Moda periculoasă a „stării de bine” care ascunde capcane spirituale
Comentariul fratelui Felix postat la Cel puţin 20 de morţi după un atentat sinucigaş comis într-o biserică din Damasc:
Moda periculoasă a „stării de bine” care ascunde capcane spirituale
INSELAREA SPIRITUALĂ CU O MASCA A BUNĂSTĂRII
Avertisment privind evenimentele derivate din yoga,
Meditație și terapii alternative în nordul insulei Evia
De către Prot. Stefanos Stephopoulos
În ultimele luni, în nordul Eviei au fost planificate numeroase evenimente și retrageri care, sub pretextul „wellness”, „pace sufletească” și „sănătății fizice”, promovează practici precum yoga, meditația, terapiile energetice și homeopatia.
Evenimente precum:
Retragere wellness cu yoga, respirație și vindecare prin sunet (Rovies, iulie-august 2025)
Retragere yoga, artă și mindfulness (Kavos, 8-14 septembrie 2025)
Retragere yoga de 3 zile Wellness Oasis (Nisi, 30 mai – 1 iunie 2025)
Weekendul Agia Anna Yoga & Spa (Agia Anna, septembrie 2025)
par să fi inundat regiunea, promițând armonie a corpului și a sufletului. Cu toate acestea, în spatele acestui lucru aparent bun se ascunde o înșelăciune spirituală mai profundă, care nu ar trebui ignorată.
Motive spirituale și științifice de îngrijorare
În ultimii ani, insula noastră a cunoscut o creștere a așa-numitelor terapii alternative și practici meditative, care promit sănătate spirituală și fizică. Cu toate acestea, o examinare atentă a acestor fenomene din perspectiva teologiei ortodoxe și a științei medicale relevă rezerve serioase.
Homeopatia, de exemplu, nu este pur și simplu o formă alternativă de medicină; ea întruchipează o viziune asupra lumii care vede oamenii ca purtători de „energie” și boala ca o perturbare a echilibrului energetic. Tratamentul se bazează pe diluții de substanțe și „memorie energetică”, concepte fără dovezi științifice și cu un fundal filosofic derivat din curente spiritualiste și teosofice, străine Ortodoxiei.
La fel de problematică este tendința către terapiile energetice, cum ar fi Reiki, care susțin existența unei energii universale pe care oamenii o pot canaliza sau manipula. Aceste practici se bazează pe credințe religioase orientale și sisteme care înlocuiesc harul dumnezeiesc necreat care izvoraste din Ipostasul Dumnezeului-Om Hristos cu forțe cosmice impersonale. Acest lucru distorsionează antropologia creștină și transformă sănătatea într-o chestiune tehnică de magie, mai degrabă decât rodul unei vieți de pocăință.
Meditația , adesea prezentată ca echivalentul rugăciunii, este de fapt ceva complet diferit. În Tradiția ortodoxă, rugăciunea este o relație personală cu Dumnezeu, un dialog între om și Creator, un act de smerenie și încredere. În schimb, meditația caută unirea cu universul impersonal, absorbția și contopirea persoanei și, în cele din urmă, prin sine insusi. Această practică nu își are locul în spiritualitatea ortodoxă și comportă pericole duhovnicesti.
În general, terapiile energetice și practicile meditative sunt sisteme cu un fundal ideologic, filosofic și metafizic care se opun atât abordării științifice, cât și viziunii creștine ortodoxe asupra lumii.
Fața periculoasă a „stării de bine”: o amenințare spirituală modernă
Fenomenul yoga și meditației ca metodă de „mântuire” a sănătății și echilibrului spiritual se bazează pe învățături care nu au nicio legătură cu credința creștină și, în special, cu ortodoxia. Yoga provine din hinduism și are un puternic caracter religios, cu practici care includ mantre, centre energetice (chakre) și scopul unirii cu dumnezeul impersonal. Meditația promovată în cadrul acestor evenimente abordează adesea tehnici budiste sau teorii New Age, depersonalizând omul și distanțându-l de Dumnezeul-Om cel viu.
Mai mult, „bunăstarea” promovată de aceste practici este adesea asociată cu terapii energetice precum Reiki, biorezonanță și diverse forme de homeopatie, care nu au nicio bază științifică și ascund adesea pericole spirituale, inducând în eroare persoanele care caută sănătate și liniște sufletească.
Pericole spirituale și închinare falsă.
Aceste metode cultivă ideea unui „sine superior” sau a unei „conștiințe superioare”, care este în esență o înșelăciune spirituală ce îl plasează pe om ca pe un dumnezeu al său însuși și neagă nevoia de pocăință și de o relație cu Hristos. Această autoamăgire duce la declin spiritual, la înstrăinarea de Biserică și, în cele din urmă, la consecințe grave pentru sănătatea mintală.
Biserica Ortodoxă îndeamnă la vigilență, deoarece aceste practici constituie o formă modernă de eroare și idolatrie care nu trebuie tolerată în cadrul Bisericii sau în societate în general.
Adevărata bunăstare, conform tradiției ortodoxe, constă în unirea cu Dumnezeu prin rugăciune, participarea la Tainele Bisericii, post și dragostea față de aproapele. Domnul Iisus Hristos oferă singura mântuire și pace autentică, pe care nicio yoga sau meditație nu o poate înlocui. În același timp, știința medicală modernă oferă metode de tratament sigure și dovedite în care ar trebui să avem încredere, evitând metodele alternative dubioase și insuficient studiate.
https://www.entaksis.gr/yoga_evoia_25/
Comentariu saccsiv:
Nu sunt de acord cu ideea ca „știința medicală modernă oferă metode de tratament sigure”.
Despre homeopatie cititi va rog mai multe la:
Despre Reiki:
Despre yoga:
Yoga pentru sănătate = poartă pentru draci
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Saccsiv, dar despre QI Gong ce părere ai, pentru că ia amploare din ce în ce mai mare și în țara noastră și în Occident ?
ApreciazăApreciază
Octavian
Rezumat generat de AI
Qigong (气功) este o practică chineză care combină meditația, mișcarea și exercițiile de respirație pentru a cultiva energia vitală, numită Qi, în corp și minte. Scopul principal este de a echilibra și armoniza Qi-ul, considerat responsabil pentru starea de bine fizică și mentală
Deci am o parere proasta.
ApreciazăApreciază
https://www.cuvantul-ortodox.ro/staretul-sofronie-de-la-essex-despre-credinta-ortodoxa-versus-ratacirile-catolice-protestante-orientale-inclusiv-despre-karate-magie-filioque/
ApreciazăApreciază
Sfântul Maxim Kafsokalivitul îi spunea Sfântului Grigorie Sinaitul:
– Duhul rău al înşelăciunii, când vine la un om, îi tulbură mintea şi-l face nebun, îi îngreunează inima. El face o persoană să fie laşă, să fie fricoasă, să deznădăjduiască şi să fie plină de aroganţă. El face ochii persoanei sălbatici, tulbură mintea, produce fiori prin trup. Lumina nu apare strălucitoare, ci roşie. Mintea devine demonică. Duhul rău îl încurajează pe om să hulească. Oricine e posedat de un astfel de duh demonic e mânios şi devine nebun. Nu e nici umilinţă, nici jale adevărată cu lacrimi în el. Se laudă cu toate realizările sale şi caută să fie lăudat şi cinstit. El se lasă târât de patimile sale. Îşi pierde mintea şi e cu totul distrus.
Sfântul Maxim Kafsokalivitul îi spunea Sfântului Grigorie Sinaitul:
– Când Duhul Sfânt sălăşluieşte într-o persoană, gândurile îi sunt adunate. Acea persoană e cu grijă şi smerită. Ea îşi aduce aminte de moarte, de păcatele sale, de judecata de apoi, de iadul veşnic. Ea devine sensibilă la lucrurile sfinte. Ochii îi sunt umpluţi de lacrimi şi linişte. Cu cât vine mai mult la el harul lui Dumnezeu, cu atât mintea îi este mai odihnită şi sufletul mângâiat de Jertfa lui Hristos şi de marea Lui dragoste pentru omenire. Mintea, în această stare, intră în tărâmul adevăratelor vedenii şi înţelege puterea uluitoare a lui Dumnezeu, Care numai cu un singur cuvânt a adus universul din nefiinţă la fiinţă. În acelaşi timp mintea este în admiraţie pentru atotputernicia lui Dumnezeu, prin care El guvernează toate, şi copleşită de neputinţa de a înţelege Sfânta Treime şi imensitatea Jertfei dumnezeieşti. Mintea e ridicată deasupra simţurilor materiale, e iluminată şi umplută cu cunoştinţa divină. În această lumină dumnezeiască, luminoasă, inima se linişteşte, se înseninează şi e plină de roadele Sfântului Duh: bucurie, pace, răbdare, bunătate, dragoste, smerenie şi multe altele. Atunci sufletul omului e în fericire deplină.
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/07/22/cap-xvii-despre-lucrarea-duhurilor-rele-patericul-athonit-ioannikios-kotsonis/
ApreciazăApreciază
Qigong, originar din China, pune accent pe mișcările fluide și cultivarea „qi”-ului (energia forței vitale).
…
„Yoga și qigong-ul par să aibă efecte similare, ceea ce ar putea fi de așteptat, deoarece ambele sunt abordări similare ale minții și corpului, cu același concept de energie vitală și practicarea mișcărilor meditative.”
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9312231/
ApreciazăApreciază
iertati, oare tehnica Bowen e din aceeasi tagma cu acestea? Cineva apropiat beneficiaza de tehnica aceasta, si nu stiu daca e un beneficiu sau din contra…
ApreciazăApreciază
Într-una dintre cele mai frumoase și mai cuprinzătoare rugăciuni din Molitfelnic este argumentată lucrarea pastorală a preotului, chemându-se harul Duhului Sfant peste creștetul credinciosului ortodox printr-o rugaciune liturgică:
Harul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, zicând:
„Pe bolnavi mâinile veți pune și bine le va fi!”
Același har și har să te tămăduiască pe tine, (N), de toată neputința care te-a cuprins; să te dăruiască Bisericii Sale cinstit, sănătos, întru zile îndelungate, bine umblând și făcând poruncile lui Hristos Dumnezeu.
Iată ca nesecat este izvorul harului Tainei Preoţiei:
„Vezi, zice, miile de bunătăţi ce îţi izvorăsc ţie din punerea mâinilor preoţilor şi prin rugăciunea făcută de aceştia?
Care sunt bunătăţile revărsate prin punerea mâinilor peste cei care vin la preoţi?
Cugetă ce mulţime de bunătăţi este dată cu adevărat celor credincioşi prin binecuvântarea preoţilor!
Prin punerea mâinilor preoţilor, pogoară harul Preasfântului Duh.
Prin punerea mâinilor, bolile se izgonesc; se îndepărtează cele demonice; se dezleagă legăturile păcatelor; prin mâinile preoţilor se dau binecuvântările şi toate celelalte bunătăţi.
Să audă rugăciunile încordate ale preoţilor şi să cunoască cel ce voieşte câte bunătăţi se revarsă lumii prin rugăciunile făcute de ei!
Aceşti mijlocitori trezvitori stau neîncetat între Dumnezeu şi om, rugând pe Dumnezeu ziua şi noaptea pentru viaţa şi mântuirea lumii.
„Mijlocitor între Dumnezeu şi firea omenească” – spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur – „a stat preotul, aducându-ne nouă cinstirile de acolo şi ducând acolo rugăciunile de la noi”.
Şi Îl roagă să primească jertfa noastră şi rugăciunile poporului şi să dăruiască milă, iertare, mântuire şi ascultare în toate.
Sfântul Nectarie de Eghina, Despre Preoție, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 33-34.
ApreciazăApreciază
Sfântul Iustin Popovici:
Moștenind natura umană, oamenii moștenesc păcătoșenia, mortalitatea și boala odată cu ea.
Dar aceasta nu înseamnă că fiecare boală este un rezultat direct al păcatului personal al unei persoane.
Cauza multor boli nu se află în niciunul dintre strămoșii previzibili, ci cu siguranță este acolo, în adâncul naturii umane.
Vindecare de boală, înseamnă eliberarea de moarte, eliberarea de păcat.
Pentru un orb și pentru un păcătos – și fiecare om se naște în păcat, se naște în păcatul stramosesc – acestea nu sunt lucrările lui Dumnezeu; și tot ceea ce îl ține în boală, în păcat, în moarte, acestea nu sunt lucrări ale lui Dumnezeu, ci sunt fie omenești, fie demonice.
Dumnezeu și neamul omenesc – prin harul lui Dumnezeu, nu prin merit omenesc.
Apariția Dumnezeului-Om în lume, în acea vastă Vitesda, schimbă totul fundamental: tuturor li se dă posibilitatea de a fi vindecați, de a fi vindecați de păcat și de moarte.
Și asta: prin Sfântul Botez cu apă și prin Duh.
Exemplu: un om bolnav în vârstă de treizeci și opt de ani s-a vindecat.
Mantuitorul pare să întrebe pe toată lumea, pe fiecare persoană bolnavă – chiar așa, pe fiecare persoană:
„Vrei să fii sănătos?”
Și oricine răspunde: „Da, Doamne”; este vindecat imediat de păcat și de moarte.
Căci nu mai este îngerul Domnului cel care mijlocește între Dumnezeu și oameni, și asta doar o dată pe an, ci Dumnezeu Cuvantul Însuși a coborât printre oameni cu toate puterile Sale și locuiește neîncetat printre oameni ca Biserică, vindecând de orice boală și neputință și, în primul rând, de orice păcat, care este singura sursă a bolilor umane și a morții umane.
Da, noi îl avem pe Dumnezeul-Om.
Omul nu ne poate mântui.
Și chiar și atunci când Hristos ne mântuiește, de obicei ne mântuiește prin om.
Din nou: Vitesda este fiecare suflet omenesc, pentru că în fiecare om exista „o mulțime de boli, orbire, betesug, uscaciune” = gânduri, sentimente, dorințe.
Dacă Domnul Hristos intră cu Harul în om prin intermediul oricărei Sfinte Taine sau al oricărei sfinte virtuți, omul este vindecat imediat, este vindecat de toate bolile.
https://azbyka.ru/otechnik/Iustin_Popovich/tumachene-svetog-evandela-po-jovanu/#0_18
ApreciazăApreciază
Este bine cunoscută şi se aplică pe larg pilda Mântuitorului despre duhul necurat care a ieşit din om.
Completarea făcută de Domnul Iisus, Hristos: „Aşa va fi şi cu acest neam viclean“ -ne arata cu claritate că pilda descoperă în primul rând soarta social-politică a acestui „neam viclean şi desfrânat” care „caută semne“, fiindcă această pildă este interpretata de Mântuitorul, făcând aluzie la acest „neam”.
De regulă, nevoitorii se opresc la o exegeză ascetică a pildei, un lucru pe deplin înţeles, din moment ce pilda este edificatoare, importantă şi mântuitoare. Dar oare toate sensurile ei au fost epuizate?
In concepţia ascetică, duhurile necurate adesea sunt legate de diverse patimi. Astfel, duhul necurat care a ieşit din om – reprezintă în acelaşi timp o patimă biruită. Sensul ulterior mi se pare evident. Atunci când sufletul, după alungarea patimii, nu este capabil să se umple cu un conţinut sfânt şi pozitiv – duhurile necurate îl umplu cu o stare pătimaşă mult mai abundentă şi mai persistentă, care activează într-un regim mult mai intensiv: cele şapte duhuri necurate.
Dar de ce tocmai şapte? Oare este o cifră aleatorie?
Dar dacă nu este aşa? Dacă nu este aşa, adică dacă cifra „şapte” nu are doar un sens simbolic care desemnează deplinătatea, ci şi un conţinut pe deplin real, atunci concluzionăm că cele şapte patimi pe care duhurile necurate le trezesc în om sunt permanente, sunt mereu aceleaşi (bineînţeles că mă refer doar la situaţiile când patimi active, pe deplin concretizate, ca de exemplu, beţia şi desfrânarea, sunt izgonite din suflet, dar omul nu se îngrijește să pună început bun).
Observaţiile făcute pe marginea situaţiilor de acest fel, iar o persoană atentă va avea întotdeauna astfel de situaţii la îndemână, precum şi logica vieţii duhovniceşti și morale a omului demonstrează similitudinea lucrării păcatului în asemenea cazuri.
Ce ar trebui să facă o persoană care a reuşit să învingă un obicei păcătos? Pentru început, să-şi pună mintea de strajă inimii, ca aceasta să identifice cel puţin gândurile păcătoase cele mai grosiere şi, ca un paznic nu prea îndemânatic, să-şi dea silinţa să nu le omită pe cele cu certitudine periculoase.
Dar dacă nu face acest lucru? Să urmărim ce s-ar putea produce…
Aşadar, păcatul a fost biruit! Ura! Să presupunem că predispoziţia spre beţie a fost alungată din inima mea şi eu sărbătoresc. Dar din păcate, nu pentru mult timp. Nu am reuşit încă să-i fac loc Duhului Sfânt în inima mea curăţită. Un lucru uşor de înţeles! Am depus atât de mult efort, cu atâta insistenţă şi umilinţă am cerut ajutorul lui Dumnezeu; atât de mult au încercat să mă ajute apropiaţii mei prin diverse căi, dar mai întâi de toate prin rugăciune. Acum mă odihnesc în pace şi seninătate sufletească. Dar, pe neaşteptate, duhul beţiei, „umblând prin locuri fără de apă, căutând odihnă şi negăsind-o“, se întoarce la mine şi, văzând cămara sufletului meu pustie, se duce după cei şapte tovarăşi ai lui care îl vor ajuta cu siguranţă – el ştie aceasta din experienţă – să se sălăşluiască din nou în acest suflet curat, seducător şi atât de râvnit. Lucrurile se simplifică prin faptul că, aşa cum a observat el, nu există vreun paznic.
In primul rând, el se duce la duhul mândriei care, în funcţie de caracterul şi predispoziţiile „pacientului” purificat, i se descoperă într-una dintre cele trei feţe ale sale: mulţumirea de sine („cât sunt de puternic că am reuşit singur să-mi înving păcatul“), încrederea exagerată în sine („se pare că nu este chiar atât de greu; dispun de suficientă forţă încât să fac faţă acestui păcat“), îngâmfarea („în general, această mizerie nu va mai îndrăzni să se apropie de mine, ştiind că sunt un luptător experimentat şi învingătorul ei“). Profitând de lipsa mea de experienţă în materie de viaţă duhovnicească, acest duh necurat pătrunde şi se înrădăcinează în bietul meu suflet, ispitindu-mă prin intermediul celor trei feţe ale sale, în orice combinaţie şi în orice ordine a lor.
Şi iată că duhul mândriei nu doar că s-a înrădăcinat în sufletul meu; el mai deschide uşa şi pentru prietenul său: duhul lenei. „Într-adevăr, care este problema? Totul este minunat şi pentru totdeauna: duhul beţiei nu se mai întoarce, nici nu constat vreo lucrare a altor duhuri ale întunericului în ceea ce mă priveşte (în timp ce duhul mulţumirii de sine, al încrederii exagerate în sine şi al îngâmfării s-a strecurat alintător şi pe neobservate) – pot să mă mai destind. Mai înainte, în viaţa mea au existat multe păcate, dar şi multe lupte crâncene. Am obosit de aceste tensiuni: conştiinţa îmi este împăcată, ce ar mai trebui să fac acum? Să-mi continui nevoinţa? Nu-i nici o grabă, nevoinţa ar mai putea să aştepte. Iar acum vreau doar odihnă, odihnă şi iarăşi odihnă… “Merit cu siguranţă să mă odihnesc după luptele mele continue”. Iar duhul lenei se instalează lent, dar cu putere.
Şi iată că eu, „un titan al virtuţilor“, am fost doborât şi m-am împotmolit în mrejele duhului lenei, a lipsei de dorinţă de a mai trăi în tensiune permanentă. Iar acest stăpânitor îi cedează un locuşor şi următorului său prieten, care urmează să consolideze succesele anterioare. Conştiinţa îmi mai chiţăie din când în când câte un semnal că, totuşi, ar fi cazul să mă mobilizez şi să fac ceva, dar lenea nu permite să se instaleze singurul duh bun indispensabil lucrării lăuntrice, în timp ce lasă cu uşurinţă să intre vicleanul şi necuratul duh al lucrării formale. Orice lucrare exterioară are, de obicei, capacitatea de a mulţumi sufletul. Acest lucru este întotdeauna periculos, dar cu atât mai mult în situaţia când caracterul formal, lipsit de viaţă, [al nevoinţei] (sau din contra, o nevoinţă prea sensibilă, prea senzorială) tinde să pună stăpânire pe o lucrare mult mai lăuntrică – rugăciunea – şi să o modifice după chipul şi asemănarea sa. Cel de-al treilea duh necurat care s-a strecurat cu răutate fie anulează rugăciunea cu totul, fie o face neputincioasă. Astfel m-am lipsit de una dintre cele mai importante arme.
Simţământul mulţumirii, atât de intrinsec lucrării formale, risipeşte ultimele rămăşiţe ale pocăinţei (dacă aceasta a mai rămas în sufletul meu), însă îl întronează şi pe cel de-al patrulea duh necurat, care îşi face apariţia solemn şi somptuos – duhul împietririi inimii, al lipsei de dorinţă de a mă mai pocăi. El soseşte neînfricat, însoţit de ajutoarele sale: autojustificarea şi neatenţia faţă de sine. Greşelile zilnice numeroase, văzând posibilitatea de a trece cu uşurinţă, îmi pătrund în suflet şi, rămânând nespovedite, declanşează efectele lor de coroziune. Pentru păcatele mai mari, încep să găsesc imediat justificări. Aşa se derulează cu amploare procesul de anihilare a vinei pentru păcatele făcute. Chiar venind la biserică la spovedanie (mai ales la cea comună*), de fapt rămâneam nepocăit. Astfel m-am privat şi de o altă armă importantă.
Lipsa pocăinţei poate prin ea însăşi să atragă „din locurile fără de apă” oricare alte duhuri necurate; iar ele, fiind foarte experimentate, ştiu cum să acţioneze şi unde ar putea să dea lovitura cea mai puternică. Această lovitură este dată de următorul duh necurat – duhul nerecunoştinţei. Este firesc ca acesta să-şi ocupe habitatul acolo unde s-au stabilit deja mulţumirea de sine, lenea, lipsa rugăciunii şi lipsa pocăinţei. Acest duh este foarte viclean, mincinos şi duşmănos. Cel peste care pune stăpânire ajunge, într-o măsură considerabilă, străin de lucrarea Sfântului Duh şi nu mai percepe inspiraţiile Lui. Acest duh necurat a intrat în mine şi eu mă îndrept spre prăpastie. Eu, cel nerecunoscător, nu mai sunt capabil să văd ceva bun, nici în lucrările lui Dumnezeu, nici în cele ale oamenilor care încearcă din compasiune să-mi sară în ajutor, ci pe toate mi le atribui mie însumi.
Atunci, ca urmare a nerecunoştinţei, se îndreptă spre mine în ritm galopant cel de-al şaselea duh necurat. El aduce cu sine indiferenţa faţă de toţi oamenii. El mai aduce şi izolarea. Apoi, ies din starea de indiferenţă faţă de oameni, însă aceasta se întâmplă din cauza supărărilor pe care ei mi le provoacă (supărări aparente, bineînţeles, dar care pentru mine sunt reale). Furia şi nemulţumirea pun stăpânire pe mine. In tot acest răstimp eu însumi, orbit şi indiferent, semăn suferinţă la dreapta şi la stânga, dar, nevăzând oamenii, nu sesizez nici suferinţele provocate lor. In jurul meu, cum ar fi şi firesc, se închide cercul singurătăţii. Ajung să am o atitudine distructivă, mai ales faţă de cei care încearcă să mă salveze. Acest duh necurat a lucrat din belşug. In jurul meu sunt doar ruine: ruinele sufletului meu, ruinele relaţiilor mele anterioare bune. Pe lângă toate acestea, din pricina obişnuinţei care s-a înrădăcinat, îi consider vinovaţi pentru toate necazurile mele pe cei care sunt sau au fost în preajma mea. Văd în propria persoană doar lucruri bune, în timp ce întunericul pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul meu, iar din cauza lui creşte şi confuzia. Şi cel mai teribil este faptul că nu ştiu cum să mă eliberez de toate acestea. Iar atunci se strecoară şi se răspândeşte prin tot sufletul meu cel de-al şaptelea, cel mai înfricoşător duh necurat – duhul deznădejdii. S-ar putea scrie o lucrarea întreagă despre acţiunea lui, dar aceasta ar fi o lucrare foarte tristă. De aceea, este mai bine să pun punctul aici.
Cu atât mai mult, acum este momentul oportun să încep a bea. Cele şapte duhuri necurate au făcut totul pentru ca un duh simplu şi uşor de detectat, cum ar fi, de exemplu, cel al beţiei – să poată trăi netulburat în cămara pustiită şi dărâmată a sufletului meu.
Bineînţeles că aceasta este o reprezentare schematică şi, din mila lui Dumnezeu, această schemă nu ajunge în realitate întotdeauna la limita distrugerii totale. In general, viaţa ne prezintă diverse variante de evoluţie a unor scheme, astfel încât nu ne mai rămâne decât să suspinăm, şi ajungem să suspinăm destul de des. Totuşi, pe lângă analiza acestor scheme, mai rămâne o problemă ascetică: cum să rezistăm [atacurilor] acestor duhuri necurate? Cu toate acestea, o experienţă morală şi psihologică a analizei unui asemenea mecanism al patimilor se poate dovedi util pentru cei care, fiind nedumeriţi şi neîntelegând nimic, sunt puşi în faţa realităţii evoluţiei patimilor în sufletul „golit, măturat şi împodobit” al omului.
Să ne dea Dumnezeu tuturor duhul prudenţei, al atenţiei şi al înţelegerii.„
Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016
ApreciazăApreciază