De Ziua Eroilor, alt fel de basm “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, cu alti Feti-Frumosi

Am primit pe e-mail de la fratele Mircea:

Un alt fel de basm “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, cu alti Feti-Frumosi. De data aceasta, totul este real.

Din cartea “Drumul Crucii” – Aurel State.

Aurel State, in 1941, la varsta de 20 de ani merge voluntar pe frontul de rasarit, in cadrul Batalionului de vanatori de munte – Sinaia, unitate ce era considerata unitate de elita; intotdeauna vanatorii de munte erau ori in linia intai, ori li se incredintau misiunile cele mai dificile.

Un tanar este intrebat despre sansele care le au in misiunea foarte periculoasa ce urma. Raspunde: „avem sansa de a ramane mereu tineri cum santem acum”.

Si tanarul, a doua zi, a ramas tanar pentru totdeauna, trecand in „viata fara de moarte”.

Ultimele randuri din carte:

„Imi rezervasem insa si incercarea de a realiza un vis, cel din urma si cel mai de pret dintre toate. Toata povestea de pana acum, insailata in cativa ani din noua existenta cu primejdia continua de a-mi pierde si acel soi de libertate, s-o urc pe un munte al Taborului. Sa capete prin har de sus vesmant si chip durabil pentru toti luptatorii. Sa straluceasca rascumparator pentru tineretea lor jertfita prin rasarit ori prin inchisorile de fier de acasa.

Se vor aduna, inainte de a urca pe acel munte de taina, pe platoul batalionului din Sinaia, de deasupra Castelului Peles. Parola de recunoastere va fi neobisnuita pentru uzantele luptei: „Tinerete fara batranete”; iar raspunsul: „Si viata fara de moarte”.

Trambitele ii vor chema din campurile de maci, de sub crucile surpate, de sub aurora boreala, din gropile comune, de oriunde s-au desprins din povestea vietii.

Fane Negulescu, incheietorul plutonului, va raporta nedumerit celui in carje, dar ii va asculta ordinul, la fel ca odinioara, si va purcede la masurile de amanunt ca fiecare – asa cum se intampla in toate situatiile grele – sa urce muntele „pe socoteala lui”.

Schiopatand, am sa-i urmez, suind pe creasta de unde voi spune lumii „Buna dimineata!”.

Doamne, fi-mi de folos ca sa intocmesc, privindu-i in tabara de pe muntele Taborului, noua lor carte.”

[cel in carje – Aurel State]

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Ce a spus acel tanar este coplesitor, si Aurel State a preluat ideea si a dezvoltat-o in chiar finalul cartii. Aceasta este varianta ortodoxa pt cei ce s-au jertfit de tineri pt acest neam si pt ortodoxie a sintagmei „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”

Spune Sfantul Paisie Aghioritul (vol2, Cuvinte duhovnicesti):

„Cei care mor cu barbatie, nu mor. Daca nu exista eroism, nu se face nimic. Si sa stiti ca cel credincios este si viteaz”

“Moartea in razboi ispaseste multe pacate, pentru ca fiecare se jerfeste sa-i apere pe ceilalti. Cei care isi jerfesc viata lor din dragoste curata, ca sa-I protejeze pe semenii lor, Il urmeaza pe Hristos. Acestia sant cei mai mari eroi, pentru ca si moartea tremura inaintea lor, fiindca ei infrunta  moartea din dragoste si astfel castiga nemurirea, luand cheia vesniciei de jos, de sub placa mormantului si inaintand neimpiedicati spre fericirea vesnica.”

 

Comentariu saccsiv:

Mai jos si articolul Povestea lui Aurel State, supravieţuitorul din Gulag ucis de securiştii lui Ceauşescu de pe Adevarul:

Aurel State FOTO: alexradescu.ro

A scăpat din teribilul Gulag sovietic şi din ghearele lui Stalin, a ieşit în cârje din cele ale lui Gheorghiu-Dej şi a fost torturat şi ucis de securiştii lui Ceauşescu. Aceasta este povestea argeşeanului-erou Aurel State, născut în 1921 în comuna Godeni.

A căzut prizonier în luptele de la Sevastopol

La 20 de ani, Aurel State pleacă să lupte pentru dezrobirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, iar în 1942 săvârşind acte de vitejie şi înălţat la gradul de sublocotenent, în Crimeea. Şi tot acolo a fost rănit, dar imediat ce rana s-a vindecat a cerut să plece pe front, renunţând la concediul medical. În luptele crâncene de la Sevastopol, când din toate părţile, de pe uscat, din cer şi de pe mare se revărsa focul ucigător ce prevestea Apocalipsa, pe 12 mai 1944, Aurel State, alături de mii de soldaţi români, a căzut prizonier.

În acele momente, când peste tot se auzeau vaietele răniţilor şi disperarea altora, Aurel State a auzit şi un cuvânt profetic în preajmă: „E adevărat că nu pot mântui pe nimeni alegând între viaţă şi moarte, dar ce vor gândi aceşti nefericiţi tot restul vieţii, amintindu-şi că în ceasul de cumpănă eu îi părăsisem?“.

Erau cuvintele ofiţerului George Fonea, un erou în acele lupte, care refuzase şansa de a se salva, deşi avusese loc în ultimul avion ce părăsea Crimeea. Pe deasupra, acest brav ofiţer îşi pierduse şi un ochi în acele încrâncenări pe viaţă şi pe moarte cu duşmanul. Aurel s-a ataşat acestui comandant şi pe drumul surghiunului, care era îngrozitor de greu, când pentru „nacialnicii“ ce-i forţau să meargă mai repede, George Fonea devenise inutil şi era „invitat” să iasă din rând şi prin semne îi arătau că-l „termină“ repede, să nu se mai chinuie. Aurel State a intervenit cu vorbe blânde: „Lăsaţi-l c-a fost om bun, nu-l împuşcaţi, poate scapă cu viaţă.“ Împreună, aceşti doi şi-au legat destinele pe viaţă. Împreună au avut nefericirea să asiste la „prăbuşirea omului prin om“ şi la Oranki şi în lagărele de exterminare ruseşti.

După cum ne-a spus profesorul de istorie Constantin Mihăilescu, „Solidar până la sacrificiu cu cei ce apărau onoarea românească sub diabolicul regim comunist al Uniunii Sovietice, Aurel State a trecut din tortură în tortură, prin nesfârşite greve ale foamei, protestând împotriva muncii de exterminare, în care omul înjugat era biciuit de câinii lui Beria şi hăituit de fiarele lui Stalin.

Acolo a trăit durerile şi speranţele cu oameni ce şi-au cinstit menirea în viaţă, în slujba aproapelui şi a onoarei, alături de George Fonea (poetul prizonierilor), Achile Sarry, Radu Mărculescu, Vasile Stoenescu, Puiu Atanasiu, Nicolae Ispas. Destinul a făcut să schimbe locurile de tortură, dar nu şi starea de decădere morală a celor vânduţi diavolului roşu, deoarece, ajuns pe pământul strămoşesc, atât de dorit, a găsit aceleaşi locuri de supliciu, doar cu paznici schimbaţi în mai rău.” Fapt ce l-a determinat şi pe Aurel State, ca şi pe alţii, să denumească etapa de până-n 1948 drept „perioada romantică a închisorilor.“

Torturat pentru că şi-a înmormântat camaradul din Gulag

Cu perseverenţa cunoscută şi consecvent prieteniilor cimentate în vremuri tragice, Aurel a rămas alături de George Fonea, de care l-a legat o impresionantă relaţie. Atunci când George Fonea a plecat spre veşnicie, Aurel State a adus membrii Asociaţiei Nevăzătorilor de la Vatra Luminoasă (tovarăşii lui de muncă) şi l-au îngropat înfăşurat în tricolor. Aurel şi foarte mulţi camarazi ai săi, înfrăţiţi în gulagurile ruseşti, au fost arestaţi, învinuiţi de crima de ajutor, deoarece îndrăzniseră să-şi înmormânteze „poetul lor“ în coşciug cumpărat de ei şi cu braţele pline de flori. „Pe 12 februarie 1958, s-a pomenit jucat în picioare de căpitanul Gheorghe Enoiu, călău renumit din procesul lui Pătrăşcanu, care îl socotea organizatorul înmormântării şi-i cerea să-i spună pe toţi cei care participaseră, pe toţi cei pe care-i anunţase şi pe cei ce fuseseră cu mortul prin Siberia”, ne mai spune profesorul Constantin Mihăilescu.

S-a aruncat în gol de pe acoperişul închisorii

Nemaiputând îndura şi voind să salveze pe alţii, Aurel a fugit pe acoperişul închisorii din Uranus (Calea 13 Septembrie) şi s-a aruncat în gol, căzând pe trotuarul străzii ca o masă de carne. Adunat într-o pătură, a ajuns la spitalul Văcăreşti, unde doctorii au început să-l cârpească şi să-i lege oasele cu sârme, încingându-l ca într-o plasă.

În timp ce era purtat de pe o masă de operaţie pe alta şi se ruga de doctori să-l lase să moară, prietenii lui, al căror număr se apropia de o sută, erau împărţiţi pe loturi şi judecaţi la fabrica de procese, după chinurile atroce ale anchetelor şi interogatoriilor, repartizându-le pedepse între 15-25 ani, iar la cinci dintre ei pedeapsa capitală. Aurel State a fost disjuns, aşteptându-se ca doctorii să-l salveze.

După vreun an de zile, când a reuşit să se ridice, cu un picior mai scurt şi în cârje, a şi fost luat şi dus la „fabrică“, unde i s-au dat 18 ani de muncă silnică şi a fost aruncat într-o dubă care l-a transportat la Aiud. În „reeducarea” de la Aiud, vede, ascultă şi nu-i vine să creadă. Ceea ce Rusia nu reuşise, aici se realizase, fără nicio palmă, fără nicio înjurătură. El îşi oferise viaţa pentru onoarea de a rămâne om.

Aici, acum, avea impresia că halucinează. În cele din urmă, „zarul“ sorţii l-a făcut câştigător pe Aurel State, care s-a eliberat odată cu toată lumea, în 1964, dar cu fruntea sus. Aurel State, ajuns în cârje acasă, s-a apucat să aştearnă pe hârtie, ca supravieţuitor, pentru „viitorul neştiut“. Şi a făcut-o cu dăruire şi a trimis manuscrisul în lumea liberă, mărturie despre ce a fost şi n-ar trebui să mai fie.

Dar Securitatea a aflat şi a început să-l cheme şi pe el, şi pe Florin Fonea (fratele poetului), să-i toace ca la securitate şi să-i trimită să aducă manuscrisul lui şi al poeziilor lui George Fonea. Din martie 1983 a început acest calvar şi, ajungând vestea la Paris, Remus Radina a făcut un apel intitulat „Jos mâinile de pe Aurel State“, pe care l-a adresat forurilor internaţionale, presei şi radiourilor din străinătate, care l-au difuzat.0

Aceste monstruozităţi comise de mercenarii lui Ceauşescu au continuat până ce l-au omorât pe Aurel State şi l-au internat în stare gravă în spital pe Florin Fonea, care a avut acelaşi sfârşit tragic. În timp ce manuscrisul zăcea uitat, prăfuit pe rafturile străine, Remus Radina, cu râvna şi tenacitatea cunoscută, a reuşit să recupereze perlele lui Aurel State şi să le boteze Drumul Crucii, un nume ce într-adevăr reprezintă viaţa acestui martir.