Curtea Constituțională a României a respins cu unanimitate, ca neîntemeiată, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei
Dupa cum stiti:
Ce spune Nicușor Dan despre luptătorii anticomuniști din munți
Curtea Constitutionala a respins insa cu unanimitate, conform https://www.g4media.ro/breaking-curtea-constitutionala-a-respins-cu-unanimitate-ca-neintemeiata-sesizarea-presedintelui-pe-legea-privind-combaterea-antisemitismului-si-xenofobiei-nicusor-dan-a-invocat-lipsa-de-claritate.html:
Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, potrivit surselor G4Media.
Sesizarea a fost respinsă „ca neîntemeiată”, cu unanimitate.

Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


inclusiv credinta ortodoxa in temeiul acestei mizerii de lege poate fi considerata ca antisemita si noi toti sa fim bagati la reeducare…
ApreciazăApreciază
Azi va avea loc prima ședință a Curții Constituționale în noua componență, cu o nouă conducere.
Au pe rol un singur dosar, cel în care președintele României a invocat neconstituționalitatea modificărilor aduse OUG 31/2002 și Legii 157/2018 prin ceea ce este cunoscut drept Legea Vexler (PLX 168/2025).
Cel mai probabil sesizarea președinției, valoroasă de altfel din punct de vedere juridic, va fi respinsă. Deși nu este inadmisibilă (președintele are dreptul teoretic de a sesiza CCR, o poate face oricând până la promulgare și nu există autoritate de lucru judecat) e puțin probabil ca judecătorii constituționali să se contrazică flagrant după numai 7 zile.
Chiar cu o zi înainte ca președintele Nicușor Dan să formuleze sesizarea de neconstituționalitate, CCR emitea un comunicat de presă privind respingerea obiectiei de neconstituționalitate formulată de parlamentarii din opoziție față de aceeasi lege (10 iulie).
CCR a constatat că legea Vexler este constituțională raportat la criticile invocate și că toate dispozițiile legale criticate întrunesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate și nu contravin dreptului la viață intimă familială și privată, exigențelor libertății de exprimare.
Prin sesizarea preşedintelui României se invoca neconstituționalitatea exact a acelorași prevederi legale deja declarate ca fiind conforme constituțional și, în esență, se aduc aceleași argumente juridice.
Deci, sub aspectul obiectului și a motivelor de neconstituționalitate cele două sesizări sunt identice.
Motivul principal este că ambele sesizări au aceeași sursă de inspirație: avizul Consiliului Legislativ emis în procedura adoptării legii care, deși pozitiv, desființează legea sub aspectul constituționalitatii ei.
Diferențele între cele două sesizări tin de nuanță și de calitatea motivării elementelor identice de neconstituționale: lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a legii.
De altfel, graba președinției de a depune o nouă sesizare la doar o zi după ce CCR declara constituțională legea se datorează unei gafe. În conferința sa de presă Nicușor Dan a declarat că a depus nouă sesizare, deși încă nu se cunoștea motivarea deciziei de cu o zi înainte, pentru că era în ultima zi în care putea lua o decizie. Primise legea pentru promulgare la 21.06.2025 iar termenul maxim de 20 de zile pentru a o promulga sau lua altă decizie se împlinea chiar pe 10.06.2025, când a sesizat CCR.
Președintele Dan se află într-o gravă confuzie, care evident nu i se datorează lui personal ci administrației care nu beneficiază de suportul unur constituționalisti sau juriști. Pur și simplu la nivelul Administrației Prezidențiale nu s-a cunoscut, ceea ce e absolut jenant, că prin sesizarea CCR cu o obiecție de neconstituționalitate termenul de promulgare pentru acea lege se întrerupe. După ce Curtea comunica președinției decizia luată cu privire la soluționarea obiecției anterioare, începea sa curgă un nou termen de 10 zile în care președintele putea fie promulga legea, fie sesiza la rândul lui CCR cu alte motive de neconstituționalitate decat cele deja analizate, fie putea cere reexaminarea legii de către Parlament.
În cazul nostru, după 10 iulie 2025, mai exact după ce se comunica decizia motivată, președintele avea un nou termen de 10 zile în care să reflecteze asupra unei decizii. În loc de asta, crezând că se află în întârziere, a depus pripit o sesizare având in mare parte acelasi continut ca cea deja respinsa.
Indiferent de soluția care se va da astăzi sesizării de neconstituționalitate, Președintele României va avea un nou termen de 10 zile în care ar putea cere Parlamentului reexaminarea legii, inclusiv în ce privește aspectele pe care acum le-a considerat neconstituționale.
https://www.facebook.com/atneacsu/posts/pfbid02jB92PAiZxY5eSJkzWeM8BuzuAXFn7sKj9v9xWPL1xxMFDXc1RK4xBfaZx3ghMdswl
Respinsă ca neîntemeiată (nu ca inadmisibila, vezi postarea anterioara) în unanimitate.
Repet, Nicușor Dan, dacă chiar crede în ceea ce a afirmat public, că această lege este păguboasa prin lipsa de claritate și precizie, are la dispoziție instrumentul constituțional al retrimiterii legii spre reexaminare Parlamentului.
Poate fie decide asta fie să promulge legea, în termen de 10 zile.
https://www.facebook.com/atneacsu/posts/pfbid0Q7VkuM3Jjft1kQ528ybPMJqWrs9zArUdWgf3xTJmxze5dLAKAvjWzpVnD29FcnCol
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Muza lu’ „Padu Acoboaie” a fost scăpată de parnaie…
ApreciazăApreciază
Ursula von der Leyen prezintă azi propunerea oficială pentru bugetul UE 2028–2034, estimat la un record de 1.717 miliarde de euro, care mută prioritățile pe apărare, inovare și sprijin extern, în schimb prevede reduceri substanțiale în domeniile tradiționale precum agricultura și dezvoltarea regională, potrivit Politico. Comisia propune și introducerea unor noi taxe europene. (politico.eu)
Așa, tată, mai ușor cu agricultura, dezvoltarea regională. Europenii s-au învățat cu traiul sibaritic. Nu se mai poate, când Putin e gata să înghită întreaga Europă. Banii trebuie dirijați spre înarmare, să-i stea sângele în vene lui Putin. Noi, ca pro-europeni, avem datoria să fim solidari cu Ucraina. Până la capăt. Până la sărăcirea Europei. Păi n-am spus că UE e condusă de psihopați anti-europeni? Pro(sto)-globaliști.
***
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: ,,România pierde 6,3 miliarde de euro din PNRR pentru proiecte care nu mai pot fi terminate la timp.”
Așa! Și ce propui? Cine e vinovat pentru asta și pentru majoritatea fondurilor europene care s-au pierdut, se pierd și se vor pierde? AUR, POT, Călin Georgescu și liota de suveraniști care-i susțin, nu? Cum, nu ei au guvernat în ultimii 5 ani sfidând logica economică și fiscală?
Cum răspund cei vinovați pentru asta? Premierii ale căror guverne au încălcat legea disciplinei financiare, miniștrii și directorii din cauza cărora au rămas zeci de miliarde Euro neaccesate? Sunt luați și plimbați dintr-un minister/ funcție în altul/ alta? Asta-i pedeapsa?
Da, dar România e pe traiectoria sigură, e condusă de alianța pro(sto)-europeană. Electoratul pro(sto)-european e mulțumit și așa, totul e ca ,,ai noștri” să rămână la putere, să nu care-cumva să preia puterea diavolii suveraniști care-l susțin pe Georgescu, care ne vor scoate din UE și NATO și ne vor livra pe tavă lui Putin la mic-dejun.
Clarificare: folosesc termenul pro(sto)-europeni ca parodiere a auto-denumirii imbecile de pro-europeni în cazul unui stat membru UE și, în același timp ca revoltă față de etichetarea ca rusofili sau putiniști a celor convinși că suveranitatea este unul dintre elementele componente ale identității naționale, recunoscut și înscris atât în Constituția țării cât și în tratatele fondatoare ale Uniunii Europene.
https://gandeste.org/analize-si-opinii/angelo-davidescu-mai-putina-agricultura-gata-mai-multe-arme-avem-de-dus-un-razboi-in-ucraina/136102/
Pielea radutudorilor nu s-a repliat încă după găinizarea senzitivă provocată de recentul anunț al lui Trump despre niște arme pentru Ucraina. Încă ies aburi de emoție din ei. Din întîlnirea lui Trump cu Rutte ei au auzit nu ce s-a spus, ci ceea ce speraseră intens că vor auzi că se va spune cu mult înainte să audă ce-ar fi auzit. Iar asta nu e nici măcar confirmation bias, ci onirism pitic în ambulatoriu.
Concret, Trump si Rutte ar fi convenit că, pe banii europenilor, NATO va cumpăra arme din SUA și le va livra Ucrainei. Entuziasmul din televizoarele județene și de pe paginile unor oficiali tip Țoiu sau Moșteanu a acoperit cîteva detalii importante. NATO n-a cumpărat niciodată arme de la americani, ci s-a auto-dotat necontractual. Pînă la Rutte – acest Iohannis cam la fel de inteligent -, nimeni n-a imaginat NATO ca dealer de armament.
Pentru a cumpăra arme americane cu bani europeni pentru Ucraina, NATO ar avea nevoie de structuri și proceduri, iar achizițiile s-ar face pe baza unor contracte, directe sau nu, între țări NATO doritoare și producători de profil din SUA. Există așa ceva? Cam nu, din cîte știu. Deci, astăzi acest plan e o fantezie. Eventual o intenție. Nu e încă măcar proiect. Ce este, totuși? E o ditai pocnitoarea cu confetti tipică show-urilor lui Trump și acceptată cu un subordonism prețios, înțepat si găunos de un secretrar general NATO care continuă să facă eforturi stînjenitoare să placă imprevizibilului de la Casa Albă.
Și, ghinion. Nici n-apucară Țoiu & Moșteanu să învețe pe de rost modulașele de comunicare cu mulțumiri călduroase pentru această mîntuitoare nouă abordare a lui Trump în relația cu Rusia lui Putin că veni șeful de la Élysée și trată cu refuz achizițiile militare pentru Ucraina via NATO. Așa ceva? Franța? Franța noastră? După Franța, nici Italia… Nici Cehia… Germania lui Mertz încă nu s-a hotărît, poate și pentru că nici Mertz nu e tocmai o lumină intelectuală a politicii contemporane, iar industriașii germani încă nu l-au informat în legătură cu ceea ce urmează să facă.
Totuși, ce bine că doamna Melania l-a informat pe domnul Donald în cadru familial că domnul Vladimir Vladimirovici nu e cum crede domnul Donald că e, ci e un om rău deoarece a mai bombardat încă un oraș. Ce-i al lui Trump e pus deoparte. Hienă de televiziune fiind, știe să producă știri. Inclusiv, sau poate mai ales, pentru infanți.
Slava!
https://gandeste.org/analize-si-opinii/sorin-faur-slava/136098/
https://gandeste.org/analize-si-opinii/adrian-onciu-distrasi-de-la-principalul-obiectiv/136096/
ApreciazăApreciază
https://www.theburningplatform.com/2025/07/17/the-conflict-in-ukraine-is-widening-out-of-control/
ApreciazăApreciază
https://www.puterea.ro/romania-din-nou-pe-lista-neagra-a-ue-risca-sanctiuni-pentru-intarzierea-reformei-tva/
https://www.puterea.ro/cseke-attila-anunta-masuri-dure-fara-permis-masina-sau-autorizatie-de-constructie-daca-ai-datorii-la-stat/
https://www.puterea.ro/ce-ne-invata-respingerea-sesizarii-presedintelui-pe-legea-antisemitismului/
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
https://www.g4media.ro/presedintele-cehiei-semneaza-o-lege-care-incrimineaza-propaganda-comunista-si-nazista-pedepse-de-pana-la-cinci-ani-inchisoare-pentru-promovarea-mesajelor-extremiste.html
poate iau exemplu…
ApreciazăApreciază