Sfântul Iustin Popovici: De ce mulți oameni sunt alături de Antihrist și împotriva lui Hristos?

Comentariul fratelui Felix postat la articolul Sfântul Iustin Popovici: De ce Antihrist urmează să apară „la vremea lui”, la sfârșitul lumii? Ce l-a împiedicat în trecut pe Antihrist să apară?

Sfântul Iustin Popovici,

Comentariu la a doua epistola către Tesaloniceni

2:10

Satana va pune la dispoziția Antihristului întregul său arsenal anti-Dumnezeu, toate armele sale împotriva lui Dumnezeu și a Domnului Hristos.

Printre „armele sale universale”, inselarea va ocupa primul loc.

Iar Antihrist va lucra „după lucrarea lui Satana” pe pământ „cu toată înșelăciunea”: pentru ca, dacă se poate, să-i înșele chiar și pe cei aleși, adică pe cei care L-au urmat pe Hristos prin credința Evangheliei și trăiesc în El și pentru El.

Satana a lucrat întotdeauna pe pământ prin înșelăciune: prin înșelăciune i-a înșelat pe primii noștri părinți în paradis. El acționează prin înșelăciune, dar rareori personal și direct, dar aproape întotdeauna prin alții:

în paradis – prin șarpe; la sfârşitul istoriei omenirii el va acţiona prin Antihrist; iar până atunci – prin lucrările tuturor înaintașilor lui Antihrist.

Pretutindeni și în orice – înșelăciune, înșelăciune, care are un singur scop: separarea oamenilor de singurul Dumnezeu și Mântuitor adevărat – Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul-Om.

A înșela oamenii, adică pe Dumnezeu și lumea lui Dumnezeu, este slujba principală a lui Satana și slujba principală a slujitorului și colaboratorului său credincios și cel mai credincios: Antihrist.

Acesta este motivul pentru care celălalt nume al lui Satan este de fapt – înșelătorul, cel înșelător.

În Sfânta Apocalipsa se spune despre el că este: ὁ πλανῶν τὴν οἰκουμένην ὅλην = cel care înșală întregul univers ( Apoc.12:9 ).

El înșală cu scopul: să-i tragă pe oameni în cea mai mare nedreptate, o nedreptate plină de blasfemie împotriva lui Dumnezeu, singurul Dumnezeu adevărat și a Domnului Iisus Hristos.

Nu există nedreptate mai mare pe pământ și în rasa umană decât aceasta.

Și Antihrist „este după lucrarea lui Satana” și lucrează „cu orice înșelăciune a nelegiuirii”.

Căci Satana însuși, nedreptatea supremă din toate lumile, își răspândește nedreptatea în lumea noastră omenească „cu orice înșelăciune”, și o va răspândi mai ales prin nedreptatea supremă de pe pământ, întruchipată în Antihrist.

Dar toată această activitate scandaloasă, miraculoasă și cumplită a lui Antihrist, „după lucrarea lui Satana”, va reuși doar „între cei ce pier”, pier în necredință, în reacredință, în stricăciune, în lupta împotriva lui Dumnezeu, în lupta împotriva lui Hristos, în iubirea păcatului, în iubirea plăcerii, în demonism, în satanism.

Ei pier într-o viață fără Evanghelie, deși în jurul lor și înaintea lor de-a lungul secolelor istoriei umane au nenumărați martori ai lui Hristos ca Dumnezeu atotbun și atotmilostiv și Mântuitor al neamului omenesc, a puterii mântuitoare a Evangheliei Sale, a sfințeniei adepților Săi, a făcătoare de minuni și a lor, a dragostei Lui, a nemărginirii și puterii Lui, au pacea și mila sfinților Săi.

Ei mor de bunăvoie, alegându-l nu pe Hristos Domnul și Mântuitorul, ci pe Antihrist.

De ce? – „pentru că n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiți”: mântuiți de păcat, moarte, diavol, Antihrist.

Ei „nu au primit” dragostea Adevărului, care este Hristos, pentru a trăi după Adevăr = Hristos, și de dragul Adevărului = Hristos, eliberându-se de păcat, de moarte, de diavol, = de minciună și de tatăl minciunii (cf. Ioan 8:44, 32:36 ), umplându-se cu toată bunătatea și bunătatea și îndurarea lui Hristos.

Domnul Hristos este atât Iubire, cât și Adevăr (cf. 1 Ioan 4:16, 8, 5:20 ; Ioan 14:6 ): și El mântuiește pe oameni prin iubire și adevăr.

Și mulți nu Îl recunosc, de ce?

Pentru că ei iubesc întunericul mai mult decât lumina. Și ei au preferat întunericul din cauza dragostei lor pentru păcat, din cauza dorințelor rele ale inimii lor (comparați Rom. 1:22–26 ; Ioan 3:19–21 ). Numai oamenii ale căror minți sunt stricate de patimi și inimile de plăceri resping pe singurul Dumnezeu adevărat și Mântuitor Hristos: de aceea Dumnezeu îi lasa „în seama minților lor depravate, să facă lucrurile care nu sunt cuviincioase” ( Rom. 1:28 ) și să „prefaca adevărul în nedreptate” ( Romani 1:18 ): astfel încât ei să vorbească despre adevăr și nedreptate referitor la Hristos.

Pentru o minte umană normală, sănătoasă, pentru o inimă umană sănătoasă, Domnul Hristos este incomparabil mai necesar și mai folositor unei ființe umane decât Antihrist.

Dar, mulți oameni sunt alături de Antihrist și împotriva lui Hristos.

De ce?

Pentru că inima iubitoare de plăceri și mintea pătimașă a omului preferă plăcerile păcătoase și patimile seducătoare, pentru ca ei să piară veșnic în ele și să moară, încântând dorințele pervertite ale firii lor păcătoase cu acea amărăciune îndulcită. Astfel de oameni înșiși aruncă un văl de necredință peste ochii minții lor și nu vor vedea că numai în Domnul Hristos este mântuirea ființei umane de păcat, de patimă, de moarte (cf. Mt. 9:12–14 ).

2:11

Libertatea omului este imensă, incomensurabilă, atunci când îl poate respinge pe Dumnezeu după bunul plac. El, o creatură a lui Dumnezeu, îl poate respinge pe Dumnezeu!

În aceasta constă atât măreția divină a omului, cât și distrugerea sa satanică: dacă stă lângă Dumnezeu, Creatorul său, este dumnezeiesc mare și maret; Dacă este de partea lui Satana, ucigașul său, este diabolic de nenorocit și dezgustător.

Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru om după venirea în lume a Omului-Dumnezeu.

Căci în Dumnezeul-Om, în modul cel mai evident pentru simțurile omenești, în modul cel mai convingător pentru mintea omenească și pentru conștiința umană și pentru inima omului, este arătat și dovedit singurul Dumnezeu și Domn adevărat, singurul Mântuitor adevărat al neamului omenesc.

Iar când omul, atât după Dumnezeul-Om, cât și pe lângă Dumnezel-Om, îl poate respinge pe Dumnezeu, libertatea lui este cu adevărat imensă și autonomă și independentă.

Și tot omul, întreaga lui viață și întreaga lui vesnici depind de asta.

Respingându-L pe Domnul Hristos, oamenii nu au nicio scuză pentru acest păcat fundamental – tot păcatul, pentru că niciun Dumnezeu mai bun sau mai desăvârșit nu poate fi dat rasei umane, deoarece El nu există.

Prin urmare, Domnul Hristos a declarat clar și fără echivoc aceasta ca un avertisment pentru noi toți, spunând:

Dacă nu aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, ei nu ar avea păcat; iar acum nu vor avea nicio scuză pentru păcatul lor.

Dacă nu aș fi făcut printre ei faptele pe care nimeni altcineva nu le-a facut, nu ar avea păcat; insa M-au văzut și M-au urât ( Ioan 15:22–24 ).

Prin neacceptarea Domnului Hristos, singurul Dumnezeu adevărat, singurul Mântuitor adevărat, singurul adevăr adevărat, singurul dreptate adevărat, singura viață adevărată, singura dragoste adevărată, singura bucurie adevărată, oamenii resping de fapt ceea ce singur îi poate salva de la moarte, îi poate salva de păcat, îi mântuiește de orice rău și orice diavol, ii salvează de chinuri, de toate chinurile acestei lumi și ale celei viitoare.

Ce rămâne atunci pentru astfel de oameni?

Minciuna, moartea, păcatul, iadul – alegerea lor voluntară, aleșii lor voluntar. Pentru toate acestea, Dumnezeu le va trimite o putere de înșelăciune – ἐνέργειαν [τῆς] 3 πλάνης; și rodul acțiunii acelei forțe, care este întotdeauna satanică: ei vor crede minciuni cu mintea și inima lor.

Ce minciuni? – Minciunile lui Antihrist despre Hristos.

Și acea minciună este o minciună: căci tot ceea ce va spune despre Hristos, ca și toți predecesorii săi, este o minciună, care provine întotdeauna de la părintele primordial al minciunii, care nu poate nici să vorbească, nici să creeze adevărul, deoarece s-a îndepărtat de Adevăr cu toată ființa, a căzut din el și s-a transformat cu totul în minciună (cf. Ioan 8,44 ).

După ce îl vor respinge pe Dumnezeul-Om Hristos sub influența puterii satanice a înșelăciunii, oamenii vor crede în Antihrist, care îi va conduce doar pe căi care duc la stricaciune, la ruină, la împărăția răului, la iad.

Și această minciună a lui Antihrist despre Hristos va fi considerată de oamenii care pier în iubirea de sine și iubirea de păcat ca fiind cel mai sigur adevăr și cea mai reală realitate; și Domnul Hristos o va distruge – cu suflarea gurii Sale!

Așa este neputința puterii ei, așa zisa „atotputernicie”.

Când oamenii resping în mod conștient și stăruitor pe singurul Dumnezeu adevărat și nu Îi slujesc, atunci Dumnezeu „îi lasa pe seama minții lor depravate” (cf. Rom. 1:18, 24:28 ) și cred în minciuni, iar cu mintea lor depravată își justifică și își apără credința în minciuni și viața lor în acele minciuni și creează apologii întregi pentru filozofii.

În toate acestea, Dumnezeu nu comite nicio violență împotriva libertății lor și nici nu le impune păcatul, răul, moartea sau diavolul; El îi lasă doar în seama „dorințelor inimii lor”.

De fapt, este cea mai înfiorătoare cădere a ființei umane: mintea umană asemănătoare lui Dumnezeu, creată pentru a crede în Adevărul Vesnic – Dumnezeu și pentru a trăi prin El, crede într-o minciună și trăiește după ea. Și acea minciună îl duce mereu în îmbrățișarea „părintelui minciunii” ( Ioan 8:44 ), de care nu pot scăpa niciodată.

Numai că diavolul este minciuna firească și „când vorbește o minciună, vorbește limba lui, căci este un mincinos și tată al minciunii” ( Ioan 8:44 ).

Este o cădere, o cădere satanică a ființei umane, a minții umane, atunci când o persoană consideră o minciună ca fiind adevărul și trăiește după ea și gândește după ea și o apără ca pe ceva propriu, ca pe ceva natural.

Din cauza mândriei, oamenii sunt „păcăliți în gândurile lor” și „inima lor nebună este întunecată” și ei transformă „adevărul lui Dumnezeu într-o minciună” ( Rom. 1:25 ).

Prin natura sa, „nici o minciună nu provine din adevăr” ( 1 Ioan 2:21 ), ci întotdeauna de la tatăl minciunii – diavolul. Împărăția lui Hristos, Împărăția lui Dumnezeu, este Împărăția Adevărului Vesnic, iar după Judecata de Apoi, „oricine iubește și practică minciuna” va rămâne pe dinafara, exclus.

2:12

La judecată, la Judecata Îngrozitoare a lui Hristos, ce va experimenta minciuna și calomniile lui Antihrist despre Domnul Hristos și devotații săi? o minciună – în curtea Adevărului Vesnic?

Este firesc: ea va fi condamnată, și toți cei care i s-au supus de bună voie și i-au devenit egali.

Și înaintea lor, în timpul vieții lor pe pământ, a existat o alegere: fie Adevărul lui Hristos, fie minciuna lui Antihrist.

Și au ales minciuna, și toate nedreptățile pe care le aduce cu ea, toate nedreptățile diavolului, împotriva dreptății lui Dumnezeu.

Și adevărul lui Hristos?

Care este acest adevăr din istoria rasei umane – atât de puternic, atât de convingător, atât de evident atestat ca divin, adevărat și etern?

Ce adevăr omenesc a sfințit și a luminat atât de mulți oameni și oameni, i-a umplut cu puteri sfinte divine, începând cu sfinții apostoli (cf. Ioan 17:17 ) și continuând prin toate generațiile neamului omenesc până la Judecata de Apoi?

Nu există adevăr în neamul omenesc, cu excepția celui al lui Hristos, care s-a dovedit a fi nemuritor – în toate morțile, veșnic – în toate timpurile, invincibil – în toate bătăliile.

Numai Adevărul lui Hristos din istoria pământului s-a dovedit a fi mai puternic decât orice păcat și i-a eliberat pe oameni de orice păcat și, astfel, le-a dat oamenilor singura libertate adevărată și veșnică (cf. Ioan 8:32, 34:36 ).

De unde a venit asta?

De aici, ce este Adevărul – Dumnezeu-omul Hristos înviat: în același timp Adevăr și Viață, Adevăr Veșnic și Viață Veșnică ( Ioan 14:6 ; 1 Ioan 5:20 ).

Da, Dumnezeul-Om – Unul din Sfânta Treime, în care tot adevărul divin este complet; toate în El, toate în Tatăl, toate în Duhul Sfânt care s-a arătat lumii datorită Lui și a devenit sufletul Bisericii Sale: că, ca Duh al Adevărului – îi aduce pe oameni la Dumnezeu și Omul Adevărului – Hristos (cf. Ioan 14,17 ); că, în calitate de Duh al Adevărului, el îi îndreaptă pe oameni către fiecare adevăr ( Ioan 16:13 ), care toți se ramifică din Atot-Adevărul = Hristos prin nenumărați adepți ai lui Hristos în Biserica Sa sfântă.

Și când oamenii nu cred un astfel de Adevăr, ce merită ei?

„ Pentru ca toți cei care nu au crezut adevărul, ci au iubit nedreptatea să fie osândiți .”

Pentru că între Hristos și Antihrist l-au ales pe Antihrist; între Adevăr și minciună au ales minciuna; între Justiție și nedreptate, au ales nedreptate.

A iubi nedreptatea și a o prefera dreptății lui Hristos, adevărului lui Hristos, – ce arată asta?

Arată și dovedește că omul și-a predat inima și a încrezut-o minciunii, nedreptății și neadevărului.

Aceasta mai arată că omul s-a inrudit cu diavolul, că și-a adoptat filosofia despre lume, filosofia sa despre om, despre înțelegerea lui Dumnezeu și a Domnului Hristos.

Dacă trebuie crezute minuni, nu sunt cele ale lui Hristos mai glorioase, mai reale și mai făcătoare de Dumnezeu decât cele ale lui Antihrist?

Dacă este vorba de putere, nu este puterea lui Hristos atotputernică și puterea lui Hristos atotputernică, în comparație cu puterea și taria lui Antihrist?

Dacă este vorba despre bine, despre iubire, despre dreptate, nu sunt oare binele lui Hristos și dragostea lui Hristos și dreptatea lui Hristos întotdeauna și pentru totdeauna nemăsurat mai benefice oamenilor decât orice așa-zis bine al Antihrist, fiecare așa-zisă iubire a lui Antihrist, fiecare așa-zisa dreptate a Antihrist?

Și când oamenii, cu toate acestea, cred în minciuni și nu cred Adevărul, iubesc nedreptatea mai mult decât Dreptatea, îl resping pe Domnul Hristos și îl îmbrățișează pe Antihrist, atunci ce arata această dovadă?

Că în acești oameni natura umană, mintea umană, inima umană, conștiința umană au devenit complet pervertite.

Pervertită, pentru că a devenit diavolească.

Numai o minte umană demonizată poate confunda pe Antihrist cu Hristos; numai o conștiință diavolească îl poate alege pe Antihrist și îl poate respinge pe Hristos; numai o inimă diavolească îl poate iubi pe Antihrist, și nu pe Hristos;

Numai un om care, prin iubire persistentă de păcat și iubire de sine, s-a transformat într-un om-diavol de bunavoie, poate respinge pe Dumnezeul-Om și sluji lui Antihrist, Anti-Dumnezeului-Om.

2:13

Păcatul veșnic și condamnare veșnică, aceasta este soarta nelegiuitorului Antihrist și a tuturor susținătorilor săi. Și noi?

Suntem datori să-i mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru voi, fraților iubiți de Domnul, pentru că Dumnezeu v-a ales de la început pentru mântuire și prin mântuire pentru viața veșnică și fericirea veșnică în Împărăția slavei a lui Dumnezeu Tatăl și a Domnului Iisus Hristos și a Duhului Sfânt. În preștiința Sa, Dumnezeu „v-a rânduit dinainte credința în Hristos Domnul” și v-a ales pentru mântuire (cf. Ef. 1:4 ).

Și mântuirea voastra, de sus până jos și de la început până la sfârșit, este o lucrare a iubirii lui Dumnezeu pentru voi.

Fără îndoială, o lucrare a iubirii lui Dumnezeu.

Pentru că: a mântui neamul omenesc de păcat, de moarte, de diavol, care s-a predat de bunăvoie și s-a scufundat în toate păcatele, în toate morțile, în toți diavolii, nu a putut fi voit și făcut decât de Dumnezeul iubirii, care tocmai din acest motiv s-a făcut om, a murit și a înviat.

Și așa ne-a mantuit.

Prin urmare, suntem obligați să-i mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru o astfel de mântuire.

Mintea noastră umană, inima noastră umană, nu au astfel de puteri încât să poată cuprinde toată imensitatea iconomiei mântuirii neamului omenesc, realizată de Singurul Iubitor de Omenire – Domnul Hristos.

Un lucru este evident: întreaga Sfântă Treime participă la această lucrare.

Totul se întâmplă: de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt.

Dumnezeul Treimic al iubirii ne-a dat mântuirea în Mântuitorul, Dumnezeul-Om Iisus Hristos.

Și cum devine al nostru, al meu, al tău? Prin sfințenia Duhului și credința adevărului – ἐν ἁγιασμῷ Πνεύματα καὶ πίστει ἀληθειας (= prin sfințirea Duhului, în sfințenia Duhului și în credința adevărului).

Sfințirea ne este dată prin harul Duhului Sfânt prin Sfintele Taine și virtuțile sfinte; și aducem în ea lucrarea credinței, în care sunt cuprinse toate celelalte fapte evanghelice ale mântuirii.

Profanarea naturii umane s-a făcut prin păcat, care provine din duhul necurat, din duhul răului – diavolul.

Natura umană este sfințită de Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt alunga și distruge păcatul în om cu harul Său.

Cu întreaga Sa Evanghelie a mântuirii, Domnul ne cheamă la sfințenie – ἐν ἁγιασμῷ ( 1 Tes. 4:7 ), pentru că voia lui Dumnezeu vrea un singur lucru de la noi: sfințenia noastră – ὁ ἁγιασμὸς ( 1 Tes. 4:3 ). Arătându-se ca Mântuitorul neamului nostru, Domnul Hristos a devenit pentru noi „sfințire de la Dumnezeu” – ἁγιασμὸς ( 1Cor.1:30 ).

Văzând ce slavă oferă Domnul Hristos naturii umane, ar trebui să dăm madularelor noastre ca să fie slujitoare ale dreptății pentru sfințire – εἰς ἁγιασμόν, așa cum le-am dat mai înainte ca inrobite necurităției și nelegiuirii ( Romani 6:19 ).

În lucrarea mântuirii: sfințirea este de la Duhul Sfânt, iar credința este de la noi.

Și asta: credința adevărului, adevărul care este totul din Adevărul Vesnic = Dumnezeul-Om Hristos.

Nu există nimic trecător, uman, fals, inventat în ea.

În ea, totul este o realitate Dumnezeu-Omeneasca: ceea ce este uman în ea este întotdeauna asigurat de dumnezeire și sfințire.

Acea credință în adevăr este o ispravă a vieții: cu acea credință, mintea noastră, inima noastră, conștiința noastră, corpul nostru și întreaga noastră ființă sunt adevărate.

Hristos = Adevărul – Atot-Adevărul este singurul care dă rasei umane credința adevărului: doar așa știm despre singurul Dumnezeu adevărat și recunoaștem toți dumnezeii falși și autoproclamați.

Tot ceea ce nu este din acea credință este o minciună, este păcat, este moarte (cf. Rom. 14:23 ). Este de la sine înțeles că un creștin este sfințit prin credință, iar prin sfințire, credința lui crește din ce în ce mai mult. Este o lucrare din două elemente: în credință este sfințire, în sfințire este credință.

Una prin cealalta crește și trăiește și se mișcă și devine.

Există întotdeauna o cooperare între harul lui Dumnezeu și libertatea noastră: libertatea noastră este sfințită prin har; dar și: harul devine al nostru prin credința noastră liberă, care este și milostivire.

Cu credința noastră liberă în Adevăr, ne binecuvântăm, ne sfințim; iar harul, prin îmbogățirea naturii minții și a inimii, a voinței și a conștiinței noastre, ne sporește credința în toate infinititățile sale divine și umane.

2:14

Ce este Evanghelia Domnului Hristos?

O chemare la mântuirea de diavol de către Dumnezeu, de păcat de către Singurul fără de păcat, de moarte de către Singurul Nemuritor.

Fiecare cuvânt al Evangheliei Mântuitorului este o chemare la lupta, la răscoală împotriva păcatului care este în noi, împotriva morții care este în noi, omule, în fiecare om, împotriva diavolului care se ascunde în noi prin păcatele savarsite.

Dacă ai adormit până la moarte prin dragostea păcatului, Evanghelia te trezește la pocăință, aprinzându-ți sufletul cu focul credinței, care, aprins, tânjește să ardă în tine tot ce este muritor, totul păcătos, totul diavolesc.

Acesta este focul pe care a venit Mântuitorul să-l aprindă pe pământ (cf. Luca 12:4 ); și l-a aprins cu Duhul Sfânt în ziua Sfintei Cincizecimi și iată că arde veșnic în Biserica lui Hristos și aprinde orice inimă, fiecare suflet, orice conștiință, de îndată ce se apropie de Biserică ca de casa mântuirii.

Dacă ți-ai adormit conștiința printr-un păcat, Evanghelia te trezește: scoală-te, cei ce dormi, și Hristos va străluci asupra ta!

Dacă ți-ai stins sufletul printr-o patimă, Evanghelia te cheamă la lupta: ridică-te, caci mori într-o patimă amară, și Hristos te va învia!

Nu există moarte, nici păcat, nici patimă din care Evanghelia Mântuirii să nu ne trezească și să ne învie, pentru că este puterea atotputernică a lui Dumnezeu spre mântuire pentru oricine dorește mântuirea de păcat, moarte și diavol (cf. Rom. 1:16 ; 1 Cor. 1:18 ).

Evanghelia Mântuirii este chemarea pe care Domnul Dumnezeu o adresează personal vouă, și personal mie, și personal fiecărei persoane, prin care ne cheamă la mântuire prin Dumnezeul-Om, prin Sfânta Sa Biserică, prin sfintele Taine și virtuți sfinte care sunt date în Biserică de Duhul Sfânt și sunt date continuu tuturor, tuturor, oricui își dorește mântuirea.

Nu te îndoi, întreaga Sfântă Treime se apropie de tine prin Evanghelia Mântuitorului cheamă la Sine prin Biserică și prin Tainele ei atotsfinte și puterile atotsfinte.

Tu doar răspunzi – cu credință, cu pocăință!

Asta e tot ce ți se cere.

Și o ai, și poți să o ai și să o găsești în tine, numai dacă vezi toată oroarea păcatului și oroarea morții și monstruozitatea diavolului și unde duc ele – la groază veșnică, și plângere, și iad și chin.

Numai în Sfânta Treime, prin sfintele Taine ale Bisericii și prin sfintele sale virtuți, duhul omenesc găsește odihna veșnică, pacea veșnică, bucuria veșnică, fericirea veșnică din existență, din viață.

Tot ceea ce nu este al Sfintei Treimi, care este împotriva Ei, în afara Ei, fără Ea – toate acestea sunt chin pentru spiritul uman și un blestem și iad.

De aceea, Mântuitorul, având și dând ceea ce niciun om sau dumnezeu nu a avut sau dat vreodată, și singur în neamul omenesc a îndrăznit să adreseze această invitație oamenilor, tuturor oamenilor fără deosebire:

„Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi odihni. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi sufletele voastre ( M28:19) .).

Dacă vrei odihnă veșnică pentru inima ta, pace veșnică pentru sufletul tău în brațele desavarsiri divine și minunate, atunci smerește-te înaintea atotsmeritului și atotmilostivului Domnul Hristos și le vei găsi.

Și pentru asta, atât de puțin ți se cere: să te smerești, om, în fața minunatului Dumnezeului-Om! Omul-Dumnezeu – Mântuitorul din orice păcat, orice oroare, orice iad.

Când răspunzi chemării Evangheliei Mântuirii cu credință, și cu ochii credinței privești toată măreția nemăsurată a Domnului Iisus și toată smerenia Lui fără margini, și atunci cu aceiași ochi te privești pe tine!

Astfel vei fi îngrozit de tine însuți și dezgustat de tine însuți, și te vei smeri și te vei considera un păcătos groaznic, mai păcătos decât toți oamenii, mai rău decât cel mai rău.

Dar acea disprețuire de sine, acea înjosire de sine nesfârșită, acea călcare fără milă pe tine însuți, este pentru mântuirea sufletului tău.

Fără asta, toate căile tale duc fără îndoială la distrugerea ta.

Dar dacă, prin lupta credinței, îți predai tot sufletul și toată inima și toată mintea și toată puterea ta Domnului Hristos, El, prin harul Său atotmilostiv, va naște în tine smerenie și rugăciune și dragoste și milă și blândețe și răbdare și orice sfântă virtute evanghelică; Și îți va fi nu numai plăcut, ci și vesel și plin de bucurie să trăiești după Evanghelia Mântuirii: să te mântuiești cu Evanghelia mântuirii de orice păcat, de orice moarte, de orice vrăjmaș vizibil și invizibil al mântuirii tale, umplând neîncetat prăpastia dumnezeiască a ființei tale asemănătoare cu Dumnezeu cu Eternul Adevăr Divin al lui Hristos, Veșnica Viață Divină Iubire Divină, Veșnică Iubire Divină.

Care este gloria omului?

în mântuirea de păcat, pentru că păcatul este rușinea și ocara omului; în mântuirea din moarte, pentru că moartea este rușinea și groaza sufletului nemuritor și dumnezeiesc al omului; în mântuirea de diavol, pentru că diavolul este o rușine și o hula înaintea lui Dumnezeu și a firii dumnezeiești a omului.

Mântuitorul mântuiește pe om de păcat – cu sfințenia Adevărului Său Divin, Dreptatea Sa Divină, Iubirea Sa Divină, Viața Sa Divină, de aceea slava omului, slava veșnică a omului, se află în Eternul Adevăr Divin al lui Hristos, în Veșnica Dreptate Divină a lui Hristos, în Veșnica Iubire Divină a lui Hristos, în Veșnica Viață Divină a lui Hristos.

Într-un cuvânt: slava omului este Dumnezeul-Om, Domnul Hristos și tot ceea ce El are și dă omului.

Slava omului este în mântuirea de către Dumnezeul-Om: căci acea mântuire îi dă tot ce este al Mântuitorului, îi dă pe Însuși Mântuitorul, umplându-l cu El, iar creștinul trăiește prin El și lucrează pentru El și în El; Prin urmare, El este totul în slava veșnică, care pentru un creștin începe aici pe pământ.

Credința îl aduce pe om la Hristos, de aceea începutul slavei omului este în credința lui; Din credință vine rugăciunea , din rugăciune iubirea, din dragoste smerenia, din smerenie blândețea, din blândețe postul, din post răbdarea, de aceea în toate aceste fapte sfinte stă slava omului.

Prin ele, crește și se ramifică în infinitătile sale divino-umane.

Mântuindu-se prin faptele divino-umane ale mântuirii, omul, odată cu mântuirea, primește și slava veșnică în Hristos (cf. 2 Tim. 2:10 ), căci cu El primește Viața veșnică, Adevărul veșnic, Iubirea veșnică, Bucuria veșnică, Fericirea veșnică și Împărăția veșnică a Preasfintei Treimi.

Și aici se află măreția divină a omului și gloria lui divină, ambele veșnice. Aceasta este slava divină veșnică a Domnului Hristos, pe care El o promite tuturor urmașilor Săi, care obțin mântuirea prin sfințirea de către Duhul Sfânt prin sfintele Taine și virtuți sfinte și, în acest fel, sunt uniți cu Mântuitorul lor, Domnul Hristos, și astfel uniți cu El, vor fi veșnic acolo unde se află El, participând la slava Sa (cf. Ioan 17–2147 ).

Nu e de mirare.

Dumnezeul care iubește omenirea s-a făcut om, pentru a dărui omului, oamenilor, rasei umane tot ce are El. Cei care sunt mântuiți, se împărtășesc de toate ale Mântuitorului, chiar și de slava Lui; Căci El este slava lor, iar ei, prin iubirea inexprimată a Mântuitorului pentru oameni, sunt slava Lui.

2:15

De dragul tuturor acestor lucruri: de dragul mântuirii voastre în Hristos Mântuitorul și de dragul slavei voastre veșnice întru El, rămâneți tari și păziți tradițiile – τὰς παραδόσεις – pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră .

Care sunt tradițiile noastre?

Tot ceea ce Domnul Hristos însuși și prin Duhul Său Sfânt ne-a poruncit să păzim și să trăim după el; tot ceea ce a lăsat în Biserica sa, în care locuiește neîncetat cu Duhul Său Sfânt (cf. Matei 28:19-20 ). Tradițiile noastre, adică toată viața noastră plină de har în Hristos Dumnezeu și Duhul Sfânt, viața noastră, creștinii, care am început în Biserica lui Hristos prin noi, apostolii, cu pogorârea Duhului Sfânt. Toată acea viață a noastră nu este de la noi, ci de la Domnul Iisus prin harul Duhului Sfânt.

Sau mai precis: toate

Viața noastră este de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt.

De aceea este țesut în întregime din sfințenie și nemurire și veșnicie.

Și a fost creată în toată plinătatea ei în Biserica Mântuitorului, care este trupul Dumnezeului întrupat și al Domnului Hristos, prin pogorârea Duhului Sfânt, care prin toate sfintele Sale daruri și puteri, sfinte Taine și virtuți, rămâne și trăiește veșnic în Biserica lui Hristos.

Astfel, tradiția noastră este o nouă viață de har în Duhul Sfânt care este sufletul Bisericii: viață în Adevărul Etern al lui Dumnezeu, în Dreptatea Eternă a lui Dumnezeu, în Iubirea Eternă a lui Dumnezeu, în Viața Veșnică a lui Dumnezeu.

Acolo, omul nu creează nimic, nici nu poate crea Adevărul Etern, Dreptatea Eternă, Iubirea Eternă, Viața Eternă, ci poate să adopte, să primească și să le transforme pe toate în ale sale; Toate acestea îi sunt date în Domnul Hristos și în Biserica Sa prin harul Duhului Sfânt, dat și transmis.

Un lucru i se cere unei persoane: să accepte aceste tradiții și să trăiască după ele.

Și cum le primești?

Prin credință, care îl introduce în Biserică, și prin Sfintele Taine și virtuți sfinte îl conduce printr-o nouă viață de har în Duhul Sfânt.

Tot ceea ce ne-a fost transmis nouă, apostolilor, de către Domnul Hristos și Duhul Sfânt, este Tradiție, Tradiție sfântă: aceasta include întreaga învățătură a Mântuitorului și toate forțele dătătoare de viață pentru realizarea acelei învățături în viața umană.

Vă transmitem toate acestea, fie prin cuvântul nostru, fie prin epistola noastră. Unele sunt scrise, dar se transmit prin viu grai mai mult; Dar toate acestea împreună constituie Revelația Divină: Evanghelia Domnului Hristos, Evanghelia mântuirii, încredințată Bisericii pentru mântuirea neamului omenesc, de acum și în vecii vecilor.

Întreaga Evanghelie a fost dată Bisericii de către Domnul Hristos în Duhul Sfânt; Prin urmare, este darul lui Dumnezeu în toată vastitatea lui. Evanghelia scrisă este completată de Evanghelia nescrisă a Bisericii; Ea este interpretată și prin acțiunea harului Duhului Sfânt care locuiește în ea.

De fapt, în Biserică, totul este un întreg, un singur trup spiritual viu: tradiție scrisă și orală.

De aceea, dacă există Tradiția Bisericii – „nu mai caută nimic: 4 căci în ea se află tot ce este necesar pentru mântuirea oamenilor și pentru viața lor în lumea aceasta și în cea viitoare.

Din toate aceste motive: „ stai ferm și ține-te tare de tradiții ”: căci în ele stă toată veșnicia ta, tot destinul tău în ambele lumi. „ Rămâneți ferm ” în tradiție – prin credință. Căci în sfânta tradiție unul stă ferm prin credință și iubire și rugăciune și post, iar celelalte sfinte virtuți evanghelice.

Dar, în primul rând, prin credință, care răspândește în sufletul omului o încredere smerită și sfântă în învățătura sfântă a Domnului Hristos și a Sfântului Duh, revelată și vestită prin sfinții apostoli.

Prin credință, cineva stă în Adevărul Etern al lui Dumnezeu, în Dreptatea Eternă a lui Dumnezeu, în Iubirea Eternă a lui Dumnezeu, în Viața Veșnică a lui Dumnezeu, în toate cele ale Evangheliei, în toate cele ale Dumnezeului-Om, în toate lucrurile Trinitare.

Credința, la rândul ei, dă naștere dragostei și rugăciunii și nădejdii și smereniei și postului și toate celelalte virtuți evanghelice, prin care credința crește la înălțimi nemăsurate și coboară în adâncurile de nepătruns ale tuturor lucrurilor dumnezeiești. „Rămâneți tari în credință” ( 1 Cor. 16:13 ), căci, stând tari în ea, rămâneți tari în tot ceea ce este Dumnezeu și în Dumnezeu Însuși, rămâneți tari în Adevărul lui Dumnezeu, în Dreptatea lui Dumnezeu.

Numai stând astfel în credința lui Hristos, în dragostea lui Hristos, în rugăciunea lui Hristos, ești sigur că nicio învățătură falsă nu te va doborî, nicio „filozofie” după om ( Col. 2:8 ), nicio ispită neevanghelică, nicio ispită a acestei lumi care zace în rău nu te va zgudui.

În trupul Dumnezeu-uman al lui Hristos, Biserică, tradiția este o forță vie a harului, o viață nouă.

Acea forță vie a harului, acea viață nouă este dată fiecărui credincios de Duhul Sfânt prin Sfintele Taine.

În primul rând, prin sfânta Taină a botezului: acea forță harului intră în ființa unui creștin, și-l curăță și-l mântuiește de orice păcat, de orice moarte, de orice diavol.

Apoi, această putere sfântă plină de har crește în creștin și se înmulțește după măsura credinței și a efortului său.

Crește și prin alte sfinte Taine: Sfânta Impărtășanie, Sfânta Spovedanie, Sfântul Maslu și altele.

Acea forță harului sfânt se ramifică și înflorește în suflet prin diferite virtuți sfinte: din ea este un har credință puternică, din ea este un har iubire, din ea este un har rugăciunea, din ea este un har smerenia, har blândețea, din ea este un har răbdarea, postul este un har; de la ea este orice putere plină de har care îl protejează pe om de păcat și îl mântuiește atunci când cade în vreun păcat și îi asigură o umblare sigură și stăruitoare pe calea mântuirii și îi dă puterea să împlinească cu bucurie și din toată inima poruncile Evangheliei, să trăiască conform Evangheliei, să creeze și să zidească un om ideal în sine, după chipul Celui care l-a creat, creând cu Dumnezeu, astfel încât să crească în desăvârșirea lui Dumnezeu.

Omul, în măsura creșterii înălțimii lui Hristos (comparați Col. 3:10 ; Efeseni 4:13 ).

Da, creștinii stau ferm și se țin de sfintele tradiții, atunci când trăiesc în virtuți sfinte, atrăgând putere pentru ei din Sfintele Taine ale Bisericii lui Hristos.

2:16–17

Dar cu toată osteneala și efortul tău, succesul tău nu depinde de tine, ci de Dumnezeu: al tău este să-ți lucrezi sufletul cu pocăință, să cultivi virtuți sfinte și Tainele sfinte, să semeni și să hrănești bobul de grâu, dar bobul „Dumnezeu ți-l dă să crești” ( 1Cor. 3:7 ), Dumnezeu, nu tu, cu o sută sau zeci de roade, rodești.

Nici tu nu știi cum se întâmplă (cf. Mc. 4:26-29 ).

De aceea prin lucrarea ta, adu mereu o rugaciune Domnului, ca El sa-ti imulteasca si sa-ti fertilizeze lucrarea: daca iti arati sufletul, ara cu rugaciune; dacă semeni, semănă cu rugăciune; daca sapi pentru sufletul tau, sapi cu rugaciune.

Pentru că prin rugăciune te leagă de cer, de Domnul, leagă pământul trupului tău de cer, sufletul tău de Dumnezeu, duhul tău de Duhul Sfânt.

Rugăciunea este cel mai bun climat pentru succesul eforturilor tale; se coboară de la Domnul asupra sufletului tău și asupra lucrării tale: și roua cerească și căldura cerească, și lumina cerească și izvorul ceresc și orice forță dătătoare de viață a harului.

Chiar și în timpul celor mai grozave și continue lucrari, spune-ți mereu:

„nu eu, ci harul lui Dumnezeu”

( 1 Cor. 15:10 ).

Și când lucrați cu cea mai mare sârguință, să știți că lucrarea voastră este și din harul lui Dumnezeu ( 1Cor.15:10 ).

De aceea, vei sta ferm în Sfintele Taine și în sfintele virtuți și vei păstra tradițiile, dacă prin rugăciune continuă te predai Domnului din toată inima, din tot sufletul, cu toată mintea, cu toată puterea și să te bazezi pe El.

Întotdeauna pe El, niciodată pe tine!

Și susține-ți mereu rugăciunea cu credință, înviază cu credință, nemurește cu credință, împrospătează cu credință, izvorăște cu credință, intraripeaza-te cu credință și ti se va răspunde.

Și indiferent de ce; pentru că cui vă adresați rugăciunea, cui?

Dumnezeului iubirii, care ne-a iubit pe tine și pe mine și pe noi toți și pe întregul neam omenesc înainte de convertirea noastră la El, înainte de pocăința noastră, înainte de credința noastră, înainte de rugăciunea noastră, pentru că El a venit pe pământ și ne-a mântuit pe când eram încă în toate păcatele, în toate morțile, în toate relele, în toate iadurile, în toate mormintele (cf. Rom . 3:9-19 ; 1 Ioan 3:16, 4:9-10 ).

Mântuindu-ne de păcat, de moarte și de diavol, care am fost în mod conștient și voluntar mortificați, nebuni, demonizați, lăsați în urmă de plăcerile păcatului, Domnul a arătat clar și a dovedit în mod convingător că El este cu adevărat un Dumnezeu al iubirii, un Dumnezeu al iubirii nemăsurate.

Și această iubire nemăsurată a lui Dumnezeu pentru noi s-a arătat în faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe Unul Său Fiu Născut, Domnul Hristos, pentru ca noi să trăim prin El – δι’ αὐτοῦ (cf. 1 Ioan 4:9 ). Și asta înseamnă: a trăi cu Adevărul Divin Etern, Dreptatea Divină, Iubirea Divină, Binele Divin, Viața Divină; cu alte cuvinte: că noi oamenii trăim cu Dumnezeu, Dumnezeul-Om; iar asta înseamnă din nou: că trăim mai presus de orice moarte, mai presus de toate păcatele, mai presus de toate iadurile.

Când Dumnezeul iubirii ne-a dat pe Domnul Hristos Mântuitorul, – „cum poate să nu ne dea totul împreună cu El?” ( Rom.8:32 ), totul: și Viața veșnică, și Adevărul veșnic, și Dreptatea veșnică!

https://azbyka.ru/otechnik/Iustin_Popovich/tumachene-druge-poslanitse-solunanima-svetog-apostola-pavla/