SACCSIV – blog ortodox

Video (în direct): Parada de Ziua Victoriei de la Moscova, 9 Mai 2025

Posted in al doilea razboi mondial, Moscova, RUSIA by saccsiv on mai 9, 2025

 

Tagged with: , , ,

16 comments

16 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui geo geo said, on mai 9, 2025 at 10:47 am

    Fapte 8: 40, 9: 1-19; Ioan 6: 48-54.
    Penticostar Ziua 20.
    Pericopa apostolică:
    „40. Iar Filip s-a aflat în Azot şi, mergând, binevestea prin toate cetăţile, până ce a sosit în Cezareea.”
    „1. Iar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu,

    1. Şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi, cât şi femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
    2. Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată.
    3. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?
    4. Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă.
    5. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.
    6. Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni.
    7. Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în Damasc.
    8. Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut.
    9. Şi era în Damasc un ucenic, anume Anania, şi Domnul i-a zis în vedenie: Anania! Iar el a zis: Iată-mă, Doamne;
    10. Şi Domnul a zis către el: Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă.
    11. Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să vadă iarăşi.
    12. Şi a răspuns Anania: Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim.
    13. Şi aici are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă numele Tău.
    14. Şi a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel;
    15. Căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu.
    16. Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt.
    17. Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut iarăşi şi, sculându-se, a fost botezat.
    18. Şi luând mâncare, s-a întărit. Şi a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile.”
      Pericopa evanghelică:
      „48. Eu sunt pâinea vieţii.
    19. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit.
    20. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare.
    21. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.
    22. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?
    23. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.
    24. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”

    https://www.facebook.com/pericopazilei/posts/pfbid02e2jmy5a8Fer6BmfkvC7mkPa8Ra3yyds72moUVzY9Ysy3cVJrQ4c7eYHEU3rB9EfLl?locale=ro_RO

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui geo geo said, on mai 9, 2025 at 12:19 pm

    Onoarea pe care o acorda Presedintele Putin veteranilor este inegalabila…probabil si faptul ca cu fiecare ocazie cinsteste inaintasii, dublat de renasterea Rusiei explica, dar nu in totalitate, nivelul ridicat de aprobare in randurile rusilor…

    Iar neparticiparea liderilor occidentali la Moscova, dupa valurile de sanctiuni aplicate, nu ar fi cadrat cu momentul festiv, solemn…mai bine fara…

    Apreciază

    Răspunde
  4. Avatarul lui Teodora Teodora said, on mai 9, 2025 at 1:03 pm

    O surpriză uriașă, din punctul meu de vedere, a fost participarea la paradă a trupelor de cazaci, deoarece formațiile acestora iau parte extrem de rar la ceremonii. Mai mult decât atât, ele au defilat sub acordurile (și mai ales versurile extraordinare!) melodiei tradiționale „Cazacii noștri călătoresc de-a lungul Berlinului” (o aluzie destul de fină la mult trâmbițata militarizare a actualei Germanii naziste sub „tovarășul” Friedrich Merz) 🙂 https://www.youtube.com/watch?v=Gw8C2XhbDyY

    Tot senzație au reprezentat și TOS-2 și Malva, iar soldații din Myanmar păreau deosebit de „colorați”, cu uniforme care arătau impresionant!

    Cred că au fost remarcați inclusiv soldații legiunii străine din Normandia (Franța), cei care au salutat în maniera lor specifică: „Pentru țară! Pentru rege!” și care luptă alături de forțele speciale ale Federației Ruse pe frontul ucrainean. Atât discursul președintelui rus cât și ceremonia în sine au părut mult diferite față de alți ani! Au câștigat în ’45, vor câștiga și acum!

    Apreciază

    Răspunde
  5. Avatarul lui Teodora Teodora said, on mai 9, 2025 at 4:38 pm

    Un text care nu îmi aparține, cel pe care-l redau puțin mai jos, dar cu care sunt TOTAL de acord!!! Pentru că așa cum spunea Gh. Asachi în 1857, „Acela nu este patriot, care n-a învățat a fi folositor obștei, care n-a purtat cerul pe pieptul său, acela care n-a simțit nevoia să fie binefăcător pentru mulți chiar cu sacrificiul sângelui său”.

    „Nu voi ați câștigat războiul. Voi doar l-ați fotografiat.
    Istoria care ustură: cine a câștigat, cine a murit și cine s-a lăudat.
    Adevărul pe care nu l-au pus în filme.
    Adevărul despre cine a plătit prețul războiului. Și cine l-a cosmetizat.
    Ni s-a spus de 80 de ani că americanii au salvat lumea.
    Că britanicii au fost bastionul libertății.
    Că Aliații au învins fascismul.
    Că ei – cu zâmbetul pe buze și steagul în vânt – au scos lumea din întuneric.
    Dar între poveste și adevăr e o prăpastie plină de sânge.
    Și în acea prăpastie zac zeci de milioane de oameni pe care azi istoria îi uită intenționat.
    O întrebare simplă, directă, rupe minciuna în bucăți:
    Cine a plătit prețul? Cine a murit? Și cine s-a lăudat?
    În total, Uniunea Sovietică a pierdut 26,6 milioane de oameni.
    11 milioane de soldați. 15 milioane de civili.
    Statele Unite au pierdut circa 420.000.
    Marea Britanie – circa 450.000.
    Împreună, toate țările „libere” la un loc, n-au pierdut nici o treime din ce a pierdut doar URSS.
    La Stalingrad, în 1942–1943, sovieticii au murit cu sutele de mii.
    Au luptat fără apă, fără mâncare, cu baioneta ruginită și pământ înghețat în plămâni.
    Un oraș a fost distrus până la temelie, pentru ca Europa să nu fie îngenuncheată.
    Cine a eliberat Stalingradul?
    Nu americanii.
    La Kursk, în iulie ’43, 6.000 de tancuri și 2 milioane de soldați s-au ciocnit în cea mai mare bătălie blindată din istorie.
    Acolo a murit viitorul Reichului.
    Cine a stat în fața lor?
    Nu britanicii.
    80–90% din pierderile Wehrmachtului au fost provocate de Armata Roșie.
    Asta nu e opinie. E statistică. E document.
    Dar americanii au venit după ce greul fusese făcut, au debarcat în Normandia și au început parada.
    A durat cinci ani până s-au decis să deschidă Frontul de Vest.
    Cinci ani în care URSS s-a luptat singură cu cea mai organizată, nemiloasă și tehnologizată armată din lume.
    Aproape că au ajuns la Berlin fără „ajutorul” lor.
    Și tocmai atunci, când rușii treceau granițele Poloniei, s-au trezit și americanii.
    Să nu piardă cumva ocazia să apară în poze.
    Și la final, când s-a semnat capitularea Germaniei, s-au pus la masă ca învingători:
    SUA, Marea Britanie… și Franța.
    Da, Franța – care fusese ocupată, care colaborase cu naziștii, dar care a fost adusă acolo de dragul decorului.
    URSS-ul, în schimb, care eliberase Berlinul, era deja etichetat drept amenințare.
    Când tu sângerezi pentru lume, dar ți se spune că n-ai suflet – asta e ipocrizie pură.
    Și dacă ai îndoieli, să vorbim despre crimele de război.
    Nu ale nemților. Ale „eliberatorilor”.
    Dresda, 13–15 februarie 1945.
    Oraș civil, plin de refugiați. Fără obiective militare. Fără apărare.
    Bombardat de aviația americană și britanică cu 3.900 de tone de bombe.
    Rezultatul?
    Peste 25.000 de morți în trei zile. Femei. Copii. Oameni care fugeau de front.
    Un oraș de artă transformat în cenușă.
    Stalin nu a cerut bombardamentul. Știa că nu e țintă militară.
    A fost pură demonstrație de forță anglo-americană.
    Un mesaj pentru Moscova. Plătit cu trupuri civile.
    Hamburg, 1943. „Operațiunea Gomora”.
    40.000 de morți într-o singură săptămână.
    Incendii care ardeau tot – oameni, case, biserici, spitale.
    Berlin, Köln, Stuttgart, Frankfurt – toate bombardate sistematic.
    Țintele nu mai contau. Doar „moralul inamicului”.
    Asta nu e tactică. E teroare aeriană.
    E crimă de război, conform definiției de la Nürnberg.
    Dar când tu scrii regulile, nu te judecă nimeni.
    Și dacă tot suntem sinceri, să spunem și asta:
    Niciun soldat american n-a eliberat Auschwitz.
    Niciun englez n-a deschis porțile de la Majdanek.
    Toate lagărele de exterminare au fost descoperite și eliberate de soldații sovietici.
    Soldați tăcuți, flămânzi, cu ochi goi.
    Care n-au dat interviuri.
    Care n-au avut Hollywood.
    Care s-au întors la ei acasă mutilați – sau nu s-au mai întors deloc.
    Și totuși, azi, dacă spui că sovieticii au câștigat războiul, ești suspect.
    Dacă spui că americanii au comis crime, ești considerat trădător.
    Dacă spui că soldatul sovietic a fost erou, ți se răspunde că a fost „ocupant”.
    Dar ce a ocupat? Berlinul nazist?
    Și ce a făcut America? A „eliberat” Japonia cu bombe atomice aruncate peste civili?
    Hiroshima și Nagasaki – crime planetare comise după ce Japonia era deja învinsă.
    Dar cine judecă învingătorii?
    Și poate cel mai murdar aspect al istoriei:
    După război, SUA și Marea Britanie au salvat sute de criminali de război naziști.
    Operațiunea Paperclip – sute de ofițeri SS și cercetători care au fost duși în America și puși să lucreze pentru NASA.
    Werner von Braun – care lansa rachete V2 peste Londra – devine părintele programului spațial american.
    Adolf Heusinger – planificator al invaziei URSS – devine comandantul militar al NATO.
    Asta nu mai e doar ipocrizie.
    E perversiune istorică.
    Iar astăzi, când vedem cum se rescrie tot, cum soldații sovietici devin brusc „agresori”, cum se demolează monumente în Europa, cum se interzice Ziua Victoriei în numele corectitudinii politice – înțelegem.
    Nu mai e vorba doar de memorie.
    E vorba de controlul adevărului.
    Pentru că adevărul rupe construcțiile ideologice.
    Pentru că adevărul nu poate fi manipulat fără rușine.
    Și pentru că adevărul, oricât îl ascunzi, răzbate din tăcerea morților.
    Soldatul sovietic n-a avut PR. N-a avut cont de Instagram.
    A avut doar glonțul în piept și credința că moare ca să nu moară lumea.
    Și când azi îl scuipi, când azi îl negi, nu-l ataci doar pe el.
    Ataci însăși ideea de adevăr.
    Și atunci, spune-i omenirii în față:
    Nu voi ați câștigat războiul.
    Voi doar l-ați fotografiat.”

    Da, l-am adus pe blogul dumneavoastră, pentru că reprezintă o gândire care consolidează și arcuiește din generație în generație bolțile ce definesc peren arhitectura spiritului rus: neatârnare, întregire și dreptate! Asta înseamnă să fii făuritor al propriei istorii. Este ceea ce se cheamă rostul, sensul și rațiunea unei acțiuni!

    Apreciază

    Răspunde
    • Avatarul lui Cristinel Cristinel said, on mai 9, 2025 at 7:07 pm

      /.Am un coleg neamț al cărui bunic a luptat în WW2 și care i-a spus că Germania a pierdut războiul din 1942 pe frontul de est.

      Apreciază

      Răspunde
      • Avatarul lui Dodo Dodo said, on mai 10, 2025 at 10:48 am

        Bună dimineața, Cristinel…!

        Apreciază

  7. Avatarul lui Geo Geo said, on mai 10, 2025 at 2:01 am

    https://www.g4media.ro/live-peste-zece-mii-de-persoane-la-manifestatia-pro-europa-din-bucuresti-imnul-golanilor-si-insieme-rasuna-in-piata-victoriei-manifestatii-si-in-alte-orase.html

    tefelistii…atât s-a putut…cam ca la un meci de fotbal…numai ca trompetele sistemului se chinuie sa umfle importanta acestui fasssss…degeaba…

    Apreciază

    Răspunde
  11. Avatarul lui Geo Geo said, on mai 10, 2025 at 9:33 am

    Apreciază

    Răspunde
  12. Avatarul lui Geo Geo said, on mai 10, 2025 at 11:08 am

    Europa actuală este, spiritual, un ghem de paradoxuri. Căci, cum să explicăm faptul că, la pragul ei culminativ, când certitudinile ar trebui să fie maxime, Europa este clătinată de o interogaţie angoasantă: „ce este europenismul?”. În fapt, interogaţia aceasta ascunde trei întrebări într-una: „Ce-a fost Europa, ce mai este Europa şi ce va fi ea mâine ?”. Răspunsul oferit de cei ce fac discursul european, adică tâlcuiesc doctrina Uniunii, se cuprinde, de regulă, între două praguri: Revoluţia franceză (1789) şi Maastricht-ul (1992). Iar dovezile invocate pentru a susţine veracitatea unor asemenea asumpţii asupra puterii respectivei secvenţe istorice de a fi fost sursa creatoare a Uniunii Europene sunt: moneda unică, instrumentele statistice, drapelul, instituţiile europene fabricate repede, imnul etc. (Sub pretextul de a nu atinge diversitatea lingvistică, imnul lui Beethoven e cântat fără de celebrul vers al lui Schiller „Alle Menschen werden Brüder“ – „toţi oamenii devin fraţi“ –, în care este concentrat înţelesul Evangheliei lui Hristos.)Referindu-se la introducerea unui sistem statistic centralizat, prin Eurobarometru şi Eurostat, şi a monedei unice, a imnului şi a drapelului”, un binecunoscut analist ne îndrumă să credem că acestea sunt: „[…] nu doar instrumente politice puternice pentru a crea o «populaţie europeană» mai informată, cuantificabilă şi astfel mai tangibilă şi guvernabilă şi un «spaţiu european», ci sunt, de asemenea, puternici modelatori ai conştiinţei ce furnizează meta-clasificările în cadrul cărora identităţile şi subiectivităţile se formează” (Shore, 31). Legănat de aceeaşi credinţă amăgitoare, specialistul citat adaugă: „Monezile şi bancnotele au funcţionat în mod tradiţional pentru a defini graniţele regatelor, imperiilor şi naţiunilor. Chiar primele monede purtau chipul împăraţilor şi regilor şi simbolurile puterii statale, aproape la fel cum o fac şi astăzi. Cu imaginile de figuri naţionale, monumente şi invenţii, bancnotele şi monezile sunt icoane şi instrumente puternice ale guvernământului ce ajută transformarea ideilor abstracte de stat şi naţiune într-o realitate politică zilnică” (Shore 91).Comentând ideile lui Shore, un sociolog român vine cu o concluzie încă mai severă: „Moneda, ne spune acesta, este în mod evident un foarte puternic agent de unificare şi construcţie identitară fiind o parte centrală a culturii de zi cu zi, şi găsim multiple exemple şi în istorie, dacă ar fi să ne gândim numai ce a a însemnat o monedă comună în Imperiul roman”. Păi, ce-a însemnat, de fapt, o monedă comună pentru evrei ori pentru creştini?! Ceea ce era: un mijloc de exercitare a puterii din lume, de integrare în imperiu, de dominaţie, nu de construcţie identitară, căci identitatea evreiască nu datorează nimic monedei romane. Nici cea creştină. Fără de Iisus Domnul şi fără de lucrarea apostolică, Europa ar fi acum doar marginea barbară a lumii arabe, cu mult mai puternică demografic şi poate chiar politic.Ceea ce a dat putere şi fiinţă Europei au fost nu moneda romană, ci rugăciunea împărătească, cele nouă Fericiri, Crezulde la Niceea, marea eclezie creştină de o mie de ani, puterea fără egal a părinţilor Bisericii care au statuat unitatea dintre Atena şi Ierusalim, fără de care Roma şi codul roman ar fi rămas fapte de istorie şi atât.Acestor puteri spirituale umbrite atunci de coperta monedei unice a Cezarului le datorăm marele spaţiu dens al planetei în care regăsim o concentrare de sinergii şi învăţături care cuprind deopotrivă Pentateuhul lui Moise, Psalmii davidici, proorocii evrei, evangheliile Mântuitorului, Apocalipsa scrisă de un bătrân de 80 de ani exilat pe Insula Patmos, când la Roma se paria pe apoteoza împăratului. Fără de acest spaţiu dens, Uniunea Europeană rămâne o biată barcă pe un ocean învolburat, adică un zbucium de o clipă. Şi apoi, ce forţă spirituală vom afla în legătura socială care îmbracă forma banului, a unei monede, oricât de mare şi dogorâtoare se arată puterea ei din lume?Iată definiţia banului la un mare sociolog german: „Dependenţa omnilaterală a indivizilor indiferenţi unii faţă de alţii constituie legătura lor socială”, în cele trei expresii ale ei: moneda, contractul şi convenţia. Banul, aşadar, cuprinde în el o mare de singurătate, un ocean de indiferenţă. La fel şi contractul, la fel şi convenţia. În chip paradoxal, tocmai din acest vid spiritual, sufletesc, îşi extrag ele şi moneda, şi contractul, şi convenţia, puterea de care pot dispune într-osocietate. Legătura exprimată sub forma banului este o legătură sufleteşte vidă, o dependenţă de indivizi indiferenţiunii faţă de alţii. Iar aceasta este condiţia fatală a banului; fără de această exigenţă banul se anulează pe sine. El senutreşte din indiferenţă, nu din simpatie. Simpatia ucide banul, iar banul videază legăturile sociale de orice formă desimpatie. Şi atunci, cum să fie moneda, oricât de unică ar fi ea şi de puternică, un instrument de construcţie identitară,adică de modelare sufletească?O Europă fără de Dumnezeul comuniunii sufletelor este o amăgire, când nu este o monstruoasă minciună. Pentru europeni, comuniunea sufletelor este chiar sistemul cristocentric. Sensibilitatea şi spiritul oricărui european n-ar putea fi, sper eu, înşelate de invitaţia la o credinţă amăgitoare într-o Europă clădită în afară şi fără de sistemul cristocentric. Este cu putinţă, oare, un sistem european fără de sistemul cristocentric? Credinţa într-o Europă fără Hristos preschimbă starea europeanului într-una de teribilă singurătate, de, iată, încă un paradox, autoexilare… involuntară. Oare nu se face pe sine, acest european fără de Hristos, cetăţean al celebrei republici platoniene, adică locuitor al utopiei, al unui loc fără de loc, un simplu rătăcitor, un alt Ahasver al spaimelor rătăcitoare din care se recompune, iată, o teribilă vânturătoare a universului?! Vânturătoarea singurătăţii.Poate că i s-ar potrivi acestui european mai degrabă cuvintele lui Eminescu: „Ca o spaimă împietrită, ca un vis încremenit”. Pe acest european încremenit îl va fi purtat în rugăciunile sale Sf. Ioan Gură de Aur, căci, cu siguranţă, sfântul Bizanţului hrisostomic va fi rostit rugăciunea sa şi pentru acest european, frate al său de mai târziu, atunci când cerea: „Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa şi uitarea şi neîndrăznirea şi de nesimţirea cea împietrită!” Amin!

    https://roncea.ro/2010/03/09/editorial-ilie-badescu-care-europa/

    Apreciază

    Răspunde

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.