Banca Centrală Europeană (BCE) speră ca până la începutul anului viitor să dispună de toate deciziile politice pentru a emite euro digital şi apoi va avea nevoie de doi-trei ani pentru lansarea monedei
Banca Centrală Europeană (BCE) speră ca până la începutul anului viitor să dispună de toate deciziile politice pentru a emite euro digital şi apoi va avea nevoie de doi-trei ani pentru lansarea monedei, a declarat joi Piero Cipollone, membru în boardul executiv al BCE, în cadrul unei conferinţe, transmite Reuters.
BCE lucrează de ani de zile la o versiune digitală a euro, dar progresele au fost mai lente decât se estima, în special din cauza legislaţiei care nu a fost încă adoptată pentru a permite instituţiei să acţioneze.
Turbulenţele financiare de după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA au sporit urgenţa adoptării euro digital, în condiţiile în care Europa este dependentă de marile firme americane pentru majoritatea plăţilor digitale, o potenţială vulnerabilitate financiară.
„Sper că totul va fi realizat până la începutul anului viitor, chiar la începutul lui 2026. Avem nevoie de legislaţie în vigoare şi, apoi, de încă doi-trei ani pentru lansarea euro digital”, a declarat Cipollone când a fost întrebat despre momentul adoptării cadrului legal.
Un obstacol cheie îl reprezintă obţinerea unui acord politic din partea statelor membre UE, dar acesta ar putea fi realizat înainte de această vară. În schimb, activitatea în domeniul euro digital în Parlamentul European ar putea dura mai mult, a apreciat oficialul BCE.
Întrebat dacă Trump ar putea accelera procesul, Guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, Francois Villeroy de Galhau, vorbind la acelaşi eveniment, a spus că a îmbunătăţit determinarea BCE.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


ce sa faci cu asa zisa moneda digitala? Nu se poate tezauriza, are o existenta efemera, practic nu vom mai deține nimic
ApreciazăApreciază
Au început să amenințe cu debranșarea de la rețea pe consumatorii casnici care refuză schimbarea contorului cu unul inteligent…
Ce părere aveți?Este normal?
Cât de periculos este un contor inteligent pentru om,are cineva vreo idee?
Frate Vasile, poate faci un articol pe tema asta, căci este de actualitate, mai ales prin prisma faptului că ești obligat să accepți un astfel de contor(inteligent) în casă, iar în caz că refuzi fiind tăiat de la rețea…!
ApreciazăApreciază
Da, așa este. La mine la bloc, în București, i-au deconectat pe cei care nu au fost acasă când au venit ei cu schimbarea contoarelor. Trebuie să-i suni ca să vină să monteze contoarele, adică să te rogi de ei, și nu vor să vină în afara orelor de program, adică după ora 17, când vine omul acasă de la muncă. Îți răspund ironic, cu sictir – atunci stați pe întuneric, la revedere -așa au spus.
ApreciazăApreciază
Doamne ajuta!
Gasiti o modalitate sa vindeti si sa va mutati in mediul rural. Daca intelegeti ce vremuri traim faceti urgent pasul acesta. Inca nu este tarziu. Plecati pana mai este timp. Vindeti urgent cat inca mai este pret. La tara inca mai putem trage de timp. Dar in oras, mai ales la bloc, dupa cum vedeti, latul se strange. Orice gand care va pune stavila vine de la draci. Pare greu. Suntem saraci, bolnavi, in etate, fiecare cu problemele lui, dar cu noi este Dumnezeu. Nu avem scuze. Aici pe blog, in articole si comentarii gasim solutii si raspunsuri. Retrageti-va spre mediul rural, urgent, pana nu e prea tarziu.
ApreciazăApreciază
SMART (System Monitoring Analise Radio Transmitter) este una din traduceri.Nu inseamna „inteligent”.totul pacaleala.Contoarele asa zise inteligente sau digitale transmit informatia la vreo 2 km asa incit ei pot citii si oprii de la distanta contorul si respectiv curentul.Au inceput de vreo 6- 7 ani sa le monteze in tara la noi.Au venit si la noi la bloc dar sotia era presedinta iar eu i-am explicat care e treaba cu ele asa ca i-a dat afara pe elctricieni si nu au mai calcat pe acolo.Aceste contoare ,in casa inseamna : cancer ,boli, urmarire in casa plus incendiu la comanda plus consum mai mare deoarece el inregistreaza si cind nu e consum.Intr-un cuvint dezastru.Se pot gasii pe internet totusi niste meshe metalice eventual faceti din aluminiu din mai multe straturi si imbracati contorul sa nu radieze.In casa e jale asa ceva.Am vazut niste avocati americani care au pus la punct un sistem de notificari ale companiei care sa raspunda in caz de incendiu sau alta paguba ,facute in asa fel incit nu puteau fi semnate de compania care monta aceste mizerii si renuntau.Daca am sa le gasesc pe unde le-am salvat,le voi pune aici modelele dar cred totusi ca nu se pot pune aici decit lincuri.In sfirsit poate dau de link.Concluzie : opuneti-va cit puteti.
ApreciazăApreciază
Eu mă lupt cu ei de vreo 2 ani.Stau în provincie.Prin decembrie anul trecut mi-au trimis o notificare/amenințare ,prin poștă,că dacă până la data x în ianuarie nu i-au legătura cu ei la București (mi-au dat un nr. de tel.),după acea dată mă vor tăia de la rețea.
Nu le-am dat nici un tel.
Acuma și-au trimis ,,ciracii” prin vecini,să ia informații și mi-au lăsat niște hârtii,drept ultimatum…
Concluzie:
Nu te ,,digitalizezi” ești persoana nongrata/proscris/pedepsit/fără drepturi…
ApreciazăApreciază
Cum sa ma opun frate Sorin? Ca m-au deconectat de luni 12 mai, stau fara curent in casa. Mai sunt si altii care nu locuiesc in bloc, stau in alte parti. Cica este ordinul ministrului de deconectare si figurez in sistem la ei ca deconectata. Am fost la ei la sediu si mi-au spus ca toata lumea va avea astfel de contoare.
ApreciazăApreciază
Pai parca asa e legea, zice ca daca refuzi au dreptul asta, sa te debranseze. E cum decid ei. S-a discutat pr asta prin 2017, ca atunci au venit cu oug, lege ce o fi. Si in momentul ala am zis ca ma debransez, si anul urmator asta am facut.
In afara de faptul ca iti pot opri curentul de la calculator, ca pot sa-ti modifice tariful cand vor si cum vor de la calculator, mai este un aspect, si pe mine asta m-a determinat sa ma debransez. Intimitatea.
Sistemul face totul ca se anuleze intimitatea. Cum spune profetia „fiecare aspect al vietii va fi cunoscut…”. Ei vor, vin cu propunerile lor, si noi la acceptam si cedam pe zi ce trece segmente, zone din intimitatea noastra, pana se ajunge la 360 grd.
Un contor inteligent vede orice utilizare a oricarei scule electrice din casa. Fiecare aparat electric are o amprenta electrica, curent de pornire, durata de functionare, frecventa de utilizare e electricitatii, putere absorbita, si din asta AI stie cand speli rufe, cand aspiri, cand aprinzi becul…. Cand esti acasa si cand nu. Normal, sant si informatii redundante. Adica panza de paianjen e tesuta bine de tot. In principiu trebuie reuntate la toate sculele smart, inclusiv smartfone. Ca daca ai din asta, e rezolvata pr cu cedarea intimitatii 99%.
Pentru sanatate nu mai e asa periculos cum erau cele de la inceput (2012-2014, prin sua), ca acolo veneau si montau pe un perete 10 contoare din astea, si era naspa pt cine avea peretele ala, plus ca a mai scazut nivelul de radiatii electro-magnetice generate. Dar totusi exista.
Ecranarea e o solutie, cel mai ieftin, folie de aluminiu alimentar. Pr e ca daca el nu mai transmite info la firma de electricitate, vin aia si o sa zica ca daca nu primesc info iti taie curentul…
Din cauza asta trebuie sa fii cu un pas inaintea sistemului. Ca daca nu, vezi „teoria latului”.
Esti la bloc, nu ai facut nimic din 2010 de cand spunea Parintele Justin sa ne retragem incet-incet din sistem, din viata de la oras, si acum, vai, imi taie curentul daca nu accept contor inteligent. Asa vor fi toate, atata timp cat nu ai un minim de independenta.
Pe blog s-a vorbit mult pe temele astea. Eu si altii am prezentat ideii, solutii tehnice in legatura cu aapectele acestea de acum 10 ani. Ni s-a spus de catre unii ca santem rau intentionati, ca vrem sa manipulam…, noi nefacand decat sa ascultam de un Sf Paisie, Pr Justin…
Dar, lupta e a fiecaruia cu el insusi, cu familia, fiecare cu istoricul lui si cu particularitatile lui.
ApreciazăApreciază
La noi le-au scos pe scara blocului de curand . Nu am decat tabloul de siguranta in interior . Toate contoarele sunt la parter .
ApreciazăApreciază
https://www.nbcnews.com/news/us-news/florida-becomes-second-state-ban-fluoride-public-water-rcna205127
ApreciazăApreciază
da, si la bani digitali,
va trebuie și să dați la tot poporul identitate digitala, nu-i așa, scamatorilor ?
sclavia digitala în desfășurare !
ApreciazăApreciază
https://www.g4media.ro/europarlamentar-olandez-legea-transparentei-a-fidesz-este-o-declaratie-de-razboi-impotriva-uniunii-europene-la-propunerea-oficiului-pentru-protectia-suveranitatii-ungariei-ong-urile-cu-finanta.html
ApreciazăApreciază
Yuanul chinezesc digital (e-CNY) funcționează deja de trei ani, fiind necesară o aplicație instalată pe un dispozitiv smart prin care se vor transfera bani din alte conturi, care vor fi transformați în moneda digitală, ulterior banii digitali vor putea fi transferați pentru plăti către alte dispozitive compatibile fără a fi necesar un cont bancar sau conexiune la internet. În ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, chinezii nu-și fac prea multe griji, deoarece „guvernul chinez s-a dovedit a fi chiar foarte bun la protecția datelor cu caracter personal”.
Adică fără e-ID, ciuciuca bani digitali!
Dar de ce ar vrea cineva să folosească bani digitali, când are la dispoziție sume care pot fi cheltuite direct din alte conturi? Pentru cazuri excepționale să zicem. Sau în cazul în care acei bani digitali vin sub forma unor ajutoare sociale, bonuri de masă, bonusuri etc.
În plus, banii digitali pot ocoli sistemul SWIFT.
https://ict-pulse.com/2025/04/digital-rmb-vs-swift-the-emerging-tech-backed-disruption-of-cross-border-payment-settlement/
Adică banii digitali pot fi folosiți la plăți transfrontaliere fără comisioane, bineînțeles acolo unde este acceptată această formă de plată, ocolindu-se sistemul SWIFT.
Iar e-ID ne aruncă în pușcăria digitală. Unde se va ajunge la „și nu vei putea vinde sau cumpăra fără”.
ApreciazăApreciază
COLECȚIE DE MĂRTURII ALE SFÂNTULUI PAISIE Aghioritul despre ceea ce se întâmplă astăzi în legătură cu introducerea pecetluirii cu semnul fiarei – Nikolaos A. Zournatzoglou
HRISTOS A ÎNVIAT
Fragmente din carte: Volumul B – Ediția a II-a Mărturii îmbunătățite și extinse ale pelerinilor Sfântul Paisie Aghioritul 1924-1994
Nikolaou A. Zournatzoglou, locotenent principal, n.a. Membru al Academiei Forțelor Aeriene Elene, Editor – Autor
Colectia de cuvinte
din cuvintele Sfântului Paisie
7. Noi identități (pe hârtie și electronice)
(1) Kourtesis Christos, Compania Publică de Energie Electrică din Kozani, retrasă
…Apoi, Bătrânul Paisie a intrat în chilia lui și ne-a adus cartea de identitate a unui greco-american. Avea codul de bare sus și fotografia jos. Ni l-a arătat și ne-a spus: păstrați vechile buletine și impotriviți-vă dacă vor să vă dea un astfel de act. „act de Identitate” va însemna că te identifici. Reprezintă cine ești.
(Volumul 2, ediția a II-a , p. 221)
(2) Zisopoulos Sofoklis, ofițer militar pensionar, Salonic
În 1986, l-am întrebat la un moment dat pe Bătrân dacă ar trebui să acceptăm noile identități. Mi-a răspuns caracteristic că vor încerca de multe ori să ni le impuna, dar până la urmă nu vor avea timp, pentru că va izbucni război.
(Volumul 2, ediția a II-a , p. 375)
(3) Kourkouliotis Georgios, ELTA pensionar, Corint
În 1986, m-am dus în grabă la Muntele Athos cu privire la problema identităților 666, care apăruse la vremea respectivă. Și l-am întrebat pe Bătrânul Paisie ce să fac. El a răspuns: „Pentru mine, nu este pecetluirea pentru ca cineva să obțină un act de identitate.” Dar este o introducere a pecetluirii.
„De aceea n-ar trebui să le luati”
(Volumul 2, ediția a II-a , p. 153)
(4) Anagnostou Michael, ELTA pensionar, Epanomi Salonic
Când domnul Koutsoyiorgas își îndeplinea mandatul la Ministerul de Interne (1984-1987), printr-o decizie ministerială a adoptat o lege pentru includerea articolului 666 în cărțile de identitate, l-am vizitat pe Bătrân în chilia sa din Panagouda.
– I-am spus: Părinte, sunt păcătos și vreau să mor creștin ortodox. Nu vreau să obțin ID-ul cu 666.
– El a răspuns: Copilul meu, Michael, se vor întâmpla evenimente șocante și nu vei primi actele de identitate.
După o perioadă de timp, dl. Koutsoyorgas a decedat, apoi guvernul Republicii de Nord cu ministrul dl. Kleito, a încercat să implementeze aceeași lege, dar și el a murit, astfel încât legea nu a fost implementată.
(Această mărturie va fi publicată în Volumul C)
Kikilis Panagiotis, doctor, Kalymnos
În vara anului 1987 l-am întâlnit pe părintele. Paisios în Panagouda. Aveam aproape treizeci de ani pe atunci.
Citind recent textul său despre „Semnele vremurilor”, l-am întrebat dacă putem vedea cu ochii noștri tot ce este descris.
El, în timp ce se apleca să ne toarne apă în pahare, și-a ridicat capul și a spus pe un ton sever:
„Dacă nu vorbiti și veti vedea!” Vă vor alinia și vă vor pecetlui ca pe vite!”
Când l-am întâlnit în anul următor, am revenit asupra subiectului și i-am vorbit despre diverși clerici care nu-i acceptau opiniile.
„Îi cunosc”, a răspuns el. Și a continuat:
„Unde sunt arhimandriții?”
Ce fac ei? Așteaptă ei ca cei căsătoriti să vorbească?
Au familii și copii și le este frică; pe când ei (arhimandriții) nu au de ce să se teamă!
Totuși, ei vor să devină episcopi..
Unde este cutare (acum mitropolit)?
Și el vrea să devină episcop!
Toți sunt pentru parade!
Se ascund în vremurile grele, dar sunt primii care defilează (adică după ce lupta duhovniceasca s-a încheiat victorios)!”
Apoi i-am menționat numele unei anumite persoane clericale din lume, care răspândea zvonuri despre Bătrânul Paisie, cum că acesta se înșelase în ceea ce privește problema identităților electronice.
Fața lui a căpătat o expresie tristă și mi-a spus cu durere:
„Știu, binecuvântatule.” I-am trimis chiar și un mesaj că, dacă nu se răzgândește, va ajunge să fie posedat de diavol!
p.61 MĂRTURI ALE PELERINILOR Starețul Paisie Athonianul
Papasotiriou Grigore, ieromonah, părinte spiritual. Isihastirionul „Sfântul Ioan Botezătorul”, Schimbarea la Fața, Halkidikiului
„Sa nu primiti cardul inteligent pentru că va avea legătură cu pecetluirea”
Într-o discuție relevantă pe care am avut-o, Cuviosul Stareț Paisie mi-a spus următoarele lucruri revelatoare și foarte edificatoare despre zilele noastre:
„Va vor da cărți de identitate ca să va obișnuiti cu ele.”
„Totuși, când în cele din urmă le vor corela pe toate (adică: carte de identitate, pașaport, card de sănătate, permis de conducere etc.) într-un singur card, sa nu-l luați pe acela, pentru că va fi strâns legat de pecetluire.”
Acum, cuvintele sale se concretizează prin „Cardul Cetățeanului”.
Notă a editorului: Asemănarea poziției de mai sus cu cea a fericitului Stareț Athanasie Mytilineos, un comentator înzestrat al cuvântului Scripturii, este izbitoare și, din acest motiv, considerăm potrivit să o cităm:
Manolas Konstantinos, angajat PPC, Ptolemaida
În iulie 2000, împreună cu teologul domnul Papanikolaou Vasilios, l-am vizitat pe bătrânul Athanasios Mytileneos, în Stomio, Larissa.
După Liturghie, am rămas să primim binecuvântarea Starețului, la fel ca mulți alți oameni. Noi am fost ultimii. Domnul Papanikolaou îl cunoștea pe părintele personal. După ce ne-am întâlnit, i-am pus o întrebare care m-a preocupat în mod special:
„Părinte”, i-am spus, „aș vrea să-mi spuneți despre acest card de asigurare infam despre care se vorbește și care a început deja să fie trimis la casele noastre.”
„Nu v-au informat despre acesta în parohie?” m-a întrebat.
„Nu”, am răspuns. Atunci Bătrânul ne-a spus:
„Aceste cărți de identitate simple pe care ni le trimit și le promovează constant, le putem – economic – lua pentru că trebuie să trăim; altfel nu vom putea face față vieții de zi cu zi.”
Ei, însă, ne vor trimite și un card „inteligent” care le va înlocui pe cele anterioare.
Se cred ei mai deștepți decât noi, creștinii, și că nu știm ce se ascunde în spatele acestui lucru?
Nu vom primi acest card „inteligent”!
De aceea se merită să fugim în munți, dacă este nevoie, pentru că o vom face pentru dragostea lui Hristos Dumnezeu și vom avea Harul Lui asupra noastră. Cât despre supraviețuire, nu vă îngrijorați, căci este purtarea de grija a lui Dumnezeu. „Nu vom lua acest card inteligent, pentru că oricine îl va lua nu va putea scăpa de pecetluirea cu semnul fiarei care urmează.”
p.62 MĂRTURI ALE PELERINAJULUI Starețul Paisie Athonianul
https://konstantinoupolipothoumeno.blogspot.com/2025/05/blog-post_27.html
ApreciazăApreciază
Incep limitarile si controalele
https://femina.ro/cati-bani-poti-tine-in-casa-fara-sa-i-declari-ce-spune-legea-si-ce-riscuri-implica/?fbclid=IwY2xjawKUBHNleHRuA2FlbQIxMQABHp_dNRXiRBNrwAfvxOuCSqzokEpSJY49hNDN108TwiNLW-bnqzXkwCaO2PP6_aem_HlC1ItWIPJ0HsNs9eDAsgw
ApreciazăApreciază
[…] Comentariul fratelui Felix postat la articolul Banca Centrală Europeană (BCE) speră ca până la începutul anului viitor să dispună de toate …: […]
ApreciazăApreciază