Iranul a atacat baza militară americană Al Udeid din Qatar cu rachete balistice. Iranul a informat Qatarul în prealabil despre lansarea rachetelor către baza americană
Mai multe explozii au fost auzite luni în Doha, capitala Qatarului, a declarat un martor al agenției Reuters, în urma amenințărilor Teheranului de a riposta la atacurile SUA asupra facilităților nucleare iraniene. Iranul a început o operațiune împotriva unei baze americane din Qatar, a informat televiziunea de stat iraniană, scriu CNN și BBC News. Ulterior, Gărzile Revoluționare iraniene au confirmat că au lansat a lansat un „atac cu rachete puternic și distructiv” asupra bazei aeriene Al-Udeid din Qatar.
21:40
SUA confirmă că Iranul a comunicat în prealabil atacul asupra bazei aeriene din Qatar
Departamentul Apărării din SUA a confirmat că Iranul a atacat baza aeriană Al Udeid din Qatar „într-o acțiune de represalii, dar în mare parte simbolică, ca răspuns la atacurile americane din weekend”, scrie The Guardian.
Un oficial al Pentagonului a precizat că Iranul a lansat rachete balistice cu rază medie de acțiune după ce a comunicat în prealabil această acțiune oficialilor qatarezi și americani.
21:36
Qatarul afirmă că situația de securitate rămâne stabilă
Ministerul de Interne din Qatar a anunțat în urmă cu puțin timp că situația de securitate din țară „rămâne stabilă” și că nu există motive de îngrijorare în urma atacului Iranului asupra bazei militare Al Udeid.
21:25
Trump în „Camera de criză”, în timp ce Casa Albă „monitorizează îndeaproape” amenințările la adresa bazei din Qatar
Casa Albă și Departamentul Apărării al SUA „monitorizează îndeaproape” potențialele amenințări la adresa bazei aeriene Al Udeid din Qatar.
Anunțul îi aparține unui înalt oficial al Casei Albe, după ce Iranul a vizat cu rachete baza militară americană din Qatar, potrivit Sky News.
Între timp, Donald Trump se află și el în „Camera de criză” („Situation room”) de la Casa Albă împreună cu echipa lui.
Președintele a avut reuniuni de urgență și în weekend, ordonând atacurile SUA asupra Iranului, care au dus la această reacție a Teheranului.
21:21
Niciun atac iranian detectat la altă bază americană, cu excepția celei din Qatar
Niciun atac iranian nu a fost detectat la altă bază militară americană din Orientul Mijlociu, cu excepția celei din Qatar, a declarat luni un oficial militar american pentru agenția Reuters. Nu a fost înregistrat niciun impact asupra bazei aeriene americane Al Udeid din Qatar, a precizat oficialul.
Surse militare au precizat pentru Reuters că sistemele de apărare antiaeriană au fost activate la baza aeriană americană Ain al-Asad din Irak, din cauza temerilor privind un potențial atac.
21:18
Administrația Trump se aștepta la ripostă din partea Iranului, afirmă un oficial al Casei Albe
Administrația Trump se aștepta ca Teheranul să riposteze după atacurile americane asupra obiectivelor nucleare iraniene din weekend, iar președintele Trump nu dorește o implicare militară mai mare în regiune, a declarat luni, pentru CNN, un înalt oficial al Casei Albe.
„Știam că vor riposta. Au avut o reacție similară după (moartea lui) Soleimani”, a spus oficialul, referindu-se la Qasem Soleimani, comandantul iranian ucis într-un atac aerian american în 2020.
Oficialul a declarat că, potrivit evaluărilor inițiale, rachetele lansate luni de iranieni nu și-au atins țintele. Ministerul Apărării din Qatar a tarnsmis anterior că apărarea antiaeriană a interceptat un atac cu rachete iraniene asupra bazei militare americane din țară.
Președintele Donald Trump este dispus să intensifice implicarea militară a SUA, dacă va fi necesar, a mai declarat oficialul. Trump urmează să discute luni cu oficialii din domeniul securității naționale și este posibil ca poziția republicanului să se schimbe.
21:14
Kuwait Airways își suspendă zborurile
Kuwait Airways este cea mai recentă companie aeriană care își suspendă zborurile, invocând evoluțiile regionale.
Anunțul, publicat pe contul X al companiei aeriene, urmează închiderii spațiului aerian de către Qatar și Bahrain, relatează Reuters.
21:08
Iranul a atacat baza militară din Qatar cu rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune, potrivit unui oficial american
Baza aeriană americană Al Udeid din Qatar a fost atacată „cu rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune provenite din Iran”, a declarat luni un oficial american din domeniul apărării.
„În acest moment, nu există informații privind victime americane”, a declarat oficialul. „Monitorizăm îndeaproape situația și vom furniza mai multe informații pe măsură ce vor fi disponibile”, a adăugat el, citat de CNN.
21:04
VIDEO Rachetele iraniene explodează deasupra Qatarului
Acestea sunt imagini de acum câteva momente filmate deasupra Qatarului, la Doha, în timpul atacului cu rachete iranian care a vizat o bază aeriană americană.
Aceasta a fost o acțiune de ripostă la atacurile SUA asupra facilităților nucleare din Iran efectuate în weekend de către armata americană.
21:02
Administrația Trump era la curent dinainte cu atacul Iranului asupra bazei aeriene Al Udeid din Qatar, potrivit publicației americane Axios.
20:57
Iranul a informat Qatarul în prealabil despre lansarea rachetelor către baza americană
Oficialii iranieni au informat Qatarul în prealabil despre atac înainte de a lansa rachetele către bază militară americană din această țară, potrivit unei surse familiarizate cu problema, scrie CNN.
Coordonarea a avut scopul de a reduce potențialele victime și de a păstra o cale de ieșire din criză, a spus sursa.
Un oficial american a declarat pentru postul american de televiziune că nu are cunoștință de victime sau persoane decedate – cetățeni americani – în atacul raportat asupra bazei aeriene Al Udeid.
Ministerul Apărării din Qatar a transmis mai devreme că apărarea antiaeriană a interceptat un atac cu rachete iraniene asupra bazei aeriene de la Al Udeid.
20:37
Numărul rachetelor lansate asupra bazei din Qatar corespunde cu numărul bombelor aruncate de SUA asupra facilităților nucleare, anunță Iranul
Numărul rachetelor folosite de Iran pentru a ataca baza aeriană Al-Udeid din Qatar a fost același cu numărul bombelor folosite de SUA pentru a lovi instalațiile nucleare iraniene, a transmis secretariatul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului.
20:34
Ministerul Apărării din Qatar anunță că a interceptat un atac cu rachete iraniene și că nu există victime
Nu există victime în urma atacului asupra bazei americane din Qatar, a anunțat ministerul de Externe de la Doha, după ce apărarea antiaeriană a țării a interceptat rachetele lansate de Iran, scriu CNN și Sky News.
Qatar a transmis că își rezervă dreptul de a răspunde direct și în conformitate cu dreptul internațional.
Purtătorul de cuvânt oficial al Ministerului Afacerilor Externe din Qatar a declarat, într-un comunicat: „Afirmăm că Statul Qatar își rezervă dreptul de a răspunde direct, proporțional cu natura și amploarea acestei agresiuni flagrante și în conformitate cu dreptul internațional”.
Ministerul a mai anunțat că nu există victime la baza militară americană Al-Udeid din Doha, în urma atacului Iranului asupra facilității.
Qatar a precizat că apărarea antiaeriană a interceptat atacul cu rachete.
„Avem asigurări că apărarea antiaeriană a Qatarului a dejucat atacul și a interceptat cu succes rachetele iraniene”, mai scrie în comunicatul emis de diplomația de la Doha.
La rândul său, Ministerul Apărării a adăugat: „Datorită lui Dumnezeu, vigilenței forțelor armate și măsurilor de precauție luate, incidentul nu a provocat victime sau răniți”.
Spațiul aerian și teritoriul țării sunt „în siguranță”, a mai transmis ministerul.
20:29
Iranul a vizat baze din Qatar și Irak în operațiunea denumită „Vestirea victoriei”
Agenția de știri iraniană Tasnim transmite că atacul cu rachete al Iranului este o operațiune denumită „Vestirea victoriei”.
Rachetele au vizat baze americane din Qatar și Irak, confirmă agenția iraniană de presă.
Surse militare au declarat agenției de știri Reuters că sistemul de apărare antiaeriană a fost activat la baza aeriană Ain al Asad din Irak.
Celălalt obiectiv al atacului iranian este baza aeriană militară Al Udeid din Qatar.
Iranul amenințase anterior că va riposta împotriva SUA după atacurile asupra facilităților sale nucleare desfășurat în weekend.
20:25
Iranul a lansat un atac „puternic și distructiv” asupra unei baze aeriene din Qatar, anunță Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice
Iranul a lansat un „atac cu rachete puternic și distructiv” asupra bazei aeriene Al-Udeid din Qatar, ca răspuns la atacul SUA asupra facilităților sale nucleare, a transmis Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, într-un comunicat.
„Republica Islamică Iran, bazându-se pe Allah Atotputernicul și pe poporul credincios și mândru al Iranului, nu va lăsa niciodată fără răspuns nicio agresiune împotriva integrității sale teritoriale, suveranității sau securității naționale”, scrie în comunicat.
Corpul Gardienilor Revoluției a mai afirmat că atacul a fost efectuat în urma „agresiunii militare flagrante” a „regimului criminal al Statelor Unite ale Americii”.
20:22
Rachete lansate din Iran către bazele americane din Qatar și Irak
Statele Unite urmăresc mai multe rachete lansate din Iran către instalații militare americane din Qatar și Irak, potrivit a doi oficiali familiarizați cu problema, relatează CNN.
Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, și președintele Comitetului șefilor de stat major Dan Caine se află acum în „Camera de criză” („Situation Room”), potrivit unui oficial al Casei Albe.
Un oficial de rang înalt a declarat anterior că oficialii Casei Albe și ai Departamentului Apărării monitorizează potențialele amenințări de atacuri asupra bazei aeriene Al Udeid din Qatar.
Președintele Donald Trump a vizitat baza luna trecută, fiind primul comandant suprem care a vizitat-o din 2003 încoace. Este cea mai mare bază militară americană din Orientul Mijlociu.
„Nicio vizită în Golf nu ar fi completă fără a ne opri să salutăm oamenii care mențin America sigură, puternică și liberă”, le-a spus Trump trupelor de la această bază militară, pe 17 mai.
Știrea inițială: Oficialii americani se pregătesc pentru eventualitatea ca Iranul să vizeze baze americane în urma atacurilor de weekend.
Șase rachete lansate către bazele americane din Qatar
În urma exploziilor auzite în Qatar în urmă cu câteva momente, un articol din presa americană sugerează că șase rachete au fost lansate către această țară.
Publicația Axios, citând un oficial israelian, relatează că Iranul a țintit bazele americane din Qatar.
Acest site de știri, împreună cu Wall Street Journal, au relatat anterior că Iranul se pregătea să lanseze rachete către bazele respective.
Ce bază americană a fost vizată de Iran
O sursă bine informată a declarat pentru Sky News că rachetele iraniene au vizat baza aeriană al Udeid din Qatar.
Este vorba despre o bază americană uriașă din această țară, care găzduiește și o mică parte a RAF (forțele aeriene britanice).
Presa de stat iraniană a anunțat că Iranul a început răspunsul său „puternic și victorios” la atacurile SUA, notează BBC News.
Agenția iraniană de stat Tasnim afirmă că Garda Revoluționară Iraniană a lansat rachete asupra unei baze americane din Qatar. În ultimele minute, mai multe explozii au fost semnalate în Qatar.
Qatarul și-a închis spațiul aerian
Qatarul a anunțat mai devreme în cursul zilei de luni că și-a închis temporar spațiul aerian ca măsură de precauție în contextul tensiunilor regionale crescute, a transmis Ministerul de Externe de la Doha, citat de Reuters. Decizia are ca scop protejarea siguranței locuitorilor și a vizitatorilor, potrivit autorităților qatareze.
În urma deciziei, mai multe zeci de zboruri care aveau ca destinație capitala Doha au fost redirecționate către alte aeroporturi din regiune, iar decolările din Qatar au fost suspendate temporar, potrivit publicației specializate BoardingPass. Spațiul aerian al Qatarului a fost închis, inițial, pentru o perioadă estimată la două ore, până la ora locală 21:00.
Măsura a venit pe seama amenințărilor Iranului privind represalii împotriva Statelor Unite, după ce mai multe instalații nucleare iraniene au fost ținta atacurilor SUA, notează The Guardian.
Ambasada SUA din Qatar le-a transmis cetățenilor americani un mesaj prin e-mail, recomandându-le să „rămână în locuințe până la noi instrucțiuni”. Un avertisment similar a fost emis luni și de guvernul britanic, care le-a cerut cetățenilor săi din Qatar să adopte aceeași măsură de precauție.
Potrivit Reuters, mesajele ambasadelor au determinat mai multe instituții din Doha să trimită notificări angajaților și studenților.
Autoritățile din Qatar afirmaseră înainte de închiderea spațiului aerian că nu există o amenințare specifică la adresa securității țării. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Majed al-Ansari, declaraseră că „situația de securitate este stabilă” și că avertismentele ambasadelor nu sugerează existența unui risc concret.
„Țara este pregătită să ia toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța cetățenilor și a rezidenților”, a afirmat acesta într-un comunicat.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


https://r3media.ro/calendarul-zilei-24-iunie-nasterea-sf-ioan-botezatorul-sanzienele/
https://r3media.ro/24-iunie-ziua-universala-a-iei-cate-feluri-de-ii-sunt/
ApreciazăApreciază
pentru limba romana apăsați butonul cc settings și alegeți romana
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciază
Președintele Trump susține că s-a convenit asupra unui armistițiu între Israel și Iran
Într-o postare pe Truth Social, președintele Trump susține că s-a ajuns la un armistițiu de 12 ore între Israel și Iran. Armistițiul, spune el, va începe în 6 ore.
El scrie:
https://www.theguardian.com/world/live/2025/jun/23/israel-iran-war-live-updates-us-trump-regime-change-middle-east-gaza-latest-news
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
„Avioane americane au fost mutate săptămâna trecută din baza aeriană Al Udeid din Qatar, arată o imagine din satelit din 19 iunie, în care pot fi observate piste aproape goale, relatează CNN.
Aproximativ 40 de avioane erau săptămânile trecute pe pista din Al Udeid, dar aeronavele au fost mutate înaintea atacului cu rachete pe care l-a lansat Iranul asupra bazei Al Uldeid, luni, ca ripostă la loviturile executate de armata SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene în weekend.
Doi oficiali din sectorul de apărare au declarat săptămâna trecută pentru CNN că avioanele au fost duse în alte locații ca parte din eforturile armatei americane de a-și proteja echipamentele din Orientul Mijlociu în contextul conflictului dintre Iran și Israel.
În plus, tot săptămâna trecută, toate navele Marinei SUA care fuseseră desfășurate în avangardă la Naval Support Activity Bahrain – baza forțelor navale americane din țara insulară – au părăsit portul. Nu este clar unde au fost mutate avioanele și navele în cauză.
Într-o postare pe rețelele sociale, Donald Trump a spus că răspunsul de luni al Iranului la atacul american din weekend a fost unul „foarte slab”. Potrivit președintelui SUA, au fost doborâte 13 dintre cele 14 rachete lansate de forțele Teheranului, iar cealaltă se deplasa pe o „direcție neamenințătoare”.”
https://hotnews.ro/o-parte-dintre-avioanele-americane-fusesera-mutate-de-saptamana-trecuta-din-baza-atacata-luni-de-iran-2010144
ApreciazăApreciază
Presa de stat iraniană a anunţat marţi, 24 iunie, că o încetare a focului a fost „impusă inamicului” după răspunsul militar al ţării la „agresiunea SUA”, la câteva ore după atacurile Iranului împotriva unei baze americane din Qatar.
https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/presa-de-stat-iraniana-a-anuntat-un-acord-de-2452865.html
ApreciazăApreciază
UE colaborează și cu alte guverne în domeniul identității digitale
https://www.naturalnews.com/2025-06-23-eu-collaborates-with-foreign-governments-digital-id.html
ApreciazăApreciază
Ca cineva care a petrecut ani de zile investigând vulnerabilități digitale, rareori am văzut o combinație atât de periculoasă: date valoroase, mecanisme de apărare slabe și aproape nicio responsabilitate. Dar cu ADN-ul, miza este personală și permanentă.
Consumatorii plătesc aceste companii pentru informații despre structura lor genetică, adesea fără a înțelege pe deplin ce oferă și cum va fi folosit ADN-ul lor pentru a genera profit. Am constatat că aproape 70% dintre aceste companii partajează date genetice cu parteneri de cercetare, în timp ce peste jumătate le trimit serviciilor de marketing și publicitate. Multe dintre ele păstrează aceste date ani de zile, fără mecanisme clare de ștergere sau control al utilizatorului asupra utilizării lor.
Aceste riscuri sunt deja foarte reale.
https://www.biometricupdate.com/202506/you-cant-reset-your-dna-so-why-are-you-letting-companies-treat-it-like-a-password
ApreciazăApreciază
https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_cel_Nou_de_la_Suceava
ApreciazăApreciază
https://les7eb.substack.com/p/washington-london-war-on-iran
ApreciazăApreciază
https://en.m.wikipedia.org/wiki/French_invasion_of_Russia
ApreciazăApreciază
https://x.com/zei_squirrel/status/1937433895055544683
ApreciazăApreciază
https://www.globalresearch.ca/us-israel-used-rafael-grossi-hijack-iaea-start-war-iran/5892355
https://drjacobnordangard.substack.com/p/bilderberg-2025-invoking-the-ai-powered?utm_source=post-email-title&publication_id=1015075&post_id=166304066&utm_campaign=email-post-title&isFreemail=true&r=1ifz5&triedRedirect=true&utm_medium=email
ApreciazăApreciază
https://ortodoxinfo.ro/2025/06/24/opinie-trump-l-a-tras-pe-sfoara-pe-netanyahu-indrumat-de-putin/
ApreciazăApreciază
https://conflictsforum.substack.com/p/euphoria-turns-to-disillusion-iran
ApreciazăApreciază
Daca acest razboi ciudat este sau nu real sau cat din el este aranjat ca la wrestling unde Donald Trump facea pe animatorul, greu de spus. Oricum, nemaipomenitele lovituri americane se pare ca n-au lovit mai nimic, persii evacuasera dinainte zona. Rachetele persane iarasi au lovit in gol, partea adversa fiind notificata dinainte.
Ce este tot acest joc Jumanji cu nervii planetei? Unul din scopuri e foarte clar, cresterea pretului petrolului ceea ce ar determina rapid falimentul Europei.
Cum bine zicea cineva: daca SUA, Israelul si Iranul au putut sa coopereze pentru a instaura dictatura plandemica, inseamna ca ar putea sa coopereze si pentru prezentarea unui fals razboi.
Singurele efecte negative le resimte populatia, oamenii de rand care isi vad traiul precarizandu-se treptat, pe fondul POVESTII de la televizor: ca e covid, ca e razboi in Ucraina, ca e razboi on Orient, ca e terorism barbos (aici e cu skepsis intrucat barbosii analfabeti par a fi adeptii sirului lui Fibonacci: le plac numerele prime, vezi 11.9, 11.3, 7.7, 13.11 samd).
Rezumand: vezi o poveste la televizor, rezultat- drepturile cetatenesti dispar, saracesti si politia politica devine din ce in ce mai activa.
Cine e povestitorul? Aceasta e intrebarea pentru un roman de Agatha Christie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://www.telegraph.co.uk/news/2025/06/24/lithuania-iron-curtain-landmines-europe/
ApreciazăApreciază
https://www.national.ro/politica/inarmarea-ucrainei-si-a-republicii-moldova-prioritate-zero-pentru-guvernul-bolojan-852672.html/
ApreciazăApreciază
https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0kVuJM3eNgsmsRzFKGNKf4rCLkM8fdmn9AYdhipH1k6tK9QoDQ5jqeWbvaHNxUtg3l&id=100004018797582
ApreciazăApreciază
https://iamnews.ro/actualitate/la-ce-sa-se-astepte-romania-daca-va-fi-reintrodus-serviciul-militar-obligatoriu-ce-decizii-au-luat-state-precum-croatia-suedia-si-norvegia-id2764.html
ApreciazăApreciază