Ortodoxia în Vietnam

Orthodox Christianity: ORTHODOXY IN VIETNAM. A FEW STORIES

Ortodoxia în Vietnam. Câteva relatări

Publicat pe 10 Iunie 2025, de Orthodox Christianity

Cu o inimă plină de recunoștință față de Dumnezeu și pentru că am fost profund uimită de lucrările pe care El le-a realizat, împărtășesc cu umilință câteva întâmplări din mica mea comunitate ortodoxă din Vietnam.

Pentru majoritatea vietnamezilor, Ortodoxia rămâne o credință îndepărtată și necunoscută – o religie care pare să nu aibă nicio prezență în această țară. Într-adevăr, în această țară în formă de S, se pare că există puține cunoștințe publice despre Ortodoxia din Vietnam. Doar cei care cunosc mica noastră comunitate de credincioși vietnamezi sunt la curent cu detaliile specifice. Mă consider norocos că am descoperit prezența Bisericii Ortodoxe în Vietnam atunci când, împreună cu prietena mea Theodora, am decis să aflu mai multe despre Ortodoxie.

Poate că mai întâi ar trebui să încep vorbind despre mine.

M-am născut și am crescut în credința romano-catolică, într-o familie cu o tradiție catolică îndelungată. (Cred chiar că strămoșii mei s-ar fi numărat printre martirii din epoca feudală, când catolicismul a fost introdus aici pentru prima dată). Bunica și tatăl meu m-au învățat să mă rog și să particip la liturghiile bisericii și ale capelei. Mai mult decât oricine altcineva, bunica mea spunea adesea că mă iubește enorm pentru că eram singurul nepot care mergea sârguincios la biserică!

Am trăit așa timp de vreo 17 ani – m-am implicat activ în serviciul parohial și în orele de catehism. Am vizitat adesea librăriile catolice pentru a cumpăra și citi cărți. Am învățat multe despre Biserica Romano-Catolică și, chiar și în propria mea casă, atunci când cineva avea o întrebare despre credință, de obicei mă întreba pe mine.

Trăind într-un astfel de mediu, am idealizat treptat învățăturile pe care le primisem și le-am considerat adevărul absolut. Mă enervam ușor dacă un preot săvârșea Liturghia neglijent. Am fost martor la liturghii alterate și distorsionate, iar acest lucru m-a supărat profund. Aș putea spune că totul a început să se destrame pentru mine atunci când am văzut cât de mult se îndepărta realitatea de idealurile care îmi fuseseră predate. Biserica a învățat ascultarea, dar am văzut preoți neascultători; Biserica a învățat dragostea, dar am auzit preoți vorbind dur credincioșilor – chiar și în omiliile lor. Per ansamblu, totul mi se părea din ce în ce mai inacceptabil.

În acel moment, am început să renunț la credința mea romano-catolică și m-am convertit la luteranism. Dar când mi-am dat seama că și protestantismul avea multe probleme, am început să explorez Ortodoxia împreună cu prietena mea Theodora.

Theodora l-a găsit pe Savva prin intermediul unui grup ortodox de pe Facebook – el fusese botezat cu o lună înainte. Ea a luat legătura cu el și, de acolo, am ajuns să ne cunoaștem.

Când am început să studiez învățăturile de bază ale Ortodoxiei, am fost complet uimit și copleșit. Întregul cadru teologic occidental pe care îl construisem a fost spulberat într-o clipă. Trebuie să recunosc că nu mai întâlnisem ceva asemănător până atunci. La acea vreme, nu înțelegeam încă toate învățăturile și mă străduiam să accept anumite lucruri – dar, încetul cu încetul, învățând de la țărani și prin experiență, am ajuns să le îmbrățișez. A fost atunci când am putut începe să spun: Doamne, da, mă predau Ție – sunt învins de iubirea Ta inefabilă.

Motivul pentru care spun acest lucru este că, înainte de a fi luminat de lumina Ortodoxiei, căzusem pe o cale teribilă a păcatului. Făcusem, chiar cu bună știință, păcate pe care obișnuiam să le detest. Devenisem invidios, amar și plin de ură față de familia mea. Îmi pierdusem chiar controlul asupra acțiunilor mele și am fost aproape să încerc să mă sinucid de mai multe ori. Cu adevărat, pot spune că în acea perioadă de criză, totul – atât în mine, cât și în jurul meu – era însuși iadul.

Când am auzit învățăturile ortodoxe despre raiul și iadul de după moarte, am fost uimit – copleșit. Aceste învățături au dezvăluit o imagine a lui Dumnezeu plină de iubire și, în același timp, au demolat vechea teologie pe care o cunoșteam. Din acel moment, am avut prima mea privire asupra modului de viață ortodox: amintindu-ne mereu că Dumnezeu este plin de milă – și că El iubește în moduri care ne umplu de uimire.

Îmi amintesc clar: în perioada în care m-am întâlnit pentru prima dată cu Ortodoxia, inima mea – zbuciumată și în durere – era vindecată. Ascultam adesea Fericirile. Am ascultat repetat mult timp acel imn pentru că melodia lui îmi liniștea sufletul. Pot spune că, în acel moment, nu mai simțisem niciodată atâta pace. Puteam chiar să simt o prospețime și o abundență de viață în spațiul din jurul meu.

Am studiat catehismul timp de câteva luni – o perioadă relativ scurtă – deoarece trebuia doar să mă concentrez asupra diferențelor dintre Ortodoxie și Catolicism și să-mi aprofundez înțelegerea învățăturilor ortodoxe distincte. Apoi, conform voinței lui Dumnezeu, după încă multe luni de așteptare și continuând să trăiesc în speranță, am primit botezul pe 6 ianuarie 2024, chiar în seara premergătoare Nașterii lui Hristos.

Dumnezeu m-a eliberat de astfel de poveri și chinuri teribile. Nu știu de ce m-a ales; știu doar acest lucru: El m-a iubit pe deplin. El a avut milă de mine și mi-a dat o nouă naștere chiar în locul în care aș fi putut pieri. Dacă Dumnezeu nu m-ar fi salvat, probabil că m-aș fi cufundat în întuneric în timpul unuia dintre acele momente nebunești de ură și furie în care îmi pierdusem orice autocontrol.

Athanaseos HồTuân