menținerea neatinsă a Fondului Social European. Proiectul de buget multi-anual l-a desființat. Banii alocați protecției sociale și luptei contra sărăciei vor fi plasați sub umbrela unui mega – fond, denumit National and Regional Partnership Plans (NRPP), care va conține și fondurile de coeziune regională, și fondurile pentru agricultură. Acest NRPP înseamnă 48% din buget, adică, 960 de miliarde de euro. Conform declarațiilor date ieri presei de doi comisari europeni (Christophe Hansen, agricultură, Rafaelle Fito, dezvoltare regională), minim 300 de miliarde de euro vor fi alocați plăților directe făcute fermierilor și minim 218 miliarde de euro vor fi alocați plății directe către regiuni, restul urmând a fi alocat agriculturii și dezvoltării regionale prin intermediul diverselor scheme de sprijin. Roxana Mânzatu, comisar european pentru protecție socială, a declarat că a obținut promisiuni de la Ursula că minim 14% din buget va merge în protecție socială. În teorie, ar urma ca minim 280 de miliarde de euro să fie alocate protecției sociale și luptei contra sărăciei. Socialiștii vor râmâne, însă, cu teoria și cu promisiunile: în realitate, dată fiind unificarea articială a celor trei domenii de acțiune și finanțare într-un singur „plan”, câștigătorii acestui joc al alocării vor fi fermierii și regiunile. Ca de obicei, o treime din banii europeni vor merge către agricultură și 20% vor merge către regiuni. Restul va râmâne de alocat protecției sociale și luptei contra sărăciei. Vorbim, deci, de cel mult 100 de miliarde de euro. Fondul Social European are azi valoarea de 147 de miliarde de euro…

    În consecința, pentru a rămâne în funcție, Ursula le-a făcut o promisiune mincinoasă socialiștilor, pe care nu a onorat-o. Socialiștii au menținut-o în funcție degeaba. Urmează, deci, o nouă moțiune de cenzură, de data asta, de la socialiști.

    2. În timp ce proiectul de buget tinde să văduvească agricultura și regiunile de aproape 200 de miliarde de euro, Ucrainei i se alocă un fond special, extrabilanțier, de 100 de miliarde de euro.

    În timp ce protecția socială și lupta contra sărăciei sunt văduvite de aproape 50 de miliarde de euro, mai multe sute de miliarde de euro merg către înarmare.

    3. Proiectul de buget conține și un Fond European al Competitivității, căruia i se va aloca un procent de 23% din buget, adică 460 de miliarde de euro.

    Intersant este că, în cadrul acestui fond este ascuns bugetul pentru înarmare, unor state membre urmând a li se permite să utilizeze bani din acest fond cu titlu de cheltuieli militare. În plus, acestor state li se va permite să depășească deficitul bugetar maxim, de 3% din PIB, pentru a se putea încadra fără constrîngeri în trendul de creștere a cheltuielilor cu apartenența la NATO, de 5% din PIB. Precizez că România nu se află în rândul acestor stateme membre, ceea ce denotă incompetență și indolență ale decidenților politici actuali.

    4. Problema enormă pe care o ridică acest proiect de budget este că, fără consultarea Parlamentului și fără acordul Consiliului, Ursula urmează a desființa sute de programe, unele dintre ele cu o anumită eficiență, altele cu o tradiție îndelungată și o experiență birocratică bogată (de exemplu, fondurile pentru agricultură).

    Așadar, vorbim nu doar de concentrarea puterii, denumită și „comisionalizare” în presa europeană, ci și de evitarea mecanismelor democratice care implică Parlamentul și Consiliul în procesul decizional.

    Aceasta este exact una dintre acuzațiile pe care le-am făcut cu ocazia moțiunii de cenzură de săptămâna trecută.

    Presa oficială a aplaudat respingerea moțiunii, dar acum este plină de această acuză, care sună chiar mai rău decât formula din moțiunea de cenzură.

    Majoritatea deputaților europeni care au luat atitudine în chestiunea proiectului de buget „s-au arătat deosebit de îngrijorați de propunerile care ar putea slăbi rolul autorităților regionale și locale în gestionarea fondurilor și care ar putea pune fermierii împotriva regiunilor sau regiunile împotriva guvernelor naționale” (apud euractiv**).

    În lipsa unui control parlamentar și a participării la decizie a Consiliului și a autorităților naționale și regionale, suntem lăsați descoperiți față de trendul resimțit în ultimii 6 ani: un regres democratic foarte riscant și deranjant.

    5. Proiectul de buget nu conține nimic liniștitor din perspectiva corupției, a deturnării de fonduri și a ineficienței cheltuirii banilor publici. Chiar și euractiv consideră că se fură***. Ceea ce zice și Curtea Europeană de Conturi. Ceea ce a zis și ex-ombudsman – ul european, Emilly O’Reilly, acum 2-3 ani.

    Ceea ce ziceam și eu în moțiune.

    6. Sumele alocate protecției sociale, agriculturii și coeziunii regionale vor fi partajate în 27 de pachete naționale, oarecum după principiul fondator al Mecanismului de redresare și Reziliență (PNRR). Precum se știe, accesul la acest gen de fonduri a fost condiționat de reforme și de respectarea statului de drept, unde “reforme” au însemnat tranziția climatică, net zero, digitalizarea și bancarizarea generalizate, prioritizarea drepturilor minorităților de gen și a migranților și alte nebunii ideologice, iar “statul de drept” a însemnat exact ceea ce a vrut Ursula să însemne. Ei bine, și aceste noi planuri de parteneriat național și regional (NRPP) vor fi gestionate după același tipar.

    Nu știm care sunt valorile europene, dar știm sigur că un cerber al lor va putea decide oricând că un anume stat membru nu le respectă, și, deci, accesul la borcanul cu miere îi va fi fost interzis.

    Nu mai știm exact nici ce anume înseamnă statul de drept, în accepțiunea Comisiei și a Ursulei. Nu de alta, dar Comisia și Ursula însăși au încălcat statul de drept, în varianta sa clasică, cea care presupune separația, echilibrul și distribuția puterii, drepturile individuale și libertățile cetățenești, libertatea de opinie și de consțiință, respectul tratatelor și al Constituției …

    Comisia Europeană este o instituție europeană care încalcă ea însăși statul de drept, ignorând cu grație rapoartele Curții de Conturi, disprețuind rolul Parlamentului și încălcând cu intenție decizii ale CJUE, așa cum am susținut în moțiunea de cenzură și cum probează documentele oficiale și faptele notorii.

    Acești bani din noul buget european vor fi, precum se poate intui, la discreția Ursulei.

    Nu ești suficient de incluziv cu minoritățile de gen și cu migranții, încalci. Ești prea incluziv cu săracii, antreprenorii, fermierii, încalci. Nu ești suficient de anti-climate change, încalci. Nu ești suficient de digitalizat și bancarizat, nu elimini suficient de rapid cash-ul, încalci. Nu te supui narativului oficial (minciuna bună, nobilă), încalci. Nu combați suficient de sever și prompt (în accepțiunea turnătorilor profesioniști și a ONG – urlor progresiste) conspiraționiștii, extremiștii și populiștii (termeni care înseamnă exact ceea ce Comisia Europeană vrea să însemne, iar nu ceea ce înseamnă etimologic și natural), încalci.

    Notă: România este indexată ca statul membru UE cu cel mai mic nivel al democrației și al statului de drept din întreaga UE. Printre altele, calificativul a fost “meritat” din cauza anulării alegerilor, anulare fabricată de și de care au profit la maxim … pro-europenii. Nu Ungaria și nici Slovacia vor fi oile negre ale fondurilor europene, ci România.

    PS Ce vă spuneam despre Ursula? Că v-ați pus pe soclu un idol fals, cu ifose de țarină. Trebuie rapid forțată să coboare de acolo.

    https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/pfbid025URdvPJK4B8NaEyN69y2tNRtE52DBFJ3hLuxKQ17eJHVbuPDnVBvUwjtgkjrBbFvl

    Adevărata origine a limbii române

    https://www.facebook.com/reel/2773898396152876/?s=single_unit

    MIC TRATAT MILITAR „PĂ ȘTIINȚĂ” PENTRU CINE CREDE CĂ GEOINGINERIA E O CONSPIRAȚIE: ARMA CLIMATICĂ, RĂZBOI DE GENERAȚIA A 6-A

    Răbdare și atenție fiindcă am muncit mult la postarea asta lungă cu care le dați la UE ignoranților din titlu. Foarte tare e că, veți vedea, sunt 2 români necunoscuți care au brevete de invenție pentru arme geofizice, din 1919. Cred că e cea mai tare postare a mea despre geoinginerie, în ultimii 3 ani. Merită distribuită chiar dacă prostovanii vor refuza și acum să priceapă.

    Plec ușor de la un articol însăilat de niște frustrați care se oftică pe autoritățile din SUA care iau în serios „conspirațiile” cu chemtrails, geoinginerie și război climatic.

    https://www.msn.com/en-us/news/us/how-weather-conspiracy-theories-moved-from-online-fringes-to-state-laws/ar-AA1IHHNl

    Începe așa:

    „Procurorul general al Floridei, James Uthmeier a trimis luni o scrisoare tuturor aeroporturilor publice din stat pentru a le avertiza cu privire la o nouă lege care interzice orice injectare de substanțe chimice pentru a schimba clima sau vremea. Cei care încalcă această lege se fac vinovați de infracțiuni de gradul trei și amenzi de până la 100.000 $, a precizat Uthmeier.”

    Care mai spune: „Rapoartele în curs de dezvoltare arată că o companie de modificare a vremii a efectuat operațiuni de însămânțare a norilor cu doar câteva zile înainte de inundațiile mortale din Texas. Nu pot să nu remarc posibilitatea ca modificarea vremii să fi jucat un rol în această tragedie”.

    Șoc și groază! Procurorul american, obișnuit cu logica judiciară, face o legătură de cauzalitate și deduce o posibilitate inacceptabilă pentru cei care susțin că „e doar condens inofensiv”.

    Trauma prostovanilor anti-chemtrails e gravă: Mai mult de o duzină de state americane au introdus sau au adoptat legi care interzic ceea ce Uthmeier a numit „activități de geoinginerie și de modificare a vremii”. Luna aceasta, congresmenul Marjorie Taylor Greene (R-Georgia) a declarat că va introduce în Congres o legislație care să reflecte legea din Florida. „Trebuie să punem capăt practicii periculoase și mortale de modificare a vremii și geoinginerie”, a scris Greene pe X.

    Fiți atenți aici, ce papagali! Deci e o conspirație dar citim tot în articol: „În același timp, unii climatologi discută tot mai mult despre geoingineria solară, ideea de a injecta în atmosferă substanțe chimice care reflectă soarele pentru a răci planeta în fața încălzirii galopante. Discuțiile științifice privind geoingineria au impulsionat persoanele preocupate de chemtrails și de însămânțarea norilor, care au considerat că aceste idei sunt legate.”

    Aha, doar discută și asta era știință, deci nu se pune! Și cum urmează să injecteze substanțe, cu ajutorul îngerilor sau al dragonilor zburători?

    Adică se recunoaște că geoingineria există dar doar pentru combaterea radiației solare. Păi în urmă cu 5 ani auzeam că geoingineria e o invenție conspiraționistă!

    Finalul textului zice așa: „Pe măsură ce statele încearcă să interzică activitățile de geoinginerie (deci există!) întrebarea este ce urmează. Avioanele – chiar și cele care zboară prin Florida – vor continua să lase dâre inofensive vizibile pe cer.”

    Băi, imbecililor, ați recoltat probe de laborator din dâre și știți că sunt inofensive? Nu mai credeți în știință și dovezi? Dar avioanele care nu lasă dâre deloc ori sunt scurte și dispar rapid, cum se întâmpla înainte de anii 90? S-a schimbat fizica în 35 de ani?

    DAR AICI AVEȚI CIREAȘA DE PE TORT!

    În timp ce civilii își bat capul cu „ba, p-a mă-tii” luați de aici un studiu din Revista științifică a Universității Militare a Forțelor Terestre ale Poloniei, nr. 3 din sept. 2024. Despre armele climatice ca arme noi de distrugere în masă. Treabă serioasă.

    https://zeszyty-naukowe.awl.edu.pl/article/01.3001.0054.7573/en

    Bă, numai conspiraționiști sunt în armata leșilor!

    Ia, fiți atenți ce zice!

    „Armele climatice, care fac obiectul cercetării sunt tehnologii care influențează fenomenele naturale. Prin analiza materialului faptic referitor la armele geofizice în sens larg, articolul încearcă să justifice teoretic și metodologic existența armelor climatice, să determine locul acestora în taxonomia armelor de distrugere în masă, precum și utilizarea tehnologiilor și a metodelor de diseminare ca modalitate modernă de desfășurare a războaielor de nouă generație, denumite în literatura de specialitate războaie de generația a 6-a (…) În locul războaielor „vechi” (Antczak, 2018), a venit vremea războaielor noi, așa-numitele „de generația a 6-a (Alderman, 2015, 12 mai), bazate pe arme cu tehnologie avansată care reduc gradul de implicare directă a soldaților prin utilizarea factorilor fizici, chimici și biologici, precum și a mediului natural, bazate pe arme geofizice, informaționale și centrate pe rețea.”

    WAW!

    Adică militarii deja au o denumire pentru geoinginerie: război de generația a 6-a. Armata nu-și pierde timpul cu polemici sterile. Ei discută discret dar pe față, așa cum fac și cu Internet of Bodies, rețeaua care va trece prin corpul tău și te va transforma în android. Mi-au cenzurat postarea în care am scris despre asta:

    https://www.facebook.com/niculescu.grigore.5/posts/pfbid02nu3iBqq1M4zWvTptfGcqZQa5Wg8aY2gCJRHpFAYVKWjbHZQMAnZbnLd3VDiNYoAwl?cft%5B0%5D=AZVUvV4xOQzIugK9EEHsohF8ME5DtbYtWoehKS54oO1yANGKKz-MMEDwxWnIgyM3wt9jv0D1ONJ8bTeC2NwR6yHRBC7Hx8HQJradIXG8xItPnIU85dgr0WTpPzFWwstKKVg&tn=-UK-R

    Desigur că polonezii pomenesc despre HAARP, „cel mai capabil transmițător de mare putere și de înaltă frecvență din lume pentru studierea ionosferei. Dar și celelalte instalații din Rusia – SURA, Europa și China.

    „Principala diferență dintre SURA și HAARP este că instalațiile rusești sunt la latitudini medii, nu polare, unde se produce fenomenul aurorelor boreale. După cum se indică în literatura de specialitate (Dockrill, 2018), acest lucru este important deoarece liniile de intensitate ale câmpului magnetic al Pământului se întâlnesc în nord (adică unde e HAARP). Prin influențarea acestora, poate fi provocată o auroră boreală artificială sau se pot bruia sateliții artificiali ducând la blocarea sistemelor electronice terestre.”

    E fascinant cu câtă seriozitate militaro-științifică e tratat subiectul, ca și cum n-ar fi o conspirație, nu? Spicuiesc pe bandă rulantă:

    „Conceptul de război meteorologic este, de asemenea, utilizat ca un tip de conflict modern în care o națiune adversă este cucerită din punct de vedere economic, tactic și sub acoperire prin utilizarea manipulării meteorologice deliberate și a tehnicilor de geoinginerie. Ideea este de a împiedica adversarul să lupte din cauza vremii nefavorabile” (Sajjad, Kiran, 2022)

    (…) Cu toate acestea, metodele de influențare a naturii prin utilizarea fenomenelor și proceselor naturale induse artificial în scopuri militare sunt în prezent denumite în mod obișnuit în știință „arme geofizice” (Fleming, 2007) și sunt considerate o varietate netradițională de arme de distrugere în masă.

    (…) Armele geofizice, în funcție de mediul în care apar fenomenele artificiale și procesele naturale, se împart în: atmosferice, litosferice, hidrosferice. (…) Sunt arme neletale bazate pe factori netradiționali, selectivi, care acoperă o gamă largă de tehnologii și efecte (fizico-chimice, biotehnice, electromagnetice, biologice, meteorologice, bioacustice etc.). Cu toate acestea, dacă majoritatea direcțiilor de dezvoltare a armelor neletale sunt destinate câștigării operațiunilor de luptă directă, inclusiv deteriorarea echipamentelor militare și neutralizarea trupelor inamice, în viitor vor avea consecințe neobișnuite și dăunătoare (climatice, meteorologice, informaționale, psihologice, psihotrope și altele) și ar putea fi utilizate și în timp de pace, creând zone de influență în anumite regiuni ale țării prin schimbări climatice, perturbând echilibrul mental al locuitorilor, distrugând spațiul energetic și informațional sau efectuând atacuri teroriste de amploare cu agenți biologici și chimici neletali.

    Caracteristicile unei „arme geofizice” ca bază tehnologică pentru armele climatice

    În prezent, în literatura de specialitate putem găsi, de exemplu, informații despre factori precum iodul, care provoacă ploi abundente pe o suprafață mare a Pământului atunci când este dispersat în nori, iar în zonele cu umiditate ridicată, acesta poate modifica gestionarea apei din mlaștini, râuri și lacuri, provocând inundații. La rândul lor, reactivi precum dioxidul de carbon, propanul și iodura de plumb contribuie la dispersarea ceții, ceea ce poate duce la secetă în anumite zone. Generatoarele de la sol și echipamentele de la bordul rachetelor și aeronavelor pot servi drept surse de emisii.

    Există, de asemenea, conceptul de „armă litosferică”, care se bazează pe utilizarea energiei litosferei (Bychkov, 2023). Utilizarea acestei arme presupune apariția unor fenomene catastrofale sub formă de cutremure, mișcări ale plăcilor geologice și erupții vulcanice, pe fondul eliberării tensiunii în zonele periculoase din punct de vedere tectonic. La rândul lor, „armele hidrosferei” (Vasileva-Tcankova, 2022) utilizează energia hidrosferei; descărcarea de energie în hidrosferă – între atmosferă și litosferă – afectează artificial resursele de apă ale Pământului și poate provoca valuri înalte și inundații.

    Armele „biosferice” (ecologice) sunt asociate cu modificări catastrofale ale biosferei, de exemplu părți ale atmosferei, întreaga hidrosferă și întreaga parte superioară a litosferei. Utilizarea unor substanțe chimice și biologice speciale pe suprafețe mari poate duce la distrugerea vegetației și a solului arabil, contribuind la epuizarea rezervelor de alimente. Epuizarea stratului de ozon cu ajutorul poluanților gazoși, inclusiv bromul, fluorul și clorul, care pot fi dispersați cu avioane, rachete și alte mijloace, provoacă distrugerea omenirii, a faunei și florei prin acțiunea unor doze mari de radiații UV.

    Metode modernă de luptă – armele climatice

    Merită subliniat un fapt legat de utilizarea unui fascicul modulat de radiofrecvență și a unui fascicul de ultraviolete. Acest fenomen provoacă fotoionizarea particulelor din atmosferă și le colectează, amplificând fasciculul inițial pe distanțe mari. Atunci când fasciculul lovește ținta, se creează o descărcare electrică extinsă cu efecte termice și fotonice. La o putere mai mică, aceasta încălzește atmosfera și provoacă perturbări climatice (tornade, ploi etc.). În 1919, această invenție tehnică, care putea influența vremea, a fost brevetată. Autorul ei a fost inventatorul francez Constantin Vaideanu, brevetul a fost numerotat FR36728 și a primit denumirea „Dispozitiv pentru transmiterea energiei de putere enormă pe distanțe mari” (Vaideanu, 1919).

    WAW, un român, de fapt sunt 2, cu Nicolae Moraru! Voi reveni separat asupra invenției lor!

    https://www.intelligenceinfo.org/istoria-reala-a-proiectului-romteleghid-1-agresiunea-geofizica/

    (…) Deoarece „armele climatice” pot fi utilizate, cel puțin ipotetic, nu numai în timpul războiului, ci și în timp de pace, modul de bază de utilizare a acestora va fi acela de a influența anumite regiuni ale unei țări. Obiectivele posibile pot include schimbări climatice locale, perturbarea stării mentale a populației și distrugerea mediului natural, a resurselor energetice, a resurselor de informații, a economiei și a industriei unei anumite țări.

    (…) Este demn de remarcat faptul că tehnologia „armei climatice” poate fi, de asemenea, implementată în armele tradiționale și utilizată pentru a induce efecte indirecte asupra mediului. Cercetările privind „armele climatice” sunt în curs. Cel mai bun exemplu în acest sens este sistemul american HAARP, menționat anterior. Toate aceste componente se încadrează în tehnologia utilizată de „arma climatică”, deoarece dacă, de exemplu, autorii provoacă ploi constante sau secetă prelungită, producția agricolă este împiedicată sau apa potabilă devine rară, situația sanitară și igienică se poate deteriora, transportul va fi perturbat, iar toate acestea, la rândul lor, vor duce la dezorganizarea inamicului potențial. Într-un astfel de scenariu, rachetele și operațiunile de luptă devin inutile.

    CONCLUZIE

    (…) Problema responsabilității statelor pentru utilizarea armelor „climatice” (geofizice) în temeiul dreptului internațional este foarte dificilă. Convenția privind interzicerea utilizării mijloacelor tehnice de impact asupra mediului în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile (interzicerea „războaielor ecologice”) din 10 decembrie 1976, la care sunt parte în prezent câteva zeci de țări, nu prevede nicio răspundere pentru încălcarea acesteia (Organizația Națiunilor Unite, 1976).

    (…) Prin urmare, pare justificată definirea conceptului de „armă climatică”, care poate fi atribuită unei noi generații de arme, de exemplu celor netradiționale, ca un tip de armă geofizică. În plus, „armele climatice” pot fi considerate unul dintre cele mai periculoase tipuri de arme de distrugere în masă, la egalitate cu formele tradiționale (nucleare, chimice și biologice), deoarece utilizarea lor poate avea consecințe globale și în mare măsură imprevizibile, un posibil agresor putând fi ulterior și victima lor.

    (…) Posibila utilizare a unor astfel de arme pentru atingerea unor obiective politice în timpul conflictelor armate ar putea duce la accidente în masă și ar putea pune omenirea în pragul supraviețuirii, fără a mai menționa apariția unei „apocalipse” ecologice globale. Nu se poate exclude faptul că recentele forme neobișnuite ale schimbărilor climatice pot fi legate de utilizarea ascunsă a „armelor climatice”.

    https://www.facebook.com/niculescu.cristian.96/posts/pfbid02LECKaVQHkswkTMxLaHCW9soHRDqYQWKXzG1SwBSBXoAQbCSzjoBjTNosRRqLY5Yzl

    https://www.facebook.com/GeorgeAlexander1961/posts/pfbid0QyqsFFFcPm7hDJo2DYgZJgu1EQA7G7s7j6ZpV4Zez4FNWBcxQymDt1chpK8zF2TYl

    Aproape 60% dintre români nu-și permit o vacanță

    https://www.facebook.com/mihai.pirvan.5/posts/pfbid02fHQHZVKWrheoKgxzFaXaFYwzvRRxssuKt8dS8Y5ZpDVnqGK3tSFrnHNxzVj7KWf5l

    https://www.facebook.com/SuntemInLegitimaAparare/videos/25033596616229372/

    https://www.facebook.com/groups/290128939172256/?multi_permalinks=1292981565553650&hoisted_section_header_type=recently_seen

    Actionati cand inca se mai poate! Trimiteti petitii individuale cu motivele de mai jos la relatii.publice@ms.ro , contact@sgg.ro, pm@gov.ro, procetatean@presidency.ro

    Cele mai importante zece motive pentru respingerea amendamentelor la Regulamentul sanitar internațional înainte de termenul limită de 19 iulie 2025

    1. Noua definiție a „produselor de sănătate relevante” include numai medicamentele farmaceutice, diagnosticele, dispozitivele și TERAPIILE GENETICE ȘI CELULARE. Nu se menționează vitaminele, mineralele, plantele, remediile homeopate sau orice alte soluții naturale. Nu a existat nicio analiză post-eveniment a eșecurilor asociate cu utilizarea frauduloasă a „testelor” PCR, a ventilatoarelor, a medicamentelor precum remdesivir și a „vaccinurilor” cu vectori virali și ARNm. (Articolul 1)

    2. Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății ar fi împuternicit să declare o „urgență pandemică” bazată exclusiv pe hotărârea sa, fără niciun control. Nu există nicio procedură prin care națiunile membre să poată vota pentru a combate declarațiile făcute de directorul general. (Articolele 1, 12 și 49)

    3. „Statele părți… mențin sau măresc finanțarea internă, după caz, și colaborează… pentru a consolida finanțarea durabilă în sprijinul punerii în aplicare a prezentului regulament.” CÂT DE MULT VA COSTA ACEST LUCRU? (Articolul 44)

    4. Un nou articol (44bis) a fost adăugat la RSI cu încălcarea Constituției OMS. La 6 februarie 2023, Comitetul de revizuire s-a exprimat „împotriva creării unei funcții explicite de finanțare pentru OMS în temeiul regulamentului”. Eșecul de a defini detaliile „mecanismului financiar de coordonare”, împuternicind în același timp viitori birocrați nealeși, neresponsabili și necunoscuți să controleze „mecanismul”, eșecul de a determina cât va costa acest lucru, eșecul de a solicita transparență deplină și de a face publică o modalitate completă de audit, precum și eșecul de a se asigura că vor fi prevenite conflictele de interese sunt toate inacceptabile. În plus, articolul 44bis a fost adăugat în mod necorespunzător și secret în versiunea finală a amendamentelor, cu caractere normale în loc de caractere bold. Acest lucru a dat impresia că noul articol face parte din RSI existent și nu a indicat în mod corespunzător că articolul 44bis este un amendament. (Articolul 44bis)

    5. Directorul general al OMS nu a prezentat în mod corespunzător VERSIUNEA FINALĂ a modificărilor propuse cu un preaviz de cel puțin patru luni, astfel cum prevede articolul 55 alineatul (2).

    6. Este absolut inacceptabil ca persoanele sănătoase care sunt doar suspectate că au fost expuse la o boală contagioasă să poată fi puse în carantină. (Articolul 27)

    7. Obligarea operatorilor de transport să aplice „măsuri sanitare” [cum ar fi pulverizarea de insecticide] la bord în timpul îmbarcării și debarcării călătorilor reprezintă o încălcare clară a libertăților fundamentale. [Articolul 24.1 litera (a), articolul 24.1 litera (b) și anexa 4.1 litera (c)]

    8. Națiunile sunt obligate să adopte legislație internă pentru a pune în aplicare modificările RSI. Multe au adoptat deja unele dintre cele mai distopice măsuri imaginabile. (Articolul 4)

    9. Instruindu-l pe directorul general „să furnizeze informațiile disponibile cu privire la orice mecanism(e) coordonat(e) de OMS privind accesul la produsele de sănătate relevante și alocarea acestora”, amendamentele la aceste articole nu fac decât să alimenteze mecanismul de făcut bani al Organizației Mondiale a Sănătății. (Articolele 15, 16, 17 și 18)

    10. Încălcarea clară a drepturilor omului prin autorizarea națiunilor să „oblige călătorul să se supună… vaccinării sau altei profilaxii; sau (c) măsurilor sanitare suplimentare stabilite care previn sau controlează răspândirea bolii, inclusiv izolarea, carantina sau plasarea călătorului sub observația sănătății publice” este absolut INACCEPTABILĂ. (Articolul 31 alineatul (2))

    https://www.facebook.com/groups/activenews.ro/posts/1293321465519660/

    🚨 URGENT – Romania are timp până sâmbătă (19 iulie) să respingă noile modificări ale Tratatul Pandemic OMS care cresc influența externă asupra politicilor noastre de sănătate

    Semneaza, Confirma semnatura si Distribuie ACUM petitia noastra nationala care se opune acestui tratat https://www.petitieonline.com/cerem_excluderea_oms_din

    Ultimul lucru de care avem nevoie este ca OMS să ne monitorizeze, controleze cu „certificate de v a x ” si sa ne oblige sa ne injectam/adminsitram toti fara discernamant mizeriile nanomedicale experimentale

    Context:

    Nu vom uita niciodată cum propriul nostru Guvern „ne-a închis” si Presedintele „ne-a lasat fara drepturi si libertati” pe motivul unei gripe, impunând măsuri dure care ne-au controlat aproape fiecare parte a vieții și provocând pagube uriașe. Asta nu trebuie să se mai întâmple niciodată.

    Având în vedere acest lucru, există îngrijorări serioase cu privire la noile modificări aduse Regulamentelor Internaționale de Sănătate (IHR) ale Organizației Mondiale a Sănătății și la ce ar putea însemna

    Avem timp până pe 19 iulie 2025 să renunțăm la aceste modificări. Dacă nu o facem, vor intra automat în vigoare în septembrie.

    Aceste schimbări ar da OMS mai multă influență pentru a ghida și coordona modul în care țările răspund la urgențele percepute de sănătate. Chiar dacă aceste puteri sunt din punct de vedere tehnic doar „recomandări”, am văzut înainte cum sfaturile lor încurajau carantinele, obligativitatile și alte restricții. Ultimul lucru de care avem nevoie este să dăm OMS și mai multa putere în politicile noastre naționale.

    Deciziile rămân în continuare la Guvern- Ministerul Sanatatii și în nici un caz nu trebuie să-i lăsăm pe politicienii noștri sa ia decizii iresponsabilei.

    Politicienii încearcă tot mai mult să „externalizeze” deciziile către organismele globale , iar influența tot mai mare a OMS riscă să submineze capacitatea noastră de a alege ceea ce este corect pentru poporul român. După C o vid, OMS nu merită mai multă influență; merită mai multă distanță. A fost dezvăluita judecata slabă/strâmbă, natura politică și acordurile de finanțare îndoielnice ale OMS.

    Țara noastră ar trebui să descotoroseasca de influență acestei organizatii. Atât Statele Unite, cât și Argentina s-au retras deja din OMS.

    Cel puțin, ar trebui să renunțăm la aceste noi modificări IHR. Deciziile privind sănătatea și libertățile noastre – și responsabilitatea pentru ele – trebuie să rămână cu guvernul ales, nu cu organizațiile externe pe care nu le votăm sau nu le controlăm.

    POTI TRIMITE DIRECT MESAJE/petitii PERSONALIZATE cu informatii publicate de noi si de altii la adresele din comentarii.

    Resurse pe tema acestul tratat pandemic tot in comentarii gasesti sau la #AfaraCuOMSdinTara

    https://www.facebook.com/stop5gromania/posts/pfbid0ErcvUGQLiKqUhEX64CjzKWdXZfXCzJweDezefrS1SjpR9QXWkmvvkvVisKVt3VkUl

    Ilegalitatea pretinderii incadrarii in limitele de expunere la campuri electromagnetice in contextul fasciculelor 5G nedetectabile si nemasurabile.

    Cautam avocati curati care sa demanteleze frauda si crima aceasta.

    Nota tehnico-juridica argumentativa

    I. Introducere

    Prezenta analiza demonstreaza caracterul vadit ilegal si neconstitutional al pretinderii respectarii limitelor de expunere la campuri electromagnetice (EMF) pentru instalatii 5G cu emisie directionala in fascicul (beamforming), in conditiile in care aceste fascicule:

    ❗Nu pot fi detectate cu echipamentele de masura existente pe piata;

    ❗Nu pot fi masurate cu precizie din perspectiva densitatii de putere (power density) sau a valorilor de camp electric si magnetic;

    ❗Nu sunt prevazute in niciun standard tehnic national sau international pentru evaluarea expunerii in regim real.

    II. Principiul legalitatii si caracterul masurabil al limitelor

    Conform art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, respectarea legii si a principiului legalitatii este obligatorie in activitatea autoritatilor si a operatorilor economici. Orice reglementare care impune limite de expunere trebuie:

    Sa se bazeze pe criterii masurabile, verificabile si repetabile;

    Sa se poata evalua prin metode standardizate;

    Sa nu creeze aparente de conformitate in lipsa unui instrumentar de masura.

    Pretinderea conformității fără măsurare = încălcare a principiului precauției:

    Conform Tratatului de la Lisabona (art. 191 TFUE) și jurisprudenței europene, autoritățile au obligația de a preveni riscul asupra sănătății chiar în lipsa certitudinii științifice.

    Pretinderea că fasciculele sunt „în limite” fără dovadă tehnică directă și repetabilă reprezintă:

    🚩 Înșelăciune administrativă

    🚩 Neglijență în serviciu

    🚩 Potențială expunere neautorizată la agenți nocivi, conform legii 319/2006 privind securitatea muncii.

    🚩 Exploatarea frauduloasă a spectrului de frecvențe radio, proprietate publică si pagubirea Statului Român

    III. Inaplicabilitatea standardelor actuale pentru fasciculele 5G

    Normele ICNIRP 2020 si Recomandarea 1999/519/CE, transpusa in legislatia romana prin Ordinul MS 1193/2006, au fost elaborate pentru:

    Campuri electromagnetice omnidirectionale,

    Emisii continue sau cvasi-continue,

    Sisteme de telecomunicatii de generatii anterioare (2G-4G).

    Aceste norme NU includ situatii specifice fasciculelor mobile si variabile in timp si spatiu generate de tehnologia 5G prin antene active (AAS – active antenna systems).

    IV. Imposibilitatea masurarii in regim real

    Echipamentele de masura existente (ex: Narda SRM, Wavecontrol SMP2, Rohde&Schwarz TS-EMF) NU pot urmari fasciculele 5G directionale care:

    Se deplaseaza aleator in functie de utilizatori;

    Emit doar intermitent in directia consumatorului;

    Au latenta si ciclicitate necunoscute observatorului extern;

    Astfel, masurarea in regim real a expunerii maxime este imposibila.

    V. Simularile de laborator sau de birou nu sunt masurari

    Evaluarile „teoretice” facute prin softuri de predictie sau de catre operatori (la cererea ANCOM sau a DSP) sunt simple simulari, NU masurari.

    Nicio instanta sau autoritate nu poate accepta simularea ca substitut pentru o masurare directa cand este in joc sanatatea populatiei.

    VI. Consecintele juridice ale unei evaluari imposibile

    Daca expunerea nu poate fi masurata, atunci nu se poate pretinde conformitate cu limitele legale.

    Pretinderea respectarii unei norme in absenta posibilitatii verificarii incalca:

    Art. 1(5) din Constitutie (legalitate si securitate juridica);

    Art. 34 si art. 35 din Constitutie (dreptul la sanatate si la mediu sanatos);

    Principiul precautiei (art. 191 TFUE si jurisprudenta UE).

    VIII. Concluzie

    Orice autorizatie, aviz sau decizie administrativa care pretinde ca fasciculele 5G s-ar incadra in limitele legale, fara a exista o metoda verificabila si standardizata de masurare a acestora, este lovita de nulitate absoluta.

    Solicitam, in consecinta, interzicerea oricarei instalari de dispozitive radiative 5G in lipsa unei metodologii transparente, independente si masurabile de evaluare a expunerii reale, cu accent pe densitatea de putere a campului electromagnetic in varf de fascicul (peak beam power density).

    https://www.facebook.com/stop5gromania/posts/pfbid02j3PKe1mftKBqdWdbjjw9Zsk2EjxKMQziRwH4cZBKUuZGCYyrSm5fpz6WHMfiEQx6l

    Apreciază

  6. Avatarul lui geo geo said, on iulie 18, 2025 at 12:09 pm

    „Stegarul Dac” Cezar Cătălin Avrămuță SE STINGE DUPA GRATII

    magini cutremuratoare cu Cezar Avramuta. Avocatul Dan Chitic cere TMB eliberarea din arest a activistului civic aflat in greva foamei: „Are 50 kg la 1,85 m… Atributiile Jandarmeriei sunt apararea ordinii de drept, nu aplicarea de ordine ce contravin legii, chit ca vin de la Predoiu… In cauza-n care am fost petent, CEDO a sanctionat Romania pt limitarea exprimarii prin violente ale Jandarmeriei… Sa spui adevarul si sa fluturi un steag nu e pericol public”

    Scris de: Valentin BUSUIOC

    17 July 2025

    „Stegarul Dac” Cezar Avramuta (foto 1 dreapta) se stinge vazand cu ochii dupa gratii. Dovada sunt imaginile pe care Lumea Justitiei le publica acum cu activistul civic in sala de judecata de la Tribunalul Bucuresti, unde a fost adus joi, 17 iulie 2025, din arestul preventiv, unde se afla de aproape doua luni si unde a intrat in greva foamei si a setei.

    Sa fluturi un steag si sa spui adevarul nu poate fi considerat pericol public, a argumentat avocatul Dan Chitic (foto 1 stanga) la Tribunalul Bucuresti joi, 17 iulie 2025, cerand eliberarea din arestul preventiv a activistului civic Cezar Avramuta, zis „Stegarul Dac”, acuzat de ultraj pentru ca a impins un jandarm care il impiedica sa protesteze in fata Arestului Central impotriva abuzului la care este supus omul de afaceri Bogdan Peschir, aflat dupa gratii in acel moment (click aici pentru a citi).

    In pledoaria sustinuta in fata judecatoarelor TMB Anca-Elena Stefanescu si Andrada Albescu, maestrul Dan Chitic a invocat cauza de la #CEDO in care el insusi a fost petent si in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a obligat #Romania sa-i achite avocatului 5.000 de euro pentru incalcarea libertatii de exprimare, intr-un protest vizand o amenda primita de la Jandarmerie (click aici pentru a citi).

    In acelasi timp, avocatul a cerut desfiintarea incheierii din 10 iulie 2025, pronuntate in dosarul nr. 16942/4/2025/a1.2, in care magistrata Roxana-Manuela Pruna de la Judecatoria Sectorului 4 a mentinut arestul preventiv fata de „Stegarul Dac”.

    De asemenea, Chitic a avertizat asupra starii de sanatate precare a lui Avramuta, care a intrat in greva foamei, ajungand sa cantareasca acum 55 de kilograme la o inaltime de 1,85 de metri Mentionam ca Tribunalul Bucuresti a ramas in pronuntare.

    In alta ordine de idei, va spunem ca intre timp procurorul Marius Gheorghe – adjunctul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 – l-a trimis in judecata pe Cezar Avramuta pentru doua presupuse fapte de ultraj: una pentru ca l-a impins pe jandarmul Cristian-Vasile Capleru, iar cealalta pentru ca l-a somat pe alt jandarm – Georgica Cocioran – sa nu-l mai impiedice a protesta, spunandu-i de doua ori: „te plesnesc”. Rechizitoriul nr. 2396/160/P/2025 a fost confirmat de catre seful PJS1 Daniel-Doru Nedela

    Redam principalele argumente ale avocatului Dan Chitic (vezi audio):

    „In cauza Chitic contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului spune ca sanctiunea aplicata unei persoane reprezinta o ingerinta in dreptul sau la libera exprimare si ca exista putine posibilitati de restrictionare a libertatii de exprimare in domeniul discursului sau dezbaterilor politice, in care libertatea de exprimare este de cea mai mare importanta.

    In concluzii, #CEDO spune ca impunerea unor sanctiuni administrative sau de alta natura (cu atat mai mult cu cat este o sanctiune penala), oricat de blanda, autorul unei exprimari care poate fi calificata drept politica poate avea un nedorit efect de racire a discursului public.

    Asta inseamna ca al meu client era in exercitarea unui drept legitim, prevazut si aparat de Constitutie, prevazut si aparat de art. 10 pct. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, prevazut si aparat, expressis verbis, in mai multe hotarari pronuntate de CEDO, inclusiv in cea citata mai sus (Chitic contra Romaniei).

    Aceasta hotarare spune ca judecatorul (n.r. de la instanta de fond) greseste in mod fundamental atunci cand spune ca jandarmul asa-zis agresat se afla in exercitarea atributiunilor de serviciu. Spun acest lucru pentru ca, in temeiul Legii 550/2004 (n.r. Legea Jandarmeriei), actiunea jandarmului trebuie sa fie una legala. Iar daca ordinul este unul care contravine legii, jandarmul nu trebuie sa-l aplice. Pentru ca asa spune si Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare. (…) La art. 8 alin. 1 lit. b, legea spune: ‘Cadrelor militare nu li se poate ordona si le este interzis sa execute acte contrare legii’.

    Ce vreau sa spun cu asta: avem hotarari ale CEDO care spun explicit ca este interzisa limitarea dreptului la libera exprimare. Si am avut un jandarm care – de proprie voie sau din executarea unui ordin – a actionat asupra clientului meu in mod nelegal. Deci nu putea fi in exercitarea atributiunilor de serviciu, pentru ca atributiunile de serviciu ale Jandarmeriei sunt apararea ordinii de drept, si nu aplicarea unor ordine care contravin legii, chit ca vin de la ministrul Catalin Predoiu. (…)

    Intr-o cauza in care chiar subsemnatul am fost petent, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a sanctionat Romania pentru limitarea dreptului la libera exprimare prin violente ale Jandarmeriei. Adica este exact ceea ce se intampla acum. (…)

    Va rugam sa dispuneti revocarea masurii preventive si punerea de indata in libertate a domnului Cezar Avramuta, acesta nereprezentand un pericol pentru ordinea publica, fiind o persoana cu maxima notorietate si cu o apreciere extrem de larga in societate. Motiv pentru care, din punctul nostru de vedere, mentinerea lui intr-o stare de arest preventiv constituie un motiv mai mare de ingrijorare pentru societate. Si o mai mare temere provoaca o masura vadit nelegala si neintemeiata decat lasarea in libertate a unei persoane care acum are 50 kg la 1,85 m. (…)

    Haideti, va rog foarte mult, sa facem dreptate, dar si sa facem un gest umanitar: sa punem in libertate un cetatean care nu a constituit niciodata un pericol public. Sa spui adevarul si sa fluturi un steag nu este un pericol public, chiar daca atunci cand spunem adevarul ar putea fi inteles ca este vorba de un adevar personal. Dar el este un adevar. Nu a fost niciodata nici incitare, nici defaimare, ci a fost doar partea lui de adevar – adevar la care si eu subscriu si, ca mine, vreo 60% din populatia tarii”.

    https://www.facebook.com/dan.chitic/posts/pfbid028CtYNTRJ7sDQ5YNrvr8GN6RzAvLC8tGfjV9hFJhqQj3tM7s4LLA6TtwQp8KkigQBl

    https://www.facebook.com/100000824658128/videos/24308976328738573/?so=watchlist&rv=video_home_www_playlist_video_list

    https://www.facebook.com/100000824658128/videos/728545799896315?so=watchlist&rv=video_home_www_playlist_video_list

    Apreciază

  7. Avatarul lui Carmen Carmen said, on iulie 18, 2025 at 12:29 pm

    Stirea cu brașoveanul chiar e și un pic comica …doar datoriile ..însă și acelea doar după 6 ani…e incredibil.

    Apreciază

  8. Avatarul lui Geo Geo said, on iulie 18, 2025 at 7:08 pm

    Apreciază

  9. Avatarul lui Geo Geo said, on iulie 18, 2025 at 8:01 pm

    https://www.g4media.ro/breaking-guvernul-vrea-drone-care-sa-identifice-proprietatile-evazionistilor-primariile-vor-putea-externaliza-la-firme-de-executare-fiscala-incasarea-taxelor-neplatite.html

    Multi idioți pe lumea asta și unii ajung în guvern…cum rămâne cu gdpr, inviolabilitatea domiciliului, vine autorizează dronele, cine le manevrează, și dacă survoleaza proprietățile vreunui mare smecher ce face? După exemplul de acum câțiva ani cu camerele radar…

    https://economedia.ro/guvernul-va-publica-lista-cu-contribuabilii-care-nu-isi-platesc-datoriile-la-stat.html

    parca și pana acum era ceva la finanțe pe site…problema e ca multinaționalele nu vor apărea pe acea lista iar nările companii de stat cu datorii istorice nu vor pati nimic politicienii având interese uriașe acolo fie prin oamenii plantați fie prin contractele de achiziții de la firmele lor…asa ca tot amărâții vor fi ciuca bătăilor…apropo, poate guvernul publica și lista cu firmele la care este dator…

    https://www.g4media.ro/ultima-ora-salile-de-pacanele-si-jocuri-de-noroc-vor-putea-fi-interzise-sau-suprataxate-de-primari-ministrul-dezvoltarii-autoritatea-locala-are-dreptul-de-a-decide-daca-autorizeaza-sau-nu-aceasta-ac.html

    oo, da, cum să nu…uitam ce sunt primarii…niște soldați credincioși ai partidului…si dacă partidul o cere, vor fi nai multe astfel de sali de păcănele…

    Apreciază

    • Avatarul lui Geo Geo said, on iulie 19, 2025 at 7:11 am

      chestia aia cu externalizarea impozitelor e terorism…si totodată recunoașterea eșecului atâtor instituții cu responsabilități…mai bine le desfiintam…legi și strategii făcute de firme, colectări de impozite realizate de firme…mulți își vor pierde casele…

      Apreciază

      • Avatarul lui geo geo said, on iulie 21, 2025 at 7:41 am

        Ca orice criză care se respectă, și “criza bugetară” de zilele astea bolojaniene se constituie într-un prilej minunat de înghețare a drepturilor fundamentale și a libertăților cetățenești. Statul ostil, împănat cu cele mai larg răspândite și populate servicii secrete din UE, apasă energic pedala accelerației către totalitarism.

        Czeke Attila ne-a spus ieri pe șleau că guvernul se pregătește să introducă în România sistemul de rating social chinezesc, ceea ce va fi o premieră în UE.

        Motivul: să prindă mai ușor datornicii la stat sau proprietarii care nu se înregistrează la fisc în vederea plății impozitului pe case și alte averi și să îi execute silit mai ușor și mai rapid.

        Domnul Atilla – Cheng Li spune că primăriile vor fi dotate cu drone, pe care le vor utiliza pentru a depista și, ulterior, monitoriza casele și acareturile omului, edificate cu sau fără autorizație de construcție.

        Dronele au fost utilizate în plandemie pentru a monitoriza recalcitranții care refuzau să poarte mască în familie – poate nu vă mai amintiți…

        De mâine, dronele ne vor urmări pentru a verifica dacă plătim taxe pe proprietate și, respectiv, pentru a fi sigur fiscul că avem pe ce să fim executați silit pentru datorii de 28 de lei la stat.

        Poimâine, dronele se vor concentra pe posibilele înjurături la adresa autorităților, care se vor asigura că votăm cu cine trebuie și că asimilăm religiile corecte (verzi – curcubeu inversat) și credem minciunile bune, nobile, ale sistemului, care ne vrea binele bugetar, desigur, respingând “conspirațiile” și “știrile false” (=tot ce este contrar sau critic față de ideologia oficială).

        Domnul Attila – Cheng Li nu se oprește aici.

        Primăriile vor comunica de trei ori pe an informații despre asistații social. Dacă bogătanii respectivi vor fi având datorii la stat sau la companiile private de utilități, li se vor opri fracțiuni din ajutorul social de sute de lei pe care îl încasează lunar și uită de datorii, preferând să cumpere pâine și lemne de foc. Ce se întâmplă ulterior cu asistatul social și copiii săi nu mai contează. Se descurcă ei, în măsura în care au cu ce… Cine-i aruncat peste zidurile cetății nu mai e în grija statului – ce, nu are statul suficienți “refugiați” de război pe care să îi țină mulțumiți?

        Desigur, statul nostru autoritarist nu se mai împiedică de reglementările privind protecția datelor cu caracter personal și nici de Constituție. Epigonii lui Putin din România știu doar să sperie lumea cu ingerința rusă, dar nu fac niciun efort ca să ascundă măcar de ochii lumii faptul că îl copiază pe Putin în tot ceea ce fac iliberal și anti-democratic…

        Domnul Attila – Cheng Li atacă și problema amenzilor de circulație.

        Cine nu le plătește la timp nu primește permisul înapoi, chiar și după expirarea perioadei de suspendare din procesul-verbal de contravenție. Dreptul la muncă al șoferilor de profesie e anihilat, dreptul la liberă circulație al celorlalți șoferi e neutralizat, doar pentru neplata unei amenzi de circulație.

        Evident, dacă ideea asta creață o să le iasă (și le iese, pentru că au o CCR mai mult decât obedientă și un sistem judiciar supus, iar nu independent), o să ne trezim curând într-un superb sistem chinezesc de rating social.

        Nu plătești factura la utilități, rata la bancă, datoria către angajatorul care te-a sancționat pentru că ai înjurat pe stadion, chiar dacă datoria e contestabilă sau odioasă – nu mai ești cetățean, nu mai ai drepturi, ești automat și oficial pleava societății, deci nu mai mergi la vot, nu mai pleci la muncă în străinătate, nu mai muncești conform profesiei sau meseriei și mânânci dacă găsești ceva pe stradă, în parc sau în pădure.

        Interesant este că, de curând, prin decizie CCR, divulgarea declarațiilor de avere ale demnitarilor nu mai e constituțională, fiind interzisă. În schimb, monitorizarea permanentă și executarea automată a datornicilor la fisc sunt bune și necesare pentru sănătatea bugetară …

        Notă: Sunt convins că mulți comentatori de pe această pagină vor fi de acord, chiar vor aplauda măsurile anunțate de Attila The Hun.

        Incredibil de mulți oameni consideră că lumea ar fi mai bună dacă toată lumea ar respecta toate regulile. Dar:

        – întotdeauna au existat, mereu vor fi, mereu vor prevala privilegiații, beneficiari dublului standard, cărora nu li se aplică regulile comune, că doar nu sunt pulime/vulg/pleavă; iată, nimeni în România nu se atinge nici acum, în “criză bugetară”, de infractorii de profesie, care fură tva și accize, și nici de corporațiile care practică optimizarea fiscală, basculând peste graniță sute de miliarde anual, fără a plăti aici taxe și impozite, deși aici se produce plusvaloarea și de aici se consumă criminal resursele naturale și umane;

        – nu toate legile și regulile sunt legitime, ba chiar majoritatea celor emise pe timp de criză sau cu prilejul crizelor sunt anti-democratice, contrare Constituției și CEDO și nedrepte.

        Imitatorii din România a lui Xi Jingping și epigonii români ai lui Putin încă se lamentează că e ingerință rusă peste tot, în țara serviciilor secrete … Că e război hibrid, deși imitatorii și epigonii au pus țara și poporul la picioarele tuturor serviciilor secrete străine, ubicui azi, ca și la epoca anulării alegerilor din 24 noiembrie 2024.

        https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/pfbid0yyXusY2oaHrKKZJVjye7MjWA9WGBURcG7Y1RCbNP9jzhaPZz39Pu2mZ2ef28ivgdl/

        Apreciază

    • Avatarul lui geo geo said, on iulie 21, 2025 at 8:03 am

      „Au tot ce le trebuie in ETERRA, imagini satelitare aproape la zi, extrase funciare, tot ce vrei. Asta e praf in ochi cu dronele. Cine sa se mai ocupe si de asta daca oricum jumatate din primarii vor fi concediate?”

      Apreciază

  10. Avatarul lui Geo Geo said, on iulie 19, 2025 at 9:37 am

    bucurie pe trompete

    https://defapt.ro/politica/romania-va-putea-accesa-fonduri-europene-602-miliarde-euro

    guvernanții nu au reușit să tragă toți banii niciodată de la întrarea in ue…cu atât mai mult acum nu cred

    Apreciază

    • Avatarul lui geo geo said, on iulie 21, 2025 at 7:37 am

      Ursula promite României 60 de miliarde de euro, pe viitorul buget multi-anual, iar focile pro au început deja să aplaude fericit.

      Pe bugetul multi-anual în vigoare, România a avut alocate 48 de miliarde de euro. Din acest munte de bani, România a reușit cu chiu cu vai să atragă 10%. O performanță care se întinde pe vreo zece ani, de altfel, datând de dinainte de pandemie.

      Dacă se menține această “bună” tradiție, vom fi atras în 7 ani încă 6 miliarde de euro. De vis, ce mai, iar visul are mare șanse să devină realitate cu Bolo & Dan pe post de vătafi ai coloniei. Plus că acești bani vin cu condiții. De exemplu, o cotă mult mai mare de migranți, plus taxele pe aer și apă, plus “educația” de gen, plus costurile cu armamentul fabricat în Franța și Germania.

      Notă: suma de 48 de miliarde, evocată mai sus, nu include PNNR. Acolo stăm “mai bine”: am atras 8 miliarde din 29…

      Așa că nu-i nimic de aplaudat, focilor.

      https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/pfbid02tfERJwsmWryba5kH3E5gxQXPfXzABqYATMQsjRtnEgkm8kgargUud9QR28qNfWf7l

      Apreciază

  11. Avatarul lui geo geo said, on august 4, 2025 at 12:30 pm

    Dupa cazul de la Brasov altul la Craiova

    Un caz șocant a ajuns în atenția polițiștilor din Dolj, care fac cercetări pentru a stabili condițiile în care au sfârșit o mamă și fiul acesteia.

    Cum a ajuns să fie descoperită situația cel puțin cutremurătoare? O femeie în vârstă de 89 de ani a murit, joi seară, după ce a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia, în Craiova.

    Ajunși la fața locului, pentru a face cercetări, oamenii legii au descoperit în apartamentul bătrânei trupul fără suflare al fiului acesteia, un bărbat în vârstă de 69 de ani. Care, din primele constatări ale anchetatorilor, ar fi decedat în urmă cu mai mult timp.Echipajele medicale ajunse la faţa locului au constatat decesul femeii

    Poliţiştii au fost sesizaţi, joi seară, 31 iulie, cu privire la faptul că o femeie este căzută în faţa unui bloc situat pe strada Petre Ispirescu, din Craiova. La fața locului au ajuns, pe lângă oamenii legii, și echipaje medicale, însă nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea femeii.

    La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova care au stabilit că femeia, de 89 de ani, ar fi căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia. Din nefericire, echipajele medicale ajunse la faţa locului au constatat decesul femeii.

    De asemenea, în apartamentul acesteia a fost găsit cadavrul unui bărbat, de 69 de ani, aflat în stare de degradare, acesta fiind fiul femeii”, a transmis IPJ Dolj vineri, 1 august, prin intermediul unui comunicat.

    Potrivit precizărilor IPJ, cele două trupuri fără viață au fost transportate la morgă, pentru realizarea necropsiei.

    În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care au murit bătrâna și fiul acesteia.

    https://www.national.ro/news/caz-cutremurator-in-dolj-o-femeie-a-murit-dupa-ce-a-cazut-de-la-etajul-4-descoperirea-macabra-facuta-in-apartamentul-ei-854619.html/

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.